Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

REVELAREA ŞI EVALUAREA"REEDUCĂRILOR" LA D. BACU

Istoria literaturii române de detenţie. Memorialistica reeducărilor.

Fragment de capitol.

Mihai Rădulescu (foto)

 Impresii si pareri personale in FORUM

 

Document PDF complet, spre încărcare şi lectură, aici >>>

 

În locurile de detenţie politică ale comunismului, lipsa de informare ducea la răspândirea din om în om a numeroase ştiri false despre viaţa în alte penitenciare, în alte încăperi ale aceluiaşi loc de pedeapsă, ori legate de evenimente petrecute prin gherle în diverse momente ale evoluţiei politico-ideologice naţionale, rămase necunoscute condamnaţilor. Nu puţine dintre aceste şoapte se preschimbau în legende, când izbeau închipuirea ascultătorilor ca ieşite din comun, fie în privinţa curajului eroilor lor, fie a monstruosului comportării reprezentanţilor represiunii. Ele se transmiteau prin inşi neimplicaţi direct în cele relatate, dar care surprinseseră fragmente, le legaseră între ele sau le deduseseră din zgomotele bătăilor, din urlete inexplicabile, din buşituri de uşi metalice, din furarea, printr-o crăpătură a oblonului de scânduri, a imaginii vreunui cadavru în pielea goală pe un capăt de rogojină, părăsit în curte câteva clipe, din vânătăile acoperind obrajii unui nou venit în celulă şi la fel de repede scos din ea, până a apuca să-şi explice colegilor pocirea, de nu refuza cumva s-o facă.

 

Ca orice sentiment, frica, mai ales, era stimulată de atari legende şi tot ea le colora sumbru, le amplifica patetic, le orna cu amănunte sinistre, născocite pe loc în mintea novicilor, deoarece afectele fac casă bună cu imaginaţia şi fără ajutorul motorului ei se sting de la sine.

În acest fel mi-au parvenit cele dintâi ştiri despre reeducări, deşi la câteva luni după depunerea sub pământ, la Jilava, am stat cu doi sau trei tineri trecuţi prin acel iad, unul chiar menţionat de surse ca luând parte destul de activă, cu bâta în mână, la convingerea colegilor să devină comunişti, după ce suferise atât de mult încât îşi adusese propriul tată în faţa anchetatorilor (dar fusese atât de puţin convins, el însuşi, încât, la eliberarea ce nu-i întârzie, având condamnare mică, repetă fapta pentru care fusese arestat şi încercă încă o dată să fugă din ţară; astfel, iarăşi reveni la Piteşti să se arunce în pumnii bătăuşilor şi să-şi vâre capul în fecalele oferite lui drept hrană cât timp nu se dovedea la fel de îndârjit în rău ca zbirii săi); acum era arestat pentru a treia oară şi, pentru cea dintâi, primise o pedeapsă suficient de lungă cât să-şi ia rămas bun de la tinereţe pe totdeauna. Celălalt, un copil de paisprezece ani la arestare, avea sistemul nervos descumpănit de coşmarele suferite; până şi astăzi se înfăţişează o dată pe an la spitalul nr. 9, pentru reechilibrare. L-am întâlnit, cutremurându-mă, prezent într-una dintre cărţile înfăţişate aici. Legende circulau printre noi, cei din aceeaşi cameră cu ei, în legătură cu aceşti reprezentanţi ai unui trecut ce ni se părea glorios, însă din care nu înţelegeam mai nimic, pentru că noi, studenţii 'revoluţionari' ai generaţiei '56, eram nişte neisprăviţi, total nedotaţi cu orice altă experienţă decât cea dobândită pe băncile şcolare. Trăgeam cu urechea la ce şuşotea unul, adăstam pe lângă celălalt, să-i înţelegem din fărâme de istorisiri anii duşi, eram prea ruşinaţi de propria noastră 'lipsă de trecut' pentru a ne da în vileag neştiinţa şi nu puneam întrebările esenţiale, dădeam din cap de ca şi cum lucrurile ne erau familiare şi rămâneam îngroziţi şi la fel de ignoranţi asupra a ce însemna adevărata puşcărie când partidul voia să facă a pieri o generaţie de intelectuali în mocirla unde se înecau informatorii Securităţii, căci crearea acestora din cei mai buni membri ai ei fusese una dintre intenţiile M.A.I.-ului când a întocmit planul sinistru pus în practică sub numele "reeducări" şi, mai ales, "demascări".

Foarte târziu după eliberare, foarte târziu şi după ce m-am împrietenit cu Ghiţă Calciu până la a fi nedespărţiţi ani de zile, legându-ne destinele prin angajarea în lupta comună pentru Ortodoxie, de fapt până ce el a fost ultima oară arestat, după slobozire izbutind a pleca în Statele Unite ale Americii - îl menţionez pentru că el a reprezentat unul dintre protagoniştii istoriei reeducărilor, pe punctul de a primi pedeapsa capitală de nu dovedea imensa îndrăzneală a înfruntării Securităţii cu prilejul celui de al doilea proces (a se vedea mai departe darea de seamă asupra cărţii lui Marcel Petrişor) -, amic care niciodată nu şi-a dat drumul vreunei amintiri din acea perioadă, presupunând - şi nu greşea - că nu eram suficient de pregătit, ca maturitate psihologică vorbind, şi n-aş fi înţeles degradarea sufletelor în acele cumplite încercări, foarte târziu după acestea, am putut citi lucrarea lui D. Bacu: " PiteŞti - Centru de reeducare studenţească " [Cu o prefaţă de Preot Gheorghe Calciu, Bucureşti, Editura Atlantida, 1991], într-o primă ediţie realizată în străinătate. A fost o adevărată revelaţie, în urma unei izbiri figurative în moalele capului cu măciuca (după cum mi-a parvenit că procedează uneori maeştrii zen, pentru iniţierea ucenicilor lor).

 

Îndemnul colectivului editorial compus din romancie rul, memorialistul şi eseistul Marcel Petrişor, din Octavian Voinea, Simion Ghinea şi alţii, de a reedita în România postrevoluţionară această carte (căreia i s-au adăugat, neprofesionist, o mulţime de alte titluri, până ce acela autentic se pierde printre ele) a fost excelent, pentru că e singura, până în prezent, să ofere o detaliată viziune panoramică asupra strădaniei întunecate şi continue de dezumanizare fără întoarcere a adversarilor politici, ca şi o minuţioasă analiză a străfundurile abisale ale fiinţei umane. " PITEŞTI - CENTRU DE REEDUCARE STUDENŢEASCĂ" , în pofida câtorva erori de informaţie vehiculate, trebuie considerată cea mai completă lucrare documentară din domeniul istoriei contemporane a românilor şi una dintre foarte puţin numeroasele de acest tip, ce tratează despre întreaga noastră istorie. Valoarea ei nu stă numai în tendinţa spre integralitate a cuprinderii, nici doar în aspiraţia la înţelegerea subtilă a fenomenului descris, ci şi în punerea în pagină a întregii situaţii politice din ţară în epoca dată, ca şi în oferta de descifrare a sufletului uman în condiţiile limită de rezistenţă, înainte de destrămare, a personalităţii. Nu pot înţelege cum de nu a explodat materia acestui volum, la timpul întâii sale publicări, din lumina stârnită de explozie să incendieze întreg Occidentul, să-l trezească de pe atunci până la a sesiza demonismul bolşevismului, caracterul său antiuman şi nu pot înţelege nici cum astăzi încă mesajul uluitor al lucrării nu a învins inerţia rece a semenilor din Apus, îndemnându-i să facă front comun şi invincibil împotriva oricărei perpetuări a comunismului în lume, ori a recrudescenţei lui, oriunde s-ar face simţită.

 

(Şi totuşi există ştiri în Occident despre reeducări, dar ele nu corespund realităţii, în toată oroarea ei. Hans - Jürg Stückelberger şi Ken Beeker au publicat "S hining in the D arkness " - Strălucind în întuneric; [Michigan, Ann Arbor, 1990]. -; la capitolul The Persecuted, the Persecutors and the Church. The Story of Father Gheorghe Calciu , Persecutaţii, persecutorii şi Biserica. Povestirea Părintelui Gheorghe Calciu, citesc: " Intenţionat, am fost trimişi, în cursul primului an, în celule de şase până la opt deţinuţi, ce erau schimbaţi în fiecare lună, astfel încât să îngăduie fiecărei persoane să stea cu toţi ceilalţi la un moment dat sau altul. Singuri şi având atât de mult timp la îndemână, vorbeam, în grupurile acestea, despre toate - trecutul nostru, inşi cunoscuţi afară şi în închisoare, ideile noastre şi nădejdile şi temerile.

Apoi procesul de stoarcere începu. Fură selecţionate grupuri mici şi plasate în celule speciale, unde erau torturate uneori timp de luni de zile, până ce dădeau informaţii despre camarazii lor. Fiece amănunt ce le ajunsese la urechi era smuls din ei. Când venea rândul fiecărui deţinut să fie interogat, ofiţerii aveau deja un dosar complet asupra fiecărui aspect al vieţii sale. Eram total descoperiţi, goi din punct de vedere psihologic şi lipsiţi de apărare.

Aceste date au fost de asemeni foarte eficient folosite pentru culegerea şi anchetarea indivizilor de afară. Când securitatea vădeşte cunoştinţe ale celor mai semnificative şi intime detalii din viaţa unei persoane, crează impresia unei forţe atotcunoscătoare. Rezistenţa este zdrobită. Persoana este speriată până la disperare. Eşti gata să recunoşti orişice, să divulgi orice informaţie. E ceva diabolic.

Înarmaţi cu dosarele, ofiţerii penitenciarului au început procesul "reeducărilor". Strategia lor era să lucreze asupra "păcatelor" şi "încălcărilor" noastre ca "duşmani ai poporului". Prin repetarea ca loviturile de ciocan a acuzaţiilor şi prin tortură, fiecare deţinut era izolat, din punct de vedere psihologic, într-o lume a vinei, a neîncrederii şi a beznelor - fără ieşire, fără orizont, fără speranţă.

Am început a crede acuzaţiile, că eram cu adevărat vinovaţi şi că aveam o datorie de plătit pentru daunele săvârşite partidului şi Ţării noastre. Când deţinutul atingea acest punct, era trimis în alte celule să slujească drept informator - o cale de a repara încălcările săvârşite.

Rezultatele fură boala mentală, moartea datorată torturii, sinuciderea sau creierele spălate ale unor oameni cu voinţa zdrobită. O întreagă generaţie aproape în întregime distrusă" (p. 33-34).

 

Poate că Gheorghe Calciu istoriseşte începuturile Piteştiului, acele constrângeri ce au creat al doilea val (după grupul din jurul lui Ţurcanu, provenit din Suceava) de reeducatori ai sutelor de victime ce au căzut în mâinile lor. Şi bine ar fi dacă aceasta constituie mărturia despre cum au fost formaţi reeducatorii înşişi, căci altă mărturisire directă nu există (de văzut şi naraţiunea lui Eugen Măgirescu, totuşi, la fel de vagă asupra a când s-a petrecut momentul descris). Însă, cum paginile se adresează cititorilor civilizaţiilor apusene, lipsa altor informaţii despre torturile săvârşite de deţinuţi împotriva deţinuţilor (şi acesta este scandalul strigător la cer), săvârşite de reeducatorii condamnaţi împotriva victimelor egale în condamnare cu călăii lor, lasă impresia că doar ofiţerii M.A.I. au făcut parte din echipele de şoc ce au mânat oamenii la sinucidere, la nebunie şi la moarte. Or, asta ascunde adevărul cel mai grav: sub îndrumarea securiştilor (neimplicaţi direct, odată începute reeducările) deţinuţii i-au chinuit bestial pe deţinuţi. Dacă autorul s-a temut că aureola deţinuţilor politici ar fi înceţoşată de participarea la genocid, în reeducări, greşeşte, fiindcă ei au fost aduşi la această participare, prin mijloacele cele mai cumplite, la care au fost supuşi până la pierderea raţiunii, a umanităţii, a voinţei, cum singur o spune. Ca atare, din informaţiile sale, Occidentul nu poate întrevedea grozăvia celor petrecute la Piteşti şi Gherla, la Canal: dezumanizarea absolută a deţinuţilor politici până la a-i determina să-şi devină proprii vrăjmaşi.)

 

" Piteşti - centru de reeducare studenţească" interesează umanitatea mai mult decât documentele privitoare la lagărele germane, în care oamenii au fost ucişi în chip odios, fiindcă la Piteşti, apoi la Gherla, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Târgu-Ocna şi prin alte părţi (după cum aud că, în alt mod, se întâmplă şi în China, cum s-au petrecut lucrurile, probabil, şi în U.R.S.S.), omul nu numai că n-a fost ucis (voluntar), decât în anumite - deşi numeroase - cazuri, dar el n-a fost lăsat să moară, oricât o dorea şi se zbătea să-şi atingă sfârşitul şi s-a urmărit depersonalizarea lui până la animalizare, întoarcerea personalităţii sale pe dos, preschimbarea lui din înger sau individ obişnuit în diavol, din el însuşi în cel mai temut duşman al său şi al semenilor, din făptură cugetătoare în robot. La fel, nu mă dumiresc cum ediţia nouă a constituit o nereuşită editorială, datorată absenţei interesului concetăţenilor noştri pentru adevărul ce îi priveşte direct şi personal, cum se spune, căci n-au de unde şti ce le mai rezervă viitorul, dacă nu iau măsuri din vreme împotriva oricărei tendinţe de extremă stângă şi analfabetă de reafirmare în politică, ori a oricăror alţi duşmani ai omenirii, extremişti lipsiţi de scrupule, ce izbutesc să pună mâna pe putere.

 

Şi, totuşi, părintele Calciu, când meditează la cele petrecute, pare că vrea să-mi tempereze zelul (într-un dialog imposibil, din pagina tipărită la cititor şi invers), când îmi dă replica: "Nici noi nu înţelegem tot, noi care am trăit tot. ( ...) Avem nevoie de o sensibilitate apocaliptică" (p. 10).

Fiindcă l-am pomenit pe prefaţator, doresc să extrag din cele câteva pagini încredinţate de el tiparului o amintire cu valoare antologică şi cu caracter reprezentativ pentru ceea ce constituie criteriul de judecată folosit în continuare în această carte, modelul pentru ceea ce aştept de la atari lecturi, care nu trebuie numai să ne informeze (oricum), ci se cuvine să ne şi emoţioneze şi, mai presus de orice, se cade să ne stârnească exclamaţia: 'Ce oameni de talent şi cultură (reflectată în maniera lor de a scrie) au fost supuşi dezumanizării! Cât a pierdut Ţara!' Deoarece memoriile, ca şi orice altă redactare din domeniul umanismului, sunt datoare să oglindească o minte limpede, să dea dovadă de participarea autorului (retrăire), să respecte limba în care sunt transpuse (şi s-o înalţe către zone ale exprimării celei mai nobile - prin expresivitate -, chiar de nu încă familiare cititorului sau/şi plastice, prin abject, oglindind cugetul integral şi cu fidelitate), astfel încât să convingă că autorul şi povestirea sa aduc mult mai mult decât o înşiruire monotonă de evenimente (oricât de tragice), aduc, anume, o înţelegere profundă a omului, ca specie, necunoscută (în acea lumină) până la lectura operei respective, model şi prin rostire. Or, din majoritatea memoriilor de detenţie publicate până acum nu se întrevede conştiinţa memorialiştilor că ei, privilegiaţii ce-şi aleg să fie purtătorii de cuvânt ai sutelor de mii sau milioanelor de foşti deţinuţi politici, au hotărât, când au luat pana în mână, să glăsuiască în numele tuturora, cu răspunderea culturală ce revine unei atari poziţionări morale şi istorice şi să se adreseze posterităţii de mii de ani.

 

Continuare - Document PDF complet, spre încărcare şi lectură, aici >>>

   Mihai Rădulescu

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)