Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

MELCHISEDEC  ŞI  ECUMENISMUL

Rezumat de George Liviu Teleoacă (foto)

 

 

                                                                                     Moto:    Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.

                                                                                                                         André Malraux (1901-1976), umanist, ministru

                                                                                                                                             al afacerilor culturale 1958-1969

 

             Textul esenienilor de la Qumran, Midrash Malkizedeq, pune în evidenţă existenţa unei relaţii de excepţie între Yehowah (YHWH) şi Melchisedec[1], iar Sfântul Apostol Pavel spune despre Melchisedec că „avem multe de zis şi lucruri grele de tâlcuit” (Evr. 5,11).  r, tâlcul acestor „multe şi grele lucruri” se cere a fi reaprofundat mai ales astăzi când „Divizarea continuă a Bisericilor este un scandal şi pentru că ea contribuie direct la secularizarea progresivă a lumii”, aşa cum s-a arătat în comunicatul final al reuniunii Goslar VII[2] la care au participat Biserica Ortodoxă Română şi Bisericile Evanghelice din Germania.

 

            Convinşi că numai credinţa în Unicul Ziditor şi în poruncile Sale mai pot atenua procesul de îmbătrânire entropică a omenirii afirmat chiar de Melanchthon[3], considerăm că aprofundarea Tainei lui Melchisedec poate inversa procesul divizării religioase cu toate nefastele-i consecinţe. Fiindcă omul este cel care se împlineşte material ca beneficiar al progresului civilizaţiei materiale, dar se şi desăvârşeşte prin religie, vom încerca să subliniem importanţa ecumenică a lui Melchisedec insistând asupra faptului că el trebuie considerat mult mai mult decât un preot-rege, dat fiind faptul că Sfânta Scriptură începe şi se sfârşeşte cu el, iar Manuscrisele de la Marea Moartă îi conferă chiar funcţii escatologice.

 

            Cu speranţa de a ajunge să trăim în „anul binecuvântării lui Melchisedec” ca timp al răscumpărării mesianice, propunem Mişcării Ecumenice în întregul ei, dar şi fiecărei biserici în parte să se apropie cât mai mult de Taina lui Melchisedec. Pentru toţi, Melchisedec este cel care a primit zeciuiala chiar şi de la  patriarhul Avraam atunci când l-a binecuvântat în calitatea sa de preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt (Fac. 14,18), iar prin însemnarea numelui său, Melchisedec mai este şi „Împărat al neprihănirii” şi „Împărat al păcii”(Evr. 7,2-3).        Alături de înaltele sale atribute, vom sublinia, aici, că încă de la începutul BIBLIEI, evreul Avram şi neevreul Melchisedec se închinau Aceluiaşi Unic şi Prea Înalt Dumnezeu.

           

La peste o jumătate de mileniu după Avraam, marele rege David insuflat de Duhul (Mt. 22,43) invocă în Psalmul 109 aceeaşi consacrată autoritate a lui Melchisedec, după ce YHWH l-a asigurat că împărăţia unuia dintre urmaşii săi va dăinui veşnic. Protagonist al unor momente de mare tensiune mistică, păstrând unul şi acelaşi statut de arhiereu arhetipal atât în Vechiului Testament cât şi în Noul Testament, Melchisedec dobândeşte în iconomia Sfintei Scripturi o mare importanţă şi cu toate acestea continuă să fie privit ca un necunoscut. De aici şi încercarea de a mai afla şi alt ceva despre el pornind în mod firesc chiar de la numele său, întrucât identitatea originară a lui Melchisedec s-a constituit înainte de Facerea  Lumii adică în acele „timpuri asupra cărora orice tradiţie nemijlocită a amuţit”[4], singurele dovezi autentice la care s-ar mai putea apela fiind cele lingvistice.

 

Limba ca arhivă.

 

            Urmând, în literă, textul biblic, se învederează că Melchisedec „era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt.” (Facerea 14,18), aşa încât luând în considerare că sedec îi desemna pe preoţii tradiţiei, rezultă că după nume el este Preotul, Preotul Dumnezeului Celui Prea Înalt, Dumnezeu desemnat de această dată cu numele de Melchi. Această denumire de excepţie nici nu ar fi greu de admis alături de cele 72 de nume atributive, pe care Kabbala I le-a recunoscut ulterior lui YHWH, socotind, pe bună dreptate, numele altor zei din perioada biblică drept simple atribute ale aceluiaşi Dumnezeu[5].

            Dar, din această perspectivă perfect justificabilă, care consideră numele altor zei ca nume atributive ale lui YHWH,, teonimul Melchi nu poate face referire la altă divinitate decât la cea pe care a desemnat-o Zeul numit Meilichios şi a cărui simulacru reprezentat de o stâncă piramidală s-a aflat în nordul Peloponezului[6], adică în ţinutul tracic al lui Zamolxis. Or, asemănarea evidentă a celor două nume conduce la ipoteza că Melchi-sedec era, după numele său canonic, preotul lui Za-molxis, iar ipoteza dobândeşte o justificare consistentă dacă ne reamintim că dintre toate cultele cultul lui Zamolxis se preta mai mult decât oricare altele la o creştinare aproape totală, aşa cum a arătat Mircea Eliade[7]. Afirmaţia s-ar putea să surprindă având în vedere avertismentul exegeţilor creştini de a nu compara ideea biblică de înviere cu ideea de nemurire din mitologie[8].

            Dar credinţa în Zamolxe era credinţă în nemurire sau în înviere?

 

Tracii credeau de fapt în Înviere

            Transmisă de Herodot, de Platon şi de Strabon[9], credinţa Tracilor în nemurire a fost, însă, fapt de viaţă, trăit concret în plan religios şi nu mitologie. Trăită în mod real, chiar şi după perioada de început a creştinismului, această credinţă a Tracilor se apropia mai mult de Înviere decât de nemurire, din moment ce solul care murea , în mod vizibil, străpuns de cele trei suliţe putea să se prezinte în faţa Marelui Zamolxis spre a rosti mulţumirile şi rugăminţile semenilor săi, tocmai fiindcă aceştia credeau cu toţii, la nivel de masă, în această trecere prin moarte la o nouă viaţă. Altfel spus, întregul neam tracic credea în învierea de după moarte

            Dat fiind faptul că această credinţă în Înviere este comună zamolxianismului şi creştinismului născut din iudaism, putem considera că Melchisedec, ca preot neevreu care l-a întâmpinat pe Avraam, cu pâine şi vin prefigurând Sfânta Euharistie spre a-l binecuvânta, era de formaţie un important preot al lui Zamolxis.

            Asocierea denumirilor de Zamolxis şi Melchisedec, amândouă conţinând aceeaşi rădăcină melc, mai poate tranşa şi polemica etimologică în favoarea formei originare Zamolxis, pe care o putem considera ca fiind juxtapunerea alcătuită din particula ZA desemnând cuvântul Zeu şi MOLX supranumele simulacrului, juxtapunere foarte bine ilustrată şi de numele ZAMOLSXOY înscris în cronica poporului dac[10], ambele mărturii fiind de natură să consacre această formă.

            Pe de altă parte, Sfinxul de pe vârful Omul, din munţii Bucegi, cu vechimea sa neolitică poate susţine aceeaşi formă ZA-MOLXE, cel puţin din trei motive:

1.      pentru că profilul şi înclinarea imaginilor zeului numit Zamolxe în cronica poporului dac[11] se aseamănă cu ale Sfinxului. 

2.      pentru că în vale există toponimele cu caracter mnemotehnic Zamora şi Zâm(b)roaia care amândouă presupun forma originară Zam(b)ola.

3.      pentru că denumirea de Vârful Omul poate fi dedusă numai din numele de Zamolxe urmând prescurtările succesive: Zamolxe, Zamol, *Amol - Omul  

            În aceste condiţii se impune ca remarcabilă, chiar, denumirea de Sfinx de pe Vârful Omul care are înţelesul de Întruchiparea, înţeles transferat din vechime (Σφίγξ, 2000 î.Chr.) de latina vulgară în limba italiană[12]. Înţeleasă, nu ca reprezentare a zeităţii numită „Sfinx”, ci ca „Întruchiparea” acelei zeităţii inconfundabile prin unicitatea sa  supremă, denumirea de Sfinx este încă o dovadă că arhaicul monument statuar din platoul Bucegilor reprezintă zeitatea numită Omul ca prescurtare pentru numele de Zamolxis. Abia în acest fel capătă sens şi expresia Fiul Omului considerată enigmatică[13], expresie care sugerează aspectul cel mai transcendent al Mântuitorului atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament.              

 

Zamolxis, un alt nume al lui YHWH

 

Pentru a depăşi senzaţia că ipoteza de lucru ar aduce atingere învăţăturii despre Sfânta Treime aşa cum a fost ea instituită de primele două Sinoade Ecumenice, vom arăta că sub aspect fonetic grupul de sunete ML substituie grupul de sunete VL[14], aşa încât Zamolxis ca juxtapunere pentru Zeus Meilichios va putea fi citit Zeus Veilichios, ceea ce justifică, pe deplin, şi motivul pentru care unii dintre geţi îi mai spuneau „Zeveleizis”[15], adică Gebeleizis sau Beleizis[16]. Numele lui Zamolxis conduce astfel la numele arhetipal Vilah-Vilah, care justifică în mare parte gândirea teologică a lumii.

Dintre toţi, însă, numai caldeul Avram şi apoi tot neamul său au avut o atât de mare înţelepciune în credinţa lor, încât au ştiut să păstreze nestrămutat şi în mare sfinţenie taina teonimului arhetipal sub forma tetragramei sacre YHWH sau sub forma paradoxală ELOHIM. Numai prin tetragrama ebraică YHWH s-a spus lumii întregi pentru vecie „Eu sunt Cel ce sunt” (Exod 3,14), taină în care este cuprinsă desăvârşirea Dumnezeului celui Prea Înalt[17], al Cărui Fiu, Iisus Hristos – Logosul Întrupat, a pecetluit prin jertfa Sa pe cruce Noul Legământ instituind credinţa în înviere.

În acest fel, dezvoltarea ipotezei capătă consistenţa unei demonstraţii, prin care înţelesul sintagmei Arhiereu în veac după rânduiala lui Melchisedec” (Ps. 109, 4; Evr. 5, 8-10), a putut fi explicitat ca o contribuţie inedită la înţelesul Tainei lui Melchisedec.

           

Modelul poruncit pentru unitatea credinţei

 

            Dar, dacă pentru Preoţia lui Iisus a fost dată o singură rânduială, atunci înseamnă că şi pentru ritual a fost dată tot numai o singură rânduială şi numai una, ceea ce obligă întreaga Mişcare Ecumenică să constate că Sfânta Scriptură impune tuturor cultelor creştine una şi aceeaşi rânduială bisericească, una şi aceeaşi preoţie din moment ce Iisus Hristos este unicul cap al tuturor creştinilor.

            Referindu-ne, acum, la calea de urmat pentru a se ajunge la unitatea credinţei, adică la unitatea prin ritual şi prin dogmă a Bisericii lui Iisus Hristos cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, vom arăta că în toate bisericile trebuie acceptată doar o singură rânduială şi numai una, din moment ce şi pentru Preoţia Mântuitorului Hristos, Dumnezeu-Tatăl a poruncit prin înfricoşătorul Său jurământ o singură rânduială şi numai una. Ea este rânduiala lui Melchisedec, adică rânduiala creştinismului ortodox de esenţă apostolică trăit de Vlahii Negri prin tradiţie, în continuarea Tradiţiei Primordiale, pe pământurile valahice ale Daciei, sanctuarul originar al Unicului Ziditor, numit în acel timp şi Zamolxis.

                       

George Liviu Teleoacă

324.31.50   

Str. Papiu Ilarian  Nr.6, Bl.42, Sc.3, Ap.78

Bucureşti, Sector 3,  O.P. 77

 

Bibliografie


[1]  Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1989, p. 336

[2]  Pătuleanu C-tin, Pr. Dr., Teologia Ecumenică, Istoria şi evaluarea dialogului teologic bilateral dintre E.K.D. şi B.O.R., Ed. Mitropolia Olteniei 2003, p. 194.

[3]  Pr. Dr. Daniel Benga, Marii reformatori luterani şi biserica Ortodoxă, p. 188.

[4]  Theodor Mommsen, Istoria Romană, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, p. 26.

[5]  Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1989, p. 635.

[6]  Pausanias, Călătorie în Grecia, Cartea II9.6, Bucureşti 1974, p. 150.

[7]  Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis Han, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1980, p.81

[8]  Xavier Léon-Dufour ş. a., Vocabular de teologie biblică, Ed. Arhiep. Rom-Catolice de Bucureşti, 2001.

[9]  Victor Kernbach, op.cit.

[10]  Adrian Bucurescu, O cronică a poporului dac pe plăcuţe de plumb, DACIA-magazin, Nr.14 – iulie 2004

[11]  Adrian Bucurescu, ibidem

[12]  fingo, fingere, finxi, fictum – a înfăţişa;  fingere – a reprezenta plastic, dar sfing=sfinx; shespankh – statuie vie

[13] Xavie Léon-Dufour, op. cit.

[14]  Maria Crişan, Studii de dacologie, Editura VERUS, Bucureşti 2002, p. 92.

[15]  I.I. Russu în Religia geto-dacilor consideră Zebeleisis forma originară getă, apud Mircea Eliade, op. cit., p.65

[16]  Istoria României, Ed Academiei, 1999, Vol. I, p. 431

[17]  George Liviu Teleoacă, Unicul Ziditor, în ziarul Curentul din 23-24 ianuarie 1999

 

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)