HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Evadațiii

Prof. Nicolae Balint

 

Foamete, sărăcie, distrugeri provocate de război...la toate aceste probleme şi multe altele ce aveau să apară în decursul anilor, se adăuga şi incertitudinea politică. Li se mai adăugau, de asemenea, şi abuzurile trupelor sovietice prezente în România, problema militarilor germani, prizonieri în lagărele româneşti, spionajul activ practicat de ruşii deveniţi aliaţi, dar şi de germanii, deveniţi după 23 august 1944, inamici. O Românie bulversată şi istovită de război. O Românie în care, după august 1944, viaţa unui om valora extrem de puţin. Devenite notă dominantă, abuzurile erau extrem de multe şi la ordinea zilei. Supravieţuirea era atunci o problemă a fiecăruia şi în acelaşi timp, o conduită, dar şi o teamă de fiecare zi. Aşa s-a întâmplat şi cu cei 19 prizonieri, foşti militari germani, evadaţi în apropiere de Reghin.   

 

Şi peste toate, „zvonul”

 

Incertitudinilor politice din perioada imediat următoare lui august 1944, li se adăugau speranţele – deşarte, după cum aveau să se dovedească nu peste mult timp – dar şi o zvonistică abil întreţinută de cei ce lansau zvonurile. Una din „temele” momentului o reprezenta posibila constituire a unei armate a Grupului Etnic German din România. Preluând informaţii insuficient verificate de organul de profil, Inspectoratul General al Jandarmeriei (I.G.J.) transmitea unităţilor din Transilvania, care se aflau în subordinea armatei române de operaţii, care lupta alături de sovietici pentru eliberarea provinciei, un halucinant ordin de informaţii. Potrivit acestui ordin, ce purta numărul 51 din 15 octombrie 1944, „Pe teritoriul român este actualmente în curs de organizare, aşa-zisa Armată de protecţie a Grupului Etnic German din Ardeal, care se compune din foşti membri ai Eşaloanelor de Acţiune. În compunerea acestei armate ar fi intrat şi numeroşi foşti membri ai poliţiei legionare, care ar fi puşi sub conducerea unui emisar al lui Horia Sima, Verca Afilon. Până în prezent, nucleele cele mai puternice ale acestei Armate de protecţie, ar fi organizate la Sibiu, Făgăraş şi Mediaş...” Aceste zvon, ca multe altele de altfel, se va dovedi total neîntemeiat. „Emisarul” Verca Afilon se afla departe şi va ajunge şi mai departe...tocmai în SUA, chiar dacă la un moment dat s-a aflat, e drept, în România, într-o misiune de spionaj. Este însă cât se poate de adevărat faptul că, în cursul anilor 1944-1945, pe teritoriul României se aflau mulţi militari germani, care fie dezertaseră din armata germană, fie pur şi simplu - din varii motive - rămăseseră izolaţi de unităţile lor şi acum căutau să scape de sovietici. Ordinul Circular nr. 50.881 din 31 decembrie 1944 al I.G.J. făcea precizări detaliate în acest sens, iar prin Ordinul Circular nr. 55.623 din 1 martie 1945 se arăta situaţia unui grup de militari germani dezertori, descoperiţi şi prinşi în zona oraşului Bacău, care timp de mai bine de 6 luni beneficiaseră, pentru a se ascunde, de ajutorul populaţiei din zonă, dar şi „din partea unor lucrători ai Legiunii de Jandarmi Bacău.” Acest fapt trezise o reacţie de imensă furie în rândurile sovieticilor care ameninţau cu represalii. 

 

Vânătoarea de spioni

 

Cei mai căutaţi în toate timpurile - cum altfel? - erau spionii. Ei, nu puteau fi - în accepţiunea acelui moment - decât germani sau „legionari care simpatizează cu germanii”. Din acest punct de vedere, ruşii probabil ne menajau, nu-i aşa? Așa că, expresia „legionari care simpatizează cu germanii” era una des întâlnită în Ordinele Circulare emise atunci şi care indicau clar orientarea de viitor. Prin Ordinul Circular de Urmărie nr. 47.734 din 16 noiembrie 1944, emis de Serviciul Siguranţei - Biroul B, din cadrul I.G.J. - se făcea trimitere nominală la cadre ale serviciilor secrete germane care se găseau în acel moment în România şi acţionau sub diverse acoperiri. Prin ordinul menţionat anterior, se ordona identificarea şi arestarea imediată a agentului SS de informaţii Albert Bolthers, domiciliat în Bucureşti, a agentului SS Anton Rilche, care aşa cum se arăta în ordin „intenţionează să comită acte de provocare cu sprijinul unor elemente legionare.” Prin acelaşi ordin mai erau daţi în urmărire generală Schlochser Georg, domicilat în Sibiu, comuna Guşteriţa şi „Wolf Egon, de 23 de ani, domiciliat în Sighişoara, str. Mihail Albert, nr. 5, evadat din lagărul de Craiova...”

 

Evadaţii de la Reghin

 

O problemă cu totul deosebită o reprezentau însă militarii germani luaţi prizonieri de către români. Germanii, deveniţi acum inamici, trebuiau cazaţi, hrăniţi, păziţi şi interogaţi, fapt care punea serioase probleme de asigurare logistică. În acelaşi timp, ruşii - într-un dispreţ total faţă de aliaţii români - cereau imperativ, recurgând deseori şi la ameninţări la adresa românilor, să le fie cedaţi prizonierii, lucru pe care, de cele mai multe ori românii îl executau fără să risposteze. Aşa s-a întâmplat şi cu un grup de 19 prizonieri germani, cedaţi ruşilor de către români, prizonieri care în  timp ce tranzitau prin gara Reghin - urmau să ajungă în URSS - au evadat de sub escorta asigurată de garda militară sovietică. Totul s-a petrecut în noaptea de 10 spre 11 august 1947, garda sovietică nereuşind decât să constate a doua zi lipsa deţinuţilor din vagonul ce le era destinat. După o alarmă bezmetică dată de nişte ruşi mahmuri după o straşnică beţie de o noapte, şi o urmărire ca în filme, 9 germani au fost prinşi la două zile după evadare, în zonele Reghin şi Topliţa de către ostaşii români din Batalionul 83 Vânători de Munte, ajutaţi de cei din cadrul Detaşamentului de Căi Ferate staţionat la Reghin. Alţi doi evadaţi, din care unul având braţul fracturat, au fost capturaţi pe data de 14 august 1947. În schimb, ceilalţi 8, au reuşit să ajungă în munţi.   

 

Ancheta

 

Dincolo de aspecte legate de modul de evadare - germanii tăiaseră acoperişul vagonului în care erau încarceraţi - prinderea celor 9 evadaţi a pus în evidenţă şi un alt aspect. Cei prinşi în zona Reghinului, au fost cazaţi, hrăniţi şi au primit bani de la localnicii de etnie germană pe tot timpul cât s-au aflat în libertate. Prinderea lor, după doar două zile s-a datorat în schimb, aşa cum reiese din documentele consultate, informatorilor din zonă coordonaţi de un oarecare Bota. Mai trebuie menţionat şi faptul că prinderea respectivilor militari germani a avut şi un final deloc fericit. Cei ce i-au adăpostit, reghinenii Berta Chesel, Gustav Ruchriger, Ungvari Maria, Stanciu Berta, preotul Hartman Rudolf şi dr. Wagner Arnold au fost arestaţi, anchetaţi şi trimişi în judecata Tribunalului Militar din Cluj, fiind ulterior condamnaţi la diferite termene. Nu ştim în schimb, dar putem presupune, ce s-a întâmplat cu ruşii care în noaptea respectivă dormiseră în post după o straşnică şi cumplită beţie sovietică.     

 

Nicolae BALINT

www.nicolaebalint.wordpress.com

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com