HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Dosarul „CADRILATERUL” (1938-1940) -

Mărturii (4)

 

Nicolae Răzvan Mitu

 

Dacă Silistra era oraşul dobrogean la care românii erau cel mai puţin dispuşi să renunţe, Bazargicul şi hinterlandul său, se situau, din acest punct de vedere, la polul opus. De exemplu, cităm un document redactat la Secţia a 3-a Operaţii a Marelui Stat Major român, în iulie 1940, care conţine trei variante de împărţire a teritoriului disputat de România şi Bulgaria. În toate cele trei variante, zona Bazargicului şi localitatea Ekrene, reveneau Bulgariei, ca şi Turtucaia; în ciuda situaţiei etnice din această localitate, în Cadrilater, la recensământul din 1934, locuiau cca. 304 000 de persoane de naţionalitate bulgară[[1]]. Silistra şi Cavarna rămâneau ambele la România, tot în toate cele trei variante. În ceea ce priveşte Balcicul, acest orăşel vest-pontic rămânea României doar în cea mai optimistă şi îndrăzneaţă variantă de partajare a Dobrogei de Sud[[2]]. Din perspectiva românească, gestul de retrasare a frontierei cu Bulgaria trebuia neapărat însoţit şi de un schimb de populaţie minoritară, total şi obligatoriu, între cele două state. La 27 iulie 1940, după vizita lui Filov şi Popov la Berlin, ministrul german la Bucureşti, Wilhelm Fabricius comunica lui Manoilescu, verbal şi în scris, faptul că „Führerul socoteşte că retrocedarea Dobrogei de sud, în graniţele de la 1913, inclusiv Silistra şi Balcicul, ca o soluţie extraordinar de loială şi de echitabilă, care trebuie acceptată pur şi simplu[[3]]. Prin această notă, autorităţile naziste urmăreau, pe lângă calmarea cercurilor iredentiste bulgare, îndepărtarea acestora de sovietici, ca şi prevenirea unei vecinătăţi/ joncţiuni teritoriale sovieto-bulgare, net defavorabilă intereselor germane. Decizia lui Hitler în chestiunea Cadrilaterului survenea într-un moment în care nemulţumirea opiniei publice bulgare faţă de politica lui Filov atinsese apogeul. Lipsa de pe piaţă a unor alimente de strictă necesitate (ouăle şi uleiul) pusă pe seama tratatului economic cu Germania, şi absenţa unor câştiguri teritoriale imediate, induseseră în rândurile bulgarilor simpli o stare de spirit, care, observau serviciile de informaţii ale armatei române, „înclină tot mai mult spre comunism[[4]] .

 

Conducătorii sovietici au încercat să supraliciteze, oferind bulgarilor întreaga Dobroge. În presa din U.R.S.S. apăreau articole cuprinzând fraze de genul; Dobrogea a aparţinut Bulgariei încă din veacul VII. Până în 1878, Dobrogea era nedespărţită de Bulgaria” [5]]. În replică la agitaţiile comuniste şi filo-sovietice, şeful guvernului bulgar declară, la 12 august 1940: Guvernul face tot posibilul şi nu va scăpa nimic din ceea ce este necesar pentru o rezolvare dreaptă a chestiunilor care interesează ţara noastră. Pentru aceasta avem nevoie de linişte în toate straturile sociale” [6]] . Tonul conciliant, folosit de cercurile sofiote la adresa României, corespundea intereselor şi recomandărilor germane în Balcani, totodată scădea şi şansele sovieticilor de a obţine noi poziţii în zonă, în condiţiile agravării raporturilor româno-bulgare sau româno-ungare.

 

 

Concluzionând, credem, pe baza celor prezentate mai sus, că cedarea Cadrilaterului nu a fost, aşa cum afirmă unii istorici străini (îndeosebi bulgari) dar şi români, un rezultat al Tratatului de la Craiova, ci a fost impus dinainte, ca o premisă a acestor negocieri. Hitler câştigase bătălia diplomatică, oferind Ungariei şi Bulgariei avantaje teritoriale pe seama României, iar acesteia din urmă garanţii solemne şi explicite privind teritoriul rămas, ceea ce asigura, cel puţin pentru moment, supravieţuirea statului român. Marea Britanie şi U.R.S.S. nu au obţinut din partea Bulgariei decât unele mulţumiri protocolare cu caracter mai mult confidenţial decât oficial. Un alt aspect interesant al problemei îl constituie atitudinea locuitorilor din Dobrogea. Ne vom opri asupra populaţiei bulgare, care era cea mai mare din punct de vedere numeric. Bulgarii din zonă erau destul de reticenţi la ideea integrării în societatea românească. Sentimentele iredentiste ale bulgarilor erau alimentate de propaganda V.D.R.O. cât şi prin intermediul postului de radio Varna-portavocea V.D.R.O.. Autorităţile militare române au interzis şi chiar au ordonat sigilarea aparatelor de radio ale unor bulgari, care erau încurajaţi la rebeliune prin intermediul posturilor de radio, în frunte desigur, cu radio Varna.[[7]] Alte manifestări concrete ale bulgarilor din zonă au existat în momente de agravare a situaţiei României în plan internaţional(martie-aprilie 1939, septembrie 1939 sau vara anului 1940), astfel că în aprilie 1939, populaţia bulgară  din Bazargic se pregătea intens pentru primirea trupelor bulgăreşti, a căror sosire era considerată iminentă[8]. Un eveniment similar s-a produs şi în oraşul Balcic, imediat după episodul din 26-28 iunie 1940 când bulgarii din oraş, instigaţi de oameni ai V.D.R.O., au cumpărat masiv petrol, cărbune sar şi alimente, necesare trupelor bulgare, aştreptate să patrundă în port[[9]].

 

Încheierea înţelegerii germano-sovietice şi declanşarea conflictului mandial au amplificat speranţele unor intelectuali bulgari. De exemplu, viceprimarul Bazargicului, Hristu Doktorov Popescu îi declara funcţionarului Gheţu care se plângea de lipsa de personal să nu mai fie supărat, pentru că oricum primăria urma să fie predată administraţiei bulgare[[10]]. În august 1940, când cedarea Cadrilaterului către Bulgaria era iminentă, simpatizanţii bulgari erau în posesia steagurilor necesare manifestărilor prilejuite de evenimentul mult aşteptat de către aceştia[[11]]. Iminenţa revenirii Dobrogei de Sud între graniţele Bulgariei a produs panică în rândul populaţiei româneşti din zonă, înlesnind etnicilor bulgari cumpărarea, la preţuri deosebit de avantajoase, a caselor, a pământurilor, ca şi a altor bunuri care aparţineau românilor de aici, dornici să părăsească cât mai repede un acest teritoriu ale cărui zile în cadrul statului român erau numărate[[12]].  Stipulaţiile Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, cât şi interesele României şi Bulgariei au facut posibile o evacuare fără incidente majore a Dobrogei de Sud.

 

ABSTRACT : The „question” of Sothern Dobrudja has been treated by many historians, Romaninas and Bulgarians but also from other countries.It is a fact this problem, of Cadrilater has been decided many years before the  start World War II. This article wants to reveal, based on prooves by Romanian Military Archives that Germany wantd to protect his allies within Bulgaria too to obtain the territories that had been „ caught” by the neighbours, in order to be sure of their support during World War II.

 

Nicolae Răzvan Mitu

 

Bibliografie:

Arhivele  Militare Române, fonduri: Ministerul de Război, Marele Stat Major, Divizia 9 Infanterie

Calafeteanu, Ion, Diplomaţia românească în sud-estul Europei, Bucureşti, 1980

Campus, Eliza, Înţelegerea Balcanică, Bucureşti, 1972

Gafencu, Grigore, Preliminaires a la guerre de l’Est, Fribourg,1944

Iordan, Constantin, Minorităţi entice în sud-estul European după Primul Război Mondial. Dimensiunile unei probleme europene, Bucureşti, 2002

Jelavich, Barbara, Istoria Balcanilor(vol. II), Iaşi, 2000

Miller, Lee, Marshall, Bulgaria during the Second World War, Standford, 1975

Mančev Krăstiu, Vistriţki, Valerian, Bălgarija I neinite săsedi 1931-1939. Političeski I diplomatičeski otnošenija, Sofia, 1978

Sundhausen, Holm, Experimentul Iugoslavia. De la întemeiere la destrămarea statului, Bucureşti, 2003

Zbuchea, Gheorghe, Istoria Iugoslaviei, Bucureşti, 2001

 

Nicolae Răzvan Mitu

 

[1] Ibidem, p.20

[2] AMR, fond M. St. M..- Secţia a 3-a Operaţii, dosar nr. crt. 1895 / 1940, f. 20-24, cu hărţile aferente

[3] Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena, Memorii iulie-august 1940,Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991, pp. 136-137

[4] A.M.R., fond Divizia 9 Infanterie, dosar nr. Crt. 1542 / 1940, f. 702

[5] Ibidem, f. 14

[6] Ibidem, f. 14[6]

[7] A.M.R.-fond Divizia 9 Infanterie, dosar nr. crt. 1547/1940,f. 13

[8] Ibidem, dosar nr. Crt. 1406/1939, f. 6-7

[9] Ibidem, dosar nr.crt. 1547/1940 f. 48-49

[10] A.M.R.-fond Ministerul de Război-Cabinetul Ministrului, dosar nr. Crt. 222/ 1939, f. 7

[11] Ibidem, fond M. St. M.-Secţia a2-a Informaţii, dosar nr. Crt. 931/ 1940, f. 14

[12] A.M.R.- fond Divizia 1 Grăniceri, dosar nr. crt. 214/ 1940, f. 585

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com