HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

PREGĂTIREA MILITARĂ A CADRELOR DE COMANDĂ

 

Mihai Batog-Bujeniţă

 

Problematica pregătirii unui tânăr pentru a deveni comandant militar a fost întotdeauna o chestiune deosebit de importantă şi, în general, abordează  două direcţii principale: componenta psihologică şi cea practică. Din cele mai vechi timpuri, nobilii, îi vom numi aşa pe toţi cei care într-un fel sau altul făceau din război o îndeletnicire de bază, se preocupau, aşa cum am amintit de educaţia urmaşilor. 

           

Cele mai directe metode de pregătire erau tradiţiile familiei, cuprinse, nu de puţine ori în legende sau povestiri eroice, tablourile războinicilor înaintaşi, victoriile şi faptele lor de arme, apoi tot familia era cea care vorbea despre onoare, spirit de sacrificiu, datorie, credinţă, loialitate şi devotament, cu pilde care nu puteau lăsa indiferent un copil. Urma apoi dascălul, cel care ridica virtuţile în luptă la rang de mit, şi nu de puţine ori, ceremonii destul de sumbre, marcau dezvoltarea afectivă a copilului, doritor la rândul său de nemurire şi glorie. Dar, în tot acest timp, copilul era antrenat şi pentru a mânui cât mai bine armele, castelele având obligatoriu, săli de arme, terenuri de instrucţie şi maeştri de lupte, fiecare cu specialitatea lui. Antrenamentele şi lecţiile se desfăşurau în colectiv, alături de prezumtivul viitor rege, prinţ, conte sau duce, fiind prieteni din acelaşi cin nobiliar, pentru că, prietenia în luptă, era considerată şi ea o virtute. Aici, exemplele lui Achile şi Patrocle, sau Castor şi Pollux, era favorite. Lecţiile şi antrenamentele erau foarte dure, iar batjocora faţă de cei slabi era necruţătoare. Astfel putem explica de ce regii sau comandaţii militari, de orice rang, erau bărbaţi căliţi, lipsiţi de beteşuguri. Iar pentru un rege, la urcarea pe tron, multă vreme, integritatea fizică, era o condiţie sine qua non. Putem aminti, specifică orientului, deci şi Ţărilor Române, mutilarea vizibilă (tăierea nasului) pentru înlăturarea unui pretendent prea insistent.  În procesul de pregătire militară specific evului mediu intrau şi alte categorii, ţărani sau târgoveţi, aleşi după capacităţile fizice şi atraşi desigur de perspectivele vieţii de soldat, de cele mai multe ori, mult superioare celorlalte. Ca să nu mai vorbim că opţiunea aducea nu numai o altă platformă socială, dar şi, foarte important, semnificative scutiri de biruri (străbunicii actualelor impozite). Este important să observăm că, dacă în perioada veche, greacă, persană sau romană, educaţia şi instrucţiunea, în general, avea şi o componentă de tip ştiinţific (Alexandru Macedon i-a avut ca profesori nu numai pe asprul Leonidas, spartanul, ci şi pe tracul Aristoteles din Stagira), în evul mediu timpuriu, sau chiar în cel de mijloc, educaţia tinerilor nobili se rezuma de obicei numai la călirea fizică şi mânuirea armelor.

 

Este drept că şi adversarii erau pe măsură! Popoarele migratoare ajunseseră în inima bătrânei Europa şi nu te îmbiau deloc la reflexii filozofice. Îi putem aminti numai pe huni, o populaţie atipică chiar şi pentru acel veac al V-lea. Scunzi, cu capete deformate prin intervenţii, încă de la naştere, greoi la mersul pe jos, dar neîntrecuţi călăreţi, trăindu-şi aproape întreaga viaţă în şa, de o cruzime fără margini, având faţa brăzdată de cicatrici pentru a nu le creşte părul, cu un singur strai toată viaţa şi acela nespălat, nu erau deloc războinicii pentru care să trebuiască să înveţi mersul astrelor sau dihotomia viaţă-moarte. Prin urmare conducătorii acelor vremuri erau de cele mai multe ori analfabeţi (Carol cel Mare semna cu ajutorul unui şablon). Abia după secolele al XIV-lea şi al XV-lea, în perioada Renaşterii, lucrurile încep să revină al starea din urmă cu două mii de ani.  Şi, în curând, vor apărea şi instituţii specializate pentru formarea cadrelor de comandă ale armatelor. Apariţia lor a fost impusă de necesitate spre sfârşitul secolului al XVII, deoarece, pe de o parte, nobilii nu mai manifestă acelaşi interes pentru cariera armelor, pe de alta, că armatele tind să devină instituţii ale statului, ieşind din domeniul privat, iar nevoia de cadre de comandă pregătite este din ce în ce mai mare, proporţional cu dezvoltarea forţelor angajate în conflicte de anvergură tot mai ample. Mai sunt de menţionat două aspecte: costul din ce în ce mai mare al armelor (apar armele de foc) şi tendinţa tot mai accentuată de centralism a monarhiilor. Pregătirea cadrelor care comandă (ofiţeri) se face acum întrunit, după principii unice, iar noţiunile de loialitate şi devotament au ca destinatar regele şi ţara fiind exprimate, de regulă, în impresionante ceremonii, tot printr-un jurământ. Acest tip de educaţie se va reflecta mai târziu, cu multă forţă, în complicatul proces istoric de apariţie a naţiunilor şi a armatelor naţionale subordonate structurilor politice de conducere, respectiv parlamentelor. Dar, ca un specific, niciodată nu vor dispărea unele structuri militare (de regulă regimente) subordonate direct coroanei, sub comanda sa directă şi asigurate logistic din caseta regală (imperială). Este cazul celebrilor muschetari, sau la fel de cunoscutele gărzi ale cardinalului Richelieu, ienicerii, dragonii regali, sau aşa numitele regimente de gardă ale ţarilor. Ei aveau uniforme speciale, cu însemne speciale, şi se bucurau de condiţii mult mai bune de echipare şi instruire. Desigur, pentru a face parte din aceste trupe, de elită, trebuia să treci prin diferite selecţii. În acest proces, cântărea foarte mult apartenenţa socială, dar nu se manifesta exclusivist.  

 

Nu va fi abordată problematica structurilor paramilitare de tip miliţii, pompieri sau forţele înarmate ale structurilor politice, deoarece nu ţin de metodologia acordării gradelor militare, decât printr-un ciudat proces început în anul 1918, care va fi prezentat mai târziu.  În timp, datorită apariţiei unor arme din ce în ce mai sofisticate, academiile militare se diversifică şi se specializează, apar instituţii militare care au ca scop pregătirea cadrelor pentru funcţii de comandă înalte, dar şi instituţii care pregătesc personalul tehnic sau de logistică, subordonat, respectiv sergenţi, plutonieri sau maiştri militari. Oricum, învăţământul militar devine, în toate ţările (uimitor consens) parte integrantă şi cu pondere deosebită în cadrul oricărui sistem de învăţământ naţional.

 

Mihai Batog-Bujeniţă

 

Date biografice

 

25.10.1945; Aldeşti,  jud. Galaţi

Studii: Academia de Aviaţie şi Academia de Înalte Studii Militare.

Profesiune: Pilot militar pe avioane de vânătoare supersonice.

Director al revistei „Booklook” , Iaşi.

Membru al Uniunii Epigramiştilor din România; 2002

Membru al Uniunii Scriitorilor din România; 2007

Preşedintele cenaclului Academia  Liberă „PĂSTOREL” Iaşi.

Redactor coordonator la revista de cultură   „Cronica” din Iaşi.

Redactor la revista „Intercultural” din Sibiu.

Redactor la revista „Rapsodia” din Sibiu.

 

CĂRŢI PUBLICATE:

 

 1 * BINE CĂ AI RÂS IERI; poezie umoristică; 2002 ed. Ars Longa. DEBUT.

 2 * SĂ RÂDEM DE OAMENI CA NOI; proză scurtă; 2003 ed. Ars Longa

 3 * HALIMAUA; roman; 2004 ed. Timpul

 4 * TUSEA MĂGĂREASCĂ; roman; 2005 ed. Ars Longa

 5 * VIŢELUL PRIVIT DE DEPARTE; roman; 2005 Ars Longa

 6 * FERIŢI LINIA - TREC PROŞTI FĂRĂ OPRIRE -; proză scurtă; 2006 ed. Ars Longa

 7 * ALBA-NEAGRA; roman; 2007 Ars Longa

 8 * OSPĂŢ CU RĂDĂCINI DE MIT; roman; 2007 Ars Longa

 9 * MIRACOLELE DE LA GLODENI; roman; 2008 Ars Longa

 10 * CALENDELE MĂGARILOR; proză scurtă; Ars Longa 2008

 11 * LA PAS PRIN MĂRILE SUDULUI; roman; ed. Cronica 2009

 12 * PING-PONG CU MINGEA DE CÂRPĂ; proză scurtă ed. Ars Longa 2010

  13 * AVIATORI IEŞENI; documentar, împreună cu cdor. CONSTANTIN IORDACHE; Ars Longa 2007

 

Volume aflate în lucru:

 

CÂNTECE DE SHOMERIE

BÂNTUIND PRIN PARADIS

DIAMANTELE DE CRETĂ

 

Studii şi comunicări:

 

- ISTORICUL TITLURILOR NOBILIARE ŞI A GRADELOR MILITARE

- COMUNICAREA, FORMĂ FUNDAMENTALĂ DE MANIFESTARE A VIULUI

- BASMUL, DOAR O POVESTE DE ADORMIT COPII?

- CU UMOR DESPRE UMOR ŞI RÂS

-INFRASUNETELE ÎNTRE LEGENDĂ ŞI CERCETARE împr. cu conf. univ. dr. CORNELIA URSU (Revista de Medicină Militară).

 

PREMII OBŢINUTE

 

*FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE UMOR: „CONSTANTIN TĂNASE” VASLUI 2002 premiu pentru epigramă şi text umoristic;

*FESTIVALUL NAŢIONAL DE SATIRĂ ŞI UMOR: „UMOR LA GURA HUMORULUI” 2004 premiul întâi pentru text şi epigramă;

*FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE UMOR „CONSTANTIN TĂNASE” VASLUI 2004 Marele premiu, pentru roman umoristic;

*FESTIVALUL NAŢIONAL DE UMOR „ION CĂNĂVOIU” TG.JIU 2004 premiul întâi pentru cea mai bună carte de umor;

*FESTIVALUL NAŢIONAL DE UMOR „UMOR LA GURA HUMORULUI” 2006 premiul doi pentru epigramă şi text umoristic;

*FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE UMOR „CONSTANTIN TĂNASE” 2006 premiul trei pentru carte de umor;

*PREMIUL FUNDAŢIEI EUROPA IAŞI 2006;

*CONCURSUL NAŢIONAL DE EPIGRAMĂ: Elis Râpeanu, ian 2007 menţiune;

*FESTIVALUL NAŢIONAL „MĂRUL DE AUR” menţiune pentru Feriţi Linia...;

*FESTIVALUL NAŢIONAL „LIVIU OROS” DEVA 2007 PREMIUL „ION BUDAI DELEANU”;

*CONCURSUL „RIDENDO” DE LA TIMIŞOARA premiul întâi pentru cea mai bună epigramă la tema JUSTIŢIA ROMÂNĂ sept 2007

*PREMIUL PENTRU PROZĂ AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA-FILIALA IAŞI- decembrie 2007 pentru volumul: FERIŢI LINIA, TREC PROŞTI FĂRĂ OPRIRE

* PREMIUL ÎNTÂI PENTRU PROZĂ LA CONCURSUL: LAMA DE RÂS, DOROHOI 2008

* PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ REVISTĂ DE UMOR ÎN ANUL 2008 ( acordat de Uniunea Epigramiştilor din România pentru revista Booklook)

* PREMIUL ÎNTÂI PENTRU PROZĂ LA CONCURSUL: PODUL MINCIUNILOR, SIBIU 2009

* PREMIUL ÎNTÂI PENTRU VOLUMUL: „PING-PONG CU MINGEA DE CÂRPĂ”

FESTIVALUL ALB-UMOR; ALBA –IULIA, MAI 2010

*PREMIUL ÎNTÎI PENTRU PROZĂ SCURTĂ LA CONCURSUL: NOPŢILE HUMORULUI, GURA UMOR IULIE 2010

* PREMIUL ÎNTÂI PENTRU ROMANUL: LA PAS PRIN MĂRILE SUDULUI: FESTIVALUL „CONSTANTIN TĂNASE” VASLUI OCT.2010

* PREMIUL al II-lea PENTRU VOLUMUL DE PROZĂ SCURTĂ: PING-PONG CU MINGEA DE CÂRPĂ LA CONCURSUL: UMOR LA MILA 21;

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com