Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Luptele Iraclidului Pogonatos

Dr. Titus Filipas

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Constantin al III-lea, bazileul ce urmează împăratului Iraclios, nu a domnit decât din februarie până în mai, anul 641. Urmează copilul său Constans al II-lea (641-668), născut la Constantinopol în anul 630. Când îi va creşte părul pe faţă, va fi supranumit de către popor Bărbosul, Pogonatos pe greceşte, numele vrând sa sublinieze faptul că imperatorul ajunsese la maturitate. Provincia romană a Egiptului este pierdută de Constans al II-lea în anul 642. Este cam greu să învinuieşti pentru această pierdere un copil de numai 12 ani!

Deşi normanzii recuceresc o parte din Africa de Nord, până la Napoleon Bonaparte, nici un european nu va mai stăpâni Valea Nilului şi piramidele măcar o singură zi! Oikumena romană clădita cu atâta trudă de împăratul Justinian I (527-565) nu va mai fi rezidită vreodată. Pentru omenirea întreagă, pierderea cea mai mare de la 642 AD a constat în arderea manuscriselor greceşti şi latine ale Marii Biblioteci din Alexandria ca să fie încălzite băile arabe.

Tot la anul Domnului 642, guvernatorul arab al Siriei, pe numele său Mu'awiya, trimite un corp expediţionar să invadeze Armenia temporar.

Iar în anul 647, arabii ocupă Cezareea Cappadociei. Raidurile musulmane în Asia Minor (sau Anatolia, peninsula din extensiunea occidentală a continentului asiatic) devin aproape obligatorii sângeroase evenimente anuale. Imperiul bizantin rămânea însă, căci arabii nu au reuşit niciodată să cucerească teritoriile aflate la nord de lanţul munţilor Tarsus.

Imperiul persan, încă mai slăbit decât Imperiul bizantin, incapabil să mobilizeze resurse, va fi distrus în structura lui statală, fiind complet ocupat de arabi prin efortul lor expansiv de la anul 643 şi până la anul 650.

Guvernatorul Mu'awiya din Siria dovedeşte apoi ideea inovativă de a redeschide şantierele navale romane, fiind construită astfel acolo prima flotă arabă. Care atacă insula Cipru în anul 649. Şi care ocupă insula Rhodos în anul 654. Bronzul celebrului ‚colos din Rodos’, o ‚minune’ dintre ‚cele şapte minuni’ ale lumii antice, este vândut apoi ieftin de cuceritorii arabi unui negustor evreu.

Acest bazileu 'bărbos' Constans al II-lea, ce pare a nu se mai interesa pe moment de Mediterana lăsată pradă arabilor, devine totuşi, la vârsta de douăzeci şi opt de ani, primul erou al luptelor de eliberare naţională din istoria noastră. Pentru el, aceasta a fost o prioritate, înaintea luptei impotriva arabilor.

În cronicile bizantine este consemnat faptul, deosebit de important pentru noi, că în anul 658 împăratul Constans al II-lea execută o fulgerătoare campanie militară în "Sclavinia" aflată la nord de Dunăre, Sclavinie pe care o curăţă temeinic de slavii păgâni ce o cotropiseră temporar. Abia un text publicat de cărturarul filolog şi teolog Gheorghe Gavrilă Copil, în volumul “Mărturisirea de credinţă Literară” ("document de constiinţă colectivă" îngrijit de scriitorul Artur Silvestri la Editura Carpathia Press, 2006), îmi aduce lumină aupra tipului de alegere efectuat la 658 Anul Domnului de împăratul Constans al II-lea. Cred că în cultura română de literă nouă, Gheorghe Gavrilă Copil este primul intelectual ce aducea în conştiinţa publică, --prin piesa de teatru „Deceneu”--, importanţa “Arhiepiscopiei latinilor orientali”, decretată la anul 535 de împăratul Justinian I. Tot cărturarul Gheorghe Gavrilă Copil mă informa că :„Surse greco-catolice vorbesc despre Arhiepiscopia latinilor orientali ca fiind dependentă de Roma.”

Astfel, putem zice că la 658 AD, motivaţia lui Constans al II-lea a fost aceea de a salva arhiepiscopia Justiniana Prima de slavi. Fiind un gest decisiv pentru salvarea Latinităţii Orientale. Această Oikumenă latină răsăriteană devine extraordinar de importantă pe vremea împăratului Manuel I Comnenul, care încearcă să o incorporeze Romaniei (Imperiului) printr-o infrastructură nouă de drumuri romane.

Văd în Arhiepiscopia Justiniana Prima o motivare ulterioară şi pentru hotărârea puternicului papă Inocenţiu al III-lea să înfiinţeze ‘Arhiepiscopia de Ohrid’, a cărei pază o încredinţează Asănescului ţar Ioniţă atunci când îi acordă titlul de Rex. Apoi, marele împărat Mihail al VIII-lea Paleologul, după ce parafează celebrul hrisov cultural pentru Aghia Sofia, parafează hrisovul pentru ‘Arhiepiscopia de Ohrid’, al cărei contur era exact cel stabilit de Inocenţiu al III-lea, adică mergea din Balcani la ţărmul baltic, traversând istmul baltico- pontic.

În istoriografia bizantină, termenul altminteri generic "sclavinia" desemnează oricare teritoriu din peninsula balcanică invadat de slavi. Teritoriu unde administrarea bizantină încetase numai ‚de facto’, nu şi ‚de jure’, deci rămânea teritoriu roman de drept. Tot ce a decretat pe vremuri Bizanţul ca fiind simple "sclavinii", este şi acum teritoriu ce se va integra într o bună zi în Romania Neoacquistica. Putem identifica 'sclavinia' de la nord de Dunăre, eliberată la 658 AD de împăratul Constans al II-lea, cu ţinutul numit mai târziu Ţara Românească.

Să nu ne mirăm prea mult că împăraţii aceia de la Constantinopol erau tentaţi atât de frecvent să treacă Dunărea pentru a elibera teritorii pe care le considerau "de jure" a fi mereu şi pentru totdeuna romane. Vasile al II-lea Bulgarohtonul şi Manuel I Comnenul îl vor imita pe Constans al II-lea.

Aceiaşi împăraţi bizantini erau tentaţi la fel de frecvent să treacă şi Marea Adriatică în Italia, pentru a impune legea romană acolo, când era încălcată. Astfel, în anul 661 împăratul Constans al II-lea Bărbosul trecea cu o armată încă mai mică Adriatica, încercând eroic să alunge ’bărbile lungi’, -- pe longobarzi adică--, din Italia, continuând strategia militară începută de Justinian I, urmată apoi de Mauricius şi de Iraclios.

Spre deosebire de situaţia relativ facilă de la nord de Dunăre, iată că dincolo de Adriatica se dezvoltă probleme logistice practic insurmontabile pentru Bărbosul Constans, care înregistrase la început succese fulger împotriva ‚bărbilor lungi’.

Urmează apoi un gest în care tînărul împărat Constans îl imită iarăşi pe Justinian I. Să nu uităm că Justinian Primul încercase, deopotrivă, să-i apere pe latinii orientali, dar şi pe latinii din Africa de Nord. Mi se pare că numai perseverând în strategia lui Justinian I, nu doar din motive tactice şi logistice, Constans al II-lea părăseşte peninsula italică pentru a trece în Sicilia, pregătind strategia de apărare a insulei contra unui foarte probabil atac al flotei arabe. Mişcarea lui Constans al II-lea îi va opri pe arabi două veacuri. Până la urmă islamicii nu vor dobândi insula decât prin trădarea nedemnă, destul de bizară, trebuie sa adăugam, --poate că au rămas necunoscute pentru noi multe detalii istorice--, a unui amiral bizantin. În siajul gândirii strategice a lui Justinian Primul, Constans al II-lea năzuieşte să reocupe Africa de Nord, cu drumurile de sub măslini acum patrulate de călăreţii arabi. Pentru a pune strategia justiniană în practcă, Pogonatos vrea să folosească Sicilia drept "capul de pod" al recâştigării Africii. Având mare trebuinţă de resurse, impune taxări exorbitante în Imperiul Roman. Iar când anunţă că mută capitala imperiului bizantin de la Constantinopol la Siracuza, este asasinat în baie de cubicularius.

Ce se ascundea în abominabila crimă? Cine îl comanda pe cubicularius ? Listarea simplă a împăraţilor în cărţile de istorie ţine sub tăcere conflictele familiale acute. Însă ele au existat. Proiectul lui Constans al II-lea, prin care vroia să facă din Sicilia centrul Oikumenei, întinzându -se de la romanii orientali nord-dunăreni, şi ajungând până la romanii din Africa de Nord, era nu doar îndrăzneţ, ci şi realist. Normanzii îl vor relua parţial, construind ‚Regatul celor două Sicilii’ cu extensie africană, primul stat modern din istorie.

Fără îndoială că prin asasinarea „Bărbosului”, istoria europeană şi nord-africană a fost mult întârziată. Mişcările pe acest teritoriu vast al Oikumenei centrate pe Mediterana sunt urmărite şi de Mihai Eminescu. După ce împăratul Traian îi cucerea pe daci, o parte din populaţia recalcitrantă este mutată în Africa de Nord. Acolo vor deveni “berberi”. Unii din ei se vor converti la iudaism. Ei vor fi sursa de “evrei sefarazi”, care nu sunt evrei etnici, ci doar « evrei » prin conversie. Vor trece în Spania şi după Tarik, Gibraltarul este muntele lui, şi după Almohazii ce- i aruncă afară din Africa pe normanzii conduşi de clanul de Hauteville. Dar au mers probabil acolo şi înainte de venirea arabilor. Berberii de origine dacică au contribuit la sursa de “evrei sefarazi” ? Recitind « Sărmanul Dionis », aceasta îmi pare a fi intuiţia lui Mihai Eminescu când vorbeşte despre un cărturar sefarad : « Maistrul Ruben era un bătrîn de o antică frumuseţă. O frunte naltă, pleşuvă, încreţită de gîndiri, ochii suri, boltiţi adînc în capul cel înţelept, şi barba lungă, care curgea de sub adîncii umeri ai obrazului pînă pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înţelept din vechime. Arătarea lui era liniştită – dar nu blîndă [...] El este un evreu învăţat, pribegit din Spania în Polonia, unde însă, neputînd a fi învăţător public, pentru că rămăsese în legea lui, fusese chemat de Domnul Moldovei ca dascăl de matematică şi filosofie la Academia din Socola. »

După Constans al II-lea, vine pe tronul Bizanţului fiul său, împăratul Constantin al IV-lea (668-685). Pe vremea lui, arabii vor ocupa Armenia şi multe alte provincii din Asia Minor. Excesiv de încrezători în puterea noii lor flote, islamicii asediază Constantinopol vreme de patru ani (674-678). A fost un eşec total, care opreşte valul avansării arabe, ce păruse irezistibil până atunci. Navele lor sunt incendiate de focul grecesc, produs de un lichid inflamabil a cărui reţetă n-a fost ştiută niciodată dincolo de limitele arsenalului bizantin unde era fabricat. Nisipul putea stinge focul grecesc, dar apa îl înteţea. Şocul psihologic asupra beduinilor obişnuiţi să stingă oricare foc cu nisip, dar acum arşi de vii pe marea de apă, atinge treptat dimensiunea panicii. Beduinii refuză să se mai îmbarce. Arabii ajung astfel să încheie o pace de treizeci de ani cu împăratul Bizanţului. În siajul acestui şoc cultural, musulmanii sunt de acord să plătească în fiece an bizantinilor un tribut în argint, în sclavi, şi în armăsari pur sânge arabi. Împăratul heraclid Constantin al IV-lea murea în luna septembrie din anul 685, la vîrsta de numai treizeci şi cinci de ani.

Titus Filipas

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)