Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

HORNARUL

URBEA MEA DE ALTĂDATĂ: „MI-A IEŞIT COŞARU-N DRUM...”

Tiberiu COSOVAN 

 

 

Printre personajele pitoreşti din anii copilăriei mele, adeseori întâlnite pe străzile Sucevei, alături de birjarul, care-şi hodorogea trăsura pe prundul uliţelor mahalalei, flaşnetarul, care învârtea maneta cutiei sale muzicale fermecate, geamgiul, care căra în spinare stativul cu foi transparente de sticlă, hingherul neguros, cu laţul atârnat de harabaua cu cuşca în care schelălăiau câinii, sau sobarul, cu şorţul din doc cânepiu şi roaba lui cu roată scârţâitoare încărcată cu lut frământat, se afla şi hornarul sau coşarul, cu straie negre, care-şi purta pe umăr scara şi ghiuleaua cu peria de curăţat.

 

Dacă la sat, gospodarii se îngrijeau, de regulă, singuri de starea hornului casei, în oraş, unde populaţia era numeroasă şi concentrată în perimetre dense de locuire, coşeritul, ca profesie, a apărut ca o necesitate.

 

În regulamentul emis de Curtea de la Viena, încă din anul 1759, cu privire la prevenirea şi stingerea incendiilor, regulament cadru care a fost preluat ca model, adaptat şi pus în practică după posibilităţile locale în oraşele din Transilvania, Banat şi Bucovina, hornarii figurează printre meseriaşii cu atribuţii clare în cazul intervenţiilor la incendiu.

 

Astfel, dacă lăcătuşii şi fierarii trebuiau să asigure mânuirea pompelor, căruţaşii şi vizitii trebuiau să transporte apa, lucrătorii precum tăbăcarii, cizmarii sau curelarii trebuiau să acţioneze organizat în alcătuirea lanţului viu prin care treceau, din mână în mână, găleţile cu apă, iar muncitorii din construcţii participau la demolările impuse de limitarea propagării şi extinderii focului, hornarii şi învelitorii de case, obişnuiţi cu lucrul la înălţime, erau antrenaţi în salvarea persoanelor şi bunurilor din locuinţele incendiate.

 

Maistrul hornar Nikolaus Bilinsky

 

Încă înainte de alcătuirea „Regulamentului privind modalităţile de stingere a incendiilor şi organizarea pompierilor în oraşul Suceava”, regulament instituit în anul 1838 (care s-a ghidat după regulamentul-cadru al Curţii de la Viena) prin care se stabileau obligaţiile în caz de incendiu ale locuitorilor urbei, începând cu primarul şi încheind cu gospodarul care, potrivit marcajului „printr-o tablă prinsă pe casă”, „clar şi vizibil”, trebuia să intervină cu un topor sau cu o găleată cu apă, maistrul hornar Nikolaus Bilinsky ştia foarte bine ce avea de făcut.

 

La Arhivele Statului din Suceava se păstrează „Contractul de salarizare”, încheiat la data de 7 februarie 1835, între Primăria Oraşului şi acest maistru hornar. Contractul, scris în limba germană, stipulează clar că maistrul hornar Nikolaus Bilinsky „ia în atrepriză, de la 1 noiembrie 1834, până la sfârşitul lui octombrie 1837 curăţirea hornurilor în clădirile orăşeneşti şi anume:

 

a.   cele patru hornuri de la sobele de încălzit din clădirea cu parter a primăriei

  1. cele patru hornuri ale sobelor de încălzit şi unul al bucătăriei, de la clădirea cu un etaj a şcolii capitale

  2. cele patru hornuri ale sobelor de încălzit şi unul al bucătăriei din clădirea cu parter a spitalului orăşenesc, în aşa fel ca, hornurile bucătăriilor să fie curăţite în timpul verii, de patru ori lunar, iar în timpul iernii, de două ori lunar”.

 

„Înalte cunoştinţe ale breslei”

 

Documentul prezintă importanţă şi pentru faptul că pomeneşte de existenţa unei bresle a hornarilor la Suceava: „Maistrul hornar Nikolaus Bilinsky are să lase să se facă curăţirea în această perioadă, numai prin calfe cu înalte cunoştinţe în ale breslei. În privinţa plăţii pentru serviciul prestat în clădirilor orăşeneşti menţionate, Primăria se angaja să achite:

Pentru curăţirea hornurilor de la primărie anual....................................4 fl

Pentru acelaşi lucru la clădirea şcolii...................................................10 fl

Pentru acelaşi lucru la clădirea spitalului...............................................4 fl

                                                    

Total: 18 florini monedă convenţională”.

 

„Adică - se precizează «nemţeşte» în continuare - 18 guldeni, în monedă convenţională, în două rate anuale şi anume, prima rată la sfârşitul lui aprilie şi cea de-a doua rată la sfârşitul lui octombrie, numai atunci când va fi fost demonstrat la Casieria oraşului Suceava, cu adeverinţa revizorului de poliţie, a medicului orăşenesc şi a directorului şcolii capitale, curăţirea la timp şi corectă a sus-ziselor hornuri”.

 

„Va răspunde maistrul hornar”

 

Contractul, ca orice document conceput nemţeşte, adică temeinic, prevedea şi sancţiuni: „Dacă maistrul hornar nu va îndeplini cele luate în antrepriză spre îngrijire...  atunci oraşul este îndreptăţit ca scăzământul, prin acord cu zilieri sau prin licitaţie, să fie executat pe riscul şi costul lui Nikolaus Bilinsky şi cheltuielile neprevăzute să fie suportate de acesta. Dacă prin neglijare sau curăţirea rea a hornurilor ar avea loc un incendiu şi prin aceasta o pagubă la sus-scrisele clădiri, atunci va răspunde atât de des pomenitul maistru hornar cu toate ale sale, ca bunurile sale să fie rentă oraşului, din contract ce s-a făcut pe coala timbrată necesară. Prezentul contract a fost încheiat în două exemplare identice şi, în prezenţa martorilor rugaţi la aceasta, a fost iscălit. Contractul de faţă a fost văzut şi întărit de Administraţia Ţinutală Cezaro-Crăiască a Bucovinei”.

 

„Ursoaica”

 

Nu ştim dacă tot maistrul hornar Nikolaus Bilinsky a fost cel care a avut contract cu Primăria şi în anii următori, când Suceava a fost marcată de puternicele incendii din 1840, 1848, 1852 şi 1854, cel din urmă distrugând o treime din urbe, cu precădere zona centrală. Se ştie însă că incendiul din anul 1854 a izbucnit în mahalaua evreiască a oraşului, cauza fiind aşa numita „ursoaică”, hogeagul comun construit din lemn. Pentru a preveni incendiile, autorităţile au impus construirea caselor din cărămidă şi piatră, iar curăţirea periodică a hornurilor a devenit obligatorie la fiecare locuinţă.

 

Hornar, vreme de patru decenii

 

Cu câţiva ani în urmă încă-l mai vedeam coborând pe strada abruptă a Tăbăcarilor (care purta, în vremea copilăriei mele, numele primarului interbelic Gheorghe Doroftei) îndreptându-se încet către casă, pe Anton Winkelbauer, ajuns la vârstă octogenară, fost coşar al urbei vreme de mai bine de 40 de ani. Aşa cum era tradiţia, meseria s-a transmis din familie. Din anul 1947 Anton Winkelbauer a practicat coşeritul ca angajat al Primăriei, al CFR-ului şi al Întreprinderii de Gospodărie Orăşenească de unde a ieşit la pensie.

 

Pe lângă hornurile oraşului avea ca sarcină să le cureţe şi pe cele din mărginaşele cartiere Iţcani şi Burdujeni. Coşurile trebuiau curăţate în Suceava o dată la două luni, iar în cartierele amintite, dacă nu erau solicitări speciale, o dată pe an.

 

Un simbol al norocului

 

Cu straie negre, lucioase şi devenite aproape impermeabile de la funinginea şi gudronul cu care erau impregnate, cu şapca sau basca îndesată pe cap, de sub care-i sclipeau, încercănaţi de fum, ochii, coşarul era un simbol al norocului. Se spunea că dacă te întâlneşti cu coşarul şi îţi puneai în gând o dorinţă, aceasta urma să se împlinească. De aceea oamenii ţineau să-l atingă şi îi cereau câte un fir, două din peria lui considerată ca fiind norocoasă. Copiii mahalalei se ţineau ciopor în urma lui privind curioşi la ghiuleaua şi la peria ciufulită pe care le ţinea pe umăr. Chiar cei mai poznaşi şi mai zvăpăiaţi erau mai liniştiţi şi mai temători, pentru că nu o dată au fost preveniţi de părinţi şi bunici că „pe cei obraznici îi ia hornarul”. Silueta hornarului, „pata asta-ndoliată” din versurile compuse-mpreună de Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, a rămas alături de potcoavă şi de trifoiul cu patru foi un simbol al norocului. Vorba cântecului pe care l-au interpretat Ştefan Bănică şi Colea Răutu: „Mi-a ieşit coşaru-n drum/ Şi-o să am noroc de-acum/ Griji, nevoi, necaz, durere/ Se vor duce ca un fum”.

 

Tiberiu COSOVAN

Suceava

martie 2008

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)