Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

 

Rezistenţa armată antisovietică în regiunea Cernăuţi în perioada postbelică

Petru Grior, Cernăuți

 

Principala forţă din Ucraina, care s-a ridicat la luptă împotriva regimului totalitar sovietic, a fost Armata Revoluţionară Ucraineană, primele detaşamente ale căreia au apărut  în regiunea Cernăuţi, în primăvara anului 1944. În fruntea acestor grupări înarmate s-au situat profesoara Artemizia Haliţka (pseudonimul „Motrea”), originară din Jucica Nouă, astăzi o suburbie a oraşului Cernăuţi; profesorul Vasyl Şumka (pseudonimul „Lugovyi”), originar din satul Cotul Vânători, raionul Chiţmani; Marko Skoropadiuk (pseudonimul „Sagaidacinyi”), originar din localitatea Vijenka, raionul Vijniţa; Ivan Tocar (pseudonimul „Ceaika”), originar din orăşelul Berhomet, acelaşi raion. Fiecare detaşament era constituit din 25 de persoane. Datorită creşterii simţitoare a numărului luptătorilor a apărut necesitatea transformării detaşamentelor în sotnii. În toamna lui 1944, în regiunea Cernăuţi activau cinci sotnii. Conducători ai sotniilor devin Olexii Dodeak (pseudonimul „Kriga”), Hazar Daniliuk (pseudonimul „Perebiinos”),  Onufrie Moskaliuk (pseudonimul „Iastrub”), Roman Dubik (pseudonimul „Boevir”) şi Olexii Ryjko (pseudonimul „Borisenko”).

       În ziua de 29 octombrie 1944 , sotnia condusă de Roman Dubik, originar din oraşul Cernăuţi, năvăleşte asupra combinatului de prelucrare a lemnului din Berhomet, raionul Vijniţa. În urma acestui atac, combinatul este cuprins de flăcări, sunt incendiate opt case de locuit şi ucişi 12 oameni din amintita localitate. Pe data de 13 noiembrie, acelasi an, un detaşament de luptători, compus din 36 de persoane, sub comanda lui Constantin Maidanski din Roghizna, astăzi o suburbie a Cernăuţiului, distrug fabrica de spirt  din Doroşăuţi, raionul Zastavna. În timpul încăierării cu lucrătorii întreprinderii au căzut 12 muncitori.

       Aceste operaţiuni au constituit începutul mişcării de rezistenţă armată în regiunea Cernăuţi în perioada postbelică, scopul căreia consta în atacarea consiliilor săteşti, distrugerea întreprinderilor industriale, prădarea magazinelor, nimicirea soldaţilor şi grănicerilor sovietici,  funcţionarilor din organele represive, preşedinţilor şi secretarilor consiliilor săteşti, agenţilor fiscali, şefilor de cluburi şi biblioteci,  comuniştilor şi comsomoliştilor. E necesar de menţionat faptul că mişcarea de rezistenţă armată activa în ţinut şi în alte regiuni ale Ucrainei sub conducerea nemijlocită a Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni, înfiinţată de către Primul Congres al Ucrainenilor, lucrările căruia s-au desfăşurat  în capitala Austriei, oraşul Viena, în zilele de 28 ianuarie – 3 februarie 1929.  Organizaţia a pus bazele creării, în primăvara anului 1943, în regiunea Volynia,  a Armatei Revoluţionare Ucrainene.

       În noiembrie 1944, în fruntea comitetului ţinutal Bucovina al Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni este numit Volodymyr Todoriuk (pseudonimul „Tura”), care, pentru intensificarea mişcării de rezistenţă împarte regiunea Cernăuţi în două zone. În prima zonă, numită „zona de munte”, au intrat raioanele Putila şi Vijniţa. În a doua, cu denumirea „zona de şes”, au fost incluse raioanele Storojineţ, Vaşcăuţi, Chiţmani, Zastavna, Sadagura şi Cernăuţi. La rândul lor, zonele vor fi împărţite în judeţe. Astfel, raioanele Putila şi Vijniţa constituiau „judeţul de munte”. „Zona de şes” era compusă din două judeţe: Storojineţ şi Cernăuţi. În judeţul Storojineţ intrau raioanele Storojineţ şi Hliboca, iar în judeţul Cernăuţi – raioanele Vaşcăuţi, Chiţmani, Zastavna, Sadagura şi Cernăuţi. Conducătorii judeţelor şi raioanelor erau responsabili în faţa conducerii ţinutale de efectuarea operaţiunilor de luptă ale detaşamentelor  combatante.

       Reorganizările au jucat un rol important în procesul de intensificare a mişcării de rezistenţă. Operaţiunile  de luptă capătă proporţii mari. Oleg Tomaşevschi, originar din satul Prilipce, actualul raion Zastavna, fost ostaş al Armatei Revoluţionare Ucrainene, îşi aminteşte că în luna noiembrie 1944, detaşamentul condus de către Nazar Daniliuk (pseudonimul „Perebiinos”) a părăsit munţii Carpaţi, unde era dislocat, şi apucă drumul spre Cernăuţi. După un marş victorios de mai multe zile, luptătorii aruncă  în aer podul de peste râul Prut. La întoarcere, detaşamentul atacă staţia de cale ferată din localitatea Berhomet, raionul Vijniţa. În toamna lui 1944, a fost incendiat sediul consiliului sătesc Călineşti, fostul raion Vaşcăuţi.  Perderi considerabile a suferit parcul de maşini şi tractoare din acelaşi raion. În raioanele Vijniţa şi Putila sunt distruse 27 de poduri. Între naţionaliştii ucraineni şi soldaţii sovietici au avut loc 28 de ciocniri armate. Morţi şi răniţi au căzut din ambele părţi.

       Înspăimântat de amploarea mişcării de rezistenţă, Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS adoptă, în toamna anului 1944, hotărârea de a deporta în ţinutul Krasnoiarsk, regiunile Irkutsk şi Novosibirsk din fosta Uniune Sovietică a membrilor familiilor ostaşilor Armatei Revoluţionare Ucrainene. În lista neagră a „duşmanilor poporului” din Ucraina Apuseană sunt incluse 3329 de familii, numărând 10517 membri. Din regiunea Cernăuţi au fost planificate pentru deportare 170 de familii cu un munăr de 560 de oameni. În vagoane pentru vite, îndurând foame şi sete, batjocură şi boli, osândiţii ajung în Siberia, unde se vor afla decenii în şir.

       În anul următor, problema lichidării rezistenţei armate devine pentru conducerea Ucrainei o cauză de importanţă primordială. În lunile ianuarie-iunie 1945, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei adoptă 18 hotărâri privitoare la intensificarea luptei cu elementele naţionaliste. Comitetele regionale ale partidului sunt obligate să folosească diverse metode pentru atingerea scopului dat. În regiunile apusene iau naştere sinistrele „batalioane de exterminare”, constituite din rândul activiştiilor sovietici. În fabrici şi uzine sunt organizate numerose mitinguri, în cadrul cărora comuniştii şi comsomoliştii vor înfiera cu vehemenţă „politica criminală a naţionaliştilor”. Împotriva Armatei Revoluţionare Ucrainene sunt aruncate suplimentar cinci regimente ale Armatei Roşii, fiecare cu un efectiv de 500 de soldaţi.

       Măsurile drastice aplicate de către  puterea sovietică n-au ajuns la rezultatul scontat. În prima jumătate a anului 1945, în Ucraina de Apus, naţionaliştii au săvârşit 2207 operaţiuni de luptă, dintre care 94 s-au desfăşurat  în regiunea Cernăuţi . Victime ale acestor încăierări au devenit 7328 de reprezentanţi ai organelor represive staliniste şi soldaţi ai Armatei Roşii. Victoriile au fost obţinute datorită faptului că în arsenalul de armament al Armatei Revoluţionare  Ucraineane intrau tunuri, mitraliere grele, puşti mitraliere, aruncătoare de mine, aruncătoare de flăcări, aruncătoare de grenade, pistoale automate, puşti, revolvere, grenade, mine, cartuşe. Luptătorii erau înzestraţi cu aparate de radiotelegrafie. Ei dispuneau de câteva tipografii.

       Documentele atestă că în regiunea Cernăuţi, în 1945, au fost incendiate fabrica de spirt şi sediul administrativ al sovhozului din localitatea Repujinţi, raionul Zastavna, distruse depozitele de lapte  din Cădubeşti, acelaşi raion, şi din localitatea Borăuţi, raionul Chiţmani. Victime ale atacurilor naţionaliştilor au căzut preşedinţii consiliilor săteşti Rivne, raionul Chiţmani, şi Musorivka, raionul Zastavna.

       Pe data de 8 februarie 1946, Nikita Hruşciov, Prim - secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, se adresează către primii secretari ai comitetelor regionale Volyn, Drogobyci, Lviv, Rivne, Stanislav, Ternopol şi Cernăuţi ale Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, către şefii Direcţiilor Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne şi Comisariatului Poporului pentru Securitatea Statului din indicatele regiuni ale Ucrainei cu o scrisoare, în care se menţiona: „Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei este informat că naţionaliştii ucraineano-germani intenţionează ca în ajunul alegerilor şi în ziua alegerilor să realizeze un şir de măsuri, îndreptate la zădărnicirea alegerilor în Sovietul Suprem al URSS. Bandiţii îşi propun drep scop ca în ajunul alegerilor să atace sectoarele pentru votare, să pună stăpânire pe ele şi să nimicească buletinele de vot. În ziua alegerilor intenţionează să pătrundă în încăperile, unde se va desfăşura votarea şi să captureze urnele electorale. Dacă nu vor reuşi să pună mâna pe ele, atunci au de gând să stropească urnele cu benzină şi să le dea foc. Pentru realizarea acestui plan au fost desemnate persoane, care sunt avertizate că vor fi  pedepsite, dacă nu vor îndeplini sarcinile încredinţate. Aceste persoane au datoria să se prezinte la sectoarele de votare în calitate de alegători, având în posesia lor grenade, revolvere şi benzină. Totodată, bandiţii desfăşoară în mijlocul alegătorilor o intensă muncă de agitaţie. Ei răspândesc manifeste, chemându-i pe alegători ca aceştea să şteargă din buletinele de vot numele candidaţilor”.

       Conducătorii regiunilor din Vestul Ucrainei au fost obligaţi să aplice măsurile necesare pentru „a paraliza acţiunile bandiţilor, asigurând o desfăşurare normală a campaniei electorale”.

       După alegerile în Sovietul Suprem al URSS, care au avut loc în ziua de 10 februarie 1946, conducerea Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a pornit o intensă ofensivă asupra Armatei Revoluţionare Ucrainene. La 23 iulie, acelaşi an, este adoptată hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei „Despre măsurile suplimentare referitoare la îmbunătăţirea activităţii batalioanelor de exterminare”, conform căreia efectivul acestor unităţi militare atinge cifra de 35 de mii de oameni. Batalioanele, compuse din rezervişti, se aflau în cadrul Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS.  Alături de soldaţii Armatei Roşii, aceste batalioane participau la operaţiunile de luptă împotriva naţionaliştilor. Documentele atestă că în regiunea Volyn activau 4000 de ostaşi ai indicatelor batalioane, în regiunea Lviv-6000, în regiunea Drogobyci-5000,  în regiunea Stanislav-7000, în regiunea Rivne-4000, în regiunea Ternopol-7000, în regiunea Cernăuţi-2000 de ostaşi.

       La 12 august 1946, apare hotărârea Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei „Despre activitatea comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei”, în care se recomandă coducerii regiunii să transforme ziarele regionale, orăşeneşti şi raionale în „adevărate centre ale muncii politice în mase”. Comitetul regional era dator să depună toate eforturile necesare ca ziarele „în mod sistematic, într-o formă vie, accesibilă să lămurească truditorilor linia partidului bolşevic şi a guvernului sovietic”. Presa a primit misiunea „să arate maselor, pe baza exemplelor concrete, convingătoare, cum trebuie de îndeplinit sarcinile construcţiei socialiste, de luptat pentru o recoltă mare şi întărir sistemul colhoznic”. Ziarele aveau obligaţia „să demaşte necruţător ideologia naţionalistă, duşmănoasă, să educe truditorii în spiritul ideilor leniniste-staliniste şi a prieteniei popoarelor Uniunii Sovietice”. Astfel, mijloacele de informare în mase devin în mâna sistemului stalinist o armă puternică în lupta aprigă contra rezistenţei antisovietice.

       Anul 1947 se înscrie ca o perioadă de răscruce în istoria zbuciumată a Ucrainei Apusene. Dictatura bolşevică porneşte ofensiva totală împotriva truditorilor de la sate. Colectivizarea forţată capătă proporţii însemnate. Către finele acestui an, în regiunile Lviv, Stanislav, Drogobyci, Ternopol, Rivne, Volyn şi Cernăuţi existau 997 de colhozuri , înglobând în componenţa lor 52076 de gospodării ţărăneşti. În regiunea Cernăuţi au fost organizate 262 de colhozuri, în care intrau 11637 de gospodării bucovinene oprimate. Cu scopul de a mări numărul colhozurilor, puterea sovietică pune la cale deportările familiilor naţionaliştilor ucraineni. Pe data de 31 octombrie 1947, V. Vovk, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei îl informa pe Lazar Kaganovici, Prim - secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei despre efectuarea deportărilor, anunţând că din regiune au fost trimişi în ţinuturile îndepărtate ale Uniunii Sovietice 616 familii, care numărau 1635 de oameni. Din raionul Putila au apucat drumul spre Siberii fără de sfârşit 266 de persoane, din raionul Vijnişa – 530, din raionul Zastavna – 403, din raionul Chiţmani – 277, din fostul raion Sadagura – 51, din fostul raion Cernăuţi – 40 şi din oraşul Cernăuţi – 22 de persoane.  Averile osândiţilor, confiscate de către organele represive staliniste, au constituit bazele viitoarelor colhozuri. De exemlu, în satele Cuciurul Mic, Samuşin, Dobronăuţi şi Hreşciatic, raionul Zastavna, de unde au fost ridicate familiile naţionaliştilor, au apărut cinci colhozuri noi.

       În lupta împotriva Armatei Revoluţionare Ucrainene puterea stalinistă miza pe odioasele „grupuri speciale”, compuse din colaboratori ai organelor sovietice de represalii. Îmbrăcaţi în uniformele naţionaliştilor ucraineni,  membrii acestor grupuri, încălcând „brutal legislaţia sovietică în acţiunile” lor,  tetorizau populaţia localităţilor din Ucraina de Apus cu scopul ca în inimile truditorilor de la oraşe şi sate să încolţească ura faţă de naţionalişti. O altă metodă de luptă au devenit  „procesele  publice”, desfăşurate „asupra unor părtaşi ai grupurilor teroriste – banditeşti”, conform  hotărârii Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei din 5 septembrie 1949.  Ele erau ţinute în limba ucraineană, în localităţile de origine a inculpaţilor, având menirea să defăimeze în faţa celor prezenţi mişcarea de rezistenţă a forţelor revoluţionare.   În anul 1949, un asemenea proces a avut loc  în localitatea Putila din regiunea Cernăuţi. Pe banca acuzaţilor s-a aflat I.G.Maţiopa, care în 1940, salvându-se de năvala bolşevică, s-a refugiat în România. În 1941, se întoarce în regiunea Cernăuţi, devenind unul dintre conducătorii mişcării naţionaliste din ţinut. În 1947, detaşamentul condus de către Maţiopa a incendiat sediile administrative ale raionului Putila, iar la 1948 a devastat magazinul din centrul raional.

       Dezmăţul şi fărădelegile „grupurilor speciale”, duritatea „proceselor publice”, deportările în masă ale familiilor combatanţilor (numai în perioada 1944-1949 din Ucraina Apuseană au fost deportaţi 112633 de oameni), teroarea dezlănţuită de către zbirii regimului totalitar, neîncetatele operaţiuni ale trupelor de represalii  n-au fost în stare să pună stavilă mişcării de rezistenţă. În anul 1950, biroul comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei a fost nevoit să recunoască faptul că în ţinut lupta naşionaliştilor continua. Astfel, pe data de 27 aprilie 1950,  ostaşii revoluţionari au năvălit asupr cârmuirii colhozului „Kirov” din localitatea Răstoace, raionul Putila, Sunt asasinaţi preşedintele colhozului şi miliţianul de sector, clădirea cârmuirii a luat foc. Peste zece zile, la 7 mai, victime ale atacurilor naţionaliştilor devin tatăl preşedintelui colhozului „Kobyleanska” din satul Cereşenka, raionul Vijniţa, şi un soldat al trupelor de interne din  Ialovăţul de Sus,  raionul Putila. Tot în raionul Putila va fi devastat colhozul cu denumirea  „Hruşciov”.

       La 23 aprilie 1952, apare informaţia Ministerului Securităţii de Stat al R.S.S.Ucraine în care se menţiona că în Ucraina de Vest erau înregistraţi şi puşi în urmărire 1514 naţionalişti. Dintre ei, în regiunea Stanislav activau 587 de oameni, în regiunea Lviv – 248, în regiunea Ternopol – 199, în regiunea Drogobyci – 196, în regiunea Rivne – 167, în regiunea Volyn – 92, în regiunea Transcarpatică (fiind şi ea întrodusă în componenţa Ucrainei Apusene) – 19, în regiunea Cernăuţi – 6 persoane. Acţiuni de  luptă ale  revoluţionarilor au răsunat şi în regiunile Kameneţ – Podolsk, Jitomir, Viniţa, care intrau în centrul Ucrainei.

       Lupta Armatei Revoluţionare Ucrainene împotriva regimului totalitar a durat din 1944 până în 1952.  În decursul celor opt ani de suferinţă şi aspiraţii au căzut 153 de mii de combatanţi. 134 de mii, fiind arestaţi, sunt închişi în lagărele comuniste de exterminare. Familiile lor, în număr de 203 mii de persoane, au fost duse în ţinuturile îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Gospodăriile  – prădate şi pustiite. În mâinile autorităţilor staliniste vor nimeri un avion, două maşini blindate, 61 de tunuri, 595 de aruncătoare de mine, 77 aruncătoare de flăcări, 358  de tunuri antitanc, 844 de mitraliere grele, 8327 de puşti mitraliere, circa 26 de mii de pistoale automate, peste 72 de mii de puşti, 22 de mii de revolvere, peste o sută de mii de grenade,  80  de mii de mine şi obuze, peste 12 milioane de cartuşe, o sută de tipografii, peste 300  de aparate de radiotelegrafie, 18 maşini şi motociclete, numerose depozite de alimente şi depozite cu literatură naţionalistă.  Ostaşii naţionalişti au săvârşit 14500 de operaţiuni de luptă, victime ale cărora  au devenit circa 30 de mii de reprezenţi ai regimului totalitar comunist, soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Roşii. Pierderile au fost inegale, fiindcă  şi forţele  au fost inegale. Însă, revoluţionarii nu s-au temut să se ridice cu arma în mână contra tiraniei bolşevice. Meritul  luptătorilor  constă în faptul că ei au arătat generaţiilor viitoare cum trebuie preţuită şi apărată libertatea.

       Documentele de arhivă atestă faptul că în rândurile Armatei Revoluţionare Ucrainene au luptat împotriva regimului totalitar comunist şi numeroşi români din regiunea Cernăuţi. Unii conaţionali, nimerind în mâinile călăilor stalinişti, au primit câte douăzeci şi cinci de ani de puşcărie, fiind întemniţaţi în lagărele morţii din fosta Uniune Sovietică.

       După şapte decenii, fiii şi fiicele Ucrainei s-au ridicat contra tiraniei, instaurate în această mult pătimită Ţară de către Partidul Regiunilor, în rândurile căruia au activat mii de români. Pe Altarul Libertăţii şi-au jertfit viaţa Eroii Sotniei Domnului, urmaşii martirilor care au murit în fioroasele cazemate bolşevice.  

Petru GRIOR

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi.

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)