Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

EROI AI NEAMULUI ROMÂNESC  -  IANCU DE HUNEDOARA

 

MATIA / MATEI

Secvenţe lămuritoare

 

Dr. Tiberiu Ciobanu

 

Numele fiului cel mic al lui Iancu de Hunedoara, Matthias (cu variantele sale Mathias, Mathia sau Matia) „provine de la acela al apostolului omonim” (ajuns nume propriu, cu care erau botezaţi, destul de frecvent, copiii catolicilor şi protestanţilor din apusul şi centrul Europei, în Evul Mediu), pentru că s-a născut, se pare, chiar în ziua în care acesta era sărbătorit (conform calendarului Bisericii Romano-Catolice, ziua Sfântului Apostol Matthias era sărbătorită în Ungaria acelor vremi la 24 februarie, în anii obişnuiţi sau la 25 februarie, în cei bisecţi). La români, însă, acest onomastic nu există, nu este utilizat şi nu s-a dat nicicând, ca nume de botez, cu toate că în calendarul bizantin apărea ziua sfântului respectiv. El este prezent şi în calendarul ortodox român în care, „Sfântul Apostol Matia” este pomenit de două ori (o dată direct, la 9 august şi altă dată indirect, în 30 iunie, cu ocazia prăznuirii zilei celor 12 apostoli).

Desigur nefiind vorba de sarbători propriu-zise, de importanţă majoră, acestea nu au pătruns in conştiinţa colectivă, astfel că în onomastica românească nu există numele de Mathias. Este intâlnit, însă, foarte des, cel al evanghelistului Matei, căci textele Evangheliilor, împreună cu autorii lor, erau in permanenţă rostite dinaintea poporului credincios[1]. Prin urmare, atunci când cronicarii munteni şi moldoveni din secolul al XVII-lea au scris în limba română, ei au folosit, pentru a consemna numele marelui suveran al Regatului ungar, forma Matiiaş sau Mateiaş (adică variante deformate ale numelui maghiar Mátyás)[2]. La fel au procedat şi istoricii români din Transilvania secolului al XVIII-lea, un exemplu concludent fiind Gheorghe Şincai, care, în mod curent, atunci când se referă la Matia Corvinul, foloseşte în cronica sa numele de „Matiaş, craiul Ungariei”[3]. Însuşi cel mai mare istoric al nostru, Nicolae Iorga, a recurs constant în scrierile sale la forma Matiaş/Mateiaş.

Rezultatul a fost că, treptat şi pe negândite, din Matiaş s-a trecut la Mateiaş (acesta fiind, practic, un diminutiv de la Matei), ca în cele din urmă, să se ajungă la rebotezarea celebrului rege al Ungariei, de origine română, în Matei. În concluzie, istoriografia românească modernă va ajunge să folosească acest nume atunci când se va referi la Matia Corvinul. Semnificativă în acest sens rămâne prima sinteză critică de istorie a românilor (devenită un reper valabil până în prezent) şi anume Istoria românilor din Dacia Traiană (publicată în 13 volume, între 1896 şi 1912), în care autorul acesteia, A.D.Xenopol utilizează, în permanenţă, numele de „Matei Corvin”[4] atunci când scrie despre mezinul lui Iancu de Hunedoara. Printre cercetătorii noştri de marcă, care au folosit în scrierile lor numele de Matia (putând să contribuie substanţial la impunerea acestuia în istoriografia românească din secolul trecut) s-a remarcat în mod deosebit Vasile Pârvan (care folosea în studiile sale, de istorie medievală, doar onomasticul Mathias)[5], însă, după ce s-a afirmat (îndeosebi în preajma anului 1900) prin temeinice cercetări în domeniul medievisticii, marele savant român se va reprofila, dedicându-se istoriei antice şi arheologiei, renunţând astfel la preocupările lui vis-a-vis de Evul Mediu românesc.

Fără a exista cine ştie ce „conspiraţii” şi „strategii” oculte (toate istoriografiile lumii înregistrând cazuri similare, „de nume proprii adaptate specificului unor limbi, de nume «inventate», adaptate, de nume impuse prin cutumă şi tradiţie”, fără ca cineva să acuze pe altcineva de eventuale interese naţionaliste, ideologice sau politice) aşa cum, lipsit de o bază reală, ba chiar „mai mult decât tendenţios”, au încercat, în mod absurd, să acrediteze această idee unii istorici contemporani (din păcate, printre aceştia numerându-se până şi români)[6], în lucrările istoriografice româneşti, ca de altfel şi în conştiinţa poporului nostru, s-a impus folosirea generalizată a numelui de Matei Corvin[7]. De remarcat este faptul că tocmai în perioada în care, în România, s-a aflat la putere regimul comunist, şcoala istorică de la Cluj, prin intermediul (la început)  unui reprezentant de seamă al acesteia, Francisc Pall, a pus în discuţie, grava eroare ştiinţifică care avea la bază confuzia dintre numele apostolului Matia (după care a fost botezat, de fapt, fiul lui Iancu de Hunedoara) şi cel al evanghelistului Matei, dat marelui monarh al Ungariei de istoricii români. Dacă în mediul istoriografic, îndeosebi printre specialiştii în epoca medievală, s-a statornicit în prezent forma corectă de Matia, în mentalul colectiv s-a încetăţenit onomasticul Matei[8]. Aceasta ţine, însă, de tradiţie, obişnuinţă, poate, uneori, şi de ignoranţă, dar în niciun caz de aşa-zisa presiune „strategică” sau „imaturitate a medievisticii noastre”, despre care fac vorbire în „operele” lor acei pescuitori în ape tulburi, la care mă refeream mai sus[9].Foarte concludentă, mi se pare, în acest context, o cronică milaneză de epocă, scrisă pe când regele Matia se afla, încă, în viaţă, în care acesta nu este numit Mattia (aşa cum apare în toate actele şi cronicile scrise în limba italiană) ci Matteo, adică cu forma italiană a numelui Matei[10]. Desigur se prefigura, de pe atunci, „varietatea de opţiuni onomastice” pe care, omenirea, avea să o cunoască în epoca modernă[11]. 

 

Dr. Tiberiu Ciobanu

 


 

[1] Ioan-Aurel Pop, Numele din familia regelui Matia Corvinul : de la izvoarele de epocă la istoriografia contemporană, în „Studii şi Materiale de Istorie Medie”, XXVI, Bucureşti, 2008, p.111-112.

[2] Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei (texte stabilite de P.P. Panaitescu), Bucureşti, 1967, p.63-78.

[3] Gheorghe Şincai, Cronica românilor (ediţie de Florea Fugariu), vol. II, Editura Minerva, Bucureşti, 1978, p.154-194.

[4] A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, ediţia a IV-a , vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.252 şi următoarele.

[5] Vasile Pârvan, Relaţiile lui Ştefan cel Mare cu Ungaria, în Idem, Studii de istorie medievală şi modernă (ediţie de Lucian Năstasă), Bucureşti, 1990, p.129-206 (studiu publicat iniţial în „Convorbiri literare”, XXXIX, Iaşi, 1905, p.869-927, 1009-1080).

[6] Adrian Andrei Rusu, Ioan de Hunedoara şi românii din vremea sa. Studii, Cluj-Napoca, 1999, p.22.

[7] Camil Mureşanu, Matia Corvinul. O imagine în opera cronicarilor şi a câtorva istorici români, în Naţiune, naţionalism, evoluţia naţionalităţilor, Cluj-Napoca, 1996, p.131-136.

[8] Ioan-Aurel Pop, op.cit., p.112-113.

[9] Adrian Andrei Rusu, op.cit., p.22.

[10] Cronica gestarum in partibus Lombardie et regionis Italie, în Rerum Italicarum Scriptores, Nova Serie, tom. XXII, nr.3 (a cura di Giuliano Bonnanza), Cittŕ di Castello, 1904, p.88.

[11] Ioan-Aurel Pop, op.cit., p.115 .

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea), care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)