Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

 

 

Aniversare 95. Marea Unire și Banatul

 Dr. Tiberiu Ciobanu

 

Istoricul Silviu Dragomir consemna că: „Aduna­rea de la Alba-Iulia va rămâne de-a pururi piatră de hotar a istoriei române şi va reprezenta, din veci în veci, simbolul biruinţei noastre definitive. Ea a fost rezultatul logic al evoluţiei istorice, fructul luptelor de emancipare a poporului românesc şi triumful strălucit al ideilor gen­eroase pentru care s-a vărsat, cu atâta prisosinţă, sângele scump al fraţilor noştri". Desigur că „ideile generoase", care au însufleţit conştiinţa naţională, au putut „să tri­umfe", fiind nutrite de „o stare de spirit permanentă" de-a lungul istoriei noastre, stare căreia Nicolae Iorga îi acordă o importanţă capitală: „Unitatea naţională - scrie marele istoric - nu este un proces diplomatic, o izbândă militară, o cucerire a forţei, isprava unei cugetări individuale, ori unei acţiuni de grup, ci rezultatul firesc al unei stări de spirit permanente". Scriitorii, istoricii noştri - cei mai mari dintre ei fiind cărturari iluştri şi patrioţi, întrunind toate însuşirile unor mari dascăli ai neamului nostru - au avut o contribuţie fundamentală pentru întreţinerea şi învigorarea acelei stări permanente de spirit care, de fapt, este sinonimă cu conştiinţa naţională.

Merite cu totul excepţionale în dezvoltarea conştiinţei naţionale, în neîntreruptul şir al generaţiilor, l-au avut dascălii care activau, în general, la şcolile confesionale (de pe lângă biserica ortodoxă) ale românilor din Imperiul Austro- Ungar.

Evenimentele din toamna anului 1918 au fost întâmpinate de populaţia românească, aflată sub stăpânire austriacă (Bucovina), austro-ungară (Transilvania şi Banat) şi rusească(Basarabia), cu o matură înţelegere a determinantelor istorice, iar starea de spirit naţională, patriotică, a românilor ajunsese la apogeu.

La Oradea, în 12 octombrie 1918 s-a întrunit Comitetul executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, împrejurare în care s-a adoptat, în unanimitate, declaraţia referitoare la „Deplina liber­tate naţională".

În aceasta se arată: „Pe temeiul firesc că fiecare naţiune poate hotărî singură şi liberă pe soarta sa, un drept care este acum recunoscut şi de guvernul maghiar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea română doreşte să facă acum uz de acest drept şi reclamă, în consecinţă, şi pentru ea dreptul ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărască, singură aşezarea ei printre naţiunile libere".Conceperea documentului respectiv aparţine luptătorului naţional, Vasile Goldiş (de profesiune: profesor cu merite deosebite, ca dascăl la Caransebeş şi Braşov, unul din cei mai buni autori de manuale de istorie, din vremea sa, pentru învăţământul gimnazial şi liceal).

Apoi, în 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida-Voievod a prezentat Declaraţia în Parlamentul din Budapesta, documentul creând o agitaţie extraordinară în rândurile deputaţilor maghiari.

Liderii românilor din Timişoara se înscriu foarte repede în mişcarea naţională, pregătitoare a crucialu­lui act istoric de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918. Astfel, în ziua de 31 octombrie 1918, s-a înfiinţat Con­siliul Militar Român din Timişoara, sub conducerea lui Aurel Cosma. La eveniment au participat un mare număr de cetăţeni: intelectuali, ofiţeri din Garnizoana Timişoarei şi ţărani din satele apropiate. În zilele următoare aseme­nea consilii au fost înfiinţate în multe din localităţile bănăţene, organizaţiile respective având rolul de a menţine ordinea publică.

Consiliul Naţional Român Central (cu sediul la Arad) a convocat Adunarea Naţională, la Alba-Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918. În Convocare se relevă semnificaţia evenimentului, încărcătura sa istorică: „Istoria ne cheamă la fapte. Poporul român vrea să trăiască alături de celelalte naţiuni ale lumii, liber şi indepen­dent." Valeriu Branişte scria în editorial (nesemnat) din „Drapelul" lugojan din (28) noiembrie 1918, intitulat La Alba Iulia: „Un fior sfânt cutremură astăzi toate inimile româneşti la gândul măreţei adunări de la Alba Iulia, unde după veacuri de patimi şi robie este chemat poporul românesc să-şi proclame libertatea sa naţională. Va fi o zi istorică, o zi neuitată în viaţa poporului, o zi de la care se va data o nouă epocă. O zi pe care o vor aminti urmaşii îndepărtaţi cu evlavie şi admiraţie. La Alba-Iulia se va începe un nou capitol al istoriei naţionale româneşti. Iar conţinutul acestui capi­tol va fi dat prin vrednicia celor de faţă şi a urmaşlilor noştri."

De îndată, în localităţile bănăţene au fost orga­nizate adunări ale cetăţenilor, pentru alegeri de delegaţi la Adunarea Naţională de la Alba-Iulia. Întâmpinând şi depăşind o serie de dificultăţi, date de prezenţa armatei sârbe în Banat, românii şi-au ales peste 350 delegaţi, aceştia reprezentând toate categoriile sociale, organizaţii culturale, cercuri electorale etc., mulţi dintre împuterniciţi având „credinţionale" care exprimau în mod emoţionant, starea de spirit patriotică a comunităţii, dorinţa mulţimilor de a se uni cu Ţara Mamă.

La Adunarea Naţională, alături de delegaţii ofi­ciali ai bănăţenilor care au reuşit să învingă opreliştele şi au ajuns la Alba-lulia, au luat parte mii de locuitori ai acestei provincii, prezenţa lor, acolo, având un rol însemnat în afirmarea democratică, unanimă, a plebisci­tului naţional. În multe localităţi româneşti din Banat, în ziua de 1 decembrie, au avut loc adunări ale cetăţenilor, în care aceştia îşi manifestau dorinţa de a se uni ţinutul lor cu România. De asemenea reprezentanţii românilor bănăţeni, care n-au putut să participe la Adunarea Naţională, şi-au exprimat adeziunea la hotărârea luată acolo, prin telegrame şi mesaje transmise prezidiului forumului de la Alba-lulia, constituit, democratic, din cei 1228 delegaţi, alături de peste o sută de mii de participanţi, sosiţi din toate părţile Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului. Arhiva Muzeului Unirii din Alba-lulia, în cadrul fondului său documentar, păstrează numeroase mărturii de solidaritate ale bănăţenilor cu participanţii la Marea Adunare Naţională de la Alba-lulia.

În articolul nesemnat Momente înălţătoare din 22 noiembrie/ 5 decembrie, din „Drapelul", se arată că: „A fost impozantă manifestarea poporului român la memo­rabila adunare de la Alba-lulia. Prezentarea compactă a tuturor straturilor a alcătuit o armonie desăvârşită (...). Părea că Duhul Sfânt s-a pogorât peste feţele lor înălţate spre a cere libertatea de mult dorită de la Atotputernicul". Acest editorial se încheie solemn, finalul devenind o rugăciune: „Fii binecuvântată şi mare zămizlitoare a visurilor noastre de veacuri! Fă ca din mormintele eroilor noştri, căzuţi pentru dezrobirea popoarelor, să rămână şi pentru neamul nostru viaţa de veci. Dă putere conducătorilor noştri ca, şi pe mai departe, să ne conducă cu înţelepciune (...)".

Prin Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba-lulia s-a decretat înfăptuirea Marii Uniri din 1 decembrie 1918.În primul punct al acestui document însemnat se specifică: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-lulia, în ziua de 1

decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tu­turor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre."

În Banat, începând din a doua parte a lunii noiem­brie 1919 era o situaţie specială, aici aflându-se armata sârbă. Fusese şi armata franceză, adusă în Banat la în­ceputul lunii decembrie, Antanta dorind să detensioneze atmosfera întreţinută de armata sârbă, care îşi schimbase statutul, devenind, din aliată, ocupantă.

În primăvara anului 1919, atât diplomaţia românească, din Bucureşti, cât şi cea sârbă, din Belgrad, desfăşoară o intensă activitate pentru controlul definitiv asupra Banatului. S-a ajuns ca, la 21 iunie 1919, Con­siliul Puterilor Centrale Aliate de la Paris să hotărască divizarea Banatului între români şi sârbi. După, mai bine de o lună, la 27 iulie, ultimii militari sârbi au părăsit teritoriul Banatului care a fost integrat României. Chiar a doua zi, generalul francez De Tournadre l-a instalat pe dr. Aurel Cosma în fruntea judeţului nou constituit, care se numea Timiş-Torontal.

Pentru asigurarea ordinei publice şi pentru protecţia bunurilor private, în data de 2 august 1919 au sosit aici primii jandarmi români.

În 3 august 1919, la ora 830, armata română a fost întâmpinată la Vama de la marginea Timişoarei de către un numeros public, în frunte cu prefectul Aurel Cosma, care a rostit un călduros cuvânt de bun-venit şi a expri­mat recunoştinţa bănăţenilor pentru sacrificiile făcute de eroica armată română în timpul Primului Război Mon­dial, aducându-şi o contribuţie inestimabilă la crearea cadrului istoric pentru realizarea Marii Uniri.

După mulţi ani, dr. Aurel Cosma, rememorând această zi, consemna: „Noi, românii bănăţeni, am fost poate cei din urmă care au putut ridica, în strigăte de bucurie, pălăria noastră în faţa drapelelor celor dintâi regimente româneşti care au intrat pe pământul nostru, într-adevăr, nu era decât la 3 august 1919, când oraşul Timişoara şi-a deschis porţile în faţa dorobanţilor români, care au venit ca să pună stăpânire veşnică pe pământ românesc. Era o zi mare pentru noi. Era praznicul dez­robirii Banatului".

În „Drapelul", din 7 august, a apărut articolul Zile istorice în Banat, care prezintă detaliat manifes­tarea prilejuită de intrarea trupelor armatei române în Timişoara.

În după-amiaza aceleaşi zile, în jurul orei 17, la Timişoara a sosit, cu un tren special I. C. Brătianu, premierul României, fiind însoţit de Ştefan Cicio-Pop, lider al Partidului Naţional Român, ministru în Consiliul Dirigent, şi de Mihai Popovici, de colonelul Tuhari şi de şeful său de cabinet Alimănăşteanu.

Astfel s-au creat toate condiţiile pentru instalarea administraţiei române în judeţul Timiş-Torontal, ceea ce însemna integrarea efectivă a acestui ţinut în statul unitar naţional român.

 

 

 

 

 

 

 

 

Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)