Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Două cântece au făcut ocolul lumii

pentru a proslăvi Naşterea Mântuitorului

 

Julia Maria Cristea - Viena

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Oberndorf - un mic sătuc de lângă Salzburg – Austria, un loc modest în care timpul parcă a rămas pe loc, zeci şi poate sute de ani. Doar locuitorii lui îl ştiau - liniştit, pastoral, arhaic - şi îl iubeau, pentru că acolo, în mijlocul naturii, în imediata vecinătate a munţilor, viaţa se desfăşura aceeaşi şi aceeaşi, zi de zi, an de an, generaţie de generaţie, apărată de impactul stresant al lumii moderne, protejată parcă de duhurile bune ale naturii. Şi poate că totul ar fi rămas aşa, ca într-o stampă veche, ale cărei culori timpul le estompează treptat, treptat, pierzându-le în uitare.

            Şi iată că într-o bună zi, pe 24 decembrie 1818, o întâmplare neprevăzută – aşa cum se întâmplă cel mai ades în viaţă, a făcut ca aici, din foşnetul pădurilor, cântecul vântului, liniştea fulgilor de zăpadă şi razele lunii ce poleiau totul într-o horbotă de argint, să se nască cea mai minunată melodie dedicată Nopţii Sfinte – „Stille Nacht, heilige Nacht” ( Noapte liniştită, noapte sfântă).

Cum s-a întâmplat exact, nu se va ştii probabil niciodată, nimeni nu a dat importanţă unei întâmplări banale, cu atât mai mult – urmărilor ei. Mult mai târziu s-au născut nenumărate legende – purtate din generaţie în generaţie, de la bunici la nepoţi – fiecare avându-şi aportul său creativ ca la orice producţie populară. Una dintre acestea – se pare că cea mai vehiculată, este că şoarecii – deloc muzicali – ar fi ros foalele orgii bisericii St. Nikolaus din Oberndorf. Ce era de făcut? Cum să se celebreze liturghia din Noaptea Sfântă fără muzică, noaptea când întregul pământ ar trebui să intoneze „Cântarea Cântărilor”?    

Atunci, ajutorul de preot Josef Mohr, i-a dat o poezie scrisă de el în 1816, lui Franz Xaver Gruber (1787- 1863  - un modest profesor de muzică dintr-un sat alăturat – Arnstdorf, care ţinea acum locul organistului titular), cu rugămintea de a improviza pe aceste versuri o melodie pentru soprană şi tenor, cor şi chitară, pentru ca sfânta liturghie să nu rămână fără muzică.

Credincioşii au ascultat minunata melodie într-o linişte evlavioasă – aşa cum se întâmplă când eşti în faţa frumuseţii dăruită oamenilor de Marele Creator.

Şi totuşi, soarta melodiei – colind, a atârnat de un fir de păr, nu a lipsit mult ca prima ei interpretare să fie şi ultima. Un preot invidios, coleg de parohie cu Joseph Mohr a reclamat consiliului superior al clericilor, că acesta frecventează prea des cârciumile, unde cântă melodii mult prea lumeşti, făcând glume deocheate cu femeile.Consiliul nu a găsit păcatul prea mare, dar intrigile şi atmosfera imposibilă generată de preotul invidios i-au făcut lui Mohr viaţa atât de înveninată, încât după nici un  s-a mutat într-o altă comună. Evident, fără să mai dorească să cânte melodia care i-a adus atâtea supărări.

La rândul său, Franz Gruber a considerat „Stille Nacht” o piesă uşoară, nesemnificativă, total necorespunzătoare cu aspiraţiile avute încă din copilărie, de a deveni un compozitor celebru.

Şi totuşi o întâmplare a făcut ca superba piesă să colinde meridianele. Constructorul tirolez de orgă – Carl Maurer, cel care a venit să repare stricăciunile şobolanilor, a  ascultat-o atunci la slujba din noaptea de Crăciun şi a rămas profund impresionat.  Şi-a notat melodia, şi-a scris textul şi le-a luat cu el în Zillertal, unde în jurul anului 1830 a fost auzită de familiile de muzicieni Strasser şi Rainer, care şi-au înscris-o în repertoriu, popularizând-o prin concertele lor, în 1832 din Leipzig în toată Germania şi în 1839 la New York. Mai departe, misionarii catolici şi protestanţi au răspândit melodia pe toate continentele.

Ca un paradox într-o carte de rugăciuni şi cântece bisericeşti din Salzburg a fost trecută de abia în anul 1866.

Aşa, melodia şi-a luat zborul spre lumea întreagă – regi şi cerşetori, prinţi şi oameni de rând – au memorat-o, şi-au însuşit-o, au fredonat-o an de an în Noaptea Sfântă, ca pe ecoul propriilor inimi, ca o rugăciune ridicată spre cerul făgăduinţelor şi al mântuirii.

Multă vreme specialiştii în branşă s-au contrazis neştiind cui să atribuie melodia – evident nume mari precum Haydn, Mozart şi chiar Beethoven au fost implicate.   

Despre Franz Gruber - modestul fiu al unui ţesător sărac, care cu enorme greutăţi a reuşit să-şi urmeze studiile pentru a ajunge profesor, nimeni nu ştia nimic. Melodia era pe buzele tuturor, devenise un bun al oamenilor, ce importanţă avea din care suflet a izvorât când ea era în sufletul tuturor?

Totuşi, regentul Prusiei – Friedrich Wilhelm IV, a dorit neapărat să ştie cine a scris cel mai frumos cântec de Crăciun pe care l-a auzit vreodată? Aşa au început cercetări de ani de zile, rămase însă fără nici un rezultat.

În 1854 când Franz Gruber – ajuns între timp organist, dirijor şi prim solist  în biserica din Hallein - şi-a scris amintirile despre felul în care a compus melodia Stille Nacht, s-a stârnit un scandal mai mare ca cel generat de preotul invidios, la debutul ei în anul 1818.

Nimeni, absolut nimeni nu l-a crezut.

Şi nu e de mirare. Melodia a devenit celebră, a fost tradusă în peste 300 de limbi, este cântată pe toate meridianele, cei mai vestiţi solişti o au în repertoriu, s-au editat milioane de discuri. Iar „părintele ei” nu numai că nu şi-a solicitat beneficiile materiale, care ar fi făcut din el un om extrem de bogat, dar, din modestie,  doar după 36 de ani a povestit că-i aparţine – aşa ca un simplu fapt divers, şi când toţi l-au hulit ca impostor, n-a luptat să i se recunoască drepturile.

Cercetările au continuat şi de abia în prima jumătate a secolului XX, la aproape 100 de ani de la moartea compozitorului s-a descoperit manuscrisul original al lui  Joseph Mohr, pe care, în colţul stâng preotul a scris „Melodie de Fr.Xav. Gruber”.

Biserica St. Nikolaus din Oberndorf, în care s-a cântat pentru prima oară Stille Nacht, a fost distrusă complet în 1899 de o inundaţie, aşa încât a trebuit să fie demolată. În locul ei a fost construită Capela Stille Nacht, terminată în 1937, iar chipul lui Franz Gruber a rămas imortalizat pe vitraliul central. În Noaptea Sfântă vin aici de la mari depărtări mii de oameni, cu torţe sau lumânări aprinse şi însoţiţi de fanfare, iar în restul capela cunoaşte, ca loc de pelerinaj, un adevărat exod de turişti şi mai ales de credincioşi.

 

În noaptea de Crăciun, în drumul  

spre capela Stille Nacht – cu lumânări, torţe şi fanfară  populară.

 

 

Nu mai puţin celebră şi la fel de iubită este şi „O Tannenbaum” această melodie de Crăciun, cunoscută şi ea în lumea întreagă, tradusă în zeci de limbi, dar infinit mai puţin nostalgică, amintind mai degrabă un cântec vesel, chiar de petrecere, decât o colindă dedicată celei mai sfinte nopţi, prilej de reculegere, de introspecţie şi de meditaţie.

Şi nu e de mirare, povestea ei este mai puţin romantică, ba chiar de-a dreptul surprinzătoare.

Iniţial a fost un vechi cântec popular german – pe melosul căruia Melchior Franck prin sec. XVI-lea a adaptat versurile "Ach Tannenbaum" (O bradule). Prin 1799 cu versurile schimbate a devenit marşul  dulgherilor - „Es lebe Hoch der Zimmermannsgeselle“, iar puţin mai târziu datorită faptului că a fost adoptată şi transformată de studenţi în  imnul „Lauriger Horatius“- a căpătat o mare popularitate.

Şi periplu nu se opreşte aici, melodia – paradoxal, asemenea bradului care însoţeşte pe om de la naştere până la moarte, fiind tradiţional alături de el în momentele cruciale ale existenţei sale, este preluată şi într-un cântec tragic de dragoste, scris în 1819 de către  predicatorul Joachim August Zarnack ( 1777-1827) în care bradul constituia un simbol, o alegorie, un antipod al iubitei necredincioase, care l-a părăsit.

După ce s-a iniţiat obiceiul bradului de Crăciun, în 1924 profesorul Ernst Anschütz ( 1780-1861), preluând prima strofă a tragicului lied scris de Zarnack – a făcut din melodia de dragoste, un cântec închinat exclusiv bradului, care ulterior a fost completat cu versurile care au rămas până în zilele noastre. Şi cum ceremonialul bradului de Crăciun a început să se răspândească – „ O Tannenbaum” a devenit cântecul colind din Noaptea Sfântă.

Povestea nu se opreşte aici. Datorită popularităţii extreme, a melosului deosebit de accesibil, în tonalitate majoră – deci cu tentă optimistă, melodia a fost preluată – evident cu texte adaptate, în cântece satirice germane. Astfel, în 1918 la abdicarea împăratului Wilhelm II poporul cânta pe străzi: „O Tannenbaum, O Tannenbaum, der Kaiser hat in' Sack gehaun“( în dialect similar cu – Kaiserul a fost bătut prin abandon), iar elevii au preluat motivul, referindu-se la profesori: „Oh Tannenbaum, Oh Tannenbaum der Lehrer hat mich blau gehaun...“( în dialect - profesorul m-a învineţit în bătaie).

Mai mult chiar, pentru ca panopticul să fie complet, melodia a survolat şi mediile politice. Astfel ea a fost preluată ca marş reprezentativ a Mişcării Internaţionale Muncitoreşti - „Die Rote Fahne“( DRF) înfiinţată la 9 noiembrie 1918 de către Karl Liebknecht şi Rosa Luxemburg.

Din 1939 a devenit imnul naţional al statului federal  Maryland - SUA, iar chinezii – să nu fie mai prejos, au transformat-o în alegoria, simbolul muzical al gimnaziului şi universităţii din Nanking.

“Spectrul larg” sub care a fost folosită această melodie, nu a devalorizat-o – din contră, este o confirmare în plus a simbolismului bradului – care sub o formă sau alta, ne însoţeşte de-a lungul întregii vieţi.

            Cea mai folosită formă a melodiei, este colinda“ O Tannenbaum”, tradusă în zeci de limbi şi cântată alături de gingaşa şi emoţionanta “Stille Nacht” în toate colţurile lumii, unde credincioşii serbează miracolul naşterii Mântuitorului.

 

Atunci, în acele momente, în faţa bradului împodobit, când timpul parcă s-a oprit în loc, reîntorcându-ne în regretata lume a copilăriei, mesajul colindelor se îndreaptă spre inimile noastre – prilej nu numai de nostalgie sau de intensă bucurie – a noastră sau în faţa bucuriei copiilor şi nepoţilor noştrii, dar şi de introspecţie, de meditaţie – un vetust moment al adevărului. Oare putem să privim cu seninătate în ochii oamenilor? Oare - pitit adânc într-un ungher al sufletului, nu avem nimic de care să ne ruşinăm? Oare nu putem să fim mai buni, mai senini, mai îngăduitori, mai toleranţi cu semenii noştrii nu numai în această noapte sfântă, noaptea iubirii, care-şi trimite mesajul prin acel minunat “Stille Nacht”ci şi zi de zi, tocmai pentru semnificaţia acestei nopţi?

 

 Julia Maria Cristea - Viena

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.