Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

MOARA

 

Seria: URBEA MEA DE ALTĂDATĂ

Tiberiu COSOVAN

 

 

„Roata morii se-nvârteşte…”

 

Existenţa unor mori în ţinutul Sucevei a fost semnalată încă din vechime.

 

Într-un hrisov cu pecete domnească, datat 23 februarie 1453, Alexandru Voievod (Alexăndrel), fiul lui Iliaş I şi fratele lui Roman al II-lea, spunea: „Am dat mănăstirei noastre, care este lângă Suceava, a lui Iaţcu, unde este hramul Adormirii Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, unde este stariţă Fevronia, ca să aşeze sat la hotarul mănăstirii, unde va voi, şi ori pe cine să cheme sau din ţară streină sau din ţara noastră. Iar acelor oameni toţi câţi vor fi la acea mănăstire, le dăm slobozenie să-şi are, şi să semene săcară şi să cosască fân în ţarina târgului Sucevei, ca şi oamenii târgoveţi. De asemenea, acei oameni să aibă slobozenie, sau meşteri de vor fi sau cojocari, sau ori de ce meşteşug, sau rus sau grec, sau ori de ce limbă, să nu dea acei oameni nici dare nici posadă, nici iliş, nici la morile noastre să nu lucreze, nici la cetate, nici zeciuială din albine să nu dea, nici vii, nici nimic alta să nu dea niciodată în veci”.

 

Pământul acestei mănăstirii cuprindea, pare-se, terenul situat între râul Suceava, pârâul Şcheia şi moşia cunoscută mai târziu ca fiind „a lui Şeptilici”, care se întindea până la Cetăţuia dinspre Apus, de pe Râpa Şcheii. În anul 1632, mânăstirea obţine dreptul de proprietate asupra unui loc de moară pe pârâul Dragomireşti (Dragomirna). Se spune că o anume „Doamnă Safta” a construit, pe timpul lui Barnovschi Vodă, atunci când Anastasie Crimca era mitropolit al Moldovei, o moară pe locul în care pârâul Dragomireşti se vărsa în Apa Sucevei.

 

Moara de pe pârâul Dragomireşti a fost dăruită de stareţa mănăstirii episcopului grec de la Mănăstirea Teodoreni, ctitoria postelnicului Toader Movilă, aşezământ care a stat la obârşia Burdujeniului. Moara aceasta a fost multă vreme foarte căutată. Veneau la ea, cu carele încărcate cu sacii cu grâne, locuitorii din Suceava, din Burdujeni şi chiar din Şcheia, cu toate că, pe pârâul care curge în valea de la poalele Cetăţii de Apus, a existat o moară ai cărei piloni de piatră mai puteau fi văzuţi încă în perioada intebelică, în apropierea unei punţi care unea malurile pârâului.

 

„Moara cu apă şi foc” a lui Weitmann

 

O moară modernă, construită mult mai târziu, situată chiar în perimetrul urbei, care a funcţionat până după cel de-al doilea război mondial, a fost moara lui Weitmann, situată pe cursul pârâului Areni, moară amplasată pe drumul Bosancilor, pe locul pe care, la începutul anilor ’70, a fost construită baza BTT-ului (Biroul de Turism pentru Tineret) din spatele Hotelului „Balada”, pe actuala stradă a Mitropoliei. La începutul celui de-al doilea deceniu al secolului trecut, evreul Weitmann a construit această moară utilizând apa pârâului Areni, dar, pentru că debitul acestuia era insuficient, a montat apoi şi un motor electric, aşa că locuitorii i-au spus „moara cu apă şi foc”.

 

Moara „ducea” (avea puterea să macine) două „coşuri” pentru grâu şi a fost, până în anii din urmă ai funcţionării sale, cea mai puternică moară de pe cuprinsul oraşului, aprovizionând cu făină mai toate marile brutării cum erau cele ale lui Kubert (de pe strada Mirăuţi), Rossbroy (patron de hotel-restaurant dar şi de brutărie, care funcţiona în apropiere de vechea Sinagogă, demolată cu ani în urmă), Becher (care avea brutărie la Burdujeni, în preajma Fabricii de încălţăminte, brutărie la care, după război, se făcea numai pâine neagră) sau Schpurny (unul dintre ultimii proprietari de brutărie, care, după naţionalizare, şi-a vândut - până prin anii ’60 -  chiflele şi covrigii dintr-un coş de nuiele, la intrarea în piaţa oraşului).

 

Weitmann avea şi un mare depozit de cereale prin care făcea comerţ cu grâu şi porumb, depozit care, prin anii 1935-36, a luat foc (sucevenii, contemporani ai acelor vremuri, spuneau că l-au aprins legionarii) şi a ars pe jumătate, salvat fiind de pompieri şi de militarii de la apropiata cazarmă „Vasile Lupu”, în care era încartiruit Regimentul 49 Infanterie.

 

Moara fraţilor Hotinceanu

 

O altă moară, care concura cu cea a lui Weitmann construită ceva mai devreme, era moara lui Teofil Hotinceanu. „Filuţă”  Hotinceanu a ridicat, împreună cu fratele său care era preot, o moară în fosta albie a râului Suceava. Era o moară destul de mare, cu roata purtată de apa din „gârlă”, şi multă vreme, chiar şi după dispariţia morii, locului cu pricina i s-a spus „Gârla Morii”. Pentru a avea debit de apă permanent şi suficient a fost prevăzut şi un iaz. Moara, cu putere de măcinare pentru un singur coş, era utilizată mai mult pentru porumb şi avea o roată, cu palete largi, care nu se oprea zi şi noapte.

 

Fraţii Hotinceanu, Filuţă şi Popa, angajau numai mecanici germani. Ultimii dintre ei, Kolmann şi Mang (care s-au repatriat odată cu etnicii germani, în anul 1940), au stat în gazdă în casa de pe Strada Sf. Maria nr. 49, casa părinţilor lui Neculai Moscaliuc, octogenarul care mi-a povestit aceste lucruri şi care îşi amintea cum chiriaşii lor, mecanicii, nu mai mergeau către moară pe drum, ci coborau către ea direct prin grădină, întrucât era mai aproape.

 

„Moara - povestea Neculai Moscaliuc - era vestită în împrejurimi şi avea foarte mulţi clienţi, atât de mulţi încât mecanicii nu dovedeau cu măcinatul şi lucrau până noaptea târziu. Ograda morii era plină de căruţele ţăranilor din satele vecine, încărcate cu saci de porumb. Din păcate, după cel de-al doilea război mondial, moara a fost naţionalizată şi, pentru că nu a fost folosită şi îngrijită, s-a părăginit, a fost abandonată, iar mai târziu a fost demolată.

 

Moara de pe pârâul Şipotului

 

Dar Suceava a mai avut încă o moară: cea a lui Spiridon Morariu, un fost căpitan invalid de război. Acesta a cumpărat, prin anul 1942, casa de pe strada Sf. Maria a fostului consilier (Ober Ratt) Felix Meixner, care a plecat şi s-a stabilit definitiv la Cernăuţi. Casa, a cărei grădină era străbătură de apa unui şipot (care izvora pe lângă Ştrecă, vechiul terasament al căii ferate construite în timpul stăpânirii austriece a Bucovinei), avea în apropiere şi un iaz.

 

Spiridon Morariu a crezut că firul de apă al şipotului va avea apă suficientă pentru a purta roata unei mori şi a construit o clădire, nu prea mare, peste drum de casă, în apropierea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Acolo a făcut o moară dar, văzând că pârâul nu are debit de apă permanent, a adus şi un motor şi de aceea i s-a spus „moara de foc a lui Morariu”. Aceasta a fost moara care a avut existenţa cea mai scurtă, pentru că, peste  numai câţiva ani, la fel ca şi celelalte, a fost naţionalizată şi apoi şi-a încetat funcţionarea.  

 

Pe lângă zidul morii, năpădit de bălării, cu mai bine de patru decenii în urmă, coboram împreună cu alţi puştani (agăţându-ne de copacii de prin grădini şi prăduindu-le poamele), către lunca Sucevei, unde ne duceam la scăldat sau „să dăm la peşte”. Morile despre care-am pomenit, chiar dacă astăzi nu mai există, rămân în istoria urbei ca imagini simbolice ale timpului care mistuie, timpul care macină totul. Totul dispare treptat, totul piere, doar timpul, singur, e fără de sfârşit.

 

Tiberiu COSOVAN

Suceava

iulie 2008

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)