Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

PRINCIPALELE LUCRĂRI ISTORICE,

APĂRUTE ÎNTRE 1575-1865,

REFERITOARE LA ION VODĂ CEL VITEAZ

 

Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU

 

Încă de pe când trăia, ca şi în deceniile şi secolele ce au urmat dispariţiei sale, Ion Vodă cel Viteaz a intrat în atenţia cronicarilor străini şi autohtoni îndeosebi datorită faptului că războiul anti-otoman declanşat de el, în 1574, a avut o amploare şi un răsunet deosebit, acesta fiind, la data respectivă, cel mai însemnat moment de glorie din existenţa neamului românesc, după epopeea lui Ştefan cel Mare.

Dramatismul confruntărilor armate dintre românii moldoveni şi aliaţii lor cazaci, pe de o parte, şi turco-tătari, pe de alta, bravura şi jertfa de care au dat dovadă pe câmpul de luptă cei dintâi, iscusinţa în arta războiului, voinţa de neclintit şi vitejia nemăsurată demon-strate cu prisosinţă de Ion Vodă, la care s-a adăugat, în final, sacrificiul suprem făcut de el în scopul salvării de la pieire a oştenilor săi, au trezit interesul cărturarilor din acea vreme şi de mai târziu, care au imortalizat în operele lor cele petrecute în Moldova perioadei cuprinse între 1572 şi 1574 (cu accente puse, mai ales, pe teribilele bătălii din anul 1574 şi, în mod special, pe eroicul şi, totodată, tragicul sfârşit al marelui domn), astfel încât toate acestea au ajuns la cunoştiinţa întregii Europe, fiind un motiv de bine-meritată mândrie pentru noi cei de astăzi.

Prima dintre lucrările despre care vorbim a fost tiparită, în 1575 (deci la puţin timp după moartea bravului voievod moldav), la Cracovia, avându-l ca autor pe Bartolomeu Paprocki. Redactată în limba polonă, ea avea următorul titlu: Adevărată descriere a războ-iului purtat de voievodul moldovean Iuon împotriva turcilor, de asemenea, cum şi din ce pricină li s-a opus şi s-a apărat cu bărbăţie, ucigând pe turci şi pe munteni, dar a fost după aceea trădat în mod infam. Bine informat, cu privire la evenimentele derulate, în Moldova, între 1572-1574, Paprocki prezintă în cartea sa mai ales acţiunile militare întreprinse de Ion Vodă cel Viteaz, părerea lui despre acesta fiind una pe deplin pozitivă. Opera sa istorică a fost tradusă în limba germană şi publicată, ca atare, în 1576.

În anul 1578, apar la Frankfurt pe Main, în limba latină, urmă-toarele două opere istorice dedicate întâmplărilor petrecute pe teritoriul statului medieval românesc est-carpatin, în intervalul 1572-1574: Istoria despre intrarea polonilor sub comanda lui Nicolae Mielecki şi Nicolae Sieniawski în Moldavia împreună cu Bogdan voievod (căruia i-a urmat Iuon) şi uciderea turcilor, scrisă de Ioan Lasicki şi Descrierea războiului purtat de Iuon, domnul Moldovei, cu Selim, sultanul turcilor, la început cu mare izbândă iar apoi trădat de moldoveanul Eremia Cernăuţeanu, a fost ucis de otomani, ce şi-au călcat cuvântul dat şi întărit prin jurământ, semnată de nobilul polon Leonard Gorecki. În timp ce primul autor nu-i este prea favorabil vrednicului descendent al Muşatinilor, situându-se de partea adversarilor acestuia, cel de-al doilea, la fel ca şi Paprocki, îi recunoaşte excepţionalele merite militare, însă îi critică cruzimea manifestată faţă de rivalii politici şi îl acuză de încălcarea preceptelor religioase creştine considerate tabu în Evul Mediu. În acelaşi an, cele două cărţi amintite sunt traduse, în limba germană, de Nicolae Höniger von Taber Königshofen şi editate la Basel, în Elveţia, într-un singur volum, de către Sebastian Henricpetri. Atât traducerea în germană a lucrării lui Paprocki, cât şi versiunile originale, scrise în latină (precum şi tălmăcirile în germană), ale cărţilor lui Lasicki şi Gorecki au fost incluse de fruntaşul paşoptist şi istoricul român Alexandru Papiu-Ilarian (1827-1877) în volumul III al valoroasei şi utilei sale opere, intitulată Tesauru de monumente istorice pentru România şi publicată la Bucureşti, în 1864.

La rândul său, autorul L’histoire de la France et de plusieurs autres états voisins (Istoriei Franţei şi a multor altor state vecine), pe nume Lancelot Voysin, senior de la Popeliničre, va introduce, folosindu-se de lucrările lui Paprocki, Lasicki şi Gorecki, în cea
de-a treia ediţie a cărţii sale, tipărită în 1581, descrierea bătăliilor purtate de gloriosul principe al valahilor moldoveni.

Şirul operelor istorice, scrise în secolul al XVI-lea, se continuă cu Cronica polono-lituană, întocmită de Matei Strykowski şi publicată la Königsberg, în 1582 şi cu Polonicae Historiae Corpus, editată la Basel, în acelaşi an, în care sunt inserate informaţii referitoare la Ion Vodă cel Viteaz şi eroicele sale fapte de arme, din anul 1574.

Doi ani mai târziu, în 1584, apare, la Frankfurt pe Main, o istorie a Poloniei intitulată Sarmatiae Europae Descriptio... (Cronica Sarmaţiei europene în care se află regatul Poloniei cu toate ţările), realizată de istoricul polon Alexandru Gwagnin, în paginile căreia acesta a introdus şi un capitol intitulat Cronica Moldovei, în care este prezentată campania antiotomană dusă de Ion Vodă cel Viteaz, în 1574. Aceasta este consemnată şi în Istoria Imperiului Otoman, ce a văzut lumina tiparului, în 1596, la Basel, din iniţiativa aceluiaşi Nicolae Höniger von Taber Königshofen.

Cronicarul polon Ioachim Bielski, continuând munca tatălui său, Martin Bielski (mort în 1575), completează şi tipăreşte, în 1597, opera acestuia Kronika Polska (Cronica Poloniei), introducând în ea şi date referitoare la Ion Vodă cel Viteaz. Această lucrare va fi reeditată şi publicată de J. Turowski, la Sanok, în 1856.

Istoricul olandez Michaelis van Isselt va întocmi şi el, în 1602, o cronică cu titlul Istoria faptelor întâmplate în întreaga lume, în care se regăsesc, pe câteva pagini, informaţii cu privire la luptele purtate de strănepotul marelui Ştefan cu turcii. Tot în acelaşi an, Hieronimus Prova din Como (Italia) realizează în atelierul său tipografic, de aici, volumul I din lucrarea intitulată Delle historie del mondo, descritte dal sig. Cesare Campana gentil’huomo Aquilano... (Din evenimentele lumii, descrise de signore Cesare Campana, gentilom din Aquila...). În paginile acestei cărţi, redac-tată în italiană, sunt descrise, pe parcursul a zece capitole, eveni-mentele petrecute pe plan mondial, între 1570-1780, incluzând şi un capitol dedicat special lui „Giovanni Vaivoda di Moldavia” („Ion voievodul Moldovei”).

 Urmează editarea, în 1603, a monumentalei lucrări The general Historie of the Turkes, from the first beginning of that Nation to the rising of the Othoman Familie: with all the notable expeditions of the Christian Princes against them. Together with the lives and conquests of the Othoman king´s and Emperours. Faithfullie Collected aut of the best Histories, both auntient and moderne and digested into one continu at Historie untill this present yeare 1603 (Istoria generală a turcilor, de la începutul acestui popor şi până la ridicarea familiei otomane: cu toate expediţiile mai însemnate ale principilor creştini împotriva lor; deopotrivă cu vieţile şi cuceririle regilor şi împăraţilor otomani; alcătuită cu exactitate din cele mai cunoscute istorii, vechi şi noi ...). Publicată la Londra, în tipografia lui Adam Islip, aceasta a fost scrisă de istoricul englez Richard Knolles, ce îi rezervă eroului nostru zece pagini, în care îi sunt prezentate amănunţit viaţa şi activitatea.

În continuare, o descriere destul de completă a domniei lui Ion Vodă cel Viteaz este prezentă în L’histoire universelle (Istoria universală), întocmită de Jean Carion, Ph. Melanchton şi Gaspar Peucer şi apărută, în 1611, la Köln.

Învăţatul francez Michel Baudier du Languedoc publică şi el, în 1617, în atelierul tipografic al lui Sebastian Chappelet, din Paris, Inventaire de l’histoire generalle des Turcz, ou sont descriptes les Guerres des Turcz, leurs conquestes, seditions et choses remarquables, tant aux affaires quilz ont eu contre les Chrestiens, comme Grecz, Hongres, Polonois, Bulgares, Moldaves, Trans-sylvains, Valaques, Sclavons, Venitiens, Espagnolz, Chevaliers deRhodes, et de Malte, que contre les Infidelles, comme Tartares, Perses, Aegiptiens, Arabes, et autres, despuis l’an 1300 jusquees en l’année 1617, tiré de Chalcocondile Athénien, Paul Iove Leonclavius, Lonicerus et aultres... (Inventarul istoriei generale a turcilor, unde sunt descrise războaiele, cuceririle, răzmeriţele şi întâmplările lor vrednice de luat în seamă, atât cele săvârşite împotriva creştinilor, – greci, unguri, poloni, bulgari, moldoveni, transilvăneni, valahi, sloveni, veneţieni, spanioli, cavaleri de Rodos şi de Malta – cât şi în contra necredincioşilor – tătari, persani, egipteni, arabi şi alţii – de anul 1300 şi până la 1617, izvodit după Chalcocondil Atenianul, Paul Iove Leunclavius Lonicerus şi alţii...), în care, utilizând ca sursă principală de, documentare cartea lui Gorecki, face, într-un capitol aparte, o amplă prezentare a domniei lui Ion Vodă, însoţită de o serie de consideraţii personale referitoare la cauzele care au stat la baza tragicului sfârşit al voievodului moldav. Această lucrare a fost reeditată, în 1620, 1628 şi 1641, în fiecare dintre cele trei ediţii păstrându-se relatarea faptelor învingătorului de la Jilişte.

Pe 12 pagini, dintr-un total de 756, câte alcătuiau Historia rerum polonicarum concinnata et ad Sigismundum tertium Poloniae Sveciaeqve regem vsque dedvcta (Istoria treburilor polone, alcă-tuită şi redactată până la domnia lui Sigismund al treilea, regele Poloniei şi al Suediei), redactată în limba latină şi tipărită, în 1618, la Hanovra, de către Solomon Neugebauer, sunt prezentate întâm-plările din anul 1574, petrecute în Moldova, al căror protagonist principal a fost îndrăzneţul principe valah.

Consilierul ecleziastic de la Curtea regală a Franţei, Iacobus Augustus Thuanus, publică, în 1626, Historiarum sui temporis... (Istoria timpului său...), cuprinzând perioada 1543-1607, în care, de asemenea, apar referiri la Ion Vodă cel Viteaz  şi la luptele acestuia cu turcii, din 1574.

În anul 1660, castelanul din Liov, Andrei Maximilian Fredro, tipăreşte, la Danzig (Gdansk-ul de astăzi), a doua ediţie a lucrării sale Gestorum populi poloni sub Henrico Valesio Polonorum postea vero Galliae Rege (Istoria poporului polon sub Henric de Valois, rege al polonilor, iar după aceea adevăratul rege al Franţei), în care războiului antiotoman purtat de bravul domn moldovean, în primăvara-vara anului 1574, îi este rezervat un spaţiu destul de larg.

După doi ani, în 1662, la Paris, este publicat volumul I din Histoire générale des turcs contenant l’histoire de Chalcondyle traduite par Blaise de Vigenaire, avec illustrations du męme auteur et continuée jusques en l’an MDCXII par Thomas Artus; et en cette édition par le sieur de Mezeray jusques en l’année 1661. De plus l’histoire du sérail par le sieur Baudier, les figures et descriptions des principaux officiers et autres personnes de l’Empire Turc par Nicolai. Les tableaux prophétiques sur la ruine du męme empire. Et la traduction des annales des turcs, pičce trčs nécessaire pour l’intéligence de tout corps de cette histoire, mise du Latin en Français, par ledit Sieur de Mezeray (Istoria generală a turcilor, cuprinzând cronica lui Chalcocondil tradusă de Blaise de Vigenaire cu ilustraţiile traducătorului; continuată până în anul 1612 de Thomas Artus, iar în ediţia de faţă de către domnul de Mezeray, până în anul 1661. În plus, istoria seraiului a domnului Baudier, figurile şi descrierea principalilor ofiţeri şi a altor persoane din Imperiul otoman de Nicolai. Tablourile profetice asupra ruinei aceluiaşi imperiu şi traducerea analelor otomane, făcută din latină în franceză de amintitul domn de Mezeray, lucrare foarte necesară pentru înţelegerea întregului volum al acestei istorii, în care lui Ion Vodă cel Viteaz îi este dedicat un subcapitol special destul de amplu, la redactarea căruia s-au folosit informaţiile din Istoria universală, scrisă, în 1611, de către Jean Carion, Ph. Melanchton şi Gaspar Peucer.

Şi în cuprinsul celei de-a II-a ediţii a lucrării Histoire de l´état présent de l´Empire Ottoman (Istoria stării prezente a Imperiului Otoman), apărută, la Paris, în 1670, sub semnătura lui M. Ricaut şi tradusă din engleză în franceză de M. Briot, este prezentă o relatare despre campania antiotomană, din 1574, condusă de eroul de la Cahul. Doi ani mai târziu, în 1672, la Frankfurt pe Main, secretarul regal Reinhold Heidenstein editează cartea Rerum polonicarum ab excessu Sigismundi Augusti libri XII (Istoria polonă de la moartea lui Sigismund August, în XII volume), în cuprinsul căreia un capitol relativ întins, ca număr de pagini, este destinat Moldovei anului 1574.

Notorietatea şi preţuirea de care se bucura viteazul prinţ român în lumea occidentală a fost demonstrată, pe deplin, atunci când, în acelaşi an, va fi marcat centenarul urcării sale pe tronul Moldovei printr-o prelegere având drept subiect viaţa şi activitatea sa, ţinută în limba latină, la Wittemberg, în faţa unui numeros auditoriu, de către învăţatul cărturar german Johann Haubold Kirchbach. Sub titlul Ivonias, preside Conrado Samuele Schurzfleisch, publice consideratus in auditorio majori, 15 mai anno 1672, această disertaţie a fost publicată, iniţial, în 1686, la o tipografie din oraşul german amintit mai sus, fiind apoi inclusă şi ea, de către Alexandru Papiu-Ilarian, în Tesauru de monumente istorice pentru România (vol. III, Bucureşti, 1864).

Anul 1675 este marcat de editarea, la Lyon, de către isto-ricul francez Du Verdier, a unui Résumé de l’histoire des Turcs (Rezumat al istoriei turcilor), în care acesta prezintă, pe scurt, războiul dus de Ion Vodă cel Viteaz împotiva otomanilor. Tot din secolul al XVII-lea datează şi manuscrisul polon Acte referitoare la Ioan, voievodul Moldovei ce s-a răsculat, aliat cu polonii, împotriva turcilor (un manuscris din titlul căruia se poate trage uşor concluzia că evenimentele petrecute, în Moldova, sub domnia martirului de la Roşcani  sunt prezente în paginile sale) şi un altul, alcătuit din 670 de versuri, scrise într-un limbaj elevat, în care sunt înfăţişate luptele cu turcii, din 1574.

La finele veacului al XVII-lea, mai exact în anul 1699, fostul călugăr ucrainean, Leonte Bobolinscki, întocmeşte un Letopiseţ de la facerea lumii şi până la finele secolului al XVII-lea în care, folosindu-se de informaţiile transmise de Gorecki, prezintă inter-valul din viaţa lui Ion Vodă cel Viteaz, cuprins între martie şi iunie 1574.

Nu trebuie uitate nici cărţile apărute mai târziu, cum ar fi compilaţia istorică scrisă, în 1770, de ofiţerul artilerist rus Ştefan Vasilievici Lukomski; Histoire de l´Empire Ottoman depuis son origine jusqu´ŕ la paix de Belgrade en 1740, second tome (Istoria Imperiului Otoman, de la origini până la pacea de la Belgrad din 1740, vol. II), alcătuită de francezul M. Mignot şi publicată, la Paris, în 1771; Geschichte der Moldau und Walachei (Istoria Moldovei şi a Ţării Româneşti), întocmită de austriacul Johann Christian
von Engel şi tipărită, la Halle, în 1804, sau Histoire de l´Empire Ottoman depuis son origine jusqu´ŕ nos jours, second tome (Istoria Imperiului Otoman de la origini până în zilele noastre, vol. II), realizată de germanul M. de Hammer şi apărută, la Paris, în 1844, toate aceste opere istorice cuprinzând şi relatări cu privire la cutezătorul strănepot a lui Ştefan cel Mare.

La lucrările scrise de autori de origine polonă, germană, franceză, italiană, engleză, ucraineană, rusă se adaugă şi cele ale cronicarilor români, cum ar fi călugărul Azarie, Grigore Ureche şi Nicolae Costin, care, însă, într-o măsură mai mare sau mai mică nu îi sunt binevoitori dârzului nepot al lui Bogdan al III-lea cel Orb.

Primul (contemporan cu Ion Vodă cel Viteaz), scriindu-şi letopiseţul în slavonă (vezi Ion Bogdan, Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI), din îndemnul şi la porunca lui Petru Şchiopul, a marelui logofăt Ion Golia (care, deşi, deţinuse această înaltă dregătorie şi sub Ion Vodă, datorându-şi ascensiunea politică şi bunăstarea materială marelui domn, va deveni şi el, un înver-şunat prigonitor al memoriei acestuia) şi a mitropolitului Anastasie, se arată pe faţă a fi un adversar declarat al aprigului Muşatin, făcându-se, practic, purtătorul de cuvânt al marii boierimi şi al acelor reprezentanţi ai clerului din Moldova nemulţumiţi de poli-tica autoritară promovată de acesta. Prezentând faptele bravului domnitor moldovean  într-un mod evident tendenţios şi, totodată, trunchiat şi lipsit de profesionalism (el omiţând şi chiar confundând grav anumite evenimente sau folosind fără discernământ la întoc-mirea letopiseţului său modele vechi, bizantine, pe care le substituie realităţilor din vremea sa), Azarie face ca scrierea lui să nu aibă aproape deloc valoare, ca izvor istoric.

Grigore Ureche (cca. 1590-1647) este autorul primei cronici cunoscute, scrisă în limba română (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă). Deşi, indiscutabil, mult mai talentat decât Azarie (oferind peste timp informaţii mai numeroase şi mai exacte decât acesta), este, la rându-i, tributar apartenenţei sale de clasă, condam-nând şi el, în lucrarea sa (de altfel pe nedrept), măsurile extreme luate de Ion Vodă cel Viteaz (în vederea întăririi puterii centrale), acuzându-l pe acesta de o cruzime şi lăcomie cu care, chipurile, ar fi fost „înzestrat” de la natură. Evident că fiind adeptul unei domnii tutelată de marii boieri (din rândurile cărora, de altminteri, făcea şi el parte), Grigore Ureche nu putea fi obiectiv în privinţa vajnicului fecior al lui Ştefăniţă Vodă.

La rândul său, Nicolae Costin (1660-1712), ce şi-a întocmit cronica (Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601) în limba română, la un secol şi câteva decenii de la moartea lui Ion Vodă cel Viteaz, este cel mai bine documentat dintre cei trei cronicari moldoveni. Folosind ca izvoare pe Paprocki, Lasicki şi Gorecki, el cunoştea, cu siguranţă, foarte exact adevărul cu privire la motivele care l-au determinat pe aprigul voievod să fie atât de aspru cu reprezentanţii clasei stăpânitoare, să confişte averile mănăstireşti şi să se opună cu armele pretenţiilor ridicate de Înalta Poartă. Cu toate acestea, Nicolae Costin se arată la fel de ostil vrednicului domn ca şi ceilalţi, considerându-l un „tiran” ahtiat după averi şi capabil, pentru a le dobândi, de cele mai abominabile gesturi.

În concluzie, începând doar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită eruditului cărturar român Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907), care publică, acum (bazându-se pe informaţii temei-nice şi consistente, provenind atât din fonduri documentare interne, cât şi externe), celebra sa monografie intitulată Ionu vodă cellu Cumplitu; aventurele, domnia, răsbelele, moartea lui; rollulu seu în istoria universală şi în vieţa poporului românu (1572-1574). Cu un portretu, trei planuri de băttăliă, uă cartă militară, unu desemnu de atacu, duo geanologie, uă gravură de costumu şi duo facsimile (Bucureşti, 1865), Ion Vodă cel Viteaz va începe să fie cunoscut la adevărata lui valoare, până atunci imaginea sa fiind umbrită de portretele morale negative, pe care cronicarii amintiţi mai sus i le-au zugrăvit, ca urmare a condamnabilei lor lipse de obiectivitate.

 

Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)