HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

EROI MARTIRI DIN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 ION VODĂ CEL VITEAZ -

 

PRIMA ÎNCERCARE DE PRELUARE A DOMNIEI

ŞI ANII DE PRIBEGIE

 

prof. dr. TIBERIU CIOBANU

 

 

Referitor la perioada de dinainte de anul 1572, nu dispunem de prea multe date cu privire la activitatea lui Ion Vodă cel Viteaz. Se pare că a încercat, la începutul verii anului 1551[1], să preia tronul părintesc al Muşatinilor cu ajutorul unor boieri moldoveni[2] şi nobili poloni, care vedeau în el un eventual continuator al luptei antiotomane.

 

Bucurându-se de o reală susţinere din partea regelui Poloniei, Sigismund al II-lea August[3], care, în acelaşi an, îi recunoscuse obârşia princiară, considerându-l ca provenind „dintr-o veche fami-lie a voievozilor Moldovei”[4], Ion Vodă pune la cale, între 24 mai şi 11 iunie 1551, o expediţie militară în vederea preluării domniei „Moldovlahiei”. Dispunând doar de un mic detaşament polon, dar bazându-se şi pe adepţii săi din ţară [5], el pătrunde în Moldova, înaintând spre Iaşi. Din păcate, replica lui Ştefan Rareş (domnitorul Moldovei din 11 iunie 1551 până la 1 septembrie 1552)[6] a fost extrem de categorică. Catalogat de către acesta ca fiind un simplu „lotru” şi nu un autentic „os domnesc”, lipsit de ajutorul regescului său protector (care, speriat de eventualele represalii din partea Înaltei Porţi, revenise asupra deciziei de a-l sprijini) şi al partizanilor lui din rândul boierimii moldovene (care, fiind deconspiraţi, primiseră pedepse deosebit de aspre, mulţi dintre ei plătind cu viaţa ataşamentul lor faţă de cauza lui Ion Vodă)[7], tânărul prinţ moldav este nevoit să revină pe teritoriul Poloniei[8].

Tentativa de preluare a domniei Moldovei eşuând şi nemai-beneficiind de sprijinul polon[9], acesta pleacă spre Moscova, unde va rămâne doi ani, fiind tratat cu mare cinste de către ţarul Ivan al IV-lea cel Groaznic[10] şi curtenii săi. În timpul şederii sale aici, Ion Vodă se va căsători cu Maria, fiica cneazului Semion de Rostov, cu care a şi avut un fiu, botezat Petru, al cărui nume va fi înscris, din porunca lui, în actele oficiale emise de Cancelaria domnească a Moldovei (între 1572-1574), alături de al său[11].

 

Prin 1555, Ion Vodă părăseşte Rusia, informaţiile referitoare la viaţa şi faptele sale devenind şi mai sporadice. Se pare că în acest an va merge la Istanbul, unde, susţinut de o grupare boierească, condusă de hatmanul Negrilă, va face o serie de demersuri pe lângă demnitarii Înaltei Porţi în vederea dobândirii domniei Moldovei[12].

 

Dintr-un document turcesc, datat 16 decembrie 1556, aflăm că „Yuvan (Ioan – n.n. T.C.), fiul voievodului Ştefăniţă”, a primit din partea padişahului însărcinarea de a încasa o sumă de bani de la un „timar” (feudă – n.n. T. C.) al acestuia, aflat în vilayetul Caramaniei[13].

Abia în 1561 i se semnalează din nou prezenţa, de această dată la Alep, în Siria[14], iar în 1563 se pare că se găsea în Crimeea, în anturajul lui Mehmed Calga (moştenitorul puternicului han al tătarilor crâmleni[15]), al cărui prieten apropiat era şi care îl considera descendent al Muşatinilor[16].

 

În perioada premergătoare înscăunării lui, îl întâlnim în continuare pe teritoriul Imperiului Otoman, unde stă mai multă vreme în Rhodos, insulă pe care, de altfel, fusese „surghiunit”[17]. Aici va rămâne, de fapt, până la investirea sa, de către sultan, ca domn al „Kara Bogdaniei”.

 

Practicând, între timp, negoţul cu pietre preţioase, el va reuşi să strângă o avere considerabilă, pe care o va utiliza pentru dobândirea scaunului domnesc de la Iaşi[18].

 

 

SUMMARY

 

Little is known about Prince John’s activity in the period before 1572. It seems that at the beginning of summer 1551 he attempted to ascend the throne with the help of some Moldavian boyars and Polish noblemen who regarded him as the possible continuer of  the anti-Ottoman fight.

Between 24 May and 11 June 1551 John Voivode was planning a military expedition in order to take over ‘Moldovlahia’ having king Sigismund II August of Poland as his strong supporter. The king had recognized his princely descent in the same year. At the head of a small Polish detachment but relying on his supporters from the country he entered Moldavia and advanced towards Iaşi. Unfortunately Stephan Rareş (the hospodar of Moldavia between 1551-1552) responded in a categorical manner. Considered a ‘robber’ and not a princely offspring by Stephan Rareş, abandoned by his royal supporter (who, fearing possible reprisals from the Sublime Porte, had changed his mind and ceased his military assistance), without help from the Moldavian followers who, charged with conspiracy, were severely punished, some of them paying with their life the attachment to John Voivode’s cause, the Moldavian prince returned to Poland. As his attempt to ascend the throne had failed and he had no more the Polish support, John Voivode headed for Moscow and he spent there two years being treated with utmost courtesy by tzar Ivan IV the Terrible and his Court. There he got married to Maria, knez Semion of Rostov’s daughter, and had a son, Peter.

In 1555 John Voivode left Moscow and there was sporadic information about his life and actions after that. Apparently he went to Istanbul where, with help from a group of boyars led by hetman Negrilă, approached some dignitaries of the Porte to mount the throne of Moldavia.

His presence in Aleppo, Syria, was recorded in 1561 and later, in 1563, he seemed to spend some time in Krimea, in Mehmed Calga’s entourage (the heir of the powerful Tartar Khan) whose close friend John was.

In the period before his enthronement he lived in the Ottoman Empire, mainly on the island of Rhodes, where he had been forced into exile.

There he made a considerable fortune by trading precious stones and he would use this in order to mount the throne in Iaşi.

 

 


 

[1] Dinu C. Giurescu, Ion Vodă cel Viteaz, ediţia a II-a revăzută şi completată, Bucureşti, 1966, p. 28.

[2] Ibidem; Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Crono-logia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 700. Apariţia lui Ion Vodă pe scena politică, ca pretendent la tronul Moldovei, se va petrece în Polonia, fiind susţinut, iniţial, de boierii moldoveni refugiaţi, aici, din cauza politicii filo-turceşti promovate de Iliaş Rareş (domn al Moldovei din 3 septembrie 1546 şi până în 11 iunie 1551 – Istoria României în date,Bucureşti, 1971, p. 457), iar apoi de către foştii dregă-tori ai acestuia, persecutaţi de noul voievod, Ştefan Rareş, care-l înlăturase între timp pe fratele său, Iliaş, cu sprijinul mamei lor, doamna Elena Ecaterina (văduva lui Petru Rareş, conducătorul statului moldav între 1527-1538 şi din 1541 până în 1546 – Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 569), şi cu aprobarea sultanului Suleiman Magnificul (ce a guvernat Imperiul Otoman din 30 septembrie 1520 până în 6/7 septembrie 1566 – Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, 1976, p. 381), ce-l va chema la Istanbul pe Iliaş Rareş şi îl va sili să treacă la islamism (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţia a II-a îngrijită de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 215).

[3] Sigismund al II-lea August a fost regele Poloniei, între 1548 şi 1572, el fiind asociat la domnie, încă din 1529 (când devine mare cneaz al Lituaniei), de către tatăl său, Sigismund I Stary (adică „cel Bătrân”), mare cneaz al Lituaniei şi rege al Poloniei, din 1506 până în 1548 (Istoria lumii în date, p. 563). Deosebit de activ, Sigismund al II-lea August a participat la războiul livonian (început în 1558) şi a încheiat Uniunea de la Lublin (în 1569), prin care Regatul Poloniei s-a unit cu Marele Cnezat al Lituaniei în Rzeczpospolita Polska (adică „Republica polonă”), având monarh, dietă şi monedă comune. De asemenea, el este considerat a fi ultimul reprezentant direct al dinastiei Iagellonilor (Dicţionar enciclopedic, vol. VI, Bucureşti, 2006, p. 415).

[4] Constantin Rezachevici, op. cit., p. 700.

[5] Ibidem, p. 701. Conform raportului trimis dogelui Veneţiei, din Viena, la
26 august 1551, de către Federigo Badoer, Ion Vodă a fost însoţit în „campania” sa din 1551, de doar 30 de călăreţi poloni la care s-au alăturat şi câţiva moldo-veni (Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acte şi scrisori, vol. I, Bucureşti, 1929, p. 55-56, nr. LVI).

[6] Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu,  Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977, p. 401.

[7] Ilie Minea, Ion Vodă Armeanul înainte de domnie, în „Cercetări istorice”, Serie veche, VIII-IX, nr. 2, Muzeul de istorie al Moldovei, Iaşi, 1932-1933,
p. 208-214.

[8] Constantin Rezachevici, Prima încercare a lui Ion Vodă cel Viteaz de a ocupa domnia Moldovei, ca urmare a „turcirii” lui Iliaş Rareş (iunie 1551), după un izvor polon inedit, în „Revista Arhivelor”, LII, nr. 4, Bucureşti, 1975,
p. 383-392.

[9] Nicolae Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucureşti, 1900, p. 300-332; Ilie Minea, op. cit., p. 208-214. Ultima intervenţie polonă (confirmată documentar) în sprijinul lui Ion Vodă a avut loc, în vara anului 1551, când, la 24 august, palatinul de Belz, marele magnat polon Nicolae Sieniawski, i-a solicitat ducelui Albert al Prusiei, prin intermediul unei scrisori, să îl ajute pe tânărul „domnişor” Ion să obţină domnia Moldovei, motivând aceasta prin faptul că atât protejatul său cât şi boierii moldoveni, care îl doreau domn, aveau de gând să înlăture dominaţia turcească asupra Moldovei. După această dată, informaţiile cu privire la Ion Vodă încep să fie tot mai puţine, el pierzându-şi urma pentru o bună bucată de vreme. Referitor  la locurile prin care Ion Vodă a peregrinat după eşuarea tentativei de preluare a domniei, întreprinsă în vara anului 1551, există şi opinia conform căreia, după ce a stat un timp în Polonia şi apoi în Rusia, el a revenit, în anul 1561, din nou în Polonia, intrând în anturajul lui Ioan Firley, voievod de Lublin şi mareşal al Regatului polon, care, numărându-se printre senatorii cu trecere pe lângă regele Sigismund al II-lea August (Martin [Joachim] Bielski, în Kronika Polska [Cronica Poloniei], editată de J. Turowski, Sanok, 1856, p. 320; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 29; Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976, p. 120), îl putea ajuta să-şi îndeplinească dorinţa de a deveni domn al Moldovei. De aici, se presupune, de către unii cercetători, că Ion Vodă a plecat în Crimeea, iar după 1563, în Imperiul Romano-german, unde s-ar fi înrolat în armata lui Maximilian al II-lea de Habsburg (împărat al Germaniei între 1564-1576 şi rege al Ungariei Apusene din 1563 până în 1572 – Istoria lumii în date,  p. 561, 564), urmărind să primească din partea acestuia sprijin în vederea obţinerii domniei (Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 30; B. P. Hasdeu, Ionu Vodă cellu Cumplitu, Bucureşti, 1865, p. 10-15; Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 120; Nicolae Grigoraş, Politica externă a Moldovei în timpul domniei lui Ion Vodă cel Viteaz [1572-1574], în „Coordonate culturale vâlcene”, Bucureşti, 1974, p. 62). În realitate, Ion Vodă a pribegit, după 1551, aşa cum aflăm din cronica lui Azarie, doar „în Rusia şi Turcia” (Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan, ediţie revăzută şi completată de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, p. 148), prin Turcia înţelegându-se, bineînţeles, Imperiul Otoman (deci şi hanatul Crimeii, al cărui conducător era vasal al sultanului, prin urmare semnalarea sa la Curtea hanului tătar fiind plauzibilă - B.P. Hasdeu, op. cit., p. 9; Obolenskii, Kniga posolskaia W.K. Litowskogo s 1545 po 1572, Moscova, 1843, p. 222).

[10] Ivan al IV-lea cel Groaznic a cârmuit Rusia moscovită, purtând titlul de mare cneaz, între 1533 şi 1547, iar din acest an şi până în 1584, pe cel de ţar (Istoria lumii în date, p. 565).

[11] Dinu C. Gurescu, op. cit., p. 28. În anul 1574, ca urmare a solicitării făcute (încă din 1572) ţarului moscovit de a-i trimite soţia şi copilul, Ion Vodă află că aceştia muriseră între timp de ciumă. Din scrisoarea primită de la Moscova („... Noi de îndată am dat poruncă să fie căutaţi în toată stăpânirea noastră; în cele din  urmă s-a aflat că, din voinţa şi judecata lui Dumnezeu, soţia ta, ducesa Maria şi fiul tău Petru, au murit de ciumă.” – astfel îi scria ţarul Ivan al IV-lea, în 1574 lui Ion Vodă, drept răspuns la cererea sa), îndureratul părinte a aflat că fiul său a fost secerat de nemiloasa boală pe când avea 17 ani (Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II/1, Bucureşti, 1890, p. 640-641, 700-701; Elena Eftimiu,  O scrisoare a lui Ivan Vasilievici, ţarul Rusiei către Ioan Vodă cel Cumplit, voievodul Moldovei[1574], în „Revista istorică”, XV, Bucureşti, 1929, p. 229-231). În concluzie, perioada în care Ion Vodă a locuit în Rusia şi s-a căsătorit, pentru prima oară, poate fi cuprinsă între anii 1553-1555, căci, după cum vom vedea, în 1555 el se găsea deja în Imperiul Otoman. Nu se cunoaşte motivul pentru care Ion Vodă a părăsit Rusia, lăsându-şi acolo familia (G. Bezviconi, Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse (din cele mai vechi timpuri până la mijlocul secolului al XIX-lea),  Bucureşti, 1962, p. 56; Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 120).

[12] Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone. Secolul al XVI-lea şi al XVII-lea, Bucureşti, 2001, p. 35, 37.

[13] Mihail Guboglu, Două călătorii în Turcia pentru cercetarea arhivelor Imperiului Otoman, în „Revista Arhivelor”, XII, nr. 1, Bucureşti, 1969, p. 223.

[14] Recunoscut de sultan ca pretendent la tronul Moldovei, Ion Vodă va fi trimis să locuiască aici, căci se încetăţenise obiceiul ca membrilor familiilor domnitoare româneşti să le fie stabilit, ca loc de şedere, pe perioada cât se aflau pe teritoriul Imperiului Otoman, acest oraş.

[15] Este vorba de Devlet Ghirai I, ce a domnit între 1551 şi 1577 (Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor,  p. 397).

[16] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 29-30. Mehmed Calga îl considera pe Ion Vodă ca fiind, indiscutabil, de origine princiară, de vreme ce, într-o scrisoare trimisă regelui polon, Sigismund al II-lea August, îi adresa acestuia următorul mesaj referitor la protejatul său: „Te rog foarte mult să binevoieşti a ţine în graţiile tale pe acest fiu de domn din Moldova” (B.P. Hasdeu, Ionu Vodă cellu Cumplitu, p. 9; Idem, Ion Vodă cel Cumplit, Bucureşti, 1978, p. 24; Obolesnskii, op. cit., p. 222).

[17] Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan,
p. 136, 148.

[18] Leonard Gorecki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru de monumente istorice pentru România, vol. III, Bucureşti, 1864, p. 215; Richard Knolles, The general Historie of the Turkes, from the first beginning of that Nation to the rising of the Othoman Familie: with all the notable expeditions of the Christian Princes against them. Together with the lives and conquests of the Othoman king´s and Emperours. Faithfullie Collected aut of the best Histories, both auntient and moderne and digested into one continu at Historie untill this present yeare 1603 (Istoria generală a turcilor, de la începutul acestui popor şi până la ridicarea familiei otomane: cu toate expediţiile mai însemnate ale principilor creştini împotriva lor. Deopotrivă cu vieţile şi cuceririle regilor şi împăraţilor otomani. Alcătuită cu exactitate din cele mai cunoscute istorii, vechi şi noi…), Londra, 1603, p. 905; B.P. Hasdeu, Ionu Vodă cellu Cumplitu, p. 13.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com