HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Prof. GEORGE  BACIU

Petrache Poenaru – 135 de ani de la trecerea în eternitate

 

Petrache Poenaru s-a născut la 10 ianuarie 1799, în Băneşti din judeţul Vâlcea. Studiile secundare le face la şcoala de la Biserica Obedeanu, din Craiova, între 1811 şi 1818 (era nepotul vornicului Iordache Oteteleşanu, cel care a avut un rol foarte important în evoluţia şcolilor din Craiova). A lucrat apoi la cancelaria Episcopiei din Râmnicu Vâlcea, iar între 1820 si 1821 a predat limba elina la Şcoala Mitropoliei din Bucureşti. La 21 de ani, intelectualul şi idealistul Poenaru, lasă călimara cu cerneală de o parte şi se înrolează într-un grup de haiduci, care luptau pentru drepturile românilor. După prima luptă, haiducii realizează că Poenaru este "domnişor", foarte puţin priceput în lupta acerbă a armelor şi îl prezintă lui Tudor Vladimirescu, ca pe o pasăre rară printre haiducii codrului. Tudor Vladimirescu însă îi propune să i se alăture, intuind meritele intelectuale ale acestuia, care, în numai câteva săptămâni, ajunge să devină chiar omul de taină al lui Tudor Vladimirescu şi şef al cancelariei.  Conştient că o luptă se câştigă nu numai prin înălţimea idealurilor şi forţa armelor, ci şi printr-o buna popularizare a cauzei, Petrache Poenaru îi propune lui Tudor Vladimirescu tipărirea unui ziar care să răspândească în rândul românilor dorinţele şi scopurile armatei de panduri. Tudor acceptă şi astfel ia naştere primul ziar românesc „Foaia de propagandă”.

 

Cu toate că istoria drapelului naţional al României este încă neclara, cele trei culori fiind folosite aleator de mai multe armate române de-a lungul istoriei, Petrache Poenaru a fost cel care l-a adus definitiv în conştiinţa românilor. Inspirat se pare de francezi, el face drapelul tricolor modern ce devine în scurt timp stindardul armatei lui Tudor Vladimirescu, înlocuind astfel steagul vechi format din două bucăţi pătrate de pânză (alb-albastru).

 

Deşi după înfrângerea lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vânaţi şi decapitaţi, Petrache Poenaru scapă, iar în 1822 obţine o bursă de studii la Şcoala Tehnică din Viena şi Berlin. Aici învaţă despre o seama de instrumente tehnice noi la vremea aceea: şublere, micrometre. În 1826 primeşte o bursă franceză şi îşi completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris. Aici studiază topografia şi geodezia. În 1827, la data de 25 mai, obţine Brevetul francez 3208 pentru „plume portable sans fin, qui s'alimente elle-męme avec de l'encre” („condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală”). Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente pentru a asigura un debit constant de cerneală, precum şi posibilitatea înlocuirii unor piese.

 

În 1831, la 27 octombrie, aflat în Anglia, călătoreşte cu trenul, fiind astfel primul român care foloseşte acest mijloc de transport pus în funcţiune cu doar un an în urma intre Liverpool si Manchester. „Am făcut aceasta călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului nostru. Douăzeci de trăsuri legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane, sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi“.

 

Se întoarce în Ţara Românească în 1832 şi este numit profesor de fizică şi matematică la Sf. Sava din Bucureşti, iar din 1833 devine directorul acestei şcoli. Tot în 1833 contribuie la înfiinţarea în Ţara Românească a cursurilor speciale de matematici superioare, geodezie, mecanică, arhitectură, agricultură şi silvicultură. Creează două clase cu profil ingineresc şi le dotează cu manuale şi aparatură.

 

În 1836, la iniţiativa profesorului Petrache Poenaru se organizează primele observaţii meteorologice sistematice pentru determinarea temperaturii, presiunii si umezelii aerului. În 1837 traduce şi publică în limba română primul curs de Geometrie, iar în 1841 cursul de Algebră. Tot în 1841 publică, în colaborare, Vocabularul francezo-român, în două volume. Pe acest considerent, Petrache Poenaru este evocat şi azi ca un susţinător al francofoniei în România. În 1838, în calitate de director general al Şcolilor din Ţara Românească, funcţie cu grad de demnitar, înfiinţează şcolile publice săteşti din Muntenia. Numărul acestora ajunsese în preajma revoluţiei de la 1848 la 2236. De reţinut că aceste şcoli au fost desfiinţate de caimacamia reacţionară instaurată după înfrângerea Revoluţiei de la 1848. Petrache Poenaru s-a implicat direct în dotarea şcolilor Craiovei. Astfel, în 1837 el donează Pensionului de fete din Craiova, actualul Colegiu National « Elena Cuza », un set de hărţi – Europa, Asia, Africa, America, Australia – precum şi 20 de cărţi privind « Cours complet d’education domestiques pour les filles ».

 

Introducerea Sistemului Metric Zecimal în Ţara Românească i se datorează lui Petrache Poenaru, care elaborează primul proiect românesc de lege pe această temă, discutat între 1834 şi 1836 în forurile legislative ale ţării. Victoria a fost parţială – introducerea Sistemului Zecimal al Stânjenului lui Şerban Vodă în 1836 -  , iar lupta a fost lungă, până în 1864, când s-a legiferat acest sistem. Motive s-au găsit, inclusiv că în Ţara Românească nu sunt suficienţi ingineri, deşi Petrache Poenaru înfiinţase, în Şcoala Naţională, cursuri de Matematici teoretice şi practice destinate inginerilor topografi. Un motiv asemănător a fost adus şi în 1857, la preluarea liniilor telegrafice de către oficianţii romani: incapacitatea romanilor de a asigura acest serviciu. Şi în acest domeniu s-a făcut apel la competenţa şi notorietatea lui Petrache Poenaru. Acesta, în calitate de preşedinte al unei comisii de examinare, a organizat un examen riguros care a demonstrat capacitatea oficianţilor români de a asigura acest serviciu în Ţara Românească. În 1841 este ales deputat de Dolj. La 8 septembrie 1847 s-a inaugurat, la Slatina, primul pod peste Olt. Soluţia tehnico-administrativă care a condus la construirea podului a fost dată de Petrache Poenaru şi Ioan Em. Florescu. Pentru a sublinia complexitatea activităţii lui Petrache Poenaru, amintesc lucrarea „Învăţături pentru prăşirea duzilor şi creşterea gândacilor de mătase”, publicată în 1849, precedata de editarea, începând cu 1 octombrie 1843, a periodicului Învăţătorul satului. Ca membru, din 5 martie 1850, al Comisiei Tehnice a Departamentului Treburilor din Lăuntru, a fost un militant pentru introducerea maşinilor în activitatea din Ţara Românească, la propunerea din 8 aprilie 1854 a Comisiei Tehnice fiind achiziţionată de la Paris o dragă pentru a curăţa Dâmboviţa de gunoaie. A grăbit montarea unei fabrici de cărămidă în 1858, dar a avut grijă să menţioneze: „A nu lăsa băltoace, ci a le umple cu gunoi“. Un alt exemplu: tipizarea cărămizilor. La 18 martie 1858 spunea: „Va trebui sa domine o analoghie a lungimii către lăţime, plus o jumătate de deget sau un rost astfel încât lungimea să acopere în lucrare cele două lăţimi aşezate cu micul interval între ele. Atunci, numai, suprafeţele pereţilor vor fi suprafeţe plane la orice grosime de zid“.
La 20 octombrie 1850 este numit membru al Eforiei Şcolilor Naţionale, având ca sarcină să urmărească aplicarea Regulamentului de funcţionare a şcolilor din Ţara Românească, semnat de domnitorul Barbu D. Ştirbei la 17 octombrie 1850 şi în care se prevedea să se înfiinţeze o „Facultate de ştiinţe eczacte cu 3 secţii: pentru topografi; ingineri de poduri şi şosele; arhitecţi“. Ca urmare a implicării directe a lui Petrache Poenaru, cursurile Şcolii de Poduri şi Şosele – actuala Universitate Tehnică de Construcţii din Bucureşti – încep în ianuarie 1851.

 

După Unirea Principatelor Române, Petrache Poenaru participă intens la viaţa publică şi concepe textul Legii instrucţiunii publice de la 1864.

 

În 1870, la 10 septembrie, devine membru al Academiei Romane. Primirea oficiala a fost programata pentru 8 septembrie 1871, dar Petrache Poenaru fiind bolnav, discursul de recepţie, intitulat „Gheorghe Lazar şi Şcoala Română”, a fost citit de prietenul sau Gheorghe Sion. În acest discurs spunea"că cele 5 luni cât a fost pandur şi haiduc i-au schimbat complet destinul şi va păstra toată viaţa în inimă acele clipe măreţe".

 

S-a stins din viaţă la 2 octombrie 1875, la 76 de ani, şi a lăsat în urma sa o operă socială imensă şi de o mare importanţă.

 

Prof. George BACIU

 

Surse folosite pentru realizarea articolului:

Viaţa şi activitatea lui Petrache Poenaru, Alexandru Odobescu;

www. obedeanu.go.ro - site-ul şcolii Obedeanu;

Wikipedia Enciclopedia liberă;

Medalion Petrache Poenaru, Dr. Titus Filipaş, revista „Agero”

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com