Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

 

Bănăţeni care au fost

 

GHEORGHE ARDELEAN(1837 – 1909)

Dan Floriţa-Seracin

 

Printre cei dintâi jurnalişti bănăţeni s-a numărat Gheorghe (George) Ardelean, de la a cărui naştere (în luna martie 1837) tocmai s-au împlinit 175 de ani. Era fiul unui modest negustor, dar, animat de o statornică dorinţă de învăţătură, el n-a preluat ocupaţia tatălui, ci s-a dedicat studiilor. A urmat şcoala în oraşul natal, iar după absolvirea liceului a devenit student în drept la Universitatea din Pesta. S-a numărat, la 20 februarie 1862, printre membrii fondatori ai Societăţii Academice „Petru Maior” a studenţilor români din acest oraş, care era frecventată însă şi de alte persoane animate de dorinţa emancipării naţionale.

         Înzestrat cu un condei bun, sprinţar (exersat în editarea câtorva reviste manuscrise  până atunci), Gheorghe Ardelean scoate, în 1/13 oct. 1863 la Pesta, în colaborare cu Iosif Vulcan, publicaţia Umoristul”. El avea calitatea de redactor-responsabil al acesteia, iar Iosif Vulcan pe cea de „conlucrător primar”. Revista „Umoristul”, subintitulată „Foaie glumeaţă”, se numără printre primele periodice româneşti cu caracter satiric, apărea de trei ori pe lună, ea propunându-şi, după cum se afirmă într-un articol-program, „combaterea şarlataniei, a bigotismului, a ciocoismului”. Pe Iosif Vulcan, Gheorghe Ardelean îl cunoştea deja de mai mult timp, din datele biografice ale marelui orădean rezultând că ei conlucraseră în scoaterea revistei manuscrise „Deşteaptă-te, române!” La 1/13 ianuarie 1865, prin retragerea lui Gheorghe Ardelean, care îşi încheiase studiile universitare, decizând să se întoarcă la Timişoara, Iosif Vulcan devine proprietar-editor şi redactor-responsabil al „Umoristului”. Dar publicistul bănăţean nu a contenit să trimită revistei şi calendarului acesteia articole pline de vervă satirică după părăsirea redacţiei sale şi nici după ce Iosif Vulcan decide, la 5/17 ian. 1867, schimbarea denumirii ei în „Gura satului”, cu subtitlul „Organ glumeţ, social-politic”.

            De revista „Umoristul” se leagă un amănunt interesant privind debutul lui Mihai Eminescu. După ce viitorului mare poet îi apăruseră primele creaţii lirice în „Familia”, el încredinţează spre publicare lui Iosif Vulcan şi textul unui cuplet scris pentru teatru în perioada rezidenţei la Blaj. El se intitulează Asta vreu, dragul meu şi a apărut în revista „Umoristul”,  în numărul din 29 sept. / 11 oct. 1866. În articolul său „Eminescu în Transilvania”, publicat în „România literară” nr. 23/2000, Ion Buzaşi observă acest detaliu din biografia poetului: „După revista «Familia», care deţine primatul în publicarea poeziei eminesciene, trebuie pomenită o revistă uitată astăzi, «Umoristul», tot sub redacţia lui Iosif Vulcan, în care se publica o poezie cvasi-inedită a lui Eminescu, Asta vreu, dragul meu, scrisă în timpul popasului blăjean în vara anului 1866”. Autorul articolului indică sursa informaţiei sale: Mircea Popa, Viorica Sâncrăian, Eminescu în Transilvania (Bibliografie adnotată), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000. Referiri la acest eveniment face şi Cornelia Ştefănescu în articolul Un entuziast, Iosif Vulcan, „România literară”, 28/2003.

Obţinând diploma de avocat la 30 dec. 1864, Gheorghe Ardelean se întoarce, aşadar, la Timişoara pentru a profesa în domeniul pregătirii sale (v. Dr. Ioan Doboşan, „Revista cercului juridic bănăţean”, anul VI, nr. 7, p. 299). În anul 1867 este angajat jurisconsult al primăriei municipiului Timişoara, la început supleant, apoi definitiv, până în anul 1890, când ajunge la vârsta pensionării. Preocuparea pentru emanciparea culturală a concitadinilor timişoreni l-a îndemnat Gheorghe Ardelean să colaboreze rodnic cu alţi intelectuali dedicaţi aceluiaşi ideal, cum au fost Emanuil Ungureanu, publicistul Pavel Rotariu, Traian Lungu, Nicolae Coşariu, Constantin Ţieranu etc. Împreună au înfiinţat o societate de lectură românească la Timişoara, unde îşi dădeau întâlnire deopotrivă intelectuali, dar şi mici meseriaşi interesaţi de viaţa culturală. „Această reuniune de lectură, cunoscută sub numele de «casina română», va deveni unul din centrele importante ale spiritualităţii româneşti din oraş. Înfiinţată în anul 1873 şi reorganizată pe baze mai largi, cu bibliotecă proprie românească, la adunarea generală din 9 iulie 1882, Reuniunea îşi avea sediul în clădirea restaurantului şi cafenelei Împăratul turcesc […].” (Aurel Cosma, Prin Timişoara de altădată, Editura Facla, Timişoara, 1977, p. 90)

Un moment important din viaţa culturală a Timişoarei se înregistrează în iulie 1868, când a sosit în oraşul de pe malurile Begheiului trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, din care făcea parte şi tânărul Eminescu. Gheorghe Ardelean, împreună cu bunii săi prieteni, Pavel Rotariu şi Iulian Grozescu, „acest triumvirat de prieteni nedespărţiţi” (A. Cosma, idem, p. 91), s-a implicat trup şi suflet în primirea artiştilor şi organizarea spectacolelor. Cu siguranţă, ei îl cunoscuseră pe Eminescu cu un an mai devreme, în 1867, când acesta a venit la Timişoara pentru a-l căuta pe fratele său mai mare, Nicolae Eminovici,  despre care se ştia că făcuse practică judiciară în urbea bănăţeană. Pe fratele său Eminescu nu l-a găsit, în schimb s-a întâlnit cu scriitorii bănăţeni colaboratori ai revistei „Familia”. Voise să-l întâlnească îndeosebi pe Iulian Grozescu,  poet de talent, fost redactor intern la „Familia” în primii doi ani de apariţie a acesteia la Pesta, între 1865 – 1866, prin urmare tocmai în perioada debutului său în revista pestană.

În anul 1890, atunci când Nicolae Coşariu se retrage de la conducerea publicaţiei „Gazeta poporului”, Gheorghe Ardelean devine proprietarul şi redactorul ei, pentru a continua să ofere conaţionalilor informaţii în limba română asupra principalelor evenimente ale timpului. Revista „Familia”,  de la Oradea, reţine acest fapt: „Gazeta Poporului din Timişora ş-a schimbat redactorul; cel păn’ acum, dl. Nicolau Coşariu s’a retras; în viitor va apăré sub redacţiunea dlui George Ardelean.” („Familia”, nr. 1/1891).

Cea mai importantă operă a lui Gheorghe Ardelean este Istoricul episcopiilor noue apărută în anul 1901 la Sibiu. Este o lucrare amplă, bine documentată despre întemeierea, organizarea şi evoluţia episcopiilor româneşti din Ardeal şi Banat, despre strădania lor pentru a menţine aprinsă flacăra credinţei, dar şi a conştiinţei etnice în sânul poporului român.

Gheorghe Ardelean se stinge din viaţă la 19 ianuarie 1909 în Timişoara.

 

Dan Floriţa-Seracin

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)