HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

MLĂDIŢELE ALESE ALE SFÂNTULUI  MARE MUCENIC GHEORGHE

Gheorghe Constantin Nistoroiu

    

 † Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ales de Dumnezeu să-I poarte în lume Biruinţa Fiului.

 

- Întru cinstirea lui trăim sub binecuvântarea Biruinţei.

- Smerit în mugurul divin de floare, April în fiecare an îşi mărturiseşte mireasma Învierii şi mucenicia biruinţei lui Gheorghe.

- În hăulitul codrului şi-n fiecare zbor de rândunea, în fiecare frunză urzită şi-n ramul care urcă domol, în fiecare cămaşe brodată şi-n fiecare fuior doinit, în fiecare adiere-baladă şi-n florile gingaşe de câmp, în fiecare ciripit de păsărele şi-n unduirile năstrujnice de ape, în brocardul firului de iarbă şi-n zâmbetul grăuntelui de rouă, în orbitele cerbilor şi-n neaua încreţită a mieilor, în cutezanţa razelor de soare şi-n fascinanta mândrie-cezară de păun, în cerdacul sufletului creştin şi-n braţele necuprinse ale Crucii, stăruie cinstirea Purtătorului de Biruinţă.

- În chipurile daco-românilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a zugrăvit Eroi şi-a

făurit catapetesme de Sfinţi şi Martiri.

 

Sfântul Gherman

Christianae philosophiae viros” (Collationes)

 

Gherman s-a născut în jurul anului 368, în părţile Casimcei (lângă Histria) din nordul Dobrogei, ca şi Ioan Casian, cu care a fost coleg şi prieten toată viaţa, coleg de şcoală, de studii, de armată, de pelerinaje, de călătorii, de monahism, de sfinţenie. Ajunge un profund teolog al Tradiţiei şi Scripturii şi un isihast de mare profunzime, abordând preocupări similare din filosofia veche şi cea creştină anterioară şi contemporană lui. A dobândind un loc excelent în arta conversaţiei, semănând în jurul lui stupoare, admiraţie şi minunare. A insistat întotdeauna asupra problemelor mai subtile şi asupra nuanţelor care delimitează în gândire virtutea de păcat. Îl interesa cum se poate păstra liniştea şi sănătatea inimii. Împreună cu prietenul său Casian a fost între cei mai aderenţi credincioşi ai Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care l-au sprijinit şi apărat împotriva autorităţilor ce l-au prigonit şi exilat, ducând la Roma la papa Inocenţiu, scrisoarea clerului şi a poporului din Constantinopol. Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, a cercetat şi a delimitat opera Sfântului Gherman din opera Sfântului Casian, Collationes, propunându-l pentru canonizare. Tomosul Patriarhal şi Sinodal de canonizare a fost consfinţit la 12 Iunie 1992, rezervându-i-se cinstirea la 29 Februarie deodată cu Sfântul Ioan Casian, iar în anii nebisecţi în 28 Februarie. (Jean Cassian, Conferences, 3 vol. Sources Chretiennes” 42, Paris, 1955; H. J. Marrou, La patrie de Jean Casien, în vol. “Patristique et humanisme”, Paris, 1976; Collationes, IV-XXIV, în Patrologia Latină, t. 49; Antonie Plămădeală, De la Gherman din Dacia Pontică…, la Ion Creangă, Sibiu 1997).

 

Gheorghe Lazăr

„Arhidiaconul culturii româneşti” (Mitropolitul Antonie Plămădeală)

 

Gheorghe Lazăr, studiază la Cluj şi Viena cursuri strălucite de drept, teologie, filosofie şi limbi străine, dovedindu-se de timpuriu un spirit enciclopedic. La Viena şi-a desăvârşit catalogul calificărilor: filosofie, teologie, pedagogie, literatură, drept, inginerie, nuzică, medicină, ştiinţe militare, matematică. Dorinţa lui de a se face preot, i-a fost curmată de mitropolitul sârb Vladimir Stratimirovici, care susţinea vehement o campanie de serbizare a românilor ardeleni. Cultura lui vastă şi ştiinţa pregătirii profesionale l-a împiedicat de asemenea să ajungă pe scaunul episcopal de la Arad. A rămas doar pe treapta de arhidiacon, dar nu unul oarecare ci, un ilustru arhislujitor, cum la numit cu cinste mitropolitul Antonie Plămădeală, marele nostru cărturar. (Antonie Plămădeală, op. cit. p. 99). Intrând în conflict cu autoritatea bisericească, care era obedientă sârbilor, marele pedagog Lazăr este îndepărtat din învăţământ. În 1816, trece munţii în Ţara Românească. A fost o trecere inspirată. A doua descălecare după Negru Vodă!”(ibid. p. 103). La Bucureşti îşi afirmă imediat ideea genială de a înlocui învăţământul grecesc, cu unul românesc. La Sfântul Sava  devine profesorul pe româneşte al unor discipline socotite până atunci inaccesibile limbii române, făcând demonstraţia că toate ştiinţele şi filosofia se pot preda şi în româneşte şi chiar excelent. Prin calificarea de inginer militar, Lazăr devine consilierul Domnului Tudor, instalat la Cotroceni, apropiindu-se totodată şi de episcopul Ilarion al Argeşului. Gheorghe Lazăr a devenit astfel, ctitorul învăţământului universal românesc, în Ţara Românească. Opera culturală, ştiinţifică, mai mult orală decât scrisă, reformatoare, a lui Gh. Lazăr îl aşează în rândul ctitorilor de cultură românească, înconjurându-i capul frumos şi ochii vii, pătrunzători ca de profet, cu aureola nemuriri”. (ibid. p. 104)

 

Gheorghe Manu

A merge pe urmele profesorului George înseamnă să-ţi onorezi propria ta viaţă şi sensul ei” .(preot Liviu Brânzaş)

 

Gheorghe Manu, descendent din familia Cantacuzinilor şi nepot al generalului Gheorghe Manu eroul luptelor pentru Independenţă, profesor universitar de fizică atomică, român, savant şi creştin şi-a reprezentat în chip ilustru blazonul boieresc al familiei. Bun vorbitor al limbilor engleză, franceză şi germană, un profund cunoscător al istoriei naţionale şi universale. A studiat şi lucrat la Paris la Institutul Curie. Coleg de celulă cu părintele Nicolae Grebenea, i-a spus: ”Descoperirea colegului meu Werner Heisenberg în 1927 a teoriei indeterminării, face posibilă pentru prima dată în lume dovedirea ştiinţifică a existenţei lui Dumnezeu”. (Preot Nicolae Grebenea, Amintiri din Întuneric, Ed. Scara, Bucureşti, 2000, p.307). Avea studii temeinice umaniste: teologia, filosofia, dreptul, istoria, filologia. Încă din 1945 s-a angajat în Mişcarea de Rezistenţă Anticomunistă, alături de generalul Aldea. Profesorul i-a reproşat lui Nicolae Petraşcu (care angajase Mişcarea Legionară într-o convenţie-armistiţiu cu liderii comunişti), că face absentă Mişcarea Legionară de la o luptă naţională. (Gheorghe Jijie, Vică Negulescu-monografie- 2009, p. 132). La Congresul de Pace din 1946, a prezentat în 14 capitole manuscrisul ”În dosul cortinei de fier, cu o puternică documentaţie economico-financiară în limbile engleză şi franceză. Într-unul din capitole, savantul Manu arată că România este placa turnantă a Europei” şi cine stăpâneşte România şi Carpaţii are un avantaj strategic enorm faţă de cealată parte. El arăta eforturile enorme ale statelor române Moldova şi Ţara Românească în apărarea Europei de invazia turcească şi împingerea ei spre occident. Ce jertfe enorme au trebuit să facă românii! Timp de 500 de ani, cam la 8 ani ei au avut o invazie. Cine ar fi putut avansa în aceste condiţii ? ” (ibid. p. 307).

 

Arestat la 20 Martie 1948, a suportat detenţia cu răbdare, împăcare, cu multă demnitate, ca pe o condiţie dată, inexorabilă. “Legionar, caracter ferm, cu ţinută rectilinie în viaţă, cu respectul valorilor mari ale spiritului, n-a putut accepta reeducarea.” (Părinte N. Grebenea, op. cit. p.308). Se spune că la Aiud, după condamnare a fost vizitat de un consilier sovietic care iar fi propus ca în schimbul eliberării să lucreze pentru ei alături de atomistul rus, colegul său de la Paris. A refuzat demn această ofertă, neacceptând să lucreze pentru cei pe care îi considera duşmanii istorici ai neamului românesc. (Demonstene Andronescu, Reeducarea de la Aiud, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009, p.144). Vocaţia de dascăl nu l-a părăsit pe marele om de cultură ni chiar în închisoare. El a transmis sute de conferinţe şi prelegeri din toate domeniile, pe cioburi de sticlă, pe pereţi, pe tălpile bocancilor, pe bucăţi de săpun, etc. A refăcut din memorie, cu aproximaţie, toate cele şapte articole al Constituţiei americane. Între 1954-1961 a fost considerat Rectorul Universităţii Aiud”. Cu toate presiunile exercitate asupra lui, a refuzat demn şi fără ostentaţie orice compromis, murind demn ca un atlet a lui Hristos în închisoarea de la Aiud.

 

Gheorghe Cantacuzino Grănicerul

„Arăta misiunea Legiunii şi rostul luptei cele sfinte pe care o dau pentrumântuirea Neamului”(Tudor V. Cucu) 

     

Gheorghe Cantacuzino, prinţ şi  general ilustru, descendent din împăraţii Constantinopolului şi din domnitori români, “el aparţinea primelor familii ale ţării şi puţinelor familii din aristocraţia pământeană care au păstrat conştiinţa răspunderilor lor istorice”. (Horia Sima, Antologie Legionară 1950 1992, vol. V, Miami Beach, Florida, USA, 1994, p. 25). S-a născut în Franţa şi tot acolo a copilărit. Devine erou al războiului de reîntregire. Titlurile princiare le-a considerat o datorie, un indicativ în viaţă, onorându-le cu o strălucită carieră militară. Intrând în Mişcarea Legionară, urcă rapid toate treptele ierarhice ajungând Şeful partidului Totul pentru Ţară şi Şeful Statului Major al Legiunii, cum îi plăcea să se laude: Corneliu e fiul meu spiritual. Nici moartea nu mă va despărţi de el”. (Prof. Ing. Tudor V. Cucu, Totul pentru Ţară, nimic pentru noi, Ed.Transilvania Expres, 1999, p.231). Toată activitatea lui a fost o datorie sfântă îndeplinindu-şi sarcina ca un adevărat apostolat. Sfătos, cu vorbă blândă şi ochiul clarvăzător, înţelept, prinţul devenise Nestorul partidului. Iubea în special pe macedoneni, pe ţărani şi pe muncitori.

 

Generalul era un suflet cald, un suflet de foc, care-l risipea cu limpezimea privirii sale a cărei lumina eclipsea în jurui. Iată cum îl caracerizează colegul şi prietenul său generalul Moruzi: “Boier din naştere şi sentimente… Generalul Cantacuzino a avut însuşirile cele mai alese, o inteligenţă vie şi originală, un suflet viteaz, o energie neobosită, un caracter de bronz”. (Tudor V. Cucu, op. cit. p. 232).  Prinţul a fost decorat de regele Ferdinand pentru întregul eroism, dăruit pe parcursul războiului, cu Ordinului Mihai Viteazul” şi cu Legiunea de Onoare” franceză, iar mai apoi de Căpitan cu Crucea Albă. Generalul Cantacuzino a însoţit echipa celor şapte eroi-voluntari în Spania, însărcinat de Corneliu Zelea Codreanu, să ofere o sabie de onoare altui erou, generalul Moscardo, care şi-a pierdut doi fii în războiul împotriva bolşevicilor, ce voiau să-i comunizeze ţara. Datoria vieţii generalului-prinţ Gheorghe Cantacuzino Grănicerul era să-şi justifice sângele princiar, demnitatea aristocraţiei thrace şi numele de rezonanţă istorică, oferindu-şi vocaţia şi responsabilitatea în slujba misiunii divine a Naţiunii.

                         

Gheorghe Jimboiu 

„Jimboiu era unul din cei mai curaţi… Am înţeles că el a ajuns să trăiască stările de care vorbesc Sfinţii Părinţi”(Părintele Mihai Lungeanu

 

Gheorghe Jimboiu s-a născut la 18 Octombrie 1921, în comuna Vela de lângă Craiova. Este arestat pentru activitate legionară prima oară în 1941, iar apoi în 1949, ca student al Academiei Comerciale din Braşov. S-a distins prin ţinuta demnă, smerenie, cugetare şi dăruire sufletească, prin trăire şi chibzuinţă. Între 1944-1949, a condus studenţimea din Braşov, pregătind Rezistenţa anticomunistă. Arestat şi torturat un an de zile, a primit 15 ani de muncă silnică. Era un ascet şi un luptător în egală măsură. Împreună cu Valeriu Gafencu s-a decis să slujească toată viaţa pe Hristos şi Biserica Sa. În discuţii repetate căutau amândoi coordonatele creştinismului viitor şi metodele de realizare. Amândoi erau plini de duh, dar Valeriu excela în cuvânt, iar Gheorghe în faptă.” (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 153). Dumitru Bordeianu mărturiseşte că trecând prin reeducările de la Piteşti şi Gherla a ajuns demonizat. Cu ajutorul lui Jimboiu a reuşit să se elibereze de duhul necurat care îl stăpânea de 4 ani. Are şansa să-l cunoască pe acest tânăr cu  o figură de ascet răsăritean, din care radia lumină, bunătate şi o putere de înger. Jimboiu era poate cel mai strălucit elev al lui Gafencu, îmbinând în modul cel mai armonios concepţia legionară, credinţa ortodoxă şi setea de cunoaştere intelectuală…Am cunoscut în viaţa mea fel de fel de oameni, atât înainte cât şi după detenţie, dar n-am întâlnit un altul, indiferent de vârstă sau pregătire, care să înţeleagă Ortodoxie şi să iubească pe Hristos ca Jimboiu.” (Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării, Ed. Scara, Bucureşti, 2001, p.371). Avea dragoste de oameni indiferent cine erau ei, prieteni sau duşmani, dusă până la sacrificiul de sine. Bordeianu, comunică cu el, îşi deschide sufletul, care era împovărat şi greu de piatră. Până la Paştele anului 1954 (era în Postul Mare), a trăit zilele unui calvar îngrozitor. Cu cât se înmulţeau discuţiile dintre mine şi Jimboiu, cu atât tortura mea era mai de nesuportat. Aşteptam în fiecare zi să mă trezesc nebun din puţinul meu somn…Cu o zi înainte (în Vinerea Mare), mă rugasem, atât de adânc cum poate nu am făcut-o niciodată în viaţa mea; în acelaş timp, trăiam şi disperarea că rugăciunea nu mi-e ascultată. Sâmbătă spre miezul nopţii, m-am apropiat de fereastră şi în clipa aceea am auzit clopotele bisericii din Gherla sunând orele douăsprezece, anunţând slujba Învierii. Am căzut în genunchi, cu mâinile încrucişate pentru rugăciune şi am strigat din adâncul sufletului meu : Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mărturisesc că Te-am ofensat, dar Tu Doamne, ştii că am ajuns la marginea suferinţei şi răbdării. Nu mai pot! Fă cu mine ce vrei Tu! Eu am fugit de la Tine, Doamne, dar mă rog Ţie din toată fiinţa mea, de este cu putinţă, iartă-mă şi învie sufletul meu pentru că eu cred nelimitat în învierea Ta. În clipa aceea, toată fiinţa mea s-a cutremurat şi din ochi a început să-mi curgă şiroaie de lacrimi. Printre lacrimi am mai putut rosti: Doamne fie-ţi milă de mine!”N-am apucat să termin  aceste cuvinte, că tot trupul mi-a fost cuprins de un tremur şi o svârcolire ca a posedaţilor şi am simţit cum din sufletul şi trupul meu a ieşit şi m-a părăsit o putere străină. Era duhul satanei, care mă muncise şi mă stăpânise timp de patru ani de zile… De Înviere, Dumnezeu mă vindecase şi mă înviase şi pe mine… M-am ridicat de pe ciment; ca o apariţie din lumea visurilor, în faţa mea stătea Jimboiu. L-am îmbrăţişat, spunând din toată inima: Hristos a înviat!” Adevărat a înviat!” mi-a răspuns plin de duioşie. Am plâns o vreme, amândoi. În viaţa mea n-am simţit pe nimeni aşa de aproape ca, în acea clipă pe Jimboiu. “(ibid. p. 381-384). Mai avea câteva zile până la eliberarea din Aiud, dar s-a stins, conştient, împăcat, fără oscilări şi încredinţat că în lume va birui Hristos. Sunt convins (mărturisea Liviu Brânzaş) că acest trăitor profund al lui Hristos (Gh. Jimboiu) a fost trimis la Aiud, de Pronie ca să văd cum se apropie de moarte un om care a păşit peste pragul sfinţeniei… Viaţa lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine plăcută lui Dumnezeu, El trebuie să intre alături de Valeriu Gafencu şi de alţi tineri români morţi în închisoare, în galeria sfinţilor români, care au trăit o tinereţe sfântă, încununată cu jertfă supremă pentru învierea neamului românesc, constituind înălţătoare pildă pentru generaţiile viitoare. ” (Pr. Liviu Brânzaş, op. cit. p. 226; 308).

 

Gheorghe Brătianu

„Gheorghe Brătianu este deschizător de ţinută românească.”(Ioan Ianolide)

    

Gheorghe I Brătianu, descendent din familia marilor boieri Brătieni şi un istoric de faimă ce s-a distins prin ţinuta sa morală, culturală şi politică. S-a afirmat ca o personalitate complexă, cu o mare putere de afirmare. Politica pentru el trabuia să aibă un caracter moral şi profesional şi nu de parvenire. A îmbrăţişat doctrina liberală, după ce unchiul şi tatăl său au altoit-o” normelor aristocrate româneşti de credinţă, morală şi bunăstare. Forţa onestităţii l-a împins la câştig prin muncă neritorie, îndemnând şi pe alţii să-l urmeze. Pe scena politică a fost un personaj aparte, creând un partid liberal al său, independent de liberalii familiei Brătianu. La fel în politica externă s-a orientat spre Germania, contrar voinţei Brătienilor. Deşi nu era întru totul de acord cu Antonescu, l-a susţinut în politica sa. Constrâns de evenimentele războiului, a încercat negocierea unei păci separate cu S.U.A. şi Anglia. A sperat în garanţiile şi promisiunile lor. S-a înşelat amarnic. A plătit cu viaţa amara sa deziluzie. Arestat şi întemniţat la Sighet, a fost umilit şi batjocorit. Sfârşitul i-a fost demn, cum i-au fost şi sufletul şi viaţa. “ (Ioan Ianolide, op. cit. p. 319).

 

Gheorghe Furdui

„Gheorghe Furdui, istoria îl confirmă: un mare Român.” (Tudor V. Cucu)

 

Gheorghe Furdui, preşedinte al cercului studenţesc Roman, preşedintele studenţilor de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, preşedinte al Centrului Studenţesc  Bucureşti, preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România, Comandant Legionar, Doctor în Teologie al Universităţii Bucureşti. “A fost unul din cei Nouăsprezece Trandafiri”, romanul savantului Mircea Eliade, omorât între cele treisprezece căpetenii legionare asasinat în genocidul din 21 spre 22 Septembrie 1939, ordonat de demonul dement,  Carol în închisoarea de exterminare din Râmnicu Sărat. ”(Prof. Ing. Tudor V. Cucu, op. cit. p. 154). Iniţial ascensiunea lui Gheorghe Furdui a fost într-o  competiţie acerbă cu contracandidaţii legionari. Ghorghe Furdui, un adversar de neînvins, a învins obiectivitatea şi respectul valorilor legionarilor cinstiţi sufleteşte, sub conducerea spirituală a Dr. Victor Silaghi, Comandant Legionar. Trece timpul şi în Noiembrie 1933, guvernul Duca, dizolvă abuziv Garda de Fier. Duca este asasinat, pentru trădarea dovedită împotriva românismului. (ibid. p.157).  De sigur, asasinarea lui Duca era în programul regelui, care nu putea să-i treacă cu vederea inteligenţa, competenţa şi mai ales faptul că în 1930, când Carol al II-lea a venit incognito să pună mâna pe tron, Duca era ministru de interne şi dăduse ocirculară prin care cerea arestarea prinţului Carol dacă va pătrunde faudulos în ţară. Regele i-a dat ordin lui Iamandy (povesteşte Colonelul-procuror Ştefan Zăvoianu, ginerelui său Gheorghe Furdui), ca în cazul când cade Duca-şi Duca va cădea”, afirmase regele, Iamandy să fie gata ca imediat să fie împuşcaţi Corneliu Zelea Codreanu, Sterie Ciumeti şi Mihai Stelescu.” (ibid. p.159). Iamandy în declaraţia sa de la Jilava “confirmă că a primit ordin de la rege să fie gata în cazul asasinării lui Duca, pentru a fi omorât şi Corneliu Codreanu.” (ibid. p.262). Corneliu Zelea Codreanu şi Victor Silaghi se numărau printre cei 53 de legionari acuzaţi în acest caz şi urmăriţi spre arestare. Într-o zi pe o stradă din Bucureşti, Gheorgh Furdui îl zăreşte pe adversarul său Victor Silaghi. Îl strigă, îl opreşte şi-i propune oferta de protecţie lui Codreanu, adăpostindu-l în vila socrului său colonelul Ştefan Zăvoianu, procurorul care instrumenta cazul Duca, chiar în apartamentul lui Furdui. Demnitatea şi onoarea lui Gheorghe Furdui au fost  demne de Românul martir, care a fost ucis la Râmnicu Sărat în noaptea de 21/22 Septembrie 1939.

 

Gheorghe Arsănescu

„În numele lui Dumnezeu, atotputernicul şi pe sfânta cruce, jur să mă fac haiduc,  de bună voie şi nesilit de nimeni, pentru a lupta la salvarea şi eliberarea Patriei şi a Neamului, din ghearele fiarelor comuniste-bolşevice şi de sub jugul greu al ruşilor” (Jurământul de credinţă)

 

Gheorghe Arsănescu s-a născut în Câmpulung-Muscel, regiunea Argeş. A absolvit Şcoala Superioară de război Bucureşti. Ajunge la gradul de colonel militar, ofiţer de elită, erou al armatei române, în cel de-al doilea război mondial şi martir al Mişcării Naţionale de Rezistenţă. A fost decorat cu Steaua României cl. III-a 1940”, “Vulturul german”-1941. Împreună cu Toma Arăuţoiu a organizat un grup de partizani, care au acţionat între 1949 şi 1958 în sudul munţilor Făgăraş, Iezer-Păpuşa şi Leaota. Mişcarea Naţională de Rezistenţă a luat fiinţă spontan, fără o organizare centrală, şi deşi condusă de generalul Aldea, nu s-a exercitat o influenţă asupra numeroaselor grupări de luptători, ce aveau legături aleatorii între ele. Toţi munţii noştri i-au primit pe luptătorii din Rezistenţă şi i-au sprijinit îndelung în activitatea şi deosebita capacitate de rezistenţă. Gheorghe Arsănescu a format în vara lui 1948 şi începutul anului 1949, două grupuri de rezistenţă: unul la Dragoslavele şi altul la Nucşoara. Pe versantul sudic al munţilor Făgăraş şi pe Topolog, cuprinzând judeţele Argeş, Muscel şi Dâmboviţa s-au format grupuri mari de rezistenţă armată conduse de colonelul Gheorghe Arsănescu, Toma Arnăuţoiu şi profesorul Dumitru Apostol. La Schitul Cetăţuie, în comuna Cetăţeni-Muscel s-a redactat textul unui jurământ de credinţă pentru Neamul românesc, prin care se legau să lupte până la moarte, împotriva comunismului. Jurământul l-au depus în faţa stareţului, Ieromonah Pimen Bărbieru, unul din sprijinitorii de nădejde ai luptătorilor din zonă. Ulterior şi părintele stareţ a urmat pilda deţinuţilor politici. (Părintele Voicescu, Un Duhovnic al Cetăţii, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 43).

 

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Părintele Gheorghe Calciu e un exemplu atipic de rezistenţă anticomunistă.” (+Bartolomeu al Clujului)

 

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, s-a născut la Mahmudia (Tulcea) în 1925, mezinul dintr-o familie cu 11 copii. Cred că de la mama am învăţat mai multă teologie, pentru că după ce veneam de la biserică, ne punea masa şi în timp ce noi copiii, mâncam, ea ne povestea cu cuvintele ei ţărăneşti, Cazania.” (Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007, p.13). Era student la medicină în anul II şi a fost arestat fiindcă a adăpostit un prieten care “căzuse” la 22 Mai 1948.  Nu era lipsit de curaj. “Ca elev fusesem arestat de mai multe ori în micul orăşel în care îmi făceam liceul, la diferite sărbători comuniste-6 martie, 1 mai, 7 noiembrie,- pentru a nu tulbura tihna sărbătorii.” (ibid. p. 148). A făcut parte din generaţia de sacrificiu, destinată temniţei şi reeducării criminale de la Piteşti. “O existenţă la limită: reeducarea Piteşti, Gherla, Aiud. Schingiuiri, crimă, sinucideri, trădări, Învieri.” (ibid. p. 159). A stat 15 ani la închisoare, plus un an cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Că cinsprezece ani de închisoare propriu-zisă înseamnă închisorile Piteşti, Gherla, Aiud, cu toate implicaţiile lor, şi în sensul suferinţei inimaginabile prin care am trecut, şi în sensul căderilor, şi în sensul desfiinţărilor morale, şi în sensul ridicărilor sublime, şi în toate sensurile în care fiinţa umană ar putea fi epuizată.” (ibid. p. 159). După eliberarea din 1964, a absolvit Facultăţile de Filologie, secţia Franceză şi în paralel Facultatea de Teologie din Bucureşti. Cu o lună de zile înainte să-şi susţină Licenţa la Teologie, securitatea l-a dibuit şi Inspectorul Şcolar al capitalei l-a sfătuit să renunţe la Teologie, dar a refuzat. Exact în acea perioadă a lunii mai a anului 1972, Patriarhul Justinian, acest ierarh de o mare personalitate, era în Belgia. La întoarcere, aflând de cele întâmplate, a dat dispoziţie să-mi susţin Licenţa şi astfel am reuşit să termin Teologia şi să fiu numit profesor de Limba Franceză şi de Exegeza Noului Testament la Seminarul Teologic din Bucureşti.” (ibid. p. 162)

 

Pe data de 6 Martie 1977, a început un ciclu de şapte predici adresate tinerilor, raportate la libertatea credinţei, combaterea ateismului şi materialismului, atât ca ideologie de stat cât şi ca atitudine individuală şi protestul împotriva dărâmării bisericilor. Realitatea este că ideea celor şapte Cuvinte mi-a venit instantaneu. Şi nu sunt cuvintele mele acolo, ci ale lui Hristos.” (ibid. p. 179). Este evident că securitatea care nu dormea, a intrat în acţiune. În Miercurea Mare a Patimilor din anul 1977, a fost invitat la sediul Securităţii din Calea Rahovei. Ancheta s-a dus după tipicul securităţii prosovietice: ameninţări dure, persuasiune, compromis, injurii, iar simulări amabile etc.

- Nu ne-am închipuit părinte Calciu, ca în 1977 să mai fie oameni care să gândească şi să vorbească aşa ca dumneata!

- Nici eu nu mi-am închipuit că în anul 1977 Securitatea a rămas tot la metodele staliniste care au creat în urmă atâta suferinţă neamului acesta! Ştiţi foarte bine că eu însumi sunt un supravieţuitor a două acţiuni de exterminare în masă, întreprinse la Piteşti şi Jilava…” (ibid. p. 188). În ziua de 5 Aprilie 1978 a rostit a cincea predică, cu titlul: Preoţia şi suferinţa umană”. În toată perioada prdicilor a fost judecat săptămânal de consiliul profesoral la cererea directorului şi a episcopului. Miercurea predica, iar Vinerea era judecat. Motivul era întotdeauna lupta împotriva ateismului şi protestul împotriva dărâmării bisericilor. “Părintele director citeşte prima şi a doua predică. Încă de la cele dintâi fraze, s-a instalat în cancelarie o atmosferă de reculegere şi tensiune sufletească. Eu însumi eram profund mişcat, fiindcă-mi auzeam pentru prma dată predicile rostite de o gură străină şi ele aveau chiar şi pentru mine o forţă fascinantă de atracţie, fiindcă era în el inima şi suferinţa mea, şi fiindcă teroarea precedentă pe care Departamentul Cultelor şi conducerea episcopală o exercitaseră asupra mea şi a celor care erau alături de mine era de natură să mă sensibilizeze la aceste cuvinte.” (ibid. p. 190). Pe data de 12 Aprilie 1978 a ţinut Cuvântul al şaselea către tineri: “Despre moarte şi înviere”. S-a dezlănţuit o teroare poliţienească extraordinară, atât la Seminar, cât şi la Facultatea de Teologie. Directorul Seminarului a început să ancheteze elevii, terorizându-i cu tot felul de ameninţări, vrând să obţină declaraţii defavorabile predicatorului profesor. Ca de obicei, Vineri 14 aprilie a urmat judecata mea, în apartamentul Prea Sfinţitului Episcop R.” (ibid. p. 194).

 

În 19 Aprilie 1978 a ţinut ultima predică cu tema: “Cuvânt de încheiere”. Pe la începutul lui Iunie, directorul Seminarului (M) a făcut apel la securitate.”Problemele de credinţă şi duhovniceşti din Biserică, cine le poate soluţiona mai bine decât Securitatea? Nu sunt ei duhovnicii ţării, nu au ei metode pentru care anchetatorii noştri teologi îi invidiază?” (ibid. p. 196). La 8 Mai s-a reînceput şcoala. Elevii i-au relatat profesorului Calciu, cu ce curaj au vorbit în biserici în faţa credincioşilor, dar şi abuzurile comise de organele de stat, de primari, profesori,care au uzat de teroare ca să împiedice tineretul să participe la slujbele din Săptămâna Patimilor şi de Paşti. Într-o şcoală din judeţul Dâmboviţa, un inspector şcolar, după ce a vorbit despre upta clasei muncitoare, făcând aluzie la ziua de 1 mai, i-a întrebat pe elevi:

 

  -Şi acum, dragi elevi, spuneţi-mi, ce mare sărbătoare a poporului aşteptăm noi acum?

  -Paştele! Au răspuns elevii într-un glas.” (ibid. p. 197). De aici s-a tras toată acţiunea anti-religioasă. Toţi elevi au fost obligaţi să participe la petreceri date în şcoală în Vinerea Patimilor şi de Înviere. Erau pur şi simplu închişi în şcoală până după terminarea slujbelor.” (ibid. p.197). Unui elev seminarist extern I s-a făcut perchezuţie acasă de către pedagogul (V), care i-a luat predicile date de Părintele Calciu, dus la Arhiepiscopie şi anchetat ore întregi de către consilierul (I) şi vicarul(O), spre a-l determina să spună că nu este de acord cu predicile părintelui profesor. Părintele Constantin Maftei fusese crunt bătut de vicarul (A), pentru “crima” de a fi vrut să construiască o biserică în noul cartier Titan, bătaie cu blagoslovenia ierarhului. “Ierarhia dispreţuieşte într-atât omul, legea, familia, încât îi suge tot, fără să-I pese de nimic. Aşa gândeşte sigur şi V… Părintele Gavrilă, părintele Maftei, care are trei copii, au fost făcuţi şomeri de către Preasfinţitul R, fără să-I pese cuiva.” (ibid. p. 201).  Duminică, 21 Mai 1978, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, părintele Gheorghe Calciu a fost suspendat din învăţământ printr-o hotărâre a permanenţei semnată de Preasfinţitul R şi de I. Acuzaţiile: combaterea ateismului, materialismului, protestul împotriva dărâmării bisericilor.

Cuvântul “acuzatului”:

 - L-am slujit pe Hristos şi am apărat Biserica Lui şi acum rebuie să dovedesc cu suferinţa mea şi a familiai mele, adevărul celor predicate de mine.” (ibid. p. 203). Bucuria înfrângerii Preotului Calciu (la figurat), nu a fost numai din rândul statului ateu, ci şi din sânul Bisericii. Luăm doar un exemplu: Un preot secretar adjunct la Cabinetul patriarhal: “Sunt cu adevărat satisfăcut că acest ticălos îşi plăteşte poliţele tocmai atunci când jubila mai mult şi nici nu bănuia că i se apropie termenul de scadenţă. Aceasta e tactica Securităţii noastre (şi e bună), să lase pe individ să se afunde tot mai mult şi să-l “umfle” numai atunci când s-au adunat împotriva lui argumente zdrobitoare…” (ibid. p. 218).

 

În ciuda sprijinului din ţară şi din afară, Părintele Calciu a fost arestat pe 10 Martie 1979. A urmat procesul şi apoi locul detenţiei, Aiud. Aici a beneficiat” cel mai mult de izolare severă, urmată de o variantă mai blândă” de reeducare, de insistenţa securităţii de a cere graţierea (ca vinovat), de cele 26 de zile de grava foamei, de eliberare pe 20 August 1984, de caterisire, o lună mai târziu (după scenariul securităţii), de contestarea sentinţei de caterisire, exilul şi slujirea 20 de ani în America. Am avut privilegiul şi bucuria să-l cunosc. Mai întâi indirect, prin corespondenţă ( Îi făceam propunerea să înfiinţeze o filială a Fundaţiei mele Sfântul Apostol Andrei”, în S.U.A. S-a bucurat, dar canoanele Bisericii îl opreau ca slujitor să se implice direct. Mi-a scris că mă va susţine spiritual şi duhovniceşte. Apoi, cu o lună de zile înainte de marea plecare”, l-am întâlnit faţă către faţă în biserica Gorgani din Bucureşti, după predica ţinută la sfârşitul Sfintei Liturghii, unde a coslujit alături de preoţii parohiei.

M-a îmbrăţişat. Avea o ţinută majestuoasă, încă de Rug Aprins” şi o îmbrăţişare caldă şi luminoasă.

Acum e Sus, alături de Eroii, Martirii şi Sfinţii noştri daco-români.

Întru slavă şi cinste să-i lăudăm! 

 

Gheorghe Constantin Nistoroiu

Brusturi-Neamt, aprilie 2010

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com