Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

În memoria PS. Vasile Hossu

Marie Hetco

 

 

 

Întâmpinare din partea redacţiei Agero

Într-adevăr, îmi aminteam vag de PS Vasile Hossu, ce a fost şi prietenul tatălui meu. Chipul PS Hossu, nu mi s-a şters de-a lungul anilor din memorie, îl mai ştiam ce-i drept, doar nedesluşit, de mic copil, atunci când ne vizita pe acasă, din când în când! Cum n-am primit articolul mamei mele însoţit de vreo fotografie, am solicitat-o unui prieten, preot unit, care mi-a trimis-o în decurs de câteva ore. Pentru câteva momente, m-am recules, da, el ESTE! Şi ce bine-mi pare, că pot acum, prin scrisul mamei mele, să-l pomenim aici, pentru cititorii noştri! Câtă blândeţe şi cât drag de Om, se răsfrânge în trăsăturile Sale! Fie-i ţărâna uşoară! Lucian HETCO, Germania, 2007

 

                La 8 iunie 1997, ne-a părăsit pentru totdeauna, mutându-se pe tărâmul eternităţii , Preasfinţia Sa, Episcopul Diecezei de Oradea, Vasile Hossu, la vârsta de 78 de ani. Vasile Hossu a fost hirotonit ca preot celib greco-catolic de către Episcopul Martir Ioan Suciu, la 4 februarie 1945, în Catedrala Sf. Nicolae, ca urmare a activităţii exemplare ca preot şi profesor de religie în Oradea, Simleul Silvaniei, şi preot în Vadul Crişului. La 13 mai 2007, a avut loc deshumarea şi aşezarea osemintelor sale în cavoul Episcopilor de sub altarul Catedralei Sf. Nicolae-Oradea. (foto jos, sursa: http://www.jdd.ro/atac-3077-Prelati-greco-catolici-inhumati-in-cripta-Catedralei-Episcopale.html).

 

               In 1948,ca urmare a suprimării Bisericii Române Unite cu Roma, prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948, a scoaterii învăţământului religios din şcoli, preotul Vasile Hossu lucrează ca profesor de matematică la Scoala Generală din Traniş, pe Valea Drăganului. În 1952 este arestat şi condamnat la 10 ani de închisoare. A făcut 2 ani acuzat fiind de omisiune de denunţ şi activitate de preot greco-catolic. Comportarea demnă avută în  timpul anchetelor l-a făcut pe anchetatorul-şef să spună:,, Vasile Hossu este un adevărat preot”.

 

 După pensionare , în 1988, este chemat la Oradea de către Pr. C. Tămâian, Ordinariusul Diecezei în clandestinitate.Preotul V. Hossu devine Episcopul Diecezei în Biserica Tăcerii.In aceaastă calitate l-a găsit Revoluţia din 1989. La 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a denumit Episcop titular de Oradea şi la 27 mai  în acelaşi an a fost  consacrat solemn Episcop, la  Baia Mare, împreună cu IPS.Lucian Mureşan al Maramureşului, prin punerea mâinilor Mitropolitului Dr. Alex. Todea, asistat dedelegatul Sf. Scaun şi de PS. Ioan Ploscaru , Episcopul de Lugoj. De atunci şi până la sfârşitul zilelor sale, Episcopul V. Hossu n-a putut fi instalat în Catedrala Sf. Nicolae, lăcaşul fiind ocupat de Episcopia Ortodoxă din Oradea.In cei 7 ani de episcopat a înfruntat şicane şi greutăţi care i-au afectat sănătatea. Sf. Liturghii le-a organizat unde am fost primiţi:la Biserica romano-catolică capucină,,Maica Domnului”de pe strada Prahovei, apoi în sala de festivităţi a Liceului Pedagogic,, I. Vulcan” de pe strada Iuliu Maniu, devenită capela Sf. Nicolae a primei parohii greco-catolice reînfiinţate.

 

In 1993 a început construirea Mănăstirii franciscane ,, Maica Domnului”al cărei ctitor a fost Presfinţia Sa. Biserica a fost sfinţită solemn în mijlocul credincioşilor  cu ochii în  lacrimi de bucurie, la 2 octombrie 1997.PS.  V.Hossu a hirotonit peste 50 de preoţi, absolvenţi ai Institutului Teologic Greco-Catolic din localitate, redeschis cu multe piedici. In Bihor şi Sălaj, Preasfinţia Sa a reînfiinţat şi primele parohii.Plin de modestie , cu structura sa sufletească blândă, atrăgea prin bunătate,  bunăvoinţă şi iertare.In greutăţile permanente cerea Harul Domnului şi a Maicii Lui pentru care avea o evlavie particulară. Preasfinţia Sa  a ales întotdeauna calea dialogului ecumenic. Ar fi dorit această cale şi cu Biserica Ortodoxă pentru repararea şi iertarea greşelilor din trecut. Incercările şi dezamăgirile au fost multe, dureroase şi cu urmări. Preasfinţia Sa s-a îmbolnăvit. Boala de inimă  i-a pus capăt suferinţelor  în ziua de duminecă, 8 iunie 1997.

 

   

Biserica Greco-Catolică a pierdut un alt mărturisitor al credinţei, un Păstor adevărat, plin de iubire, un Părinte Spiritual, dar a câştigat în Ceruri ,pe lângă tronul Tatălui ,un sfânt protector al Bisericii noastre matririzate.PS. Vasile Hossu a fost înmormântat în ţărâna  din preajma Mănăstirii,,Maica Domnului”.  A plecat cu un dor neîmplinit: şi-a dorit din toată inima să poată oficia Sf. Liturghii în Catedrala Sf. Nicolae, unde a primit harul preoţiei.Era un dor mare şi sfânt al inimii sale curate, dar a înţeles că speranţa sa va rămâne un vis de care nu se va bucura cât timp va fi în viaţă, deşi Catedrala îi aparţinea de drept. In ultimii săi ani  a fost mâhnit din cauză că nu a reuşit în dialogul cu B.O.R. Lipsa de  iubire creştinească a făcut să-i fie refuzată de către Episcopul  ortodox  şi dorinţa de a-i fi aşezat trupul în cavoul  Catedralei unde sunt Episcopii săi înaintaşi: Ignaţie Dărăbant (+1805), ctitorul Catedralei, Samuil Vulcan (+ 1839), Vasile Erdeli (+1862), Iosif Pop Sălăjanul (+1863), Ioan Oltean (+1877), Mihai Pavel (+1902) . IPS. Valeriu Traian  Frenţiu şi PS. Ioan Suciu  au fost aruncaţi în gropi comune în Cimitirul Săracilor din Sighet  iar Episcopul din clandestinitate PS. Iuliu Hirţe a fost înmormântat  în Cimitirul Orăşenesc . 

 

           PS . Vasile Hossu a avut bucuria  de a se şti iubit de credincioşii săi. Această iubire l-a însoţit pe ultimul drum, pentru că nici  permisiunea de a fi  trase clopotele Catedralei nu s-a primit...şi ele erau cumpărate de Episcopii noştri!!! Nu s-a pomenit niciodată în vreo pravilă ortodoxă ca pentru un jertfitor care dăruieşte bisericii un clopot să nu se permită tragerea clopotuluila moartea sa, dar episcopul Ioan Mihălţan a făcut-o.  Şi azi vă întrebăm preasfinţite Ioan Mihălţan cum a fost posibil ca un episcop educat la Blaj, leagăn recunoscut al spiritualităţii româneşti, să coboare atât de jos etica creştină? „Fratele Vasile”, cum l-aţi numit cu diverse prilejuri nu a fost nici un sinucigaş, un spânzurat, un renegat, ca să-i refuzaţi înmormântarea în catedrala greco catolică, ci un mare arhiereu la graniţa de vest a ţării. Cu toate refuzurile cu care aţi tratat rugăminţile credincioşilor noştri şi ale preasfinţitului Virgil aţi participat la înmormântarea ilustrului nostru episcop, lucru firesc şi de aşteptat. Am fost însă consternaţi văzându-vă în faţa sicriului în haine obişnuite, de stradă! Chiar să nu fii observat preasfinţia voastră că toţi preoţii aparţinând celorlalte culte purtau ornate preoţeşti conform ritului şi corespunzătoare gradului ce-l aveau? N-ar fi fost potrivit ca şi dumneavoastră însoţindu-l pe „fratele Vasile” după cum spuneaţi să purtaţi ornate de episcop? Sperăm în îndurarea lui Dumnezeu şi în iertarea acestor păcate faţă de „fratele Vasile”.

 

          Duminică 8 iunie 1997 PS Vasile Hossu, îşi pregătea celebrarea Sf Liturghii arhiereşti , în capela Sf. Nicolae din incinta Liceului Greco Catolic. Era ora 10 Sf Liturghie a început fără preasfinţia sa, crezându-se că a plecat la o parohie din eparhie. Spre seară alarmaţi de absenţa sa PS Virgil împreună cu părintel vicar Iosif Sabău şi părintele Balint au intrat în locuinţa PS Vasile de pe strada Mihail Pavel şi l-au găsit căzut jos, decedat de mai multe ore.

 

         A plecat dintre noi aşa cum a fost în viaţă: simplu, discret, modest, pe neaşteptate voind pască să ne scutească de durerea morţii sale, a despărţirii de noi. Credincioşii lui ştim că a plecat la Tatăl Ceresc, pentru a-I prezenta necazurile şi suferinţele noastre cunoscute şi trăite împreună, în anchete, în închisori dar şi în aşa zisa „libertate a Bisericii Greco Catolice din România” după intrarea ei în legalitate decembrie 1989. Ducea cu sine durerea acestor credincioşi trataţi ca şi români de categoria a doua, în propria lor ţară, cât şi durerea ce a trăit-o, constatând că toate eforturile depuse în dialogul ecumenic cu fraţii de sânge, de neam, au fost zadarnice, întru-cât nu în toate sufletele a ajuns să stăpânească spiritul de iubire, adevăr şi dreptate, ce face din simplii oameni creştini, iar dintr-o ţară un Stat de Drept.  La chemarea morţii episcopul nostru iubit, Vasile Hossu a părăsit fără părere de rău trupul său bolnav pentru a se înălţa spre înălţimile cele de mai sus ale cerului de unde poate să vadă mai bine necazurile turmei pe care a păstorit-o şi de unde poate să le vină mai uşor în ajutor.

 

         PS Virgil Bercea şi preoţii prezenţi lângă PS Vasile, decedat copleşiţi de durere au rostit primele rugăciuni pentru cei răposaţi; au venit autorităţile sanitare, pentru constatarea decesului. Au fost anunţate autorităţile bisericeşti, din ţară şi străinătate despre acest trist eveniment, stabilind ziua înmormântării pentru miercuri 11 iunie 1997. În timpul premergător înmormântării studenţii teologi au făcut gardă de onoare la sicriul cu rămăşinţele pământeşti ale iubitului nostru păstor.

 

         Miercuri 11 iunie 1997 ora 10,30 a început slujba înmormântării. Cel plecat a fost onorat de prezenţe ilustre: nunţiul apostolic, arhiepiscopi, mitropoliţi, episcopi greco catolici, romano catolici, preoţi din eparhia de Oradea şi din alte eparhii, autorităţi de stat, intelectuali, fanfara militară, peste 2000 de credincioşi. Prin prezenţa şi participarea lor auţinut să-l omagieze pe scumpul păstor ce i-a păstorit. Spre surprinderea tuturor a fost de faţă şi PS Ioan Mihălţan, nu ştiu dacă spre a-şi sărbătorii victoria în refuzul său de a fi înmormântat în catedrală cu toate intervenţiile şi cererile noastre făcute la toate forurile bisericeşti şi civile până la nivel de guvern şi Patriarhia Română sau pentru a da impresia deloc reală că cele două biserici sunt surori şi trăiesc ca atare.

 

         În discursul său PS Virgil Bercea a exprimat în cuvinte de profundă durere jalea tuturor celor ce l-au cunoscut pe scumpul răposat scoţând în evidenţă calităţile inegalabile ale acestuia. Amintim şi durerea tuturor celor de faţă ptru refuzul categoric ca răposatul nostru păstor să fie aşezat spre aşteptarea învierii de apoi alături de înaintaşii săi episcopi de Oradea, în catedrala sa. „A crezut întotdeauna în puterea, forţa, valoarea şi necesitatea dialogului în unitatea celor două biserici surori. Şi eu împreună cu ceilalţi episcopi, împreună cu nunţiul apostolic, credeam că într-o zi iubitul nostru păstor PS Vasile Hossu, îşi va găsi locul şi odihna acolo unde îi este locul în catedrala în care a dorit atât de mult măcar o singură Sf Liturghie să celebreze. În acest spirit pe care dânsul l-a purtat şi l-a promovat dorim să mergem înainte pentru că suntem convinşi că numai în dragoste şi-n unitate bunătate şi iertare, numai prin puterea crucii vom reuşi să biruim.

 

        Şi anii au trecut unul după altul....în 20 noiembrie 2005, Catedrala Sf. Nicolae  a fost redată proprietarului, Bisericii Greco-Catolice. Fidel dorinţei Episcopilor noştri care au sperat  să-şi aştepte invierea sub altarele Catedralelor, PS. Virgil Bercea a dispus să se facă dreptate luând hotărârea deshumării Episcopilor Iuliu Hirţe şi Vasile Hossu şi depunerea sicrielor  cu osemintele în cavoul Catedralei. Pentru IPS. Valeriu Traian Frenţiu s-a adus pământ din cimitirul închisorii din Sighet.De asemenea, urmau  să fie depuse în cavou, osemintele Mons. C. Tămâian şi ale Mons. Ioan Dan.

 

          Duminecă, 13 mai a. c. a avut loc Sf. Liturghie solemnă la care au participat înalte personalităţi bisericeşti din ţară şi străinătate, Nunţiul Apostolic, Arhiepiscopi, Mitropoliţi romano-catolici şi greco-catolici , IPS. Arhepiscop Major Lucian Mureşan , preoţi şi credincioşi  din toate Diecezele într-un număr impresionant, la 2000. A fost prezent  şi PS. Sofronie, Episcopul ortodox din Oradea, autorităţile de stat, intelectuali, fanfara militară...Prin prezenţa şi participarea lor au ţinut să omagieze pe scumpii Păstori plecaţi dintre noi. Corala ,,Francisc Hubic” a interpretat cântările la Sf. Liturghie  şi Recviemul.  Cu  gândul la dragii noştri, ne rugăm lor şi pentru ei: ,, Odihnă veşnică dă-le-o lor, Doamne!

 

Maria Hetco

 

 

Comentarii de la cititori

--------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:'Felicitari pentru acest articol adevarat si curat romanesc!'
2. Tema / articolul / autorul::'Canonizarea episcopilor greco-catolici'
3. Numele si prenumele Dvs.:'Alexandru Demeter'4. Adresa Dvs. E-mail:'almadeus2002@yahoo.co.uk'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):''
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0040740897729'
7. Textul mesajului Dvs.:'Vreau sa aduc o mica si pretioasa contributie, desi de natura nestiintifica, privitoare la mult asteptata canonizare a martirilor episcopi greco-catolici. Din pacate pentru noi, romanii, in general, si pentru noi greco-catolicii in special, acesti episcopi sunt de doua ori victimele comunismului si nu numai: mai intai, au trebuit sa isi sacrifiuce viata si fiinta aici in lume pentru a marturisi credinta si Biserica lui Isus Cristos, iar acum, in acesti ultimi ani de dupa revolutia din decembrie, ei sunt sacrificati de dialogul ecumenic dintre cele doua mari Biserici, cea catolica si cea ortodoxa. Interese de natura ecumenica si politico-sociala cer ca ei sa nu fie recunoscuti ca sfinti martiri crestini deoarece acest fapt ar aduce prejudicii dialogului interconfesional, partea ortodoxa ar protesta si s-ar putea ajunge la un nou si major impas in dialogul dintre crestinii catolici si ortodocsi, sau mai bine zis, dintre cele doua ierarhii, romano-catolica si ortodoxa, cu specificarea necesara ca numai partea ortodoxa este responsabila, deoarece numai aceasta mai condamna inca dreptul la existenta al marii Biserici surori si martira autentica, adica Biserica greco-catolica!


va multumesc
alex d '


 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)