HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

EROI MARTIRI DIN ISTORIA ROMÂNILOR - ION VODĂ CEL VITEAZ

ION VODĂ ȘI TRAGICUL SĂU SFÂRȘIT

Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU

  

 

Asigurat, prin jurăminte solemne (făcute pe Coran şi Evan-ghelie)[1], că atât viaţa oştenilor săi cât şi a sa vor fi cruţate, „cel de pe urmă erou al Moldovei”[2] s-a dat prins, în seara zilei de 11 iunie 1574[3], în mâinile lui Iusuf aga Cigalazadé[4]. Acesta îi promisese lui Ion Vodă, atunci când el s-a prezentat în tabăra duşmană neînarmat şi însoţit doar de un singur slujitor (pe nume Osmolski), că îl va trimite, la Istanbul, pentru a-şi justifica atitudinea şi acţiunile în faţa padişahului. Din păcate, însă, pe când viteazul voievod moldovean răspundea cu demnitate (în limba turcă) la acuzaţiile ce i se aduceau (pe parcursul unui interogatoriu ce a ţinut nu mai puţin de patru ore), perfidul comandant otoman (arătându-se, chipurile, ofensat de anu-mite afirmaţii ale sale), îl va lovi, pe neaşteptate, cu hangerul (în regiunea bucală şi în abdomen), rănindu-l grav. Scos afară din cortul căpeteniei păgâne, de către ienicerii din gardă, lui Ion Vodă i s-a tăiat capul (care îi va fi înfipt într-o ţeapă), iar apoi mândru-i trup, legat de două (după unele izvoare patru) cămile, i-a fost sfârtecat şi zdrobit[5]. Impresionaţi de dârzenia şi eroismul principelui valah, în semn de mare preţuire, războinicii turci şi-au înmuiat iataganele în sângele lui, însuşindu-şi, totodată, bucăţi din oasele sale pe care le-au transformat în talismane, sperând, conform tradiţiei orien-tale, să dobândească, în acest fel, ceva din remarcabilele calităţi ale acestuia[6].

Văzând ce se întâmplă, oştenii lui Ion Vodă, moldoveni şi cazaci, deopotrivă, vor refuza să se predea şi, după o rezistenţă eroică, cea mai mare parte dintre ei vor fi ucişi[7]. Turcii au capturat, cu această ocazie, o pradă uriaşă, încărcată în 400 de care. Ei au suferit, însă (împreună cu aliaţii lor tradiţionali, tătarii), pierderi substanţiale, numărul morţilor şi al răniţilor înregistrat în rândurile păgânilor fiind foarte mare. Trimisul hanului tătar, în Polonia, informa, în acest sens, Senatul acesteia că forţele turco-tătare înregistraseră, cu ocazia campaniei din Moldova, nu mai puţin de 28.000 de război-nici căzuţi pe câmpul de luptă[8]. Drept represalii, aşa cum, de altfel, obişnuiau după încetarea ostilităţilor, „tătarii s-au lăsat în pradă peste toată ţara, de au robit, de n-au fost niciodată mai mare pustietate în ţară decât atuncea, că pre toţi i-au cuprinsu fără grijă pre la casile lor, unde până astăzi între Prut şi între Nistru au rămas pustietate, de nu s-au mai descălecat oameni”[9].

Despre data la care a murit bravul domnitor român, deşi există mai multe opinii[10], la o analiză mai atentă a izvoarelor, aceasta poate fi considerată ca fiind cu exactitate ziua de 11 iunie 1574, căci cronicarul polon, Bartolomeu Paprocki, notează în lucrarea sa că Ion Vodă a capitulat, predându-se duşmanilor săi, în ziua ce a precedat sărbătoarea catolică „Corpus Christi” (care s-a prăznuit în anul 1574 la 10 iunie), deci în 11 iunie[11].

De asemenea, o serie de documente de epocă atestă faptul că uciderea lui Ion Vodă a avut loc cam la această dată. Astfel, voievodul ardelean, Ştefan Bathory, îl informa, la 17 iunie 1574, pe împăratul german, Maximilian al II-lea de Habsburg, cu privire la cum s-a încheiat războiul moldo-otoman din primăvara-vara anului 1574[12], deci la nicio săptămână de la acest eveniment.

Pe 15 iunie 1574, Alexandru al II-lea Mircea, domnul Ţării Româneşti, îi anunţa pe fruntaşii Braşovului, prin intermediul unei solii, despre sfârşitul lui Ion Vodă[13], iar la Sibiu vestea ajungea tot printr-un trimis al voievodului de la Bucureşti, la 1 iulie 1574[14]. De altfel, chiar şi cronicile săseşti consemnează că decesul lui Ion Vodă ar fi avut loc, la 10 iunie 1574[15], greşind doar cu o zi.

Rămăşiţele pământeşti ale viteazului voievod român se odihnesc într-un loc rămas, din păcate, necunoscut până astăzi. Se ştie, însă, faptul că, după oribila mutilare a trupului său, nobilu-i cap, înfipt într-o suliţă, a fost expediat la Bucureşti, unde magnatul polon Marciej Stryjkowski, trecând, în calitate de membru al unei solii a ţării sale, prin Ţara Românească, în drum spre Istanbul, l-a văzut personal, în anul 1575, „pironit în poartă, în Bucureşti, oraşul reşedinţă al domnului Munteniei, Alexandru” (Alexandru al II-lea Mircea – n.n. T.C.), alături de cel al protejatului şi aliatului său, Vintilă Pătraşcu[16].

Potrivit opiniei lui De Noailles, ambasadorul Franţei, la Înalta Poartă, de la acea dată, capul lui Ion Vodă a fost adus la Curtea sultanului, pentru ca acesta să aibă dovada clară a faptului că înverşunatul său adversar pierise cu adevărat. Această informaţie nu este, însă, certificată de niciunul dintre rapoartele întocmite, la vremea respectivă, de către reprezentanţii diplomatici ai puterilor străine, acreditaţi în capitala Imperiului Otoman[17].

Atât de îngrozitoare a fost modalitatea în care a pierit bravul principe român încât imaginea acesteia s-a menţinut multă vreme în memoria colectivă, astfel că agentul diplomatic al împăratului german, de la Înalta Poartă, consemna, la 24 aprilie/4 mai 1591 (deci la aproape şaptesprezece ani de la odiosul asasinat), dată la care era investit, ca domn al Ţării Româneşti, Ştefan Surdul, că acesta era fiul lui „Ion voievod care a fost rupt în patru, atârnat de patru cămile”[18].

Aşa au luat sfârşit, în condiţii eroice şi tragice, deopotrivă, viaţa şi domnia celui care a fost Ion Vodă cel Viteaz, despre acest dureros deznodământ istoricul englez Richard Knolles scriind că el „poate servi ca cel mai sugestiv exemplu al nestatorniciei lucrurilor lumeşti: după cum nici un om n-a câştigat un timp victorii mai strălucite împotriva turcilor, tot astfel, la sfârşit, ca o demonstraţie a fragilităţii omeneşti, nici un om n-a pierit mai îngrozitor[19].

 

 

 

SUMMARY

 

 

In the evening of 11 June 1574 ‘the last hero of Moldavia’ yielded himself captive after the Turkish seraskier, Iusuf aga Cigalazadé, had solemnly sworn on the Bible and Quran to spare his life and the lives of his soldiers. When John Voivode showed up in the enemy camp unarmed and accompanied only by one of his guards, the Turkish dignitary promised to send him to Istanbul to justify his actions and attitude in front of the Padishah. But while the brave Wallachian prince was answering with dignity to his accusations, the perfidious Ottoman commander, pretending to be offended by some statements made by the Romanian voivode, unexpectedly hit him with his yatagan and wounded him gravely. John Voivode was carried out of the tent by the guarding janissaries and beheaded. His body, tied to camels, was mangled and crushed. Impressed by the boldness and the heroism of the Wallachian prince, the Turkish warriors dipped their yatagans in his blood and took pieces of his bones as talismans hoping,  according to the Oriental tradition, that some of his exceptional qualities would pass on to them.

The Moldavians and the Cossacks fighters refused to surrender and, after a heroic resistance, most of them were killed. With this occasion important spoils of war were seized by the Turks and loaded in 400 wagons. They also suffered heavy losses, as a great number of pagans were killed or wounded. Once the hostilities ceased, the Tartars retaliated by crossing Moldavia, plundering and looting and taking lots of hostages, as was expected.

By a careful examination of the documents it can be assumed that the prince died on 11 June 1574. The Polish chronicler, Bartholomew Paprocki, wrote that John Voivode yielded himself captive the day after the Catholic holiday ‘Corpus Christi’ had been celebrated (on 10 June). His mortal remains rest in a place which has remained unknown. It is common knowledge that, after the horrible mutilation of his corpse, his noble head, stuck in a spear, was sent to Bucharest. In 1575, the Polish magnate Marciej Stryjkowski, on his mission to Istanbul, saw the head displayed on the gate of the Princely Palace in Bucharest.

According to the opinion of the French ambassador at the Porte, De Noailles, John Voivode’s head was brought to the Sultan’s Court so that he had sheer evidence that his fierce enemy had died without any doubt. This piece of information is not sustained by the reports written at that time by the accredited diplomats in the capital of the Ottoman Empire.

 

 

Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU


 

[1] Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, 1987, p.126; Dinu C. Giurescu, Ion Vodă cel Viteaz, ediţia a II-a revăzută şi completată, Bucureşti, 1966, p.171. Pe Coran a jurat comandantul suprem al armatei otomane, Iusuf aga Cigalazadé, iar pe Evanghelie, Petru Şchiopul.

[2] A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. I, Bucureşti, 1914, p. 105; Istoria infanteriei române, vol. I, Bucureşti, 1985, p. 156.

[3] În istoriografia românească s-a încetăţenit opinia conform căreia Ion Vodă cel Viteaz s-ar fi predat în mâinile duşmanilor săi, în ziua de luni, 14 iunie 1574, dată la care a fost şi ucis (A. D. Xenopol, op. cit., ediţia a IV-a, vol. III, Bucureşti, 1988, p. 92; Nicolae Grigoraş, Lupta pentru eliberare condusă de Ion Vodă cel Viteaz [februarie-iunie 1574], în „Cercetări istorice”, Serie Nouă, Bucureşti, 1974, p. 128; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 126; Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 469). La o cercetare mai atentă a izvoarelor istorice se poate constata, însă, că bravul voievod român a fost asasinat, mai degrabă, pe 11 iunie 1574 şi, deci, capturarea sa nu a putut să aibă loc decât în ziua respectivă, mai devreme fiind puţin probabil, căci în privinţa datei la care au încetat luptele de la Roşcani, conduse personal de Ion Vodă, majoritatea surselor se pronunţă asupra zilei de vineri, 11 iunie 1574 (Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 705).

[4] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 125-126. Numele turcesc complet al seraskierului otoman era Cighaleg Zade Iusuf Mehmed, iar rangul deţinut de acesta, la Curtea sultanului, era acela de capugibaşa (la vremea respectivă, el ocupând a patra poziţie în ierarhia acestei demnităţi). Cunoscut şi sub numele de Sinan Paşa Cigala, înaltul demnitar turc era italian de origine (tatăl său numindu-se Cigala Visconti), trecut la mahomedanism, deci un renegat (Istoria Românilor, vol. IV, p. 466, 846; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 136). 

[5] Ibidem, p. 171-172; Martin (Ioachim) Bielski, în Kronika Polska (Cronica Poloniei), editată de J. Turowski, Sanok, 1856, p. 1357; Bartolomeu Paprocki şi Leonard Gorecki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru de monumente istorice pentru România, vol. III, Bucureşti, 1864, p. 285 şi respectiv p. 249; Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II/1, Bucureşti, 1890, p. 711; Alexandru Ciorănescu, Documente privitoare la istoria românilor culese din arhivele din Simancas, Bucureşti, 1940, p. 57; Ana Iancu, Ştiri despre români în izvoarele istoriografice sârbeşti (secolele XV-XVII), în Studii istorice sud-est europene, I, Bucureşti, 1974, p. 29; Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan (ediţie revăzută şi completată de P. P. Panaitescu), Bucureşti, 1959,  p. 138, 150; Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, Bucureşti, 1942, p. 537-538. Grigore Ureche a consemnat şi el, în cronica sa, cumplitul supliciu suferit de Ion Vodă, folosind ca informaţie o legendă ce a circulat în popor, conform căreia „fărâmarea” viteazului domn moldav s-a făcut, „de viu”, cu ajutorul a două cămile (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţia a II-a îngrijită de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 204). În documentele emise pe vremea când a avut loc tristul eveniment stă scris, însă, că Ion Vodă a fost mai întâi omorât şi abia după aceea rupt în bucăţi. Referitor la soarta lui Ion Vodă, se ştie că aceasta fusese pecetluită, de fapt, încă de dinaintea predării sale, căci la 2 iunie 1574, în scrisoarea trimisă de Selim al II-lea lui Henric de Valois (cea amintită când am enumerat pretextele mazilirii sale), sultanul îi cerea regelui Poloniei să îl aresteze în cazul în care s-ar retrage pe teritoriul regatului său şi să-l trimită la Istanbul viu (înlănţuit) ori mort, în această situaţie numai capul său (Mihnea Berindei, Le problčme des <cosaque> dans la seconde moitié du
XVIe sičcle
, în „Cahiers du monde russe et sovietique”, XIII, nr. 3, Paris, 1972, p. 357-360).

[6] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 172.

[7] Ibidem; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 126. Dintre cazaci, vor supravieţui doar hatmanul Sviercevski împreună cu doisprezece dintre cei 1.200 de luptători, care alcătuiseră corpul de oaste căzăcesc, ce luptase alături de Ion Vodă în campania sa antiotomană din primăvara-vara anului 1574. Răniţi cu toţii, cei treisprezece vor fi cruţaţi de Sinan paşa Cigala, care, admirându-le vitejia şi dârzenia dovedite pe câmpul de luptă, a poruncit să le fie oblojite rănile. Căpetenia otomană, interesată de recrutarea lor în armata sultanului, a încercat să-i convingă să se convertească la islamism, promiţându-le, în schimb, libertatea şi solde consistente. Aceştia nu vor accepta, însă, fiind puşi în lanţuri şi trimişi la Istanbul, unde vor ajunge în primele zile ale lunii iulie a anului 1574. De aici, vor pleca, în cele din urmă, acasă, ca rezultat al răscumpărării lor de către rude (Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 172-173).

[8] Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acte şi scrisori, vol. II, Bucureşti, 1930, p. 44-46, nr. XXXV. Este vorba de un raport din Cracovia, datat 4 august 1574.

[9] Grigore Ureche, op. cit., p. 204-205.

[10] Potrivit unei însemnări greceşti, Ion Vodă ar fi pierit la 15 iunie 1574 (Ilie Minea, Lucrări istorice mărunte. 15. Sfârşitul domniei lui Ion Vodă Armeanul, în „Cercetări istorice”, XIII-XVI, nr. 1-2, Bucureşti, 1940, p. 701-702), iar după un izvor olandez, moartea lui a avut loc la 14 iunie 1574, dată recunoscută, de altfel, şi de istoricii români (A.D. Xenopol, op. cit., p. 92; Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 128; Scarlat Callimachi, Un istoric olandez despre Ion Vodă cel Cumplit, în „ Studii”, III, nr. 2, Bucureşti, 1950, p. 168).

[11] Bartolomeu Paprocki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru ..., vol. III, p. 285.

[12] Eudoxiu de Hurmuzaki, op. cit., vol. II/1, p. 707-708.

[13] Ibidem, vol. XI, Bucureşti, 1900, p. 811.

[14] Ibidem, p. 880.

[15] Adolf Armbruster, Dacoromano-saxonica, Bucureşti, 1980, p. 212.

[16] Kronika Polska, Litewska, Zmudzka... (Cronica Poloniei, Lituaniei, Samogiţiei...), ediţie de N. Malinowski, Varşovia, 1864, p. 420; Călători străini despre Ţările Române, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 449.

[17] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 172; De Noailles, Henri de Valois et la Pologne en 1572, tom. I, p. 215.

[18] Alexandru Ciorănescu, op. cit., p. 57.

[19] Richard Knolles, The general Historie of the Turkes, from the first beginning of that Nation to the rising of the Othoman Familie: with all the notable expeditions of the Christian Princes against them. Together with the lives and conquests of the Othoman king´s and Emperours. Faithfullie Collected aut of the best Histories, both auntient and moderne and digested into one continu at Historie untill this present yeare 1603 (Istoria generală a turcilor, de la începutul acestui popor şi până la ridicarea familiei otomane: cu toate expediţiile mai însemnate ale principilor creştini împotriva lor. Deopotrivă cu vieţile şi cuceririle regilor şi împăraţilor otomani. Alcătuită cu exactitate din cele mai cunoscute istorii, vechi şi noi…), Londra, 1603, p. 907.

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)