HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Prof. George BACIU -

 

MAGDA ISANOS, CEA MAI PROFUNDĂ POETĂ  A LITERATURII ROMÂNE

 

Moto :Dintre multe nume se impun două: cel dintâi este al Magdei Isanos, poetă excepţională, cu mare influenţă asupra întregii poezii feminine de după război. Nota ei este spaima că nu va apuca să spună tot ce are de spus/.../Boala i-a dat o mare gravitate lăuntrică: poeta ia cunoştinţă de univers ca şi cum s-ar ruga, tulburată de toate câte sunt în juru-i cu sentimentul că se împărtăşeşte dintr-o taină/.../. Natura îi apare ca un templu, în care pomii tineri înalţă o cântare soarelui, zeu popular printre plante./.../Presimţirea că va muri a Magdei Isanos s-a împlinit repede şi nu putem decât să regretăm că n-a trăit mai mult cea care se anunţa, chiar şi printr-o activitate atât de restrânsă, drept cea mai profundă poetă a literaturii române.” (NICOLAE MANOLESCU, prefată la « Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta », B.P.T., 1968, Editura pentru literatură)

 

S-a născut pe 17 aprilie 1916, la orele trei după amiază, la spitalul Socola din Iaşi, unde părinţii ei Mihai Isanos şi Elisabeta (n. Bălan)[1] lucrau ca medici. Tocmai atunci, în ocolul primăriei, scriau ziarele, zburda, ca însăşi ursita ei nerăbdătoare, un mânz rătăcit, roib, cu coama şi coada neagră. A urmat şcoala primară la Costiujeni (la spitalul de aici profesau părinţii), în apropiere de Chişinău, iar liceul la Şcoala eparhială de fete din Chişinău.  Copila perfectă, înzestrată cu toate darurile a fost doborâtă şi aproape strivită, la un an şi şase luni, de o boală cruntă: poliomielita. A zăcut mult şi greu, a rămas cu glezna stângă inertă, ca piciorul rupt al unei păpuşi.

 

« Norocul ei a fost că a avut părinţi plini de grijă şi afecţiune, surori care o adorau, iar în jurul casei o grădină minunată. Erau, de fapt, două grădini concentrice: parcul spitalului cuprindea în sânul lui grădina casei. Cum veneai, cu trăsura sau pe jos, te întâmpina o alee de salcâmi spre o poartă de lemn. În curtea străjuită de brazi, erau două alei de nuci şi două de peri, câţiva meri, un vişin înalt, arţari şi duzi; sub nuci, se făcea toamna un aşternut de frunze foşnitoare. Fetele se tolăneau pe crengile unui arţar bătrân, şi în toată grădina, iarba creştea atât de înaltă, încât îşi puteau croi prin ea tuneluri...Soră mai mare, Magda nu căuta să păstreze distanţă faţă de cele mai mici: le spunea poveşti, era prima la jocuri, le cucerea prin vervă. Îndeplineau orice le-ar fi cerut: să joace teatru (ea născocea piesele, întotdeauna istorice, cu un sultan cotropitor şi un domn român), să prindă muşte ca să hrănească puii din cuiburile doborâte sau să stea cuminţi când făcea şcoală cu ele. Era conducătoarea lor, i se subordonau de bunăvoie, o ascultau şi nu-i ieşeau din cuvânt, iar dacă era ironică sau le făcea farse, nici nu le trecea prin minte să se supere. Nu atât diferenta de vârstă, care nu era mare, conta, cât superioritatea. O superioritate psihică, un anumit fel de a fi, doar al ei, poate un privilegiu obţinut cu preţul suferinţei. Avea replică frumoasă şi promptă, uneori tăioasă, era mai sprintenă la minte decât normalul vârstei, iar prin elocvenţă se impunea adesea şi în faţa celor mari. Îşi scria poeziile solare noaptea, sub ocrotirea umbrei. Antiteza era perfectă: insomniacă, nocturnă, se situa în contrast cu lumina despre care scria. Asa cum noaptea este reversul zilei, poezia era cealaltă faţă a zâmbetului ei diurn. Nu-i plăcea să-şi citească poeziile cu glas tare. Mamei ei, dacă o-ntreba, i le dădea să le citească singură, iar surorilor le cerea să i le copieze „pe curat”, cu chenar în două culori, căci ea avea un scris „urât”, dar cu trăsături ferme, bine formate... Văzându-şi poeziile copiate caligrafic, zâmbea: „Dacă se vor găsi vreodată caietele astea, se va spune cu uimire: Ce scris pueril si ce gândire profundă!” »[2]

 

Debutează în 1932, cu versuri în revista Licurici a Liceului de băieţi « Bogdan Petriceicu Haşdeu din Chişinău.[3] În 1934 publică în « Viaţa Basarabiei », anul III, nr. 3, martie, poezia Ploaie. Contribuie la apariţia revistei Ghiocei, organul Societăţii culturale a şcolii, având ca redactor pe eleva Magda Isanos, clasa a Vll-a. În acelaşi an publică în aceeaşi revistă (Ghiocei, an. I, nr. 2, aprilie) schiţa Creionări, recenzii asupra revistei Crai nou, iar în nr. 2 (mai 1934) poezia Macii şi schiţa Inseparabilele. Ţine o conferinţă cu tema Femeia în literatura noastră.  În toamna aceluiaşi an îşi începe la Iaşi studiile universitare. Iniţial, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie, urmând paralel cursurile Facultăţii de Drept. în cele din urmă, renunţă la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul. La 18 septembrie 1935 se căsătoreşte la Chişinău cu Lev Pantelev. Acesta îşi făcuse studiile la Iaşi, urmând limbile clasice. Avea calităţi intelectuale remarcabile, scria poezii şi era şi el un cititor pasionat. Sfârşitul lui ianuarie al anului următor va marca desfacerea căsătoriei prin consens. Continuă să publice în Viaţa Basarabiei, devine colaboratoare a revistei « Însemnări ieşene » (unde publică cu regularitate până la sfârşitul anului 1936, când revista va fi suprimată). Paralel publică în « Cuget moldovenesc, Pagini basarabene, poezii ca Dorinţa, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvântul Evei, Jucărie şi altele.

 

Ziarul « Lumea » din 13 decembrie 1937 va fi prima publicaţie în care se remarcă talentul poetei: descoperire preţioasă a Însemnărilor ieşene. La 26 decembrie acelaşi ziar anunţa un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate in versuri, versuri de o temeritate care depăşeşte feminismul. La 31 martie 1938 se căsătoreşte cu Eusebiu Camilar (martori: George Lesnea şi avocatul M. Călinescu, la care locuise Magda în primii ani de studenţie). În vara anului 1938, Camilar o duce pe Magda la Udeşti, unde-i cunoaşte familia, prietenii şi locurile copilăriei. Participă la şedinţele Societăţii Noua Junime, înfiinţată din iniţiativa lui G. Călinescu, citind din poeziile ei. Toamna îşi ia licenţa în Drept. Prietena sa Veronica Zosin consideră că a fost cea mai veselă şi fericită perioadă din viaţa Magdei.

 

« El avea un nume sonor ca un pseudonim: Eusebiu Camilar. Amândoi erau poeţi. Întâlnirea a fost una dintre acele apropieri care se întâmplă rar, o revelaţie benefică, şi pentru unul, şi pentru altul. Fericiţi că soarta îi adusese alături, niciunul nu voia mai mult. Lucrurile s-au complicat mai târziu, când, înştiinţată despre planurile lor de căsătorie, mama Magdei a sosit la Iaşi şi a vrut să afle detalii despre viitorul ginere: „cine-i”, „de unde-i”, „cu ce se ocupă”, ce studii are”, „din ce trăieşte”, ”din ce o să trăiţi”... Şi a constatat cu uimire că, în afară de superlative şi declaratii de dragoste („Îl iubesc... Cum era să-l întreb ce studii are?”), Magda nu avea nici un răspuns concret. Se iubeau şi asta le era de-ajuns. S-au căsătorit în martie 1938. În mai, ea le scria celor de-acasă: „Eu sunt foarte fericită, cred că nu e exagerat să spun că ne iubim în fiecare zi mai mult. Ne-am pus verighetele, ne stau foarte bine, nici largi, nici strâmte... Zeby îmi aduce flori din oraş, îmi lustruieşte pantofii şi nu mă lasă să fac treabă, de parc-aş fi o principesă în exil”. »[4]

 

În 1939 se înscrie în Baroul de Iaşi ca avocat stagiar. Colaborează la Jurnal literar, publicând recenzii şi versuri. Are un succes răsunător în avocatură. În septembrie 1940 se aprobă apariţia la Iaşi a ziarului Avântul, unde, alături de George Ivaşcu, Alexandru Pini, Eusebiu Camilar, Magda Isanos face parte din personalul redacţional. Suspectată de cenzură, gazeta nu mai apare. Prefectura judeţului Iaşi aprobă, începând cu luna aprilie 1941, apariţia ziarului de informaţii Voinţa, redactor responsabil Eusebiu Camilar, care — convocat sub arme — lasă toată munca redacţiei în grija poetei. Ziarul a fost opera Magdei, scrie amica sa, Veronica Zosin (căsătorită Gorgos). Din lipsă de fonduri, ziarul îşi încetează însă apariţia în a doua jumătate a lunii mai.  Se naşte Elisabeta, fiica poetei (8 iulie 1941). În acelaşi an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie 30, Baroul Iaşi înregistrează cererea din 28 XI 1941, prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în Bucureşti, strada Popa Nan nr. 49, înaintează un certificat medical, dând delegaţie pentru amânarea proceselor sale d-rei Veronica Zosin, deoarece din motive independente de voinţa mea sunt ţinută să nu activez. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se invocă o induraţie la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecinţă a unui reumatism, apare în ultimul certificat.

 

La Editura Bravo, din Iaşi, în 1943 apare primul volum de versuri: Poezii al Magdei, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar. În anul următor, Vremea, Revista Fundaţiilor, Victoria, Orizont şi Tribuna poporului publică sub semnătura Magdei Isanos poezii ca Bunavestire, Oglinzi, Oamenii, Toamnă, Duhurile pământului, Am văzut şi eu oameni plecând, Aştept anul unu, Doamne, n-am ajuns pînă la tine, Munţii lumii pe inima mea, Ospăţ, Aceste mini. « Invadarea Basarabiei de către armatele sovietice, la 28 iunie 1940, a însemnat exodul familiei din Chişinău, întâi la Iaşi, apoi la Bucureşti, unde Magda i-a urmat. După o scurtă revenire în 1941, refugiul basarabean s-a repetat în primăvara timpurie a lui 1944; Magda a părăsit şi ea, a doua oară, Iaşul, familia s-a reunit în Bucurestiul aflat sub amenintarea continuă a bombardamentelor.  Pentru Magda, au fost anii „plânsului pe prispe de lut”: singurătate, tristeţe, atacurile repetate ale bolii... Stătea mai mult întinsă pe pat; mă duceam şi-o îmbrăţişam, îmi lipeam faţa de umărul ei si mă uitam cum împletea, căci ea împletea mereu, în toamna lui 1944, ultima ei toamnă. Împletitul e geamăn cu aşteptarea, iar ea nu termina niciodată de împletit ciorapi, nu din cauză că ar fi deşirat noaptea ce croşetase ziua, ci pentru că se gândea mereu la o pereche de picioare bărbăteşti cu tălpile îngheţate, care trebuiau ocrotite de frig: picioarele lui Ulysse, aflat pe drumul către casă. Aşeza unele sub altele şiruri albe, şiruri negre, şiruri cenuşii: o nedescifrată Odyssee de lână. Şi-a revăzut poeziile şi, cu zece zile înainte de a muri, manuscrisul a fost depus la Editura Fundaţiilor Regale. Lucrând împreună cu soţul ei la drama „Focurile”, a pus în gura unui personaj, următoarea replică, tâşnită din inimă: „Dac-aş şti că prin moartea mea se schimbă măcar un strop din nedreptăţile lumii, sunt gata să mor...” »[5]

 

În noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviaţie distruge toate manuscrisele Magdei şi ale lui Camilar din locuinţa lor din Iaşi. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care 1-a descoperit în grădina casei. Ziua de 17 noiembrie 1944 va fi tristă ca o frunză mângâiată de chiciura toamnei. Poeta se stinge la Bucureşti, în locuinţa părinţilor săi din strada Popa Nan - Nr. 49.

 

« Dacă poezia ar putea impresiona nările, cred că versurile Magdei ar fi aureolate de acest miros, făcut din: maluri de pârâu, livezi cu stupi, bucătărie vara, pădure de brazi, asfalt de oraş, biserică, tufiş aprins... I-aş spune parfumul pythagoreic al lumii. Ar putea fi povestea Magdei, cuprinsă într-o aromă: născută pentru a percepe şi a întruchipa armonia, mereu sub impulsul iubirii, şi-a trăit bucuria şi suferinţa până la capăt şi a pornit spre lumină, strângând în mâini semnul Crucii. O ursită cu parfum de păgânătate creştinată. »[6]

 

***

 

În anii când poezia românească se „intelectualiza” grăbit, fugind pur şi simplu din labirintul curentelor posteminesciene, din bătaia pasului pe loc, în seria de „isme” ce-i urmară ultimului mare romantic european, ( sămănătorism, poporanism, simbolism, modernismul), Magda Isanos „cânta” pur şi simplu, liberă de prejudecăţi, pe înălţimi, şi din din toată inima ei copilăroasă şi sinceră, îmbătată de soare şi seve. Motivele ei au fost pomii tineri, sevele câmpuluui, anotimpurile, dragostea, freamătul zilei, munţii, lumina, florile, viaţa şi moartea dansând împreună, şi indistincte, la un moment dat, în cercul rotund, în care trupul ei tânăr se închidea. Nu şi spiritul, deschis, cum spuneam, în afară; ce efect cosmic a putut da îmbinarea aceasta de viaţă şi moarte „frăţească” aproape şi fără nici o ranchiună. „Mâinile micilor flori intră în pământ./ Morţii când le sărută ştiu dacă-i vânt,/ şi pe dânsele sorb ploaia şi veştile./ Astfel, în flori îşi deschid morţii fereştile…” O viziune uluitoare şi atât de simplu exprimată…mai departe, florile poetei devin „vijelioase” iar „în mijlocul lor, bolnav de vis,/ ochiul lui Dumnezeu şade deschis”. Acest animism trăit, iar nu citit, sau „făcut”, transmite acea autenticitate pe care nu o fac nici şcolile literasre, şi nu se învaţă nici în cenaclurile, oricât de renumite, în care poeţii se influenţează adesea reciprioc, pentru a se recunoaşte, ori a se sprijini unii de alţii. Magda Isanos trăind urgent, încă de-atunci, timpul ce i s-a dat, a reuşit în poezie să-i transmită haloul unic şi irepetabil, dincolo de accidentul morţii sale, atât de grăbite. În poeziile ei respiră şi astăzi splendoarea tinereţii de aprilie, putem zice. Se scaldă în zi. „ Şi cerul ce fără grabă căzu mirosind albastru lângă ea” o adulmecă însuşi ca pe un vânat special, o vietate fragedă, născută pentru sacrificiu ritual, în onoarea unui zeu al „fecioriei” şi al „bunei-vestiri”. „Apoi de-odată zările-nfloresc/ şi clopote mari, clopote se-aud/ departe-n cerul vesel şi rotund/ hulubii albi şi roşii se rotesc”. „Soarele ca un inel subţire, de undeva din pământ suie spre tine”…”Mă scald ca un copil în râu./ N-am ieri nici mâine, şi voioasă-n uliţi,/ privesc cum suie soarele cu suliţi,/ şi mă gândesc la soare şi la grâu.// Voi scrie despre-acea necruţătoare/ bucurie de-a fi tânăr sub soare;/ cu fruntea lângă cer voi scrie despre viaţă./ Tu, sărută-mi cartea, dimineaţă…/ Fereastra se umple de-amurg şi îngândurată /se uită la mine cum mă bucur şi cred – / ca şi când eu am scornit grădina-ntomnată,/ şi stelele nalte, şi coarnele scunde de ied…”

 

Lucian Blaga a practicat şi el acest animism „total”, dar fără frenezia senzuală, totuşi, a tinerei poete de la Iaşi. Uneori, recitind-o pe Magda Isanos, gândul duce la Rainer Maria Rilke, care crede şi se bucura la fel, cu o octavă poate ceva mai gravă, mai înaltă, dar şi el cu tot sufetul dăruit lui Dumnezeu şi luminilor sale, vieţii, care respiră şi palpită, din orice, şi fără nici o risipă aiurea. Cuvintele sunt la locul lor şi la Magda Isanos ca la orice mare şi adevărat poet ivit spre a dăinui.

 

Prof. George BACIU

 

[1] Din actul de căsătorie datat 14 iulie 1915 al Oficiului de stare civilă de pe lângă Municipiul Iaşi, rezultă că domnul Mihail Isanos de profesie medic, domiciliat în Iaşi, str. I.C. Brătianu, fiu al d-lui Iosef Isanos, de profesie mecanic şi ai d-nei Peiţa, născută Papadopol, de profesie casnică, se căsătoreşte cu Elisabeta Bălan, în vârstă de 26 de ani, de profesie doctorandă, domiciliată in Iaşi, str. Sărăriei. Şi-au început cariera ca medici psihiatri la Spitalul Socola, lucrând cu profesorul C.I. Parhon.

[2] www.isanos.ro

[3] Elevă a Liceului Eparhial din Chişinău (în clasa a VI-a) publică în revista liceului de băieţi, Licurici, an. 1, nr. 2 clin 28 mai 1932 poeziile Aş vrea un basm şi Primăvara.

[4] www.isanos.ro

[5] www.isanos.ro

[6] www.isanos.ro

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com