Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Obiceiuri de Paşte

Etnografie, istorie şi tradiţii

 

          Julia Maria CRISTEA, Viena

 

 

Poate multi oameni se intreabă, de ce Paştele, una dintre cele mai importante sărbători creştine, nu are în fiecare an aceeaşi dată? Mai mult chiar, de ce Paştele ortodox, nu coincide cu cel catolic? La primul Conciliu de la Niceea, din anul 325, impăratul Constantin I a decis ca sarbătoarea crestină a Pastelui sa aibă loc la o saptamană dupăa sărbatoarea evreilor - Pasah. Astfel data ei este stabilită anual - prima duminică după prima lună plină de la începerea primăverii. La catolici, care folosesc calendarul gregorian, aceasta inseamnă, cel mai devreme 22 martie – cel mai tarziu 25 aprilie. Ilustraţie: Iisus în grădina Ghetemanilor. Burkmair Hans (1473-1531) pinacoteca din München - Dupa traditia ortodoxă, Pastele nu poate sa cadă inainte sau concomitent cu sarbatoarea Pasah, de aceea există mari diferente de timp, intre Pastele catolic si cel ortodox.

 

Semnificaţii ancestrale atribuite sărbătorii Paştelui

 

In tările germanice Pastele este denumit Ostern – cuvant ce-si are rădăcina in limba indoeuropeană, semnificand: “a lumina, a străluci”, in engleza veche ēast, in germana veche ōstan, mai tarziu derivand cuvantul "Osten", adica punctul cardinal unde răsare soarele si se arata Aurora diminetii pe cer. 

     Pastele semnifică lumina de după solstitiul de iarnă, “dimineata anului”, cand intreaga natură se trezeste la viată, zilele incep sa devină mai lungi. Cuvantul Ostern, semnifica de fapt Sudul.

O alta ipoteză - numele Zeitei Primaverii la vechii germani, Ostara, justifica si denumirea sărbătorii Pastelui – „Ostern”. Deoarece ea aducea din nou soarele arzator pe cer, ceea ce făcea ca intreaga natură sa se trezească la viată, in cinstea ei se făceau la inceputul primăverii serbări spectaculoase, iar traditia de a se darui ouă colorate s-a păstrat pană in zilele noastre.

Acelasi ritual există si in Anglia unde aceeasi zeită a primăverii se chema Eostra, de aici denumirea Pastelui – „Easter”.

In sprijinul acestei afirmatii vin cuvintele asemănătoare care semnifică acelasi lucru – Aurora diminetii, in engleza veche – ēasterne sau eostre; in latina – Ostro; in feniciana - Astarte (Ashtoreth); in indiana veche – Usra; in greaca – Eos; in romană Aurora. Soarele care răsare, sau Aurora este simbolul pentru renasterea lui Iisus, care, in Biblie este denumit: “Lumina lumii.”

In tările din restul Europei denumirea Pastelui derivă din ebraică - Passah, Pessach sau Paschah (ce semnifica in «Cartea exodului» fuga din Egipt), astfel: in vechea limbă saxonă Pascha; in latina  veche – Pasca; in italiană - Pasqua; in franceză – Paques; in germană veche a tărilor nordice – Paskar; in gotică – Paska; in spaniolă - Pascuas; in olandeza - Pasen; in daneza - Paske; in finlandeza - Păăsiăinen.

       Indiferent de nume, semnificatia este aceeasi, inceputul primăverii, a timpului luminos cand zilele devin egale cu noptile.

In Evul Mediu, exista in Europa si Mexic, un joc ritual executat de Paste sau de 1 mai, care semnifica victoria luminii asupra intunericului. O minge mare – cu diametru de peste 1m, din piele aurie, era rostogolită de la est la vest, semnificand drumul soarelui pe cer.

 

Câteva modalităţi şi tradiţii specifice de sărbătorire a Paştelui

 

 

In Anglia, Pastele este cea mai importantă sărbătoare a anului, cand se trimit mai multe felicitari decat la Anul Nou. Nu există casă unde să nu fie ouă vopsite, deoarece ele sunt simbolul renasterii.

 

In Franţa, se spune ca toate clopotele bisericilor zboară in Vinerea Mare la Roma – deci două zile nu bat, in schimb, in Duminica Pastelui bat neintrerupt toată dimineata.Credinta este ca aceste clopote ascund ouale vopsite prin grădini, pentru a fi găsite de copii.

 

In Norvegia Pastele poartă denumirea de Pask, iar Săptămana Mare durează din după amiaza zilei de miercuri (inaintea Joiei mari), pană martea urmatoare.Si aici există traditia Iepurasului de Paste.

 

In Suedia, Pastele este la fel denumit – Pask, iar Săptămana mare incepe in Duminica Floriilor – pană in Duminica Pastelui. Exista superstitia că in aceasta saptamană, vrajitoarele sunt deosebit de active. Pentru a le anihila vrajile si actiunile malefice, se aprind focuri mari, purificatoare. In Joia mare este punctul maxim de periculozitate, deoarece vrajitoarele merg la serbarea lor pe muntele Blakulla, unde topăie cu diavolii in adevărate dansuri orgiastice, pentru aceasta, femeile ascund măturile, ca astfel ele sa nu poată sa meargă la intalnirea lor cu dracii. Se spune că in Duminica Pastelui, vrăjitoarele merg la biserica, dar spun toate rugăciunile invers, de la sfarsit la inceput. In aceasta zi copiii imbrăcati ca "Påskărringer"- (vrăjitoare) merg din casă in casă ca să primeasca dulciuri si bani. Dar nu cantă si nu recită nimic, simpla lor prezentă ca vrajitoare determină ofranda benevolă.

 

In Austria şi Germania Joia mare este denumita Gründonnerstag. adica Joia Verde. Pană nu demult, preotii catolici oficiau slujba din aceasta zi, in odajdii verzi. De fapt, cuvantul deriva de la Greinen, care in limba veche germană insemna “a plange” si reda suferinta lui Iisus. Totusi, de Joia Verde exista traditia ca sa se mănance alimente verzi (spanac, salata, supe si tarte speciale cu verdeturi). Este ziua cand se seamănă patrunjelul, care, in superstitiile populare creste foarte greu deoarece diavolul il “cheamă inapoi de noua ori”. Doar dacă este sădit in această zi, diavolul nu mai are nici o putere asupra lui. O alta traditie este să se ascundă oua vopsite in grădini, parcuri, pentru a fi căutate in prima zi de Paste de către copii. In Sambata Mare, se aprind pe dealuri, pe malul apelor, focurile de Paste, denumite si Focurile lui Juda, in care se arde tot ce nu mai este necesar, semn al reinoirii si purificarii prin foc.Slujba de Inviere nu are loc la miezul noptii ci seara. Biserica este in bezna completa, in fata ei se aprinde un foc mare, de unde “se ia lumina”.

 

In Italia, tipic sărbătorii este reprezentarea patimilor - Passion Christi, o procesiune ce are loc pe străzile oraselor in Vinerea Mare. Cozonacul tipic, are forma unui porumbel – de fapt se numeste Colomba, in unele regiuni Paloma di Pasqua. Traditia semnifică propunerea de pace trimisa de locuitorii din Pavia, regelui longobarzilor – Alboino. Au loc mari serbari campenesti unde ouale traditionale, sunt folosite si in jocuri gen Boccia sau Righella, sau pur si simplu concursuri de aruncat la tinta…evident străine traditiei religioase.

 

Reeditarea Patimilor este o ceremonie caracteristică Spaniei si tărilor de traditie spaniolă (in America latină). In Mexic – Săptămana Mare, sau Săptămana Patimilor poarta denumirea de Semana Santa (săptamana Sfantă) si durează de la Duminica Floriilor pană la Duminica Pastelui. In multe localitati scenariul Patimilor lui Iisus, biciuirea, răstignirea se reeditează ca un adevărat spectacol religios (vezi poză stg.). Pe străzi, in ziua de Paste, mii de oameni, poartă fotografia lui Juda Iscariot, pe care o bat, o rup in bucăti, ii dau foc, pentru faptul că l-a vandut pe Iisus. In Australia, singura zi cand toate magazinele sunt inchise prin lege, este Vinerea Mare. Nici ziarele nu se editează in aceasta zi. Ouăle de Paste nu sunt aduse de iepuras ci de Bilby – un soi de iepure cu marsupiu ca un cangur.

 

In SUA, exista traditia de peste 100 de ani, ca in a doua zi de Paste (luni) fix la ora 10 dimineata, in grădina de la Casa Alba din Washington să se “rostogolească ouale”. Este o competitie a copiilor, care, se intrec «să ruleze» cu podul palmei, un ou de Paste. Cine ajunge cel mai aproape de linia de sosire cu oul intreg, este castigător si primeste drept premíu, un ou din lemn cu autografele presedintelui SUA si sotiei sale.

 

In Rusia, duminica Pastelui este sărbătorita in mod festiv…la cimitir. Obiceiul s-a format in urma cu decenii, cand, fiind interzis să se mearga la biserică, insasi intrunirile erau prost văzute, oamenii vizitau mormintele familiei, unde, beau in amintirea celor dragi, o sticla de vodca. De-a lungul timpurilor si mai ales dupa anii 90, aceasta s-a transformat intr-o adevarată sărbătoare populară, astfel incat, de cativa ani, in ziua de Paste, in Moskova, există linii speciale de autobuze, care să faca astfel fată multimii călătorilor, care se indreaptă spre cimitirele orasului. Se mănancă traditional – Kulitci (o paine cu fructe si condimente), si Pasa – o prăjitură cu multe oua. Si se ciocnesc oua rosii, spunandu-se: “Christus woskres!” (Christos a inviat), la care se răspunde: “Woistinu woskres!” (Adevarat c-a inviat). Chiar dacă are loc in cimitir, serbarea este considerată “ a vietii”, a “invierii”, nu a mortii.

 

Mituri ancestrale ale popoarelor, legate de moarte şi înviere – de fapt reflectarea ciclului neîntrerupt al vegetaţiei.

 

Mitul reinvierii, intoarcerii din moarte, exista inca din cultura sumeriană, in epopeea lui Ghilgames. La sfarsitul anului, zeul creator al universului murea, pentru ca la inceputul Noului An, sa renască. Un exemplu in acest sens este faptul ca la iranieni, Anul Nou „Noruz” se serbează la echinoctiul de primavara – 21 martie. Un alt exemplu este mitul lui Kybele si Attis la frigiani si la romani– zeul primaverii, a naturii care se trezeste la viata, după ce a fost mort timp de trei zile, sarbatoare numita Hilaria la romani, avand loc pe 25 martie. Sunt interesante in acest sens descoperirile arheologice, astfel sunt numeorasele altare (ca acesta din Poză) dedicate cultului acestor zeităti. ele au fost găsite in apropiere de Petersdom - Vatican, atestă data de 19 iulie 374 - e.n., reprezintă pe langă inscrieri, pinul Sfant a lui Atis, un taur si un berbec adus ca jertfă. Cultul păgan a fost interzis in anul 391(92) de către impăratul Theodosius. 

 

La fel Marduk (zeul suprem al panteonului babilonian in timpul lui Hamurabi – sec VIII i.e.n.) si Tammuz (la sumerieni) erau zei ai vegetatiei care mureau si renasteau. Un alt nume a lui Tammuz era Adonis, el era adorat in Babilon si Siria inca din sec. VII i.e.n., avand si in Grecia antica o importanta semnificatie. (Frazer) In fotografie (dr.) Marduk pe un sigiliu babilonian

De asemenea zeii Sin, Samas si Nergal mureau si renăsteau in fiecare an, ca semnificatie a ciclului neintrerupt al naturii. Sărbătorirea lui Sin se numea Sabattu, după care s-a dat denumirea sărbătorii evreiesti. Tot după zeul Sin, a fost denumit muntele Sinai si desertul din vestul Palestinei.

 

Faberge - Cele mai scumpe ouă de Paşte din lume

 

Isi poate cineva imagina că un singur ou poate fi evaluat la 24 milioane euro? Pare de necrezut, si totusi...Evident, nu este vorba de banalele galinacee, care, desi de o vesnicie ne asigură hrana cea de toate zilele, in ultima vreme au devenit un pericol public. Nu. Sub titlul modest de OU un genial artist al meseriei Peter-Carl Fabergé a creat cele mai fantastice lucrări de artă, adevărate bijuterii, inestimabile, de o frumusete inegalabilă. Să răsfoim impreună paginile unei povesti – adevărate, care pentru muritorii de rand pare ireală...

 

Ouale Fabergé sunt considerate obiecte nepretuite din lumea artei si bijuteriilor. In anul 1885 tarul Alexandru III, a dorit să-i faca cadou sotiei sale, cu ocazia Pastelui, un ou deosebit. El s-a adresat bijutierului Peter-Carl Fabergé, care lucra impreună cu tatăl sau, in atelierul acestuia din St. Petersburg, deschis in 1842.

Realizarea a intrecut orice asteptări. La prima impresie parea un ou obisnuit de găina, dar era făcut din aur, cu email, se deschidea, iar in interiorul sau era o găina liliputană din trei culori de aur (galben, rosu si verde), cu ochii din rubine.                                                                                  

Tarul Alexandru i-a dăruit aceasta opera de arta sotiei sale Maria Fjodorowna, iar entuziasmul ei a fost atat de mare, incat Fabergé a fost imediat numit bijutier al curtii, unde timp de 31 de ani (1885-1916), a realizat pentru tarii dinastiei Romanov, 50 de asa zise ouă, aceasta rămanand o adevarată traditie, intreruptă prin gonocidul istoric si intemeierea republicii.

 

In 1900, la Expozitia Mondială de la Paris, Fabergé a fost facut Cavaler al Legiunii de onoare. Cel mai scump exemplar (vandut la galeriile Sotheby's din Londra pentru 24 milioane euro) poartă denumirea de „Oul Incoronării” si a fost făacut cadou in 1897 de către tarul Nicolae II sotiei sale Alexandra. El reprezintă identic, la scară milimetrica, caleasca imperială cucare Alexandra a mers la catedrala Uspensky din Moscova, unde a avut loc căsătoria. Odata cu revolutia si intemeierea dictaturii proletariatului, vestitele oua Fabergé, au fost vandute in lumea intreagă.                                         

Pe 5 februarie 2004, milionarul rus Viktor Wechselberg, a cumpărat de la vestita familie americană Forbes, nouă ouă Fabergé, pentru o sumă nedeclarată publicitatii – ziaristii au presupus ca ar fi fost intre 90 si 150 milioane de dolari.

De fapt, aparitia acestor oua-bijuterii, de valoare incomensurabilă, nu este intamplătoare. La inceputul sec. XVII, Ludowic XV a comandat unor pictori celebri precum Boucher si Watteau, ouă, pe care erau executate din penită, peisaje miniaturale.

 

Focul tradiţional din noaptea Invierii

 

Este o preluare a traditiei păgane, cand, cu prilejul sărbatorilor primăverii, se aprindeau focuri enorme, simbolul soarelui care invinge iarna, a luminii care domină intunericul, a vietii care invinge moartea. In acelasi timp avand rol de purificare, de curătirea, de alungare a tuturor spiritelor malefice ale iernii si de stimulare a fertilitatii.

 

Primul foc de Paste s-a facut in anul 750 in Franta, apoi in sec. XI s-a răspandit traditia in spatiul germanic si de aici in restul Europei.

Simbolic si-a răsfrant semnificatia asupra lumanării de Paste, ce reprezinta victoria luminii asupra intunericului, a vietii asupra mortii – prin invierea lui Iisus. Prima oară si-a semnalat prezenta in anul 384 in Piacenca, intr-o scrisoare a Sf. Heronimus. In anul 417 a fost folosită de papa Zosimus, din sec. VII se foloseste frecvent la Roma, iar din sec. X traditia s-a răspandit in lumea intreagă. La Vatican lumanarea de Paste are 2m. La fel si in Viena, cea existenta in Votivkirche.

 

Liturghia din Noaptea Invierii, incepe cu focul, de la care „se ia lumină”, adică se aprinde lumanarea de Paste, care la catolici are gravat pe ea prima si ultima literă a alfabetului grecesc - Alpha si Omega, semnificand că Iisus Christos este inceputul si sfarsitul lumii.

Este momentul care semnifică renasterea Mantuitorului – Christos a inviat – Adevărat c-a-nviat. La catolici, in tarile germanice, se spune: "Christus ist das Licht - Gott sei Dank!"(Christos este lumina – Slava Domnului). De la această lumanare, credinciosii aprind propriile lumanări, cu care intră in biserica aflată pană atunci in intuneric deplin. .
Ca o reminiscenta a cultului soarelui, s-a pastrat si traditia „Rotii de foc” existenă in toata Europa, la diferitele sarbatori, legate de solstitiii sau echinoctii. Roata este tinută zile intregi in apă, pentru a nu lua foc. Ea are montat un lemn lung ca un ax care-i păstrează echilibrul, pentru ca sa poată să se rostogolească de pe deal pană jos in vale si este umplută (asa cum se vede in imagine), cu paie, cărora li se dă foc.Roata este aprinsă in seara primei zile de Paste.

 

Sfinţirea apei

 

In cadrul slujbei de Inviere se face si sfintirea apei, care va fi folosită apoi un an intreg la botezul copiilor. Credinciosii isi iau acasă din această apă sfintită, care e folosită apoi in caz de boală a oamenilor si animalelor

 

Traditii de Paşte

 

Mancarea traditionala de Paste este friptura de miel. El este simbolul clasic al animalului lipsit de apărare in fata fiarelor sălbatice, jertfit in Vechiul Testament.

Si Iisus Christos a fost astfel denumit:” „Priveste, mielul lui Dumnezeu, care va rascumpara păcatele lumii.” (Evanghelia dupa Ioan 1, 29). La inceputurile crestinismului, carnea de miel care se manca de Paste, era pusă mai intai sub altar, binecuvantată si apoi consumată ca prim aliment.

De fapt, traditia datează din timpul fugii din Egipt (cca 1400 i.e.n.), cand – asa cum se spune in Vechiul Testament, fiecare familie, la porunca lui Dumnezeu transmisa prin Moise, a sacrificat un miel, cu sangele căruia a uns canaturile portilor, astfel că Ingerul Mortii trimis de Dumnezeu in Egipt, a ocolit aceste case ale izraelitilor, si a omorat toti nou născutii egipteni, din casele neunse cu sange de miel.

Un obicei legat de fertilitatea pămantului- in tarile germanice, tăranii vin in noaptea de Paste la biserică, cu bete lungi si mladite inmugurite de salcie. Traditional inainte de inviere, in fata bisericii se face un foc urias, care va fi binecuvantat de preot si de la care „se ia lumină”. Tăranii aprind aceste bete in focul binecuvantat si le lasă să ardă pană ce o parte se carbonizează, apoi ingroapă in campul de cereale acest cărbune, impreună cu mlăditele de salcie (ce au fost si ele binecuvantate de preot), aceasta contribuind la obtinerea unei recolte bogate. Exista credinta ca intre Paste si Rusalii cerurile sunt deschise. Cine moare in acest timp ajunge direct in rai. Cine se naste atunci va avea o viata frumoasa si imbelsugata. Am redat cateva dintre numeroasele traditii legate de Paste, intr-un alt articol aflat in arhiva AGERO. Nu vreau să mă repet.

 

Alimentele si plantele sfintite in noaptea de Paste se păstreaza ca leacuri si talismane. Sarea este folosită la sfintirea fantanilor, slănina ca leac pentru boli ale vitelor, busuiocul pentru vindecarea durerilor de gat si farmece, tămaia se pune pe jar cand sunt furtuni violente, salcia este tamaduitoare, cine inghite trei muguri de salcie scapă de temperatura. Cine bea zilnic apa in care a pus coaja pisată de salcie uscată, scapă de durerile reumatismale.

 

Interesant cat de mult adevăr există in această superstitie sau mai bine spus practică populară. In documente antice despre cultura sumeriană, egipteană si asiriană, precum si a amerindienilor se mentioneaza folosirea scoartei de salcie impotriva durerilor si febrei. Parintele medicinei, medicul grec Hipocrate ( 460–375 i.e.n.) in scrierile sale aminteste de o pudră amară obtinută din scoarta de salcie, foarte eficientă impotriva durerilor si febrei. In 1793, preotul Edmund Stone din Chipping Norton - Anglia, folosea si el scoarta salciei ca remediu eficace impotriva febrei.In 1897 din Salix – numele botanic al salciei, s-a sintetizat acidul acetil-salicilic adica ceea ce cunoastem sub prima denumire dată de firma Bayer – adică aspirina, dar asupra numelui descoperitorului părerile sunt foarte controversate, desi se afirmă ca patentul apartine lui Felix Hoffmann.

 

Calendarul taranului roman si austriac

 

Este interesantă prognoza recoltei făcută de lucrătorii campului, in functie de felul vremii. Am făcut un paralelism sumar, dar similar, Calendarul Tăranului există la toate popoarele, legat de sărbătorile crestine sau pur si simplu de anumite sărbători ale anului din alte religii.

 

Dacă plouă in ziua de Pasti, tot timpul pană la Rusalii va fi ploios (Marian). Daca bate grindina campurile in ziua de Pasti, atunci se crede ca tot anul e nenorocos (Mangiuca). Iata acum corespondenta acestor prognosticuri meteorologice in Tara Alpilor: Ploaia de Paste aduce mancare săracă, Pastele insorit aduce mancare bogată (Osterregen bringt magere Kost, /Ostersonne fette und reichliche). Dacă de Paste plouă, atunci plouă in fiecare duminică pană la Inaltarea la cer.(Wenn's am Ostertag auch regnet am wingsten, / so regnet's alle Sonntag bis Pfingsten).Daca plouă de Paste, toata vara va fi pămantul setos - secetă. (Wenn's Ostern regnet, ist die Erde den ganzen Sommerüberdurstig)

  

Daca  Pastele cade de Sf. Gheorghe, se asteaptă mare jale.(Wenn Ostern auf Georgi făllt, / erwartet großes Weh die Welt). Dacă Pastele cade in luna martie, se va face mult grau (Ostern im Mărz verspricht ein gutes Brotjahr.)

 

Toate aceste datini, traditii si superstitii – din foarte multele care au existat, unele uitate, altele inca practicate, se datorează incorporarii in sărbătoarea Pastelui a ritualurilor precrestine legate de venirea primăverii si renasterea naturii, a datinilor stravechi de celebrare a cultului: strămosilor, a unor divinităti din natură, a unor fenomene naturale, sau practici magice legate de fertilitatea pamantului si oamenilor.

 

Poate că acum, cand practic „fugim prin viată” fără să avem prea mult timp să vedem si să ne bucurăm de frumusetea ei, ni se vor fi părand puerile, mituri ce apartin unor alte timpuri de mult apuse...Si totusi, să incercăm barăm pentru cele trei zile, să avem seninatatea, linistea si de ce nu? – inocenta străbunilor nostrii si mai ales aceeasi bucurie a preaplinului sufletesc, de Sfintele sarbatori ale Pastelui.

Christos a inviat!

 

Julia Maria CRISTEA

Din volumul:"Sărbători, traditii ritualuri, mituri"

 

Redacţia Agero - Copierea neautorizată a acestui articol va fi sancţionată juridic

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumănischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)