Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

ISTORIE ŞI MEMORIE:

SUCEAVA -  EVOLUŢIE URBANĂ

Tiberiu COSOVAN

 

 

Târgul Sucevei, ca veche vatră de locuire care, după unii istorici, precede întemeierea statului feudal Moldova, a evoluat sub semnul dublei sale percepţii de oraş şi cetate. Menţionată documentar cu acest nume (pe care l-a preluat de la râul care-i curge în preajmă, nume de origine slavă, care înseamnă “sinuos”, “cu cotituri”, “încovoiat”) din anul 1388 (mai întâi într-un act semnat, la data de 10 februarie, de Petru I Muşatinul, care atestă existenţa oraşului - “u gorodea Soceavea” şi apoi, în documentul emis de catolicosul armenilor Theodoros al II-lea, la 18 august a aceluiaşi an, care consemnează supunerea armenilor din mai multe oraşe - între care şi Suceava - jurisdicţiei scaunului episcopal din Liov), aşezarea şi-a întărit treptat statutul de urbe, mărturie fiind numeroasele documente ulterioare, în care Suceava apare ca “gorod”, “torg”, “stadt”, precum şi ca reşedinţă voievodală şi capitală.

 

De la „trecătoare de mărfuri şi negustori” la „centru pentru întreg comerţul oriental”

 

Rezultat al dezvoltării funcţionale a aşezării în spaţiu şi timp, oraşul Suceava s-a extins şi şi-a modificat structura pornind de la nucleul iniţial de locuire din zona pârâului Şipot, zonă în care s-a concentrat activitatea meşteşugărească şi comercială odată cu ridicarea Curţii Domneşti şi, concomitent, cu construirea, în afara vetrei oraşului, a Cetăţii Şcheia şi a Cetăţii de Scaun. Mutarea centrului politic în vremea lui Petru I Muşatinul de la Siret la Suceava a adus după sine creşterea numărului de locuitori precum şi extinderea teritorială. Apariţia unei pieţe de schimb în jurul Curţii Domneşti a condus la configurarea unui perimetru de mare concentrare a populaţiei, cu miezul în vechea vatră a aşezării, dar care s-a extins şi s-a ramificat mărind treptat suprafaţa de funcţionalitate şi locuire.

 

Oraşul s-a închegat şi s-a dezvoltat la intersecţia unor importante căi de tranzit în perioada evului mediu, devenind un punct de trecere obligatoriu pentru mărfurile comercializate în Moldova sau tranzitate pe teritoriul voievodatului. Aşa cum scria Victor Morariu, „dintr-o trecătoare de mărfuri şi negustori, Suceava ajunsese să fie un centru pentru întreg comerţul oriental; aici se afla vama principală a Moldovei şi depozite mari de diferite mărfuri aduse din Veneţia, Grecia, Polonia, Turcia şi din Asia”.

 

Devenită capitală, centru de activitate politică, economică şi religioasă, Suceava şi-a mărit suprafaţa (până în cea de-a doua jumătate a sec. al XVI-lea) de la cele cca. 35 de ha, care constituiau nucleul urban din zona Curţii Domneşti, la cca. 108 ha, depăşind cu mult celelalte oraşe din Moldova. Extinderea teritorială a oraşului a stagnat însă în sec. al XVII - lea, când Suceava şi-a pierdut funcţia centrală şi a devenit marginală faţă de drumurile comerciale care s-au orientat acum către Iaşi, noua capitală a Ţării Moldovei.

 

„Oraş comercial liber”

 

Ca o consecinţă directă a războaielor îndelungate purtate în zonă, oraşul a cunoscut o perioadă de declin urbanistic, revigorându-se abia după intrarea sub stăpânirea habsburgică, când localitatea, în care s-a introdus apoi  magistratul ca formă politico-administrativă, a fost ridicată la rangul de „oraş comercial liber”. Din ispisocul lui Grigore Callimachi, întocmit la data de 2 iulie 1761, prin care voievodul stabilea modul de organizare a târgului săptămânal la Suceava (fiind „zi aleasă de târgu şi hotărâtă gioia”) aflăm că oraşului îi lipsea privilegiul de ţinere a târgurilor anuale (deşi în trecut avusese patru târguri anuale, de Anul Nou, la sărbătoarea celor 40 de mucenici, la Rusalii şi de Sf. Dumitru), târguri care ar fi înviorat comerţul şi ar fi adus prosperitate urbei.

 

Întreaga comunitate orăşenească a făcut ulterior demersuri obţinând din partea împăratului, la 22 septembrie 1815, „libertatea de a ţine şase târguri anuale şi de vite, care, fiecare să dureze şase zile”, având ca loc de desfăşurare perimetrul aşa numitului „Târg de vite”, din apropierea pârâului Areni, „cu cinci fântâni pentru adăpatul vitelor şi pentru trebuinţele omeneşti, având o suprafaţă de 19 până la 20 iugăre, pe care pot sta 10 până la 15.000 de vite şi deci poate fi suficient pentru cele mai bune târguri anuale”.

 

Împăratul Francisc I, care a trecut prin Suceava în vara anului 1817, şi-a notat în jurnalul său de călătorie că a trecut râul „pe un pod suspendat, acoperit”, a intrat în târg trecând pe lângă ruina unei biserici şi a întâlnit alte lăcaşuri neângrijite, a trecut prin urbea „cu aproape 5000 de suflete” pe lângă „câteva case frumoase cu grădini”, a văzut „spitalul oraşului”, care funcţiona „într-o casă de lemn, fără etaj”, şi a mers mai departe, spre „cazarma începută, care constă în temelii şi ziduri la parter”, alături de care era „o şcoală, pe aceeaşi latură a străzii”, consemnând apoi existenţa pieţei „unde se găseşte biserica catolică”, „spitalul militar” dar şi „grădinile şi casele rele şi magherniţele de lemn” sau brutăria cu „camera de făină” şi „magazia mare”, care „are rezerve numai pentru 14 zile…”.

 

Sunt anii în care peste pivniţele medievale s-au ridicat hanurile şi imobilele care dispuneau de spaţii comerciale, anii în care s-a stratificat pătura de negustori şi meseriaşi înstăriţi, din care s-a constituit apoi burghezia urbană, cea care a pregătit terenul pentru trecerea la economia capitalistă.

 

Dezvoltare tentaculară

 

Oraşul se extinde şi se dezvoltă tentacular (suprafaţa intravilanului ajunge în această perioadă la cca. 250 ha.), planul din anul 1906 (întocmit după succesive măsurători cadastrale efectuate de administraţia austriacă, prin care au fost clarificate şi delimitate proprietăţile) marcând un număr de 42 de străzi şi câteva pieţe (de cereale, legume, birjarilor, vitelor, fructelor şi lemnului). Acum, alături de vechile repere ale oraşului, turnurile medievale  care împungeau cerul urbei (Turnul Roşu al bisericii armeneşti Sf. Simion (1513), turnul-clopotniţă al bisericii Sf. Cruce (1521), Turnul Lăpuşneanu, cel mai semeţ şi mai înalt turn medieval al Sucevei, ridicat cu 25 de ani mai târziu (1560-61) decât biserica Sf. Dumitru ctitorită de Petru Rareş (1535), Turnul lui Petru Şchiopul (1589) - reînălţat în perioada de care vorbim de arhitectul Karl A. Romstorfer, cel care s-a îngrijit de ruinele cetăţii Sucevei - precum şi turnul construit în anul 1606, în colţul dinspre oraş al mănăstirii Zamca) se înalţă turnurile bisericii catolice Sf. Nepomuk (1832 - 1836) - în care în anul 1845 s-a instalat un ceas comandat la firma vieneză “Wilhelm Stiehl” - şi turnul Primăriei (şi el prevăzut cu ceas care „bătea” orele), impunătoarea axă verticală înaltă de 52 de metri a “casei oraşului” (Stadthaus), imobil care l-a făcut nemuritor (alături de alte realizări remarcabile) pe primarul cu cel mai îndelungat mandat din istoria oraşului (1891-1914), Franz cav. Des Loges. Primele decenii ale sec. al XX-lea se caracterizează prin menţinerea unui ritm relativ modest de creştere a oraşului. Perimetrul urban al Sucevei, apreciat pentru perioada interbelică la peste 270 ha (perimetru împărţit atunci în 6 departamente: Cut, Areni, Hărbărie, Iţcanii Vechi, Mirăuţi şi Centru), cuprindea o suprafaţă clădită de aprox. 190 ha, cu 88 de străzi şi 6 pieţe (unele cu altă configuraţie şi denumire faţă de cele precedente: cerealelor, vitelor, birjarilor, halelor, cazărmii şi Sf. Gheorghe).

 

Între istorie, memorie şi utilitate

 

Cele mai profunde şi mai dezechilibrate modificări ale structurii urbane (comparativ cu perioadele anterioare) s-au produs după cel de-al doilea război mondial, cînd procesul rapid de industrializare şi concentrare a obiectivelor industriale pe platformele marginale (lunca Sucevei şi zona Şcheia) au determinat creşterea mare (în doar câteva decenii) a populaţiei urbane (de la 20.946 locuitori în anul 1956, la 98.426 în 1985) cu urmări directe în evoluţia teritorială a oraşului (au apărut cartiere noi care au înglobat parţial şi unele zone rurale). Municipiul Suceava împreună cu extravilanul totaliza 5210 ha. în anul 1989, faţă 766 ha. cât avea în anul 1957.

 

Ritmul de creştere a populaţiei a fost însă mult mai rapid decât cel de extindere a suprafeţei urbane; intervalul 1965-1985 s-a caracterizat printr-un ritm accelerat al construcţiilor de locuinţe dar şi prin demolarea şi remodelarea vechiului centru urban, care a fost văduvit de memoria istorică. Suceava, un oraş încă nedumerit asupra zonei pe care s-o proclame ca centru, îşi modifică în continuare structura şi textura, şi, cu speranţa că poate să devină un oraş cu funcţionalitate modernă, mai rade din peisaj câte un imobil cu patină istorică (tocmai ne pregătim să demolăm pavilioanele seculare ale spitalului vechi) făcând loc altuia, care-şi va consuma la rândul său utilitatea. „Utilă” nu mai este de multă vreme nici Cetatea de Scaun, dar este blazonul istoric al Sucevei.

 

Tiberiu COSOVAN

14 iulie 2007, Suceava

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)