HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

EROI MARTIRI DIN ISTORIA ROMÂNILOR

 

ION VODĂ CEL VITEAZ

ORIGINEA ŞI PERSONALITATEA LUI ION VODĂ CEL VITEAZ

 

prof. dr. TIBERIU CIOBANU

 

„Toţi cei ce erau în dregătorii şi cei ce străluceau prin neamul lor au primit cu bucurie pe domnul lor şi i s-au închinat ca nişte robi”[1]. Astfel consemna în cronica sa învăţatul călugăr moldovean Azarie, urcarea, în februarie 1572[2], în scaunul domnesc de la Iaşi, a celui care în hrisoavele emise din porunca lui se iscălea „Ion Voievod, fiul lui Ştefan Voievod”[3]. Este vorba de Ion Vodă cel Viteaz, al treilea domnitor al Moldovei, ce a purtat acest nume princiar[4]. El a domnit asupra statului medieval românesc est-carpatin din februarie (înainte de 15) 1572 până la 11 iunie 1574[5] şi, deşi cârmuirea sa a fost de scurtă durată, a intrat în istorie ca unul dintre cei mai mari conducători ai poporului român.

Politica sa internă autoritară, care nu avea asentimentul majorităţii membrilor clasei dominante, spiritul de dreptate, ce-l determina, de multe ori, să devină „prigonitor” al celor avuţi în favoarea celor mulţi şi necăjiţi, precum şi cruntele pedepse aplicate boierilor trădători încă din primele zile de domnie au determinat „tagma boierească” să asocieze numelui său porecla de „cel Cumplit”. Cu aceast cognomen, însă, Ion Vodă s-a impus în istoriografie doar odată cu publicarea, în 1865, a monografiei lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (dedicată aprigului voievod moldav), el evidenţiind, bineînţeles, doar relaţiile sale cu marea boierime sau cu unii membri ai clerului, căci atât tradiţia populară românească cât şi o seamă de personalităţi politico-militare şi culturale europene i-au conferit încă din timpul vieţii supranumele de „cel Viteaz”, lucru lesne de înţeles dacă luăm în seamă eroicele sale fapte de arme[6].

Cronicarii şi oamenii de ştiinţă au vehiculat, de-a lungul timpului, opinii diverse asupra originii lui Ion Vodă cel Viteaz. Astfel, în vreme ce cronicarul Grigore Ureche notează în letopiseţul său că despre Ion Vodă „unii zic că au fost fecior de armean (de aici şi porecla de Armeanul[7] sub care mai este cunoscut în istorie – n.n. T.C.), alţii zic că au fost fecior unui Ştefan iar Martin Paşkovskii, cronicarul leşescu, scrie că au fost acest Ion Vodă de la Mazovia din ţara leşească, iar cu adevărat nu se ştie, nici-l arată a cui fecior este”[8], călugărul Azarie consideră această problemă ca incertă, afirmând în cronica sa că „nu ştiu cine era şi de unde se trăgea şi al cui fiu era, zicea că se trage din neam de domn”[9].

Istoricul englez Richard Knolles îl prezintă în monumentala sa operă (alcătuită din aproape 1.200 de pagini in folio) pe „principele John” drept fecior „presupus al lui Ştefan, odinioară voievod al ţării”[10], în timp ce Nicolae Costin, ca de altfel şi alţi cronicari şi istorici români sau străini îl socotesc fiu „al unui Ştefan Vodă, însă nu cu cununie”[11] (adică nelegitim – n.n. T.C.). Deşi, înainte de toate, Ion Vodă cel Viteaz a fost „fiul faptelor sale”[12], cercetările de specialitate ne îndreptăţesc să-l considerăm, pe bună dreptate, ca fiind unul dintre fiii naturali ai lui Ştefan al IV-lea cel Tânăr (Ştefăniţă Vodă)[13]. Avându-l ca bunic pe Bogdan al III-lea cel Orb (2 iulie 1504 – 22 aprilie 1517)[14] şi, fiind, prin urmare, strănepotul marelui Ştefan (14 aprilie 1457 – 2 iulie 1504)[15], noul voievod se bucura de o ascendenţă ilustră, ce-i conferea un statut aparte în ochii contemporanilor. De altfel, într-un hrisov de danie, emis la 20 decembrie 1572, prin care confirma, nepoţilor unui oarecare Sima Stângaci, o jumătate de sat pe râul Soloneţ, Ion Vodă îl pomeneşte pe „Bogdan voievod” drept bunicul său[16], iar într-altul, datat 17 martie 1573, prin care întărea unor „slugi domneşti” (stră-nepoţii unui anume Sima Sbierea) satul Carapciul, situat pe Siret, el aminteşte faptul că moşia respectivă fusese achiziţionată „de la stră-bunicul nostru Ştefan Voievod cel Bătrân”[17].

Posesor al unor calităţi fizice şi intelectuale de excepţie, care datorită faptului că a beneficiat de o educaţie aleasă şi temeinică[18] au fost şi mai bine puse în valoare, Ion Vodă, s-a bucurat în epocă, precum şi mai târziu, de o sinceră admiraţie şi un profund respect atât din partea prietenilor şi susţinătorilor săi, cât şi din cea a adversarilor lui declaraţi. Astfel, Azarie, ce, indiscutabil, s-a numărat printre cei care nu l-au agreat pe aprigul fiu al lui Ştefăniţă Vodă[19], prezentându-l în însemnările sale ca pe „un om primejdios” şi „rău”, a scris, totuşi, despre el şi că avea o „minte adâncă” şi că era „elocvent şi învăţat în cărţi”[20]. De asemenea, Grigore Ureche, care nu se împăca defel cu ideea unei guvernări autoritare, ca cea instaurată de Ion Vodă în Moldova, fiind „partizan al unei puteri domneşti pusă sub controlul boierimii”[21], îl socotea a fi „de minte ascuţit, de cuvânt gata şi se vediia că-i harnic, nu numai de domnie ce şi altor ţări să fie cap mai mare”[22].

Foarte inteligent, vrednicul descendent al Bogdăneştilor a aprofun-dat numeroase cunoştinţe, învăţând, printre altele, mai multe limbi dintre care pe cea polonă o vorbea „tot atât de bine ca un polon”[23], aşa încât Nicolae Costin considera, nici mai mult nici mai puţin, că „ştiia Ion Vodă limba leşească” (polonă – n.n. T.C.) pentru „că era leah”[24]. În fine, vorbind despre Ion Vodă, istoricul polonez, Andrei Maximilian Fredro (castelan al Liovului, în secolul al XVII-lea), afirma că acesta „era înzestrat cu cea mai mare înţelepciune”[25], fiind, pe bună dreptate, îndreptăţit să aspire la domnie.

În ceea ce priveşte fizicul său, foarte elocventă mi se pare descrierea sa de către cronicarul polon, Leonard Gorecki, din care aflăm că Ion Vodă era un „bărbat înalt de stat, frumos la chip, cu ochi mici şi ameninţători, cu trup puternic, plin de putere”[26].

În celebra sa monografie dedicată lui Ion Vodă, Bogdan Petriceicu Hasdeu, referindu-se şi el la originea şi la trăsăturile fizice şi morale ale aprigului Muşatin, afirmă că: „În tot cursul domniilor bastarde a lui Petru Rareş şi apoi a lui Alexandru Lăpuşneanul, un al treilea bastard, în aşteptare de a domni şi el, la rândul său, creştea necunoscut în străinătate: fiul lui Ştefan cel Tânăr din femeia unui armean numit Serbega. În plecările (apucăturile – n.n. T.C.) şi chiar în exteriorul lui Ioan (înfăţişarea – n.n. T.C.) se resfrânse tiparul părinţilor (...). Vitejia, agerimea minţii şi cruzimea trecură ca moştenire paternă în natura lui Ioan.[27]. De la mumă-sa, de altă parte, el căpătă o figură cam armenească, faţă închisă, păr des şi negru ca pana corbului; nas coroiat într-o formă orientală, ceva ca nasul faimosului Attila, după cât îl cunoaştem de pe monete; o frunte înaltă, lată în rădăcină şi strâm-tându-se în partea superioară: frunte frumoasă, dar neromânească”[28].

Pornind de la portretul lui Ion Vodă reprodus de Hasdeu în lucrarea sa, numeroşi artişti plastici de marcă, din secolul al XX-lea, au imortalizat chipul marelui voievod într-o serie de remarcabile opere de artă (picturi şi sculpturi)[29], în care sunt redate cu măiestrie frumoasele şi bărbăteştile sale trăsături fizice, de pe care însă se pot citi şi extraordinarele sale calităţi morale: dârzenia, voinţa, mândria, inteligenţa şi nobleţea sufletească.  

 

prof. dr. TIBERIU CIOBANU

 

SUMMARY

John Voivode the Brave, the third prince of Moldavia bearing this name, ruled from February (before 15) 1572 to 11 June 1574 and, despite his short reign, he was recorded by history as one of the greatest leaders of the Romanian people.

His authoritarian domestic policy on the one hand, and the cruel punishments inflicted upon the traitor boyars on the other hand, made this caste call him ‘the Frightful’. This cognomen was acquired largely due to Bogdan Petriceicu Hasdeu’s monograph dedicated to the brave prince published in 1865, intending to tip the scale towards his relations with the boyars of the first state or some clergymen. Still both the Romanian tradition and a lot of political, military and cultural European personalities conferred on him the appellation ‘the Brave’, fully justified by his undisputed bravery shown on the battlefield.  

Chroniclers and scientists have expressed different opinions about John Voivode’s origins. Grigore Ureche in his chronicle wrote that he was Armenian or the son of a certain Stephan. The Polish chronicler, Martin Paşkovskii, wrote that he was from Mazovia, Poland, but nobody was sure about it. Monk Azarie stated in his chronicle that he knew nothing about who he was, about his origins or parents but that he was rumoured to be of princely descent.

First of all prince John was ‘the son of his deeds’ but historical research support the hypothesis that he was one of the natural  sons of prince Stephan IV- the Young’s (also known as  Ştefăniţă Vodă) who ruled Moldavia between 1517-1527. Since his grandfather was Bogdan III-lea the One-Eyed (1504 –1517), John Voivode was a direct descendant of Stephan  the Great (1457 –1504). Thus his illustrious descent conferred him a special status in the eyes of his contemporaries.

Due to his exceptional physical and intellectual qualities, John Voivode was widely admired and respected in the epoch not only by his friends and supporters but also by his declared enemies. Azarie who without doubt was one of those who disliked the fiery prince calling him ‘dangerous’ and ‘wicked’ wrote that he had ‘a deep mind’ and was ‘eloquent’ and ‘schooled from books’. Grigore Ureche who strongly disapproved of  such an authoritarian rule as the one imposed by John Voivode in Moldavia thought he had ‘a sharp mind’, was ‘quick-speaking’, ‘hard-working’ and worthy of ruling other countries.

Very intelligent, the brave Muşat was a learned person who could speak several languages. He could speak Polish as well as a native Polish and Andrei Maximilian Fredro, a Polish historian, wrote that he ‘was gifted with the greatest wisdom’ and fully justified in claiming the throne.

As for his physical appearance speaks the eloquent description gave by the Polish chronicler Leonhard Gorecki who wrote that he ‘was an attractive tall man, with threatening small eyes and a powerful body’.

Starting with the portrait reproduced by Hasdeu in his monograph, numerous artists of the 20th century immortalized the great voivode’s image in a series of remarkable works of art (paintings and sculptures) which rendered with artistry his handsome and manly physical appearance as well as his extraordinary moral qualities: firmness, will, pride, intelligence and nobility.

 

 

Note:

 

[1] Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan (ediţie revăzută şi completată de P.P. Panaitescu), Bucureşti, 1959, p. 136, 149.

[2] Firmanul prin care Ion Vodă era investit ca domn al Moldovei a fost redactat, înainte de 7-16 ianuarie 1572, când marele vizir de atunci, Mehmed paşa Sököllu (deţinător al acestei înalte dregătorii între 28 iunie 1565 şi 12 octombrie 1579 – Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, 1976, p. 384), îi informa, în mod oficial, pe reprezentanţii puterilor străine, din capitala Imperiului Otoman, că acest document fusese semnat de sultan (Mihail Guboglu, Catalogul documentelor turceşti, vol. II, Bucureşti, 1965, p. 54-55; Mustafa Ali Mehmed, Documente turceşti privind istoria României, vol. I [1457-1774], Bucureşti, 1976, p. 94-95). De altfel, cel dintâi act intern, ce ne-a parvenit peste veacuri, emis din porunca lui Ion Vodă „din mila lui Dumnezeu”, deci după ungerea şi încoronarea sa ca „mare voievod şi domn”, este cel redactat la Iaşi, în 7 martie 1572. Este vorba de un hrisov de danie prin care noul voievod întărea călugărilor de la mănăstirea Tazlău, satul Tătăreşti, situat pe Tazlăul Sărat, „cu tot venitul” acestuia (Documente privind istoria României A. Moldova. Veacul XVI, vol. III, Bucureşti, 1951, p. 5-6).

[3] Ibidem, p. 10, 20, 21, 23, 31; Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, 1987, p. 110. Este vorba despre Ştefan al IV-lea cel Tânăr (mai cunoscut sub numele de Ştefăniţă Vodă), care a domnit asupra Moldovei între 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527 (Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 457).

[4] Primul a fost Ioan Joldea, cel care a avut parte de cea mai scurtă domnie din Evul Mediu românesc, el „cârmuind” Moldova doar două sau trei zile, în septembrie 1552 (vezi Tiberiu Ciobanu, Ioan Joldea, în Cele mai scurte trei domnii din Evul Mediu românesc, Timişoara, 2008, p.43-52). Al doilea voievod al „Moldovlahiei”, ce a preluat această onomastică la urcarea pe tron, a fost Ioan Iacob Heraclid, cunoscut în istorie ca Despot Vodă, care a domnit din 18 noiembrie 1561 până la 6 noiembrie 1563 (Istoria României în date, p. 458).    

[5] Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 700, 804.

[6] Printre altele, Ion Vodă cel Viteaz este numit, în însemnările contemporanului său, nobilul şi diplomatul polon Marciej Stryjkowski, „Ivonia cel Viteaz” (Călători străini despre Ţările Române, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 448), „Ivonia” fiind numele sub care apare Ion Vodă în textele scrise în limba latină.

[7] Mama lui Ion Vodă cel Viteaz, care era cu siguranţă armeancă şi se numea, se pare, Bacoray, adică pe româneşte Bucura (Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976, p. 120; Idem, Chişinău, 1991, p. 116), s-a căsătorit cu un membru al familiei armeneşti Serpega (Serpicov, Serepcovici), originară din Polonia (H. Dj. Siruni, Legenda Serpegăi, în „ANI”, II, vol. III, Bucureşti, 1936, p. 81-82; Bogdan Căuş, Figuri de armeni din România. Dicţionar, ediţia a II-a, Bucureşti, 1998, p. 311; A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, ediţia a IV-a, vol. III, Bucureşti, 1988, p. 77; Dinu C. Giurescu, Ion Vodă cel Viteaz, ediţia a II-a revăzută şi completată, Bucureşti, 1966, p. 27), astfel că viitorul domnitor (născut cândva între 1520-1526, dar cu siguranţă înainte de 1527, anul morţii tatălui său) va fi crescut în această ţară, de către familia mamei sale, stabilită, se pare, şi ea aici. Aşa se explică de fapt şi afinitatea lui Ion Vodă pentru Polonia, unii cronicari poloni, cum ar fi Martin Paszkowski şi Leonard Gorecki, considerând, de altfel, că el s-ar fi născut în provincia polonă Mazovia (Leonard Gorecki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru de monumente istorice pentru România, vol. III, Bucureşti, 1864, p. 215). În realitate, Ion Vodă a trăit în tinereţe câţiva ani la curtea unui mare magnat şi demnitar polon din această provincie, fapt ce a generat, probabil, această legendă legată de eventuala sa naştere aici (Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 26).

[8] Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei (ediţia a II-a îngrijită de P.P. Panaitescu), Bucureşti, 1958, p. 195, 206.

[9] Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan (ediţie revăzută şi completată de P.P. Panaitescu), Bucureşti, 1959, p. 136.

[10] Richard Knolles, The general Historie of the Turkes, from the first beginning of that Nation to the rising of the Othoman Familie: with all the notable expeditions of the Christian Princes against them. Together with the lives and conquests of the Othoman king´s and Emperours. Faithfullie Collected aut of the best Histories, both auntient and moderne and digested into one continu at Historie untill this present yeare 1603 (Istoria generală a turcilor, de la începutul acestui popor şi până la ridicarea familiei otomane: cu toate expediţiile mai însemnate ale principilor creştini împotriva lor. Deopotrivă cu vieţile şi cuceririle regilor şi împăraţilor otomani. Alcătuită cu exactitate din cele mai cunoscute istorii, vechi şi noi…), Londra, 1603, p. 905.

[11] Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, Bucureşti, 1942, p. 509; Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595), ediţie critică de Constantin Giurescu, Bucureşti, 1916, p. 217; Martin (Joachim) Bielski, în Kronika Polska (Cronica Poloniei), editată de J. Turowski, Sanok, 1856, p. 320 (Martin Bielski este autorul „Cronicii Poloniei”, iar Ioachim Bielski este fiul său, care, continuându-i munca, i-a completat şi editat opera, motiv pentru care prenumele lui este trecut în paranteză); Ioan Lasicki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru ..., vol. III, p. 256; Leunclavius, în Archiva istorică a României (editată de B.P. Hasdeu), tom. I, partea I, Bucureşti, 1865,
p. 180; Johann Christian von Engel, Geschichte der Moldau und Walachei (Istoria Moldovei şi a Ţării Româneşti), Halle, 1804, p. 216; Reinhold Heiden-stein, Rerum Polonicarum ab excessu Sigismundi Augusti libri XII (Istoria polonă de la moartea lui Sigismund August, în XII volume), Frankfurt, 1672, p. 3;
M. Ricaut, Histoire de l´etat présent de d´Empire Ottoman (Istoria stării prezente
a Imperiului Otoman), Paris, 1670, p. 195; M. Mignot, Histoire de l´Empire Ottoman depuis son origine jusqu´ŕ la paix de Belgrade en 1740 (Istoria Imperiului otoman de la origini până la pacea de la Belgrad din 1740), vol. II, Paris, 1771,
p. 211; M. de Hammer, Histoire de l´Empire Ottoman depuis son origine jusqu´ŕ nos jours (Istoria Imperiului Otoman de la origini până în zilele noastre), II, Paris, 1844, p. 192; Johann Haubold Kirchbach, Ivonias, preside Conrado Samuele Schurzfleisch, publice consideratus in auditorio majori, 15 mai anno 1672 (text publicat de Alexandru Papiu Ilarian, în Tesauru ..., vol. III, p. 287-295), p. 289.

[12] Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, ediţia a IV-a, vol. II, partea I, Bucureşti, 1943, p. 259.

[13]  Există desigur şi voci care contestă această filiaţie. Astfel, Theodor Holban, în studiul său Ioan Vodă Armeanul (publicat în revista „Luceafărul”, Bucureşti, 1938, p. 14-15), consideră că Ion Vodă a fost fiul lui Ştefan I Tomşa (domnul Moldovei între 1563 şi 1564 – Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 569).

[14] Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 808.

[15] Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucu-reşti, 1977, p. 401.

[16] Documente privind istoria României A. Moldova. Veacul XVI, vol. III, Bucu-reşti, 1951, p. 10.

[17] Ibidem, p. 26.

[18] Familia Serpega, în care Ion Vodă a crescut, ca urmare a faptului că mama lui s-a căsătorit cu un membru al acesteia, era foarte bogată, de vreme ce în cronicile polone, de la sfârşitul secolului al XVI-lea, este înregistrată ştirea conform căreia reprezentanţii săi l-au împrumutat cu o mare sumă de bani, în faţa tribunalului din Liov, pe Aron Vodă Tiranul (domnul Moldovei din septembrie 1591 până în iunie 1592 şi din 14 octombrie 1592 până în 24 aprilie 1595 – Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 458). De altfel, descendenţi ai neamului Seripcov sau Serebcovici (nume sub care mai era cunoscută familia Serpega) sunt menţionaţi într-o serie de documente, din secolul al XVII-lea, drept negustori de seamă, ce străbăteau (în fruntea căruţelor încărcate cu mărfuri) drumurile Moldovei, făcând un înfloritor negoţ cu statele din Orientul musulman (H. Dj. Siruni, op. cit., p. 81-83; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 27; Bogdan Căuş, op. cit., p. 311).

[19] Întocmindu-şi cronica din porunca lui Petru Şchiopul (domnul Moldovei între 1574-1577; 1578-1579 şi din 1582 până în 1591 – Istoria României. Compendiu, Ediţia a III-a, Bucureşti, 1974, p. 515), rivalul lui Ion Vodă şi înlocuitorul acestuia la domnia Moldovei, Azarie se dovedeşte a fi cel mai virulent critic al faptelor bravului voievod moldav, el acuzându-l (pe nedrept, de altfel), că a inventat „...multe şi cumplite răutăţi şi chinuri ale oamenilor şi munci înspăimântătoare” din dorinţa de a se îmbogăţi şi pentru că era foarte lacom de aur (Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan, p. 126-127, 149).

[20] Ibidem, p. 148.

[21] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 17.

[22] Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1987, p. 138.

[23] Bartolomeu Paprocki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru..., vol. III, p. 277.

[24] Nicolae Costin, op. cit., p. 521.

[25] Andrei Maximilian Fredro, Gestorum populi poloni sub Henrico Valesio Polonorum postea vero Galliae Rege (Istoria poporului polon sub Henric de Valois, rege al polonilor, iar după aceea adevăratul rege al Franţei), Ediţia a II-a, Danzig, 1660 p.170.

[26] Leonard Gorecki, Descrierea războiului ce a purtat Ion domnul Moldovei în anul 1574, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru ..., vol. III, p. 203-252, Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, 1987, p. 110.

[27] Hasdeu se foloseşte, în a trage această concluzie, legată de portretul moral al lui Ion Vodă, de prezentarea pe care i-o face Grigore Ureche în al său letopiseţ tatălui acestuia, Ştefăniţă Vodă, despre care cronicarul spunea că „întru tot simăna cu firea moşu-său lui Ştefan Vodă cel Bun, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, şi lucrul său îl ştiia purta, măcară că era tânăr de zile (...) amintrilea era om mânios, şi pre lesne vărsa sânge” (Grigore Ureche, op. cit., p. 90).

[28] B. P. Hasdeu, Ioan Vodă cel Cumplit, Bucureşti, 1978, p. 22. Pentru descrierea aspectului fizic al lui Ion Vodă, Hasdeu se foloseşte atât de informaţiile referitoare la fizionomia acestuia, prezente în scrierile lui Paprocki şi Gorecki, cât şi de portretul lui Ion Vodă, în acuarelă, cumpărat de el, în 1862, de la un anticariat din Liov (B. P. Hasdeu, Portretul lui Ion Vodă, în „Atheneul Român”, I, nr. 6-7, Bucureşti, 1866, p. 203-204) şi prezentat în monografia sa (dedicată viteazului voievod român), publicată în 1865. Acesta este considerat drept primul portret cunoscut al lui Ion Vodă cel Viteaz, însă asupra autenticităţii sale planează unele îndoieli, existând bănuiala că ar fi fost realizat de însuşi Hasdeu, care era un desenator foarte talentat (Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 102). Concluzia specialiştilor, din secolul al XIX-lea, care au examinat vechimea cartonului şi a culorilor utilizate de creatorul anonim, în vederea realizării portretului lui Ion Vodă (printre care s-a numărat şi pictorul Constantin I. Stăncescu, căruia Hasdeu i-a solicitat expertiza), este că avem de-a face cu o copie, făcută în jurul anului 1800, având ca sursă de inspiraţie o pictură originală, executată după natură. De asemenea, se pare că este vorba despre o reproducere, doar parţială (numai bustul), a originalului, care reda, de fapt, întreaga statură a eroului-martir de la Roşcani. Referitor la atitudinea afişată de Ion Vodă, din aceasta se poate trage concluzia că el tocmai îşi scotea sabia din teacă, pregătindu-se pentru a porni la atac. Probabil că este vorba despre momentul în care a intrat personal în luptă, pe jos, participând la ultimul contraatac dat de oastea sa în confruntarea de la Cahul, când a recuperat tunurile moldave capturate de turci (B. P. Hasdeu, Ioan Vodă cel Cumplit, p. 203-205).

[29] Pe lângă acestea, lui Ion Vodă i-au fost, de asemenea, dedicate piese de teatru, lucrări muzicale şi literare.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com