Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Dr. Titus FilipasLegea plugarului

Dr. Titus Filipaş

 

 

După uciderea împăratului Mauricius (Mavrichie îi spune Dosoftei într– o poezie epitaf), progresul reorganizării lumii romane de răsărit va fi oprit până la sosirea lui Heraclius (610 - 641), frumosul, viteazul, înţeleptul copil al exarhului din Cartagina africană. Sub presiunea avarilor şi slavilor ce atacau imperiul bizantin dinspre nord, Heraclius, descumpănit, doreşte să mute capitala din Constantinopol la Cartagina. Patriarhul Sergios, care ştia mult mai multe despre civilizaţia din Romania Orientală, îl opreşte pe tînărul Heraclius. Îi aminteşte despre reforma începută de împăratul Mauricius. Domnul Heraclius, care insista că "puterea împărătească trebuie să lumineze prin dragoste, nu să întunece prin teroare", rămâne în memoria populară a vlahilor sub numele Iraclios. Mesajul său de lumină a fost păstrat în majoritatea basmelor noastre despre împăraţii cei buni. Insistăm că arhetipul fiului de împărat îndemnat de spiritul creştin la fapte de vitejie şi la dovezi de mărinimie, arhetip ce poate fi desluşit atât de frecvent în basmele românilor, este tocmai acest Iraclios - Heraclius. Până la Iraclios, enumerarea titlurilor împăratului începea cu termenul "Augustus". După Iraclios, "Augustus" dispare din uzul titlului imperial, fiind înlocuit cu titlul de Basileus.
Presiunile duşmanilor externi asupra lumii moştenite de bazileul Iraclios au fost extraordinare şi aproape fără număr. Astfel, în anul 624 vizigoţii reuşesc să îi alunge pe romanii bazileului Iraclios din Spania lui 'bădica Traian'. Dintre ţinuturile spaniole, numai insulele Baleare mai rămâneau în stăpânirea Imperiului. Iar în anul 626, forţele combinate ale perşilor şi avarilor atacă oraşul Constantinopol. Dar Iraclios controla marea, imperiul său era încă esenţialmente mediteranean, adică un imperiu „între pământuri”. Iraclios introduce în armata sa catafracţii, adică invenţia cavaleriei grele, şi ‚tactica cavaleriei’ va schimba destinul luptelor viitoare ale Imperiului, chiar dacă evoluţia spre bine va fi în realitate mult mai lentă. Urmând sfaturile bune ale patriarhului Sergios, imperatorul Heraclius va continua reforma lui Mauricius. Care începuse decuparea administrativă a imperiului în theme, thema fiind unitatea teritorială de bază pe care se exercita guvernarea, având şi armată thematică, prin definiţie armată locală recrutată din ţărani liberi. În tratatul Strategikon compus de Mavrichie este magnific explicată această instituţie. Răzeşia atât de puternică a Moldovei este şi ea doar o caustică, luminiţă vie a învăţăturilor scoborâte –cu sensul foarte apropiat lui ‚downloaded’-- din Strategikon. „Fecior de moşnean”, cum subliniază Alexandru Vlahuţă, Tudor Vladimirescu acţiona intuitiv în arhetipul cultural din Strategikon.

Într-o thema, gestionarea administraţiei civile şi comanda militară aparţineau aceleeaşi persoane. Dar Mauricius prevenea creşterea exagerată a puterii liderului thematic, o putere ce putea genera forţe centrifugale în imperiu, introducând principiul “rotaţiei cadrelor”: un conducător de thema trebuia înlocuit periodic, indiferent de performanţele sale.

Pentru ţăranii liberi ai themelor, imperiul elaborează în secolul VII o legislaţie specială, chemată ‚Nomos Georgikos’ - « Legea plugarului ». Aflăm mai multe detalii din articolul "The Farmer's law", publicat de W. Ashburner, în Journal of Hellenic Studies, 32 (1912), 87-95. Cităm fraze în sprijinul aserţiunii noastre că de fapt acolo era vorba despre un tip cu totul nou de agricultură, cu un tip nou de plug. “Există anumite indicaţii ca în Anatolia bizantină, marile proprietăţi funciare ale antichităţii târzii sunt înlocuite printr-un sistem de ferme ale ţăranilor liberi. Aceşti plugari liberi îşi plăteau impozitele către stat, şi permiteau ca o armată funcţională local să opereze în tot imperiul [evident, atunci când acesta era acoperit de theme, n.n.]. Deşi sublinierea acestui fapt pare excesivă, totuşi situaţia agriculturii din Anatolia se afla într-un remarcabil contrast cu situaţia agriculturii din Europa apuseană. În vest, statul ca funcţie a societăţii fie dispăruse, fie se contractase până la proporţii insignifiante, iar distincţiile dintre puterea publică şi puterea privată erau la un minimum." Aici este necesar, totuşi, să aducem amendamente, sprijiniţi pe textele istoricilor francezi. În zonele francilor foederati, începea să se practice o agricultură cu un nou tip de plug, care va conduce la prosperitate combinată cu o creştere demografică. Opinia noastră este aceea că influenţa vine după anul 600, şi provine din tipul de agricultură practicată pe câmpiile de la Dunărea de Jos. De altminteri francii erau convinşi că strămoşii lor au urcat în Europa Occidentală plecând din luncile (zona ripariană) de la Dunărea de Jos.
Din textul legislaţiei bizantine pentru ţăranii individuali extragem alineatul semnificativ în discuţia noastră. « Fermierul care îşi ară proprietatea trebuie să fie corect, şi să nu intre peste brazda vecinului.» Conceptul de ‘brazdă’ este clar subliniat, ceea ce în sine constituie o indicaţie revelatoare. Într-adevăr, vechiul tip de plug, –pluguşorul--, era o săpăligă tractată ce zgâria suprafaţa solului, nu exista brazdă ca atare. Brazda este rezultatul secţionării pe verticală a stratului superficial de sol cu ‘fierul lung’, a tăierii pe orizontală cu ‘fierul mare’, şi răsturnarea stratului de sol sub acţiunea cormanei. ‘Fierul mare’ şi cormana sunt unite prin bârsa plugului mare.
Dimitrie Cantemir este primul cărturar ce exprimă ideea că părţi importante din Nomos Georgikos au fost incorporate în Pravila lui Vasile Lupu. Nicolae Bălcescu aderă integral la această opinie, adăugând faptul că şi Pravila lui Matei Basarab are aceeaşi factură. Nomos Georgikos constituie sursa legislativă cea mai importantă pentru ceea ce tradiţional se cheamă la noi “obiceiul pămîntului”, cu o semnificaţie aproape ad litteram. Deşi medievală, Pravila lui Vasile Lupu are şi semnificaţie modernă, căci incorporează în chip firesc un principiu agrarian de Economie politică enunţat abia de către francezul Quesnay în secolul XVIII.
Atunci când vorbesc despre istoria veche a României, unii dintre istoricii străini atribuie proporţii de Exodus retragerii fiscalilor imperiali. Administraţia este legată întotdeauna de o populaţie de la care se pot colecta impozite. Dacă statul nu mai poate colecta impozite, legătura se rupe şi administraţia pleacă. Mi se pare de domeniul evidenţei faptul că impozitarea nu este categorial-ontică. Putem conjectura că numai 10% din acea populaţie dacică, imediat înainte de momentul retragerii aureliene, mai plătea impozite. Să zicem că ei au însoţit administraţia fiscală la retragerea peste Dunăre. Însă 90% din totalul populaţiei a rămas. Nu aveau să plece din locul unde se sustrăgeau plăţii impozitelor, ca să ajungă într-un loc unde impozitarea putea fi riguroasă. De altminteri fiscalul imperial Zosimus nici măcar nu aminteşte retragerea aureliană în Historia Nova. Dacă el este în minoritate faţă de restul opiniilor, nu înseamnă că Zosimus greşeşte.

Atunci când vin pe lume imperiile, populaţia este legată şi de o infrastructură. Tabula Peutingeriana înfăţişează acea infrastructură. Tabula Peutingeriana este copia unui fragment dintr-un mare ‘itinerar roman’, o hartă a drumurilor imperiale romane din secolul IV AD. Tabula Peutingeriana arată prezenţa unei infrastructuri romane la nord de Dunăre mult timp după „retragerea aureliană”. Aceiaşi istorici nu spun nimic despre explozia demografică a proto-românilor ce arau pământul cu noul tip de plug, îi zicem thematic pentru că îl întâlnim în legea plugarului din themele bizantine.

Alt lucru ce se uită despre istoria noastră veche este faptul că în secolul al II-lea după Christos, Imperiul Roman, ce număra atunci peste cincizeci de milioane de locuitori, folosea deja sisteme de producţie industriale, adică IMM-uri cu producţie de serie. Astfel, doar ca să dăm un exemplu, menţionăm că în acel timp şi într-acel imperiu, se fabricau anual 100 de milioane de obiecte de sticlă. Deci istoria Daciei Felix după retragerea fiscală şi a facilităţilor administrative trebuie privită şi din perspectiva "sistemelor de producţie", o perspectivă dezvoltată şi fundamentată teoretic mai ales în Economia Politică şi în Ecologia Industrială de azi, dar teorie ale cărei începuturi discursive pot fi trasate în antichitatea elină, în filosofia lui Aristotel. În analiza sistemelor de producţie din orice domeniu şi din oricare timp, un concept esenţial este acela de "unitate funcţională", un reper al sistemelor de produse care evoluează de asemenea istoric, dar care incorporează conceptul de "funcţie a produsului".

Iar funcţia sistemului de producţie este legată, aici şi pretudindeni, de "calitatea ontică". „Brazda lui Novac” este augmentarea hiperbolică a brazdei plugului mare. Fără îndoială, ea încorpora şi "calitate ontică". „Brazda lui Novac”, brazda plugului cu bârsă şi cormană, permitea drenarea solului şi cultivarea grâului, a cărui rădăcină putrezea în dâra lăsată de ‚pluguşor’: ogorul arat de ‚bădica Traian’ era inundat la orice ploaie.

Şi în această nouă tehnologie aplicată pământului, se păstrează ceva esenţial din memoria veche. Drumurile romane erau acoperite de „pavimentum”. Era ultimul strat dintr-o serie de patru (celelalte, numărate de jos în sus, se chemau: statum, rudus, nucleus), destinate să asigure drenarea. Cele patru straturi erau aşezate într-un soi de lungă tranşee. De la „pavimentum”, alcătuit pur şi simplu din sol mineral bine bătătorit, avem „pămîntul”, adică terenul arat cu plugul cel nou care drena terenul agricol, permiţând recolte de grâu foarte mari. Drenarea este funcţia ce incorporează calitatea ontică a celor două sisteme ‘de producţie’ - în sensul că funcţia este provocată, rezultă prin acţiunea unor artefacte controlate de Homo Faber. Iar calitatea ontică de interes pentru noi când privim cele două sisteme este legată strict de mediul înconjurător, aşa cum se şi cuvine de altminteri în Ecologia Industrială. Anume, este vorba despre drenarea apei de ploaie.

Păstrarea vechiului termen, pavimentum-pământ, se impunea şi prin geometria liniară a brazdei. Datorită fragilităţii plugului construit din lemn, întoarcerea ducea la ruperea lui. Se trasa atunci o brazdă de mare extensie, având o capacitate de drenare care evoca drumul roman sub pavimentum. Deci brazda noului plug semăna, în aceasta privinţă, cu vechiul drum roman.

Imediat după chestiunea ‘brazdei’, ce pare prioritară şi vine în sprijinul tezei noastre, în legislaţia agrară bizantină din secolul VII urmează înscrise reglementări pentru “chestiunea boilor”. Chiar şi în enigmatica legendă a nodului gordian este vorba în esenţă despre o legătură între un mijloc de tractare pus în mişcare de boi, şi un mijloc tehnic care opune o foarte puternică rezistenţă. Poate că Alexandru Macedon nu a rezolvat enigma nodului gordian. Poate că plugul tractat de boi a fost inventat de multă vreme, în Frigia. Operaţiile de tractare a noului tip de plug, de tăiere adâncă a pământului şi de răsturnare a brazdei necesitau aplicarea unei forţe considerabile, şi aceasta nu putea fi exercitată decât de boi. Astfel, pentru plugar, boul devine atunci animalul domestic cel mai important pentru subzistenţa lui. Aflu pentru prima oară citind un text al domnului Napoleon Săvescu, totdeauna cu informaţie bogată, că jugul pentru boi a fost inventat de populaţia carpato-danubiană. Pe celălalt ţărm al Pontului Euxin faţă de Anatolia, după 600 AD trebuie luată în calcul creşterea demografică necontenită adusă de plugul cu bârsă şi cormană, care trasa „brazda lui Novac”.

În conceptul „Brazda lui Novac” este prezentă ideea de forţă. Întâlnim legenda Novacilor pe o arie largă, din Oltenia până în Transnistria, şi ea este coroborată de mărturiile suedezilor ce au traversat istmul baltico-pontic, privind predominarea românilor „novaci” acolo. Urme sigure ce mai avem ne dovedesc prezenţa românilor "bolohoveni" pe aria unde cad ploile ce întreţin rîul Sluci şi Bugul superior (de altminteri Winston Churchill scrie că Bugul este frontiera naturală a României Mari înspre răsărit), şi a românilor ‚brodnici’ la vadurile rîurilor din stepa ţinuturilor care vor fi viitoarele Rusii, vaduri care jalonau cu ‚novaci’ noile ‚drumuri romane’ spre răsărit. Astfel, găsim încă la Nipru, în raionul Dnepropetrovsk, regiunea Dnepopetrovsk din Ucraina, localitatea Voloşkoe, numele însemnând, pentru martorii slavi : «al (a) valahilor ». Numele de familie Voloşin, frecvent întâlnit în Rusia şi Ucraina, înseamnă Vlaşin, Valahul. Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii (Malaia, Bielaia, Velikaia) sunt probabil milioane. Ar fi absurd să spunem că toţi Voloşinii se trag din satul Voloşkoe, şi cu atât mai puţin că ar fi coborât din paginile romanelor Ioanei Postelnicu. Ei sunt mai curând urmaşii ‘românilor novaci’ plecaţi spre răsărit, care au efectuat primele desţeleniri în marea câmpie chemată mult, mult mai târziu « stepa rusească ».

Tamás Lajos dovedeşte nu doar lipsă de respect faţă de teoriile istorice şi ecologice ale unui Fernand Braudel, --recunosc, respectul este o chestiune de alegere--, dar uită ceva important : « pămîntul » românesc. Brazda plugului nou marcând 'pămîntul' este, dar numai pentru noi românii, de asemenea şi o 'signatură'. Bineînţeles, "Signatura" nu este brazda agricolă, ci interpretarea iterabilă, primăvară după primăvară, a brazdei, a pămîntului. Plugul cel nou este şi metaforă pentru civilizaţia modernă. Căci o 'problemă intratabilă" este de fapt o "problemă intractabilă", adică o problemă pentru care nu există soluţia "Tractatus".

Păstrarea numelui ‚pământ’ chiar şi pe spaţii ce nu fuseseră în trecut ale imperiului roman ci ale barbariei antice, --ca să o deosebim de barbaria migratoare care a încălcat dreptul popoarelor--, arată şi păstrarea spiritului roman. Este deci plauzibil că propagarea plugului thematic, care începe în secolul VII, era însoţită de răspândirea creştinismului într-o variantă iconoclastică timpurie. Pentru « pământul » românesc, aşa cum este numită de proto-români brazda lungă a plugului thematic, varianta iconoclastă a creştinismului va permite şi înflorirea acelei variante de neolatină pe care o vorbeau plugarii. Rugăciunea iconoclastă "Dă, Doamne, românului, mintea de pe urmă!" încapsulează poate şi percepţia populară despre succesul gramaticii generative care permite formularea şi enunţarea judecăţilor de valoare.

Titus Filipas

 

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)