Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

Pelasgi – Valahi / Vlahi

(Români, Moldoveni, Istroromâni, Meglenoromâni, Aromâni / Macedoromâni,

Olteni, Bănăţeni, Maramureşeni, Ardeleni etc.)

 

Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 

Se dovedeşte a fi imperios-cunoscută Europei sinonimia totală, de nobleţe, pelasg / pelasgi > valah / valahi (sau vlah / vlahi, bolohovean / bolohoveni, olah / olahi, vlas / vlasi, bănăţean / bănăţeni, maramureşean / maramureşeni, ardelean / ardeleni, moldovean / moldoveni etc.) – români (dacoromâni). Evidenţiata sinonimie de nobleţe de mai sus se datorează unei impresionante realităţi lingvistice şi istorice din tot spaţiul Pelasgo-Daciei îngemănat (după Reforma Zalmoxianismului din orizontul anului 1600 î. H.) cu spaţiul Pelasgo-Thraciei, întrucât, valahii contemporani (atât cei nord-dunăreni cât şi cei sud-dunăreni) sunt urmaşii pelasgilor; etnonimul pelasg / pelasgi, în lucrarea multimilenară a legilor lingvistice, a devenit contemporanul valah (vlah) / valahi (vlahi), fapt demonstrat în studiile / lucrările din ultimele decenii, astfel:

în etnonimul Pelasg care a evoluat în contemporanul Valah / Vlah, desemnând: „cei mai vechi şi cei mai înţelepţi oameni albi ai pământului (Europei)“ se evidenţiază, în petrecerea mileniilor, următoarea lucrare a legilor fonetice: oclusiva explozivă, bilabială, surdă, p-, din Pelasg, cu atestare mai întâi la Carianul Herodot, în Istorii  (I, 57, II, 50 / 52, 56, IV, 145, V, 26, VI, 136 / 140, VIII, 44 etc.), în orizontul anului 432 î. H., cunoaşte „sonorizarea“ în b-; grupul consonantic -sg-, „pierzând“ constrictiva / fricativa dentală surdă (s), se reduce la oclusiva postpalatală sonoră, -g-, etnonimul înfăţişându-se către orizontul anului 551 d. H., în semnificantul Belag, permiţând la rostire, în perechea consonantică postpalatală, c / k g, „surdizarea“ sonorei, Belac, şi la formarea pluralului palatalizarea: Belagi > Belaghi > Belachi. Prin istoricul dacoromâno-moesiano-got, Iordanes (aprox. 531 592), prin celebra sa lucrare din anul 551, Getica  (69), se certifică şi derivatul belagin / belagine < Belag- + suf. -in (pentru feminin: belagine) „ceea ce este al Belagilor“: «Nam ethicam eos erudiens barbaricos mores compescuit; fysicam tradens naturaliter propriis legibus vivere fecit, quas usque nunc conscriptas belagines nuncupant...» / «El (Deceneu) i-a învăţat etica, dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască după legile naturii; transcriind aceste legi, ele se păstrează până astăzi, sub numele de belagine...».

Înainte de orizontul anului 1199, etnonimul Belac deja cunoscuse sincopa lui -e- (Blac), ori redeschiderea-i sub influenţa accentuatei vocale din silaba secundă (Balac), „fricativizarea“ / „labiodentalizarea“ oclusivei iniţiale  (p- / b- > v-) şi „fricativizarea“ / „laringalizarea“ dinspre plural a consoanei finale: Vlac > Vlachi > Vlah; în unele documente redactate în latina medievală mai apare şi nesincopat, cu -e- > -a-: Ioan / Ioniţă Asan «ilustri Blacorum / Valachorum regi [...] Blaciae provinciis constituti...»; din Blac / Balac, prin sufixare cu -an şi apoi cu -ic / -ică, a rezultat: Balcan / Balcanică, însemnând „ceea ce este pelasgo-daco-thrac / valahic, sau dacoromânesc / românesc“.

Din Istoriile lui Herodot (supra), se relevă faptul că Pelasgii / Vlahii (Valahii) adică Dacoromânii / Românii sunt cei mai vechi locuitori ai Europei, de dinaintea Elenilor / Grecilor, că sunt Thracii Peninsulei Balcanice, Italice etc.

Toponimul Pelasgia > Belachia / Blachia (în documentele evmezice: La Grande Blaquie Blachia Mare; la cronicarul Imperiului Latin, Geoffroy de Villehardouin, în De la conqučte de Constantinopole: «Blachie la Grant») > Valahia  înseamnă „ţara Pelasgilor > Belagilor / Belachilor > Valahilor / Vlahilor“, adică ţara Dacoromânilor / Românilor, cea mai veche ţară a Europei, întinsă de la Alpi la Don şi Marea Getică / Neagră, şi de dincolo de Carpaţii Nordici până la Marea Mediterană (Marea Thracică / Egee).

Toponimul Peninsula Balacanică îşi lămureşte semnificatul dintâi în „peninsula Pelasgo-Daco-Thracilor / Valahilor, adică a Dacoromânilor / Românilor“; oronimul Munţii Balcani, desemnează, fireşte, „munţii Pelasgo-Daco-Thracilor / Valahilor, adică ai Dacoromânilor / Românilor“».

Până către mijlocul secolului al XX-lea a existat o conştiinţă naţională a Valahimii (Dacoromânităţii), atât la nordul cât şi la sudul Dunării – sacrul fluviu ce brăzda Dacia lui Burebista / Regalian; apoi, aceasta a fost dinamitată sistematic de cercuri internaţionale cu meschine interese. Privitor la existenţa acestei conştiinţe naţionale valahice, doar două exemple: în 1780, doi reprezentanţi ai iluministei Şcoli Ardelene, Gh. Şincai şi Samuil Micu, elaborează şi tipăresc Elementa linguae daco-romanae sive valachicae / Elemente de limbă dacoromână sau valahică, titlu din care se vede clar sinonimia Valah – Dacoromân / Român (la nordul Dunării, în Transilvania, nu numai la sudul Dunării, cum zic, în 1958, lexicologii stalinişti / proletcultişti, în Dicţionarul limbii române moderne); în ianuarie 1840, spre a pregăti re-Unirea valahilor din Moldova şi Muntenia sub numele antic al ţării, cel de Dacia, Mihail Kogălniceanu editează revista Dacia literară. Dar imperiile acelui anotimp n-au permis aşa-ceva. N-au permis nici denumirea statului nostru cu sintagma Principatele Unite ale Valahilor, ci numai pe cel de România, nume ce, în ultimele trei decenii (prin prescurtările „internaţionale“, ori prin „derivatele“, „compusele“ sale), are – pe nenumărate căi mass-media – semantismul „deturnat“ sistematic, spre a se crea „confuzia“ între ţigani / rromi şi români. Azi, mai mult decât oricând se constată necesitatea revenirii la numele antic al statului nostru, Dacia, renunţându-se la numele de România, impus de imperiile moderne / contemporane… (cf. Ion Pachia-Tatomirescu, Istoria religiilor, I, Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracică – sau valahică / dacoromână, Timişoara, Editura Aethicus, 2001, p. 122 sq. / Etnonimul Pelasg > Belag / Belac – Balac – > Blac / Vlah – Valah –, imensa ţară Pelasgia > Valahia, divizarea Pelasgilor >Valahilor, a Pelasgiei / Valahiei Mari, după Reforma Zalmoxianismului – din orizontul anului 1600 î. H. – în Dacia / Pelasgo-Dacia şi Thracia / Pelasgo-Thracia, problema Conştiinţei Naţionale a Pelasgimii / Valahimii, de la Imperiul Roman, la Imperiile moderne – Otoman / Turc, Habsburgic / Austro-Ungar, Ţarist / Rus – şi contemporane – Imperiul Sovietic – sau U. R. S. S., în Anuarul de martie – Timişoara –, anul IV, nr. 4, primăvara, 2009, pp. 357 – 364).

 

Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)