Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Evocare: Episcopul Unit martir  Ioan Suciu

Seria "Mari personalităţi ale Bisericii Unite cu Roma"

Maria Hetco, Oradea

 

 

Întâmpinare: Acest material a fost mai întâi expus la întâlnirea persoanelor în vârstă de la Mânăstirea Franciscană, „Maica Domnului” la Oradea, la 12 octombrie 2003. Scriu această întâmpinare cu emoţie firească, căci rândurile de mai jos, ce includ mărturii rare, împreună cu citatele originale din expunerile Episcopului greco-catolic Ioan Suciu, sunt reluate atent de mama mea, Maria Hetco, în spiritul neuitării, dreptăţii şi cinstei, calităţi ce pe noi românii nu ne-au părăsit niciodată. Tatăl meu, Virgil, coborâtor şi el din vechi familii de preoţi greco-catolici şi din protopopi, l-a cunoscut şi admirat la vremea sa pe Episcopul Suciu, ce prin faptele şi exemplul său a fost mentorul unei generaţii întregi de tineri intelectuali transilvăneni şi nu numai. Îl pomenim aici pe Preasfinţia Sa, Episcopul "Tinerimii", cu închinăciunea cuvenită, în câteva fraze alese, străduindu-ne să redăm imaginea unei epoci, aşa cum a fost ea, în ciuda faptului că unora dintre cititori, cu siguranţă, mărturia aceasta le va da bătaie de cap. Dar nu puteam face lucrurile altcumva decât au fost şi aşa se şi cade! Locul acestui Mare Român este în Panteonul Naţional, ca suflet curat, ce nu s-a vândut nimănuia, ce nu s-a închinat cu laşitate, ca alţii, batjocoriţi mai apoi. În acest an se împlinesc 100 de ani de la naşterea Sa. Să-i fie veşnică amintirea, ca dovadă de autentic curaj şi caracter! Dumnezeu să-l odihnească în mormântul său încă necunoscut, în ţărâna Sighetului românesc!

 

Lucian HETCO

Editor Agero, Germania


Moto: „ În mijloacelor prigoanelor, martirii sunt stele luminoase, perle în coroana sfinţeniei”. Un sfânt printre noi, Episcopul Ioan Suciu. (Episcop Ioan Suciu, jos, sursa foto: http://www.cartantica.it/content/MartiriXX%20cartella/Ioan-Suciu.jpg)

 

Episcopul Ioan SuciuS-a deschis de curând procesul de canonizare al Episcopilor Uniţi martiri: Valeriu Traian Frenţiu - Oradea, Iulian Hossu, Cluj-Gherla, Alexandru Rusu - Maramureş, Ioan Bălan - Lugoj, Ioan Suciu, auxiliar de Oradea, Alba Iulia si Făgăraş, Vasile Aftenie - vicariatul Bucureşti şi vechiul regat, Tit Liviu Chinezu - auxiliar de Blaj. Biserica Română unită cu Roma, aduce prin ei, mărturie credinţei în Cristos şi fidelităţii faţă de Roma. Desprindem dintre aceşti martiri icoana celui care a fost Episcopul Tinerilor, Episcopul Ioan Suciu şi fac acest lucru, pentru că există în generaţia celor de vârsta a treia, mulţi care au fost fermecaţi de sufletul său bun şi deschis de cultura, de cuvântul său cald şi entuziast. Pe noi, ne-a vrut creştini buni şi ne-a învăţat cum să trăim evanghelia în viaţa noastră, în faptele veţii pentru că în noi şi-a pus speranţele.

 

S-a născut la Blaj în 04.12.1907 într-o familie de preoţi fiind al patrulea din cei 9 copii, cinci băieţi şi patru fete. În 1926 a promovat cu mare succes examenul de bacalaureat la Liceul Sfântul Vasile. A fost prieten bun încă din liceu cu colegul său de clasă, bunul şi blândul Tit Liviu Chinezul, ajungând şi el mai târziu Episcop, prietenia lor durând până la sfârşitul vieţii. După absolvirea liceului au fost trimişi împreună la studii teologice la Roma, şi primiţi în colegiul Sfântul Athanasie. Cu ocazia promovării doctoratului în teologie, un celebru călugăr dominican, profesor, l-a felicitat pe Ioan Suciu şi i-a pus în deget inelul universităţii, lucru foarte rar şi un semn de deosebită apreciere. După 6 ani de studii la Institutul Angelican,  a fost hirotonisit preot la Roma, la 29 noiembrie 1931. Revenit la Blaj, a fost profesor de religie şi limbă italiană la Liceul de băieţi, apoi la Academia de Teologie, la catedra de Morală şi Pastorală. Concomitent i s-a încredinţat şi funcţia de rector a Institutului Vancean.

 

Era inima şi sufletul tinerilor, căutând întotdeauna să-i atragă spre morală şi virtute. Mereu în mijlocul elevilor, al teologilor, lua parte la jocurile lor, după exemplul Sfântului Don Giovanni Bosco. Aşa i-a încolţit ideea să ofere acestui tineret o lectură plăcută şi a înfiinţat revista Marianistul, destinată exclusiv copiilor, revistă care s-a răspândit în toate şcolile din Ardeal. Revista Tinerimea Română se adresa unui cerc mai larg de tineri cititori inclusiv studenţimii. La început, revista a fost scrisă aproape în întregime de Ioan Suciu, mai târziu formându-şi colaboratori printre tinerii apropiaţi. Aşa a început  apostolatul tinerimii îm mnijlocul căreia, apostolul tineretului, sporea în stăruinţă şi har. Din această văpaie de dragoste suprafirească, s-au născut lucrările sale de mare răsunet nu numai în inimile tinerilor ci şi în ale celor vârstnici: „Eroism”, „Mama”, „Rănile Domnului”, „Fecioara de la Fatima”, „Viaţa nouă”, etc. Precum şi manualele de religie pentru învăţământul primar şi pentru cel liceal: „Micul catehism”, „Poruncile – catehism” ( clasa a 5-a), „Tainele liturgice – clasa a 6-a, „Credinţa- Istorie bisericască”, „Morala creştină”, „Prima sfântă cuminecătură”, etc. Cu o sensibilitate de poet şi filozof, cu credinţă şi cu viaţă de mucenic, el a vorbit tuturor: tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi, în vremuri de pace şi de prigoană, cu inimă şi glas de sfânt. Aşa este întreg scrisul Episcopului Ioan Suciu”, întreaga sa viaţă: un drum spre înălţarea virtuţilor creştine. Şi ceasul istoriei, o cerea mai mult ca oricând. Cerea nu numai o pregătire de viaţă obişnuită, creştină, ci şi una de luptă eroică, pentru credinţă şi neam. Această cale e pregătită cu o abnegaţie de Părinte, de el şi de toată ierarhia Bisericii greco-catolice.

 

În scurtă vreme a devenit unul dintre marii educatori pe care i-a avut Biserica Română Unită în existenţele ei.  Faima Episcopului Ion Suciu a început să facă ocolul ţării! Era solicitat peste tot. Predicile, conferinţele, exerciţiile spirituale, până şi cursurile îi erau solicitate de mari mulţimi, care umpleau până la refuz sălile în care erau organizate, oameni din toate straturile sociale, din toate neamurile, şi din toate confesiunile religioase. Era solicitat din oraş în oraş, în biserici, în şcoli, în instituţii. În 06.05.1940, a fost numit „Episcop auxiliar de Oradea”, auxiliar al Episcopului Valeriu Traian Frenţiu. A fost hirotonisit Episcop în catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, la 22 iulie 1940, prin punerea mâinilor Episcopilor Iuliu Hossu de la Cluj,  Ioan Bălan de la Lugoj şi Valeriu Traian Frenţiu, Oradea. După 30 august 1940, ocupanţii hortişti nu au permis, reîntoarcerea din Beiuş la Oradea, a Episcopului Frenţiu. Ioan Suciu a rămas singurul conducător al Eparhiei de Oradea, până la 29.08.1941, când a fost instalalt dr. Iuliu Hossu, ca administrator apostolic al Eparhiei de Oradea, Ioan Suciu fiind în continuare auxiliar. În 1947, Valeriu Traian Frenţiu revine de la Blaj la Oradea. Sfântul Scaun de la Roma îl numeşte pe Ioan Suciu administrator apostolic al Arhidiecezei Alba-Iulia şi Făgăraş. Lucrurile în ţară încep să se schimbe încă din toamna anului 1946. Mulţi preoţi şi profesori greco-catolici sunt arestaţi sub acuzaţie de „sabotaj şi reacţionari”. Unii sunt ţinuţi închişi câteva săptămâni, alţii luni de-a rândul, fără să se ştie motivul pentru care erau reţinuţi.

 

La Preşedenţia Consiliului de Miniştri, la dr. Petru Groza, a ajuns ştirea potrivit căreia, în alegerile din toamna anului 1946, Biserica Unită cu Roma, a mers împotriva Puterii, iar ierarhii acestei biserici, erau acuzaţi de guvernul Petru Groza că vorbesc mereu de „ateismul rusesc”, ori de câte ori, noua putere comunistă din România, încearcă să dovedească libertatea religioasă din Rusia. Interesele bisericii greco-catolice sunt apărate din partea Mitropoliei de la Blaj, de Episcopul Ioan Suciu. Avea (n.n. Ioan Suciu) un suflet de copil, din care ieşea atunci când vorbea, un glas de foc nestins. Era un mare filozof creştin şi un predicator neîntrecut. Ţinea periodic ex-spirituale şi nimeni din cei ce l-au auzit vorbind nu-l vor uita vreodată. Iubea nespus de mult tinerii, în care vedea forţa şi viitorul bisericii şi al neamului. Suferă cumplit pentru suferinţele semenilor lui, intervine pentru cei închişi, îmbărbătează familiile în impas prin predici, scrisori, prin vizite şi rugăciuni. Episcopul Ioan Suciu a combătut comunismul cu toată puterea sufletului său curat: „astăzi şi în zilele ce vor urma, există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci: să fii trădător! Există un singur drum în viaţă care te îndepărtează, de trădare, cel eroic!” Cu Episcopul Ioan Suciu, a început prigoana Bisericii Române Unite. La 25 mai 1948 cu ocazia centenarului Adunării de la 3/15 mai 1848 de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, a vorbit Mitropolitul Ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu, care a făcut un apel la „Revenirea la Ortodoxie”. Episcopului de Blaj, Ioan Suciu, nu i s-a îngăduit să vorbească şi a parăsit Adunarea. La 03.09.1948 a fost demis din funcţie prin decret, dar episcopul nu şi-a părăsit arhidieceza, ci şi-a continuat activitatea pastorală cu şi mai multă intensitate, vizitând peste 600 de parohii, încurajându-i pe preoţi şi pe credincioşi, spunându-le: „Aceste momente grele de persecuţie prin care trece biserica noastră sunt cele mai fericite momente din viaţa noastră creştină, dacă le vom şti folosi bine pentru apărarea credinţei, sunt momente care ne vor servi în mod sigur, mai uşor la mântuirea sufletului.

 

În noaptea în care a fost arestat era în familia unui preot. La miezul nopţii au ieşit amândoi, să facă o vizită şi să se roage la Preasfântul Sacrament din Altarul Bisericii, după care au venit acasă, să se odihnească peste noapte. După ora unu noaptea, o ceată de securişti au devastat locuinţa, doi dintre ei au intrat în cameră, în care se odihnea Prea Sfântul. L-au ridicat şi legându-l la ochi, l-au dus într-o maşină ce se afla în stradă. Astfel a început pentru el, calvarul închisorilor, interogatoriile de la Ministerul de Interne, de la Văcăreşti, până la punctul final, temniţa din Sighetul Marmaţiei. În acelaşi timp, au fost arestaţi toţi episcopii Bisericii Române Unite şi închişi sub pază, la Dragoslavele în reşedinţa de vară a Patriarhului Ortodox, Iustin Marina. Aici a fost adus şi episcopul Ioan Suciu. La 27.02.1949, au fost toţi duşi la Mânăstirea ortodoxă Căldăruşani de lângă Bucureşti, transformată în lagăr. În mai 1950, episcopul Suciu, a fost dus în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor comuniste şi unor groaznice torturi. În octombrie 1950 a fost transferat şi închis în Penitenciarul din Sighetul-Marmaţiei, unde erau arestaţi şi ceilalţi episcopi după detenţia de la Căldăruşani. Monseniorul Coriolan Tămăian, ordinarius de Oradea a relatat: „ în seara zilei de 26 iulie 1953, Episcopul Tit Liviu Chinezul, Episcopul Ioan Cherteş – făceam de gardă la patul Episcopului Ioan Suciu de câteva zile, fiindcă ştiam că va muri. Pe la miezul nopţii Episcopul Ioan Suciu, a început să recite cu glas înalt şi răspicat rugăciunile: Tatăl Nostru, Născătoarea de Dumnezeu. Episcopii din celula 44, i-au făcut prohodul şi alte rugăciuni, apoi l-au anunţat pe gardian că a murit. Episcopul Ioan Ploscaru în scrierea „lanţuri şi teroare”, spune: „ Aflând de moartea Episcopului Ioan Suciu, eram puţin întristat, că Dumnezeu nu a primit jertfa vieţii mele, în locul lui. După ce m-am rugat pentru sufletul răposatului, m-am bucurat cu spiritul că Dumnezeu a mai marcat un punct al biruinţei. După Episcopii Vasile Aftenie şi Valeriu Traian Frenţiu, Episcopul Suciu era al treilea ce murise în temniţe. Mi-am zis: ungurii nu l-au împuşcat, dar l-au omorât românii cu moarte lentă în temniţă. De acum îl socoteam sfânt şi mă rugam lui, cu toată încrederea şi intimitatea. Eram în regimul morţii, prin înfometare. I-am cerut stăruitor ca primul lucru care să-l mijlocească de la Dumnezeu pentru noi, să fie îmbunăţit regimul alimentar din cauza căruia el a şi murit. Spre uimirea mea şi spre bucuria tuturor, de la 1 iulie 1953 trei zile după moartea Sa, regimul alimentar s-a îmbunătăţit în mod neaşteptat. Eu am socotit că într-adevăr episcopul Ioan Sucia a mijlocit şi a împlinit dorinţa tuturor, căci până la acea dată, hrana era mai mult sub formă de furaje şi în astfel de condiţii nu putea supravieţui nimeni mult timp. Sunt sigur că rugăciunile lui, cu dovezile de iubire ce le-a dat lui Dumnezeu vor fi totdeauna ascultate, atât în cererile particulare cât şi pentru libertatea şi prosperitatea bisericii. Episcopul Ioan Suciu a fost înmormântat cu lenjeria de corp, semn că a avut-o pe a sa, sau i-au dat-o episcopii colegi de celulă ca nu cumva să fie aruncat gol în groapă. A murit în celula 44, la etaj, deci când l-au scos, l-au tras de picioar pe coridor şi până jos, capul îi sălta de pe o treaptă pe alta. A fost aruncat în căruţă şi dus la cimitirul vagabonzilor şi sinucigaşilor, numit acum „cimitirul săracilor”. Cimitirul a fost arat şi nu se mai pot identifica mormintele, aşa că nu sunt şanse să i se afle mormântul, poate doar o identificare a scheletului după particularităţi ştiute, dantură, etc.

 

Poate aşa a hotărât Dumnezeu, ca episcopii greco-catolici morţi la Sighet, să rămână etern victime, moaşte nevăzute, la temelia văzută a bisericii româneşti de mâine. Episcopul Ioan Suciu, a trăit şi a  murit ca un sfânt. Cu adevărat a fost „ om trimis de la Dumnezeu” şi numele lui era Ioan. Caut în amintiri şi în memorie ceea ce am auzit despre Preasfinţia Sa, ceea ce am citit din scrierile sale, adevărate pagini de eroism, scrise de Episcopul Suciu, în care a vorbit despre martiri, despre imperativul jertfei şi al eroismului. Preasfinţia Sa, a spus şi a scris: „ În mijloacelor prigoanelor, martirii sunt stele luminoase, perle în coroana sfinţeniei”. Din cele ce a spus şi a scris, e limpede că a cunoscut mersul istoriei, a prevăzut martiriul Bisericii Unite, a păstorilor ei şi al său personal. Iată câteva altele scrise de Sfinţia Sa. „Îmi veţi fi mie mărturie, se schimbă vremurile, dar nu se schimbă omul, decât doar să găsească noi forme de prigonire. Fraţi de-ai noştri vreau să ne răpească adevărul credinţei din inimi! Cu fel de fel de momeli, cu violenţă şi asprimi la nevoie. Să îndurăm ploaia bârfelor, scuipatul pe faţa sufletului nostru, pentru tine Isuse Cristoase. Oare noi, românii să nu dăm lui Isus, mărturia chinului şi la nevoie a sângelui nostru? Biserica e tratată cum a fost tratat Isus însuşi, prigonită din început. Istoria adevereşte aceasta. Primele trei veacuri ale creştinismului au fost veacurile martirilor. Nici vârsta, nici sexul, nici condiţia socială nu puteau să te ferească de chin dacă erai creştin. Pretutindeni unde era biserica, erau martiri. Martirii primelor veacuri, sunt sute şi sute de mii. Deseori biserica s-a văzut slăbită, prin vărsarea a atât de mult sânge, a mădularelor sale, îşi relua însă degtabă puterileşi devenea, mama multor martiri. „Martir!”. Acest cuvânt înseamnă mărturie. Creştinul care îşi varsă sângele, pentru credinţă, mărturiseşte adevărul cu propriul sânge. Isus a spus: „ Îmi veţi fi mie mărturie, până la marginile pământului. Vă vor arunca în închisori, vă vor da morţii, veţi fi urâţi de toate neamurile, pentru Numele Meu.”

 

Cu aceste cuvinte, spunea Tertulian, orice creştin este angajat la mărturie. Despre mărturia martirilor, episcopul Ioan Suciu, scria: „ Ei împlinesc profeţia lui Isus, ei arată puterea supranaturală a harului credinţei. E lucru supraomenesc, de-a dreptul divin, să înduri moartea fără vanitate, fără ambiţie, fără ură, fără slavă omenească, să înduri în mijlocul unui popor ce te insultă, să înduri ca să mărturiseşti ce ai văzut, ce ai văzut, ce ai simţit, când puteai evita moartea, ca să aperi o religie ce osândeşte patimile, şi asta nu unul, nu creştinii unui veac, ci toţi, veacuri de-a rândul! Care-i secretul, care-i elixirul acestei energii? Secretul? Nu avem, căci este harul lui Dumnezeu, oferit oricărei creaturi din partea lui Isus. Să ardă bisericile, să fie împrăştiată ţărâna sfântă a martirilor, să se şteargă sfintele inscripţii de pe mormintele lor, mărturia sângelui martirilor rămâne nepieritoare. Tuturor episcopilor noştri, li s-au făcut, promisiuni ademenitoare, pentru a se rupe de Biserica Romei, dar au preferat moartea. Era cum spunea Preasfinţia Sa Suciu, era ceasul vinerii mari pentru Biserica Română Unită şi episcopii noştri, au ales să-l urmeze pe Isus, ca să fie asemenea lui, în Vinerea Mare, asemeni celui încununat cu spini şi răstignit. (Scrisoare pentru credincioşi, Blaj, 13.10.1948). La hirotonisirea sa ca episcop, în caterala Sfântul Nicolae, în 22 iunie 1940 Preasfinţia Sa, a spus aceste cuvinte profetice: „Sfinţirea mea ca arhiereu, nu o simţesc ca o urcare pe tron bisericesc, ci ca o întronare pe cruce”. Calvarul nu va întârzia pentru vlădica Suciu. Crucificarea lui, ca şi a celorlaţi martiri ai Bisericii Greco- Catolice a devenit realitate crudă. Viaţa Episcopului Suciu, a fost una de asceză, de meditaţie, de rugăciune. În multele vizite canonice ce le făcea în parohii, era găsit dimineaţa la trezire îngenuncheat lângă patul neatins. Se ruga toată noaptea, îşi mai lăsa capul pe aşternut şi aţipea puţin. Se ruga necontenit pentru cei ce-l batjocoreau pe Dumnezeu, pentru cei ce-au început prigoana contra bisericii sale. În ultimele scrisori pastorale către credincioşii săi scria. „Pentru Biserica Greco-Catolică este ceasul Vinerii Mari. Acum iubiţi credincioşi ne arătăm dacă suntem ai lui Cristos, sau dacă ne ducem cu Iuda vânzătorul. Acum Isus ne dă prilejul să fim părtaşi la suferinţele sale, pentru Biserica Sa. Preamăriţi pe Dumnezeu pentru această încercare! Nu vă lăsaţi amăgiţi de vorbe, de minciuni, ci staţi tari, neclintiţi, statornici în credinţă! Nu puneţi iscălitura voastră pe nici un fel de hârtie, prin care vi se cere să vă lepădaţi de Legea părinţilor voştri. Vă vor ameninţa, vă vor bate, vă vor duce la judecăţi şi înaintea judecătorilor. Nu vă înfricaţi, Dumnezeu este cu voi şi nu ne va lăsa să fiţi ispitiţi, să suferim mai mult decât putem. Lumea se uită la noi, la calvarul Bisericii Unite. Nu este decât o singură biserică întemeiată de Isus, Biserica ale cărei chei le-a dat Isus, lui Petru pescarul şi prin el, urmaşilor lui, Episcopilor din Roma, care i-au urmat în scaun şi pe care îi numim Papi.

 

Episcopul Ioan Suciu, omul care a transmis şi a trăit sfinţenia, era ca şi Sfântul Francisc, fără antecedente, născut pe pământ românesc, pentru a fi mistuit în Sfinţenia lui. O flacără teribilă ardea în privirea, vorba sa, şi în înfăţişarea sa fragilă, subţirică, asemenea unei figuri de Giacometti, era o lumină şi o blândeţe nemaiîntâlnită, un mare mistic, ce avea forţa de a transmite o căldură, o combustie interioară fascinantă şi atracţie magnetică. Ioan Suciu, o viaţă exemplară, pură şi luminoasă pentru toţi cei care au avut darul de a fi contemporani. Să ne închinăm cu veneraţie înaintea memoriei Episcopului Ioan Suciu şi cu bucuria de a-l fi avut cândva printre noi. Canonizarea Preasfinţiei Sale îl va pune într-o lumină nemuritoare şi Sfinţia Sa va continua să reverse lumină din lumina sfântă a sufletului său.

 

Maria Hetco

Oradea

 

Bibliografii indicate de autoare:

La toate evocarile celor 12 episcopi greco catolici, am folosit cartea "Cei 12 episcopi martiri ai Bisericii Romane Unite cu Roma Greco catolica"- de dr. Silvestru Prundus si Clemente Plaianu-Casa de editura "Viata Crestina"Cluj Napoca 1996
1. La evocarea episcopului Iona Suciu şi revistele:
-Vestitorul Unirii -nr.6/1995
- "-" - nr 6/1996
- Calea desavarsirii- nr 4/1999
2. La evocarea episcopului Iuliu Hosu şi revistele:
- Vestitorul Unirii nr 6/1996-art. "Marea Tradare în razboiul pt intregierea neamului 1916-1918 de dr Iancu Porav
- şi cartea "memorii" scrisa de PS în detentia de la manastirea Caldarusani
3. La evocarea episcopului Vasile Aftenie şi revista "Vestitorul Unirii" nr 12/1997- art "nu a avut credinta de vanzare" de preot Tertulian Langa- Cluj Napoca
4. la evocarea episcopului Ioan Ploscaru şi cartea "lanturi si teroare" de Ioan Ploscaru-editura Signata- Timisoara
5. la evocarea episcopului cardinal Alexandru Todea
- si cartea "Alexandru Todea" de Valentin Boda şi Mircea Boda-casa de editura Petru Maior- Tg. Mures-1999
- revista "Vestotorul Unirii nr 12/2002- art. Alex. Todea- o suita de articole, legate de trecerea sa in vesnicie-
6. La evocarea Episcopului Vasile Hossu şi revistele:
- Vestitorul Unirii, nr 2/1997- art."Scrisoare deschisa episcopului Ioan Mihaltan- al BOR din Oradea
- Vestitorul Unirii nr 1/1999- art "in amintirea arhiereului Vasile Hossu- de preot Ioan Lucacel
7. la evocarea episcopului auxiliar Tit Liviu Chinezu şi revista Vestitorul Unirii nr 8/1997

 


 

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:
  ''
2. Articolul  si autorul::  'Maria Hetco'
3. Numele si prenumele Dvs.:  'Virgil Şerbu Cisteianu'
4. Adresa Dvs. E-mail:  'virgil_serbu_cisteianu@yahoo.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):  ''
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):  '0741-721601 sau 0734-198447'
7. Textul mesajului Dvs.:  'Stimată doamnă Hetco,
                Am citit articolul dvs despre Episcopul martir Ioan Suciu, al Bisericii Române Unite cu Roma, cu foarte multă atenţie şi plăcere deşi, vă mărturisesc că multe din datele cuprinse în articol, le cunoşteam din alte surse documentare. Mă bucur că fiind greco catolică (ca şi mine)
acordaţi atenţie Bisericii noastre şi Episcopilor săi martiri. Aş vrea să vă reţin puţin atenţia asupra unui aspect, cred eu, interesant:
              În munca mea de cercetare, prin Arhivele statului, am depistat un document inedit, scris pe coală de hârtie format A4, cu stilou cu cerneală albastră. Este vorba despre o minută scrisă în timpul discuţiilor purtate de Episcopul martir Ioan Suciu, cu unul din călăii Bisericii noastre-trădătorul de neam şi ţară Petru Groza, minută în care Groza printre multe altele îi spune Episcopului că Papa românilor se află la Moscova, că biserica noastră ar trebui să se unească cu cea romano catolică de la Alba, etc. Acest material a fost publicat în monografia mea;,, Cisteiu-1461-2004-cronica unui sat ajuns în mileniul III lucrare în 4 vol.
              De asemenea sunt în posesia unei corespondenţe inedite dintre Episcopul Suciu şi fostul meu profesor Ionel Neamtzu, unul din bunii prieteni ai săi. Corespondenţa o voi publica în revista ,, Gând Românesc" de la Alba Iulia a cărei director sunt.
            Vă scriu toate acestea pentru că am fost şi sunt preocupat de soarta bisericii noastre deespre care am pregătită o carte pe care o voi publica sub titlul: ,, Adevărul răstignit".
              Mă bucur pentru precupările dvs şi ale fiului dvs în privinţa bisericii noastre.
             Laudetum Gesus Cristus!

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)