HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

 

EROI MARTIRI DIN ISTORIA ROMÂNILOR - ION VODĂ CEL VITEAZ

 ION VODĂ ȘI DESFĂŞURAREA RĂZBOIULUI ANTIOTOMAN (I)

 

 Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU

 

Dând dovadă de un real talent în arta războiului, Ion Vodă (ţinând seama şi de împrejurări) va lua o serie de măsuri de ordin organi-zatorico-militar, vizând ducerea cu succes a războiului antiotoman[1]. Având o oştire ce număra peste 30.000 de oameni[2] (dintre aceştia 13.000 fiind călăreţi), la care s-a adăugat şi un corp de cavalerie căzăcească (alcătuit din 1.200 de luptători de elită, împărţiţi în 12 sotnii a câte o sută de oşteni fiecare), ce era comandat de hatmanul Sviercevski şi dispunând, totodată, de o artilerie puternică (constituită din 110 „guri de foc”, dintre care 80 de calibru mare)[3], strănepotul marelui Ştefan va izbuti să facă faţă onorabil situaţiei, reuşind chiar să înfrângă, în 24 aprilie 1574, la Jilişte[4], numeroasa armată de invazie, ale cărei efective ajungeau, după unele surse, la aproximativ 100.000 de oşteni şi 120 de tunuri[5].

Concentrată pe platoul Copou, situat la periferia Iaşului, într-o poziţie centrală faţă de direcţiile de atac ale năvălitorilor (la 130 km de frontiera estică şi la 200 km de cea sudică), armata lui Ion Vodă putea ajunge în nicio săptămână la oricare dintre graniţele periclitate, având posibilitatea să zdrobească grupările adverse pe rând[6]. Astfel că, renunţând la străvechea strategie defensivă, el va trece la ofensivă, împiedicându-l pe duşman să pătrundă mai adânc pe teritoriul moldav (evitând, astfel, cel puţin pentru moment, distrugerile la care ar fi fost supusă ţara sa în acest caz)[7].

După ce trimite un numeros corp de oaste, pentru a face faţă coloanei turco-tătare, ce urma să năvălească dinspre răsărit, fiul lui Ştefăniţă Vodă hotărăşte să atace gruparea principală inamică, îndreptându-se spre Milcov, unde aceasta (reunind, după ultimele cercetări, cca. 40.000-45.000 de turci şi munteni)[8] se afla deja.

Siguri pe ei, duşmanii îşi vor ridica lagărul în apropierea satului Jilişte (astăzi comuna Slobozia-Ciorăşti, jud. Vrancea), localitate situată la sud de Focşani, pe malul pârâului Râmna (un afluent al râului Putna). Neaşteptându-se la un atac din partea moldovenilor (pe care îi credeau departe), aceştia organizează doar o „strajă”, alcătuită dintr-un şir de avanposturi însumând 300-400 de oameni (la cca. 5 km spre nord-est, în apropierea satului Risipiţi, de pe râul Milcov)[9] şi „se puseră cu toţii la odihnă”[10], neglijând să-şi ia alte măsuri de precauţie.

Acest lucru a permis celor 5.000-6.000 de călăreţi moldoveni (printre aceştia existând mulţi „ştiutori ai locurilor pre unde vor merge”[11] şi chiar „cunoscători de limbă turcească”[12]) şi cazacilor lui Sviercevski, ce alcătuiau puternica avangardă a oştirii lui Ion Vodă (aflată sub conducerea marelui vornic al Ţării de Jos, Dumbravă)[13], să ajungă pe nesimţite, în seara zilei de 23 aprilie 1574, în preajma taberei turco-muntene şi să-i anihileze santinelele în primele ceasuri ale nopţii[14]. Sosit cu restul cavaleriei, Ion Vodă, bine informat asu-pra efectivelor, amplasării şi stării de spirit a trupelor invadatoare „de nişte moldoveni ce au fost în chip de strajă”[15] (adică în cerce-tare, recunoaştere – n.n. T.C.), decide să-şi lovească duşmanul înainte de ivirea zorilor, nemaiaşteptând infanteria şi tunurile, care se aflau în urmă. La timpul potrivit şi la un semnal dinainte conve-nit, vitejii vajnicului adversar al Semilunei turceşti şarjează negli-jentul oponent, căzând „din trei laturi asupra oştirii neîntocmite a lui Petru”, ce „fu sculată din somn pentru a vedea moartea”[16].

Biruinţa voievodului moldav a fost categorică, căci, aşa cum aflăm şi din cronica lui Grigore Ureche, „împărţindu-şi oastea în trei polcuri, i-au lovit când ei dormia fără grijă” şi „împresurându-i fără veste şi multă moarte făcând într-dânşii, birui Ion Vodă”[17].

Pierderile suferite de invadatori au fost imense, aceştia lăsând pe câmpul de luptă mii de morţi, mii de răniţi şi un număr foarte mare de arme şi bagaje, moldovenii şi cazacii capturând, cu această ocazie, o bogată pradă de război. După încheierea ostilităţilor, învin-gătorii vor rămâne timp de patru zile în tabăra lor, din apropierea Jiliştei, pentru a-şi reface forţele[18]. Resturile armatei otomane vor reuşi cu mare greutate să se retragă dincolo de Dunăre, în timp ce Petru Şchiopul, cu trupele ce-i mai rămăseseră, se va refugia la Brăila[19].

Consecinţa imediată a succesului obţinut de oastea lui Ion Vodă a fost stăvilirea, pentru moment, a înaintării otomanilor (care inten-ţionau, printre altele, ca, după încheierea cu succes a expediţiei lor, să transforme cetatea şi ţinutul Hotinului în raia)[20].

La 30 aprilie 1574, ştirea cu privire la această măreaţă biruinţă a ajuns deja la cunoştinţa opiniei publice, răsunetul ei fiind foarte mare în epocă[21]. Ecoul strălucitei victorii de la Jilişte se va face în scurtă vreme auzit în majoritatea capitalelor europene (în primul rând la reşedinţa princiară a Transilvaniei, de la Alba Iulia), stârnind admiraţia contemporanilor şi sporind faima de mare conducător de oşti a viteazului Ion Vodă, despre care se vorbea cu mult respect în întreaga Europă, îndeosebi la Curtea imperială de la Viena, la cea a dogelui şi în Senatul Veneţiei, la Curţile regale ale Franţei şi Poloniei, în forurile conducătoare ale Genovei şi, nu în ultimul rând, în Saraiul sultanului de la Istanbul[22]. Ea a intrat demult în rândul celor mai însemnate izbânzi ale oştilor române, în lupta dusă de acestea pentru apărarea libertăţii şi păstrarea neatârnării neamului nostru.

 

 

ABSTRACT

 

 

As a good military strategist, John Voivode took the necessary steps in order to carry out the anti-Ottoman war successfully. His army was constituted of 30,000 men and there were also 1,200 Cosacks and 110 cannons at his disposal. The prince had recourse to an offensive strategy in order to prevent the enemy from advancing deep in the Moldavian territory.

After sending one of his corps to face the Turkish-Tartar column ready to launch an attack from the east, John Voivode headed to the Milcov to bear the brunt of the attack of the massive enemy forces which had settled there. Very sure of themselves, the invaders raised their army camp near the village of Jilişte, south-east of Focşani. As they were not expecting the Moldavians to attack them soon, they kept only 300-400 people watching over their camp. This allowed the 5,000-6,000 Moldavian and Cossack cavalry men who represented John Voivode‘s strong advanced detachment to creep stealthily near the Turkish-Wallachian camp and annihilate the sentries on the night of 23 April 1574. Shortly afterwards John Voivode came with the rest of his cavalry and decided to attack before dawn without expecting the arrival of the infantry and the cannons.

            The Moldavian voivode’s victory was beyond doubt and the enemy took a hard knock. The Moldavian and the Cossacks armies got loaded down with plunder. The rest of the Turkish army withdrew with difficulty to the Danube whilst Peter the Halt with what was left of his scattering army sought refuge in Brăila. The immediate consequence of John Voivode’s success was a momentary halt in the Ottomans’ advance.

 

 

 

[1] Poruncind să se efectueze mobilizarea generală prin chemarea sub arme a reprezentanţilor apţi de luptă ai tuturor categoriilor sociale (răzeşi, târgoveţi, meşteşugari, ţărani dependenţi, dregători de toate rangurile şi boieri, indiferent de cinul deţinut), cărora, cu această ocazie, le-a verificat şi completat dotarea cu armament şi echipament militar, Ion Vodă a reuşit să strângă (după cum aflăm din raportul trimis, la 4 mai 1574, împăratului german, Maximilian al II-lea, de către ambasadorul său de la Istanbul) „o armată mare de băştinaşi şi locuitori ai graniţelor care [au venit] din toate părţile” (Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II/1, Bucureşti, 1890, p. 686-687). De asemenea, el a trimis ştafete în toată ţara să vestească primejdia, îndemnând populaţia să se refugieze, împreună cu bunurile sale, prin munţi şi păduri. Din porunca lui s-au executat lucrări de ultimă oră pentru întărirea cetăţilor, pe care le-a înzestrat cu piese de artilerie şi garnizoane puternice. Tezaurul statului, averile şi familiile mai marilor ţării (inclusiv familia şi bunurile sale) au fost puse la adăpost în inespugnabila cetate a Hotinului, aflată sub comanda socrului său, pârcălabul Lupe Hurul. Din dispoziţia sa se va pustii totul în calea inamicului, iar pâlcuri de răzeşi vor împânzi drumurile pentru a supraveghea şi hărţui în permanenţă uriaşa urdie duşmană (Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, 1987, p. 114; Tiberiu Ciobanu, Victorii celebre ale oştilor române, Timişoara, 1997, p. 63-64).

[2] Forţele militare de care dispunea Ion Vodă cel Viteaz, erau compuse din oastea curtenilor, corpurile de oaste ale slujitorilor şi detaşamentele de lefegii  (ce formau împreună armata permanentă a ţării, denumită generic în epocă „oastea cea mică”), la care se adăugau steagurile boiereşti, cetele răzeşilor, contingentele militare orăşeneşti şi gloatele ţărănimii dependente (ce constituiau laolaltă aşa numita „oaste de ţară” sau „de strânsură”). „Oastea cea mică” şi „oastea de ţară” reunite alcătuiau „oastea cea mare” a Moldovei, ce era mobilizată doar în caz de mare primejdie, aşa cum s-a întâmplat în anul 1574 (Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 38-50). La începutul războiului antiotoman declanşat de Ion Vodă cel Viteaz şi până imediat după victoria de la Jilişte, acesta nu a dispus decât de aproximativ 20.000 de oşteni (Dinu C. Giurescu, Ion Vodă cel Viteaz, ediţia a II-a revăzută şi completată, Bucureşti, 1966, p. 144), efectivele armatei sale crescând după aceea îndeosebi prin înrolarea muntenilor care, se pare, au fraternizat în masă cu moldovenii, înainte de, în timpul şi după celebra bătălie, când mulţi români, de la sud de Carpaţi, provenind din regiunea de frontieră, ca şi din alte zone mai îndepărtate ale Ţării Româneşti, au solicitat să fie primiţi în rândurile oştirii voievodului moldav (Victor Atanasiu, „Aşa birui Ion Vodă”. Bătălia de la Jilişte, în „Magazin istoric”, nr. 7, Bucureşti, 1974, p. 10). Există o serie de documente de epocă din care aflăm că acesta a recurs, pentru a mării numărul oştenilor săi şi la anga-jarea de mercenari, proveniţi din statele limitrofe Moldovei (Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 114).

[3]Ibidem, p. 115, 122; Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei (ediţia a II-a îngrijită de P.P. Panaitescu), Bucureşti, 1958, p. 202; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 141, 144, 165; T. Nicolau, Artileria moldoveană în veacurile XV şi XVI, în „Revista artileriei”, XVI, Bucureşti, 1932, p. 248, 249-271.

[4]Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 112, 116-119; Tiberiu Ciobanu, op. cit., p. 61-65; Victor Atanasiu, op. cit., p. 7-10; Idem, Bătălia de la Jilişte, Bucureşti, 1974; Nicolae Grigoraş, Lupta pentru eliberare condusă de Ion Vodă cel Viteaz (februarie-iunie 1574), în „Cercetări istorice”, Serie Nouă, Bucureşti, 1974, p. 110-113..

[5] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 119. După alte opinii acestea s-ar fi ridicat la doar 60.000 de oameni şi 100 de turnuri (Călători străini despre Ţările Române, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 416-417; Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acte şi scrisori, vol. II, Bucureşti, 1930, p. 38-41). Despre efectivele invadatorilor mai vezi şi Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 143, 165. Conform opiniei lui Bartolomeu Paprocki şi Leonard Gorecki (în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru de monumente istorice pentru România, vol. III, Bucureşti, 1864, p. 279 şi respectiv p. 226), armata atacatoare a numărat 102.000-103.000 de oşteni dintre care: 70.000 munteni, 30.000 turci şi 2.000-3.000 ardeleni, ba chiar aceasta a ajuns, la un moment dat, să însumeze nu mai puţin de cca. 200.000 de oameni. După Martin (Joachim) Bielski, adversarii lui Ion Vodă ar fi dispus de 70.000 de războinici, dintre care 40.000 erau munteni (Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, Bucureşti, 1942,  p. 523). La rândul său, B. P. Hasdeu estimează forţele turco-muntene la cca. 60.000 de oşteni (în Ionu Vodă cellu Cumplitu, Bucureşti, 1865, p. 83), în timp ce M. Mignot le considera a fi numărat doar 40.000 de soldaţi (în Histoire de l´Empire Ottoman depuis son origine jusqu´ŕ la paix de Belgrade en 1740 [Istoria Imperiului otoman de la origini până la pacea de la Belgrad din 1740], vol. II, Paris, 1771, p. 211). În prima etapă a conflictului (incluzând momentul Jilişte şi mergând până la începutul lunii mai a anului 1574), probabil că efectivele oştilor invadatoare, ce au participat la lupte, nu au însumat mai mult de 50.000-60.000 de combatanţi.

[6] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 115. Forţele care ameninţau Moldova şi principalele direcţii din care putea fi aceasta atacată erau: oştirea lui Alexandu al II-lea Mircea, domnitorul Ţării Româneşti şi cea a lui Ştefan Bathory, voievodul Transilvaniei (la care se adăugau trupele turceşti ale sangeacbeilor sud-dunăreni), dinspre sud-vest; o uriaşă armată turcească aflată în plin proces de mobilizare şi concentrare între Dunăre şi Balcani, dinspre sud şi urdia tătarilor crâmleni (împreună cu forţele militare otomane aflate în raialele nistrene), dinspre est (Victor Atanasiu, „Aşa birui Ion Vodă”. Bătălia de la Jilişte, p. 8).

[7] Obiectivul politico-militar primordial, urmărit de Ion Vodă cel Viteaz prin punerea în aplicare a strategiei pe care o adoptase, era acela de a obţine şi apăra până la capăt (fără a precupeţi niciun efort sau sacrificiu) neatârnarea şi integritatea teritorială a Moldovei, având în vedere ca atunci când condiţiile i-ar fi fost prielnice să iniţieze un demers diplomatic pe lângă Înalta Poartă în vederea reglementării politice a relaţiilor lui cu aceasta, desigur, în termeni cât mai favorabili ţării sale (Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 114).

[8] Ibidem, p. 115.

[9] Ibidem.

[10] Leonard Gorecki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru ..., vol. III, p. 226.

[11] Nicolae Costin, op. cit., p. 523.

[12] Leonard Gorecki , în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru ..., vol. III, p. 225.

[13] B. P. Hasdeu, Ion Vodă cel Cumplit, Bucureşti, 1978, p. 74.

[14] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 116. Referitor la modul în care au reuşit moldovenii să anihileze străjile muntene se ridică, totuşi, un semn de întrebare, căci este puţin probabil ca niciunul dintre cele câteva sute de oşteni, ce alcătuiau pichetele de pază, să nu-şi fi dat seama că erau atacaţi şi să nu fi dat alarma. Mai plauzibilă pare să fie explicaţia conform căreia aceştia, simpli ţărani luaţi la oaste, cu de-a sila, pentru a lupta alături de turcii otomani (pe care evident că nu-i îndrăgeau de fel, fiindcă ei erau deopotrivă cotropitori şi duşmani ai gliei şi credinţei strămoşeşti şi, totodată, spoliatori ai roadelor muncii lor) împotriva celor de un neam şi o limbă cu ei, au trecut de partea fraţilor lor de peste Milcov, uşurându-le acestora misiunea (Victor Atanasiu, op. cit., p. 10).  Pentru a nu trezi bănuieli în tabăra turco-munteană, oştenii lui Ion Vodă vor aprinde (aşa cum obişnuiau străjerii, noaptea) focurile pe locurile în care fuseseră amplasate avanposturile inamice, lăsând impresia că santinelele se aflau la posturile lor.

[15] Nicolae Costin, op. cit., p. 522.

[16] Nicolae Iorga, Istoria românilor, vol. V, Bucureşti, 1938, p. 145-146.

[17] Grigore Ureche, op. cit., p. 199; Nicolae Costin, op. cit., p. 524.

[18] Bartolomeu Paprocki şi Leonard Gorecki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru ..., vol. III, p. 278-279 şi respectiv p. 226-227; Nicolae Costin, op. cit., p. 523-524; Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595), ediţie critică de Constantin Giurescu, Bucureşti, 1916, p. 225; Andrei Maximilian Fredro, Gestorum populi poloni sub Henrico Valesio Polonorum postea vero Galliae Rege (Istoria poporului polon sub Henric de Valois, rege al polonilor, iar după aceea adevăratul rege al Franţei), Ediţia a II-a, Danzig, 1660, p. 170-171.

[19] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 117. Petru Şchiopul şi fratele acestuia, Alexandru al II-lea Mircea, voievodul Ţării Româneşti, au reuşit cu mare greutate să scape din învălmăşeală. Urmaţi doar de câţiva dintre sfetnicii domnitorului de la Bucureşti, ei vor porni în goana cailor spre Brăila, însă, ajunşi din urmă de oştenii lui Ion Vodă, vor fi salvaţi de la o moarte sigură de doi dintre însoţitorii lor şi anume fraţii Golescu (marele clucer Albu şi marele vornic Ivaşcu), care, întorcându-se spre urmăritori, vor angaja o luptă cu aceştia ţinându-i pe loc până când cei doi Basarabi se vor îndepărta suficient de mult pentru a nu mai putea fi capturaţi. Cu această ocazie Albu Golescu este ucis, iar fratele său Ivaşcu, grav rănit (Dinu C. Giurescu, Ion Vodă cel Viteaz, în „Magazin istoric” nr. 11, Bucureşti, 1969, p. 51; Stoica Nicolaescu, Documente slavo-române cu privire la relaţiile Ţării Româneşti şi Moldovei cu Ardealul în secolele XV şi XVI, Bucureşti, 1905, p. 328-329; B. P. Hasdeu, în Archiva istorică a României, tom. I, partea 1, Bucureşti, 1865, p. 39-40; Documente privind istoria României B. Ţara Românească. Veacul  XVI, vol. IV, Bucureşti, 1952, p. 250-252, nr. CCL).

[20] Mihai Maxim, Documente noi despre războiul moldo-otoman din 1574, în Din lupta poporului român pentru independenţă, Bucureşti, 1977, p. 73-74; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 112-117; Dinu C. Giurescu, Ion Vodă cel Viteaz, p. 143-149.

[21] Ibidem, p. 149.

[22] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 117.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com