HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Impactul discursului lui Veaceslav Molotov,

din 29 martie 1940, asupra stării de spirit a populaţiei din spaţiul românesc

 

Viorica OLARU-CEMÎRTAN, Chişinău,

doctorandă, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi

 

În contextul istoric general-european  arcat de cea de-a doua conflagraţie mondială, relaţiile româno-sovietice  continuau să fie încordate. Dar începutul apogeului de înrăutăţire a lor a fost discursul lui Molotov la şedinţa C.C. al P.C. al U.R.S.S., difuzat de Radio Comintern, în emisiunea sa de la ora 22 a zilei de 29 martie 1940. Discursul a fost retransmis la posturile de radio şi pe 30 martie, iar presa a mediatizat timp de câteva zile cuvântarea diplomatului sovietic. Şi în timp ce postul de  adiodifuziune Moscova comenta cu multă satisfacţie discursurile ţinute de tovarăşii Molotov şi Jdanov, în România şi Basarabia aceste evenimente au contribuit la apariţia  unor articole pline de nelinişte şi nedumerire. Ziarul editat la Bucureşti, „România”, din 2 aprilie 1940, conţinea un articol scris la 30 martie de J. Paleologu, întitulat generic Pe marginea ultimului discurs al domnului  Molotov. Autorul afirma că „politica noastră de înzestrare a oştirii şi de pază a frontierelor noastre constituie un element de garanţie pentru menţinerea şi respectarea drepturilor noastre ca şi pe acelea ale vecinilor noştri. Dar cuvântarea domnului Molotov conţine în afara asigurărilor liniştitoare de mai sus – unele pasagii pline de nedumeriri. În primul rând, „între Rusia Sovietică şi România nu există un pact de neagresiune”. Şi avem tot dreptul a ne exprima această nedumerire, când ştiut este că Pactul Briand-Kellog nu era altceva decât o convenţie de neagresiune. Iată de ce afirmaţia domnului Molotov ne-a surprins”:

 

1. Aceeaşi suspiciune şi mirare faţă de declaraţiile făcute de oficialul de la Moscova au dominat în ziarul „Timpul” din aceeaşi zi, care comenta: Molotov [...] a încheiat cuvântarea prin cuvintele următoare: „Misiunea politicii noastre externe este de a asigura pacea între popoare şi securitatea ţării noastre. De aici decurge poziţia noastră de neutralitate, precum şi neparticiparea noastră la război. Această atitudine corespunde intereselor tuturor popoarelor care aspiră la pace...”. E de prisos să amintim în această privinţă statornica politică de pace a ţării noastre. România nu a încetat să sprijine din toată convingerea şi cu toate puterile ei, o politică de pace, de ordine şi de securitate. O Românie puternică şi neatârnată este o garanţie de siguranţă pentru statele vecine.

 

Afirmarea atât de categorică a domnului Molotov că nu ar exista un pact de neagresiune între Rusia şi România ne-a surprins. E drept că nu există un act bilateral în această privinţă. Există însă între cele două state obligaţiuni de neagresiune, izvorând din Pactul Briand-Kellog (1929). Prin Convenţia de la Londra (3 iulie 1933) s-au  desăvârşit aceste obligaţiuni, cu definiţia amănunţită dată noţiunii de agresiune. Guvernul sovietic, care afirmă cu atâta tărie voinţa lui de pace, nu poate decât să împărtăşească acest paşnic punct de vedere al nostru.

 

2. Acestei alocuţiuni, viu comentată de presa şi populaţia din Basarabia, i s-a atribuit o importanţă deosebită prin faptul că Rusia nu recunoscuse alipirea Basarabiei la Vechiul Regat şi că, în pofida pactelor Briand-Kellog şi a Acordului de la Londra, puterea sovietică intenţiona să revendice Basarabia.

 

În mod clar, în presă se resimţea neliniştirea populaţiei, la toate nivelele sociale: şomerii, muncitorii, săracii discută aprins; gospodarii, intelectualii, credincioşii sunt în panică - trebuie să revină în Vechiul Regat?!.3 Fiecare însă, avea motivele sale şi era firesc ca impresia produsă de acest discurs să fie diferită după diversele straturi sociale, grupuri etnice şi de interes. Conform documentelor de arhivă, repercusiunile asupra stării de spirit a populaţiei din Basarabia au fost mari şi diverse. Localitatea basarabeană în care cel mai viu a fost discutat şi analizat acest fapt politico-diplomatic, desigur, a fost municipiul Chişinău, centru economic şi cultural, în care, graţie radiodifuziunii, discursul a fost ascultat la radio chiar pe 29-30 martie. Chiar de sâmbătă, în unele cercuri se vorbea despre acest discurs, în special despre partea referitor la Rusia Sovietică şi România. Dar, marele public a luat cunoştinţă despre conţinutul acestui discurs abia duminică, pe 31 martie sau chiar luni, 1 aprilie, din presă. Lumea intelectuală şi în special lumea cu experienţă în judecarea faptelor au apreciat discursul ca exprimarea unei necesităţi politice interne pentru a redresa moralul cetăţenilor U.R.S.S.-ului, în urma influenţei destul de rele a felului cum s-a comportat armata rusă în războiul cu Finlanda. Astfel că atitudinea şi tonul cu care s-a exprimat faţă de România, nu era decât o uşoară şi ieftină fonfaronadă cu un stat căreia credea să i se poate adresa în felul acesta fără nici un risc.

În al doilea rând, s-a observat că discursul nu aducea nici o noutate peste ceea ce se ştia până acuma (nerecunoaşterea Basarabiei ca făcând parte integrantă din România, nesinceritatea şi lipsa de temei a raporturilor dintre România şi U.R.S.S. care poate să sufere modificări de la o zi la alta).

 

Aceste cercuri intelectuale nu au dat prea multă importanţă acestei cuvântări fiindcă au reacţionat în felul următor: dacă discursul a debutat cu o afirmaţiune neserioasă, atunci este foarte de crezut că discursul a mai putut să conţină şi alte afirmaţiuni lipsite de seriozitate între care ar fi şi partea relativă la România. În lumea evreiască a claselor mai înstărite şi mai pricepute, discursul, de-asemenea, nu a produs nici un efect, fiind primit cu oarecare scepticism şi nici într-un caz nu cred că discursul ar putea anunţa fapte pentru un viitor apropiat, ci maximum ar putea reprezenta speranţele pe care le are Rusia în viitoarea conferinţă de pace şi bineînţeles în eventualitatea când Germania va fi învingătoare. Masele evreieşti ale sărăcimii, care, dacă nu sunt în totalitate comuniste, dar totuşi trag speranţe mai bune într-o schimbare de regim şi fiind, în acelaşi timp şi într-o necunoaştere exactă a acestui discurs, mulţumindu-se numai cu colportări fragmentare de la om la om, cred într-o viitoare ocupare a Basarabiei de către Rusia. Nu toată această lume crede că evenimentul va aduce şi o fericire pentru ei. Bineînţeles că masele comuniste caută să exploateze în folosul lor acest discurs, dându-i interpretări favorabile scopurilor lor.

 

3. Lumea mijlocie orăşenească (creştinii), în special localnicii, nu au dat nici ei prea multă crezare discursului că ar putea să aibă consecinţe imediate, dar au aerul de a rămâne influenţaţi, păstrând o stare de expectativă. Paralel cu impactul asupra populaţiei din Chişinău, marele public al periferiilor nu are cunoştinţă nici a discursului, nici a altor fapte precise de dată recentă, fiind influenţat, pe de o parte, de diversele veşti care au circulat mai demult relativ la intenţiunea Rusiei de a ocupa Basarabia, iar pe de altă parte, de prezenţa a numeroase trupe în toată Basarabia şi care trec şi pleacă prin şi din oraşul Chişinău. La ţară lumea se găseşte aproape în aceeaşi situaţiune ca şi lumea orăşenească: pe de o parte zvonuri fanteziste lansate de comuniştii interesaţi, pe de altă parte, o aglomeraţiune evidentă de trupe, iar în regiunea unde se lucrează fortificaţiile o şi mai mare aglomeraţiune şi activitate a acestor trupe, care, prin prezenţa lor, arată acestei populaţiuni că zvonurile comuniste chiar dacă ar fi existând ele sub formă de intenţiuni ale Rusiei, nu vor putea să aibă o realizare, decât îndepărtată şi foarte greoaie.

 

4. În Orhei, a fost sesizată o evoluţie a interpretării acestei cuvântări: La început, discursul domnului Molotov referitor la Basarabia în rândurile intelectualilor, auzit la radio, a produs o vie impresie, observându-se o surescitare nervoasă şi îngrijorare pentru soarta Basarabiei. Dar când acest discurs a fost publicat în mai multe ziare din Bucureşti, ca „Universul”, „Timpul”, „Curentul” etc., majoritatea intelectualilor s-a recules, susţinând că avertismentul lui Molotov interpretat contra României nu ar avea alt scop decât a intimida şi face jocul Germaniei sub sugestia căreia, după toate probabilităţile, Molotov a strecurat cuvintele aproape ameninţătoare în scop de a face ca România să respingă braţele aliaţilor francezi şi englezi, deoarece Germania, în actualele împrejurări, are absolută nevoie de produsele noastre şi pentru un oarecare timp nu este în interesul Germaniei de a împinge Rusia Sovietică la o acţiune de război contra noastră şi, prin urmare, afirmaţia domnului Molotov că ţara noastră ar putea fi atrasă într-o acţiune duşmănoasă faţă de soviete, nu poate fi luată în serios şi cuvintele rostite sunt considerate banale şi fără nici o valoare, astfel că pe spusele domnului Molotov că Guvernul Sovietic face o politică de pace şi de relaţiuni solide cu vecinii săi nu arată decât mascarea adevărului şi nu aşteaptă decât un moment prielnic ca prin surprindere, să ne smulgă Basarabia, vizând gurile Dunării şi chiar porturile maritime Romaneşti pentru a avea acces în marea Neagră. Tot intelectualii susţin cu tărie că pe discursul lui Molotov, aşa-zis împăciuitor, nu se poate pune nici o bază, deoarece acest discurs nu diferă de discursul îndreptat contra Finlandei, înainte de a-i declara război.

 

La sate, discursul este aproape necunoscut de majoritate, însă acei ţărani care au luat contact cu intelectualii, au rămas surprinşi de pretenţiunile U.R.S.S. asupra Basarabiei, deoarece ţărănimea a considerat chestiunea Basarabiei lichidată încă acum 20 ani. Credinţa marii majorităţi a populaţiei este că Uniunea Sovietică nu va îndrăzni să înceapă un război pe această temă. Această convingere se bazează pe opoziţia Germaniei şi, în special, a Italiei – un alt motiv care ar împiedica acţiunea sovietică este hotărârea

aliaţilor de a opri acţiunea de extindere prin mijlocirea Turciei, care se află în cele mai frumoase relaţiuni cu noi. În sânul majorităţii populaţiei minoritare evreieşti, s-a observat o oarecare satisfacţie şi văd cu bucurie destinderea Rusiei Sovietice prin faptul că chestiunea Basarabiei se află în litigiu şi astăzi, însă cei înstăriţi şi cu situaţiuni materiale bune nu văd cu ochi buni pretenţiile sovietice.

 

În concluzie: Discursul domnului Molotov a avut şi încă are un efect dăunător asupra populaţiunei din sectorul nostru, creând

nelinişte şi nesiguranţă pentru ziua de mâine. În general, păturile intelectuale şi populaţia românească privesc discursul domnului

Molotov cu claritate, însă spiritele sunt neliniştite şi totuşi aşteaptă cu toată încrederea precipitarea evenimentelor, crezând în forţele

franco-engleze şi sprijinul Italiei şi, în special, atragerea Rusiei Sovietice de partea aliaţilor şi numai astfel se zice că am putea scăpa

de un război inevitabil. Cu toate acestea, populaţia înţeleaptă atrage atenţiunea asupra măsurilor de precauţiune, având toată

nădejdea în conducătorii ţării.5 La Cetatea Albă, cum şi era de aşteptat, discursul lui Molotov a avut repercusiuni asupra stării de spirit a populaţiei din acest sector. Populaţia românească de pe teritoriul urban (salariaţi, publici, ofiţeri, magistraţi, liber profesionişti) este stăpânită de două opinii:

 

1. Unii cred că U.R.S.S. este hotărâtă să ocupe Basarabia şi că a atins chestiunea lui Butenco ca să aibă un pretext de provocare a războiului dintre noi şi U.R.S.S., mai ales că Berlinul, pentru a avea mână liberă pe frontul de Vest şi pentru a obţine petrol, vite, cereale şi alte materii prime din Rusia Sovietică ar putea orişicând să facă o înţelegere cu U.R.S.S. în spatele României, căci coloniştii pe care-i are Germania aici nu ar constitui un impediment pentru ea de a admite ca U.R.S.S. să ocupe Basarabia, întrucât i-ar disloca şi transfera în graniţele Reichului, şa cum a făcut cu germanii din Polonia, ocupată de U.R.S.S.

 

2. Alţii cred că U.R.S.S.-ul, care niciodată nu a recunoscut anexarea Basarabiei la Patria Mumă, nu se gândeşte să ocupe Basarabia, dar a deschis acum chestiunea aceasta pe care întotdeauna au rezervat-o ca o piesă de schimb, pentru a putea obţine de a

România bazele navale la Bugaz, Constanţa şi Balcic spre a-şi asigura hegemonia în marea Neagră în care chestiune ar fi interesat şi Berlinul în scop de a nu permite aliaţilor să fie stăpâni pe Orientul Apropiat, respectiv Turcia, care de la începutul ostilităţilor între aliaţi şi Germania înclină spre aliaţi. Populaţia germană, în special pătura intelectuală, este foarte liniştită şi nu găseşte nimic nou în discursul lui Molotov, întrucât acesta agită o problemă veche şi care n-ar fi uitat să adauge că nu violenţa ar fi mijlocul pentru rezolvarea ei. Populaţia evreiască nu dă mare importanţă discursului lui Molotov şi consideră că U.R.S.S. e incapabilă să susţină un război cu România, afirmând că Molotov în acest discurs n-a vrut decât să vadă reacţiunea ce se va produce în faţa acestor afirmaţii în lumea

întreagă, în special în cercurile aliaţilor şi pentru a vedea ce atitudine ia Italia, care recent a declarat că nu va permite U.R.S.S.-ului

să aducă cea mai mică încălcare a teritoriului balcanic şi în Sud-Estul European. Tot evreii afirmă că România nu se poate teme nici

într-un caz de o agresiune din partea U.R.S.S., căci un război eventual cu România i-ar face pierderi mult superioare celor suferite în

războiul ruso-finlandez şi care pot aduce o reacţiune tulburătoare a liniştii interne.

 

Discursul n-a putut pătrunde în marea masă a populaţiei, în special cea rurală, şi, deoarece nu avem ceva informaţii, starea de spirit este liniştită, viaţa economică îşi desfăşoară cursul în acelaşi ritm şi discursul n-a produs panică în nici o pătură socială. Atât cercurile româneşti, cât şi cele minoritare sunt ferm convinse că România nu va admite un compromis şi nici un fel de discuţie asupra teritoriului basarabean întrucât domneşte convingerea că a fost şi este pământ românesc, care s-a realipit la Patria Mumă pe baza principiului de autodeterminare a popoarelor (hotărârea Sfatului Ţării).6 În general, situaţia pe întreaga Basarabie se reducea la o stare polivalentă, înregistrată de documentele timpului ca o stare de mare cumpănă: ... au avut loc reuniuni în familii unde s-a ascultat şi comentat după aprecierile proprii substratul dubios care a provocat o îngrijorare, însoţită de repercusiuni asupra stării de spirit a populaţiei din acest ţinut.

 

1. intelectualii, profesorii, megistraţii, ofiţerii, salariaţii publici cred că Uniunea Sovietică este hotărâtă să ocupe Basarabia;

2. alţii cred că U.R.S.S. nu intenţionează să ocupe Basarabia, doar ne presează pentru a ocupa bazele navale;

3. în cercurile populaţiei intelectuale ruseşti, după o viaţă de 22 ani sub conducerea românească, se manifestă o mare îngrijorare faţă de o eventuală schimbare bruscă a regimului în Basarabia. Majoritatea ruşilor din pătura săracă însă, legaţi de acest pământ unde s-au născut, aşteaptă cu nerăbdare desfăşurarea evenimentelor, în felul cum a fost înţeles de ei discursul domnului Molotov, adică nerecunoaşterea alipirii Basarabiei la România.

 

Aceştia, păstrându-şi sentimentele ostile României, sunt gata în orice moment a comite acte de natură a periclita siguranţa internă, reacţionând la o eventuală măsură de reprimare, luată de autorităţile române, prin grupele de terorişti, ce sunt în curs de

organizare.

 

Se observă că pătura intelectualilor bogaţi ovrei şi creştini începe sau caută să-şi lichideze averile imobile, iar cei care simpatizează regimul comunist, nădăjduind că vor ocupa situaţii mai bune, sunt în aşteptarea evenimentelor ce cred că se vor desfăşura în favoarea sovietelor. Pătura intelectuală, formată din mici meseriaşi şi oameni de afaceri, se ocupă în mod serios de pretenţiunile evocate prin discursul domnului Molotov, pe care le consideră asemănătoare celor ce au fost impuse Finlandei, înainte de izbucnirea conflictului armat. Majoritatea celor ce au ţintit privirile spre soviete şi care au intrat direct în slujba acestora, o formează muncitorimea de la oraşe şi într-o proporţiune mai redusă ţărănimea. Totuşi, în mare parte, chiar şi populaţia rusească ce nutreşte sentimente prosovietice sau mai bine-zis rusofilii, este întrucâtva intimidată de o eventuală introducere a regimului comunist în Basarabia, mai ales datorită zvonurilor că sovietele nu au nevoie de cetăţenii din această provincie de la 30 ani în sus, întrucât aceştia au trăit sub regimul ţarist şi sub regimul românesc, aşa că n-ar putea fi folosiţi regimului sovietic, neputându-se conta pe ei sub nici o formă.

 

 4. coloniştii germani, în special pătura intelectuală, este liniştită, negăsind nimic nou în discursul lui Molotov, deoarece problema Basarabiei, după părerea lor, se va soluţiona la conferinţa de pace şi la timpul oportun; 5. populaţia evreiască comentează în mai mult feluri:

 

a) se crede că a fost un fel de avertisment în sensul că se pregăteşte o agresiune şi deci, trebuie pregătite masele în acest scop.

b) se pregăteşte o formulare a pretenţiunilor sovietice pentru tranşarea chestiunii pe cale de negocieri.

c) scopul discursului este de a intimida şi a face jocul Germaniei;

 

6. populaţia rurală este convinsă că România nu se poate teme în nici un caz de o agresiune din partea U.R.S.S., întrucât un eventual război cu RomÎn concluzie, discursul a avut şi încă mai are un efect dăunător asupra stării de spirit a populaţiei din Basarabia, creând nelinişte şi nesiguranţă pentru ziua de mâine, nesiguranţă sporită de convingerea că ţara noastră nu va admite nici un compromis şi nici un fel de discuţii asupra teritoriului Basarabiei, care poate astfel deveni în viitorul apropiat primul teatru de război.

 

8 În condiţiile în care în Basarabia mişunau agenţii bolşevici, acest discurs era pe de o parte preamărit de aceştia, iar pe de altă parte, subestimat de cei care se bizuiau pe forţele aliate şi pe fortificaţiile ţării. Deci, contextul european şi intern, bulversat de discursul lui Molotov, deşi i-a sesizat doza de pericol, nu-i dăduse, totuşi o mare importanţă, părerile fiind împărţite atât între diferite categorii de populaţie, cât şi în dependenţă de aspiraţiile şi interesele personale.

 

Rezumând, afirmăm că cei care considerau că Molotov a vorbit serios mizau pe faptul că 1. discursul, care e asemănător cu cel adresat Finlandei înainte de beligiune, e periculos şi atentează la Basarabia. 2. deoarece nu aducea nici o noutate, tocmai prin aceasta sublinia existenţa unei probleme mai vechi, acutizând-o. 3. referinţa la politica de prietenie a Uniunii Sovietice maschează intenţia adevărată a ei şi face jocul Germaniei, împingând România spre piaţa de desfacere germană. Asemenea idei împărtăşeau atât cei care susţineau pretenţiile sovietice asupra Basarabiei, cât şi o parte dintre cei care se temeau mult de un astfel de scenariu. Speranţele că ameninţările lui Molotov vor rămânea doar pe hârtie erau alimentate de ideea fixă că aliaţii nu vor permite extinderea războiului în S-E Europei, că ţara are fortificaţii puternice şi Rusia Sovietică nu va îndrăzni să atace, în special după dezastrul pe care l-a suferit în Finlanda. În cele din urmă se dorea să se creadă că această aluzie era doar un truc politic pentru a redresa situaţia internă a ţării, dezechilibrată după războiul cu Finlanda. Deci, nu avem un unison de opinii nici în societate în general, nici în fiecare categorie socială în parte. Unii dintre intelectuali au luat-o ca un joc politic, o glumă de prost gust. O altă parte, însă, au văzut în cuvântare o ameninţare reală, la fel ca în cazul Finlandei. Evreii înstăriţi nu au luat în serios această ameninţare considerând-o ireală, sceptică, in timp ce evreii fără mari proprietăţi şi cei comunişti, au fost entuziasmaţi de o astfel de perspectivă, sperând în schimbarea situaţiei lor personale odată cu schimbarea regimului politic în Basarabia.

 

Localnicii, orăşenii în special, au fost atinşi de aceste cuvinte şi erau în aşteptarea evoluţiei evenimentelor. Iar sătenii nu prea au cunoscut discursul din prima sursă, la ei au ajuns doar interpretările din ziare sau de la intermediari. Dar, în general, spiritul lor era calm, această linişte bazându-se pe trupele şi fortificaţiile care se făceau în ţară. O parte, însă, a fost foarte mirată, crezând că problema recunoaşterii Basarabiei s-a rezolvat la Conferinţa de la Paris şi că e scoasă de la ordinea de zi. Oricum, documentele scot în evidenţă încrederea populaţiei faţă de conducerea ţării, care, în viziunea majorităţii, nu va ceda aşa de uşor Basarabia (amintindu-şi foarte viu vizita regelui Carol la Chişinău în ianuarie 1940 şi promisiunea acestuia că nici o brazdă din Basarabia nu va fi cedată). Descifrând acest subiect, am ţinut să arătăm că societatea românească în general, şi cea basarabeană, în special, deşi bănuia că stă în faţa unui mare pericol, atât personal, cât şi de stat, nu a avut de unde şti că acest pericol e atât de aproape şi atât de ameninţător. Erau ultimile luni când se mai putea respira liber, când viaţa decurgea în albia valorilor creştine, în modul firesc, nestingherit. Din momentul discursului lui Molotov, a început neliniştea pentru ziua de mâine. Începuse febra în cercurile prosovietice, care aşteptau momentele oportune să se declanşeze cu putere contra celorlalţi. Agitaţia bolşevică se întărea, schimbându-şi formele de manifestare, de la cele scrise, la agitaţia de la om la om. Acum încep să se contureze cercurile prosovietice, probolşevice într-o măsură tot mai mare şi mai evidentă. De aici pornesc rădăcinile tragediilor ce aveau să se abată asupra basarabenilor în următorii ani. Acum începe să se formeze imaginea şi statutul social al trădătorului şi al vânzătorului de neam, a celor care vor colabora cu sovieticii şi vor juca unul din rolurile mici dar importante în viitoarele deportări.

 

Note:

1. A.N.R.M., F. 680, i. 1, d. 3855, f. 19, Extras din ziarul „România”, nr. 661, 2 aprilie 1940.

2. Ibidem, f. 16, Extras din ziarul „Timpul”, nr. 1048, 2 aprilie, 1940.

3. Ibidem, f. 15.

4. Ibidem, f. 24, din raportul Chesturii Poliţiei Municipiului Chişinău, Birou

Administrativ, de la 2 aprilie 1940.

5. Ibidem, f. 20-22, din raportul Poliţiei Orhei, semnat de Şeful Poliţiei, T.

Mâşcov şi Secretarul Poliţiei, V. Popescu, înaintat inspectorului regional de

poliţie la 1 aprilie 1940.

6. Ibidem, f. 23, din raportul poliţiei de siguranţă semnat de Şeful Poliţiei,

Georgescu Ioan şi Şeful Biroului Poliţia de Siguranţă, comisar, Teodorescu

Petre, la 2 aprilie 1940.

7. Acest zvon s-a dovedit a fi o realitate, căci arestările şi deportările au înghiţit

cea mai mare parte a celor care au fost fideli acestor două feluri de trai diferit

decât cel bolşevic.

8. Ibidem, f. 29-32, raport semnat de Inspectorul Regional, C. Maimuca, la 2 aprilie 1940.ânia i-ar cauza pierderi U.R.S.S.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com