Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

 

Aniversarea a 455 de ani de la naștere și a 420 de ani

de la urcarea

pe tronul Țării Românești

 

MIHAI VITEAZUL

Un meteor pe cerul poporului român”[1]

 

„Vestit tuturor, atât prin rangul părintelui şi privilegiul naşterii, cât şi prin frumuseţea armonioasă a trupului şi prin statura înaltă şi mândră” şi „vrednic de lauda cea mai mare pentru virtuţile sale cele mai alese, pentru marea sa evlavie către Dumnezeu”[2] (căci românii „au înălţat rugăciuni lui Dumnezeu pentru că i-a învrednicit şi le-a dat un astfel de păstor bun, creştin cu milă de săraci şi cu frică de Dumnezeu”[3]), „pentru iubirea de ţară”[4] (fiind „cel mai bun şi mai iubitor de patrie [...], binefăcătorul părinte al patriei, apărătorul ei valoros şi fericit”[5]), „pentru dreptatea conduitei sale, pentru bunăvoinţa faţă de cei deopotrivă cu el, pentru omenia faţă de cei mai mici ca el, pentru constanţa şi bunătatea sa către aceştia, nu mai puţin pentru mila” arătată lor, „în sfârşit faţă de toţi”, „pentru firea lui dreaptă”, iubitoare de semeni şi „adevăr”, „pentru cinstea, statornicia şi mărinimia” de care a dat dovadă întotdeauna și „pentru deprinderea” multor  „altor virtuţi nobile ale gândirii sale eroice”[6] (el fiind considerat în epocă, cât și mai târziu, un  „soldat aspru şi neîmblânzit dar totodată foarte viteaz”[7], „bărbatul de arme”[...], „curajos”, „îmblânzitorul şi învingătorul duşmanilor [...]”, „omul cu o ambiţie nemărginită şi cu o inimă neînfricată”[8], „un militar excelent, bun şi viteaz, ceea ce a dovedit”, practic din plin „cu mintea şi cu fapta sa”[9] şi un „viteaz general în războaie”[10], căruia-i bătea în piept o adevărată „inimă de erou”[11]). De asemenea, „datorită înclinării sale naturale pentru înfăptuiri în probleme mari”[12] (căci „şi-a fixat ca suprem ţel şi principal proiect eliberarea ţării sale”[13], fiind „partizan convins al unităţii naţiunii române” considerând „toate evenimentele în curs” ca „neînsemnate şi irealizabile în raport cu acel ţel măreţ spre care năzuia el fără istov” şi anume „ formarea regatului român unitar, alcătuit din cele trei ţări româneşti”[14]), dar și „pentru înţelepciunea sa adâncă şi prevederea sa rapidă”[15] (caracterizat de cărturarii străini din epocă şi de mai târziu drept un „om cu inteligenţă ascuţită”[16], „impetuos, curajos, diplomat, ambiţios şi patriot”[17], oricând „gata de faptă, aşa cum arată toată viaţa lui”[18]), Mihai Viteazul le-a fost „drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale sufletului său nobil cu adevărat, care era potrivit chiar prin fire să săvârşească isprăvi grele”[19] şi măreţe (el reuşind prin „vitejia sa, abilitatea sa politică, perseverenţa sa mai presus de orice încercare” să „reunească sub sceptrul său toată populaţia din vechea Dacie”[20] devenind „stăpân al întregului neam românesc”[21], astfel că „cele trei ţări războinice şi de graniţă, Transilvania, Valahia şi Moldova, bastioanele cele mai sigure ale acestei părţi a creştinătăţii şi foarte expuse furiei inamicului comun, erau [...] acum unite [...] pentru marea binefacere a comunităţii creştine şi spre nemulţumirea turcilor”[22]) ca şi „pentru cuvântul dulce şi plăcut şi evitarea oricărei afectări”, și nu în ultimul rând „pentru faima care îi sporea tot mai mult”[23].

Eroul de la Călugăreni  a înfăptuit „ în mai puţin de opt ani ceea ce Ştefan cel Mare visase în zadar toată viaţa; stăpân în cele trei principate”, el  a fost „destul de dotat cu acel geniu civilizator” datorită căruia a ştiut „să-şi păstreze posesiunile pentru a constitui în regat vechea Dacie întreagă”[24] încât, pe bună dreptate, se intitula, în vara anului 1600, „Io, Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”[25], ceea ce însemna că „unirea, ideal de veacuri al întregului popor român, fusese înfăptuită, pe harta Europei prinzând contur ferm «Țara tuturor românilor»”[26].

Marele voievod a devenit idolul celor mulţi, eroul aşteptat de popoarele asuprite, numele său câştigând „o măreţie şi faimă neînchipuită, răspândindu-se în întreaga lume, astfel încât toţi îl aveau pe buze”[27] (căci însăşi Elisabeta I Tudor, regina Angliei, [1558-1603][28], era informată de reprezentaţii săi diplomatici din capitala Imperiului Otoman că „ceea ce regi şi principi nu au putut spera să realizeze a fost săvârşit de un Mihai”, iar victoriile acestuia împotriva turcilor erau considerate, la Londra,  „un lucru vrednic de toată lauda şi de perpetuă faimă”[29]), „nemaiîndoindu-se de strălucirea lui nici turcii, nici tătarii care tremurau cu toţii de puterea armelor lui (...)”, el bucurându-se „de mare stimă la popoarele creştine, care îi sărbătoreau cu bucurie faptele şi virtuţile”[30](aşa că nu întâmplător un mare cărturar străin scria, la începutul secolului al  XIX-lea, că merită cu prisosinţă „să aşternem câteva flori pe mormântul” acestui „principe valah [Mihai Viteazul – n.n. T.C.] care e de interes universal” căci „a contribuit şi el şi încă în mod deosebit să abată barbaria turcească de la celelalte părţi ale Europei”, drept pentru care „am scris istoria domniei lui cu dragoste”[31]). Doar pronunţarea numelui său era „în stare să-l ridice, să-l entuziasmeze şi să-l facă (pe român – n.n. T.C.) a muri luptându-se sau a triumfa”[32], pentru că aşa cum afirma chiar martirul de pe Câmpia Turzii „a muri e un lucru comun pentru toţi, dar a muri glorios nu le este dat decât la puţini şi la cei mai valoroşi”[33].

„Reprezentantul marelui ideal de unitate”[34] Mihai Viteazul, „bărbat strălucit şi în norocire şi în nenorocire, după chiar judecata inamicilor săi”[35], „a căzut jertfă pentru ca să adeverească cuvântul: nici o idee mare nu va învinge fără de jertfă”[36], el rămânând „pururea eroul naţional al tuturor românilor, simbolul de unire al fraţilor despărţiţi de vitrega soartă şi de vecinii cotropitori”[37].

„Fiul marelui și preabunului  răposatului Io Petrașco Voievod[38] este, neîndoielnic, conducătorul politico-militar român cel mai temeinic cunoscut pe plan naţional şi internaţional din întreg Evul Mediu românesc. Acest fapt se datorează atât numărului impresionant de mare al documentelor de epocă, referitoare la el şi la măreţele sale înfăptuiri, păstrate până în zilele noastre, cât şi bibliografiei extrem de bogate (cuprinzînd mii de titluri), ce i-a fost dedicată, îndeosebi în ultimele mai bine de două secole de către autori români dar şi străini, fără a uita însă şi numeroasele lucrări ce s-au scris despre marele voievod (sau de cele în care apar referiri şi la existenţa şi activitatea sa) încă din timpul vieţii, imediat după asasinarea lui, dar şi mult timp după aceasta.

Mare personalitate a istoriei noastre, depăşită, probabil, ca notorietate, pe plan mondial, doar de Vlad Ţepeş[39] (luând în calcul, bineînţeles, numai valorile reale pe care le-a dat poporul român de-a lungul dăinuirii sale), Mihai Viteazul „avu prilejul (...) să-şi scrie cu sabia în mână strălucita sa epopee. Ea ţinu şapte ani şi e strâns legată cu iubirea românilor pentru neamul lor. Multă măreţie şi mult avânt sunt cuprinse într-însa, desigur mai mult decât în oricare alte întâmplări din istoria românilor, căci această adâncă tragedie omenească trezeşte mândrie şi durere, mâhnire şi nădejde în inima celui care o ascultă (...)”[40]. De altfel „după 1600 nici un român n-a mai putut gândi Unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de-o curată şi desăvârşită poezie tragică...”[41].

„Figura  centrală din trecutul istoric al României”[42], „acest mare bărbat va rămâne de-a pururi gloria poporului român”[43], el strălucind acum „ca un meteor pe cerul”[44] neamului său.

 

 Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU

 


 

[1] A.D.Xenopol (mare cărturar român, ce a trăit între 1847-1920), în Bulletin historique Roumanie, extras din „Revue historique”, tom XCVI, Paris, 1907, p.6.  Mihai Viteazul s-a născut, după cele mai avizate opinii, în anul 1558 (C-tin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I, Secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p.317-318).  Domn al Țării Românești (investit oficial și numit de sultan în 2/12 septembrie 1593, el va prelua efectiv domnia „Ungrovlahiei”  în 7/17 octombrie 1593, cârmuindu-o, direct sau indirect, cu o scurtă întrerupere [între 18/28 noiembrie 1600 și 31 mai/10 iunie 1601, interval în care ­– înfrânt de oștile polono-moldave la est și la sud de Carpați și de cele ale nobilimii maghiare răsculate în Transilvania, a fost nevoit să plece în pribegie la Curtea împăratului Sfântului Imperiu Roman de Neam German – tronul Basarabilor va fi ocupat de Simion Movilă, protejatul cancelarului Poloniei, Jan Zamoyski], până la moartea sa, care a avut loc în 9/19 august 1601- Otilia Breban, O scurtă istorie în date a lui Mihai Viteazul, în volumul  Drumul către nemurire, Editura Eurostampa, Timișoara, 2011, p. 13, 32-35, 37, 39-41), al Transilvaniei (aceasta a fost condusă de Mihai Viteazul în calitate de locțiitor al împăratului și guvernator general, comandant sau căpitan general al armatei imperiale  din comitatele exterioare, principe [ales și recunoscut de Dieta principatului intracarpatic] domn și voievod, crai [echivalent cu principe în cazul de față, având aici sensul neoficial de rege] și conducător cu titlul de guvernator ereditar din 18/28 octombrie 1599 și până în 9/19 august 1601, cu întreruperea cauzată de revolta magnaților ardeleni, izbucnită în toamna anului 1600, întrerupere ce s-a încheiat odată cu victoria obținută de Mihai Viteazul, în 24 iunie/3 august 160l, la Guruslău - C-tin Rezachevici, op. cit., p. 317, 352-353) și al Moldovei ([dar și al Ardealului și Țării Românești], între 6/16 mai și mijlocul lui septembrie  1600- Otilia Breban, op. cit., p.30, 33; C-tin Rezachevici, op. cit., p. 317), fiind „primul dintre voievozii noștri, care a izbutit să unească, sub un singur sceptru, chiar dacă numai pentru puțin timp, toate cel trei țări românești”  (Tiberiu Ciobanu, Mihai Viteazul - Domnul primei Uniri, în volumul  Domnitori și regi de seamă din istoria poporului român, Editura Excelsior, Timișoara, 2000, p. 68) .

[2] Citat din lucrarea intitulată Brevis rerum a Michaele Moldawiae Transalpinae sive Valachiae Palatino gestarum descriptio (Scurtă descriere a faptelor de arme ale lui Mihai, domnul Moldovei, Munteniei sau Valahiei), întocmită de Balthasar Walther (călător, diplomat şi cronicar german originar din Silezia, care a trăit între 1558 şi cca. 1631) şi apărută la Frankfurt, în 1603 (într-o primă formă, cronica referitoare la faptele lui Mihai Viteazul, scrisă de Balthasar Walther, a apărut la Görlitz, în 1599, însă fragmentul  de faţă este din varianta editată în 1603). Citatul respectiv este  extras, din studiul lui Dan Simonescu, Cronica lui Balthasar Walther despre Mihai Viteazul, publicat în „Studii şi Materiale de Istorie Medie”, III, Bucureşti, 1959, p. 61.

[3] Fragment dintr-o scrisoare datată 4/14 noiembrie 1593, redactată, la Constantinopol, de Andronic Cantacuzino (mare negustor şi om politic de origine greacă, care a trăit între  1558-1600; văr primar, după mamă, cu Mihai Viteazul, l-a ajutat pe acesta să preia domnia Ţării Româneşti), reprodusă pe paginile 65-66 (în limba gracă) şi pe paginile 66-67 (în limba română) în valoroasa crestomaţie Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. I, Documente externe, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti 1982. Documentul respectiv îl găsim şi la Eudoxiu de Hurmuzaki, în Documente privitoare la istoria românilor, vol. XI, Bucureşti, 1900, p. 373-374.

[4] Fragment dintr-un citat din scrierea lui Balthasar Walther, extras din Dan Simonescu, op. cit., p. 61.

[5] Citat din cronica lui Balthasar Walther, Brevis rerum a Michaele Moldawiae Transalpinae sive Valachiae Palatino gestarum descriptio (Scurtă descriere a faptelor de arme ale lui Mihai, domnul Moldovei, Munteniei sau Valahiei), prezentă parţial, atât în limba latină cât şi în limba română, în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, Cronicari şi istorici străini, secolele XVI-XVIII (Texte alese), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1983, citatul respectiv aflându-se la pagina 280 din acest volum.

[6] Fragmente dintr-un citat ce apare într-un capitol referitor la Mihai Viteazul din monumentala lucrare The Generall Historie of the Turkes ... ( Istoria generală a turcilor...), realizată de Richard Knolles (istoric englez, care a trăit între 1550-1610) şi publicată la Londra, în 1603. Capitolul respectiv este prezent parţial (în limba engleză şi în limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, citatul la care facem referire aflându-se pe pagina 88 din acest volum.

[7] Citat din lucrarea Hungarische, Sibenbürgische, Moldau, Wallach, Türck, Tarar, Persian und Venetianische Chronica (Cronica ungară, transilvăneană, moldoveană, valahă, turcă, tătară, persană, şi veneţiană). Scrisă de Johann Gradelehnus (istoric german din secolele XVI-XVII) aceasta a fost publicată la Frankfurt am Main, în 1665. Ea este reprodusă parţial (în limba germană şi limba română), în volumul al II-lea al crestomaţiei  Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, citatul amintit aflându-se la pagina 458 din acest volum.

[8] Fragmente dintr-un citat ce apare într-un capitol referitor la Mihai Viteazul din lucrarea Aetatis nostrae gestorum eminentium medulla historica...( Conţinutul istoric al faptelor celor mai însemnate din vremea noastră ...), scrisă de Ioannis Besselius (Johannes Bissel, profesor şi cronicar german, ce a trăit între 1601 şi 1677 sau 1682, potrivit altor surse documentare) şi tipărită la Amberg, în 1675. Capitolul respectiv este reprodus parţial (în limba latină şi limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, citatul amintit find prezent în pagina 297 din acest volum.

[9] Fragmente dintr-o scrisoare, datată 14/24 august 1595, redactată la Copăceni (în Ţara Românească), de către Albert Kiraly (căpitan de oaste maghiar, contemporan cu Mihai Viteazul) şi expediată de acesta principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory, după victoria de la Călugăreni, la care a luat parte în fruntea unui mic detaşament ardelean trimis de suveranul său în ajutorul voievodului român. Scrisoarea este reprodusă integral în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. I, p. 112-113 (în germană) şi 113-114 (în română). Documentul respectiv îl găsim şi la Eudoxiu de Hurmuzaki, în Documente privitoare la istoria românilor, vol. XII, Bucureşti, 1903, p. 57-58, 98-99.

[10] Fragment dintr-un citat ce apare în lucrarea Curiöse Beschreibung von der Moldau und Wallachey(Interesanta descriere a Moldovei și Valahiei…), realizată de un  autor anonim, probabil german și tipărită în 1699, în limba germană, fără localitate, posibil undeva în Germania. Lucrarea este reprodusă parţial (în germană şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, citatul la care facem referire aflându-se în pagina 427 din acest volum.

[11] Fragment dintr-un citat ce apare în cronica lui Balthasar Walther, reprodusă parţial în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, fragmentul din citatul respectiv apărând la pagina 282 din acest volum.

[12] Fragment dintr-un citat ce apare în The Generall Historie of the Turkes ... (Istoria generală a turcilor...) de Richard Knolles, reprodusă parţial (în engleză şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, fragmentul din citatul respectiv apărând la  pagina 88 din acest volum.

[13] Fragment dintr-un citat, ce apare în tomul I din lucrarea L’Histoire de la decadence de l’Empire Grec et Establissement de celuy des Turcs par Chalcocondile Athenien. Avec la continuation de la mesme Histoire depuis la ruine du Peloponese jusques ŕ l’an 1612 (Istoria decadenţei Imperiului Grec şi a întemeierii celui Turc de Chalcocondylas Atenianul. Continuarea acestei istorii de la căderea Peloponezului până în anul 1612), semnată de Thomas Artus (cronicar francez din secolul al XVI-lea) şi tipărită la Paris, în 1662. Această lucrare este reprodusă parţial (în franceză şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, fragmentul din citatul utilizat în studiul nostru apărând la pagina 242 din acest volum.

[14] Fragmente dintr-un citat din lucrarea Istorija Rumynii (Istoria României), semnată de N. Boreţki-Bergfeld (istoric rus din secolele XIX-XX)  și publicată la Petersburg, în 1909. Aceasta este  prezentă parţial (în limba rusă şi în limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, Istoriografia străină din secolul al XIX-lea (Texte alese), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1984, fragmentele respective apărând la pagina 503 din acest volum.

[15] Fragment dintr-un citat ce apare în The Generall Historie of the Turkes ... (Istoria generală a turcilor...) de Richard Knolles, reprodusă parţial (în engleză şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, fragmentul din citatul utilizat în studiul nostru apărând în pagina 93 din acest volum.

[16] Fragment dintr-un citat ce apare în Erdély története [1598-1599, 1600] (Istoria Transilvaniei [1598-1599, 1600]), cronica lui Isvan (Ştefan) Szamosközy (pe numele său latinizat Stephanus Zamosius, acesta a fost un cronicar maghiar contemporan cu Mihai Viteazul, care a trăit între 1565 sau 1570 şi 1612). Aceasta este reprodusă parţial (în limba maghiară şi în limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II (este folosită ediţia publicată în 1977 la Budapesta), fragmentul din citatul utilizat în studiul nostru apărând în pagina 161 din acest volum.

[17] Fragment dintr-un citat ce apare în The Times and Career of Michael the Brave (Epoca şi cariera lui Mihai Viteazul), capitolul XII din  lucrarea Romania past and present (România-trecut şi prezent), semnată de James Samuelson (istoric englez din secolul al XIX-lea), apărută la Londra, în 1882, şi prezentă parţial (în engleză şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, fragmentul din citatul utilizat în studiul nostru apărând în pagina 444 din acest volum.

[18] Fragment dintr-un citat ce apare în lucrarea Tentamen historiae Vallachicae (Încercare de istorie a Valahiei), ediţia din 1979, apărută la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti, semnată de Johann Filstich (istoric sas din Transilvania, ce a trăit între 1684-1743), şi prezentă parţial (în germană şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, fragmentul din citatul utilizat în studiul nostru apărând în pagina 377 din acest volum.

[19] Fragment dintr-un citat ce apare în Cronica lui Balthasar Walther despre Mihai Viteazul, publicată în Dan Simonescu, op.cit., p. 61.

[20] Fragment dintr-un citat din lucrarea Les romains d'Orient. Aperçu de l'éthnographie de la Roumanie (Romanii Orientului. Scurtă privire asupra etnografiei României) de Leon Louis Lucien Prunol de Rosny (orientalist şi etnograf francez, ce a trăit între 1837-1916), apărută la Paris în 1885 din care o mică parte este reprodusă (în franceză şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, fragmentul din citatul utilizat în studiul nostru apărând în pagina 463 din acest volum.

[21] Fragment dintr-un citat din lucrarea The Balkans(Balcanii), scrisă de William Miller (istoric englez din secolul al XIX-lea) şi publicată la Londra, în 1896, lucrare reprodusă parţial (în limba engleză şi în limba română) în  Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, citatul care ne interesează apărând la pagina 478 din acest volum.

[22] Fragment dintr-un citat ce apare în lucrarea The Generall Historie of the Turkes ... (Istoria generală a turcilor...) de Richard Knolles, reprodusă parţial (în limba engleză şi în limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, citatul care ne interesează apărând la pagina 98 din acest volum.

[23] Ibidem, p. 268.

[24]  Fragment dintr-un citat ce apare în volumul I din lucrarea La Romanie au histoire, langue, littérature, orographie, statistique des peuples de la langue d'or Ardialiens Vallaques et Moldaves, résumés sous le nom de Romans ( România sau istoria , limba, literatura, orografia, statistica popoarelor de langue d'or” ardeleni, valahi şi moldoveni), scrisă de  Jean A. Vaillant ( scriitor, filosof şi istoric francez, ce a trăit între 1804-martie 1886. El s-a stabilit, în 1829, la Bucureşti, ca preceptor în familii boiereşti de seamă. În 1830 deschide o şcoală în limba franceză, iar între 1832-1835 a fost director al internatului Colegiului „Sf. Sava”. Din capitala Valahiei va fi nevoit să plece, la Iaşi, în 1840. De aici va fi alungat, în 1843, peste munţi, în Transilvania, fiind considerat de autorităţi ca prea revoluţionar, un real pericol pentru liniştea publică. Va reveni în Principate, în epoca Unirii, pentru a lupta, alături de români, în vederea înfăptuirii acesteia.)  şi apărută la Paris în 1844. Aceasta este reprodusă parţial (în limba franceză şi limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, fragmentul care ne interesează apărând la pagina 186 din acest volum.

[25] Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, vol. XI, Domnia lui Mihai Viteazul (1593-1600), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975, p. 553.

[26] Istoria militară a poporului român, vol. III, Editura Militară, București, 1987, p. 196.

[27] Fragment dintr-un citat ce apare într-un capitol referitor la Mihai Viteazul din lucrarea Aetatis nostrae gestorum eminentium medulla historica...( Conţinutul istoric al faptelor celor mai însemnate din vremea noastră ...), scrisă de Ioannis Besselius. Capitolul respectiv este reprodus parţial (în limba latină şi limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, citatul amintit find prezent în paginile 301-302 din acest volum.

[28] Istoria lumii în date, Editura Encicopedică Română , Bucureşti, 1972, p. 557.

[29] E.D. Tappe,  Documents concerning Romanian History (1427-1601) collected from the British Archives (Documente referitoare la istoria românilor [1427-1601] culese din arhivele britanice), Editura Mouton and Co., Londra, Haga, Paris, 1964, p.93.

[30] Fragment dintr-un citat ce apare într-un capitol referitor la Mihai Viteazul din lucrarea Aetatis nostrae gestorum eminentium medulla historica...( Conţinutul istoric al faptelor celor mai însemnate din vremea noastră ...), scrisă de Ioannis Besselius. Capitolul respectiv este reprodus parţial (în limba latină şi limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, citatul amintit find prezent în pagina 302 din acest volum.

[31]  Fragmente dintr-un citat ce apare în Moldau und Walachey (Moldova şi Valahia), volumul IV/partea I din lucrarea lui Johann Christian von Engel (istoric austriac, ce a trăit între 1770-1814) intitulată Geschichte des Ungarischen reichs und seiner nebenländer (Istoria regatului ungar şi a ţărilor sale limitrofe), volum publicat la Halle, în 1804, la Editura „Johann Jacob Gebauer”şi reprodus parţial (în germană şi în română) în  Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, citatul respectiv apărând la  pagina 83 din acest volum.

[32] Nicolae Bălcescu  (mare revoluţionar paşoptist [unul dintre principalii iniţiatori şi conducători ai Revoluţiei de la 1848-1849 din Țara Românească], om politic şi istoric român, ce a trăit între 1819-1852), Românii supt Mihai Vodă Viteazul, în Opere complete, vol. I, Bucureşti, 1902, p. 153.

[33] Fragment dintr-un citat ce apare în lucrarea Historia della Transilvania(Istoria Treansilvaniei) întocmită de Ciro Spontoni (militar şi istoric italian născut în 1552 şi mort la o dată necunoscută) şi apărută la Veneţia, în 1638.  Prezentând evenimentele petrecute în Transilvania între 1581-1607, această lucrare este reprodusă parţial (în latină şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, fragmentul care ne interesează apărând la pagina 115 din acest volum.

[34] Dimitrie Onciul (mare istoric român, ce a trăit între 1856-1923), Studii de istorie, Bucureşti 1971, p. 222.

[35] Fragment dintr-un citat ce apare în Tomus quintus historiarum Iacobi Augusti Thuani (Volumul al cincilea al istoriilor lui Jacques Augustin de Thou), întocmit de Jacques Augustin de Thou (valoros om politic şi istoric francez, ce a trăit între 1553-1617) şi apărut la Frankfurt, în intervalul 1614-1621. Această lucrare este reprodusă parţial (în latină şi în română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, fragmentul care ne interesează apărând la pagina 135 din acest volum.

[36] Dimitrie Onciul, op. cit., p. 222.

[37] Grigore G. Tocilescu (mare istoric român, ce a trăit între 1850-1909), Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, Bucureşti, 1877, p. 3.

[38] Astfel se intitula Mihai Viteazul într-o serie de hrisoave emise din porunca lui de către Cancelaria sa domnească (Documente privind istoria României, Veacul al XVI-lea, B. Țara Românească, vol. VI (1591-1600), București, 1953, p. 78; Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, vol. XI, Domnia lui Mihai Viteazul (1593-1600), p. 345-347). Tatăl său, cunoscut în istorie sub numele de Pătrașcu cel Bun a fost domnitorul „Valahiei Mari” din martie 1554 şi până în 24 decembrie 1557 ( C-tin Rezachevici, op. cit., p. 803).

[39] Întrucît Vlad Călugărul (domn al Ţării Româneşti între septembrie şi noiembrie [înainte de 16] 1481 şi din aprilie 1482 până în septembrie 1495 – C-tin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura „Albatros”,  Bucureşti, 1975, p. 902), stră-străbunicul lui Mihai Viteazul (tatăl eroului de la Guruslău fiind, așa cum am văzut mai sus, Pătraşcu cel Bun, fiul lui Radu Paisie [„gospodar” al statului medieval românesc sud-carpatin din iunie 1535 până în ianuarie 1545 – Istoria românilor, vol. IV, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 809] şi nepotul lui Radu cel Mare [domnitor al „Valahiei Mari” între septembrie 1495 şi aprilie 1508 - C-tin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 593], la rîndul său fecior a lui Vlad Călugărul) fusese frate vitreg cu Vlad Ţepeş („mare voievod şi domn” al „Ungrovlahiei” în trei rânduri: din octombrie [înainte de 17-19] şi până la începutul lunii noiembrie [sigur după 31 octombrie] 1448; din iulie [înainte de 3] 1456  până în noiembrie [înainte de 26] 1462 şi din octombrie[după 7]/ noiembrie [înainte de 8] pînă la sfârşitul lunii decembrie 1476, posibil chiar până la începutul lunii ianuarie [sigur înainte de 10]  1477 – C-tin Rezachevici, op.cit., vol. I, p. 801, 802) însă doar după tatăl lor, Vlad Dracul, (domnitor al Țării Românești din decembrie 1436 până în primăvara lui 1442 şi din toamna anului 1443 până înainte de 4 decembrie 1447 - C-tin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, op.cit., p. 392), rezultă că între întâiul nostru unificator de neam şi ţară şi celebrul Dracula există o legătură de rudenie pe linie bărbătească şi dinastică, amândoi fiind membri ai ramurei Drăculeştilor din neamul princiar al Basarabilor.

[40] Nicolae Iorga (mare istoric şi om politic român, ce a trăit între anii 1871-1940), Istoria poporului românesc(ediţie de Georgeta Penelea), Bucureşti, 1985, p.433.

[41] Idem, Istoria lui Mihai Viteazul pentru poporul român, Bucureşti, 1981, p. 16.

[42] Fragment dintr-un citat ce apare în The Times and Career of Michael the Brave (Epoca şi cariera lui Mihai Viteazul), capitolul XII din  lucrarea Romania past and present (România-trecut şi prezent), semnată de James Samuelson şi prezentă parţial (în limba engleză şi în limba română) în Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, fragmentul din citatul utilizat în studiul nostru apărând în pagina 444 din acest volum.

[43] Fragment dintr-un citat ce apare în capitolul VI, intitulat  La Valachie sous Michel de Brave[1593-1601] (Valahia sub Mihai Viteazul [1593-1601]) din  lucrarea Provinces d'origine roumaine. Valachie, Moldavie, Bukovine, Transylvanie, Bessarabie (Provincii de origine română. Valahia, Moldova, Bucovina, Transilvania, Basarabia), scrisă de Jean Henri Abdolonyme Ubicini(istoric italian, ce a trăit între 1818-1884) și apărută la Editura Firmin-Didot din Paris, în 1856. Aceasta este reprodusă parţial (în limba franceză şi în limba română) în  Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, fragmentul din citatul utilizat în studiul nostru apărând în pagina 220 din volumul respectiv.

[44] A.D.Xenopol, op.cit., p. 6.

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)