Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Pe web, Condillac īn romāneşte

Dr. Titus Filipaş

 

 

Dr. Titus FilipasLa şcoala de la Sfāntul Sava, īntemeiată la 1818, Gheorghe Lazar le-a propus elevilor, vreo douăzeci cu totul, (dar exista şi un auditoriu, īndeosebi la lecţiile de istorie), şi filosofia predată dupa textele lui  Condillac şi Kant, īn original ori traduse. Situl Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr, vezi www.cnlazar.ro/istoric/, ţine să ne amintească aceasta.  Ioan Eliade Rădulescu, ce va deveni īn 1820 el īnsuşi profesor la Sava, intrase  mai īnainte acolo ca elev avānd deja o anumită  ştiinţă  a textelor lui Condillac, pe care le găsise la şcoala de la Schitu Măgureanu, aduse de un profesor grec. Aşa că se pune īntrebarea : filosofia lui Condillac ajunge prima oară la Sfāntul Sava adusă de Gheorghe Lazăr, ori de Ioan Eliade Rădulescu? Dacă ultimul a fost un discipol credincios al ideilor lui Condillac, care l-a īndrumat mai mult decāt Euclide pe Spinoza, putem bănui că mediul cultural din imperiul habsburgic nu-l excludea cu totul, daca nu chiar īl īncuraja pe Condillac. Oricum, īn Ungaria 2, forjată de energia marţială a  prinţului  Eugeniu de Savoia, născut la Paris, limba franceză, ca limbă a culturii, era la mare preţ. Găsim, neaşteptat, pe web, un ecou al acelei influenţe intr-un  motto :  „Vrei să īnveţi ştiinţele cu uşurinţă?   Īncepe prin a-ţi īnvăţa limbă.”( Condillac), pus īn fruntea unui  articol romānesc scris de doamna profesoară  Lucia Borza de la liceul din Giula,  şi publicat īn revista CONVIEŢUIREA, din Ungaria,  numerele  2-3/1998, vezi <www.jgytf.u-szeged.hu/tanszek/roman>. Putem să bănuim, după  orientarea īn variantă a spiritului romānesc īn condiţii dure,  că acelaşi fragment din filosofia lui Condillac trebuie să-i fi influenţat, īn egală  măsură, pe Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu.

 

Ce mai găsim pe web atunci cānd propunem unui motor să  caute condillac īn limba romānă? Īn PsiRoArticole, vezi <psi.etopia.ro> , informaţia c㠄Īn 1754,  E. Condillac susţinea, īn „Tratat asupra senzaţiilor”,  că acestea reprezintă singura sursă a cunoaşterii”.

 

Apoi, doamna Mădălina Diaconu, vezi < www.observatorcultural.ro/arhivaarticol>, īl foloseşte pe Condillac mai mult ca  pretext pentru a face literatură de bună calitate, atunci cānd scrie : „Statuia lui Condillac mirosea lumea, animalul miroase a sine, omul īşi simte propriul miros. Lenjeria,  locuinţa, oraşul īnsuşi miros a mine şi a ai mei. Pentru noi este „mirosul de cuib“, cum īl numesc psihologii; pentru ceilalţi, „miros de grajd“. Impregnīndu-se īn lumea īnconjurătoare, mirosul trupului īmi extinde eul,  ia īn posesie lumea sau doar o domesticeşte, īmi delimitează, ca şi la animale, teritoriul: aici e acasă. Şi mirosul său mă linişteşte inconştient, ca o aură protectoare”. Sigur, introducerea eventualului cititor īn temă avea, inevitabil, „mirosul de grajd“ : „Mireasmă, duhoare, aromă, parfum, putoare, olfacţie, abur. De la nşstere ne mişcăm īn atmosfere plăcut sau urīt mirositoare: lumea miroase, ca un acvariu, a viaţă, plăcere şi moarte. Deja la īnceput, īn acvariul divin, ne-am fi pierdut unii de alţii dacă nu ne-am fi putut mirosi, am fi trecut nepăsători pe līngă  hrană  dacă nu ne-ar fi ademenit aroma ei, ne-ar fi īnghiţit duşmanii dacă nu ne-ar fi dat de ştire nasul. Ştiinţa actuală  ne īnvaţă că la īnceput a fost mirosul. Īnainte de a-şi putea vedea mama, copilul īi găseşte sīnul: nasul īl ghidează. La numai trei zile de la naştere, tot după  miros, el īşi recunoaşte mama şi o distinge de străini. Mai tīrziu, ajungem să  cunoaştem lumea adulmecīndu-i inconştient miresmele; nasul separă binele de rau, utilul de daunator, placerea de durere. In 1754, in plin secol al revolutiei olfactive, abatele şi filozoful Condillac imagina un experiment prin care să  demonstreze că īntreaga noastră cunoaştere provine din datele senzoriale. Să ne īnchipuim o statuie, spune el, care nu dispune decīt de miros, cel mai primitiv dintre simţuri. Prin experienţe succesive, īnvăţīnd şi recunoscīnd mirosurile, comparīndu-le şi ordonīndu-le, dorindu-le sau temīndu-se de ele, statuia dobīndeşte treptat toate facultăţile sufletului şi devine o persoană. Ce-i drept, īncă  este convinsă că mirosurile ce-i adie pe la nări nu sīnt decīt propriile sale maniere de a fi; abia tactilitatea īi va releva existenţa lumii exterioare. O jumătate de veac mai tīrziu, medicul Cabanis critica teoria lui Condillac drept intelectualistă. Dupa el, instinctul ne conduce viaţa; sexualitatea ne dictează  antipatiile şi simpatiile prin intermediul mirosului corporal. „Fiecare specie, ba chiar fiecare individ raspīndeşte un miros particular; acesta se constituie īn jurul individului precum o atmosferă  de emanaţii animale ce se modifică pe parcursul vieţii. Deplasīndu-se, individul lasă īn urma sa o dīră de particule, care le permite animalelor din aceeaşi specie sau din alta să-l urmeze“, scria Cabanis. Omul nu face excepţie. Astfel, piatra se īnsufleţea; marmura devenea carne. Statuia era nevoită să  distingă, īn concertul de miresme şi duhori al lumii, propria-i notă olfactivă. Şi se năştea viaţa”. Īn final rămāi totuşi  cu impresia că Mădălina Diaconu ori nu l-a īnţeles pe Condillac, ori pur şi simplu nu l-a citit cu prea mare atenţie. Īnsă  nu aceasta contează ; incontestabil, textul ei există pe web şi chiar este foarte bine scris.

 

Īn revista SUD-EST, din Basarabia, vezi < www.sud-est.md/numere/>,  īn articolul „Luminile şi umbrele limbajului”, şi criticul literar  Mihai Cimpoi ne reaminteşte „Statuia lui Condillac”, īnsă nu zăboveşte asupra importanţei filosofului pentru cultura romānă, fiind tentat să treacă, mult prea repede, zicem noi, -zoilii!-, la Karl Popper. De fapt fraza domnului Mihai Cimpoi este īn aşa fel compusă, īncāt „statuia lui Condillac”, dacă nu chiar toate ideile lui Condillac, par să  fie doar  apendice minor al filosofiei lui Karl Popper.

 

Cam puţin, nu?, pentru o influenţă  atāt de mare, fondatoare chiar prin Gramatica lui Ioan Eliade Rădulescu, asupra Limbii Romāne.

 

 Dr. Titus Filipaş

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face īn virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)