Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Medalion

Petrache Poenaru

Dr. Titus Filipas

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Introducerea instituţională culturală, ostensivă şi agresivă, în secolul XIX românesc modern, a fost « Şcoala de la Sfântul Sava ». Ion Ghica scria : "Când a venit în Bucureşti dascălul Lazăr, băieţii de la Udricani, de la Sfântu Gheorghe, de la Colţea şi de la toate bisericile, au golit acele şcoli şi au alergat la 'Sfântu Sava' cu Petrache Poenaru, cu Eufrosin Poteca, cu Simion Marcovici, cu Pandele, cu Costache Moroiu şi cu mulţi alţi tineri din şcoala grecească." 

La vârsta recapitulativă a idealurilor împlinite, Ioan Eliade Rădulescu reamintea într-o epistolă către Petrache Poenaru ţelurile lor comune -- cum vroiau să treacă Limba Română de la faza vernaculară la faza sacră, „după pilda limbii greceşti”.

După Gramatica românească de la 1828, este intens folosită ‚paradigma maşinii’ în scriitură. Urmează două decenii sub biciuirea îndemnului: „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!”, publicitate involuntară pentru "condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală", inventat la Paris de Petrache Poenaru (1799-1875), colegul lui Eliad la 'şcoala grecească'.

„Chimera noastră era limba românului şi traiul lui într-o viaţă potrivită cu viaţa naţiilor civilizate”, va povesti mai târziu Eliade Rădulescu în „Echilibrul între antiteze”. Iar în altă scrisoare către Petrache Poenaru, acelaşi Eliade aserta: „Toată lumea ştie că adevărul aduce mântuirea, şi că făclia adevărului este filosofia”. 

Posedă remarcabilă acurateţe caracterizarea ce i se face lui Petrache Poenaru pe situl web al Academiei Române : „A genuine Renaissance spirit". Caracterizarea este valabilă, cred, şi pentru esenţa vieţii culturale din secolul XIX românesc.

Cred că genele inteligenţei se transmit. Strănepoata lui Petrache Poenaru, scriitoarea Alice Voinescu (1885-1961), era „copil precoce, citind la numai cinci ani poveşti în română şi germană si învăţând limba franceză la şase ani”.

Viaţa reală a lui Petrache Poenaru a fost viaţa unui erou de roman. N-a fost scrisă decât o singură broşură despre el. În 1821, Petrache Poenaru era secretarul lui Tudor Vladimirescu în turbulenţa revoluţiei din Ţara Românească. Nu ofiţerii masoni din armata rusă, ci lucrarea "Partidei naţionale" a condus la mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Este plauzibilă afirmaţia că personajele Petrache Poenaru şi Tudor Vladimirescu se cunoşteau de la Craiova.

Postul de „calemgiu” cu pană şi călimară, cum povesteşte Alexandru Odobescu (1834-1895) în broşura “Viaţa şi activitatea lui Petrache Poenaru”, era o funcţiune publică pe care o împlinea fără arme albe ori de foc. Apropierea socială de Tudor Vladimirescu atrăgea riscuri imense. Puţini dintre panduri au supravieţuit înfrângerii revoluţiei. Şerban Cioculescu reda in ‚România literară’ o mărturie că pandurii erau vânaţi, li se tăiau capetele, aruncate într-o grămadă expusă în piaţa publică, unde se puteau vedea şi capete de femei!

La 1824, Petrache Poenaru câştiga încrederea Eforiei, cu o bursă de studii în străinătate. În şcolile tehnice din Viena şi Berlin, parcurge un prim curriculum superior. Asimilează „pe nemţeşte” cunoaşterea tehnico-productivă cea mai nouă, lucrând cu şublere, verniere, micrometre, şi alte instrumente de fabrică şi laborator.

În 1826, primind o bursă franceză, Petrache Poenaru completează studiile sale fundamentale la celebra „l'École polytechnique”, formatoare de spirite, exemplu fiducial -- „benchmark” cum se spune acum printr-un termen preluat din engleză. 

Din câte ştim noi, Petrache Poenaru a fost primul român --şi singurul pandur-- care a călătorit cu un tren Intercity conceput de inginerul englez George Stephenson (1781-1848). La anul de graţie 1830, era inaugurată prima linie de cale ferată din lume pentru transporturile publice: „Liverpool & Manchester Railway”. Iar la 1831 Petrache Poenaru, care doar cu un deceniu mai devreme se număra printre pandurii olteni îmbrăcaţi în ‚cămaşa mortii’, studia în Anglia ‚paradigma maşinii’. Prezentă în „noul mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului”, cum descrie el într-un text românesc trenul şi locomotiva cu aburi ale lui George Stephenson, asimilând rapid un ‘know how’ prodigios de tehnologie şi management industrial. Era evoluţia uimitoare a unui „Homo Balcanicus” – pomenesc sintagma savuroasă inventată de profesorul universitar Mircea Muthu de la Cluj, care totuşi uită să îl includă în categorie şi pe 'calemgiul' Petrache Poenaru. Un „Homo Balcanicus” prin excelenţă, formatat citind cărţi vechi, cărţi noi, şi ideologia primară. În virtutea faptului că generalul Pavel Kisseleff, protectorul rus în principate, fusese format, tot prin lecturi, în acelaşi spirit ideologic, învăţământul primar românesc devenea din 1831 sarcină publică, prin Regulamentul Organic, atâta de mult criticat de Karl Marx.

Cu studii temeinice, Petrache Poenaru se întoarce în Ţara Românească la 1832. Este numit profesor de fizică şi de matematică la Sfântu Sava. Iar din 1833 devine chiar directorul şcolii. În anul 1834 este înnobilat, căpătând titlul de „Aga”. 

Profesorul Petrache Poenaru traduce textele educaţionale ale matematicianului francez Adrien-Marie Legendre (1752-1833), cel care demonstrase cazul n=5 al "Marii Teoreme a lui Fermat". Să amintim că « Marea teoremă a lui Fermat » fusese enunţată de Pierre Fermat printr-o adnotare în limba latină pe liziera unei pagini din ‚Aritmetica’ lui Diofantes, tradusă în limba franceză de Bachet. La 1837, Aga Petrache Poenaru traduce din franţuzeşte şi publică pe româneşte "Elemente de geometrie după Legendre". Credeţi că este puţin lucru? Geniul matematic Évariste Galois (1811-1832), inventatorul teoriei grupurilor matematice, citea cartea asta pe franţuzeşte din scoarţă în scoarţă. Şi mai sînt convins că nici unul dintre elevii români nu folosea cartea "Elemente de geometrie după Legendre" pe post de ceaslov pentru a prinde muşte între coperţi, precum învăţăceii aspiranţi la diplomă de popi, descrişi de Ion Creangă în ‚Amintirile din copilărie’.

Demonstrând puterea spiritului pe româneşte în noile paradigme, Petrache Poenaru accede la ranguri în principatul valah. Puterea decizională dobândită astfel, datorită protectoratului rusesc, mai exact protecţiei celor câtorva ofiţeri care gândeau „dekabrist”, --cum se chema ideologia liberală rusească--, o foloseşte pentru popor. Nu este vorba despre ‚influenţa rusească’ în ansamblul ei‚ ci despre o ‚sinergie’ indusă de un izomorfism normativ al câtorva oameni mari, unii români, alţii ruşi. 

La 1838, Petrache Poenaru înfiinţează şcolile publice săteşti din Muntenia. Numărul lor se ridică treptat până la 2236 de asemenea aşezăminte, în anul revoluţiei paşoptiste.

Şcolile săteşti au fost desfiinţate de ‚caimacamia’ reacţionară instaurată după înfrângerea revoluţiei de la 1848.

Dupa unirea Principatelor, Petrache Poenaru participă intens la viaţa publică românească şi alcătuieşte textul „Legii instrucţiunii publice” de la 1864, document ce încorporează atât paradigma ideologică liberală a "Şcolilor Centrale", cât şi paradigma „l'École polytechnique”.

Acest mare ‚acquis’ european din secolul XIX, adică modelul fiducial „l'École polytechnique”, implementat de Petrache Poenaru în România, va genera în 1890 impulsul pentru fondarea revistei 'Gazeta Matematică', apreciată de filosoful Nae Ionescu. La ora actuală, toate paginile acelea vechi ale discursului românesc publicat de 'Gazeta Matematică' au fost scanate, numerizate şi inscripţionate pe un număr de patru C.D.-uri.

Pe lângă enunţuri de probleme şi de formule, 'Gazeta Matematică' avea bunul obicei de a începe fiecare număr al său cu articole tratând câte un subiect foarte dificil, într-o românească foarte curată. Adică împlinind exact ceea ce se cheamă acum o ‚reprezentare ontologică’ pe româneşte, încorporând de multe ori chiar şi aspecte intelectualiste de cunoaştere prudenţială.

Trebuie să recunoaştem, alături de matematicienii români, --despre care, încă în secolul XIX, Ion Ghica observa că ei ating foarte uşor excelenţa--, că acel discurs românesc reprezintă o ‚coloană vertebrală” a culturii române.

 

Dr. Titus Filipas

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)