HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

La Târgu-Mureş,

 

Monumente funerare uitate, doborâte sau dispărute

 

Prof. Nicolae BALINT

                   

Revoltă, indignare şi multă amărăciune...Sunt sentimentele care mă încearcă de o săptămână de când mă documentez pentru acest material. Încerc să mă stăpânesc gândindu-mă să dau totuşi cuvântului expresia cea mai potrivită tiparului şi nu cea pe care o simt cu adevărat în suflet. Dacă nu reuşesc, vă rog să mă iertaţi. Însă vizita în oricare cimitir al oraşului - în cazul de faţă cel de la Biserica de lemn şi cel de la Biserica de piatră - nu este una confortabilă, vă asigur. Psihic şi sentimental, vorbind. Te întâlneşti cu veşnicia şi pentru o clipă, tu, muritorul, încă în viaţă fiind, ai sentimentul inutilului, al deşertăciunii, într-o lume tot mai învolburată şi încercată de patimi comune. Foto: Monumetul funerar al dr. Petru Hetco, primul director al Colegiului Național ”Alexandru Papiu Ilarian”

 

Pentru unii calea spre Rai începe de undeva mai din faţă

 

Monumentele funerare care mai stau încă în picioare, vechi şi măcinate de intemperii şi de vreme, cu literele şterse, abia lizibile, martori muți ai unor încrâncenate vremi trecute, te privesc parcă mustrător de undeva, de dincolo de timp. Generaţii de luptătorii pentru cauza neamului, din timpuri mai vechi sau mai noi, odihnesc acum uitaţi în cimitirele oraşului. Li s-a stins neamul, dar s-a stins parcă şi bruma de respect şi recunoştinţă patriotică și creștinească pe care le-o datorăm. Recunoştinţă pe care însă o clamăm patriotard în discursuri publice pentru că „dă bine la popor”. Noi, cei încă vii, care ne acoperim cu vorbe. Prea multe şi false. Tagore spunea că „Recunoştinţa este ca o floare ce înfloreşte rar şi se usucă repede.” Avea dreptate. Prezentul românesc confirmă adevărul celor spuse de marele înţelept. Unii dintre aceşti luptători români pentru neam, țară şi cultură românească, din cimitirele anterior menţionate, nu mai au nici măcar monumentul funerar la căpătâi, căci locurile lor de veci au fost preluate sau vândute altora, probabil VIP-uri locale cu dare de mână. VIP-uri care nu s-au aşezat încă între cei drepţi şi care în viaţă fiind, îşi pregătesc pios și cucernic, dar cu ceva mai mulți arginți, calea spre Rai. De undeva mai din față. Un cimitir central sau ultracentral, spre deosebire de cele două de la marginea oraşului, probabil că le va asigura acestora şi un loc ceva mai confortabil la Judecata de Apoi. Ce va să vină pentru toţi. Opincă sau vlădică.

 

La Biserica de piatră, un monument funerar uitat...

 

Monumentul funerar al dr. Petru Hetco se află în cimitirul Bisericii de piatră. Are peste 90 de ani. Este uitat şi parcă din ce în ce mai stingher. Mormântul acestuia a fost, se pare, cumpărat de altcineva. Probabil în curând va dispare şi monumentul funerar. În concepţia timpului actual, una dominant mercantilă, în care totul se vinde şi se cumpără, monumentul nu-şi va mai justifica prezenţa. Dar unde va ajunge oare acesta? Cine îşi mai aduce aminte azi de dr. Petru Hetco, personaj care a însemnat ceva în istoria locală şi care face parte dintr-o veche familie ardelenească greco-catolică, cu merite certe în istoria încercatului Ardeal. Familie care a dat ţării magistraţi, profesori, militari de carieră... Acest monument ascunde o poveste tragică. În 1920, tânărul director, Petru Hetco, doborât de moartea soţiei, urmată la scurt timp de moartea surorii sale, mamă a patru copii, s-a sinucis.  Foto jos: Dr. Petru Hetco, sus - al doilea de la stânga la dreapta, un destin tragic.

 

 

Familia Hetco la începutul secolului XX - sus: de la stânga la dreapta:  Colonel Dr. Aurel Hetco, Dr. Petru Hetco - Directorul Liceului Papiu Ilarian în Tg. Mureş. Dr. Gheorghe Hetco - directorul Liceului Gheorghe Şincai in Baia-Mare, jos: Dr. Valeriu Hetco, Protopop unit de Beiuş (decorat cu Steaua Romaniei in grad de ofiter).

 

Numeroasa familie Hetco s-a răspândit şi risipit în lume. Întâmplarea a făcut însă ca să dau peste un urmaş al acesteia dintr-o ramură colaterală, dl. Lucian Hetco, poet şi eseist, redactor-şef al publicaţiei AGERO, ce apare la Stuttgart, în Germania. Domnia sa a fost cel care, cu multă amabilitate, mi-a pus la dispoziţie câteva fotografii din arhiva familiei. În 2009, Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” a sărbătorit 90 de ani de existenţă. Festivitate, mare pompă,discursuri, etc...Nu şi-a adus însă nimeni aminte de primul ei director. Să vină cineva şi, într-un gest simplu şi firesc, să aprindă măcar o lumânare. Ce ziceţi domnule director Simion Bui, părinte protopop Flavius Miheţ, poate fi salvat acest monument funerar? Nu cred că presupune un efort deosebit. Şi chiar dacă ar fi un efort, eu cred că merită totuşi.   

 

 ...iar la Biserica de lemn, un monument funerar doborât şi un altul dispărut

 

În cimitirul Bisericii de lemn, în privinţa monumentelor funerare, lucrurile stau chiar mai rău. Dacă mormântul protopopului ortodox de Târgu-Mureş, Partenie Trombiţaş, poate fi recunoscut, iar scrisul de pe piatra de mormânt a acestuia, desluşit cu oarece efort, nu la fel stau lucrurile în cazul avocatului Mihail Orbănaş şi al negustorului Dimitrie Făgărăşanu. Două figuri locale importante ale veacului al XIX-lea, oameni care au susţinut material şcoala românească, au făcut şi alte opere caritabile şi au participat activ la momentul 1848. O parte din monumentul funerar al lui Orbănaş e doborât de mai mulţi ani la pământ şi nu s-a mai învrednicit nimeni să-l repună pe soclu. Semn că în curând va dispare. Probabil pe bucăţi, pentru că e mai uşor de înstrăinat. Oricum, mormântul acestuia a fost deja ocupat de ani buni. În cazul lui Dimitrie Făgărăşanu, puţini mai sunt cei care ştiu unde a fost cândva mormântul său. Monumentul funerar  a dispărut de mai mulţi ani şi eu personal, nu înţeleg unde şi mai ales de ce. Chiar nu putea fi rezemat de pereţii exteriori ai bisericii aşa cum am văzut că se mai procedează la alte bisericii cu vechile pietre funerare, ale unor oameni remarcabili?

 

Foto: Monumentul avocatului Mihail Orbănaș zace la pământ, căzut sau poate vandalizat, în timp ce al lui Dimitrie Făgărășanu a dispărut de mult timp 

 

Ce ziceţi părinte protopop Şincan, s-ar putea măcar ca pe viitor să se procedeze aşa? Nu de alta, dar am impresia că nu facem altceva decât să-i ajutăm pe cei care ne vor scoşi din istorie şi plecaţi de aici, cu morminte şi cruci cu tot. Dacă noi, cei de azi, nu-i respectăm pe morţii noştri din veac, de unde să mai avem respect şi pentru cei vii, din ziua de azi? În acest context, nu pot să nu-mi amintesc de inspiratele cuvinte ale lui Iorga: „Nu inteligenţele ne lipsesc nouă (românilor – n.a.), ci caracterele.” Iar recunoştinţa pe care o datorăm istoriei noastre, figurilor ei remarcabile sau celor din jurul nostru care ne-au fost alături în momente dificile, trebuie să recunoaştem, fie că ne place sau nu, ţine totuşi de un anume tip de caracter. Poate chiar de un anume etos românesc, tot mai vizibil în ultimul timp.   

 

Nicolae BALINT

www.nicolaebalint.wordpress.com

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com