Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Invenţia "plugului mare"

Dr. Titus Filipas

 Impresii si pareri personale in FORUM

 

Lamentaţia  imperatorului de pe Tibru:  „Penuria Hominum !”,  arată indirect  lipsa de hrană în Imperiul Roman. Se ştie că grâul era adus în Roma antică din Egipt. Vă imaginaţi la ce preţ!  Septimius Sever spunea în germene  ceea  ce vor explicita Montesquieu, Turgot, şi cugetătorii economici ai Scoţiei:  Când  încerci să explici istoria, caută modul de subzistenţă. 

 

Una dintre ipotezele foarte dragi Occidentului,  privitoare la plugul cu bârsă şi cormană, ‚plugul  mare’  la noi în colinde, este aceea de inovaţie folosită  prima oară pe luturile fertile de pe Valea Loarei, în jurul anului 600 AD (să reamintim că tot pe la 600 AD, în India se inventează şi se utilizează conceptul "cifrei zero").  Oricum, există o documentare foarte sigură că papa Grigore cel Mare (590-604)  umplea hambarele Romei cu grâne aduse din Sicilia şi Egipt,  dovadă  pertinentă că  plugul  de mare productivitate agricolă  nu fusese inventat în Occidentul Europei. În cartea medievală despre faptele papei  Grigore cel Mare  găsim consemnat şi un episod al  pâinii : „Cumque illa venisset se communicare de manu Dei hominis atque illum audivit dicentem: 'Corpus Domini nostri Ihesu Christi conservet animam tuam', subrisit. Quod vir Domini videns, clausit manum suam contra os eius, et nolens ei dare sanctum corpus Domini, posuit super altare, eiusque vestimento ut sibi placuit abscondit. Missa vero peracta, sibi advocans interrogavit cur subridaret quando communicare debuit. Illa respondens, ait: Ego ipsos panes meis feci manibus, et tu de illis dixisti quia corpus Domini essent.”  Este miracolul transformării  pâinii în trupul Domnului, nu aflăm vreo aluzie  la  trupiţa ‚plugului mare’.

 

Mai există un argument extraordinar de puternic contra  probabilităţii  inventării occidentale a ‚plugului mare’.  Fenomenul ‘jacqueriilor’, petrecut destul de frecvent în Franţa medievală,   este complet incompatibil cu sistemul thematic  teoretizat ca strategie de politică economică nouă,  sistem instituţionalizat  în germene  de împăratul bizantin Mauricius. În treacat fie adăugat, papa Grigore cel Mare, fondatorul unei  'Schola Cantorum' unde se  compune  muzica „gregoriană”, a fost  prieten spiritual al  împăratului Mauricius. Grigore cel Mare aparţinea unei vechi familii senatoriale din Roma, şi corespondenţa lui voluminoasă  include scrisori adresate nu doar lui Mauricius, ci şi reginei  longobarzilor, Theodolinda, ce va  converti  poporul ei la  crezul Trinităţii în Unitate.

 

Grigore cel Mare  se interesa şi de legătura vechii Rome cu Dacia. Cea mai  temeinică documentare o găsea pe Columna dintre cele două biblioteci din Forum. În 1826, romanticul  englez William Wordsworth  remarca într-un  poem despre Columnă : „Firm in its pristine majesty hath stood /A votive Column, spared by fire and flood”. Datorăm papei Grigore cel Mare salvarea Columnei lui Traian. Grigore cel Mare  identifică  o imagine  pe Columnă care serveşte pentru mântuirea sufletului păgân  al lui Traian, primul enumerat printre   „împăraţii cei buni”. O  scenă pe columnă  ni-l arată  pe împăratul Traian  justiţiar  pentru o  sărmană văduvă al cărei fiu fusese ucis. Găsim povestea în  cronica 'Liber beati et laudabili viri Gregorii pape urbis Rome de vita atque virtutibus', scrisă de clerici cu multă ştiinţă de carte din provincia engleză Humbrensia – Northumbria  :

"Quidam quoque de nostris dicunt narratum a Romanis Sancti Gregorii lacrimis, animam Traiani imperatoris refrigeratam vel baptizatam, quod est dictu mirabile et auditu. . . . Nam die quadam transiens per forum Traianum, quod ab eo opere mirifico constructum dicunt, illud considerans repperit opus tam elemosinarium eum fecisse paganum, ut Christiani plus quam pagani esse posse videretur. Fertur namque contra hostes exercitum ducens propere pugnaturus, unius ad eum voce vidue misericorditer mollitus, substetisse totius imperator orbis. Ait enim illa: 'Domne Traiane, hic sunt homines qui filium meum occidearunt, nolentes mihi rationem reddere'. Cui, 'cum rediero', inquit, 'dicito mihi, et faciam eos tibi rationem reddere'. At illa: 'Domine, ait, si inde non venies, nemo me adiuvet'. Tunc iam concite reos, in eam fecit coram se in armis suis subaratam ei pecuniam componere quem debearunt. Hoc igitur sanctus inveniens Gregorius, id esse agnovit quod legimus; 'Iudicare pupillo et defendite viduam et venite et arguite me dicit Dominus'. Unde per eum quem in se habuit Christum loquentem ad refrigerium anime eius quid implendo nesciebat, ingrediens ad sanctam Petrum solita direxit lacrimarum fluenta, usque, dum promeruit sibi divinitus revelatum fuisse exauditum, atque ut numquam de altero illud presumpsisset pagano."

Deci  în   secolul VIII, călugări din Northumbria   foloseau   formula verbală extraordinar de românească :”Domne Traiane”.

 

Dante Alighieri (1265- 1321) descrie în Divina Commedia scena aceasta, de fapt vorbeşte despre împăratul Traian şi în Purgatoriul (Cântul X), şi în Paradisul (Cântul XX).

 

Poeta americană Emily Dickinson (1830–1886)  era convinsă că bunul nostru împărat Traian  va veni să îngenuncheze la mormântul ei: "Unmoved, she notes the chariot’s pausing/ At her low gate;/Unmoved, an emperor is kneeling/ Upon her mat." Criticul literar american T.S. Eliot (1888-1965) scria, privind  reliefurile Columnei lui Traian : "Sîntem cu toţii, în măsura în care moştenim civilizaţiile Europei, cetăţeni ai Imperiului Roman.  Vergilius are încă dreptate să afirme că 'pentru realizările poporului roman nu există nici frontiere spaţiale, nici limite în timp'". Iată  că împăratul Traian i-a romanizat nu doar pe daci, ci şi pe americani!

 

Plugul cel nou va duce la eliberarea unui nou tip de resurse.  Pe vremea papei Grigore cel Mare şi a papilor imediat următori, nu exista vreun brutar la Roma care să fie mai puternic decât papa.  Cu grâu abundent, cei care  vor exploata la Roma mijlocul de producţie chemat brutărie  se vor îmbogăţi. Aceasta este originea averii familiei Frangipani, brutari la origine, care în secolul al X-lea dobândiseră suficientă putere pentru a  decide alegerea papilor  la Roma! Mulţi oameni din Roma Evului Mediu au încercat, în  diverse  rânduri,  să câştige puterea reînviind câte ceva din tradiţia  antică, dar numai aceşti Frangipani au reuşit, implementând prima parte a dictonului de politică urbană:  "Panem et circenses". În perioadele de secetă şi de foamete la Roma, familia Frangipani dovedeşte iscusinţa politică şi diplomatică de a distribui gratuit pâine săracilor. Acest talent politic şi diplomatic se va transmite de la  o generaţie  la alta.

 

Plugul ce taie şi răstoarnă brazda nu a fost inventat în Apus pe vremea lui Grigore cel Mare,  ci el doar ajunge în Apus, plecând din imperiul lui Mauricius. În acel timp, invenţiile şi inovaţiile tehnice nu aveau ca loc de naştere occidentul fostului mare imperiu roman, ci mai curând partea lui răsăriteană. Astfel, putem să cităm : arhitectura antiseismică a bisericii Aghia Sofia din Constantinopol, « focul grecesc » (documente istorice despre prima utilizare a acestei invenţii arată cu mare certitudine 678 AD, dar invenţia trebuie să fi venit cel puţin cu un deceniu mai devreme), catafracţii (armurile metalice pentru cavaleria grea), şi tratatul despre măsurarea masei,  ce s-a păstrat doar ca ecou arab. Multe dintre minunile povestite într-"O mie şi una de nopţi"  sunt poate numai ştiri extrem de voalate privind alte  invenţii, --pentru noi rămase complet necunoscute--, ale ştiinţei greceşti târzii, văzute ca miracole  prin ochii  beduinilor  ignari.

Una dintre inovaţiile din partea răsăriteană a Oikumenei  a fost plugul cel nou, ‚plugul thematic’. Este acest plug legat de altă invenţie?  De catafracţi, credem,  în esenţa lor tehnologică  fiind ‚trup acoperit cu tablă de fier’. Trupiţa este piesa ‚plugului mare’ acoperită cu tablă de fier arcuită,  sau cormana.

 

Din perspectiva imperială, nu ‚plugul thematic’ contează în sistemul thematic, ci ‚armata thematică’ de  localnici. Primul exemplu a fost armata lui Comentiolus, unde se vorbea proto-româna desprinsă insuficient din trunchiul latin al ordinelor de comandă militară păstrate ca glosar în Strategikon. Concură multe pentru a spune că plugul thematic a fost inventat în acea parte din Oikumena acoperită de bazinul hidrografic pontic. Marea Neagră era lac intern al imperiului roman de răsărit, şi ce era inventat pe un ţărm  putea fi regăsit pe celălalt. Există documente juridice  serioase ce atestă că  în ‚thema’ Anatolia se folosea un tip nou de plug  care dusese  la apariţia unui  nou fermier.

 

Cărţile şcolare  numesc în istoria  noastră veche numai doi împăraţi romani importanţi: Traian (98-117) şi Aurelian (270-275). Erau imperatori latini cu sediul oficial în Roma de pe Tibru, erau imperatori ale căror decizii au influenţat trecutul în pânza căruia  sîntem prinşi. Dar au mai existat şi doi împăraţi bizantini  ale căror decizii de organizare a teritoriului,  cum şi de weltpolitik,  ne-au  determinat şi continuă să ne determine cursul destinului de neam.

Unul a fost  Mauricius  Tiberius August (582-602),  împărat neobişnuit chiar pentru timpul său de spiritualitate intensă: pe de o parte poseda cunoştinţe enciclopedice şi teologice, -- se spune că împăratul Mauricius a tradus pe greceşte faimoasa ‘Regula Pastoralis’ scrisă latineşte de Grigore cel Mare  --, iar pe de altă parte s-a arătat strateg iscusit în războaie. Pe vremea lui se întîmplă  în armata generalului Comentiolus (un proto-român ?) confuzia  dintre cuvintele unei  vernaculare   neolatine din Balcani, --putem să-i zicem proto-româna--,  şi terminologia militară romană oficială. Întâmplare povestită  abia la anul 630,  de cronicarul Theophylactus Simocatta.

 

Mauricius  Tiberius August angajează imperiul pe calea unor reforme militare şi reorganizări administrative, cerute ca soluţii pentru rezolvarea problemei « navetei »  armatei atunci când trebuia să lupte pe două fronturi îndepărtate unul de altul. Lucrul în istorie al împăratului Mauricius arată  faptul că  transformările societale profunde se produc prin idei reformatoare,  nu prin revoluţii. Sistemul ‚thematic’ a fost inventat de împăratul Mauricius, autorul unui tratat enciclopedic în douăsprezece cărţi intitulat "Strategikon", unde în masa grecească a cuvintelor sacre aflăm inserate, fireşte numai cu statutul explicitat şi delimitat al  unor ordine de comandă militară,  cuvinte latineşti  ce se vor păstra în limba română. Găsim  în Strategikon o informaţie tainică despre ‚romanii hoinari’. Înclin să cred că aceasta este prima înregistrare a prezenţei ‚românilor novaci’.  Aceşti ‚romani hoinari’ se aflau dincolo de frontiera nordică a imperiului bizantin,  dar ei se  înrolau cu plăcere  în armată, dezertând  temporar când îi reclamau  muncile câmpului. ‚Romanii hoinari’ aveau o comportare de ţărani liberi în toată  legea! Numele ‚romani’ arată  că  vorbeau o vernaculară  neolatină. ‚Romanii hoinari’ constituiau pentru Imperiul Roman o nesperată   resursă  umană   ce rezolva vechea problemă   de  care se plângea Septimius Sever (193-211), şi formulată  lapidar ca  „Lipsă de oameni”. Împăratul Mauricius observă emergenţa acestei resurse umane şi o foloseşte în reorganizarea imperiului prin ‚sistemul thematic’.

 

Se pare că  avarii migratori  nu îi ucideau imediat pe  ‚romanii hoinari’  când îi prindeau pe câmpuri agricole. Îi  arestau,  cerând imperiului să plătească preţul  răscumpărării. Mereu mai ridicat, deşi exista o  „inflaţie” de ‚romani hoinari’.  La un moment dat, avarii solicită împăratului Mauricius o sumă de-a dreptul imensă pentru 12000 de ‚romani hoinari’ prinşi pe ogoare  aflate pe latură stângă a Dunării.  Fără îndoială că  Mauricius ţinea un  bilanţ  exact  al  trupelor sale, unde  romanii acestia hoinari, sau „novaci”? prinşi de avari nu figurau. Probabil că dintr-o lipsă temporară de fonduri, Mauricius nu plăteşte imediat. Avarii îi ucid  atunci pe ‚romanii hoinari’, oşteni potenţiali ai Imperiului Roman. Duşmanii lui Mauricius de la Constantinopol speculează  întâmplarea aceasta nenorocită pentru toţi, şi pentru ‚romanii hoinari’, şi pentru imperiu.   Mai există şi  altă  variantă, dar probabil că reflectă altă  faţă  a  conglomeratului  de întâmplări ale timpului. Se pare că  împăratul Mauricius  vroia să instituţionalizeze o ‚armată  thematică’  la nord de Dunăre.

 

Înainte de enunţurile lui Fernard Braudel despre arealul ecologic al unei populaţii umane,  istoricul Jules Michelet scria despre „drumurile eterne” aflate  la nord de Dunăre. Acestea erau drumurile romane înfăţişate pe Tabula Peutingeriana. La fel ca şi Constantin cel Mare, împăratul Mauricius dorea ca „drumurile eterne”  să fie parcurse din nou de armatele romane. Ceea ce provoacă nemulţumiri interne. O revoluţie de palat condusă de tiranul Phocas (602-610) îl va ucide pe Mauricius şi pe fiii acestuia. Istoricul şi poetul bizantin   Gheorghe din  Psidia evită  intenţionat să  consacre un paragraf de istorie  acestui  uzurpator, comentând doar cu nesfârşită   durere: „A vorbi despre suferinţă înseamnă  suferinţă.”   Iar într-o  poezie îl numeşte : „Leviatanul Pământului”, şi „chipul  de Gorgonă”. "Mărturisitorul" despre vorbirea proto-românilor, Theophylactus Simocatta,  va comenta despre tiranul Phocas că acesta era pe jumătate barbar, că era un "ciclop" şi un "centaur", vorbe  ce probabil pe scala de valori a timpului constituiau cumplite jigniri. Iar în secolul IX, un veac iconoclast şi plin cu oameni de o neînchipuită  luciditate,  „cronograful” Theophanos, acela care  înregistrează  prima frază  autentic românească, precum şi dascălul Leon Gramaticul, profesorul călugarului Kiril la Universitatea din Constantinopol, vor trasa cauza decăderii Imperiului tocmai la acţiunea uzurpatorului   Phocas,  ce întrerupea brutal curgerea naturală  a lucrurilor în istoria romană.

 

Dr. Titus Filipas

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)