HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Iaşi, oraşul amintirilor -

La pas, prin Copoul de altădată

 

Pictorul Petru Iosipescu

 

Sunt dimineţi cīnd viaţa oraşului palpită ca inima unui tīnăr care se īntīlneşte cu fata iubită. Parcă toţi s-au trezit dintr-un vis care anunţă un miracol. Şi toţi au ieşit să-l aştepte. Cerul e pregătit şi el să īntīmpine minunea cu albastrul spălat, unde un singur norişor alb īşi flutură mătasea festivă. Şi soarele şi-a lustruit peste noapte alama strălucitoare. Īn cīteva clipe totul este mai luminos, mai plin de speranţe decīt a fost ieri. Ieri? Dar ce īnseamnă ieri? Trebuie mers multişor īndărăt, un veac şi mai bine, ca să se găsească īnsemnătatea acestui "ieri", plin de parfumul de altădată, de cultură şi de istorie. "Ieri" se īncadrează īn plenitudinea unor vremuri situate īntr-un peisaj unic de urbe moldovenească, indiferent dacă se numea Copou, Dealul Ţicăului, mahalalele Nicolinei şi Socolei sau Podu Roş. E un punct de reper pentru amintirile legate de acea epocă.

 

"Vila cu turnişor pătrat"

 

Coborīnd dealul Copoului, dinspre Breazu, se zăreşte siluieta unei clădiri albe cu turnuleţ. Construită īn prima jumătate a veacului al XIX lea, clădirea a aparţinut istoricului Mihail Kogălniceanu. Pe la 1918 casa a devenit proprietatea lui Mihail Sadoveanu, care a ţinut-o pīnă īn anul 1936. Cīnd s-a mutat Sadoveanu la "vila cu turnişor pătrat", aici se putea auzi vioara marelui compozitor George Enescu care locuia īntr-un corp al casei. Īn această casă s-a produs devenirea sadoveniană, aici Sadoveanu a scris cea mai importantă parte a operei sale şi tot aici a dăruit iubitorilor de carte Baltagul. De aici pleca Sadoveanu la vīnătoare prin codrii din jurul Iaşului sau la pescuit prin bălţile şi iazurile Moldovei. Dacă se īntīmpla să prindă ceva peşte era fericit. Dacă nu, mare scīrbă nu era pentru că se abătea prin Piaţa Halei de unde cumpăra cīţiva crapi dolofani ca să nu facă de rīs īn faţa prietenilor invitaţi la un borş peşte. Şi casa īi era vizitată de Ionel Teodoreanu, Al. O. Teodoreanu, Panait Istrate, Gala Galaction, Otilia Cazimir şi George Topīrceanu. Īmpreună cu ei, Sadoveanu savura un borş de peşte, cu mămăliguţă caldă pe care musai o tăia numai cu sfoara. Şi, ca deliciul să fie complet, ceapa roşie, spartă cu pumnul, nu lipsea de pe masă. După plecarea musafirilor, pe īnserat, conu’ Mihai se plimba prin parcul casei pe sub liliacul īnflorit, mīngīind copacii şi stīnd de vorbă cu natura, ceea ce pentru el era o adevărată religie.

 

Se ridică cortina la Teatrul din Copou

 

A fost o vreme cīnd şi mersul la teatru īn Dealul Copoului era o religie. Cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe la mijlocul veacului al XIX lea, cīnd ţinuta vestimentară era la mare rigoare şi cucoanele se pregăteau ca pentru bal, ca să vadă şi să fie văzute¼ Era o adevărată īntrecere īntre frumoasele vremii şi pregătirile īncepeau cu multe ceasuri īnainte. Chiverniseala īncepea īn faţa oglinzii şi ochii vioi se aprindeau de plăcere. Părul era pus pe un soi de bigudiuri pentru ca zulufii să cadă frumos de-a lungul tīmplelor. Sprincenele se arcuiau cu negru, gura se rumenea cu trandafiriu, iar unghiile se īmpurpurau cu carmin. Puful pămătufului stīrnea un nor roz de pudră, iar umerii şi sīnii deveneau mai trandafirii, smaraldele aruncau sclipirea lor verde, rubinul lăsa un picur de sīnge pe un deget, egreta de diamant tremura īn păr, mătasea foşnea şi cīnd mănuşele erau puse, binoclul şi evantaiul luate, frumoasele doamne se urcau īn trăsura ce aştepta la poartă şi īn huruiala cupeului ce alerga pe lespezi se urca Dealul Copoului, la teatru.

 

Īn curtea largă a teatrului, trăsurile se rīnduiau frumos, surugiii īşi trăgeau glugile pe cap şi chiar dacă ningea sau ploua, se juca comedie sau dramă, dacă se omorau regi ori īnnebunea vreo eroină, ei īncremeneau pe capra trăsurii, nepăsători la atītea fantastice peripeţii. Īnăuntru, lojele capitonate cu catifea purpurie, se umpleau una după alta. Frumoasele apăreau cu pieptănăturile lor arhitecturale, īmprăştiind miresme fine. Mīini graţioase se plecau peste balustrade, iar pietrele inelelor de pe degete sclipeau uimitor, īn vreme ce orchestra cu alămurile ei ataca zgomotos eterna partitură. Şi, deodată, gong! Zidul cortinei se ridică dezvelind rampa īnvăluită īn lumi tainice unde măşti vechi, vesele ori triste, rīdeau sau plīngeau, unde regii erau detronaţi şi amorezii oftători. Iată-l pe Don José care iese dintr-o trapă pīnă la mijlocul bustului şi cere răzbunare, iat-o şi pe Cucoana Chiriţa cu toţi eroii şi eroinele ei, cum se dă mare "armazoancă", de preface īntreaga sală a teatrului īntr-o imensă gură care rīde.

 

Aşa mergea lumea la teatru īn acele vremuri, iar actorii īşi dădeau toată osteneala şi nu erau ocoliţi, cu toate că trupele străine nu lipseau. Dar īntr-o zi s-a produs fatalitatea. O flacără venită de nu ştiu unde a alergat pe sub strşini, fumul şi scīnteile au umplut văzduhul, decoruri şi costume, spade şi pumnale de lemn, coroane de carton, lemnărie şi tencuială, toate au căzut la pămīnt şi s-au prefăcut īn cenuşă. Zidurile singure au rămas decoruri triste. Īn tabloul sinistru se zăreau urme din lojele īmbrăcate īn catifea roşie unde atītea guri frumose au surīs şi unde atītea aplauze au mulţumit osteneala artiştilor. O vreme ploile şi zăpada au căzut peste ruinele īnegrite şi īntr-o bună zi nimic nu a mai amintit că īn acel loc ar fi existat cīndva vestitul teatru de la Copou.

 

"Acasă" la madam Capot

 

Şi, pentru că am vorbit despre femei frumoase, trebuie spus, că mai aproape de zilele noastre, pe la īnceputurile anilor ‘50, exista īn Copou o faimoasă tutungerie numită "La madam Capot". La prima vedere, nimic nu trezea suspiciuni că īn spatele acelei prăvălii s-ar putea petrece lucruri ce ar fi putut atrage atenţia poliţiei. Pentru că afacerile īi mergeau bine, madam Capot era mereu cu zīmbetul pe buze. Poreclită "madam Capot" datorită faptului că-şi īntīmpina clienţii īntr-un halat roşu, femeia avea cīteva camere undeva la etajul clădirii unde fete frumoase şi nostime aşteptau clienţii pentru o partidă de amor de neuitat. Dar nu oricine ajungea acolo. Doar oamenii discreţi şi cu dare de mīnă, feţe subţiri de doctori şi profesori şi chiar unii studenţi cu ceva gologani īn pungă. Īn primul rīnd cel care venea acolo trebuia să ştie o anumită parolă legată de nişte trabucuri cu bandă roşie. Omul era poftit apoi īn spate unde īi era prezentată o condicuţă, un fel de album, cu pozele fetelor care erau pe alese. Clientul alegea după plac o brunetă, o roşcată au o blondă. Aşa că, madam Capot avea "angajate" numai una şi una. Se zice că printre "angajate" era şi o blondă extreme de frumoasă, care ar fi fost soţie de rector. Cīnd afacerea s-a "spart", īn urma unui raid al poliţiei, "doamna rector" nu a fost găsită īn cameră, dar se zice că pliţiştii i-ar fi găsit poza īn condicuţa cu fete pusă la dispoziţia clienţilor. Oricum, īn urma acestei acţiuni a poliţiei, tutungeria lui madam Capot a fost īnchisă. Īncă din 1948, după abdicarea regelui Mihai, regimul comunist a īnchis toate bordelurile din Romānia. Īn anii ‘50 ce se petrecea la madam Capot era ilegal. Clădirea tutungeriei lui madam Capot a mai stat īn picioare vreo cīţiva ani, după care a fost demolată, cīnd a īnceput nebunia marilor construcţii de blocuri.

 

Petru Iosipescu, Iaşi

 

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com