Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Revoluţia bolşevică rusă - victorie a serviciilor secrete germane

V. I. Lenin – mercenarul ce avea să nască ciuma roşie

 

Prof. Drd. Gheorghe Constantin NISTOROIU

Comentarii de la cititori la subsidiar

 

 

Lenin s-a născut în Simbirsk, Rusia, ca fiu al lui Ilia Nicolaevici Ulianov (1831-1886), un funcţionar civil de rang superior care a militat pentru o mai mare democraţie şi educaţie liberă pentru toţi în Rusia, şi al soţiei sale liberale Maria Alexandrovna Blank (1835-1916). Asemeni multor ruşi, avea rădăcini etnice şi religioase foarte amestecate. Avea ascendenţă calmîcă prin bunicii paterni, germană prin bunica după mamă, care era luterană, precum şi evreiască prin bunicul matern (care se convertise la creştinism). Vladimir Ulianov (Lenin) a fost botezat în ritul bisericii ortodoxe ruse.

Vladimir s-a remarcat la studiul limbii latine şi a limbii eline. În mai 1887, fratele său mai mare, Alexandr Ulianov, a fost spânzurat pentru participarea la un complot care urmărea asasinarea ţarului Alexandru al III-lea. Acest fapt l-a radicalizat pe Vladimir şi, la sfârşitul aceluiaşi an, a fost arestat şi exmatriculat de la Universitatea din Kazan pentru participarea la un protest studenţesc. El a continuat să studieze în particular, iar în 1891 a primit licenţa pentru practicarea avocaturii.

În loc să se dedice carierei juridice, el s-a implicat tot mai mult în activitatea de propagandă revoluţionară şi în studiul marxismului. La 7 decembrie 1895 a fost arestat de autorităţi pentru un an, şi mai apoi exilat în satul Şuşenskoe din Siberia.

În iulie 1898 s-a căsătorit cu Nadejda Krupskaia, activistă socialistă. În aprilie 1899 a publicat cartea Dezvoltarea capitalismului în Rusia. În 1900 exilul său ia sfârşit. Călătoreşte prin Rusia şi prin Europa şi publică ziarul Iskra (Scânteia) şi diferite articole şi cărţi legate de mişcarea revoluţionară.

A fost un personaj activ în Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), iar din 1903 a condus fracţiunea bolşevică după ruptura cu menşevicii, ruptură care a fost inspirată, cel puţin parţial, de pamfletul său Ce este de făcut? După eşuarea revoluţiei din 1905, în care a fost direct implicat, ia drumul exilului în Elveţia ( Zurich ).

Nici în Rusia, Nici în străinătate, Lenin nu a cunoscut lipsurile materiale. Pe toată perioada exilului el nu a muncit nici măcar o singură zi ; a călătorit mult ( Berna, Paris, Bruxelles, Zurich, Londra, Stockholm, Berlin, insula Capri, etc ), a locuit la hoteluri sau în case închiriate în staţiuni de odihnă.

 

De unde proveneau banii ?

 

În ianuarie 1892 tânărul Vladimir Ilici Ulianov a fost angajat ca asistent al avocatuli pledant A. N.Hardin, în slujba căruia a lucrat numai 18 luni. În momentul în care a izbucnit Revoluţia din octombrie, Lenin era angajat de mai puţin de doi ani.

Trăia Lenin din resursele mamei sale? Maria Alexandrovna Ulianova era pensionară, văduva unui consilier de stat deţinător al Ordinului Stanislas clasa I. Ea mai moştenise de la soţul său o treime din moşia Kokuşkino. Această cotă din moştenire a fost vândută, iar banii au fost depuşi în cele din urmă într-o bancă. Numai că mama lui Lenin a călătorit la rândul ei mult, de trei ori în Elveţia, Germania, şi Franţa, de două ori fiind însoţită de fiica sa, Maria( Maniaşa), Aceasta din urmă a petrecut aproape doi ani în Germania şi Franţa.

Surse serioase de venituri nu puteau fi articolele publicate în presa revoluţionară rusă ( precum Iskra ). Sunt istorici care consideră că sursa de venituri a fost desigur fondul special al Partidului, fond despre care nu se pomeneşte niciodată în actele oficiale, dar a cărui existenţă este recunoscută de Lenin în bogata lui corespondenţă. Acest fond era alimentat din cotizaţiile de partid, din donaţiile particulare, (ex. Afacerea Schmidt ), dar mai ales din “ exproprieri revoluţionare “, în fapt, delapidări sau atacuri banditeşti asupra birourilor de poştă, a caselor de bilete din gări şi asupra băncilor. Cea mai cunoscută “expropiere “ a fost atacul asupra a două camioane cu bani, la 26 iunie 1907 în Piaţa Erevan din Tiflis, când au fost furate 340 000 de ruble de către o echipă condusă de Stalin. Controlul acestui fond, la care Lenin n-a renunţat niciodată, a fost, se zice motivul discordiei permanente.

Misterul surselor de bani de care a beneficiat Lenin este mult mai important pentru înţelegerea adevăratei istorii a " revoluţiei proletare bolşevice " şi a cumplitei farse jucate de el omenirii, şi milioanelor de victime ale primului război mondial iniţial şi mai apoi, celor decimate de ciuma roşie comunistă.

Ceea ce istoria avea să numească “ Revoluţia bolşevică “, eveniment petrecut în agitatul an 1917, va constituii, din păcate, un moment de cotitură, aşa cum avea să se contureze mai târziu, în viaţa poporului român, precum şi în întrega istorie a omenirii.

Consider că doar aprofundând, pe baza documentelor scoase “la vedere” după căderea regimurilor comuniste din estul Europei, geneza instaurării regimului bolşevic şi odată cu el, o formă nouă de totalitarism, putem înţelege corect complexitatea fenomenului ce avea să determine cel mai amplu proces de teroare şi dezumanizare din istoria omenirii, proces ce a fost apoi “exportat” şi grefat cu particularităţile concrete ale ţărilor ce urmau să trăiască experienţa devastatoare a dominaţiei “ ciumei roşii “.

Întâlnim, din nefericire, în multe studii realizate de persoane cărora nu li s-ar putea aduce catalogarea nici măcar de simpatizanţi ai bolşevismului, o tratare incorectă a rolului jucat de “masele populare”aşa cum am fost obişnuiţi să numim acea categorie socială ce a fost unealta, beneficiarul şi în final victima instalării puterii bolşevice atât în Rusia cât şi în viitoarele ţări socialiste.

Existenţa unor documente care atestă faptul că întregul grup condus de Lenin, a avut cu mult înainte de declanşarea evenimentelor ce aveau să antreneze masele de cetăţeni ruşi, un plan extrem de minuţios elaborat, care corespundea unor interese străine de scopul declarat oficial “ bunăstarea poporului asuprit “ şi care fac dovada că manipularea stării de sărăcie şi aducerea violenţei, brutalităţii animalice în tratarea aproapelui, prin ruperea de conceptele moralei creştine, nu a urmărit altceva decât dobândirea puterii ca formă de manifestare a propriei dorinţi de dominare absolută a unor minţi deja bolnave, al cărui ţel suprem era satisfacerea voluptăţii de dominare absolută, un sentiment de impunere cu forţa a cultului unui individ, Lenin, ce avea să declanşeze moda tiraniei totalitare individuale, ascunsă sub cauză generală.

Nu pot accepta studiile care consideră că bolşevismul marxist-leninist transformat apoi în stalinism, comunism, socialism multilateral-dezvoltat şi chiar, ceauşism, a avut iniţial, în momentul apariţiei lor un filon umanitarist, izvorât din necesităţi legate de situaţia mizeră a unei mase mari din populaţiile naţiunilor respective care, ele însele au fost factorii ce au condus la apariţia şi evoluţia unor revoluţii socialiste şi, ca urmare, a unor guvernări populare, de stânga.

Analizând şi utilizând izvoarele existente în acest moment la dispoziţie- ceea ce voi face în continuare- se reliefează clar concluzia că cei care au anticipat organizând încă de la începutul secolului XX mişcarea bolşevică au urmărit preluarea puterii în scopuri personale, dictată de dorinţa de dominare şi instaurarea unei dictaturi personale, iar masele largi de populaţii au fost manevrate atent, cu multă ştiinţă şi sânge rece, exploatându-se cu grijă nevoile lor şi creindu-le cu bună ştiinţă falsa impresie că evenimentele la care luau parte erau rezultatul propriei lor dorinţe, năzuinţe sau necesităţi.

Omenirea a plătit cumplit vina de a se lăsa înşelată de cea mai odioasă, dar şi cea mai bine elaborată minciună, cea care promitea bunăstarea tuturor făcându-i să dispară tocmai pe cei care reprezentau forţa vitală a unei naţii: preoţii, intelectualii, liderii vieţii economice şi politice, ţăranii avuţi tocmai graţie hărniciei lor şi care, angajându-se în lupta cu ciuma roşie aveau să ducă un cumplit război timp de 72 de ani.

Finanţarea şi acţiunile pregătitoare. La începutul secolului XX, pregătindu-se pentru război, Statul Major German şi guvernul Reichului nu s-au limitat doar la pregătirea mijloacelor materiale. Se avea în vedere şi se acumulau nu numai mijloace tehnice şi substanţe chimice, ci şi mijloace de intoxicare politică, gazele defetismului şi antipatriotismului.

Într-o notă secretă a Statului Major German, întocmită cu câţiva ani înainte de războiul din 1914, erau prevăzute aceste mijloace: “ Se vor declanşa tulburări în Africa de Nord şi în Rusia. Aceste insurecţii provocate vor fi un mijloc de absorbţie a forţelor adversarului.Răscoalele, insurecţiile provocate în timp de război prin agenţi politici presupun o pregătire atentă, inclusiv cu mijloace materiale.Ele trebuie să izbucnească odată cu distrugerea mijloacelor de comunicaţie, ele trebuie să aibă un conducător care poate fi găsit printre şefii cu influenţă religioasă sau politică “ (Cartea Galbenă- publicată de M.A.E. din Franţa, pg.10 şi 11.)

Între anii 1910-1911 se poate remarca atitudinea ciudată pe care o manifestau cercurile conducătoare austro-germane faţă de anumiţi revoluţionari ruşi.

Guvernul austriac asigură libertatea de acţiune politică şi securitatea personală a lui Lenin, Zinoviev şi Troţki, care obţin de la el autorizaţia de a se stabili la Lvov, Cracovia şi Viena, pentru a-şi publica aici ziarele şi revistele interzise în Rusia, sub privirile binevoitoare ale poliţiei austriece.

În 1917, M. Svatikov, cunoscut scriitor rus, a fost trimis în străinătate de Guvernul Provizoriu rus, în calitate de “Înalt comisar politic “. El a avut ca misiune efectuarea unei anchete asupra acţiunii poliţiei politice ruse, Ohrana, în străinătate şi de a duna documentele referitoare la această acţiune. În timpul acestor cercetări, comisarul a găsit în arhivele diferitelor birouri ale Ohranei documente care stabilau faptul că liderii bolşevici se găseau de mult timp în legături conspirative cu autorităţile ţărilor care, în 1914, urmau să intre în război cu Rusia. Printre aceste documente, am găsit două rapoarte confidenţiale ale poliţiei politice, întocmite înainte de lovitura de stat bolşevică, de către oameni care nu puteau să prevadă întregul viitor politic al persoanelor în chestiune. Astfel, se poate elimina posibilitatea oricărei intervenţii făcute ad-hoc. Adaug că am putut verifica datele şi faptele care sunt relatate în aceste rapoarte: ele sunt în mod absolut exacte." ( Gregoire Alexinsky- Du Tsarisme au communisme. La Revolution russe. Ses causes et effets, Libr. Armand Colin, 1923, vol.1.pg. 23-47.

Primul dintre aceste documente se referă la biografia politică a lui Troţki după 1911, începând cu stabilirea identităţii lui- “ Bronstein, zis Troţki Leon, născut la 26 octombrie 1878, la Gromsklei, fiul lui David şi Anna Polinskaia “- al doilea document conţine precizări cronologice şi topografice despre încheierea acordului dintre germani şi Lenin. Este un raport confidenţial al agentului Siguranţei politice care a avut misiunea de a-l “fila” pas cu pas pe Lenin în Elveţia în timpul războiului şi care şi-a notat zilnic observaţiile constatate. La sfârşitul lunii decembrie 1916 în notele acestui agent se citesc rândurile care urmează :

" La 28/ decembrie/1916, Ulianov ( acesta este adevăratul nume al lui Lenin) , purtând în mână o sacoşă mică, a ieşit de la domiciliu şi a luat trenul spre Berna, unde noi l-am însoţit. La ora 19 a sosit în Berna, s-a dus direct la Hotel de France, situat aproape de gară, a închiriat o cameră, a ieşit o jumătate de oră dincolo de hotel, s-a înapoiat în staţia de tramvai situată în faţa gării şi a plecat în cealaltă parte a oraşului, unde se află "Groapa Ursului". A revenit pe jos, spre oraş, uitându-se mereu atent pe sub arcade şi întorcându-se să privească înapoi, din timp în timp, deodată a părăsit arcadele şi, fără a se mai întoarce, a intrat în Legaţia Germană. Era ora 11, 30.
Filajul căilor de acces spre Legaţia germană a continuat până la ora 9 seara, fără să se mai surprindă ieşirea lui Ulianov. El n-a mai apărut nici la Hotel de France, nici seara, nici a doua zi dimineaţa.

Urmărirea a fost reluată, la 29 decembrie dimineaţa la Legaţia germană şi abia în jurul orei 4 după amiază Ulianov a ieşit şi s-a înapoiat în mare grabă la Hotel de France, unde a rămas circa 15 minute. Am luat apoi un tren, care ne-a readus la Zurich.

În timpul acestei vizite nocturne trebuie să-şi fi încheiat Lenin înţelegerea ruşinoasă cu duşmanii patriei sale "(Gregoire Alexinsky- Du Tsarisme au communisme. La Revolution russe. Ses causes et effets, Libr. Armand Colin, 1923, vol.1.pg. 23-47).

Germanii înşişi nu ascund deloc faptul că guvernul lor a acţionat în mediile pacifiştilor ruşi. Generalul Ludendorff scrie în memoriile sale de război ( vol. II, pg.20 şi 119, ediţia franceză) că “ el şi statul său major au visat adesea realizarea rovoluţiei ruse, care trebuia să uşureze sarcinile militare ale Germaniei” şi se preocupau de organizarea “ unei propagande menite să răspândească în armata rusă germenii unei campanii pacifiste “. În aceleaşi Memori, Ludendorff declară că “ Nu mă îndoiam, că ruina armatei ruse şi a poporului rus n-ar fi prezentat un pericol srios pentru Germania şi Austro-Ungaria …Expediindu-l pe Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o mare răspundere. Această călătorie era justificată din punct de vedere militar, deoarece trebuia ca Rusia să fie doborâtă . Dar guvernul nostru ar fi trebuit să ia măsuri ca să nu I se întâmple şi Germaniei acelaşi lucru“.

Conform inegalabilei înţelepciuni populare româneşti, marele strateg german, Ludendorff avea să constate extrem de repede că săpând groapa ţarismului rusesc folosindu-se de unelte atât de lipsite de scrupule şi moralitate ca întregul grup bolşevic condus de Lenin, avea să-şi sape de fapt propria sa groapă, din care Imperiul prusac avea să nu mai iasă niciodată.

După 76 de ani de la apariţia rândurilor citate, Marin C. Stănescu şi Costin Feneşan tipăreau la Bucureşti volumul “ Lenin şi Troţki versus Ludendorff şi Hoffmann” aducând la lumină documentele " păstrate" cu grijă de guvernanţii roşii români- din fericire nu au fost distruse probabil din ignoranţă salvatoare- documente ce se găsesc astăzi la Arhivele Naţionale Bucureşti, Colecţia C.C. al P.C.R., fond nr. 50, dosar 477 şi care certificănd afirmaţiile scriitorului rus Alesinsky pe baza unor izvoare documentare de o valoare extraordinară, îmi permit să argumentez faptul că motivarea activităţii “ marelui dascăl “ al popoarelor Lenin, precum şi a acoliţilor acestuia, nu a fost tocmai patriotică iar evenimentele, corect reliefate de documente, ni-l înfăţişează ca fiind autorul moral al unor fapte aflate în gravă contradicţie cu ceea ce s-a străduit din răsputeri să acrediteze propaganda comunistă oficială.Pentru argumentare voi utiliza ample pasaje din sursa citată anterior.

Acest set de documente a ajuns, în primăvara anului 1920, în posesiunea organelor române de contrainformaţii, iar de la acestea la autorităţile de decizie ale statului în urma achiziţionării lor de la un personaj rămas anonim ce locuia în acel moment la Viena. Unele din documentele achiziţionate de statul român la Viena reprezintă, chiar dacă sunt doar copii şi traduceri din epocă, singura formă de transmitere a lor pentru posteritate. Originalele- se ştie din alte mărturii- au fost distruse de o comisie sovieto-germano-suedeză ( mai ales cele vizând operaţiuni bancare), altele, aflate în mâna fostului Guvern Provizoriu prezidat de A.F. Kerenscki, au fost eliminate definitiv de guvernul sovietic până la începutul anilor ’20. Istoricul rus Dimitri Volkogonov, primul care a avut acces şi a folosit documente până la el secrete din această perioadă, care se mai păstrază în arhivele ruseşti, a remarcat că, o seamă de documente de mare importanţă referitoare la relaţiile dintre bolşevici şi Germania imperială în anii 1017-1918 trebuie socotite ca fiind definitiv pierdute (D. Volkogonov- Lenin. O nouă biografie , Ed. Orizonturi, Ed. Lider, Bucureşti, 1997, pg.135 şi urm.).Setul păstrat în arhivele româneşti vine tocmai să umple acest gol, chiar dacă nu este vorba de piesele originale.În mod firesc, Volkogonov nu putea avea cunoştinţă de aceste documente. Lui îi era însă cunoscută existenţa unor documente de aceeaşi natură cumpărate de S.U.A. pentru suma de 100 000 dolari şi folosite apoi de delegaţia americană la Conferinţa de pace de la Paris din 1919-1920. “… acest set de documente- identic, se pare, cu cel achiziţionat de România în primăvara anului 1920- este tocmai cel pe care negociatorul român de la Viena îl semnala, în raportul său, din 2 februarie 1920, că “au fost vândute la timpul său, tot de această persoană, guvernului Statelor Unite din Washington pentru suma de 3 milioane de franci “. Autenticitatea acestor documente a fost confirmată de experţii americani J. Franklin şi Samuel N. Harper în Raportul comisiei speciale înaintat Departamentului naţional de studii istorice al S.U.A. ( publ.în Le complot germano-bolcheviste, editions Bossar, Paris, 1920, pg.158-175).

Cu toate că sunt afirmaţii recente care afirmă că începutul colaborării financiare între bolşevicii ruşi şi autorităţile germane speciale ar fi debutat încă de prin anul 1912, consider credibil faptul că sprijinul financiar german a început abia după 18 februarie 1914, atunci când Ministerul de Finanţe al Reichului a cerut – în temeiul unui document confidenţial Anexa 1- deschiderea de filiale bancare germane în Finlanda, Danemarca, Norvegia, Olanda şi S.U.A. Semnificativ este faptul că această măsură a fost luată cu o jumătate de an înainte de izbucnirea războiului mondial, motivele invocate fiind cât se poate de premonitorii:” Înfiinţarea unor astfel de agenţii pentru supravegherea mai eficientă a acţionarilor firmelor ruse, franceze şi engleze poate deveni necesară în anumite împrejurări “. Aceste împrejurări aveau să se ivească mai curând decât crezuseră cei ce dispuseseră o astfel de măsură.

La 2 noiembrie 1914, “ Reichsbank” a trimis mai multor bănci germane care aveau reprezentanţe în Suedia o circulară( anexa 2) prin care preciza că, faţă de declaraţiile liderilor bolşevici Zinoviev şi Lunacearski, aflaţi în emigraţie, “ suntem gata să sprijinim şi propaganda plănuită de ei în Rusia cu o condiţie expresă, anume ca amintita agitaţie şi propagandă plănuite de susnumiţii domni Zinoviev şi Lunacearski să fie extinsă la armatele active de pe front”.

Un an mai tîrziu, în septembrie 1915, revoluţionarul eston Keskula i-a informat pe germani, că Lenin îi comunicase programul revoluţionarilor ruşi în cazul victoriei revoluţiei, aceasta, fără îndoială, pentru a fi adus la cunoştinţa celor în slujba cărora se afla. Keskula a sugerat patronilor săi germani, că “ ar fi urgent necesar să se vină în ajutorul orientării leniniste din Rusia “. Germanii au răspuns promt, de vreme ce, încă de la 29 decembrie 1915, Parvus-Helphand semna o chitanţă pentru un milion de ruble, pe care le primise, la Copenhaga, de la Legaţia germană, “ pentru încurajarea mişcării revoluţionare din Rusia “.Alte sume de bani au fost vărsate prin banca suedeză “Nia “ de către Sindicatul industriei cărbunelui din Renania-Westfalia ( anexa 3), cu scopul de a sprijinii emigraţia rusă doritoare să facă propagandă revoluţionară în rândul prizonierilor de război ruşi din Germania, precum şi pe front.

Izbucnirea şi victoria revoluţiei ruse din februarie 1917 au scos în evidenţă amplificarea şi eficienţa legăturilor întreţinute de oficialităţile germane nu numai cu bolşevicii, ci şi cu alte partide ruse, îndeosebi cu socialiştii-revoluţionari conduşi de Weiss, care a cerut noi sume de bani pentru a face propagandă pacifistă în rândul trupelor ruse aflate pe front.

Autorităţile politice şi militare germane s-au concentrat însă în mod cu totul deosebit asupra relaţiilor cu Partidul Comunist (bolşevic) Rus, mai ales, pentru “ a submina activitatea Guvernului Provizoriu şi relaţiile ţării lor cu aliaţii “. Această amplificare a fost rezultatul întâlnirii din iulie 1917, de la Kronstadt ( la nord de Petrograd), între delegaţia liderilor bolşevici (Lenin, Troţki, Raskolnicov, Kamenev, Sisko, Antonov, Krîlenko, Volodarski şi Podvoiski ) şi cea a Marelui Stat Major german, în frunte cu generalul Max Hoffmann, cel care, la sfârşitul anului 1917 şi la începutul celui următor, avea să conducă delegaţia Reichului la tratativele de pace de la Brest- Litovsk. Această întâlnire a fost decisivă pentru desfăşurarea ulterioară a colaborării dintre bolşevicii ruşi şi Germania imperială.Una din primele urmări ale întâlnirii de la Kronstadt a fost faptul că, încă în prejma şi în timpul încercării de puci bolşevic de la Petrograd, din 16-18 iulie 1917, “ Deutsche Bank” a virat, prin intermediul băncii “ Furstenberg” din Stockholm, suma de 82 000 franci “ pentru tipărirea de manifeste”( anexa 5) . Concomitent, “ Diskontogesellschaft” i-a virat lui Lenin direct, la Kronstadt, unde se afla în clandestinitate, mai întâi suma de 315 000 de mărci (anexa 6), iar după un anumit timp încă 140 000 de mărci ( anexa 7 ), necesare deplasării liderului bolşevic în Finlanda şi propagandei împotriva Antantei. Pe de altă parte, la 25 august 1917, Berlinul i-a trimis lui Maxim Gorki suma de 150 000 coroane suedeze pentru finanţarea propagandei revoluţionare desfăşurate prin ziarul său “ Novaia Jizni “(anexa 8).

După cum se poate constata, sprijinul financiar german a luat o amploare deosebită spre sfârşitul verii anului 1917, având să înregistreze apoi, în toamnă, proporţii de-a dreptul spectaculoase. Pe filiera suedeză, în septembrie-octombrie 1917, lui Lenin i-au fost expediate, tot la Kronstadt, 400 000 mărci, iar Sindicatul industriei carbonifere din Renania- Westfalia a deschis un cont de alte 400 000 mărci “ pentru întreprinderea tovarăşului Troţki “( anexe 9, 10 , 11).Agentei bolşevice E.M. Sumenson i-a parvenit, numai prin intermediul “Băncii Siberia “, suma de 2,5 milioane ruble-aur, destinată să acopere nevoile de moment ale acţiunilor de subminare a Guvernului provizoriu şi a rezistenţei armate ruse pe front (D.Volkogonov- Lenin. O nouă biografie, Ed. Orizonturi, Ed. Lider, Bucureşti, 1997, pg.148).

Imediat după lovitura de stat din octombrie 1917, guvernul comisarilor poporului a dispus investigarea arhivei Ministerului de Justiţie pentru a elimina dintre acte mai ales Directiva 7433 din 2 martie 1917 a “ Deutsche Reichsbank “ cu privire la aprobarea unor fonduri “ pentru propaganda de pace în Rusia pe seama tovarăşilor Lenin, Zinoviev, Kamenev, Troţki, Sumenson, Kozlovski, Kollontai, Sivers, Merkalin şi alţii “. Cu acelaşi prilej au fost controlate registrele conturilor alimentate de ceeaşi bancă la banca “ Nia “ din Stockholm, pe numele aceloraşi bolşevici, de către Karl Radek ( alias Sobelsohn ) şi de Iakov Stanislavovici Furstenberg ( alias Ganeţki )

La începutul anului 1918 au fost înregistrate cele mai consistente subsidii acordate de Germania imperială Rusiei Sovietice. Suma cea mai mare au reprezentat-o cele 50 milioane ruble-aur ( după alte surse, mărci germane ) trimise de “ Reichsbank “, tot pe filieră suedeză. “ Acest credit – se arăta în adresa din 8 ianuarie 1918 a băncii – a fost acordat pentru a se acoperii cheltuielile legate de sprijinirea gărzilor roşii şi a instigatorilor din ţară. “(anexa 12 ) La scurt timp, “ Reichsbank” a mai virat bolşevicilor un credit de 5 milioane ruble, care proveneau din activele Marelui Stat Major german. Suma era destinată să acopere cheltuielile legate de trimiterea comisarului auxiliar Kudriaşov la Vladivostok, de unde urma să organizeze o răscoală antijaponeză în China. Pe drum însă, Kudriaşov a fost ucis de doi cazaci, iar suma de bani s-a pierdut definitiv pentru bolşevici.

Acest efort financiar făcut de Germania este motivat de un alt set de documente care reflectă faptul că, Guvernul Imperial German plănuia un vast program de colaborare economică pe termen lung cu Rusia Sovietică şi de eliminare a concurenţei vest-europene şi nord-americane de pe piaţa rusă. O expresie a acestui program o reprezintă conferinţa băncilor comerciale germane desfăşurată la Petrograd, la care s-au discutat cu reprezentanţii comisarilor poporului propunerile Sindicatului industriei carbonifere din Renania-Westfalia şi ai Camerelor de Comerţ din Berlin.

Hotărârile adoptate cu acest prilej au fost sintetizate în circulara “ Reichsbank “ nr. 12.378 din 20 decembrie 1917 ( anexa 13 ) după cum urmează :

 

1. Trezoreria rusă era obligată ca, în termen de 12 luni, să achite toate datoriile contractate la Puterile Centrale.

2. Achiziţionarea de către Rusia a unor produse industriale urma să se efectueze doar prin intermediul băncilor germane.

3. La 90 de zile după încheierea păcii separate, acţiunile tuturor societăţilor cu capital privat urmau să fie cotate din nou la vechea lor

    valoare.

4. Capitalurile aparţinând statelor Antantei urmau să fie excluse din principalele ramuri industriale ale Rusiei pe timp de 5 ani.

5. Pentru exploatarea cărbunelui, ţiţeiului şi a minereului de fier, în Rusia urma să fie creată o comisie supremă consultativă alcătuită

    din câte 10 specialişti ruşi şi germani.

 

Alte prevederi ale acestui adevărat dictat economic stipulau că industria rusă prelucrătoare urma să se afle sub controlul specialiştilor germani, că vor fi create bănci private ruseşti subordonate “ Deutsche Bank “ şi că, în porturile Petrograd, Arhanghelsk, Odessa, Vladivostok şi Batumi urmau să fie înfiinţate comisii statistico-economice sub conducerea unor specialişti germani.

Întâlnirea de la Kronstadt, din iulie 1917, dintre delegaţia bolşevică şi cea germană condusă de generalul Hoffmann a avut urmări imediate şi în privinţa unui alt aspect major al relaţiilor bolşevicilor cu Germania imperială: conlucrarea la răsturnarea Guvernului Provizoriu, iar mai apoi la făurirea Armatei Roşii şi la lupta comună împotriva statelor Antantei. Odată cu victoria revoluţiei bolşevice din octombrie, politica agresivă faţă de Antantă a îmbrăcat forme care reprezentau o adevărată sfidare a normelor dreptului internaţional. În acest sens, s-au remarcat nu numai acţiunile de supraveghere, prin echipe mixte, germano-bolşevice sau bolşevico-austriece, a reprezentanţelor diplomatice ale statelor Antantei la Petrograd ( anexa 14), ci chiar arestarea unor şefi ai acestora, cum a fost cazul trimisului român Constantin Diamandy, sau şicanarea lor, cum i s-a întâmplat ambasadorului Italiei în Rusia.

Acelaşi interes l-au reprezentat pentru germani şi informaţiile în legătură cu resursele militare aflate pe teritoriul Rusiei. Astfel, încă la puţine zile după succesul revoluţiei din octombrie, Statul Major General german, care contribuise de altfel în mod substanţial la reuşita ei, i-a cerut Consiliului Comisarilor Poporului prezidat de Lenin informaţii despre muniţiile de care dispuneau trupele ruse aflate la Petrograd, Arhanghelsk, Kazan şi Tbilissi şi, deopotrivă, despre depozitele de furnituri militare ale Antantei existente pe teritoriul Rusiei.Ofiţeri germani specializaţi în operaţiuni informative urmau ca – în temeiul înţelegerilor convenite anterior cu Lenin, Zinoviev, Radek şi alţi lideri bolşevici – să fie dispuşi în diferite puncte de supraveghere a intereselor Antantei. Din numeroasele documente în acest sens, relevăm raportul liderului bolşevic Armand Joffe ( cel care urma să fie şeful delegaţiei sovietice la tratativele de pace de la Brest-Litovsk în prima fază a acestora ) , ambele din data de 31 decembrie 1917.

Din cuprinsul acestora reiese că, la şedinţa din 29 decembrie 1917, generalul Max Hoffmann ceruse colaborarea bolşevicilor pentru a obţine ca armata română să accepte fără întârziere încheierea unei păci “democratice “ cu Germania, act care i-ar fi îngăduit Reichului să reia “pe scară foarte mare operaţiunile pe frontul de vest “( anexa 15 ). În timpul discutării acestei probleme de mare interes pentru Germania, Troţki, ministrul de externe bolşevic, care îl înlocuise la trative pe A. Joffe, şi-a exprimat regretul că “ la dispoziţia Consiliului ( Comisarilor Poporului) nu se află nici un mijloc de a influenţa Statul Major român “. În replică, generalul Hoffmann a evidenţiat necesitatea şi posibilitatea “ trimiterii unor agenţi de încredere în rândurile armatei române, arestarea misiunii române la Petrograd ( ceea ce s-a şi întâmplat peste puţine zile ) şi luarea unor măsuri vizând anihilarea regelui român şi a organelor de comandă ale armatei române.” ( anexa 16). Dând curs acestor cereri germane, Krîlenko, comandantul-şef al trupelor bolşevice, a trimis în România, la 21 ianuarie 1918, un comando sub conducerea faimosului terorist Grigorii Semionivici Roşal, cu însărcinarea de a duce la îndeplinire cele stabilite în vederea neutralizării complete a rezistenţei româneşti. La Iaşi însă, Roşal şi echipa sa au fost atraşi într-o cursă întinsă de organele de contrainformaţii ruse, române şi franceze, capturaţi şi apoi executaţi.

De o importanţă covârşitoare pentru soarta ostaşilor aflaţi pe câmpul de război, a fost colaborarea pe plan militar între bolşevici şi germani. Bolşevicii au fost cei care, contrar oricăror norme, tratate sau moralitate, si-au tradat propria armată şi aliaţii, furnizând Germaniei cu care se afla în război, nu numai date despre situaţia trupelor aliate ci chiar despre propria armată, transformând teatrul de război, adesea într-un carnagiu care era greu de înţeles la acel moment. Urmările suportate de către brava armată română prin trădarea aliatului său, Rusia bolşevică, este un subiect ce va trebuii aprofundat pe viitor, pornind de la noile izvoare istorice apărute.

O altă expresie a colaborării strânse dintre bolşevici şi organele de informaţii germane a fost, aşa cum am amintit supravegherea permanentă a misiunilor diplomatice acreditate la Petrograd ale statelor Antantei şi ale celor socotite ostile Puterilor Centrale. În acest caz, guvernul Comisarilor Poporului a urmat întru totul ordinele primite de la Berlin. Astfel, nota din 17/29 decembrie 1917 a Marelui Stat Major german, prin secţia sa de informaţii de la Petrograd, n-a făcut decât să-i comunice sec lui Troţki, noul comisar al afacerilor externe, următoarele: “ Legaţia britanică este supravegheată de observatorii germani Luze, Telemann, Franz şi Gezel şi de agenţii ruşi Ovsianikov, Gluşcenko, Baliadin. Legaţia franceză este supravegheată de către observatorii germani Sylvester, Bulz şi Folshagen şi de agenţii ruşi Balaşev, Turin, Gavrilov, Zadarnovskii şi Jilov.Legaţia americană este supravegheată de observatorii germani Strom, Buchholz, Tapnach şi Tadner şi de agenţii ruşi Spitzberg, Solniţki, Turnasov şi Vavilov. Misiunea României este supravegheată de observatorii germani Suttner, Baider şi Wolff şi de agenţii ruşi Kuhl, Nikitin, Zolotov şi Arhipov. Legaţia italiană este supravegheată de observatorii austrieci Kuhler, von Geze, Goin şi Burmeister şi de agenţii ruşi Salov, Alexeikovski şi Kusmin“

Recurg, din nou, la memoria competentă a mareşalului Ludendorff, care în Memorii de război ( tom II, pg.19-20), recunoştea că Lenin a fost trimis în Rusia de guvernul lui Wilhelm al II-lea pentru a dezorganiza armata rusă, precum şi mărturia lui Eduard Berstein, depuatat socialist din Reichstag, care a confirmat, că Lenin a primit de la guvernul german sume foarte mari de bani pentru a face propagandă în Rusia. Potrivit unor informaţii, germanii ar fi cheltuit cu totul peste 70 milioane de mărci-aur pentru subvenţionarea campaniei defetiste.
Extrem de importantă pentru înţelegerea corectă a ceea ce falsa istorie a proletariatului mondial avea să considere drept ” victorie a forţei biruitoare a voinţei democratice a celor mulţi “ şi care este dovada zdrobitoare a incredibilei colaborări dintre bolşevici şi germani, încă înainte de încheierea păcii de la Brest-Litovsk, este nota secţiei de informaţii din Petrograd a Marelui Stat Major german adresată lui Troţki la 12 ianuarie 1918. Comisarului bolşevic de la externe i se aducea la cunoştinţă, că secţia de informaţii germane de la Petrograd primise de la Berlin ordinul “ să insistăm pentru alegerea ( în Comitetul Executiv al Partidului bolşevic ) a următoarelor persoane: Troţki, Lenin, Zinoviev, Kamenev,… ( anexa 17 ).

Consider extrem de important acest aspect al istoriei mişcării bolşevice care urma să influenţeze în mod covârşitor istoria omenirii. Teza apariţiei proletariatului şi definirea lui ca o pătură socială conştientă de propria menire, capăbilă să-şi creeze propria doctrină izvorâtă din necesităţi sociale obiective se dovedeşte a fi totalmente falsă. Întreaga echipă bolşevică, în frunte cu Lenin, au fost plătiţi să distrugă ordinea socială existentă, Imperiul ţarist, nu pentru a construii socialismul cel necesar maselor muncitoare ci pentru a asigura schimbarea unor privilegiaţi cu alţii.

Instalat în mijlocul capitalei cu statul său major, a avut grijă să decreteze amnistia generală, astfel încât a doua zi după lovitura de stat, <populaţia revoluţionară> a deschis porţile închisorilor, eliberând conform evaluărilor ulterioare circa 300 000 de deţinuţi de drept comun, mulţi dintre ei adevăraţi sceleraţi, pentru care atmosfera de demenţă canibalică li s-a potrivit de minune, mulţi dintre ei devenind viitoare cadre de nădejde ale partidului ce avea să inaugureze teroarea ca politică de stat.
Rândurile extremiştilor s-au îngroşat, de asemenea, cu toţi aceia care respingeau îndatoririle lor militare şi îşi căutau un refugiu pentru laşitatea lor în fanteziile internaţionale şi defetiste.

Aduc în susţinerea afirmaţiilor mele, scrisoarea –directivă pe care o primea Lenin de la finanţatorii săi, Reichsbank-ul şi Bursa din Berlin, având data de 11 ianuarie 1918, pentru ca la 12 ianuarie 1918 să-i fie oferite alte 5 000 000 ruble şi, în acelaşi timp să i se impună componenţa Comitetului Central Executiv (anexa 17):

 

< Berlin >, 1918 ianuarie 11

Reichsbank, nr.5, 11 ianuarie 1918

 

Către preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului,

 

Mult stimate domnule preşedinte,

 

Uniunile industriale şi comerciale germane, care sunt interesate de comerţul cu Rusia, mi-au adresat o scrisoare cuprinzând o serie de date, ce pot servi drept fir conducător. Permiteţi-mi să vă atrag atenţia asupra acestora :

 

1) Lupta revoluţiei ruse împotriva capitaliştilor ruşi nu are nici cel mai mărunt interes pentru cercurile industriale din Germania atâta vreme cât chestiunea nu afectează industria ca atare. Dvs. puteţi să-i nimiciţi pe capitaliştii ruşi, dar să nu fie îngăduită în nici un caz distrugerea de întreprinderi ruseşti. O astfel de situaţie ar produce o fierbere neîncetată în ţară, care ar fi susţinută prin lipsa de materii prime şi prin lipsa de fabricate rezultate din aceasta. Agenţii englezi, americani şi francezi profită de pe urma acestei dezordini şi ştiu să întemeieze aici agenţii comerciale.

Este necesar să nu se uite că în primii ani de după pacea generală industria germană nu va fi în stare să potolească foamea de mărfuri a pieţii ruseşti, deoarece are aceleaşi sarcini cuprinzătoare, de aceeaşi natură, în Orientul Apropiat, în Persia, în China şi în Africa.

 

2) Din această cauză este important să fie întreprinse cercetări şi să se strângă material statistic privind situaţia industriilor, şi-faţă de lipsa de bani care domină Rusia – în discuţiile de afaceri să fie menţionat grupul dorit de bănci comerciale germane.

 

3) În prima perioadă, comerţul cu Germania ar putea consta aproape în exclusivitate numai dintr-un schimb de grâu şi câteva produse care au mai rămas cu obiecte casnice. Tot ceea ce depăşeşte limitele unui astfel de comerţ va urma să fie plătit în avans, anume în mărci, până la cuantumul de 75%, iar sfertul rămas în curs de şase luni. În locul unei astfel de înţelegeri s-ar putea să apară, probabil, posibilitatea care să îngăduie ca, în particular, să fie acceptate ca plată participaţii germane de câştig pe piaţa monetară rusească sau împrumuturi industriale şi feroviare cu garanţie fermă.

Având în vedere amintitul interes al unor fabricanţi şi comercianţi germani pentru legăturile de comerţ cu Rusia, doresc să vă rog cât se poate de amical, domnule preşedinte, să-mi aduceţi la cunoştinţă opiniile guvernului cu privire la aceste chestiuni. Primiţi asigurarea sincerei mele consideraţiuni.

 

Semnat Reprezentantul Reichsbank şi al Bursei din Berlin

G. v. Schanz

 

Personalitatea lui Lenin capătă, în conjunctura prezentată, o profunzime ce rivalizează cu însuşi Lucifer !

 

I se recunoştea rolul istoric de a fi găsit modul de reliefare a punctului cheie din doctrina marxistă în condiţiile potenţialului revoluţionar al Rusiei feudale aflate în stare de destrămare.

Geniul lui a constat tocmai în capacitatea de a manipula imensa masă de cetăţeni liberi încătuşându-i şi obligându-i să tragă benevol uriaşul car al propriei lui deveniri ca teoretician al “ urei de clasă “ .

În primii ani ai sec. XX, Lenin a modelat în scrierile sale tezele fundamentale ale socialismului real totalitar.După preluarea puterii de către bolşevici( 25octombrie/ 7 noiembrie 1917 ) , Lenin preia conducerea “ Consiliului Comisarilor Poporului “ şi a noului “stat sovietic “ ca dictator, şi totodată, se aşează în fruntea Partidului Comunist fondat în 1918. După atentatul nereuşit împotriva sa, promovează ideea concentrării puterii în mâinile câtorva oameni şi astfel apare “ primul Birou politic “, odată cu suprimarea celorlate partide politice. Folosirea comunismului de război ca mijloc de expansiune a dictaturii comuniste, i se atribuie tot lui. Contribuţia sa criminală la dezvoltarea marxismului i-a adus şi consacrarea- pe deplin meritată- doctrina devenind astfel “marxism-leninism “.

Robert Haremann afirmă, pe bună dreptate, că Marx şi Lenin nu au devenit numai “ deţinători ai adevărului veşnic “, ci ei au pus şi bazele marxismului dominator, care permite partidului şi conducerii sale să se identifice, fără rezerve, cu “ adevăratele interese “ ale clasei muncitoare. În acest fel, conform cunoscutei afirmaţii a fanaticei comuniste Rosa Luxemberg, pentru a servi “interesele adevărate” ale întregii societăţi, dictatura proletariatului va trebuii să se afirme ca o dictatură a partidului asupra proletariatului şi, în cele din urmă, a conducerii partidului asupra ambelor.

Victoria bolşevismului ( leninismului ) în 1917 a dus la o situaţie istorică cu totul nouă: după formularea lui Ernest Nolte, “ pentru prima dată în societatea modernă, un partid ideologic lua singur puterea într-un stat mare şi anunţa intenţia ca, prin dăzlănţuirea de războaie civile, întrega lume să pună în practică previziunile marxismului “

Rolul jucat de Lenin din 1917, în punerea în funcţiune a infernalei maşinării comuniste de ucis oameni, devine astfel de necontestat. El poate fi considerat , fără exagerare, a fi fost autorul presiunilor exercitate prin toate mijloacele asupra grupărilor politice care aveau alte opinii decât bolşevicii, autorul interzicerii tuturor partidelor, fracţiunilor parlamentare sau a grupărilor marxiste nealiniate la leninism, mergând până la terorizarea şi uciderea adversarilor politici( cazul cel mai cunoscut fiind cel al înăbuşirii în sânge a revoltei matrozilor din Kronstadt ). Tot Lenin este întemeietorul satanicului sistem al teroarei de stat, exercitate de CEKA şi urmaşele ei,iniţiatorul bestialei reţele de lagăre ale Gulagului, precum şi fondatorul Cominternului, al aşa-numitei Internaţionale a III-a Comuniste cu sediul la Moscova, care “educa “, supraveghea şi coordona activitatea subversivă a tuturor partidelor marxist-leniniste din alte ţări, în scopul instaurări finale a dictaturii bolşevice în toată lumea.

 

(fragment din viitorul volum „ Rezistenţa prin religie în timpul regimurilor totalitare)

 

 

 

ANEXA 1.

<Berlin >,1914Februarie 18

Circulară din 18 Februarie 1914

Ministerul de Finanţe către toate grupurile bancare germane şi de acord cu guvernul austro-ungar,către “Osterreichische Kreditanstalt”
Administraţiile tuturor băncilor germane care întreţin relaţii de afaceri cu străinătatea,precum şi –de comun acord cu guvernul austro-ungar-“Osterreichische Kreditanstalt”sunt informate prin prezenta că guvernul imperial socoteşte drept necesitate extremă a se cere administraţiilor tuturor instituţiilor de credit deschiderea cât mai grabnică de filiale la Lulea,Haparanda şi Vardo,la graniţa finlandeză,precum şi la Bergen şi Amsterdam.Infiinţarea unor astfel de agenţii pentru o supraveghere mai eficientă a acţionarilor firmelor ruse,franceze şi engleze poate deveni necesară în anumite împrejurări,care pot schimba situaţia de pe piaţa industrială şi financiară.
Pe lângă aceasta,direcţiunilor instituţiilor bancare li se cere în mod insistent să ia măsuri de iniţiere a unor relaţii foarte strânse şi cu desăvârşire secrete cu bănci finlandeze şi americane.In acest sens,administraţia recomandă foarte activă banca suedeză”Nia Banken”din Stockholm,banca Furstenberg şi Societatea commercială Waldemar din Copenhaga ,care întreţin relaţii foarte strânse cu Rusia.
 

<Semnătura>Nr.373

Din însărcinarea Secţiei pentru operaţiuni externe

 

ANEXA 2

<Berlin>,1914 Noiembrie 2

Circulară din 2 Noiembrie 1914

Reichsbank către reprezentanţii băncii suedeze”NIa Banken”şi agenţii “Diskontogesellschaft”şi ai “Deutsche Bank”
 

Intre reprezentanţii împuterniciţi ai Reichsbank şi revoluţionarii Zinoviev(Zenzinov)şi Lunacearski convorbirile s-au încheiat.Ambii s-au adresat diferitor oameni din lumea financiară,care la rândul lor,i-au abordat pe reprezentanţii noştri.Suntem gata să sprijinim agitaţia şi propaganda plănuite de ei în Rusia,dar cu o condiţie expresă,anume ca amintita agitaţie şi propagandaă avute în vedere de amintiţii domni Zinoviev şi Lunacearschi să se extendă şi la armatele active de pe front.In cazul în care agenţii”Reichsbank”s-ar adresa băncilor dv.,vă rugăm să le acordaţi creditul necesar,care va fi acoperit la Berlin numaidecât la solicitare.

(semnat):Risser

 

Ca parte a documentului figurează următorul adaos:Zinoviev şi Lunacearski iau contactulcu”Deutsche Reichsbank”prin intermediul bancherilor D.Rubinstein,Max Warburg şi Parvus.Zenoviev s-a adresat lui Rubinstein,iar Lunacearski,prin intermediul lui Altvater,lui Warburg,cu ajutorul căruia a găsit sprijin la Parvus.

 

 

ANEXA 3

<Koln>,1916 Octombrie 14

Circulară din 14 Octombrie 1916

 

Preşedintele von Kirdorff al Sindicatului Industriei din Renania Westfalia către Biroul central din Stockholm al “Nia Banken”şi către domnul Kirch(Krick),reprezentantul în Elveţia al “Deutsche Bank”.

Sindicatul Industriei Cărbunelui din Renania-Westfalia vă însărcinează cu administrarea sumelor de bani despre care aţi fost deja încunoştinţaţi şi care sunt destinate sprijinirii unor emigrantţi ruşi dornici să facă propagandă în rândul prizonierilor de război ruşi şi a armatei ruse.
(semnat):Kirdorff

 

ANEXA 4

<BERLIN >,1917Martie 2

Instrucţiune a Reichsbank din 2 Martie 1917 pentru reprezentanţii tuturor băncilor germane din Suedia.
Prin prezenta se aduce la cunoştinţă ,că vor avea loc,prin Finlanda,cereri de bani în scopul <ducerii>propagandei pentru pace în Rusia.Aceste cereri vor veni de la următoarele persoane:Lenin,Zinoviev,Kamenev,Troţki,Sumenson,Kozlovski,Sivers şi Merkalin,pentru care –în conformitate cu instrucţiunea noastră nr.2754-au fost deschise conturi la agenţiile din Suedia,Norvegia şi Elveţia a unor firme comerciale germane particulare.Toate aceste cereri trebuie să poarte una din următoarele semnături,Dirschau sau Milkenberg.Prevăzute cu una din aceste semnături,se va da curs fără întârziere cererilor<formulate>de persoanele sus-amintite.
7433 Reichsbank
 

ANEXA 5

Geneva,1917 Iunie 16

Domnului Furstenberg(Ganeţki) Stockholm

 

Vă rog să luaţi la cunoştinţă faptul că,la cererea domnului Katz,s-au plătit 320 000(82 000)franci pentru publicarea de manifeste maximalist socialiste.Anunţaţi prin telegramă,adresată lui Decker,primirea manifestelor şi data primirii,precum şi numărul buletinelor de expediţie .
(semnat):Kriek

“Deutsche Bank”

 

ANEXA 6

Copenhaga,1917 Iunie 18

Domnului Ruffner(Ruffer)

Helsingfors

 

Stimate domn!

Prin prezenta,vă rog să luaţi la cunoştiinţă că,la cererea Sindicatului(Industriei Cărbunelui din Renania-Westfalia-n.ed.)au fost transferate 315000 mărci din contul”Diskontogesellschaft”în cel din Kronstadt al domnului Lenin.Rog confirmaţi primirea.
Nilandeway 98,Kopenhagen.W.Hansen &Co.Svenson
 

ANEXA 7

Berlin,1917 Iulie 14

Berlin,la 14 Iulie 1917

Domnului Mir(Mor)

Stockholm
 

Vă trimitem,pe numele dvs.,prin domnul Ruchvergen,180 000 mărci(din această sumă,inginerul Steinberg va remite lui Lenin 140 000 mărci)pentru cheltuielile de călătorie ale dvs.(ale sale-Lenin n.ed.)în Finlanda.Restul rămâne la dispoziţia dvs.în scopul desfăşurării agitaţiei împotriva Angliei şi Franţei.Scrisorile lui Malianik şi Steklov trimise prin dvs. Au fost primite şi se va ţine seama de ele.
 

Parvus

 

ANEXA 8

Berlin <Copenhaga>,1917 August 25

Domnului Olberg

 

S-a ţinut seama atât de dorinţa dvs.cât şi de intenţiile Partidului(modul de citire C este următorul:Dorinţa dvs.,întemeiată pe corespondenţa dvs.,cu M.Gorki,corespunde întru totul cu ţelurile Partidului.De comun acord cu persoanele care vă sunt cunoscute,”la dispoziţia dvs au fost depuse 150 000 coroane prin”Nia Banken”cu destinaţia Biroului Furstenberg.Rog să aveţi bunătatea de a aduce la cunoştiinţa<ziarului>”Vorwărts”tot ceea ce se scrie în ziar(cel al lui Gorki)cu privire la evenimentele de acum.
 

Scheidemann

 

ANEXA 9

Stockholm,1917 Septembrie 12

Domnului Farsen

Kronstadt(via Helsinki)

 

Am îndeplinit însărcinările dvs.:paşapoartele şi suma de 207 000 ,mărci la ordin,pentru domnul Lenin al dvs.au fost înmânate persoanelor indicate în scrisoarea dvs. Confirm sosirea numitelor persoane şi primirea chitanţelor de confirmare din partea dvs.
Svenson

 

ANEXA 10

Stockholm,1917 Septembrie 21

Domnului Raphael Scholan(Schaumann)

Haparanda

 

Dragă tovarăşe,

In conformitate cu o telegramă a preşedintelui Sindicatului(Industria Cărbunelui-n.en.)din Renania-Westfalia,Biroul casei de banca M.Warburg a deschis un cont pentru acţiunea Tovarăşului Troţki.Avocatul(agentul) a cumpărat arme şi a organizat transportarea şi livrarea lor la Lulea şi Vardo.Vă rugăm să-i desemnaţi biroului din Lulea al firmei”Essen & John”pe destinatari şi o persoană împuternicită să ia în primire banii ceruţi de Tovarăşul Troţki.

 

J.Furstenberg(Ganeţki)

 

ANEXA 11

Lulea ,1917 Octombrie 2

Lulea,la 2 Octombrie 1917

 

Domnului Antonov

Haparanda

 

Cererea Tovarăşului Troţki a fost îndeplinită.Din contul Sindicatului(Industriei Carbonifere di Renania –Westfalia-n.en.)şi a Ministerului(nota traducătorului originalului:probabil Secţia de presă a Ministerului Afacerilor Externe din Berlin )s-au luat 400 000 coroane şi i-au fost încredinţate Tovarăşului Sonea.Acesta vă va căuta cu scrisoarea de faţă şi vă va preda suma amintită.
J.Furstenberg(Ganeţki)

 

ANEXA 12

<Berlin>,1918 Ianuarie 8

Reichsbank,nr.2,8 Ianuarie 1918

Strict secret

 

Către Comisariatul Poporului pentru Afaceri Externe

Astăzi s-a raportat de la Stockholmcă au fost transmise 50 000 000 ruble în aur pentru a fi puse la dispoziţia comisarilor poporului.Acest credit a fost acordat guvernului rus pentru a se acoperi cheltuielile legate de sprijinirea gărzilor roşii şi a instigatorilor din ţară.Guvernul imperial socoteşte potrivit să atragă atenţia Sovietului Comisarilor Poporului asupra faptului că propaganda întreprinsă în ţară trebuie sporită deoarece poziţia adoptată de Rusia de Sud şi de Siberia faţă de guvernul rus existent nelinişteşte guvernul german.Este de mare importanţă ca pretutindeni să fie trimise persoane cu mare experienţă,pentru a se pune pe picioare un guvern unitar.
 

Semnat :Reprezentantul Reichsbank

G.von Schanz

 

ANEXA 13

Berlin,1917 Decembrie 28

 

Hotărârea Conferinţei reprezentanţilor băncilor comerciale germane din Petrograd,convocată la Direcţiunea Reichsbank,în scopul dezbaterii hotărârilor Sindicatului Industriei din Renania-Westfalia şi a Congresului camerelor de comerţ.Berlin,28 Decembrie 1917.
Reichsbank,nr.12378/circulară tipărită în limba rusă/

 

1.Toate împrumuturile,ale căror titluri de creanţă se află în mâna unor proprietari germani,austrieci,bulgari şi turci,sunt reziliate ,dar plata va trebui efectuată de către Trezoreria rusă în intervalul de 12 luni după încheierea unei păci separate.

2.Achiziţionarea oricăror bonuri ruseşti de stat sau titluri purtătoare de dividente la preţul zilnic al pieţii este permisă reprezentanţilor băncilor germane.

3.La 90 de zile după încheierea unei păci separate,toate acţiunile societăţilor private de cale ferată,ale industriei fierului,ale societăţilor petroliere şi ale uzinelor chimico-farmaceutice îşi vor redobândi valoarea.

Observaţie:Evaluarea unor astfel de titluri de valoare va fi efectuată de către bursele germane şi austriece.

4.Sunt excluse şi interzise pe o durată de 5 ani-socotită de la data semnării păcii-capitalurile engleze,franceze şi americane din următoarele ramuri industriale:cărbune, fier,construcţia de maşini,petrol,industria chimică şi farmaceutică.

5.In ceea ce priveşte exploatarea cărbunelui,ţiţeiului şi a fierului în Rusia,urmează să fie înfiinţată o comisie superioară consultativeă formată din zece specialişti ruşi şi zece experţi provenind din uniunile industriale germane şi de la băncile germane şi austriece.

6.Guvernul rus nu se poate amesteca în domeniul chestiunilor litigioase legale de transmiterea exploatării de către Germania a două districte miniere din Polonia –Dombrowski şi Olkishki-şi a regiunii petrolifere din Galiţia către Austria.Transmiterea celei din urmă va consta doar în sensul că dreptul la pretenţii asupra unei parcele de teren şi folosirea de capital este limitat la producerea şi rafinarea ţiţeiului .

7.Germania şi Austria se bucură de prerogative neângrădite de a trimite în Rusia mecanici şi muncitori calificaţi.

8.Alţi mecanici şi muncitori străini nu vor avea nicidecum dreptul să vină în Rusia timp de 5 ani după încheierea păcii între Rusia şi Germania.

9.Departamentul statistic al industriilor producătoare şi prelucrătoare de materii prime ,împreună cu organul guvernamental corespunzător,trebuie să stea sub controlul specialiştilor germani.

10.In Rusia pot fi înfinţate bănci private numai cu aprobarea şi potrivit cu planurile uniunii bancare germano-austriece,iar evaluarea stocurilor bancare la toate bursele din Lumea Nouă şi Lumea Veche va fi subordonată grupului “Deutsche Bank”.

11.In porturile Petrograd,Arhanghelsk,Odessa,Vladivostok şi Batumi vor fi create comisii speciale statistico-economice sub conducerea unor specialişti germani.

In ceea ce priveşte tariful vamal,înţelegerea în privinţa taxelor feroviare şi de navigaţie ,care va trebui să reglementeze relaţiile dintre Rusia şi Germania -Austria,această parte a tratatului economic va fi discutată de o comisie pentru tarife speciale a Congresului camerelor de comerţ.

 

Semnat:von Grenner

Reichsbank

Bärenblut

 

ANEXA 14

Către Comisariatul pentru Afaceri Externe

 

La cererea comisiei pentru combaterea contrarevoluţiei ,din 17 Decembrie,Secţia de Informaţii are onoarea să vă trimită lista oamenilor care supraveghează ambasadele naţiunilor aliate cu Rusia.Legaţia britanică este supravegheată de către observatorii germani Luze,Telmann,Possel,Franz şi Gezel şi de agenţii ruşi Ovsianikov,Gluşcenco,Baliasin.Legaţia franceză este supravegheată de către observatorii germani Sylvester,Butz şi Folhagen şi agenţii ruşi Blaşev,Turin,Gavrilov,Zadavnokov şi Jilov.Legaţia Americană este supravegheată de observatorii germani Strom,Buchholtz,Fassnacht şi Todner şi de agenţii ruşi Spitzberg,Solniţki,Tarasov şi Vavilov.Misiunea romană este supravegheată de observatorii germani Suttner,Baider şi Wolff şi de agenţii ruşi Kuhl,Nikitin,Zolotov şi Arhipov.Legaţia Italiană este supravegheată de către observatorii austrieci Kuhlder,von Geze,Goin şi Burmeister şi de agenţii ruşi Salov,Alexeievski şi Kuzmin

Aceşti agenţi au ordinul să ducă la îndeplinire toate instructţiunile date de Comisia pentru combaterea contrarevoluţiei,sabotajului,jafului etc.

 

Şeful secţiei:Agasfer(maior Lubers-n.ed.)

Adjutant E.Rantz

 

ANEXA 15.

<Brest-Litovsk>,1917 Decembrie 31

Nr. 771.Problemă a delegaţiei de pace

 

ConfidenţialBrest Litovsk,din 31 Decembrie 1917

Către Consiliul Comisarilor Naţionali

 

Tovarăşul L.Troţki m-a însărcinat să aduc la cunoştinţă Consiliului Comisarilor Naţionali motivele propuneri sale telegrafice privind arestarea misiunii diplomatice române de la Petesburg.Referindu-se la conferinţa care a avut loc la Brest-Litovsk,la 29 Decembrie,între membrii delegaţilor germană şi austro-ungară,generalul Hoffmann a înmânat delegaţiei ruse,în numele Comandamentului supreme german şi austriac(în legătură cu aceasta a fost prezentată o radiotelegramă descifrată),o întrebare confidenţială privind determinarea neîntârziată a armatei române de a recunoaşte necesitatea unui armistiţiu şi de a accepta prevederile unei păci democratice propuse de către reprezentanţii ruşi.Neîduplecarea Statului Major şi a tuturor organelor de commandă ale armatei române,despre care Comandamentul supreme al armatei germane a fost informat foarte exact prin Serviciul de Informaţii,a distrus impresia excellentă produsă în Germania şi pe toate fronturile de către propunerile de pace ruse,care ar fi permis din nou aţâţarea sentimentelor populaţiei împotriva Angliei,Franţei şi Americii.Această neînduplecare produce o înrăutăţire nedorită şi periculoasă a chestiunii păcii şi ar putea duce la faptul,ca armata germană să treacă la atac pe frontal nostru şi să procedeze la o anexare deschisă a teritorului ocupat în Rusia.

Generalul a dat expresie opiniei sale,că atât cazacii cât şi câteva regimente ucrainene şi armata din Caucaz ar putea fi împotriva păcii,caz în care armatele române vor înainta fără îndoială în direcţia lor,ceea c ear corespunde-potrivit rapoartelor aflate în mâna Statului Major German-planurilor lui Kaledin şi Alexeev. Este de mare importanţă pentru Delegaţiile germană şi austriacă ca pe întreg frontal rus să domnească un deplin acord cu privire la încheierea unui armistiţiu,precum şi referitor la acceptarea prevederilor unei separate între Rusia şi Germania,deoarece în acest caz,comandamentele german şi austriac ar putea să-I impugnă României condiţiile lor de pace şi ar fi în situaţia de a relua pe scară foarte mare operaţiunile frontului de vest.In acelaş timp,în cursul unei convorbiri cu comisarul Troţki,generalul Hoffmann s-a referit de două ori la necesitatea începerii imediate a acestor operaţiuni militare

Atunci când Tovarăşul Troţki a declarat că la dispoziţia Consiliului nu s-ar afla nici un mijloc de a influenţa Statul Major Român,generalul Hoffmann a evidenţiat necesitatea şi posibilitatea trimiterii unor agenţi de încredere în rândurile armatei române,de arestare a Misiunii române de la Petrograd şi de luare a unor măsuri vizând anihilarea regelui roman şi a organelor de commandă ale armatei române.

După această convorbire tovarăşul L.Troţki a propus telegraphic arestarea tuturor membrilor Misiunii române de la Petrograd.Acest raport este trimis printr-un curier special rapid,Tovarăşul I. G. Borozov ,care este [însărcinat să-i transmită comisarului Podvoiski anumite informaţii confidenţiale în legătură cu trimiterea la armata romană la acele persoane al căror nume va fi indicat de tovarăşul Borozov.Toate aceste persoane vor fi plătite din casieria “Deutsche Naphta –Industrie-Bank”,care a cumpărat de Boleslaw întreprinderea societăţii pe acţiuni”Fanto& Co”.Potrivit celor de generalul Hoffmann,controlul superior al acestor agenţi a fost încredinţat unui anume Wolf von Igel,care exercită activitate de supraveghere a atşaţilor militari ai ţărilor aliate cu noi.In ceea ce priveşte reprezentanţii diplomatici englezi şi americani,generalul Hoffmann a declarat că Statul Major German este de acord cu măsurile de supraveghere a activităţii acestora luate de comisarul Troţki şi comisarul Lozimirov.

 

Membru al delegaţiei:A Joffe

 

ANEXA 16.

<Petrograd>,1918 Ianuarie 2

Serviciu de Contraspionaj de pe lângă Marele Cartier General al armatei germane,nr.20,2 Ianuarie 1918.
 

Către Comitetul pentru combaterea contrarevoluţiei(C.E.K.A.)

 

Comandantul suprem Krilenko a însărcinat Serviciul de contra spionaj de pe lângă Stavka(Marele Cartier General Rus)să vă comunice că următoarele persoane trebuie trimise neîntârziat pe frontal românesc:de la Petrograd,comisarul Kuhl,socialistul Racovski,matrozul Gnieşin,iar de pe front,Durasov,şeful de stat major al gărzii roşii.Aceste persoane urmează să fie prevăzute cu tipărituri şi mijloace băneşti în scopuri de agitaţie.Acestea sunt însărcinate să ia toate măsurile pentru a-l detrona pe regele romăn şi pentru a-i îndepărta peofiţerii contrarevoluţionari (ruşi).

 

Directorul Serviciului de contraspionaj:

Feierabend

Secretar :N.Draşev

 

ANEXA 17.

<Petrograd>,1918 Ianuarie 12.

Marele Stat Major General.

Biroul de infomaţii.Secţia R,nr.27.

12 Ianuarie 1918.

 

Confidenţial

 

Către comisariatul pentru Afaceri Externe

 

La ordinal departamentului local al Marelui Stat Major German, Secţia de informaţii ne-a dat numele şi însuşirile candidaţilor principali pentru realegerea în Comitetul Central Executiv.Statul Major General ne ordonă să insistăm pentru alegerea următoareor persoane; Troţki, Lenin, Zinvoiev, Kamenev, Joffe, Sverdlov, Lunacearsk, Kollontai, Fabriţius, Martov, Steklov, Goldman, Frunze, Landler, Milk, Sollers, Studer, Golberg, Avanesov, Volodarski, Preobrajenski, Raskolnikov, Stucika, Peters şi Neubut.

Rog comunicaţi preşedintelui Consiliului dorinţa Marelui Stat Major German.

Semnat :şef de secţie

Agasfer(maior Lubers)

Adjutant Heinrich(locotenent Hartwig)

 

Notă: *Martov este un scriitor talentat. El a fost colaboratorul lui Troţki, la Paris, la diferitele sale publicaţii.

 

Dar se presupune că rupsese legăturile cu el în Rusia.Ceea ce nu-l împiedică ca el să cedeze din respect dorinţelor Statului Major German.

Doamna Kollontai,singura femeie de pe această listă,a fost comisar al poporului pentru Asistenţă Publică.Ea a fost trimisă înmisiune de propagandaă în străinătate,în februarie,dar n-a reuşit să meargă mai departe de Scandinavia şi s-a întors în Rusia.

Kamenov a fost trimis în misiune de propagandă împreună cu ea.Nereuşind,el a căutat să se întoarcă în Rusia.El a fost arestat în Insulele Aland de către gărzile albe finlandeze.Eliberarea sa a necesitat îndelungate negocieri.El este cumnatul lui Troţki.

Lunacearski,comisar pentru învăţământul public;Steklov,directorul ziarului ”Izvestia

Volodarski a locuit multă vreme în Statele Unite;om de încredere al lui Lenin,asasinat la Moscova.

“New York Times”din16 şi 17 Septembrie 1918"

 

Prof. Drd. Gheorghe Constantin NISTOROIU

 

Comentarii de la cititori

 

-------------------------------------------

-- Formular: Părerea

-------------------------------------------

 

1. Ce doriti sa ne transmiteti?: 

2. Tema / articolul / autorul:: Multumiri si felicitari / Revolutia bolsevica rusă / Gh.C-tin Nistoroiu

3. Numele si prenumele Dvs.:  CONSTANTINESCU,  ADRIAN

4. Adresa Dvs. E-mail:   const46@yahoo.de

5. Numarul Dvs. de telefon (fix):  (0049)-211-776103

6. Numarul Dvs de telefon (mobil):

7. Textul mesajului Dvs.:

 

Stimate domnule Profesor Doctorand NISTOROIU,

 

Personal va multumesc din inima si va felicit pentru inteligenta lucrare expusa mai sus. De altfel toate articolele scrise de dvs (le-am recitit astazi, nu sunt prea multe), pe acest website, desi sunt lungi, foarte lungi insa sunt extraordinar de bine intocmite.

Unele lucruri despre ascensiunea lui Lenin / Ulianov, pregatirea revolutiei de la 7 noiembrie 1917, exilul sau de la Zürich, traversarea intr-un tren special cu Lenin a intregului Imperiu German pina in Finlanda si apoi la Petrograd / Skt. Petersburg (organizată de serviciile Secrete Imperiale Germane), le ştiam deja din cartile de istorie germane, din unele documentare la televiziunile germane.

Dvs. veniti totusi cu multe, foarte multe amanunte inedite, necunoscute.

Inca o data, felicitari, multumiri! Să dea Domnul astfel incit citi mai multi cititori, sa aiba rabdarea de a va citi intreg articolul, de a afla multe lucruri necunoscute.

 

Cu stima,

A. Constantinescu

Düsseldorf, R.F.G


 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)