HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

NICOLAE IORGA, UN PATRIARH AL CULTURII ROMÂNE

(70 de ani de la asasinarea sa)

 

Prof. George Baciu

 

Personalitate monumentală a culturii româneşti, cu o memorie fenomenală, cel mai mare poligraf al neamului românesc (circa 1250 de volume publicate şi 25.000 de articole), Nicolae Iorga s-a născut la Botoşani (17 ianuarie 1871). Strămoșii săi, se pare, erau de origine aromână, veniți din zona Pindului, deși istoricul nu s-a identificat niciodată explicit și fără echivoc cu această etnie. Părinții lui au fost Nicu Iorga, avocat, și Zulnia Iorga, născută Arghiropol. Numele de botez este Niculae, acesta fiind și motivul pentru care, în majoritatea cazurilor, în timpul vieții s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu și rar din mâna sa, fiind covârșitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzurată și parțială) a scrierilor sale. Soția lui Nicolae Iorga a fost Catinca.

 

În urbea natală, urmează şcoala primară şi gimnaziul, uimindu-şi profesorii. Termină Liceul Naţional din Iaşi (1888); reuşeşte într-un singur an să absolve Universitatea din Iaşi („magna cum laudae", 1889). În anul în care se stingeau Eminescu şi Creangă era deja considerat un fenomen. Face studii strălucite la Paris, Berlin şi Leipzig, obţinând doctoratul (1893) şi devenind la 23 de ani membru corespondent al Academiei (academician va deveni în 1911). Tânărul savant câştigă, în 1894, prin concurs, catedra de istorie a Universităţii din Bucureşti. A cutreierat marile metropole europene, scotocind în arhive documente cu privire la istoria românilor. Cunoaşte aproape toate limbile moderne (în multe din ele a şi scris). În 1903, a luat conducerea revistei Sămănătorul, iar în 1906, înfiinţează ziarul său Neamul românesc. A fost fondatorul (1920) şi director al şcolii române din Paris (Fontenay-aux-Roses).

           

Din 1922, cursurile de vara de la Vălenii de Munte au luat denumirea „Universitatea populară N. Iorga”. Astăzi  aici este muzeu memorial, cu obiecte şi mobile ce au aparţinut savantului. A întocmit numeroase volume de izvoare, documente ("Notes et extraits pour servir l'histoire des Croisades au XV-e siecle", 6 vol., "Studii şi documente cu privire la istoria românilor", 31 vol. ş.a.). Deşi structural refractar subordonării faptului istoric unui sistem filosofic, a îmbogăţit gândirea istorică cu o nouă viziune, dominată de factorul spiritual şi întemeiată pe unele "permanenţe", coordonate ale dezvoltării istorice. În domeniul istoriei naţionale, a elaborat monografii şi sinteze de mare valoare ("Istoria lui Mihai Viteazul", "Istoria bisericii române", "Istoria armatei româneşti", 2 vol., "Istoria comerţului românesc", 2 vol., "Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen", 2 vol., "Istoria românilor", 10 vol. ş.a.) şi a integrat istoria României în istoria universală ("La place des Roumains dans l'histoire universelle", 3 vol.), relevând originalitatea culturii româneşti şi interdependenţa istoriei poporului român cu istoria altor popoare. Contribuţia la cercetarea istoriei universale ("Geschichte des Osmanischen Reiches", 5 vol., "Cărţi reprezentative în istoria omenirii", "Histoire de la vie Byzantine", 3 vol.), ca şi vastitatea operei (estimată de unii exegeţi la 1359 cărţi şi broşuri şi peste 25000 de articole) şi a preocupărilor sale, îl situează între marii istorici ai lumii. Personalitate remarcabilă, de mare mobilitate intelectuală, s-a manifestat ca poet ("Poezii"), dramaturg ("Doamna lui Ieremia"), evocator şi portretist ("O viaţă de om, aşa cum a fost", "Oameni care au fost"), dar mai ales ca istoric literar, elaborând sinteze fundamentale ("Istoria literaturii româneşti în secolul al XVIII-lea, 1688-1821", "Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea de la 1821 înainte”, 3 vol., "Istoria literaturii româneşti contemporane", 2 vol., „Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea şi legăturile lor", 3 vol.).

 

Istoric de mare clasă europeană, cu o opera monumentală în acest domeniu, om politic energic (a înfiinţat partidul naţional-democrat, a fost prim-ministru şi un apropiat al Casei regale. Ca poet liric, a scris poezii, cântând iubirea, natura, istoria. Cea mai reuşită este drama istorică Doamna lui Ieremia, despre destinul tragic al Elisabetei Movilă. Ca memorialist, a lăsat masivele volume: Oameni care au fost şi O viaţă de om, aşa cum a fost.  Cine nu l-a ascultat niciodată pe N. Iorga (a fost un orator extraordinar, imposibil de transcris) cu greu îşi va face o idee justa despre opera lui. Activitatea istorică în care intră şi foarte multă jurnalistică este enormă şi numai la îndemâna specialiştilor. Aceştia obişnuiesc încă de mult să tăgăduiască valoarea ştiinţifică a istoricului sub cuvânt de erori, neglijente. Totuşi, sub raport „ştiinţific”, erorile lui Iorga sunt neînsemnate faţă de uriaşul material adunat şi de soliditatea globală a monografiilor lui. Nu este ramură a istoriei în care N. Iorga să nu fi alcătuit sinteze capitale. El ţine piept ca specialist total unei sumedenii de specialişti unilaterali. În ceea ce priveşte valoarea literara a operei istorice N. Iorga era un stilist original, punând personalitate şi pigment polemic. Descoperirile sale de scriitori şi listele de „cărţi bune” au fost scandalul vieţii acestui om totuşi de geniu, comparabil cu Voltaire, prin personalitate (după cum spunea George Călinescu). Fără a fi un portretist plastic, el izbutea să sugereze prezenţa cuiva, prin imagini sau scurte definiţii pline de umoare. „Cald şi frig - scria el despre Titu Maiorescu pe care nu l-a putut suferi — nu i-a fost nimănui lângă dânsul. A trecut printre oameni, întrebuinţându-i, de multe ori, dispreţuindu-i în taină, totdeauna. El însuşi trebuie să-şi fi fost indiferent sieşi.” Nicolae Iorga şi-a uimit contemporanii încă de mic prin memoria sa formidabilă şi prin uşurinţa scriiturii. La 6 ani cunoştea toate cronicile Moldovei, iar la 13 scria articole la ziar.  „Eu n-am învăţat a ceti şi scrie: sunt lucruri care mi-au venit de la sine. Nu-mi aduc aminte de niciun ceas de pregătire «pedagogică» pentru a descoperi literele şi a le îmbina în silabe”, scria istoricul. „Nu se poate concepe istoriografia română fără Iorga. Câmpul lui de observaţie s-a întins la toate problemele fundamentale ale istoriei europene. Dar a avut permanent drept centru istoria românilor, cu lungul ei drum de la popor la naţiune. Aceasta e tema care nu s-a şters niciodată din mintea lui”, spune Andrei Pippidi.

 

Toată viaţa, Iorga a fost ataşat de valorile tradiţionale ale lumii satului. „Misiunea pe care şi-a gândit-o a fost de «luminător» al maselor, în spiritul iluminist”, explică el. „Nu e o întâmplare că el se angajează în politică în ajunul marii răscoale din 1907 şi că primul lui mare discurs în Cameră este în apărarea ţăranilor”. A avut un sfârșit tragic. În seara zilei de 27 noiembrie, la vila profesorului din Sinaia au venit şapte bărbaţi care i-au spus Ecaterinei Iorga că sunt din Poliţia Legionară a Capitalei şi că au venit să-l ia pe Iorga la Bucureşti pentru un interogatoriu. Bărbaţii au intrat în biroul lui, l-au ridicat şi l-au urcat într-o maşină. În dimineaţa zilei următoare, trupul istoricului a fost găsit pe câmpul dintre Ploieşti şi comuna Strejnic, cu nouă tuburi de cartuşe lângă el. Membrii Gărzii de Fier îl considerau responsabil de uciderea comandantului lor, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea, când în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu către Iorga, acesta fiind și consilier regal, i-a intentat proces și liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie. Pentru a înţelege aspectul problemei iată cum s-au desfăşurat evenimentele: În anul 1938, Iorga a publicat o serie de articole foarte critice la adresa Mişcării Legionare în "Neamul românesc". "Corneliu Zelea Codreanu s-a simţit ofensat, deranjat de conţinutul acestor articole. În esenţă, Nicolae Iorga spunea că Mişcarea Legionară pregăteşte în restaurantele legionare, printre «blide şi pistoale», o revoluţie împotriva ordinii de drept, ordine reprezentată de fapt de monarhie şi de noul regim al dictaturii", explică istoricul Florin Muller, profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.  Drept răspuns, Codreanu îi adresează lui Iorga o scrisoare deschisă: "De câtva timp plouă cu articole de otravă peste noi. Între bliduri (adică la restaurantele noastre) facem comploturi, punem la cale revoluţii îngrozitoare şi vrem să ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele în mână şi în buzunare. Ei bine, nu mai pot! Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care te-am respectat, îţi strig: Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte. (...) şi îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un necinstit sufleteşte, căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!".  Codreanu era revoltat şi de închiderea acestor cantine legionare, una la Obor şi alta la Liceul "Lazăr", avizată de Iorga, la acea dată ministru de stat în guvernul patriarhului Miron Cristea.

 

Iorga s-a adresat Parchetului Militar şi a cerut deschiderea unei acţiuni în justiţie. Arestat, Codreanu a fost condamnat în urma unui proces extrem de rapid la şase luni de închisoare pentru calomnie. După o anchetă a Ministerului de Interne, Codreanu a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale, iar în cadrul procesului, o încercare a lui Carol al II-lea de a controla Mişcarea Legionară, a fost condamnat la zece ani de muncă silnică la minele de sare.  În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, în timp ce Codreanu era transportat împreună cu alţi legionari de la Râmnicu-Sărat la închisoarea din Jilava, camioanele au oprit, iar jandarmii i-au sugrumat pe deţinuţi în pădurea din Tâncăbeşti. Considerat vinovat de legionari pentru moartea Căpitanului, Iorga începe să primească o mulţime de scrisori anonime în care era ameninţat cu moartea. După instaurarea regimului legionar în septembrie 1940, istoricul este pensionat din funcţia de profesor, iar ziarul "Neamul românesc" este închis. Vara anului 1940 şi-o petrece izolat la Vălenii de Munte, iar ulterior se mută în vila din Sinaia. La Bucureşti, presa legionară îl atacă dur, numindu-l "călău", "sinistra vedenie cu barbă şi umbrelă" sau "enciclopedia ambulantă anexată lui Armand Călinescu".

 

În atmosfera sumbră din statul naţional-legionar, moartea lui Nicolae Iorga a fost trecută sub tăcere: „Cenzura a împiedicat ca în ziare să apară măcar anunţul", spune istoricul Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga şi profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Rectorul legionar al Universităţii din Bucureşti, Petre Panaitescu, un fost elev al lui Iorga, a respins propunerea ca instituţia pe care o conducea să arboreze steagul negru deasupra clădirii universităţii. A fost arborat în schimb de 47 de universităţi din întreaga lume.

 

Am creionat în puţine cuvinte personalitatea lui Nicolae Iorga din perspectiva faptelor sale şi a unor evenimente istorice contemporane acestuia El a rămas, un mare savant, un patriarh al culturii naţionale, ce duce faima României spre veşnicie.

 

Prof. George Baciu

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com