HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

REALIZAREA CONSTRUCŢIILOR DACICE

- ASPECTE TEHNOLOGICE - (2)

 

Ing. dr. Ioan Marcel Miclea

Grafica - Ion Măldărescu, Agero

 

NOTĂ: Lucrarea propune studierea în continuare a modului în care s-au realizat cetăţile dacice, modul de producere şi prelucrare a blocurilor brute de piatră, cu ajutorul apei.

 

Tema modului de construcţie a cetăţilor dacice , a fost dezbătută mult timp de către cei mai mari istorici, atât contemporani cât şi din sec XIX și XX. Este adevărat că, publicul larg, îndeosebi la noi, în România, se inflamează repede după câte o idee, apoi aceasta cade în uitare şi în felul acesta nu mai ştim istorie, nu mai ştim cum s-au construit cetăţi, nu ma ştim pur şi simplu, poate chiar nu ne mai interesează, dar viața îşi urmează cursul ; sigur se vor găsi cercetători , istorici , arheologi, care din suflet şi pasiune , vor răscoli cenuşa istoriei, vor căuta documente, urme arheologice, îşi vor imagina (desigur în mintea lor, nu în lumea virtuală a calculatorului) cum au fost străbunii notrii, ce au făcut ei zi de zi, cine i-a condus ca regi şi înalţi prelaţi mai ales cum i-a dus mintea (voiam sa zis şi pregătirea!) să construiască ce au construit, să-şi facă case şi drumuri, să ridice sanctuare, să făurească podoabe; că aceste podoabe lucrate cu migală din acel metal nobil, atât de vânat de oameni, sunt adevărate capodopere ale artei antice, este iarăşi un lucru cunoscut şi eu nu fac decât să reiterez aceste lucruri, cunoscute de altfel marelui public, mai puțin fiind cunoscut modul de a obține aurul şi de al prelucra. Părerea generală este că , metalul a fost exploatat din albiile râurilor, din nisipuri aurifere , dar în decursul timpului şi vestigiile ne arată acest lucru, s-a exploatat aur şi pe filoanele aurifere de la Roşia Montană /România/. Cu ce tehnologie au săpat strămoşii noştrii? Oare aceeaşi ca şi la realizarea blocurilor de piatră de la cetățile dacice, de la sanctuare, de la drumuri? Sigur răspunsul vine, scris în nenumărate cărți, articole, referate, etc. de istorici reputați cu mare prestigiu în domeniu, au muncit la piatră, au spart-o etc. şi au montat-o în operă , adică în drumuri, case , temple, cetăți . Răspunsul meu este deocamdată dat de logică și de gândirea mea , posibil mai tehnicistă, dar sigur, ei dacii, nu aveau la dispoziție tehnologie computerizată, nu aveau utilaje. Aveau un singur lucru, inteligența lor nativă şi sunt convins că o foloseau în domeniile care îi interesau. Cum au şlefuit piatra de pavat drumuri şi au realizat cetăţi ? sanctuare ? Aceast întrebare mi-a venit în minte ; în ce mod au făurit blocurile de piatră ? in cariere ? în apa râurilor ? Am un răspuns, documentat tehnic.

 

Prelucrarea s-a realizat în doua etape: prima, dislocarea în cariere în forme apropiate de ceea ce doreau să construiască, probabil încălzind piatra şi apoi răcind-o brusc, având grije înainte să traseze cu pene de metal sau lemn traseul de rupere al pietrei, in fisuri sau au realizat ei înşişi fisuri în material; a doua etapa a fost, în opinia mea prelucrarea la dimensiunile dorite, de proiectant , ca să zic așa, aduse la forma şi dimensiunile dorite, aşa cum se vede şi în pozele prezentate - rezultatul muncii arată câtă precizie au avut în şlefuirea pietrei - vezi cetatea Costeşti, fig 1., fig 2. Blidaru, fig 3. - detalii.  Piatra era şlefuită într-un mod aparte cât se poate de simplu şi cred, eu destul de eficient. Se şlefuiau blocurile de piatră, brute, cu o forma aproximativă cu ceea ce se dorea, în apă cu nisip, cu multă inventivitate şi gândire, poate cu un set de cunoştiințe mai vechi sau chiar copiate de la alţii. Blocurile erau aduse la forma finală cu o precizie, care, cel puțin mie, care am fost şi controlor de calitate la o intreprindere mecanică, îmi dă de gândit; este cert că nu aveau instrumente de măsurat, în accepţiunea modernă a cuvântului , dar măsurau, linearitate, unghiuri drepte şi mai apoi le puneau în structură, în construcții.

 

 

Azi, după 2000 de ani vedem materializarea acestei munci , sigur ce a mai rămas după trecerea timpului şi nu poți să nu priveşti cu admirație îmbinările blocurilor, lipsa rosturilor , modul de construcție în sine. Eu sunt o persoana care se bucură sincer, văzând aceste lucruri , mă gândesc la câte lucruri am putea învăța noi, cei de azi, de la cei care au faurit, atunci, tot ce au făurit. Citez la Bibliografie părerile unor persoane cu autoritate în domeniu: „Capitala regatului dac, Sarmizegetusa, se întindea pe o suprafată de 6 km2, construcţiile aflându-se pe terase antropogene, din care unele sunt suţinute de ziduri înalte de 14 metri. În antichitate, orașul era alcătuit din trei zone distincte: doua cartiere civile şi, între ele, fortificaţia şi zona sacră; întregul ansamblu era dotat cu conducte de apă, canale de drenaj, drumuri pavate, scari etc. Fortificaţiile înconjurau un mamelon înalt de 1.000 metri si constau dintr-un val de pământ care barează calea de acces. Acesta este surmontat, pe partea de sud, de o palisadă, în vreme ce zidul de incintă este construit în tehnica dacică. Parțial distrusă în 106 [...], cetatea a fost largită şi reconstruită de cuceritori. [...] Zona sacra este situată la est de fortificație. Au fost scoase la lumină zece sanctuare rectangulare [...], ca şi un mare altar din piatră, toate fiind integral sau în cea mai mare parte din calcar sau andezit. sanctuarele rectangulare sunt mărginite, spre exterior, de un şir de pilaştri din piatra, în vreme ce, spre interior, au fost ridicate coloane masive din piatră sau lemn. [...]Pentru a realiza toate aceste construcţii a fost nevoie, fără îndoială, de un efort ieşit din comun, deoarece aceasta zonă este lipsită de piatră de construcție. [...]  Cu excepția sanctuarelor sale, microzona de la Sarmizegetusa atestă o îngemanare insolită de elemente traditionale indigene (dacice) şi de influențe elenistice [...]. În acelaşi timp, prin numărul şi anvergura, ca şi prin amplasarea şi modul lor de executare, construcţiile de la Sarmizegetusa reprezintă cele mai importante realizări de arhitectură europeană din antichitate, din afara lumii greco-romane, ele neavând nici un corespondent, din aceeaşi epocă, în parțile „barbare" ale continentului. (Ioan GLODARIU Cetăţile dacilor).

 

Acest material m-a atras cu una din afirmaţiile sale, anume aceea mai jos, copiată: „Capitala regatului dac, Sarmizegetusa, se întindea pe o suprafată de 6 km2, construcţiile aflându-se pe terase antropogene, din care unele sunt susținute de ziduri înalte de 14 metri. În antichitate, orașul era alcătuit din trei zone distincte: doua cartiere civile şi, între ele, fortificaţia şi zona sacră; întregul ansamblu era dotat cu conducte de apă, canale de drenaj, drumuri pavate, scari etc.” Cu alte cuvinte, dacii cunoșteau puterea apei, a apei curgătoare, a apelor repezi de munte, care formau şi formează şi astăzi cascade; utilizau ei, dacii puterea cascadelor, a căderilor de apă? sigur şi sunt convins de acest lucru, chiar dacă o să primesc critici, mai mult sau mai puțin pertinente. Cum foloseau apa? Este urmatoarea întrebare, pe care o pun, alături de un răspuns, dat de logică şi de date obținute printr-un calcul tehnic al cantității de material erodat de un flux de apă. Exprimarea răspunsului îl dă matemetica si calculul ingineresc al cantităţii de piatră erodată, calcul realizat si documentat în diverse lucrări publicate în lumea tehnică, inclusiv ale subsemnatului.

 

Ing. dr. Ioan Marcel Miclea

 

Bibliografie

 

- Dinu Antonescu, Introducere în arhitectura dacilor, Bucuresti, 1984

- Ion Horaţiu Crişan, Burebista si epoca sa, Bucuresti, 1977

- Constantin DAICOVICIU, Cetatea dacica de la Piatra Rosie. Monografie

  arheologica, Bucuresti, 1954

- Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, Sarmizegetusa. Cetatile si asezarile dacice din Muntii Orastiei, Bucuresti, 1962

- Hadrian Daicoviciu, Ioan GLODARIU, Ion PIsO , Un complex de constructii în

  terase din asezarea dacica de la Fetele Albe, în Acta Museu Napocensis, X,

  1973

- Hadrian Daicoviciu, Stefan FERENCZI, Ioan GLODARIU, Cetati și asezari

  dacice din sud-vestul Transilvaniei, Bucuresti, 1990

- Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romana , Cluj, 1972

- Ioan Glodariu, Vasile MOGA, Cetatea dacica de la Capalna, Bucuresti, 1989

- Ioan Glodariu, Arhitectura dacilor - civila si militara (sec. II î.e.n. - I e.n.), Cluj-

  Napoca, 1983

- Nicolae Lupu, Tilisca - Asezarile arheologice de pe Catanas, Bucuresti, 1989

- Mihail Macrea, Octavian Floca, Nicolae Lupu, Ion Berciu, Cetati dacice din

  sudul Transilvaniei , Bucuresti, 1966

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com