Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Împărăţia Cerească

Dr. Titus Filipas

 Impresii si pareri personale in FORUM

 

Istoria evenimentelor umane, credea  Robin George Collingwood (1889-1943),  idealist inluenţat de Giambattista Vico, este istoria gândurilor care au provocat acele evenimente  semănate pe brazda timpului. Pentru a  desluşi istoria trebuie să găseşti în gândurile oamenilor un lanţ cauzal, oricare studiu al istoricilor fiind exerciţiu  de   "reenactment", de reluare a jocului la nivelul intelectual. Prima cruciadă modificase percepţia bizantină  despre Constantinopol.  Comnenii  încep  să vadă în Oraş o reprezentare  pentru Împărăţia Cerească. Comnenii au conştiinţa unei evaluări eudaimonice a Oraşului. Dintre Comneni, cei care au realizat primii, şi cel mai bine,  această reprezentare  au fost împăratul Ioan al II-lea Comnenul (1087–1143),  – supranumit de contemporanii săi  Caloianul,  fiind considerat de istoriografii din epoca modernă drept un Marcus Aurelius bizantin –, precum şi sora lui,  Kira Ana,  celebra scriitoare bizantină Ana Comnena. Pentru vlahi ori români, ei pot chiar să creeze o legătură  magică dar vitală între spaţiul de subzistenţă şi spaţiul forţelor cosmice şi al meteorilor. Descântecele „Caloianul” (ori, alternativ,  „Scaloianul”) şi „Scaloiţa” sunt invocări ale acestei legături.

 

Caloianul  şi Scaloiţa  cei reali trăiau într–un timp de apogeu al încălzirii climatice medievale (900-1300 AD). Este o ipoteză deloc absurdă că seceta de vară era frecventă şi în teritoriile de nord ale Oikumenei, unde  funcţionarea „plugului mare” se baza tocmai pe regimul ploilor de vară.

 

Iată invocarea Caloianului într-un descântec unde cele două spaţii: al cerului şi meteorilor în primul rând, apoi cel   al subzistenţei pe baza sectorului economic primar, deci   nu cel al vînătorii şi al culesului din natură, şi prin aceasta „Caloianul” se deosebeşte  de  ritualul  şamanic, sunt limpede  specificate: „Caloiene, iene,/ Caloiene, iene,/Du-te-n Ceriu şi cere / Să  deschiză  porţile, / Să sloboadă  ploile,/ Să  curgă  ca gârlele,/Zilele şi nopţile, / Ca să crească grânele,/ Caloiene, iene,/ Caloiene, iene,/ Cum ne curg lăcrămile, / Să  curgă şi ploile,/ Zilele şi nopţile, / Şi umple şanţurile, / Să  crească  legumele / Şi toate ierburile.”

Sau invocarea,  vag ireverenţioasă, a Kirei Ana : „Scaloiţă/Trup de coconiţă,/Du-te-n cer şi cere/Şi cere cheiţele/Să descui portiţele/Că de când n-a mai plouat/Tot pământul s-a uscat”, invocare despre care sînt convins că nu posedăm forma medievală originară, fiind mult distorsionată ca  stil.

 

Caloianul cesta, care nu a mutilat niciodată pe nimeni, --spre deosebire de „Caloianul bulgar”--,  a rămas venerat de români ca o sursă a Binelui şi pentru faptul  că a vrut să reducă mult, chiar până la statu quo ante 992 AD, privilegiile exorbitante ale veneţienilor (veneticilor).

 

După 1204, insula bizantină Creta este ocupată de veneţienii ce nu interferă  cu  ideologia înălţătoare a Comnenilor,  după cum îngăduie şi  noua ideologie a Paleologilor  în teritoriul cretan ce-l vor păstra până la 1669.  Avem în Creta un interval semimilenar de continuitate ideologică. O sursă pentru ideologia bizantină care ne influenţează. Iconografia cretană a Paleologilor se mai vede la noi în  pictura  din bisericile Craioveştilor. Ideologia Comnenilor şi a Paleologilor este unită de cărturarul cretan Eremia Cacavelas  cu ideologia  europeană Neoacquistica într-o sinteză care va influenţa educaţia lui Dimitrie Cantemir.

 

Uniunea pe care o văd Comnenii între Cer şi Pământ este transpusă de pictorul cretan  Domenikos Theotocopoulos (1541-1614), cunoscut   mai ales sub numele hispanizat El Greco, în tablouri  cu personaje  hieratice  tensionate  între cer şi pământ. Cretanul acesta, educat în ideologia Comnenilor şi Paleologilor, pe nedrept acuzat  a fi pictor expresionist timpuriu,  mai este acuzat de posesia unui nemaipomenit hubris. Când soseşte la Roma,  declară senin  că  el pictează  mai bine decât Michelangelo! Cred că  pictorul şi ideologul ortodox Domenikos Theotocopoulos vroia să sublinieze faptul că isihasmul lui Grigorie Palamitul este mai important decat renascentismul promovat de Varlaam din Calabria.  În  Spania i se recunoaşte geniul numai  pentru că,  prin imaginile ideologice pe care le creează, sugerează regelui, aristocraţilor, şi în fond oricărui hidalgo capabil să viseze, faptul că Spania este Nova Romania, noul imperiu roman. 

 

Tot în Occidentul european,  Ideologia Comnenilor despre Împărăţia Cerească  îl va inspira  pe Bossuet, Jacques Bénigne (1627 - 1704), să compună   predicile acelea pline de speranţă  despre îngerii şi oamenii ce formează "un męme peuple et un męme empire".  Poate că nu este întâmplare fără  cauzalitate faptul că Emil Cioran,  care scria în România  “Pe culmile disperării” (1934),  după ce ajunge  în Franţa scrie  treptat plin de optimism creştin,   precum episcopul Bossuet. "În afară de poezie, metafizică  şi mistică,  nimic n-are nici o valoare", ne învăţa  Emil Cioran,  păzitor al cunoaşterii prudenţiale la fel ca şi Jacques Bénigne Bossuet. Chiar în timpurile  comuniste  de la noi, G. Călinescu era  stăpânit de ideologia  Caloianului Comnen a unirii cerului cu pămîntul, vezi în „Bietul Ioanide”  portretizarea  arhitectului  balcanic perfect ce proiectează domul ca ‚domă’ prin care se pot vedea stelele. Prin opoziţie, arhitectul modern imperfect proiectează  doar ‚Catedrala neamului’ din beton armat. Un concept  arhitectonic superfluu.  ‚Catedrala neamului’ nostru există deja în suflet şi în minte, ca Aghia Sophia.    G. Călinescu  era influenţat de  scrierile lui Dimitrie Bolintineanu despre ‚domă’,  scrieri care implementau  în literatura română ideologia primară a lui Volney.

 

La sfârşitul secolului XIX,  după ce ideologia lui Volney îşi va fi împlinit menirea de „germen de nucleaţie” pentru literatura română modernă,  Alexandru Vlahuţă îi rezuma  efectele  : "Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,/ Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,/ Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,/ Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,/  Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,/  Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,/   Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,/  Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale." (în "Unde ni sunt visătorii?").  Jalea este doar mimată, calitatea Limbii Române din poezia lui Alexandru Vlahuţă  este pentru noi sursă de infinit optmism. Şi nu era atacat  poetul craiovean Tradem. Numai se statua că spiritul lui Volney  devenise caduc în  literatură.  Limba Română evoluase enorm.

 

În poemul  lepădării de Volney,   –după un veac de acţiune programatică asupra literaturii române --, Alexandru Vlahuţă schiţa prima ideologie autentic românească. Fără  spaima de nihilismul  din Rusia care nega sursa divină a valorilor, Sămănatorismul  ori  „fundamentalismul literar românesc" recicla  vechi  reprezentări ontologice,  încercând să-i regăseasca pe Magii căutători  ai sursei valorilor  ajutaţi de "steaua [care] sus răsare/ ca o taină  mare"

 

Sămănătorismul  vroia  într– un mod expres 'compatibilitatea cu tradiţia'. Sămănătorismul este un program ce incorporează intuitiv principiul  'retro-compatibilităţii' (Backward Compatibility, Compatibilité  ŕ rebours). Nu incorporase explicit şi o regulă     de compatibilitate ascendentă  (Forward Compatibility), de compatibilitate  cu viitorul sau "Compatibilidad futura", cum traduc spaniolii termenul englezesc, o  compatibilitate care asigură perenitatea codului. Din cauza aceasta, Sămănătorismul  degenerează  în  ceea ce  Radu Stanca  numea  'Păşunism'. Totuşi Sămănătorismul rămâne cu meritul incontestabil că  asigură  evoluţia  naturală a limbii române  în vremea de tranziţie  ideologică  din jurul primului război mondial. Înclin să cred că Sămănatorismul  era atât  anti- rusesc, cât şi anti- occidental. De asemenea cred că pentru a păstra evoluţia naturală a Limbii  Române, 'retro-compatibilitatea'  proprie Sămănatorismului trebuieşte  păstrată la  construirea reprezentărilor noi ce respectă perenitatea codului. 

 

Tocmai plecând de la programul sămănătorist a fost creat frumosul cântec legionar: “A venit aseară mama, din sătucu-i de departe”. Să  călcăm  pe  urmele sămănătoriştilor,  atât de huliţi de ideologia anti-românească  de azi  ce denunţă  apologia violenţei din „Balade şi idile” (sic!). Traducând limbajul românesc medieval într-un limbaj modern, trebuie să explicăm că "Puterea fără de trup" este Valoarea, imaterială şi imponderabilă, valorile alcătuind un "set de valori"  însemnând  "cetele de puteri fără de trupuri".  Putem cita în sprijinul tezei viziunea  „Imnului” poetului George Bacovia:  „Mă ridică  din erori/Idealuri ce-au apus.” Sunt valorile din „Romania cerească”  – alt nume pentru Bizanţul atemporal.  

 

Activitatea împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul este fidelă  numelui său de botez. Sub semnul iconic al  Arhanghelului Mihail,  împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul devine organizator  de valori civilizatoare. Hrisovul pentru Aghia Sofia sigilat  de împărat la 1261  era mai întâi act strategic managerial, celelalte semnificaţii sunt secundare pentru ‚ondulaţiunea universală’. La 1261, Bizanţul dădea încă un exemplu în lume, arătând cum se construieşte civilizaţia întru continuitate. Hrisovul pentru Aghia Sofia trebuie conectat cu delocalizările de sarcini şi funcţii caracterizând politica mondială  dusă  de Mihail al VIII-lea Paleologul. Când  un Basarab alegea ca stemă "vulturul bicefal",  nu însemna aceasta şi delocalizarea  funcţiei gândite de Mihail al VIII-lea Paleologul pentru Bizanţ (Romania interioară)?  Un tînăr şi nobil Basarab enigmatic, extraordinar de optimist,  apare ca personj episodic în romanul ‚Scrinul negru’ al lui G. Călinescu, text quintesenţial, epitomic, al  renaşterii rumâneşti  după comunism. Orizontul de timp al ‚funcţiei Romania’ bate departe, ţinea să  ne reamintească G. Călinescu.   

 

Trăim încă, --şi vom mai trăi--, în globalizarea cea veche, începută  de ‚Împăratul de aur’. Cele trei secole de renascentism din Italia: Trecento, Quatrocento şi Cinquecento, se datorează  şi ele imboldului dat de hrisovul pentru Aghia Sofia.  Frenezia construirii  bisericilor de către Ştefan cel Mare înseamnă  şi  ea tot respect  faţă de hrisovul lui Mihail al VIII-lea Paleologul pentru Aghia Sophia, dovedind încadrarea Moldovei într-un set de valori civilizatoare. 

 

În  formula bine-cunoscută: „Bizanţ după  Bizanţ”, Nicolae Iorga sintetiza  poate cel mai bine pentru Limba Română filosofia lui Giambattista Vico despre caracterul ciclic al civilizaţiilor.  Karl Marx preţuia teoria ciclică a civilizaţiilor dezvoltată de Giambattista Vico, însa vroia să-l amendeze pe filosoful napolitan. Karl Marx ţinea să sublinieze că   prin conceptul "luptei de clasă",   el ar fi  găsit un sens  în fiecare nouă învârtire  a „roţii”  civilizaţiei. Percepţia mea despre "Teologia civilă raţională" a lui Giambattista o  apropie  de isihasmul lui Daniil Sihastrul care influenţa  decizia  politică  a lui Ştefan cel Mare, iar nu de ideologia comunistă  a lui Karl Marx. Mai cred că  faimoasa propoziţie marxistă: "Religion ist das Opium des Volkes", nu intenţiona să  fie decât o higienizare ateistă a doctrinei lui Vico, pregătind-o pentru comunism ca ideologie "aseptică",  fără germeni religioşi. Dar Giambattista Vico are dreptate,  există   „început divin” pentru  civilizaţie, în sensul că atunci se pun valorile fondatoare: „De creat doar zeul creează, iar omul imită”, declama şi Petre Ţuţea,  cel încântat când vorbea româneşte depăşind vernaculara, şi cred că  nimeni nu îi poate da replica.

 

Spirala lui Constantin Brâncuşi este simbol pentru ciclicitatea în dezvoltare, prezentă în opera filosofică  a lui Giambattista Vico. Ciclurile succesive de civilizaţie, «ricorso delle cose umane»,  sunt  reconstruite  prin  erudiţia si memoria elitelor exprimate prin spontaneitatea şi naturaleţea unei  gramatici  generative. Ceea ce sintetizează cumva şi  Paul Ricoeur (1913-2005) când compune  fraza: "La Cité est périssable; sa survie dépend de nous".

 

Dr. Titus Filipas

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)