Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

  INOCHENTISMUL

 între Ortodoxie şi erezie

Teolog Mihail Bortă - Basarabia

 

Impresii si pareri personale in FORUM

CAPITOLUL IV - Revista Agero - Rubrica: Istorie. Selectie dintr-o viitoare carte despre  Ieromonahul Inochentie de la Balta

În acest capitol îmi propun să analizez din perspectivă ortodoxă, învăţătura ieromonahului Inochentie ( Levizor ) de la Balta. Sursele principale de care m-am folosit, pentru a face o cercetare cât mai fructuoasă sunt cărţile, manuscrisele şi mărturiile orale ale inochentiştilor, în special o carte foarte importantă pentru inochentişti - Cartea Mărturisirii, în care este expusă pe larg învăţătura ieromonahului Inochentie. Din cărţile activiştilor comunişti-bolşevici, ( romanul Golgota (Голгофа) de Les’ Gomin, am extras atitudinea comunistă faţă de activitatea şi învăţătura ieromonahului Inochentie. Pe lângă toate acestea am luat spre cercetare punctul de vedere oficial a Bisericii Ortodoxe ruse, care a fost expus ( foarte succint şi pe alocuri  tendenţios ) în organele de presă bisericeşti ale vremii. Voi începe însă capitolul cu o părere românească asupra fenomenului inochentist, expusă în cartea arhimandritului Paulin Lecca – De la moarte la viaţă.

 

 IV. 1. O părere românească asupra  fenomenului inochentist.

 Foto:  Ieromonahul Inochentie de la Balta.

 

Arhimandritul Paulin Lecca[1] în romanul său De la moarte la viaţă[2], are un capitol întitulat Spre Balta lui Inochentie, în care părintele Lecca relatează despre activitatea sa de misionar la românii-moldoveni inochentişti din părţile Baltei. Mai jos voi prezenta câteva fragmente din acest capitol :

Venind pe jos am trecut prin Lipeţchi unde a fost „raiul”  inochentiştilor. O bătrână  mi-a arătat locul unde fusese mănăstirea săpată sub pământ. Iar aici în schitul de la Păsăţelu, se adunaseră o mână de călugări ca să contrabalanseze influenţa inochentiştilor asupra credincioşilor. Schitul de la Păsăţelu a fost zidit după moartea lui Inochentie, adică după 1917. Iar credincioşii, care erau susţineau că Inochentie este Duhul Sfânt întrupat, nu erau împărtăşiţi cu sfintele Taine.

 Încă din copilărie auzisem de Inochentie de la Balta. Paraclisierul  bisericii din Catranâc, care era un om cu inimă curată, povestea părinţilor mei ce-a văzut la „părinţelu” de la Balta.

Inochentie începuse să facă minuni. Se aduna multă lume la mănăstirea din Balta. Într-o duminică, povestea moş Ştefancu paraclisierul – stareţul mănăstirii  vorbea oamenilor din uşa altarului, îndemnându-i să nu-l asculte pe Inochentie, pentru că acesta este înşelat. Dar Inochentie, care stătea în uşa laterală, strângea cele trei degete de la mâna dreaptă şi arăta în sus, - adică voia să le spună să-şi facă semnul crucii şi să-şi ridice mintea la Dumnezeu. În acest timp, spunea paraclisierul – din bolta bisericii s-a dseprins ceva ca o nucă, la lovit pe stareţ drept în frunte, iar stareţul căzând în faţa uşilor împărăteşti, se zbătea ca un epileptic.

-                          Iaca draga popii, cuvânta atunci Inochentie – l-o pedepsit Dumnezeu pentru că m-o hulit.

Acest caz mi-a dat mult de gândit încă din copilărie.

La Iosipovca, în mănăstirea unde vieţuisem o iarnă şi o primăvară, se afla un frate bătrân transnistrean. Acesta era inochentist şi aştepta să se împlinească profeţia lui Inochentie privitoare la „raiul” din Lipeţchi unde, după spusele falsului prooroc urma să ia fiinţă „Noul Ierusalim”.

În una din seri, lângă soba caldă, fratele Maftei, mi-a povestit cum a fost surghiunit Inochentie la Murmansc. ( Murom )

Era iarnă grea, iar credincioşii, bărbaţi şi femei, s-au luat după Inochentie. Jandarmii vroiau să-i dezlipească de Inochentie, dar le-a fost cu neputinţă. Oamenii se sculau de jos şi mergeau mai departe după Părinţelu. Spre seară, au ajuns într-un sat. Aici nu i-a primit nimeni. Atunci Inochentie le-a zis ucenicilor :

- Nu-i nimica draga popii. Adunaţivă împrejurul bisericii, căci în noaptea asta Maica Domnului o să ne încălzească. Şi deodată – spunea fratele Maftei, după o rugăciune făcută de Părinţelu şi după o tămâiere cu cădelniţa, au început să vină valuri de căldură, dar numai sub zidurile bisericii unde erau ei adunaţi. Şi astfel toată noaptea le-a fost cald.

Altă dată, a venit la Lipeţchi, un slăbănog degerat pe front. Era numai pielea şi osul din el. L-au adus neamurile cu ţolul. Inochentie s-a îmbrăcat în veşminte, i-a citit o rugăciune, l-a tămâiat, la stropit cu aghiasmă şi slăbănogul s-a sculat sănătos. Inochentie l-a slobozit, zicându-i :

-                          Dute, dar să nu spui nimănui nimic.

...  Apoi ne mai spunea Părinţelu :

-                          o să umblaţi cu sacu plin de parale şi o să muriţi de foame.

-                          Hei, ziceau unii din noi – să am eu bani că nu mor de foame!

Dar când au venit stabilizările într-adevăr că oamenii aveau saci de ruble, dar banii nu aveau nici o valoare.

Fiind trimis misionar la Balta, părintele Paulin Lecca a intrat la mai multe familii de inochentişti, pe care încerca să-i aducă  la dreapta credinţă :

Într-un sat de moldoveni, prin care trecusem ocazional, am fost invitat în casa unui inochentist. Aici am văzut chipul lui Inochentie pus la icoane. Când vecinii au văzut că am intrat în casa acestui inochentist, îndată s-au adunat vre-o zece ucenici de-ai lui Inochentie, bărbaţi cu bărbile albe şi femei bătrâne. Tot în casa acestui inochentist am găsit acatistul Părinţelului. Era acatistul Domnului Hristos, numai că în locul numelui Mântuitorului se afla scris : „Inochentie, Duhule Sfinte”...

I-am întrebat : Părinţelul v-a spus vreodată că el este Duhul Sfânt întrupat ?

S-a aşternut o tăcere mormântală. Iar într-un târziu o bătrână a răspuns :

- Nu, asta n-a spus-o niciodată.

- Dar atunci de ce îl pictaţi pe icoane în locul Porumbelului ? De ce scrieţi în  Acatist : Inochentie, Duhule Sfinte ? De unde aţi luat toate acestea ?

Inochentiştii nu i-au răspuns părintelui Paulin Lecca; iar părintele din discuţiile pe care le-a avut cu inochentiştii a tras o concluzie foarte categorică, care a atins cel mai mult persoana ieromonahului Inochentie :

Se zice că l-au întrebat  fraţii pe Sfântul Antonie cel Mare cum de le-a ghicit gândurile? Iar marele pustnic le-a răspuns : dracii mi-au spus, dându-le de înţeles, că ei aveau descoperiri de la demoni. Iată ce n-a vrut să ştie Inochentie căruia dracii îi descopereau gândurile altora. Mândria l-a împiedicat să recunoască adevărul. Satana i-a dat iluzia unei sfinţenii, concretizată prin semne şi minuni magice şi printr-o clar viziune exterioară, dar i-a furat pentru totdeauna minunea naşterii din nou, minunea pocăinţei adevărate şi rodnice, minunea smereniei şi ascultării, lipsindu-l şi de clarviziunea interioară, ca să nu-şi vadă propriile sale păcate...

Aşadar Părintele Arhimandrit Paulin Lecca, era de părerea că ieromonahul Inochentie a întemeiat o sectă plină de rătăciri şi de fapte imorale; iar minunile şi profeţiile acestuia le considera inspirate de diavol. Pentru a înţelege ce la impus pe părintele Lecca să i-a o atitudine atât de categorică, faţă de inochentişti, dar mai ales faţă de persoana ieromonahului Inochentie, ar fi nevoie de o cercetare mai amplă într-o viitoare lucrare.

 

 IV.2.  INOCHENTISMUL în izvoarele comuniste.

 

 Ca din start să fie clar tuturor, aş vrea să fac mult aşteptata delimitare, dintre persoana ieromonahului Inochentie de la Balta şi curentul sectar inochentist apărut după moartea lui Inochentie.

            Nu putem nega faptul, că mărturisirile sectare ale următorilor ieromonahului Inochentie, au început să iasă la suprafaţă ( să fie date publicităţii ), încă pe când părintele Inochentie era în viaţă, dar ca sectă, fără comuniune cu Ortodoxia, următorii lui Inochentie, s-au grupat numai după moartea neaşteptată a acestuia.

            Un factor important, care a compromis adevărul despre persoana ieromonahului Inochentie şi a mişcării care sa format în jurul lui, a fost amestecul  bolşevicilor ateişti în rezolvarea ( exterminarea ) cazului mişcării de la Balta. Sursa de inspiraţie a tinerilor ateişti în privinţa acestui caz fiind romanul evreo-bolşevicului Les Gomin.[3] În continuare voi cita din postfaţa acestui roman :

            Întâmplările relatate în romanul Golgota, sunt strâns legate de acele evenimente social – politice, care au avut loc în Rusia ţaristă, în preajma revoluţiei (1905-1907), în perioada înaintării reacţiunii.[4] Guvernul ţarist, speriat de creşterea mişcării revoluţionare în ţară, aplică toate măsurile posibile, ca să distrugă ”din pântece” lupta muncitorilor şi a ţăranilor împotriva boierilor şi capitaliştilor. În aceste condiţii, pe lângă bici şi spânzurătoare, ţarismul a început să folosească pe larg religia şi biserica. Stăruind din răsputeri să le sustragă atenţia muncitorilor şi a ţăranilor, de la lupta revoluţionară, clasele conducătoare au început să folosească diferite forme de propagandă. În ajunul evenimentelor revoluţionare din anul 1905, în incinta  fabricilor şi a uzinelor din ţară, sub controlul strict al securităţii ţariste, se formează organizaţii muncitoreşti false, conduse de regulă de clerici. În acelaşi timp, cu binecuvântarea bisericii se aprind conflicte inter-etnice, o etnie fiind  amuţată împotriva altei etnii. Pe teritoriul întregului imperiu  (din iniţiativa autorităţilor ţariste) se organizau sângeroasele pogromuri evreieşti, iar în Transcaucazia a fost organizat măcelul tătaro-armean.

            În anii ridicării revoluţionare, înaintea revoluţiei din 1905, feţele bisericeşti se manifestau activ, depunând  eforturi mari în organizarea ”Sfintelor Moaşte”, în proclamarea ”icoanelor făcătoare de minuni” şi a ”locurilor sfinte”. În acelaşi timp apar prooroci şi proorociţe, văzători şi văzătoare cu duhul, care în unison propăvăduiau  despre sfârşitul apropiat a lumii. Ameninţând cu pedepse dumnezeieşti, aceştia chemau pe toţi la rugăciune, ca să-şi asigure fiecare  viaţa veşnică în lumea de apoi.

            Pe acest fon a apărut chipul straşnic  a lui Ioan din Kronştadt, tot atunci şi-a început activitatea fostul hoţ de cai,  iar mai apoi ”văzător cu duhul” - Grigorie Rasputin. În Basarabia activa ieromonahul Inochentie, ”făcătorul de minuni” din Cosăuţi, despre groaznicele infracţiuni ale acestuia relatându-se în romanul Golgota.[5]

            După cum vedem Les’ Gomin în romanul său, îl aşează pe Inochentie alături de Ioan din Kronştadt[6] şi de Grigorie Rasputin[7], caracterizându-i pe toţi trei ca fiind bandiţi în rasă şi duşmani ai proletariatului.[8]

            În romanul Golgota, autorul caracterizează din punct de vedere negativ atât activitatea ieromonahului Inochentie, cât şi activitatea Bisericii Ortodoxe în general. Gomin în postfaţa romanului său, îi numeşte pe mai marii bisericii de atunci : князья церкви – knejii (...)  bisericii, caracterizându-i ca fiind câni ai absolutismului (псы самодержавия) aflaţi în slujba ţarului :

            Bandele negre  (черносотенцев)[9] în fruntea cărora se aflau  marii kneji ai bisericii – mitropolitul Vladimir, arhiepiscopul Tihon ( viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe ruse), episcopii Ghermoghen, Nicon, Serafim, obscurantistul Ioan din Kronştadt şi alţii, împrăştiau demonstraţiile, atacau adunările muncitoreşti, îi snopeau în bătăi pe grevişti, organizau acte teroriste împotriva activiştilor progresişti revoluţionari.[10]

            În romanul Golgota, Les’ Gomin susţine că în condiţiile dominării reacţiei, dezlănţuirii bandelor negre în întreaga Rusie, activizarea clericalismului, în Moldova[11]  a luat naştere secta inochentiştilor, desfăşurându-se activitatea dăunătoare a marelui escroc în rasă – ieromonahului Inochentie ( Levizor ). În acest roman autorul  fără exagerîri povesteşte despre infracţiunile monstruoase săvârşite de către aventurierul şi şarlatanul – ieromonahul Inochentie, din încuviinţarea şi prin directa participare a înaltelor feţe bisericeşti şi lumeşti.[12]  Golgota este scrisă în aşa fel, ca după lecturarea ei să fie clar tuturor, de la conducătorii de partid, până la elevii claselor primare : că ieromonahul Inochentie de la Balta a fost un şarlatan şi un escroc îmbrăcat în rasă care folosind religia ortodoxă, a dus de nas poporul muncitor, luându-le averile şi banii. Prin faptele sale dăunătoare, îndreptate împotriva muncitorilor şi a ţăranilor, acest Inochentie a mers împotriva învăţăturii progresiste a marelui Lenin, prin urmare a mers şi împotriva puterii sovietice.

            Scriind romanul său, Les’ Gomin a pus punctul negru al ponegririi şi condamnării asupra persoanei ieromonahului Inochentie şi a mişcării inochentiste. Astfel că pe tot parcursul timpului cât au condus Sovietele, dezbateri referitoare la problema inochentistă şi la persoana ieromonahului Inochentie şi a învăţăturii acestuia nu s-au ţinut, cazul socotindu-se depăşit. Totul era explicat cu lux de amănunte în Golgota lui Les’Gomin., din mâna uşoară a acestui bolşevic-comunist de origine semită, inochentiştii au devenit odată şi pentru totdeauna duşmani ai poporului sovietic.[13]

 

IV. 3. Biserica Ortodoxă cu privire la Inochentişti.

 Foto: Ieromonahul Inochentie ( Levizor ) de la Balta, cel care  a îndrăznit să strige că nu ţarul este capul Bisericii, ci Hristos.

            Ostenind la alcătuirea acestei lucrări, doream cât mai exact să scot la suprafaţă punctul de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe ( a Ortodoxiei ) faţă de inochentism în general, dar mai ales faţă de persoana ieromonahului Inochentie ( Levizor ) de la Balta, a activităţii şi a învăţăturii acestuia.

            Din păcate urgia vremurilor trecute, nu a permis Bisericii Ortodoxe să ia o atitudine generală proprie asupra cazului inochentist. Începând cu Biserica Ortodoxă rusă ţaristă,            ( din care canonic făcea parte ieromonahul Inochentie ), mişcarea extraordinară din jurul ieromonahului Inochentie de la Balta, întotdeauna a fost învelită în ceaţa întereselor bisericeşti ţariste, dar mai ales în reaua voire a unor feţe bisericeşti înalte din cadrul Bisericii ţariste. Pe lângă toate acestea, în jurul mişcării de la Balta, dar mai cu seamă în jurul persoanei ieromonahului Inochentie, se alcătuiau o mulţime de povestiri populare despre puterea extraordinară a acestuia, ( unele mai adevărate, altele întru totul       fantastice )[14] La Balta mergeau în pelerinaj mii şi mii de oameni, iar poporul simplu şi neştiutor de carte îl numeau pe ieromonahul Inochentie – sfânt, cu duh sfânt, tata Inochentie cu duh sfânt, tata Inochentie – Duhul Sfânt. etc. de unde a şi pornit (mai târziu) erezia inochentistă.

            Pentru prima dată în rezolvarea cazului mişcării de la Balta, (a persoanei ieromonahului Inochentie şi a învăţăturii acestuia) sa implicat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe ruse. De către Sinodul rus a fost alcătuită o comisie specială, pentru cercetarea cazului mişcării de la mănăstirea Balta. După cerecetarea cazului mişcării de la Balta de către această comisie, Sfântul Sinod de la Petersburg emite un decret[15] semnat de ober-procurorul Pobiedonosţev, în care pe lângă alte interdicţii se interzicea răspândirea vorbelor despre sfinţenia ieromonahului Inochentie şi apartenenţa lui la Sfânta Treime. Pedeapsa din partea Sinodului a fost mutarea lui Inochentie sub ascultarea arhiereului Serafim la  Kameneţ-Podolsk  ( destul de aproape de Balta ), iar mai apoi exilarea sa ( mai departe de ochii lumii ) la mănăstirea Murom  din nordul îndepărtat al Rusiei.

            A doua implicare a Sinodului de la Petersburg în cazul lui Inochentie a fost când acesta, după doi ani de exil la mănăstirea Murom, a organizat exodul în masă a susţinătorilor săi ( în majoritatea lor români-basarabeni, care între timp se adunase în jurul său la Murom ) de la mănăstirea Murom la mănăstirea de la Balta. Din ordinul Sinodului, a fost prins de către un detaşament de soldaţi şi arestat, după care fusese condamnat şi întemniţat pe un an de zile la închisoarea din Petro-Zavodsk, pe motiv că tulbura lumea şi se lua multă lume după dânsul.[16]  De la Petro-Zavodsk, din ordinul Sinodului, în anul 1915, luna mai, a fost exilat în Soloveţk la îndepărtatul schit Anzer şi Golgota, unde şi-a ispăşit pedeapsa dată de către Sinod, până în primăvara anului 1917, când în urma revoluţiei a căzut sub amnistie fiind eliberat.

            După revoluţia din 1917, Biserica Ortodoxă rusă – prigonită şi măcelărită de către bolşevici, nu a mai avut posibilitatea să adopte o atitudine cu privire la mişcarea adepţilor ieromonahului Inochentie de la Balta. Despre ieromonahul Inochentie şi despre mişcarea tulburătoare, care sa format în jurul acestuia sa dat uitării, din cauza că această mişcare era o picătură în mare faţă de evenimentele apocaliptice care aveau loc atunci în Rusia.

            După moartea neaşteptată a ieromonahului Inochentie care sa petrecut în data de 30 decembrie, anul 1917, adepţii săi s-au grupat în jurul mănăstirii subterane Noul Ierusalim din apropierea localităţii Lipeţchi, unde trăiau în rugăciune şi slujire către Dumnezeu. Aceasta a fost posibil până în preajma anului 1929, când bolşevicii-comunişti printre care se afla şi autorul romanului Golgota – Les’ Gomin, au distrus mănăstirea, iar pe următorii lui Inochentie, - o parte i-au omorât în timpul operaţiei de lichidare, iar o partea (cei rămaşi în viaţă) deportându-i peste hotarele RSSU (republicii sovietice socialiste ucrainene).

            De aici încolo despre formarea opiniei publice progresist-comuniste despre inochentişti, s-a ocupat Les’ Gomin în romanul său – Golgota. Biserica Ortodoxă rusă de după declaraţia de loialitate faţă de puterea sovietică din 1927 a mitropolitului Serghie        ( Stargorodski ),   şi-a pronunţat destul de târziu (după anul 1960) atitudinea sa oficială faţă de inochentişti, cunoscuţi deja ca sectari. Părerea Bisericii Ortodoxe ruse oficiale, vizavi de această întrebare, a fost influenţată ( probabil ) şi de cercetările savanţilor ateişti. În anul 1960, învăţatul sovietic N.A.Struve publică în Вестник РСХД studiul Современное Состояние Сектантства в Советской России – Starea actuală a sectelor în Rusia sovietică, unde menţionează despre inochentişti următoarele :

            Inochentiştii – secta a fost întemeiată de ieromonahul de la mănăstirea Balta – Inochentie Levizor. Inochentiştii mărturisesc sfârşitul apropiat al lumii, neagă căsătoria şi viaţa familiară, interzic în caz de boală folosirea ajutorului medical. Inochentiştii aduc o mare veneraţie Arhanghelului Mihail. În timpul reformelor socialiste din Moldova, inochentiştii refuzau să intre în kolhozuri, refuzau să livreze grâul la stat etc. În 1945-46 în oraşul Bălţi, sa format o comunitate de inochentişti cu un pronunţat caracter monarhic. Sectanţii susţineau că membrii familiei împărăteşti au rămas în viaţă. Doi dintre sectanţi se dădeau drept principele Alexei şi marea principesă Anastasia.[17]

            În linii generale cam aceasta se ştia, în rândul cercetătorilor sovietici, la acel moment despre inochentişti. La scurt timp Biserica Ortodoxă rusă oficială îşi afişează atitudinea sa în legătură cu secta inochentiştilor.[18] Din cele câteva articole succinte, în care Biserica rusă vorbeşte despre inochentişti, aflăm cam aceliaşi detalii[19], de aceea în continuare voi cita doar dintr-un singur articol, care mi s-a părut ca fiind într-o stare mai avansată de cercetare  a cazului :

            Inochentiştii - sectă ortodoxă de tipul sectei hlâştilor. Constituită în anul 1908 de ieromonahul  mănăstirii de la Balta - Inochentie, care s-a proclamat pe sine întruparea vie a Duhului Sfânt. În învăţătura de credinţă a sectei, un rol important îl joacă motivele eshatologice, care mai cu seamă s-au manifestat după revoluţia din Octombrie. După părerea sectanţilor, sensul vieţii, constituie din pregătirea pentru Judecata de apoi, de aceea  e necesară lichidarea averii şi fuga de lume. Între sectanţi conducătorul lor răposat este venerat ca sfânt, care după moarte s-a înălţat la ceruri. După moartea violentă a lui Inochentie, conducerea sectei a trecut la fraţii Ioan şi Alexandru Culiac, deşi o parte din sectanţi nu i-a recunoscut ca conducători. Ioan s-a proclamat pe sine „tătunea” Ioan, iar Alexandru – Sf.Arhanghel Mihail. Un frate de-a lor ulterior a fost proclamat de sectari ca sfântul mucenic Gheorghe Biruitorul, iar concubina lui Alexandru, fiind proclamată ca Fecioara Maria. Practica de cult a Inochentiştilor este constituită din sârguinţa în biserici secrete şi în citirea rugăciunilor proprii. După părerea unor autori, uneori ca formă supremă de închinare lui Tătunea Ioan, se practica sinuciderea, care chipurile îndreptându-se la cer, îi chema după sine şi pe ceilalţi. Secta Inochentiştilor se manifesta activ împotriva puterii sovietice, din acest motiv fiind persecutată crunt. Numărul adepţilor acestei secte este destul de mic şi ei se întâlnesc în mare parte în regiunea Centrală-Cernoziom.[20]

 

IV. 4.  Despre învăţătura de credinţă a inochentiştilor din izvoare inochentiste.

 

            Un foarte important material în cercetarea învăţăturii şi predicii ieromonahului Inochentie de la Balta este Cartea Mărturisirii – pe care inochentiştii de astăzi o aşează alături de Sfânta Scriptură, ca fiind inspirată de la Duhul Sfânt. În spaţiul tiso-nistrean, Cartea Mărturisirii- este unicală în felul său, fiind o noutate pentru românii – basarabeni, cât şi pentru românii din întreaga Ţară. Această lucrare datează destul de târziu după moartea lui Inochentie şi a fost alcătuită de următorii săi fideli. Exemplarul Cărţii Mărturisirii pe care l-am avut spre cercetare, a fost tipărit în anul 1927, fără însă, ca să fie menţionată localitatea şi tipografia în care a avut loc tipărirea.[21]

            Cartea Mărturisirii cuprinde în sine învăţătura ieromonahului Inochentie, predicile şi scrisorile sale din exil. Toate aceste materiale fiind foarte bine venite în studierea fenomenului inochentist. Lucrarea aceasta a fost scrisă într-o română arhaică, fiind folosite pe alocuri rusisme., iar alfabetul de care s-au folosit autorii cărţii este cel chirilic vechi, de până la reforma lui Lenin.[22]

În continuare mă voi axa asupra cuprinsului cărţii şi voi încerca să-l redau cât mai detaliat. Lucrarea începe cu o prefaţă - înainte cuvântare, în care autorul este convins de importanţa şi folosul acestei cărţi pentru fiecare creştin :

Nu puţân va lumina aceastî cârticică pe cel ce va citio toată cu inima curată, cu luoare di samî, cu osârdie bună şi cu frica lui Dumnezeu.  ... Câ precum ierburile cele mirosâtoare îndulcesc simţârile şi veselesc ochii, aşa şi această cârticică, adică cuprinsul ei, va îndulci simţârile sufletului, celi amărât cu otrava păcatului şi din somnul lenevirii şi rătâcirii,  deşteptând sufletul către urmarea nevoinţelor îl aprinde şi către calea cea ci duce la împârâţia cerurilor îl povâţuiesc, mai vârtos pre cel cişi va luoa o viaţâ curatâ.[23]

 

În cele ce urmează voi prezenta capitolele Cărţii Mărturisirii aşa cum sânt ele redate în cuprinsul de la sfârşitul acestei cărţi[24] :

 

Înainte cuvântare                                                                                                

1.      Descoperirea lui Dumnezeu proorocului Daniil despre vremea de pe urmă.      

2.      Despre cartea pecetluită.                                                                            

3.      Despre primirea mărturisirii.                                                                       

4.      Despre a nu râvni.                                                                                      

5.      Despre sminteli.                                                                                         

6.      Despre întâia ivire a părintelui Inochenti la propovăduire.                                

7.      O cuvântare foarte folositoare.                                                                     

8.      Despre necredinţă.                                                                                     

9.      Cum îl primesc mai mulţi pe părintele Inochenti.                                            

10. Despre înţelepciunea lumească.                                                                    

11. Deci nu cred învăţaţii.                                                                                     

12. Despre mărturisirea de părintele Inochenti.                                                       

13. Despre călător.                                                                                              

14. Despre cântat şi vorbit de Dumnezeu.                                                            

15. Despre tulburare.                                                                                         

16. Despre jertfă.                                                                                                 

17. Despre însurat şi măritat.                                                                              

18. Despre tunderea bărbilor.                                                                                

19. Despre ungerea cu untdelemn sfinţit.                                                             

20. Despre carne şi rachiu.                                                                                 

21. Despre usturoi.                                                                                             

22. Despre Duhul Adevărului.                                                                              

23.  Iisuse Dumnezeirea cea necuprinsă cu scrisoarea.                                        

24. Asemenea fiului omenesc.                                                                           

25. Deci se numeşte el şi fiu a lui Dumnezeu.                                                     

26. Mântuitorul cu nume nou.                                                                             

27. Deci sa născut din muiere.                                                                           

28. A treia faţă.                                                                                                   

29. Deci nu l-au cunoscut.                                                                                 

30. Cântarea patimilor părintelui Inochenti.                                                           

31. Şapte scrisori scrise de părintele Inochenti.                                                

32. O cuvântare foarte folositoare.                                                                    

33. Încheierea.                                                                                                 

Anexă : Cuvinte îndreptate la cartea : În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta. Bârlad 1924.        

                                                                                              

            Doar parcurcând cu vederea aceste capitole se vede clar că Cartea Mărturisirii încearcă să se bazeze întru totul pe Sfânta Scriptură, dar dintr-o perspectivă nouă. Această perspectivă nouă, prezentată în această lucrare, această nouă speranţă, în viziunea inochentiştilor nu este altcineva decât blândul lor păstor şi părinte duhovnicesc –  înflăcăratul ieromonah Inochentie de la Balta.

            În Cartea Mărturisirii, autorul încearcă să-l descopere pe Inochentie, aşa cum l-au primit şi l-au simţit ei următorii şi adepţii lui fideli. În capitolul Cum îl primesc mai mulţi  este explicat acest fapt :

            Mai mulţ îl primesc de sfânt, de prooroc, de mucenic, da de Duhul adivărului, din cii învaţaţ puţâni, numai din proşti, ca şi’ntâi.

            Mulţ zîc : Noi ştim că trebuieşte  să vii Duhul adivărului în trup, dar ci tucma Inochenti din Cosăuţ ? Pi Inochenti noi îl ştim că’i din cei mai săraci oameni şi tucma el să fie Duhul Adivărului ? El poati să fii un prooroc, un sfânt mare,  un mucenic mare,  dar nu tucma Duhul Adivărului.  Aciala a veni într’on patriarh, or în mitropolit, or în arhiereu, da nu în Inochenti om prost şi neînvăţat, care şi vitele au păscut la Mânăstirile la Dobruşa.

            Vai cum nu sâ tem a grăi. Dapui oare Duhul adivărului, carili di la Tatul au purces iau trebuit bogăţâi, or cinsti, or învăţătură lumească ? Dacă el au fost sângur Dumnezeu, cini au putut să’l înveţe pe Dânsul mai bine decât golubul            ( porumbelul ) cel mari pe cari lau înghiţit El la Muromski dimineaţa pin întuneric, în zioa de Botează, la 6 Ianvari ( ianuarie ), pi cari l’au văzut mulţ fraţ cu ochii cum sau pogorât preste Dânsul,  şi’ntrând întrânsul sau făcut stâlp de foc di la Dânsul pân la cer. Pe urmă şi el ( Inochentie ) sângur ne’au spus că deamu a înghiţit porumbu cel mare.[25]

            Deci inochentiştii l-au primit pe ieromonahul Inochentie, nu ca pe un sfânt, nici ca pe un prooroc, nici ca pe un mucenic, ci ca pe însuşi Duhul Adevărului. Iar învăţătura şi predica acestuia au primit-o ca pe o descoperire dumnezeiască.

            În capitolul Despre jertfă, din Cartea Mărturisirii, se mărturiseşte că :

            Părintili au propoveduit Evanghelia toată şî au împlinito toată.  Afară de Evanghelie nemic nau făcut.[26] – iar ei, inochentiştii ( ascultându-l cu evlavie pe părintele lor Inochentie ) întotdeauna au îndeplinit cu stricteţe cele poruncite de Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia Sa.

            O poruncă importantă lăsată de ieromonahul Inochentie, următorilor săi a fost ca aceştia nici într-un caz să nu se lepede de Biserică ( de Ortodoxie ). În bisericile ortodoxe din Basarabia ( R.Moldova ) şi din Ucraina ( raioanele Balta, Ananiev, Kotovsk ) şi în zilele noastre sau observat inochentişti, care frecventează regulat Sfânta Liturghie şi primesc din mâinele preoţilor bisericii -  Sfintele Taine.

            Acuma fiecare şi-ar pune întrebarea : dacă inochentiştii au îndeplinit întocmai Evanghelia lui Hristos, au fost şi sânt în comuniune ( parţială ) cu Biserica Ortodoxă, de unde au ieşit atunci în enciclopediile sovietice, informaţii concrete despre sectanţi inochentişti care se dădeau drept arhanghelul Mihail, Maica Domnului, Sf. Mare mucenic Gheorghe Biruitorul etc.  despre aceştia în revista  Спутник Атеиста – Sputnicul Ateistului  se dădeau următoarele informaţii :

             Procesele de judecată din ultimul timp au arătat, că în scopul întăririi fanatismului religios, inochentiştii îngropau copii de vii şi chiar omorau oameni, care puteau să scoată la suprafaţă infracţiunile lor. În camerele de taină ”ale morţii” din oraşul Bălţi, au fost găsite nouă cadavre. În urma expertizei medico – legale, sa demonstrat că unele dintre  aceste cadavre au fost îngropate de vii.

            Au mai fost găsiţi copii, pe care inochentiştii furându-i i-au educat în subsoluri, insuflându-le acestora că ei provin direct de la Duhul Sfânt.[27]

            La  această acuzaţie serioasă, se dau lămuriri chiar în cartea  În scurt viaţa şi faptele părintelui Inochentie de la Balta[28], scrisă de trei dintre următorii credincioşi[29] ai ieromonahului Inochentie. Aceştia în încheierea  cărţii  lămuresc clar lucrurile  scriind :

            Următorii părintelui Inochentie urmează Sfânta Evanghelie şi învăţătura lui, ”care-s drepţi ai lui”, şi-s iubitori de biserică, temători de mărire deşartă, pentru că părintele Inochentie a zis : din toate vă voi scoate dar din sfinţenie şi din mărirea deşartă şi din scârnăvia curvii niciodată. Din cârdul lui Feodor s-au făcut multe tulburări, unii sunt cu frica lui Dumnezeu şi bat cu biserica urmând adevărul, dar unii necăutând că a zis părintele de sfinţenie şi de mărirea deşartă, ei se fac pe sine dumnezei. Unii se fac arhanghel Mihail, altul Maica Domnului, se leapădă de biserici a părintelui Inochentie, sar la bătaie unde îi întâlnesc. Mulţi din ei nici nu l-au văzut pe părintele Inochentie şi pe Feodor, dar mărturisesc şi fac voile sale ca să facă rău şi celor ce urmează adevărul.[30]

            Aşadar, doar la câţiva ani de la moartea ieromonahului Inochentie, în sânul adepţilor săi sa produs scindarea. În studierea cazului inochentist este foarte important de ţinut seama de această scindare, sau cum s-a exprimat bătrânul ieromonah Irinarh Ţurcanu din Basarabia în această privinţă : începuse treieratul., se alegea grâul de neghină – inochentiştii adevăraţi de cei falşi.  Astfel că în lucrarea de faţă este analizată învăţătura şi predica ieromonahului Inochentie, pe care au   însuşit-o inochentiştii adevăraţi şi nu a celora care se dădeau drept arhangheli sau maica domnului prin acţiunile lor compromiţând întreaga mişcare inochentistă.

 

 IV. 5. INOCHENTIŞTII : Deviaţii şi abateri generale de la ORTODOXIE.

 

În acest subcapitol voi încerca să cercetez deviaţiile şi abaterile, inochentiştilor de la credinţa ortodoxă. Aici am ajuns de fapt în esenţa problemei inochentiste : cât de mult s-au depărtat aceştia de la Ortodoxie.

            Pentru ca să fie înţeleasă corect problema inochentistă, mă voi întoarce la începuturile acestei probleme. În anul 1908, ieromonahul Inochentie la mănăstirea Balta predică poporului despre apropierea înfricoşătoarei judecaţi chemându-i pe toţi la pocăinţă :

            Cine nu sa pocăi de voie sa pocăi de nevoie, renumita replică a ieromonahului Inochentie, a prins rădăcini în mulţime. Poporul era atras de predica înflăcărată şi plină de credinţă vie a tânărului ieromonah. Pe lângă adevărurile Evangheliei lui Hristos, acesta predica despre reaua credinţă a povăţuitorilor bisericii pravoslavnice,[31] despre nedreptatea socială, care tulbura întreaga Rusie, despre înţelepciunea lumească, despre diferite probleme care îi durea pe ţărani etc. În vorba ieromonahului Inochentie mulţimile simţeau pulsul puternic al adevărului, a dreptăţii şi a echităţii sociale. Basarabenii îl mai iubeau şi pentru faptul că Inochentie predica în româneşte credinţa ortodoxă. Aceasta era un motiv de bucurie pentru basarabenii români, care erau până peste cap sătui de predicile clericilor rostite în slavoneşte[32] din care evident că nu înţelegeau nici-o iotă.

Ce i-a făcut totuşi pe următorii lui Inochentie să-şi dumnezeiască păstorul ? De unde şi până unde sa ajuns la Inochentie duhul adevărului, duhul sfânt ? Cum s-au formulat mărturisirile concrete despre apartenţa ieromonahului Inochentie la Sfânta Treime ? Răspunsuri la aceste întrebări şi adevărul referitor la persoana ieromonahului Inochentie, îl vom afla doar cercetând serios din punct de vedere teologic şi istoric, dar şi cu bună credinţă problema în cauză.

Poporul simplu ( în majoritatea lor ţărani ) venea la ieromonahul Inochentie la Balta, ca la un izvor nesecat de alinare şi blândeţe. După cum menţionează A.Boldur[33] în lucrarea sa Istoria Basarabiei[34] despre ieromonahul Inochentie :

... Inochentie – un om sincer religios, care a ştiut să se apropie de sufletul poporului român.[35]

Poporul ( din Basarabia ) şi-a găsit mângâiere tot la un călugăr moldovean de la mănăstirea Balta din judeţul Herson, vecină cu Basarabia... Acest călugăr a cucerit sufletul poporului moldovenesc.[36]

În popor ieromonahul Inochentie era numit ( ciudesnii ) cel minunat, iar cuvintele lui ardeau cu foc puternic în conştiinţa multora. Într-o zi pe când era în exil la mănăstirea Murom, Inochentie s-a adresat ucenicilor săi :

            El atunci au strigat :  Eu măi îs stâlp de foc în mijlocul lumii, din pomânt şi pân la cer ! Şi pân na’veni şi Kievu şi Afonu la palma popii nu’i încotro !  Numa nu aicia da dincolo. Acolo îi tot a popii. Că’i numa o poartă şi să ştiţi că popa îi poarta. Acolo care cât a putea a apuca, atâta io’i da. Aici popa nimic n’are, nici capul undi’ş pleca. După multă învăţătura au zâs : Dacă vi-ţ duci înapoi în lumi, spuneţi la cei mai mari tâlhari, curvari, ucigaşi şi cei mai mari făcători de rele, să vie la popa, că popa le’a luoa sarcina din spinare. Numa unu au fost odată cu gâtu gros ş’au ridicat toati, şi amu popa, îi tot acela măi !  Numa cu alte haine şi alt nume nou. Atunci aciala n’au avut loc pe pomânt unde sâ’ş pleci capu. El şi ucenicii Lui şi amu Eu şi cei ci’mi vor urma Mie.[37]

Câteva predici de genul acesta rostite şi se pare că ieromonahului Inochentie, erezia îi era asigurată. Dar în acest capitol mă voi axa mai mult pe devierile şi abaterile inochentiştilor în general, lăsând persoana ieromonahului Inochentie spre cercetare înr-un alt capitol.

Din punct de vedere liturgic, următorii ieromonahului Inochentie au fost întotdeauna ortodocşi. Aceştia chiar goniţi fiind de vrăjmaşi, întotdeauna au frecventat Biserica Ortodoxă, mărturisindu-se preoţilor ortodocşi şi primind de la aceştia Sfintele  Taine ale Bisericii ( cele şapte taine ale Bisericii ). De la Biserica Ortodoxă ţaristă au moştenit şi calendarul iulian sărbătorind pe stil vechi praznicile bisericeşti. Erezia inochentistă însă, începe să se manifeste activ când se ajunge la persoana ieromonahului Inochentie. Aceştia în unison îl mărturisec pe părintele ieromonah Inochentie de la Balta ca fiind a treia persoană din Sfânta Treime : El se numeşte a treia faţă Dumnezeiască, pentru că întrânsul s’au întrupat a treia faţă, Duhul adivărului, carili din Tatăl au purces. ”Porumbul cel mare” s’au întrupat întrânsul, precum mai sus s’au arătat.  Îl mărturisim toţi ucenicii Lui, că este Dumnezeu, pentru că este scris pe Dânsul numili lui Dumnezeu.[38]

Iară Duhul adivărului, carili de la Tatăl purcede de care au zâs : ”Acela va mărturisi de Mine”, apui acela sau întrupat în părintele Inochenti, ş’au venit  ş’au mărturisit pe Mântuitoriul.[39]

Această gravă deviere dogmatică în sânul inochentiştilor s-a conturat încă pe când ieromonahul Inochentie era în viaţă, fiind defapt singura abatere serioasă de la Ortodoxie. În urma neânţelegerilor care s-au ivit după moartea conducătorului lor spiritual – Inochentie, între mai marii inochentişti, în urma deselor contradicţii dogmatice, practice şi ( probabil ) financiare, se produce scindarea.[40] De la  cârdul           ( nucleul ) de bază inochentist, se desprat mai multe cârduri mici, care cu trecerea timpului au căzut într-o erezie tot mai profundă.

Despre aceştia decăzuţi din cârdul inochentiştilor adevăraţi, care se proclamau arhangheli, maica domnului sau chiar dumnezei, ne trâmbiţează toate izvoarele pro-sovietice referitoare la inochentişti.[41] După moartea neaşteptată a părintelui Inochentie  ( decembrie 1917 ) fraţii Ioan şi Alexandru Culiac îmreună cu următorii lor s-au depărtat tot mai departe de nucleul inochentiştilor adevăraţi. Această depărtare a avut grave urmări pentru  imaginea  următorilor[42]  ieromonahului  Inochentie. Deşi o mare parte dintre inochentişti au fost împotriva ereziei fraţilor Culiac, Ioan fratele mai mare se auto-proclamă Tătunia Ioan, iar fratele său Alexandru este proclamat Sfântul arhanghel Mihail. Al treilea frate al acestora a fost mai târziu proclamat – Sfântul mucenic Gheorghe Biruitorul, iar concubina lui Alexandru a fost proclamată – Maica Domnului.[43]

Părerea unanimă a cercetătorilor  sovietici-ateişti, este că deseori se practica de către următorii fanatici tatunişti, - sinuciderea, ca cea mai înaltă formă de închinare lui Tătunia Ioan ( Alexandru Culiac ), care chipurile mergând la cer, îi chema după sine şi pe ceilalţi.

În sursele inochentiştilor adevăraţi, despre Ioan Culiac ( Tătunia Ioan ) se spune: Fratele Ioan a îmbrăcat singur haine călugăreşti ca să-l mărească lumea, următorii lui umblând prin lume îl mărturisesc pe el zicând că i-a dat lui părintele Inochenti toată puterea. Vai cum nu se tem ei a se da drept acela care a răbdat şi sângele şi-a vărsat şi multe minuni au arătat zicând : vai şi iar vai celor ce se pun în dreptul popii.

 Fărădelegile inochentiştilor tatunişti, au discreditat întreaga mişcare a inochentiştilor. Autorităţile comuniste şi Biserica Ortodoxă rusă oficială[44], fără a se implica într-o cercetare mai amplă, au catalogat întreg curentul inochentist ca find o sectă periculoasă barbară, care practică sinuciderea. Din iniţiativa autorităţilor comuniste şi a bisericii ortodoxe ruse, în organele de presă ale vremii au fost publicate articole, în care erau descoperite actele de cruzime şi fărădelegile săvârşite de inochentişti.[45]

Este interesant faptul că pe adresa de internet a oraşului Balta ( actualmente Ucraina ) este publicat un articol despre inochentişti[46] în care este prezentată mişcarea inochentistă ca o formaţiune sectară, condusă de ieromonahul basarabean – Inochentie  ( Levizor ). În încheierea acestui articol ( de 3 pag. A4 ), în care autorii site-ului prezintă mişcarea inochentistă, mai mult inspirându-se din izvoarele sovietice, aceiaşi autori fac o remarcabilă observaţie :

            Punctul de vedere prezentat în acest articol, nu pretinde la obiectivitate, deoarece marea majoritate a materialelor accesibile – sunt tendenţioase. O mare dorinţă ar fi de a primit o replică din partea admiratorilor contemporani a lui Inochentie, care există, se bucură de o înaltă autoritate între vecini, fiind în exclusivitate nişte oameni iubitori de muncă, cinstiţi şi ospitalieri. Presupunem, că adevărul celor întâmplate, ca întotdeauna, stă undeva pe la jumătate.

Fiind pe alocuri de acord cu această părere, aş vrea să adaug că în cercetarea cazului inochentist, pentru a scoate adevărul la suprafaţă, este necesară excluderea tuturor materialelor tendenţioase şi eretice, chiar din punctul de vedere a inochentiştilor adevăraţi. Doar prin excluderea materialelor tendenţioase, vom ajunge odată şi odată, la o părere obiectivă-ortodoxă asupra fenomenului inochentist.

 


[1] Părintele arhimandrit Paulin Lecca, născut la 24 iulie 1914, în comuna Babele, judeţul Ismail; părinţi Grigore şi Maria Lecca; tatăl a fost mai întâi învăţător, iar mai târziu preot în judeţul Bălţi. Paulin Lecca a absolvit cursurile Seminarului Teologic şi ale Facultăţii de Teologie din Chişinău, apoi a intrat ca frate novice în mănăstirea Frăsinei-Vâlcea. A mai veţuit vremelnic în mănăstirile Govora, Cozia, Antim-Bucureşti, Rarău, Gologanu, iar în centrele eparhiale din Galaţi şi Bucureşti a funcţionat ca exarh. Viata Părintelui Paulin este o viată de căutare, un model si pentru cei care au avut privilegiul şi binecuvântarea de a-l fi cunoscut, dar şi pentru cei care nu l-au cunoscut, căci spre deosebire de mulţi părinţi duhovniceşti care i-au învăţat pe oameni fiind mari în Împărăţia lui Dumnezeu, Părintele Paulin a şi scris multe lucruri şi acestea sunt foarte concentrate, foarte adânci. Trebuie să fii în duhul Părintelui Paulin ca să înţelegi ce a scris el şi în Frumosul divin..., şi în De la moarte la viată. Încă o dată, această carte este un adevărat testament duhovnicesc. Mi-amintesc, cartea s-a lansat la librăria “Mihail Sadoveanu”, la câteva zile după moartea Părintelui Paulin Lecca. M-am gândit că acest bătrân, la 82 de ani cât a avut, a murit în ajunul praznicului Întâmpinării Domnului. Cred că se poate face o analogie între Sfântul Simeon care L-a întâmpinat pe Hristos la templu si Părintele Paulin care a avut o viată de continuă căutare: L-a căutat pe Mântuitorul ca să Se nască în inima lui, s-a apropiat de El si n-a putut să moară decât primindu-L în braţe pe Hristos, ieşindu-i în întâmpinare la acest praznic. Am observat că, în general, marii părinţi duhovniceşti care au trecut dincolo ne-au părăsit în ajunul marilor praznice: s-au dus în perioada Sfintelor Paşti sau a Crăciunului. N-aş vrea să pară cuiva forţată constatarea, dar este o realitate.

Protos. Ambrozie, Schitul Darvari (Bucuresti),  text preluat din revista Epifania.

 

[2] De la moarte la viaţă- Editura Paidea, Seria Memorii, Bucureşti, 1997. O carte cum nu s-a mai scris în limba română, o carte unică despre oameni de toate naţionalităţile, buni şi răi, despre oameni răi care se transformă în oameni buni...  ( Valeriu Cristea )

 

[3] Лесь Гомин (Александр Дмитриевич Королевич) – Les’ Gomin (Alexandr Dimitrievici Korolevici) 1900-1958. Născut în Ucraina în oraşul Cerkasî într-o familie de evrei. Din tinereţe a început să scrie., povestirile, poeziile şi articolele acestuia apărând în presa periodică încă în anii războilui civil. Din 1924, Gomin este membru a Uniunii sciitorilor, colaborând activ în multe ziare şi reviste. În anii 1928-1929, Les Gomin activează în Tiraspol (Transnistria), articolele sale apărând foarte des în ziarul Plugarul Roşu - (Красный пахарь). În anul 1929, împreună cu alţi bolşevici, a participat la lichidarea ultimelor (după părerea lui Gomin) elemnte inochentiste – o bandă contra-revoluţionară nu prea numeroasă dar puternică, carea activat în împrejurimile Baltei.

[4] Reacţiunea care începuse în anul 1908, după pierderea totală a primei revoluţii ruse de la 1905.

[5] Tradus din limba rusă, din postfaţa romanului Golgota de Les’ Gomin.

[6] este vorba despre Sfântul Ioan din Kronştadt.

[7] Grigorie Rasputin, ( 1865-1916, 30.12) – stareţul din Siberia, foarte apropiat de împărăteasa Alexandra Feodorovna, acesta apare ca una din cele mai enigmatice personalităţi din istoria rusă. Tot ce ştiu istoricii contemporani despre Rasputin, nu se bazează pe mărturii documentare, ci mai mult pe povestirile contemporanilor acestuia.

[8] chiar de la Les’ Gomin, aflăm în postfaţa romanului său, că acestauia îi erau cunoscute lucrările lui Lenin - Социализм и религия - Socialismul şi religia ( 1905 ), Об отношении рабочей партии к религии – Despre atitudinea clasei muncitoare faţă de religie ( 1909),  Классы и партия в их отношении к религии и церкви – Clasele şi partidul, atitudinea lor faţă de religie şi biserică şi Материализм и эмпириокритицизм – Materialismul şi empiriocriticismul. Inspirându-se (mai mult ca precis!) din lucrările conducătorului proletariatului mondial (Lenin), Gomin a scris romanul Golgota îmbâcsindu-l cu idei anti-religioase şi anti-bisericeşti.

[9] Черносотенцы ( cernosotenţi ) – întraducere liberă din rusă : sutele negre, sutanele negre.

[10] Tradus din limba rusă, din postfaţa romanului Golgota de Les’ Gomin.

[11] Moldova ( Молдавиa ) – teritoriul dintre prut şi nistru Basarabia, adeseori era numit de către ruşi cu denumire de Moldova sau Moldavia.

[12] Tradus din limba rusă, din postfaţa romanului Golgota de Les’ Gomin.

[13] În fosta Uniune Sovietică aşa numiţii duşmani ai poporului sovietic nu aveau drepturi. Aceştia fiind socotiţi trădători ai ţării şi ai poporului. În timpul represiilor staliniste, un număr mare de inochentişti fiind catalogaţi de către autorităţi - duşmani ai poporului sovietic, au fost deportaţi în regiunile îndepărtate ale Siberiei.

[14]  În popor se bucurau de o mare popoularitate povestirile fantastice despre puterea extraordinară a ieromonahului Inochentie. Se spune că o dată părintele Inochentie s-a dus cu  trăsura cu cai să se plimbe şi a fost văzut  zburând prin văzduh cu tot cu trăsură şi cai.

[15] Fragment din hotărârea Sfântului Sinod a B.O. ruse, referitoare la persoana ieromonahului Inochentie şi a mişcării de la mănăstirea Balta :

Socotim de cuviinţă, înspre binele Bisericii lui Hristos, mutarea temporară a ieromonahului Inochentie (Levizor) de la mănăstirea Balta la Kameneţ-Podolsk, sub ascultarea încercatului în credinţă părintelui Serafim... Pe lângă aceasta propunem încetarea tipăririi foilor volante în limba moldovenească, cât şi a răspândi vorbe despre sfinţenia lui ( Inochentie ) şi de apartenenţa lui la Sfânta Treime. Interzicem şi răspândirea informaţiei, despre sfinţenia părintelui Teodosie Leviţki, care nu a fost canonizat de noi... Dacă însă voi nu veţi împlini toate acestea, vor fi aplicate sancţiuni severe faţă de persoana ieromonahului Inochentie, dar şi a celor care vor contribui la răspândirea acestei erezii.

 

[16] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta. Bârlad 1924, pag.44

[17] Н.А. Струве, Современное Состояние Сектантства в Советской России ( Вестник РСХД ) – N.A.Struve, Starea actuală a sectelor în Rusia Sovietică.

[18] Este foarte probabil că atitudinea oficială a  Bisericii Ortodoxe ruse în legătură cu inochentiştii,  (care la acel moment, au fost deja catalogaţi ca sectă, de către cercetătorii sovietici – ateişti ), a fost influenţată în mare măsură de cercetările sovietice făcute în privinţa acestui caz.

[19] probabil că autorii acestor articole s-au inspirat unii de la alţii.

[20] Regiunea Centrală – Cernoziom  a Uniunii Sovietice, unde erau deportate elementele anticomuniste, printre care se enumerau şi inochentiştii.

[21] Probabil şi din motive de securitate ( de frica persecuţiilor bolşevice ), nu se indica localitatea şi tipografia unde avea loc tipărirea cărţii.

[22] Din iniţiativa lui V.I.Lenin – liderul bolşevicilor comunişti de la Moscova, la câţiva ani după acapararea puterii în stat de către bolşevici, a fost pusă la cale reforma alfabetului chirilic - rus, care era socotit tributar al ţarismului.

[23] Cartea Mărturisirii, anul 1927, din prefaţa acestei cărţi.

[24] În prezentarea capitolelor din Cartea Mărturisirii, am socotit de cuviinţă să fac în locurile indescifrabile unele corecturi de limbaj.

[25] Cartea Mărturisirii, anul 1927. pag. 23-24.

[26] Cartea Mărturisirii, anul 1927. pag. 42.

[27] Revista Спутник Атеиста – Sputnicul Ateistului nr.1 anul 1958.

[28] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta. Bârlad 1924

[29] Este vorba despre F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu...

[30] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta. Bârlad 1924, pag.71.

[31] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta. Bârlad 1924, pag.19.

[32] În Biserica Ortodoxă rusă, până în zilele noastre, ca limbă de cult, se foloseşte Slavona veche. Limba rusă contemporană îşi are rădăcinile în Slavona veche. Până şi etnicii ruşi nu înţeleg sută la sută aceast limbă, nemaivorbind de bieţii basarabeni români, care participând la serviciul divin, în afară de Господи помилуй – Doamne miluieşte, practic nu înţelegeau nimic.

[33] Alexandru V. Boldur – născut la Chişinău la 25 februarie 1886, din părinţi româno-moldoveni. La vârsta de 11 ani a fost dat la Şcoala spirituală ( eparhială ) din Chişinău, după care a intrat elev la Seminarul Teologic din acelaşi oraş, pe care l-a absolvit în 1906. În acelaşi an s-a înscris la Facultatea de drept a Universităţii din Sankt Petersburg, pe care a absolvit-o în 1910, susţinut fiind cu o bursă de boierul basarabean E.Răşcanu, din Bălţi.

În anul 1911 a fost numit asistent la Facultatea de drept a Universităţii din Petersburg, iar în 1916 a devenit membru în corpul profesoral cu titlul de docent. În anul 1918 a trecut în Crimeea, la Institutul juridic superior din oraşul Sevastopol. În anul 1922 şi-a stabilit domiciliul la Moscova, unde a fost angajat la Comisariatul Poporului pentru comerţ exterior, în funcţia de consilier juridic. În calitate de român basarabean, conjuctura politică fiind favorabilă, s-a repatriat în România în 1924. După întoarcerea în ţară, reintră în învăţământul superior, continuând în paralel cu activitatea didactică cercetările în domeniul istoriei românilor, în deosebi la frontierele de răsărit ale ariei de formare şi de dezvoltare a poporului român, consemnând rezultatele în numeroase studii, publicate sau rămase în manuscris. În 1947, s-a pensionat din funcţia de profesor la Universitatea din Iaşi, iar odată cu ofensiva masivă a regimului comunist împotriva instituţiilor tradiţionale ştiinţifice şi cu politica de falsificare a istoriei, în 1948 a demisionat din postul de director al Institutului de Istorie naţională A.D.Xenopol din capitala Moldovei.  Şi-a păstrat capacitatea de muncă şi de creaţie până la o vârstă înaintată, la aproape o sută de ani continuând să-şi perfecteze vechile lucrări şi să proiecteze noi studii. A încetat din viaţă în 1982.

[34] Istoria Basarabiei – Contribuţii la studiul istoriei Românilor, de Alexandru V. Boldur. Editura Victor Frunză, Bucureşti 1992, ediţia a II-a.

[35] A.Boldur. Istoria Basarabiei. Bucureşti 1992, pag.394.

[36] Ibidem, pag. 461

[37] Cartea Mărturisirii, anul 1927, pag.15.

[38] Cartea Mărturisirii, anul 1927, pag.70.

[39] Ibidem, pag.60.

[40] Despre această scindare am menţionat în subcapitolul 3 al acestui capitol.

[41]Exemplu vezi  - Иннокентьевцы: история "Балтского психоза – Inochentiştii : Istoria psihozei de la Balta.

 

[42] Se are în vedere următorii ieromonahului Inochentie, care nu au căzut pe viitor în erezia tatunistă.

[43] Ibidem,  Inochentiştii : Istoria psihozei de la Balta.

[44] Biserica Ortodoxă rusă oficială - adică Patriarhia Moscovei de după declaraţia de loialitate faţă de puterea sovietică din anul 1927 a mitropolitului Serghie  ( Stargorodski ), era tolerată de autorităţile sovietice-comuniste.

[45]  О нервной психической эпидемии в Бессарабии, "Кишиневские епархиальные ведомости", № 39,1913 – Despre epidemia neuro psihică din Basarabia -  Buletinul eparhiei de Chişinău, № 39,1913.

[46] Иннокентьевцы: история Балтского психоза – Inochentiştii : Istoria psihozei de la Balta.

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]