HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

EROI MARTIRI DIN ISTORIA ROMÂNILOR - ION VODĂ CEL VITEAZ

ION VODĂ ȘI DESFĂŞURAREA RĂZBOIULUI ANTIOTOMAN (III)

 

Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU

 

 

Concentrându-şi forţele de care dispunea la Huşi[1], localitate situată cam la aceeaşi distanţă (cca. 120-140 km) faţă de toate cele trei sectoare ale graniţei Moldovei, ameninţate cu invazia (Milcovul, Dunărea şi Nistrul), Ion Vodă şi sfetnicii săi apropiaţi, bine informaţi de iscoade cu privire la cele întreprinse de armatele inamice, concep, în condiţiile date, o strategie destul de viabilă, prin care se urmărea împiedicarea duşmanului de a-şi uni forţele şi anihilarea, pe rând, a fiecăreia dintre grupările acestuia. Mai întâi trebuia stăvilită năvala tătarilor şi a turcilor aflaţi pe Nistru (la Cetatea Albă), apoi nimicită coloana principală condusă de begler-begul Rumeliei (ce ameninţa dinspre Dunăre, cu forţarea acesteia pe la Isaccea) şi, în sfârşit, blocată, pe Siret, o eventuală mişcare de învăluire, executată de către corpul expediţionar comandat de serdarul Ahmed paşa[2]. Toate acestea puteau fi transpuse în practică doar dacă s-ar fi reuşit realizarea unei apărări eficiente, de-a lungul Dunării maritime şi a Milcovului, pentru a zădărnici, cel puţin până când se înlătura pericolul dinspre răsărit, pătrunderea pe teritoriul Moldovei, dinspre sud-vest şi respectiv sud, a armatelor inamice aflate în Dobrogea şi în Ţara Românească. Pentru aceasta, Ion Vodă porunceşte hatmanului Eremia Cernăuţeanul să pornească în fruntea unui corp de cavalerie spre Dunăre, cu misiunea de a se plasa pe malul moldovean al acesteia, în dreptul cetăţii de la Isaccea şi a opri traversarea bătrânului fluviu de către turci, a le produce acestora cât mai multe pagube şi a culeage date cu privire la mişcările lor de trupe[3]. Concomitent sunt trimise câteva detaşamente pentru a asigura securitatea hotarului moldav, de-a lungul râului Milcov, acestea fiind amplasate, în special, în faţa oraşului Focşani, în vederea stopării pătrunderii în Moldova a grupării inamice aflate în Ţara Românească, decimării efectivelor ei şi nepermiterii, printr-o hărţuire permanentă, ca aceasta să vină în ajutorul armatei otomane din Dobrogea[4].

Cavaleria moldoveană, ce apăra Dunărea, reuşeşte să împiedice o primă tentativă a turcilor de a trece vadul acesteia pe la Obluciţa[5], fapt ce le va face pe căpeteniile otomane să realizeze că Ion Vodă cel Viteaz era hotărât să nu cedeze. Prin urmare, acestea îl îndeamnă pe pretendentul Petru Şchiopul să-l contacteze în secret pe hatmanul Eremia (care, bucurându-se de o deplină încredere din partea bravu-lui Muşatin, primise de la acesta comanda întregii cavalerii moldave şi, după cum am văzut,  însărcinarea de a păzi linia Dunării). Atragerea, prin orice mijloace, a unui astfel de om de partea lor devenise crucială pentru adversarii lui Ion Vodă, care erau con-ştienţi, acum, de faptul că prin luptă dreaptă nu puteau prea curând să-l învingă pe viteazul fiu a lui Ştefăniţă Vodă şi că doar prin mijloace mârşave îşi vor putea atinge scopurile.

Speriat de superioritatea numerică a năvălitorilor şi aflând de la Petru Şchiopul că padişahul era de neclintit în decizia sa de a-l da morţii pe stăpânul său, Eremia Cernăuţeanul (deşi fusese unul dintre oamenii de credinţă ai lui Ion Vodă, care îl însoţiseră pe acesta în peregrinările sale de dinainte de preluarea domniei), se va învoi, în schimbul promisiunii făcute de Petru Şchiopul că îi vor fi cruţate viaţa, averea şi libertatea (dar şi contra unei sume de 30.000 de galbeni ungureşti, la care i se făgăduise că se vor mai adăuga şi alţii, mult mai mulţi după înfrângerea lui Ion Vodă), să-şi trădeze bine-făcătorul, acceptând să permită duşmanilor acestuia şi ai ţării sale să treacă nestingheriţi Dunărea (atunci când aceştia vor dori) şi să-l mintă pe Ion Vodă că o făcuseră deja (el neputând, chipu-rile, să-i împiedice) şi că invadatorii nu erau, cu toţii, decât vreo 10.000-15.000[6].

Vestea că armata otomană, din Dobrogea, forţase Dunărea îl găseşte pe Ion Vodă în tabăra sa de la Huşi, de unde, dându-i crezare „credinciosului” său slujitor cu privire la efectivele destul de modeste ale acesteia, decide să pornească cu toată oştirea sa împo-trivă-i, pentru a o împiedica să pătrundă prea adânc în Moldova şi a o zdrobi mai înainte de a se reuni cu celelalte două grupări (între timp, inamicii săi reuşiseră să treacă şi Milcovul, cei 800 de moldo-veni, ce alcătuiseră unităţile de acoperire dispuse de-a lungul acestuia, fiind siliţi să se retragă)[7].

Ion Vodă cel Viteaz şi trupele sale, estimate, aşa cum am văzut, la peste 30.000 de luptători moldoveni[8] (dintre aceştia cca. 13.000 fiind cavalerişti, bine echipaţi, înarmaţi şi pregătiţi de luptă, iar restul infanterişti, dotaţi cu arcuri, suliţe, coase, săbii, ghioage şi sâneţe), 1.200 de cazaci şi 110 tunuri (dintre care 80 de mare calibru), se îndreaptă încrezători în izbândă, în sunetul unei fanfare militare alcătuite din trâmbiţe şi tobe, spre Dunăre[9]. În doar patru zile, parcurgând aproape 40 km pe zi[10], oastea moldo-cazacă va ajunge la aproximativ 15 km de Obluciţa[11]. Acum are loc o confruntare între un corp de oaste (format din 5.000-6.000 de călăreţi) condus de hatmanul Sviercevski (secondat de Eremia Cernăuţeanul) şi avan-garda armatei beglerbegului Rumeliei, alcătuită din 4.000 de război-nici, soldată cu înfrângerea turcilor[12]. În această împrejurare, căpe-tenia cazacilor constată că păgânii erau, în realitate, mai mulţi decât raportase comandantul cavaleriei moldave. Comunicându-i observa-ţia sa lui Ion Vodă, acesta din urmă continuă să-i acorde credit lui Eremia, nearătându-se pe deplin convins de raţionamentul hatma-nului cazac, care, pornind de la faptul că pomenita avangardă tur-cească fusese destul de numeroasă, concluziona că şi armata inamică, în totalitatea sa, trebuia să aibă în consecinţă efective mai mari[13].

Marele voievod român îşi va ridica tabăra, la doar trei mile (aproximativ 5 km) de duşman[14] (care, însă, nu putea fi observat în întregime datorită configuraţiei terenului), pe malul estic al lacului Cahul (aflat în apropierea Dunării), pregătindu-se intens pentru iminenta înfruntare cu acesta. După ce şi-a fortificat puternic lagărul, a pus la punct o densă reţea de pază şi un sistem ingenios de culegere a informaţiilor, el a trecut la organizarea unui dispozitiv de luptă capabil să facă faţă unui inamic superior numeric şi unui câmp de bătaie care îl favoriza tot pe acesta (căci fiind un platou cu văi laterale de acces, ascundea parţial vederii poziţiile şi mişcările trupelor adverse)[15]. Astfel, pentru o mai mare mobilitate, şi-a împărţit oştirea în 30 de detaşamente, având fiecare în componenţă câte 1.000 de oşteni. Flancul drept l-a rezervat cazacilor, centrul, pedestraşilor (aşezaţi pe două linii, una destinată atacului, iar cealaltă ţinută în rezervă), iar aripa stângă, călărimii moldave. Piesele mici de artilerie au fost dispuse câte una înaintea fiecărei unităţi, iar cele mari, în intervalul dintre acestea[16].

Amplasându-şi comandamentul pe o înălţime din apropierea taberei sale, Ion Vodă a putut, acum, să observe dispunerea şi manevrele adversarilor săi. Cu această ocazie îşi va da seama, cu stupoare, că informaţiile primite de la Eremia erau inexacte şi că armata duşmană, în raport cu a lui, avea de fapt un efectiv dublu (şi încă turco-muntenii nu făcuseră joncţiunea cu tătarii). Solicitat de urgenţă să se prezinte în faţa voievodului său, înaltul dregător se eschivează, justificându-şi refuzul prin faptul că tocmai urma să plece la atac[17].

 

 

 


 

 

[1] După ce, în prealabil, pe la jumătatea lunii mai, Ion Vodă cel Viteaz îşi lăsase pedestraşii pe la casele lor pentru a se odihni şi a-şi împrospăta proviantul (Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 159).

[2] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 119.

[3] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 162.

[4] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 119.

[5] Ibidem; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 162.

[6] Ibidem; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 119-121.

[7] Ibidem, p. 121; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 162-163. În legătură cu acest eveniment, Înalta Poartă era informată, la 9 iunie 1574, aşa cum aflăm dintr-o serie de documente de epocă (Eudoxiu de Hurmuzaki, op. cit., vol. II/1, p. 703-705, nr. DCLXXVII şi DCLXXVIII).

[8] „...fără prostime şi adunătură ce era pe lângă Ion Vodă” (Grigore Ureche, op. cit., ediţia din 1916, p. 230)

[9] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 163, 165; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 122.

[10] Pentru o armată destul de numeroasă (atât ca efective cât şi ca tehnică de luptă şi implicit bagaje), cum era cea a lui Ion Vodă, distanţa parcursă zilnic era, pentru acea epocă, una impresionantă.

[11] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 122.

[12] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 163.

[13] Ibidem.

[14] Istoria Românilor, vol. IV, p. 468; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 163.

[15] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 122.

[16] Ibidem; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 165-167.

[17] Ibidem, p.167; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 122.

 

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com