Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Prof. Tiberiu CiobanuDOMNII SCURTE, DAR ÎNSEMNATE DIN ISTORIA ROMÂNILOR

„IO ROMAN VOIEVOD”

 

Prof. Dr. Tiberiu CIOBANU

Director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara

 

 

                  Deşi a avut o cârmuire relativ scurtă, Roman I, domnul Moldovei, între 1392 (înainte de 30 martie) şi decembrie 13941, dând dovadă de calităţi excepţionale, a izbutit să desăvârşească unificarea teritorială a statului medieval românesc de la est de Carpaţi, ale cărui hotare le-a împins până la „ţărmul mării”, aşa cum reiese din hrisoavele semnate de el la 30 martie 1392 şi respectiv 18 noiembrie 1393, în care se intitula, cu îndreptăţiţă mândrie „Marele singur stăpânitor2, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei, de la munte3 până la mare”4.

El a fost  fiul Muşatei5 (cea care a dat numele dinastiei princiare a Muşatinilor)6 şi al lui Costea7, unul dintre fiii lui Bogdan I8, fondatorul statului moldav. Printre iluştrii săi înaintaşi s-au mai numărat Laţcu (fratele tatălui său), ce a guvernat Moldova, între cca. 1365 şi cca. 13759 şi Petru al II-lea Muşat (fratele lui), care a domnit din 1375 şi până în decembrie 139110.

            În ciuda faptului că din vremea lui Roman I s-au transmis, peste veacuri, un număr mic de acte oficiale (mai exact trei, din care două cu caracter intern şi un tratat omagial)11, acestea ne ilustrează un lucru incontestabil şi anume că avem de-a face cu un suveran valoros, ale cărui măreţe înfăptuiri şi-au menţinut influenţa pozitivă asupra vieţii politice interne şi externe a voievodatului românesc est-carpatin, chiar şi după moartea sa.

            Cu toate că Petru al II-lea Muşat a avut drept moştenitori legitimi, pe linie masculină, doi fii (unul botezat ca şi unchiul său cu numele de Roman, iar celălalt purtând onomastica de Ivaşcu), datorită faptului că, la moartea tatălui lor, aceştia erau prea tineri ca să poată guverna şi pentru a evita eventualele tulburări cauzate de lipsa de experienţă a nepoţilor săi, Roman I (fiind şi mai vârstnic decât aceştia), îi va înlătura de la succesiune12, încoronându-se el ca domnitor al „Moldovlahiei”. De altfel fratele său şi l-a asociat la domnie, încă din februarie 1386, dată la care, în calitate de coregent, Roman I, ia, în numele principalului deţinător al prerogativelor voievodale, o serie de măsuri, în vederea bunului mers al treburilor ţării13. Această stare de lucruri a fost acceptată, la 27 ianuarie 1388, şi de Wladislaw al II-lea Iagello14  (mare cneaz al Lituaniei între 1377-1392 şi rege al Poloniei din 1386 şi până în 1434)15, a cărui suzeranitate Petru al II-lea Muşat o recunoscuse la 26 septembrie 138716. Avantajul lui Roman I faţă de nepoţii săi, ce erau practic prin naştere mai îndreptăţiţi decât el să preia coroana princiară a Moldovei, a constat, se pare , şi în faptul că gradul său de rudenie cu regele Poloniei era superior celui dintre acesta şi descendenţii fratelui său, fiind astfel o rudă mai apropiată dinastiei Iagellonilor17 .

            Guvernând o ţară care atinsese, din punct de vedere teritorial, maxima sa întindere (cca. 92.922 km2)18 şi devenise deosebit de prosperă, situaţie ce rezultă cu claritate şi din gestul fratelui său, care şi-a putut permite, în anul 1388, să-l împrumute pe Wladislaw al II-lea Jagello cu 3.000 de ruble de argint (sumă uriaşă, echivalând cu 52 kg aur fin sau 538 kg de argint)19, nepotul „Întemeietorului” s-a impus în cei câţiva ani de domnie20 şi ca un bun gospodar.

            Prin urmare, aşa cum aflăm din întâiul document parafat de el, la scurt timp de la urcarea sa pe tron, şi anume din hrisovul de danie, emis la 30 martie 1392 (cel mai vechi act intern moldovenesc, păstrat până în zilele noastre)21 vrednicul Muşatin a ridicat, la Roman, pe malul stâng al râului Moldova, în apropierea vărsării acestuia în Siret, o cetate din pământ, întărită cu o palisadă de lemn. Se pare că dorea ca această aşezare să-i devină capitală22, aspect demonstrat, de altfel, şi de înmormântarea, în Biserica „Sfânta Vineri” (zidită din porunca lui în imediata apropiere a puternicei fortăreţe moldave), a soţiei sale, Anastasia23.

            Interesul aparte, manifestat de Roman I pentru oraşul ce-i purta numele, poate fi explicat atât prin faptul că, probabil, îi fusese reşedinţă înainte de preluarea domniei, cât şi din cauza poziţiei centrale pe care ajunsese să o aibă în urma extinderii Moldovei în graniţele ei naturale. Aici existau, de asemenea, un centru de schimb şi un punct vamal, lucru ce evidenţiază şi mai clar importanţa acordată acestei localităţi24.

            Sfârşitul prematur nu i-a permis, însă, să-şi pună în practică intenţia. Cu toate acestea, datorită importanţei economice şi strategice, Romanul a rămas (până la stabilirea, de către Alexandru Lăpuşneanu25, a capitalei la Iaşi)26, alături de Suceava (reşedinţa voievodală principală), printre numeroasele curţi domneşti ale ţării.

O altă preocupare majoră a marelui voievod a fost şi organizarea militară a statului moldav, fapt evidenţiat de acelaşi prim hrisov semnat de el, care reprezenta o donaţie, făcută „slugii noastre Ioaniş Viteazul pentru a lui credincioasă slujbă”, ce cuprindea un domeniu alcătuit din satele Ciorsăceuţi, Vladimirăuţi şi Bucurăuţi, toate situate pe râul Siret (actualmente comuna Zvoriştea din judeţul Suceava). Aceasta este cea mai veche menţiune documentară cunoscută din Moldova, care atestă acordarea de către domn a unei moşii27. „Vitejii” erau, în Moldova medievală, un echivalent al cavalerilor din statele feudale apusene, ei provenind dintre cei care se remarcaseră pe câmpul de bătaie. Pentru prestaţia lor primeau de la domnitor pământuri pentru care trebuiau să slujească la oaste. Gestul lui Roman I faţă de un astfel de „viteaz” (caz ce, în mod cert, nu era singular) demonstrează, prin urmare, grija-i deosebită pentru apărarea ţării.

            Izvoarele istorice menţionează, de asemenea, aspecte privitoare la Cancelaria domnească, care folosea, la acea vreme, în redactarea actelor oficiale, nu numai slavona ci şi latina. Prezenţa pe hrisoave, alături de pecetea voievodului, a unui număr mare de sigilii boiereşti, relevă existenţa unui Sfat domnesc destul de bine închegat, lucru ce rezultă şi din apariţia, în textul documentelor, a unor funcţii dregătoreşti cum ar fi: vornic, stolnic, etc28. De fapt şi numărul sfetnicilor şi susţinătorilor cunoscuţi ai lui Roman I a fost mai mare decât cel al înaintaşului său, Petru al II-lea. Astfel, pe lângă mai sus pomenitul Ioaniş Viteazul (beneficiarul şi titularul actului din 30 martie 1392), sunt evidenţiaţi, în acelaşi hrisov şi „jupanii” Iuga Giurgevici şi Steţcu, care se înrudeau cu familia domnitoare (fiind veri sau nepoţi ai voievodului), „panul” Bratul Netedul, Stanislav de Ielova, vornicul Drăgoi, stolnicul Iurie şi fratele său Andrieş, vornicul Vlad, Baliţa şi Stancu, fiii lui Bârlici, Dragoş Viteazul, Ghindea, Costea şi Oriş29.

 În ultimul document păstrat peste veacuri de la Roman I (cel datat 18 noiembrie 1393)30, ai cărui beneficiari sunt un oarecare Tador şi cei trei fraţi ai săi (care primesc în proprietate un sat), apar din nou „jupan” Steţcu (de această dată însă numit Ştefan şi indicat drept nepot de soră al domnitorului) şi toţi ceilalţi dregători amintiţi în actul precedent, cu excepţia lui Dragoş Viteazul, Ghindea, Costea şi Oriş. Totodată, cu această ocazie, panului Bratul Netedul i se schimbă titlul în cel de „jupan” 31. Remarcabilă, la acest valoros conducător de ţară românească, este şi încercarea sa de a impune (pentru prima oară în istoria Moldovei) principiul continuităţii dinastice, lucru ce rezultă cu claritate din hrisoavele sale, în care nu apar, cu posibile drepturi la guvernare, nici una din rudele-i domneşti, cu excepţia, fireşte, a descendenţilor săi. Preocupat de perpetuarea politicii de centralizare statală promovată de predecesorii lui, Roman I va desfiinţa autonomiile unor domenii şi cetăţi, iniţiativă ce-i va atrage duşmănia multora dintre reprezentanţii clasei stăpânitoare.

            Descoperirea de emisiuni monetare, realizate din porunca lui (sub forma groşilor de argint)32 reflectă înaltul stadiu de dezvoltare a economiei moldovene şi înmulţirea schimburilor comerciale sub cârmuirea-i înţeleaptă.

            Abil diplomat, fiul catolicei Muşata – Margareta33, a promovat o politică externă asemănătoare cu cea a fostului domn, care viza, cu prioritate, o alianţă cu cel mai puternic dintre vecinii săi, Polonia. Această orientare avea menirea de a contracara tendinţele expansioniste ale Ungariei şi Hoardei de Aur34.

            La fel ca şi fratele lui, se recunoaşte supus al regelui polon, dar în condiţii mult mai demne. Spre deosebire de predecesorul său, el nu s-a mai prezentat personal pentru a depune jurământul omagial dinaintea Iagellonului, ba mai mult, documentul prin care accepta închinarea va fi redactat la Suceava (5 ianuarie 1393)35, în acesta neexistând referiri cu privire la data sau localitatea unde domnitorul român (conform obiceiului) trebuia să se deplaseze pentru ceremonial36. Lucrul cel mai semnificativ, pentru noua poziţie adoptată de către Roman I faţă de poloni, este faptul că în actul respectiv apar unele rezerve în privinţa condiţiilor de acordare a ajutorului armat de către moldoveni „măritului crai al leşilor”37. Mai exact, se preciza (ceea ce nu făcuse Petru al II-lea) că Polonia va fi susţinută de oastea moldavă doar în cazul în care s-ar fi aflat în conflict cu maghiarii sau cu tătarii38.

            În concluzie, avem de-a face, în realitate, cu un veritabil tratat încheiat pe picior de egalitate între două state suverane, acceptarea vasalităţii de către vrednicul Muşatin fiind o simplă formalitate, ce excludea în mod categoric obligaţiile de ordin economic sau îngrădirea puterii domnitorului. În concordanţă cu raporturile suverano-vasalice, statul moldav beneficia de protecţia şi ajutorul militar al „megieşului” său, oferindu-i, în schimb, acestuia sprijin armat şi consiliere în caz de nevoie. Astfel, această stare de lucruri era privită ca un angajament reciproc, „Moldavia” beneficiind de integrarea într-un sistem de alianţe ce o puneau la adăpost de posibilele atacuri externe. Înţelegerea limita, însă, la regiunile din apropierea hotarelor Moldovei, auxilium-ul pe care voievodul acesteia trebuia, în mod obligatoriu, să-l dea „suveranului” său în condiţii de război, fiind exceptate participările trupelor moldave la eventualele expediţii militare întreprinse de regele polon în Prusia, Lituania sau în ţinuturi mai îndepărtate, situate dincolo de Cracovia39 (fapt ce ar fi presupus ca, pentru a ajunge pe teatrul de operaţiuni, oştile aliate să fie nevoite să treacă de capitala regatului polonez).

            Deşi la început bune, raporturile moldo-polone înregistrează pe parcurs o înrăutăţire tot mai acută. Cauza principală care a stat la baza acestei situaţii a fost, în primul rând, neachitarea împrumutului făcut de Wladislaw Iagello, în 1388, din vistieria lui Petru al II-lea Muşat (pentru care monarhul polon garantase cu Pocuţia)40. Neonorată, această datorie determină izbucnirea unui conflict ce va dura peste un secol şi jumătate, pricinuind ambelor părţi mari neajunsuri.

            Tot mai nemulţumit de atitudinea pretinsului său „suveran”, Roman I se alătură rubedeniei sale Teodor Koriatovici41, cneazul Podoliei, care se revoltase împotriva regelui Poloniei şi a vărului acestuia Vitold, marele duce al Lituaniei (1392-1430)42 , acţiune sprijinită de către regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg43, ce era interesat să submineze puterea polonilor44. Oştenii lui Roman I vor lupta, alături de cei maghiari, la apărarea cetăţilor podoliene şi în bătălia de la Braclov (derulată la sfârşitul lui 1393 sau începutul lui 1394), încheiată cu înfrângerea lui Koriatovici.45 Acesta fuge la curtea regelui ungar (resturi ale oştirii sale retrăgându-se pe teritoriul moldav),46 în timp ce Roman continuă ostilităţile, ocupând, în iulie 1394, Pocuţia47.

            În aceste condiţii, Iagellonii susţin venirea în scaunul domnesc de la Suceava a lui Ştefan I (considerat de către unii cercetători drept fiul uneia dintre surorile lui Roman I)48, care, sprijinit de boierii pribegi şi de o armată polonă comandată de Swidrigailo, fratele regelui „Lehiei”, pătrunde în Moldova, în septembrie-octombrie 1394, preluând, în cele din urmă, puterea, prin luna decembrie a aceluiaşi an (pe care o va deţine, până în anul 1399)49. Referitor la originea acestui pretendent, istoricii au păreri diferite. Astfel, după opinia unora, el ar fi fost fratele mai mic al lui Roman I50, în timp ce alţii contestă acest lucru51.

            Cercetări mai recente au scos, însă, la iveală un document emis, la 18 aprilie 1397, din porunca lui Ştefan I52, prin care acesta făcea unui mare boier (un „pan”) din Sfatul său domnesc (deci o „slugă domnească”), deţinător al unei înalte dregătorii şi fratelui acestuia, o importantă danie, pentru că „au slujit întâi părintelui nostru (Roman I – n.n.T.C.) cu dreaptă credinţă şi acum slujesc şi noao”53. Textul acestui hrisov ne conduce la concluzia că succesorul lui Roman I la domnie a fost de fapt, cel mai mare dintre fiii săi, rezultat din prima lui căsătorie contractată cu o prinţesă de origine lituană al cărei nume nu s-a păstrat de-a lungul secolelor, dar care provenea, se pare, din ramura Koriatovicilor (cârmuitorii Podoliei) a dinastiei princiare lituaniene a Giedyminovicilor54.

În ceea ce priveşte relaţiile cu Mircea cel Bătrân (domnul Ţării Româneşti din 23 septembrie 1386 până la 31 ianuarie 1418)55, deşi nu deţinem date foarte exacte, se pare că ele au fost destul de strânse, aspect demonstrat cu prisosinţă şi de faptul că aflat la anaghie, Roman I şi-a trimis fiii, pe Alexandru (viitorul domn al Moldovei, Alexandru cel Bun, ce a guvernat între 1400-1432)56 şi pe Bogdan, la Curtea Basarabului57, care îi va înconjura cu grijă părintească. Printre altele, el îl va ajuta pe Alexandru cel Bun să preia sceptrul Muşatinilor (unele surse ne informează că tot Mircea l-a adus la domnie şi pe Roman I)58, documentele vremii atestând că învingătorul lui Baiazid59 a intrat personal pe teritoriul Moldovei în fruntea unei puternice oştiri, instalându-l în scaunul domnesc de la Suceava pe protejatul lui (în timp ce pe fostul domn, Iuga Ologul îl va lua „la sine” ca ostatec) 60. Nevoit să facă faţă invaziei otomane (finalizată prin celebra victorie de la Rovine), voievodul muntean nu a putut interveni personal în sprijinul fiului Muşatei, acesta murind într-o luptă (după alte izvoare, el s-ar fi refugiat în Ungaria sau ar fi fost prins de Swidrigailo şi dus în Polonia, unde, în cele din urmă, a pieit în captivitate)61.

În realitate, aşa cum deducem şi din pomenitul hrisov de danie, datat 18 aprilie 1397, Roman I a decedat pe când se afla la cârma Moldovei, din cauze şi în împrejurări ce au rămas nelămurite până astăzi, fiind urmat la tron, pe cale paşnică, în mod firesc, de fiul său cel mare, Ştefan I62. Se pare că până şi informaţiile cu privire la amestecul lui în conflictul izbucnit, în primăvara anului 1393, între cumnatul său, Teodor Koriatovici, cneazul Podoliei şi vărul acestuia, Vitold, marele cneaz al Lituaniei (amestec ce ar fi avut drept consecinţă dispariţia sa) nu au la bază decât nişte simple speculaţii nesusţinute de o documentaţie temeinică. Împrejurările în care şi-a încheiat guvernarea Roman I nu ne sunt cunoscute nici până în prezent. Există, însă, cercetători care au emis păreri personale mai mult sau mai puţin pertinente, cu privire la modul în care s-au petrecut faptele. Diversele „scenarii”, vehiculate în istoriografia noastră, dar şi în cea străină, cu privire la această chestiune, rămân, însă, în covârşitoarea lor majoritate la stadiul de supoziţii neavând la temelia lor suficiente dovezi argumentate ştiinţific63. În calitatea sa de rudă apropiată, probabil că Roman I le-a acordat lui Teodor Koriatovici şi susţinătorilor săi azil pe teritoriul moldovean. Aşa cum aflăm dintr-un hrisov emis, la 3 februarie 1397, de către Cancelaria domnescă  a lui Ştefan I , la această dată se mai adăposteau încă în Moldova o parte dintre „oamenii vestitului duce Chador (adică Teodor sau Fiodor Koriatovici- n.n. T.C.)”64, aspect ce nu implică, în mod obligatoriu, ca acesta să fi beneficiat de sprijinul lui Roman I în lupta dusă de el, între 1393-1394, împotriva verilor săi primari Wladislaw al II-lea Iagello şi Vitold, suveranii Poloniei şi respectiv Lituaniei65.

De altfel, bravul Muşatin şi trufaşul Iagellon din fruntea regatului polon se aflau la vremea respectivă în relaţii foarte bune, pecetluite, la 5 ianuarie 1593, prin depunerea de către primul a jurământului de credinţă faţă de cel de-al doilea, gest prin care se realizase o evidentă apropiere între cei doi şi implicit între statele lor. Acest lucru făcea puţin probabilă participarea lui Roman I, la doar câteva luni de la perfectarea înţelegerii moldo-polone, alături de podolieni la războiul acestora contra polono-lituanienilor, chiar dacă era căsătorit cu sora conducătorului celor dintâi66. Potrivit unui letopiseţ lituano-rus, în care sunt consemnate amănunte cu privire la condiţiile în care Teodor Koriatovici a fost alungat din Podolia şi s-a refugiat în Ungaria, oştenii români, ce au asediat şi cucerit o serie de cetăţi podoliene, au fost maramureşeni 67 şi nu moldoveni, aşa cum greşit au considerat unii istorici români68.Aceştia au plecat să lupte în Podolia din porunca regelui maghiar, se pare singurul de la care Teodor Koriatovici a primit sprijin69.

            Rămăşiţele pământeşti ale vrednicului domn şi-au găsit odihna de veci în Biserica episcopală „Sfântul Nicoale” din Rădăuţi, necropolă voievodală în care au fost înmormântaţi şi înaintaşii săi Bogdan I, Laţcu I şi Petru al II-lea Muşat70. În semn de preţuire, pentru domnia-i glorioasă, nepotul acestuia, marele Ştefan (domn al Moldovei între 1457-1504)71, care îl considera „strămoşul său”, va porunci, la 15 decembrie 1479, unor meşteri iscusiţi, să aşeze peste mormântul lui, o lespede funerară frumos sculptată72, care să păstreze, peste veacuri, nemuritor numele aceluia care considera interesele supuşilor săi mai presus de orice, neacceptând să-şi trimită oştenii prea departe de hotarele ţării, pentru că această faptă nu era „plăcută poporului”73.

 

Prof. Dr. Tiberiu CIOBANU

 

............................................................................

 

Note

1Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p.804. Roman I a urcat, practic, pe tron imediat ce fratele său, Petru al II-lea Muşat, a decedat, eveniment ce a avut loc prin luna decembrie a anului 1391. Preluarea puterii de către noul domn s-a petrecut, probabil, chiar atunci, cu siguranţă înainte de 30 martie 1392 (când, din porunca sa, a fost emis în localitatea ce-i poartă numele, un hrisov de danie - Documenta Romaniae Historica A. Moldova, vol.I, Bucureşti, 1975, p.3), dată la care desigur el deja domnea de ceva vreme.

2 De fapt, mai corect tradus ar fi nu „singur” ci „însuşi stăpânitor”, traducere care corespunde de altfel mai bine cuvântului grecesc autocrat (Constantin Rezachevici, Mircea cel Bătrân şi Moldova, în „Revista de istorie”, XXXIX, nr. 8, Bucureşti, 1986, p. 753).

3 În realitate, în textul slavon al titulaturii domneşti din toate documentele, ce ne-au parvenit peste veacuri de la Roman I, nu se vorbeşte despre munte, adică de Carpaţii Orientali, ci despre „ planinî” sau „ploninî”, cuvânt provenit din polonul „polonina”, care înseamnă „plai”. Ori ploninele nu se aflau în Munţii Carpaţi, ci la poalele nord-vestice ale acestora între Ceremuş şi Nistru. Practic, în titulatura lui Roman I (din actele oficiale amintite) este indicată întinderea în longitudine a Moldovei, de la nord la sud şi nu cea în lăţime, de la vest la est. Se face deci referire la Codrii Plonini, situaţi în zona deluroasă de la sud de Nistru (prin urmare la nord de Moldova), în prelungirea spre est a Munţilor Plonini, din Carpaţii Ruteniei (Ion I. Nistor, Lucius Aprovianus – eroul Ţării Şipeniţului, în „Analele Academiei Române”, Memoriile Secţiei Istorice, Seria III, tom XXIII, Bucureşti, 1941, p. 159-160; Jacques Ancel, Manuel géographique de politique européenne, I, L΄Europe Centrale, Paris, 1936, p. 171 şi harta anexă; Constantin Rezachevici, Istoria popoarelor vecine şi neamul românesc în Evul Mediu, Bucureşti, 1998, p.76).

4Documenta Romaniae Historica A. Moldova, vol.I, p.3-6; Constantin Rezachevici, Mircea cel Bătrân şi Moldova, p. 753.

5Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan (ediţie revăzută şi adăugită de P. P. Panaitescu), Bucureşti, 1959, p. 6, 14, 44, 48, 55, 61, 168, 177. Mama lui Roman I este numită în documentele redactate în limba latină Margareta , iar în cele slavone Muşata.

6 Ştefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Iaşi, 1997, p. 105-107; Constantin Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, vol.I,  Chişinău, 1991, p.21.

7 Ştefan S. Gorovei, op.cit., p. 107,111-118,123,221; Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele IV-VI), p.448.

8 Bogdan I „Întemeietorul” Moldovei, a domnit între 1359 şi cca. 1365 (Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 457) sau după alte opinii între cca. 1363 şi 1367 (Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 802).

9 Istoria lumii în date,  Bucureşti, 1972, p. 568. Potrivit părerii altor cercetători, domnia lui Laţcu a început după iulie 1368 şi s-a încheiat în 1375, căci, el nu a preluat puterea imediat după tatăl său, Bogdan I, înaintea lui domnind nepotul său de frate Petru I (între finele anului 1367 şi după iulie 1368). Acesta era fiul lui Ştefan (cel mai mare dintre feciorii „Întemeietorului” Moldovei), mort pe la 1358 în Maramureş şi înmormântat, se pare, în biserica de piatră de la Cuhea. Petru I este cel care i-a înfrânt, în iulie 1368, pe poloni, care invadaseră statul moldav cu intenţia de a-l alunga de la domnie şi a-l înlocui cu fratele său mai mare Ştefan. Acesta, ca urmare a faptului că fusese înlăturat de la succesiune de către Petru I, se refugiase în Polonia, unde solicitase ajutor de la Cazimir al III-lea cel Mare, rege polon din dinastia Piaştilor, ce a domnit între 1333 şi 1370 - Istoria lumii în date, p. 563). Petru I a obţinut o strălucită victorie asupra polonilor, într-o bătălie derulată în Codrii Plonini, din Ţara Şepeniţului (regiune geografică situată în nordul Moldovei). Se pare că cei doi fraţi s-au împăcat, în secret, chiar înainte de luptă, căci oştenii lui Ştefan îi vor trăda pe poloni, în timpul bătăliei, ei trecând de partea lui Petru şi contribuind astfel la înfrângerea trufaşilor invadatori. De altfel, după acest eveniment, Petru I va împărţi prerogativele domneşti cu fratele său, căruia îi va ceda guvernarea părţilor răsăritene (mai exact a celor sud-estice) ale Moldovei (sudul Basarabiei), păstrând pentru sine cârmuirea regiunilor apusene şi a celor nord-estice ale acesteia - Constantin Rezachevici, op. cit., p. 432-443, 803; Idem, Ştiri despre Ştefan cel Mare într-o cronică inedită a Moldovei (sec. XIII-începutul sec. XVII) descoperită în Polonia, în „Revista de istorie”, XXXV, nr. 5-6, Bucureşti, 1982, p. 657-661; Jan Dlugosz, Historiae Polonicae libri XIII et ultimus, I, Leipzig, 1711, col. 1122-1124; P. P. Panaitescu, Din istoria luptei pentru independenţa Moldovei în veacul al XIV-lea. Primele lupte pentru independenţă ale Ţărilor Române, în „Studii”, IX, nr. 4, Bucureşti, 1956, p. 97-98; Ion I. Nistor, op.cit., p. 145-147, 174-176.

10 Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele IV-VI), p. 803.

11 Documenta Romaniae Historica A. Moldova, vol. I, p. 3-6; Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. II, Iaşi, 1932, p. 607-608; Nicolae Grigoraş, Ţara Românească a Moldovei de la întemeierea statului până la Ştefan cel Mare (1359-1457), Iaşi, 1878, p. 56.

12 Cei doi fii ai lui Petru al II-lea Muşat, Roman Petrilovici (numit astfel în documentele polone de epocă, probabil pentru a se face distincţie între el şi unchiul său) şi Ivaşcu se vor refugia în Polonia, punându-se sub protecţia regelui acesteia, Wadislaw al II-lea Iagello, cu care se înrudeau de altfel. Tentativa primului de a prelua, în 1399, tronul Moldovei de la Iuga Ologul, ce a domnit din noiembrie (înainte de 28) 1399 şi până în iunie (înainte de 29) 1400 (Constantin Rezachevici, op.cit., p. 466) şi care se bucura la vremea respectivă de sprijinul regelui polon va avea drept urmare luarea sa ca ostatec de către acesta din urmă. Va fi, însă, eliberat în schimbul unei însemnate sume de bani de către fratele său Ivaşcu, ce, la 9 noiembrie 1400, se recunoaşte vasal al lui Wladislaw Iagello, depunând jurământul de credinţă atât în faţa acestuia, cât şi în a vărului său, Vitold, marele cneaz al Lituaniei, angajându-se, totodată, să rămână fidel acestora şi Coroanei polone şi în eventualitatea în care ar obţine scaunul domnesc de la Suceava. În cele din urmă, se pare că cei doi fraţi s-au stabilit împreună la Brest-Litovsk (astăzi Brest, în Bielorusia), unde-şi avea deja reşedinţa Ivaşcu. În 1403, Roman Petrilovici este semnalat ca jurând iarăşi  credinţă lui Wladislaw Iagello, în calitate de pretendent la domnie, însă îndelungata guvernare a lui Alexandru cel Bun (vărul său patern), care şi el prestase tot în anul acela omagiul regelui polon, va face imposibil accesul său la sceptrul Muşatinilor - G. Popovici, Anul de la martie în Moldova, în timpul lui Alexandru cel Bun, în „Convorbiri literare”, XXXIX, Iaşi, 1905, p. 211; Mihai Costăchescu, op.cit., p.617-620; Martin (Joachim) Bielski, Kronika polska, I, (ediţie de J.Turowski), Sanok, 1856, p. 502.

13 P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944, p. 233.

14 Mihai Costăchescu, op.cit., p. 605-606; C.Racoviţă, Începuturile suzeranităţii polone asupra Moldovei(1387-1432), în „Revista istorică română”, X, Bucureşti, 1940, p. 259; Ştefan S. Gorovei, Dragoş şi Bogdan întemeietorii Moldovei. Probleme ale formării statului feudal Moldova, Bucureşti, 1973, p. 154.

15 Istoria lumii în date, p. 563.

16 Mihail Costăchescu, op.cit., p. 599-603.

17 Ştefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, p. 135-136; Anastasia, cea de-a doua soţie a lui Roman I, a fost fiica lui Koriat, la rându-i frate cu Olgierd (mare cneaz al Lituaniei între 1345-1377), tatăl lui Wladislaw al II-lea Iagello. Prin urmare, consoarta voievodului moldav era vară primară cu regele polon, dar şi cu marele cneaz al Lituaniei, Vitold, al cărui părinte Kiejstut, cneazul de Trock, era şi el frate atât cu Olgierd, cât şi cu Koriat. În schimb, soţia lui Petru al II-lea Muşat, pe nume Olga (mama celor doi fii ai săi Roman şi Ivaşcu) îi venea regelui polon doar nepoată de văr primar, căci mama sa, Danuta Anna (căsătorită cu Janusz I, cneazul Mazoviei) era fiica lui Kiejstut şi deci vară primară cu Wladislaw al II-lea Iagello (al cărui tată Olgierd, era cum am văzut frate cu părintele acesteia). Lui Vitold, Olga îi venea nepoată de frate, căci mama ei era soră cu acesta - Istoria lumii în date, p. 127; Jan Tegowski de Torun, Powiazamia genealogiczne wojewodow moldawskich Bogdanowiczow z domem Giedyminowiczow w XIV-XV weku (Legături genealogice între Bogdăneşti, voievozii moldoveni şi casa Giedyminovici în secolele XIV-XV), în „Genealogia.Studia i Materialy Historyczne”, III, Posnan-Wroclaw, 1993, p. 46-60.

18 Dinu C. Giurescu, Istoria ilustrată a românilor, Bucureşti,1981, p.114.

19 Octavian Iliescu, Le pręt accordč en 1388 par Pierre Muşat ŕ Ladislas Jagellon, înRevue Roumaine d'Histoire”, tom XII, nr. 1/ 1973, p. 134.

20 Roman I a cârmuit, conform primei liste de domni ai Moldovei, păstrată până astăzi, şi a majorităţii cronicilor interne ale acesteia, trei ani . El a urcat pe tron la moartea fratelui său Petru al II-lea Muşat, petrecută în decembrie 1391, şi a guvernat până la finele anului 1394, probabil până la începutul lunii decembrie, căci, la 6 ianuarie 1395, este atestat documentar ca domn fiul şi urmaşul său Ştefan I, care preluase, desigur, deja puterea cu ceva timp înainte de această dată (Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan, p. 6, 14, 39, 44, 48, 55, 61, 69; Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1958, p.72; Ştefan S. Gorovei, op.cit.,  p. 76, 285).

21 Documenta Romaniae Historica A. Moldova ,vol.I, p.3; Gheorghe David, O domnie scurtă, un mare voievod: Roman I, în „Magazin istoric”, nr. 10, Bucureşti, 1981, p. 8.

22 Ibidem.

23 Nicolae Grigoraş, op.cit., p.62.

24 Ibidem,p.61.

25 Alexandru Lăpuşneanu, a domnit asupra Moldovei din septembrie (între 4 şi 12) 1552 până în noiembrie (după 30) 1561 şi din 1564(între 20 februarie şi 10 martie) până în 9 martie 1568 (Constantin Rezachevici, op.cit., p.804).

26 Constantin C. Giurescu, Adevăratul chip al lui Alexandru Lăpuşneanu, în „Magazin istoric”, nr.6, Bucureşti,1971, p.47.

27  Istoria României în date, p. 82.

28 Gheorghe David, op.cit., p. 8. Prima menţiune documentară a stolnicului în Moldova datează din 18 noiembrie 1393 (Istoria României în date, p. 81; Documenta Romaniae Historica A. Moldova ,vol. I, p.6).

29 Ibidem, p.3.

30 Ibidem, p.6.

31 Nicolae Grigoraş, op. cit. , p. 56-57.

32 Ibidem, p.62.

33 Constantin Gane, op.cit. , p. 22.

34 Şerban Papacostea, La începuturile statului moldovenesc. Consideraţii pe marginea unui izvor necunoscut, în „Studii şi materiale de istorie medie”, vol. VI, Bucureşti, 1973, p.43-59.

35 Mihail Costăchescu, op.cit., p.607-608.

36 Nicolae Grigoraş, op.cit., p.57-58.

37 Mihail Costăchescu, op.cit., p. 607-609.

38 Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 58.

39 Istoria Românilor,vol.IV, p. 293; Mihail Costăchescu, op. cit., p. 607-609.

40 Istoria militară a poporului român, vol II, Bucureşti, 1986,p. 145.

41 Cea de-a doua soţie a lui Roman I, Anastasia, cu care i-a conceput pe fiii săi Alexandru (viitorul domn Alexandru cel Bun) şi Bogdan „jupanul”( Documenta Romaniae Historica A. Moldova ,vol.I, p. 3-6,8,10-15, 32-33; Damian P. Bogdan, Pomelnicul mănăstirii Bistriţa, Bucureşti, 1941, p. 50,86), era sora lui Teodor Koriatovici - Jan Tegowski de Torun, Sprawa przylaczenia Podola do Korony Polskiej w koncu XIV wieku (Problema alipirii Podoliei la Coroana Poloniei la sfârşitul secolului XIV), în „Teki Krakowskie”, V, Kracovia, 1997, p. 165; IdemPowiazamia genealogiczne wojewodow moldawskich Bogdanowiczow z domem Giedyminowiczow w XIV-XV weku (Legături genealogice între Bogdăneşti, voievozii moldoveni şi casa Giedyminovici în secolele XIV-XV),  p. 55.

42 Istoria lumii în date, p. 127.

43 Sigismund de Luxemburg a fost rege al Ungariei între 1387 -1437 şi împărat al Germaniei din 1410, încoronat însă ca atare abia în 1433 (  Istoria lumii în date, p. 561,564).

44 Ilie Minea, Principatele române şi politica orientală a împăratului Sigismund. Note istorice, Bucureşti, 1919, p.48.

45 Istoria României, vol.II, Bucureşti, 1962, p.356.

46  Mihai Costăchescu, op. cit., p.616-617.

47 Ilie Minea, op. cit., p.51.

48 Aurelian Sacerdoţeanu, Succesiunea domnilor Moldovei până la Alexandru cel Bun. Pe baza documentelor din secolul al XIV-lea şi a cronicilor româneşti din secolul al XV-lea şi al XVI-lea scrise în limba slavă, înRomanoslavica. Studii româno-slave”, XI, Bucureşti, 1965, p. 231.

49 Nicolae Grigoraş, op. cit., p.80.

50 Constantin Gane, op. cit., p.22.

51 După P.P. Panaitescu acest Ştefan, ce a domnit între cca. 1394 şi 1399 ( Istoria României.Compendiu, Ediţia a III-a, Bucureşti, 1974, p.513) nu ar fi fost fiul Muşatei  şi al lui Costea, ci un uzurpator (Constantin Rezachevici, op.cit., p.410).

52 Ştefan I a domnit asupra Moldovei din decembrie 1394 şi până în noiembrie (înainte de 28 ) 1399 (Constantin Rezachevici, op.cit., p.460).

53 Documenta Romaniae Historica A. Moldova ,vol.I, p.7.

54 Constantin Rezachevici, op.cit., p.460. Din căsătoria lui Roman I cu prinţesa lituană , a cărei onomastică nu ne este cunoscută, au mai rezultat doi fii şi anume Mihai şi Iuga-Iurie, care au fost botezaţi astfel după numele unor membri marcanţi ai neamului Koriatovici, fapt ce demonstrează apartenenţa mamei lor la acesta (Documenta Romaniae Historica A. Moldova ,vol.I, p.7; Mihai Costăchescu, op. cit., p. 612, 614).

55 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977, p. 391.

56 Istoria României în date, p.569.

57 Nicolae Grigoraş, op. cit., p.61.

58 Ibidem, p.58.

59 Baiazid I  Ildârâm, a fost sultan al Imperiului Otoman din 15 iunie 1389 şi până în 28 iulie 1402 (Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, 1976, p. 380).

60 Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan, p. 48-49; Constantin Rezachevici, Mircea cel Bătrân şi Moldova, p. 754-755; Idem, Mircea cel Bătrân şi lumea românească a vremii sale,  în „Magazin istoric”, nr. 9, Bucureşti, 1986, p. 9-10; Grigore Ureche, op.cit., p.74-75).

61  C. Racoviţă, Începuturile suzeranităţii polone asupra Moldovei (1387-1432), p.298; C. Cihodaru, Tradiţia letopiseţelor şi informaţia documentară despre luptele politice din Moldova în a doua jumătate a secolului al XIV-lea , în „ Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A.D.Xenopol din Iaşi”, V, Iaşi, 1968, p.30; Idem, Alexandru cel Bun, Iaşi, 1984, p.45; Veniamin Ciobanu, Ţările Române şi Polonia. Secolele XIV-XV, Bucureşti, 1985, p. 85; Ilona Czamanska, Moldawia i Woloszczyzna wobec Polski, Wegier i Turcji w XIV i XV wieku (Moldova şi Ţara Românească între Polonia, Ungaria şi Turcia în secolele XIV şi XV), Poznan, 1996, p. 56-57.

62 Documenta Romaniae Historica A. Moldova ,vol.I, p. 7; Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), p.459.

63 Nicolae Grigoraş, op. cit., p.60, cu bibliografia problemei.

64 Mihai Costăchescu, op. cit., p. 616-617.

65 Informaţii despre acest conflict şi despre ce s-a întâmplat cu Teodor Koriatovici vezi Jan Tegowski de Torun, Sprawa przylaczenia Podola do Korony Polskiej w koncu XIV wieku (Problema alipirii Podoliei la Coroana Podoliei la sfârşitul secolului XIV), p. 155-169.

66 Idem, Powiazamia genealogiczne wojewodow moldawskich Bogdanowiczow z domem Giedyminowiczow w XIV-XV weku (Legături genealogice între Bogdăneşti, voievozii moldoveni şi casa Giedyminovici în secolele XIV-XV),  p. 55; Idem, Sprawa przylaczenia Podola do Korony Polskiej w koncu XIV wieku (Problema alipirii Podoliei la Coroana Poloniei la sfârşitul secolului XIV), p. 165.

67 Ibidem, p.166.

68 Vasile Spinei , Moldova în secolele XI-XIV, Bucureşti, 1982, p. 385

69  I. Danilowicz, Latopisiec Litwy i Kronika ruska (Letopiseţul Lituaniei şi Cronica rusă), Vilna , 1827 , p. 51-52; Jan Tegowski de Torun, op. cit., p. 155.

70 Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1958,p.249,252,253; Constantin Rezachevici, op. cit., p.445, 455, 459; Nicolae Grigoraş, op. cit., p.35; Lia Bătrâna, Adrian Bătrâna, O mărturie arheologică despre relaţiile internaţionale ale Moldovei în vremea lui Bogdan I, în „Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie”, XXXIV, nr. 4, Bucureşti, 1983,p.326,328; Idem, O alianţă moldo-tătară în vremea lui Bogdan I, în „Magazin istoric”, nr. 5, Bucureşti, 1983, p. 12-14; Ştefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, p. 74,305; Idem, Taina mormântului domnesc de la Rădăuţi şi piatra de la Probota, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLV, nr.5-6, Iaşi, 1969, p. 369-371; Idem, Observaţii privind ordinea mormintelor voievodale de la Rădăuţi, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLVI, nr. 9-10, Iaşi, 1970 ,p.576-577; Idem, Din nou despre mormintele de la Rădăuţi-o ipoteză, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, L, nr. 1-2, Iaşi, 1974, p 126-128. Înmormântarea lui Roman I în Moldova denotă faptul că ipoteza conform căreia ar fi murit în afara hotarelor acesteia (ucis în luptă, în exil sau în captivitate) este complet eronată.

71 Istoria lumii în date, p. 569.

72 Nicolae Grigoraş, op. cit., p.61; Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, p. 249.

73 Mihai Costăchescu, op. cit., p. 607-608.

 

............................................................................

 

SUMMARY

The great and the sole ruler, Io Roman voivode, by the grace of God Lord of the land of Moldavia from the mountains to the sea”. This is how Roman I, “the hospodar” - who reigned between 1392-1394 - is mentioned for the first time in an act of donation issued on 30 March 1392. This the earliest internal Moldavian document kept until today. He was the son of Musata - the one who gave the name to the reigning dynasty of the Musats - and of Stephen, one of Bogdan I's sons. Among his great predecessors were Latcu (1365-1375) - his father's brother- and Petru II Musat (1375-1391) - his brother.

Although his reign was short, due to his exceptional qualities Roman managed to complete the territorial unification of Moldavia pushing its boundaries to the seashore. This fact is certified by the second internal document issued under his rule (18 November 1393).

By his coming to the throne Moldavia had gained substantial territory covering an area of just over 92,992 km2 and had become very prosperous. In 1388 prince Petru II lent 3000 silver roubles to king Wladislaw II Jagello, the khnez of Lithuania between 1377-1392 and king of Poland between 1386-1434.

According to the earliest document bearing prince Roman's seal he built a clay citadel fortified with wooden rampants raised around it on the left bank of the Moldavia river near the confluence with the Siret. Apparently he intended to establish his capital there. His wife, Anastasia, is buried at the Church of St. Vineri”, erected near there.

The prince's interest for the town named after him can be ex­plained by the fact that it probably had been his residence before tak­ing the power. On the other hand it was a promising choise because it lay at the crossroads of the  important trade routes and became an important costums point for merchants. His premature death prevented  him from carrying out his plans. In spite of the fact the town of Roman remained one of the princely residences alongside with Suceava and maintained this position until Alexandru Lapusneanu transformed lasi into the capital of Moldavia.

Another major preoccupation of the prince was the military organization.The first document he signed gives evidence of this fact. It is an act of donation towards 'our servant the brave loanels for his fealty and services' issued on 30 March 1392. This is the first known written mention of a donation of a feud made by the Moldavian princes. " Vitejii” had in the medieval Moldavia the status of the knights in west­ern Europe. They were given land for the courage and bravery shown on the battlefields. Roman's giving the 'viteaz'a gift of land proves his preoccupations with the defensive capacity of his country.

Documents show the existence of a princely council and men­tion high officials such as: vornic, stolnic,etc. They make reference to “jupanii” luga Giurgevici and Stetcu - who were related to the prince's family -, “pan” Bratul Netedul, Stanislav de lelova, vornicul Dragoi, stolnicul Iurie and his brother Andries, vornicul Vlad, Balita and Stancu, the sons of Barlici, the brave Dragos, Ghindea, Costea and Oris.The last document issued under his rule and dated 18 November 1393 records a certain Tador and his three brothers - who were given a gift of a village -,”jupan” Stetcu, mentioned for the second time - here named Stefan and reffered to as the prince's nephew - and all others officials who had been mentioned in the previous document, excepting the brave Dragos, Ghindea, Costea and Oris. At the same time the title of Bratul Netedul is changed from “pan” into “jupan”.

Remarkable for this prince is his attempt to impose - for the first time in the history of medieval Moldavia – the principle of the dynastyc continuity. His documents mention only his descendants as his legally successors, not his relatives. Preoccupied with strengthen  ing the princely authority Roman I abolished the autonomy of some feudal domains and citadels and this initiative incurred noblemen's hatred.

The discovery of coinage struck under his rule - silver groshi -show the remarkable development of the Moldavian economy and the intensification of the its commercial ties.

A skilful diplomat, the son of the Catholic Musata-Margareta promoted an external policy similar to that of his predecessor. He looked towards Poland aiming at an open alliance with his most powerful neighbour. On the other hand he attempted to withstand the expan­sionist tendencies of Hungary and of the Golden Horde.

Likewise his brother he accepted to be subjected to the Polish king but he didn't show himself in front of lagellon to make his vow. Moreover the document recording this event - issued on 5 January at Suceava - makes no reference to the date or the location of the cer­emony. The most significant detail is that Roman pledged to support the Polish army only in case it was in conflict with the Magyars or the Tartars. It was a treaty signed between two souvereign states on equal terms which excluded the possibility of economic obligations or the limitation of the princely authority. In accordance with the souvereign-vassal terms Moldavia benefited from the protection and aid of his neighbour in exchange for its military support. The agreement worked only for the neighbouring territories, the assistance for long campaign to remote places - Prussia, Lithuania - was excluded.

The relations between the two countries started to deteriorate soon. The main reason for this situation was Poland's delay in repay­ing its debt - in 1388 Jagello borrowed a large sum of money from Petru II Musat's Treasury giving Pocutia as a guarantee. This debt remained the source of a permanent conflict between the two parts which would last for one and a half century.

More and more discontented with his sovereign's attitude Ro­man allied himself with Teodor Koriatovici, the knez of Podolia, who had rebelled against the Polish king and his brother, the grand duke of Lithuania. In his action he was backed by Sigismund of Luxemburg , the Hungarian king who was interested in undermining the Polish au­thority. The Moldavians fought along with the Magyars in defence of  the Podolian fortresses and at the battle at Braclov - at the end of 1393 or the beginning of 1394. Koriatovici, defeated, sought refuge at the Hungarian court while his army retreaded to the Moldavian terri­tory. Roman carried on fighting and occupied Pocutia in July 1394. In the circumstances the Jagellons sustained the ascension of Stefan I -the son of one of Roman's sister - to the throne at Suceava. Having the support of the exiled boyars and a Polish army led by Swidrigailo, the king's brother, behind him, Sefan invaded Moldavia in September-October 1394 and took the power - which he maintained untill 1399. There is a lot of disagreement among the Romanian historians over the origin of this pretender. Some of them think that he was Roman I's younger brother, the others contest this possibility.

Little is known about the relations with Mircea the Old - the Wallachian prince - but apparently they were more than amiable. This is certified by the fact that after having lost his throne Roman sent his sons - Alexandra, the future prince of Moldavia Alexandra the Good - and Bogdan to Wallachia in the Basarab's custody. Mircea would help Alexandra to ascend to the Moldavian throne - according to some sources it was he who had helped Roman to become prince. The documents of the time show that Mircea led a strong army into the Moldavian territory, installed his protege as the ruler and took hos­tage the former prince, luga the Cripple. Forced to hold back the Ottomans - against whom he won a resounding victory at Rovine -the Wallachian prince could not personally intervene in backing the brave Musatin and the Moldavian prince was killed in a battle - ac­cording to another sources he took refuge in Hungary or he was caught by Swidrigailo and was taken to Poland were he died in captivity.

His remains are buried at Bogdana Church. As a token of re­spect, on 15 December 1479, his nephew, Stephen the Great, commisioned a beautifully carved tombstone in order to treasure up the memory of this prince who had put the interests of his subjects above everything refusing to send them to fight beyond the boundaries of his country because this fact was not to peoples' liking”.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)