Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

DOMNII SCURTE, DAR ÎNSEMNATE DIN ISTORIA ROMÂNILOR

Moise Vodă

 Prof. Tiberiu CIOBANU, Timişoara (foto)

 

Prof. Tiberiu Ciobanu

 

□ Doctorand în istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, din 2001;

□ Director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara

 

 

    Ocupând un loc aparte, printre voievozii mai puţin mediatizaţi, care au cârmuit Ţara Românească, Moise Vodă a domnit, din martie (înainte de 27) 1529 şi până între 22 mai şi 4 iunie 15301. „Fiul preabunului şi marelui Vladislav voievod”2, adică al lui Vladislav al III-lea (voievod al Valahiei în aprilie-octombrie 1523; martie-septembrie 1524 şi aprilie-august 1525) şi, deci, scoborâtor din ramura Dănească a Basarabilor, el s-a născut prin 1508. În sprijinul acestei afirmaţii vine o însemnare a italianului Marino Sanudo, care, cu ocazia înfruntării dintre tatăl său şi Radu de la Afumaţi (1522-1523; 1524; 1524-1525 şi 1525-1529), petrecută la Adrianopol în decembrie 15243, îl descria ca pe „un tânăr de şaisprezece ani foarte bine crescut”, astfel că, printr-un simplu calcul, se poate confirma că anul naşterii sale a fost cel pomenit mai sus4.

    În urma înlăturării (la sfârşitul anului 1524) candidaturii părintelui său, la tronul statului românesc sud-carpatin, Moise rămâne la Poartă, primind o pensie zilnică de 100 de aspri (aproape 2 galbeni)5, sumă substanţială la acea vreme, ce demonstrează importanţa pe care i-o arătau turcii, el devenind, practic, încă din 1525, pretendentul preferat la domnia „Kara Iflak”-ului (ţinut în rezervă pentru cazul în care Radu de la Afumaţi s-ar fi arătat infidel).

    După uciderea acestuia, Moise este investit, de către sultanul Soliman Magnificul (30 septembrie 1520 – 6/7 septembrie 1566)6, la 16 februarie 15297, ca domnitor al Munteniei (turcii neacceptându-l pe Basarab al VI-lea, cel ridicat pe tron de boierii complotişti, pe care chiar aceştia-l vor înlătura în cele din urmă) şi, înainte de 24 martie 1529, însoţit de un corp de oaste otomană (constituit din ieniceri şi spahii) ajunge în cetatea dunăreană Giurgiu8.

    Încă din 25 martie 1529, Marcus Penfflinger (sas originar din Sibiu) îl informa pe Ferdinand de Habsburg (rege al Ungariei Apusene, între 1526-1563, iar, din 1556 şi până în 1564 şi împărat al Germaniei)9 cu privire la numirea sa, de către Înalta Poartă, ca domn al Ţării Româneşti10. La 27 martie 1529 (pe când un slujbaş sibian pornea spre Ţara Românească, cu misiunea de a-l cunoaşte pe proaspătul Vodă, a observa atitudinea boierilor faţă de el şi a afla efectivele oştirii turceşti ce-l însoţise în ţară)11, Moise ajunsese, deja, în cetatea de scaun a Bucureştilor, inaugurându-şi domnia.

    Peste câteva zile (la 30 martie 1529), el îi pune la curent pe braşoveni în legătură cu instalarea sa, pe tronul Ţării Româneşti, cu ajutor turcesc, intitulându-se în scrisoarea pe care le-o expediase „cu mila lui Dumnezeu Io Moise Voievod, domn român” şi informându-i, totodată, în aceasta că „ m-au trimis pe domnia mea cu cinstitul steag de la Poartă şi din mâna împăratului a fi domnitor Ţării Româneşti”12 (la 2 aprilie 1529, le aducea la cunoştinţă acest fapt şi sibienilor)13.

    Iniţial, nu este bine primit de boierimea pământeană, care nu se înghesuie să-l întâmpine la tradiţionalul popas, făcut la Giurgiu, înainte de a se îndrepta spre capitala ţării (deşi paşa, care-l însoţea, îi anunţase pe banul Pârvu Craiovescu şi pe ceilalţi boieri să se prezinte şi să se închine noului domn numit de sultan), el nefiind ridicat „după vechiul lor obicei”14.

    Dornic să-şi consolideze, însă, puterea, el caută cu abilitate, încă din primele zile ale guvernării sale, să-i atragă de partea lui pe fruntaşii clasei stăpânitoare (în special pe Craioveşti), menţinând, de voie de nevoie, în dregătorii chiar şi pe conspiratorii ce-i aduseseră pieirea predecesorului său, care nu îl doriseră, ba chiar cârmuiseră ţara până la sosirea sa (în fruntea lor aflându-se vornicul Neagoe din Periş, unul dintre capii asasinilor lui Radu de la Afumaţi)15.

    Faptul că, deja, din luna mai a anului 1529, Moise Vodă emite un număr considerabil de hrisoave de danie pentru mănăstirea Bistriţa (jud. Vâlcea), ctitoria boierilor Craioveşti, demonstrează bunele relaţii existente între aceştia şi el încă de la începutul cârmuirii sale (documentele respective fiind primele cu caracter intern, redactate din porunca sa)16. Moise domneşte, practic, cu asentimentul puternicilor boieri olteni, cu care, de altfel, se înrudea prin căsătoria uneia dintre surorile sale cu Barbu al II-lea Craiovescu (pomenit astfel în lucrările de specialitate pentru a se face distincţie între el şi fratele tatălui său, numit tot Barbu, care a deţinut la rându-i funcţia de mare ban, în vremea lui Vlad cel Tânăr), fiul lui Pârvu Craiovescu, ce este pomenit, de altfel, din septembrie 1529, în actele oficiale, ca mare ban al Craiovei17. Membrii acestui neam boieresc, continuă să domine viaţa politică a ţării, ei socotind înalta dregătorie amintită drept ereditară, iar pe domn, un reprezentant al lor pe tronul Basarabilor (cu care tind să se compare şi în rândurile cărora pătrunseseră, deja, printr-o serie de legături matrimoniale), căruia încearcă chiar să i se substituie (creându-se astfel în sânul lor o concepţie quasidinastică)18.

    În vremea sa, autoritatea marelui ban al Olteniei este aşa de mare încât aflăm, dintr-un act semnat de Barbu Craiovescu, la 25 septembrie 1529, că acesta avea propriul sfat, alcătuit din sfetnici diferiţi de cei consemnaţi, la vremea respectivă, în documentele întocmite de Cancelaria domnească. Însăşi formula finală, din hrisovul la care se face referire mai sus, se asemăna foarte mult cu cea din documentele semnate de voievodul ţării, lucru ce confirmă autoritatea de care se bucura marele ban19 (printre altele, era singurul mare demnitar al ţării cu drept de a pronunţa sentinţa capitală, dar numai pe teritoriul Olteniei)20.

    În politica sa externă, el a urmărit, pe toate căile, să menţină autonomia Ţării Româneşti, orientându-se, încă de la început, spre o alianţă cu Petru Rareş (domn al Moldovei între 1527-1538 şi 1541-1546), care devenise, la acea epocă, căpetenia luptei antiotomane din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Moise poartă, de asemenea, o corespondenţă secretă cu sibienii şi braşovenii, pe care îi previne de faptul că sultanul îi poruncise să pornească la război împotriva lor, pentru că nu-l recunoscuseră drept stăpân pe Ioan Zapolya21, ce era susţinut de turci împotriva lui Ferdinand de Habsburg22, pe care saşii îl doreau ca suveran.

    În epistolele sale, Moise Vodă îi roagă pe mai marii Sibiului să-i înapoieze Vinţul şi Vurpărul (ce fuseseră stăpânite, mai înainte, de Radu de la Afumaţi), pentru a avea acolo un eventual refugiu în vremuri de restrişte23 şi lasă să se înţeleagă că ar dori să scuture jugul turcesc (solicitând pentru aceasta ajutor militar de la ei), arătându-le, totodată, adevăratele gânduri nutrite de el faţă de dânşii: „să ştiţi graţia voastră, că domnia mea vă sunt prieten şi scut cu credinţă dinspre partea turcilor”24. În acelaşi timp, se scuză că, în situaţia dată, este nevoit să îi atace, fiind forţat la aceasta de statutul său de vasal al sultanului, dar mai ales de masivele concentrări de forţe ale otomanilor în zonă („cu adevărat să ştiţi că sunt gata acum domnia mea şi voi merge asupra voastră cu toată puterea domniei mele, căci nu am altminteri să fac domnia mea, că noi suntem în mâna turcilor”)25.

    Intervenţia sa, în Transilvania, va avea loc, după 9 august 1529, în urma refuzului oraşelor săseşti de a-i ceda posesiunile amintite şi de a-l recunoaşte, drept rege, pe Ioan Zapolya26 (Moise Vodă urmează, de fapt, exemplul lui Petru Rareş, care se supune directivelor sultanului, trecând munţii, în fruntea oştilor sale, pentru a-l sprijini pe Zapolya). Totuşi, corpul de oaste, trimis de el în Ardeal, îl pune sub comanda celor doi boieri asasini ai fostului domn, ce erau consideraţi drept adepţi ai partidei filo-habsburgice. Aceştia se dovedesc, însă, a fi extrem de sângeroşi, pustiind teritoriul statului românesc intracarpatic cu o cruzime inimaginabilă, ei ajungând cu jafurile până în centrul şi sud-vestul acestuia. Astfel că aşezări întregi, precum Şura Mare, Şura Mică, Turnişor, Gârbova şi altele, au fost incendiate şi prădate, fără, însă, a se obţine rezultate decisive de ordin militar27. În 4 septembrie 1529, prin intermediul căpeteniilor oastei sale, din Transilvania, Moise încheie un acord cu Sibiul, care prevedea ca saşii să se supună celui care va învinge, până la urmă28.

    În condiţiile în care uriaşa armată a sultanului (numărând 200.000 de oşteni), pornită în 10 mai 1529 (destul de târziu şi într-un an foarte ploios) la Gazây-i Beç („Războiul Sfânt al Vienei”)29, nu prea înregistrase succese notabile şi dorind să-şi arate predispoziţia spre o apropiere de tabăra creştină, Moise îşi retrage trupele din Ardeal, făgăduind, totodată, liberă trecere negustorilor din Braşov, dacă vor cădea la o înţelegere (ca şi cei din Sibiu) în ce priveşte poziţia lor faţă de cei doi rivali la coroana Ungariei şi la cea a Transilvaniei, Ioan I Zapolya (ce va guverna doar Ungaria Răsăriteană, între 1526-1540)30 şi Ferdinand de Habsburg.

    Pe 25 septembrie 1529, Moise, ca urmare a încălcării acordului de către sibieni (care aflaseră de insuccesele sultanului), atacă din nou cetăţile săseşti, asediind Mediaşul şi Sibiul, însă mai mult de formă, nevrând să supere nici pe unii nici pe alţii31. De abia, în 16 noiembrie 1529, când oştile turceşti (ce fuseseră nevoite, datorită condiţiilor atmosferice, să ridice asediul Vienei, desfăşurat între 27 septembrie şi 14 octombrie 1529, şi să pornească spre casă)32 se aflau nu departe de hotarele sale, Moise porunceşte logofătului Lăudat să atace cu toată forţa Branul, care, însă, rezistă. În aceste împrejurări, voievodul român porunceşte decapitarea dregătorului său, probabil din motive de strategie politică, el găsind în acest gest o justificare faţă de ambele tabere. Creştinilor le motiva execuţia respectivă, prin faptul că omul lui întreprinsese, chipurile, acţiunea armată asupra lor fără asentimentul său, iar turcilor le dădea de înţeles că îl pedepsise pentru nereuşita expediţiei sale33. La 9 ianuarie 1530, Moise încheie pacea cu sibienii, primind în schimb şi o substanţială sumă de bani. În continuare el, se orientează, tot mai mult, spre politica promovată de către Petru Rareş, care căuta, la acea epocă, să ajungă la o înţelegere cu imperialii.

    Apropierea de boierii olteni, adepţi ai unei atitudini mai rezervate, în ceea ce priveşte acceptarea dominaţiei otomane şi orientarea sa, în partea a doua a domniei, spre o alianţă cu statele creştine, îndeosebi cu partida ferdinandistă (în special după eşecul expediţiei turcilor, împotriva Vienei, din 1529), determină partida boierească rivală a Craioveştilor, rămasă fidelă Porţii, să susţină venirea pe tron a unui alt pretendent şi anume Vlad (ce va fi poreclit „Înecatul”), fiul lui Vlăduţ – cel care a domnit asupra Ţării Româneşti între 1510-1512 („s-au dus la sultan şi au uneltit ca să-l scoată din scaun pe Moise-voievod şi au adus domnia lui Vlad-voievod”)34. La aceasta se adaugă şi faptul că, folosindu-se de prilejul oferit de nunta surorii sale cu Barbu Craiovescu (desfăşurată, în 13 februarie 1530), Moise ordonase executarea unui grup de mari boieri, printre care se numărau şi Neagoe vornicul împreună cu Drăgan postelnicul (răzbunând astfel asasinarea lui Radu de la Afumaţi şi obţinând, totodată, anihilarea – din păcate doar temporară – a partidei filo-turceşti)35.

    În aceste condiţii, sultanul îl mazileşte, oferindu-i, fără să ceară părerea boierimii, tronul lui Vlad Înecatul (1530-1532), care, în a doua jumătate a anului 1530, trece Dunărea împreună cu acoliţii săi (sprijiniţi de oştile turceşti, conduse de Mehmed beg, paşa de Nicopole)36, pătrunzând pe teritoriul Ţării Româneşti. Deşi, la început, Moise, ajutat de moldoveni, le ţine piept, el este silit, în cele din urmă (în vara anului 1530), să se refugieze în Transilvania, ultimul său hrisov, păstrat până azi şi datat 22 mai 1530, emiţându-l la Câmpul Glupavilor (în judeţul Vlaşca)37.

    La sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, a anului 1530, Moise este înlocuit, la domnie, de Vlad, el fiind nevoit, cum am văzut, să treacă munţii (înainte de 11 iunie 1530) în Transilvania (pe la Tabla Buţii), spre Secuime, unde se opreşte în localitatea Osdola, lângă Târgul Secuiesc38. De aici, Moise, trimite, la Braşov, în 11 iunie, un sol care să solicite în numele său azil. Deşi, a doua zi, conducerea cetăţii săseşti, de la poalele Tâmpei, primeşte de la Vlad Înecatul o scrisoare, prin care acesta insista ca Moise să fie arestat dacă va ajunge pe teritoriul controlat de aceasta, el este călăuzit, între 13 şi 16 iunie 1530, spre Făgăraş (trecând prin Braşov, unde primeşte, ca mijloc de transport, o trăsură cu 4 cai) de către braşoveni39.

    Bine primit de Ştefan Mailath, comandantul cetăţii făgărăşene, Moise se îndreaptă, apoi, spre Sibiu, unde ajunge, înainte de 22 iunie 1530, în acelaşi timp cu solia lui Vlad, care cerea sibienilor să-l ucidă („să nu mai fie viu la graţia voastră ci să-l omorâţi cum puteţi”)40. Aceştia, însă, îi oferă adăpost şi îl ajută în preparativele sale militare pentru revenirea la domnie. La 18 august 1530, pleacă din Sibiu spre Braşov în fruntea trupelor sale şi, ajungând la Făgăraş, îşi uneşte forţele armate cu cele ale lui Ştefan Mailath41, înaintând apoi spre hotarele Ţării Româneşti. Susţinut şi de Nicolae Gerendi, episcopul Transilvaniei, şi alăturându-i-se, la 22 august 1530 (pe lângă trupele sale, ale lui Mailath şi ale sibienilor) şi 25 de archebuzieri (cu soldă plătită pe o lună) din partea Senatului braşovean (care, duplicitar, însă, îl informează, în secret, pe Vlad cu privire la manevrele lui Moise, ba chiar trimite noului voievod şi boierilor săi daruri)42, trece munţii, pe la Bran şi Rucăr, la 24 august, şi se îndreaptă spre râul Olt, intenţionând să intre în Oltenia, care era controlată de către cumnatul său, marele ban Barbu Craiovescu (ce rămăsese în ţară)43.

    Cunoscându-i intenţiile, Vlad nu este luat prin surprindere şi, reuşind să-şi adune forţele, le taie calea lui Moise şi aliaţilor săi, în 29 august 1530, lângă satul Viişoara (judeţul Olt), la 25 km de Slatina44, unde se va derula o sângeroasă bătălie încheiată cu înfrângerea lui Moise, care, în această împrejurare, îşi va pierde viaţa. Odată cu el moare şi marele ban Barbu Craiovescu („acolo vârtos dând război, au biruit Vlad vodă pe Moisi vodă şi au pierit Moisi vodă şi banul Barbu de la Craiova”)45, iar Ştefan Mailath este luat prizonier, rămânând în captivitatea turcilor şi muntenilor, până după 24 septembrie 1530, când reuşeşte să fugă46.

    A fost înmormântat în biserica mănăstirii Bistriţa din Oltenia, ctitoria Craioveştilor (cu ocazia lucrărilor de refacere, efectuate, la acest sfânt lăcaş, sub domnia lui Barbu Ştirbei – ce a domnit în Ţara Românescă între 1849-1853 şi 1854-1856 – lespedea originală a fost deteriorată, pierzându-se, în cele din urmă, ca, de altfel, şi locaţia mormântului), la 29 august 1530, aşa cum este inscripţionat pe piatra sa funerară, păstrată, însă, doar în copie, căci, în 1846, când, din porunca domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848), au fost iniţiate o serie de reparaţii la biserica veche, textul ei a fost, din fericire, reprodus47.

    Dintre urmaşii săi, avem informaţii, doar, despre Zamfira, o fiică căsătorită, iniţial, cu un nobil maghiar, pe nume Ştefan Keseryi, iar după decesul acestuia (survenit la scurt timp), cu panul polon, Stanislas Nisowski. Murind, în curând, şi acesta, ea se recăsătoreşte cu aventurierul ungur Markhazy Pall, care însă o părăseşte, fugind la Istanbul, unde se converteşte la islamism. Stabilită în Transilvania, ea va fi divorţată, legal, de către principele acesteia, Christofor Bathory48 (ce a guvernat, din 1576 până la 27 mai 1581).

    Meritând, pe bună dreptate, datorită multora dintre faptele sale, un spaţiu mai amplu în lucrările de specialitate (ce se adresează, în special, publicului larg), Moise Vodă se înscrie, la rându-i, în galeria voievozilor de seamă ai neamului românesc.

 

Note

1 Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 802.

2 Em. Gr. Nicolaescu, Moise Vodă (martie 1529 – 28 august 1530), în „Arhiva Olteniei”, XVIII, nr. 104-106, Craiova, 1939, p. 406.

3 Virgil Cândea, Letopiseţul Ţării Româneşti (1292-1664) în versiunea arabă a lui Macarie Zaim, în „Studii”, XXIII, nr. 4, Bucureşti, 1970, p. 685.

4 Marino Sanudo, I diarii, XXXIII, Veneţia, 1889, col. 164.

5 Ibidem.

6 Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, 1976, p. 381.

7 Oferindu-i-se, cu această ocazie, suma de 10.000 de aspri, „scufia” (üsküf) din velur bogat ornamentată cu pietre scumpe, un steag, având măciulia din argint aurit, 14 bucăţi de tafta, veşminte, un cal cu harnaşamentul său, un buzdugan, haine pentru 10 dintre însoţitorii săi şi un cadou pentru căpetenia spahiilor (ce avea rangul de agă) care a participat la investirea sa ca domn (Mihai Maxim, L’Empire ottoman au nord du Danube et l‘autonomie des principautés Roumaines au XVI e sičcle. Études et documents, Istanbul, 1999, p. 65-66).

8 Constantin Rezachevici, op. cit., p. 179.

9 Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 561, 564.

10 Constantin Rezachevici, op. cit., p. 179.

11 Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. XI, Bucureşti, 1900, p. 852.

12 Gr. G. Tocilescu, 534 documente istorice slavo-române din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul (1346-1603), Bucureşti, 1931, p. 309-310.

13 Eudoxiu de Hurmuzaki, op. cit., p. 852.

14 Andrei Veress, Acta et epistolae relationum Transsylvaniae Hungariaeque cum Moldavia et Valachia, vol.I, Budapesta, 1914, p. 186-187; Em. Gr. Nicolaescu, op. cit., p. 7.

15 Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 420.

16 Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, vol. III, Bucureşti, 1975, p. 116-117.

17 Istoria Românilor, vol. IV, p. 420.

18 P. D. Popescu, Basarabii, Bucureşti, 1989, p. 166.

19 Istoria Românilor, vol. IV, p. 420-421.

20 Ibidem, p. 187.

21 Voievod al Transilvaniei, între 1510-1526, acesta a fost încoronat ca rege al Ungariei în 10 noiembrie 1526, la Alba Regală cu sprijinul turcilor (Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 117).

22 Ales, la rându-i, ca rege al Ungariei, în Dieta de la Pozsony (azi Bratislava), la 17 decembrie 1526 (Ibidem).

23 Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare, domnitori uitaţi, Timişoara, 1994, p. 98-99.

24 Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. XV/1, nr. DXCVI, Bucureşti, 1911, p. 231.

25 Silviu Dragomir, Documente nouă privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Sibiul în secolele XV-XVI, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională din Cluj”, IV, Cluj, 1926-1927, p. 45-46.

26 Istoria României în date, p. 117.

27 Ibidem.

28 Eudoxiu de Hurmuzaki, op. cit., p. 231.

29 Aurel Decei, Istoria Imperiului Otoman până la 1656, Bucureşti, 1978, p. 176.

30 Istoria lumii în date, p. 564.

31 Pompiliu Tudoran, op. cit., p. 100.

32 Aurel Decei, op. cit., p. 177.

33 Pompiliu, Tudoran, op. cit., p. 100.

34 Virgil Cândea, op. cit., p. 685; I. Ursu, Din influenţele politice europene asupra istoriei noastre (Moise Vodă, 1529 martie – 1530 august), în „Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei Istorice”, S. II, tom XXXVI, Bucureşti, 1914, p. 525-526; Em. Gr. Nicolaescu, op. cit., p. 15-20; Ştefan Ştefănescu, Bănia în Ţara Românească, Bucureşti, 1965, p. 198-203.

35 Istoria Românilor, vol. IV, p. 421.

36 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt (Brasso), vol. II, Braşov, 1889, p. 185, 202.

37 Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, vol. III, p.145-147.

38 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt (Brasso), II, p. 196, 197, 200.

39 Ibidem, p. 197, 198, 199.

40 Silviu Dragomir, op. cit., p. 46-48.

41 Andrei Veress, op. cit., p. 214.

42 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt (Brasso), II, p. 201.

43 Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, vol. III, p.156-157.

44 Em. Gr. Nicolaescu, op. cit., p. 22-23.

45 Radu, Popescu, vornicul Istoriile domnilor Ţării Româneşti, Bucureşti, 1963, p. 44-45.

46 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt (Brasso), II, p. 202, 203, 205, 206.

47 Nicolae Iorga, Inscripţii din bisericele României, vol. II, Bucureşti, 1908, p. 82-83; Idem, Mormintele domnilor noştri, în Istoria românilor în chipuri şi icoane, Craiova, 1921, p. 10.

48 Pompiliu, Tudoran, op. cit., p. 96.

 

• Pentru anii de domnie ai voievozilor, domnitorilor şi principilor Vlad cel Tânăr (Vlăduţ), Radu de la Afumaţi, Vladislav al III-lea, Vlad Înecatul, Gheorghe Bibescu, Barbu Ştirbei, Petru Rareş, Ioan Zapolya şi Christofor Bathory, vezi Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 454, 456, 457, 461, 462; C-tin şi Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977, p. 393, 399, 401, 413, 414;

 

Idem, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, 1975, p. 902, 906, 907, 908, 916; Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 808, 809, 810, 811; Istoria României. Compendiu, ediţia a III-a, Bucureşti, 1974, p. 514, 515, 518; Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 568, 569, 570 şi Constantin Rezachevici, Enciclopedia domni-lor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 802,804.

 

SUMMARY

 

    Son of Vladislav III, prince of Wallachia (April-October1523; March-September1524; April-August 1525) Moise Vodă was invested as prince by Sultan Soliman the Magnificent (30 September 1520- 6/7 September 1566). From the beginning he sought to win the leaders of the upper class over to his side, boyars Craiovescu especially. In May 1529 Moise issued a considerable number of acts of donation for the Monastery of Bistriţa, a foundation of the Craiovescus. The members of this powerful family continued to dominate the political scene, they regarding the princely office as their hereditary privilege and the prince as their own representative on the throne of the Bessarabs. From a document dated 25 September 1529 we find that the great ban of Oltenia was so powerful that he had under his authority his own council made up of counselors different from the ones recorded by the documents issued by Princely Chancery. 

    On the external plane Moise was determined to maintain the autonomy of Wallachia by seeking to form an alliance with Petru Rareş, prince of Moldavia (1527-1538; 1541-1546) and the regional leader of the anti-Ottoman fight at that time. He also had a secret correspondence with the people of Braşov and Sibiu warning them about the order he had got from the Sultan to start the war against them because of their refusal to recognize Ioan Zapolya as their sovereign. The Saxons were against the Turks’ favorite and sustained Ferdinand of Habsburg. Moise hoped to recover Vinţul and Vurpărul, former possessions of prince Radu of Afumaţi. He wanted them as places of refuge when in affliction.

    On 9 August 1529 in response to the Transylvanian Saxons’ refusal to restore his possessions and to recognize Ioan Zapolya as their sovereign, Moise sent a military corpse led by two boyars under whose command the army ravaged with fire and sword the center and south – eastern areas of Transylvania. On 4 September 1529, through his captains, Moise signed an agreement with the people of Sibiu by which the Saxons were to subject themselves to the one who eventually would emerge as the winner. As the Sultan’s numerous army made up of 200,000 soldiers had not recorded notable victories, Moise tried to show his good intentions to the Christians and withdrew his troops from Transylvania. At the same time he promised free passage to the merchants of Braşov providing they would make clear their position regarding the two rivals for the crowns of Hungary and Transylvania, Ioan Zapolya (ruler of eastern Hungary between 1526-1540) and Ferdinand of Habsburg. As the people of Sibiu broke their agreement, Moise attacked again the Saxon fortress on 25 September 1529. On 9 January 1530 the Wallachian prince signed a peace treaty with the people of Sibiu.

    The boyars who were loyal to the Sublime Porte loathed his orientation towards an alliance with the Christian countries. Consequently they plotted to oust him and place Vlad, the son of Vlăduţ, upon the throne. In the circumstances the Sultan banished Moise and offered the throne to Vlad Înecatul (1530-1532). Having the military support of Mehmet Beg, Pasha of Nicopolis, Vlad and his acolytes crossed the Danube. Moise tried to withstand their attack but he was forced to seek refuge in Transylvania (summer 1530). The last document bearing his signature is dated 22 May 1530 and was issued at Câmpul Glupavilor (Vlaşca county). On 29 August 1530, near the village of Viişoara (near Slatina Olt) a fierce battle took place. Moise died on the battlefield together with the great ban Craiovescu.

    He was buried in the church of Bistriţa Monastery (Oltenia), a foundation of the Craiovescus, on 29 August 1530 – as the inscription on his funeral plaque reads.

    We have information about a daughter of his, Zamfira, married first to a Magyar nobleman, Ştefan Keseryi, and after his death, to the Polish Pan Stanislas Nisowski. As her second husband also died she married a Hungarian adventurer, Markhazy Pall, who left her and went to Istanbul. Settled in Transylvania, she was legally divorced by him with the prince Christofor Bathory’s consent (1576-27 May 1581).

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)