Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Românce celebre (1)

Venera Dumitrescu - Staia, Canada

 

 

Smaranda BraescuSmaranda BRAESCU este o celebritate feminina în lumea aviatiei mondiale. Fiica unui răzeş din comuna Hânteşti din apropierea orasului Bârlad, s-a nascut în ziua de 21 Mai 1897, alaturi de fratele geaman Panait. Dupa Scoala primara care a urmat-o în comuna Vizuresti, parcurgând zilnic "per pedes" cei 5 km, la vârsta de 15 ani a urmat scoala profesionala din Bârlad. În acea vreme, un avion tip "Farman", pilotat de generalul Gheorghe NEGRESCU, a aterizat pe un islaz din apropierea orasului, în întâmpinarea primului rege al României - Carol I, care urma sa viziteze orasul si trupele din garnizoana.

(sursa foto: http:""www.constantinroman.com"blouseroumaine"page_quo_03.html)

 

În anul 1918 la Hântesti, s-a construit o scoala unde Smaranda este învatatoare. Dupa câtiva ani, a facut primul zbor cu un avion "Farman" pe aerodromul din Tecuci, ocazie cu care Smaranda a fost profund impresionata, deschizându-i calea spre celebritate în domeniul aviatic. Între anii 1924-1929, a urmat cursurile scolii de Belle Arte din Bucuresti, Sectia de Arta Decorativa si Ceramica, iar în anul 1928 a asistat la un mare meeting de aviatie, la care au participat un grup de parasutisti germani, care executau salturi, timp în care a cunoscut pe inventatorul german al parasutei HEINICKE, care vazând-o cât era de entuziasmata, a invitat-o în Germania, la Berlin, cheltuielile fiind suportate din împrutumul pe care i-l acordase profesoara ei Elena Muscan. În acelas an 1928, si-a cumparat o parasuta cu suma de 40.000 lei, de la firma Schroeder et Co., cu care Smaranda a realizat primul salt de la înaltimea de 600 m., în ziua de 5 Iulie 1928, devenind astfel PRIMA PARASUTISTA A ROMÂNIEI, România fiind a patra în lumea parasutismului european. În anul 1931, Federatia Aeronautica Internationala (FAI), în urma unei conferinte tinuta la Palatul Mogosoaia, presedintele Asociatiei Aeronautice Americane (AAA), felicitând succesul Smarandei, a invitat-o în America, unde a batut toate recordurile parasutismului de pâna atunci.

 

Ziarul timpului, UNIVERSUL, a strâns fondurile necesare în scopul continuarii performantei Smarandei, la care s-au adaugat si donatiile românilor-americani din Cleveland. În ziua de 19 Mai 1932, Smaranda a executat un salt de la înaltimea de 7200 m. autodepasind propriul record de 6628 m., numele ei fiind înscris în Cartea de Aur a aviatiei, declarata în acelasi timp "Sportiva no.1 a lumii", gloria ei aducând un mare serviciu României, anilor antebelici. Începând cel de-al doilea Razboi mondial, ea a participat pe ambele fronturi pâna în ziua de 9 mai 1945, când, revenid în tara, a urmat soarta multor aviatori condamnati la multi ani de închisoare în timpul ocupatiei rusesti, pentru "vina de a-si fi aparat patria". (N.subs. - Printre multi alti aviatori, condamnati pe nedrept cu ani grei de închisoare, mentionez si pe Cdt.col.av.Alexandru PAUN, pe care l-am cunoscut din copilarie, suferind si el pe nedrept puscaria din aceleasi motive, trecând în Eternitate în ziua de 5 Februarie 2006. (Vezi Rev.Aviatiei române). Smaranda Braescu a fost urmarita de securitate, arestata si judecata pentru "activitate anticomunista" (vezi rev.Memoria nr.14"1955). Dupa multe peripetii triste si tragice, Smaranda a contactat un cancer mamar.. trecând în Eternitate în ziua de 2 Februarie 1948, la vârsta de numai 50 de ani. (sursa foto: http:""www.airclub.rdsnet.ro"albums"album01"aal.jpg)
 

- Viata mondena si culturala a secolelor XVIII-XIX a fost marcata de trei femei? Cele trei "M", cum au fost numite în "high-life"-ul bucurestean. Ele au fost, Principesa MARIA, a doua viitoare regina MARIA a României (prima fiind Regina Elisabeta, sotia regelui Carol I, alias Carmen Sylva), casatorita cu Regele Ferdinand, nepotul regelui Carol I, urmând cel de-al doilea "M" - MARTHA Bibescu, castelana de Mogosoaia si cel ce-al treilea "M" - Printesa MARIA (Maruca) Cantacuzino, viitoarea sotie a marelui violonist si compozitor român - George Enescu.

MARUCA ENESCU-CANTACUZINO, s-a nascut în Moldova, la Tescani, în ziua de 18 Iulie 1878, parintii fiind descendenti ai vechii boierimi moldovene: Dimitrie Rosetti Tescani si Alice, nascuta Jora. Tatal ei s-a sinucis în 1896, motiv pentru care Maruca a fost profund marcata pentru toata viata, ea însasi încercând sa se sinucida în mai multe rânduri.

(sursa foto:http:""www.revistafelicia.ro"da_George_Enescu_si_Maruca_Cantacuzino,_o_iubire_devoratoare_1000635.htm)

Era caracterizata ca o persoana curioasa, cu stari depresive variind între exuberanta si taciturnism. Credea în magie si spiritism. A fost casatorita cu Mihai Cantacuzino, ministrul Justitiei în anul 1910, în guvernul Petre Carp, Titu Maiorescu si Ionel I.C.Bratianu, membru al Partidului conservator, condus de Take Ionescu, permitându-i-se Marucai sa continue a purta titlul de printesa, ceea ce dorise dintotdeauna, sa ramâna în rândul aristocratiei europene. În urma unui accident, sotul, Mihai Cantacuzino, moare în 1928 într-un accident de automobil, în urma caruia ramân cei doi descendenti, - Alice si Bâzu Cantacuzino. Dupa deces, Maruca revine la o aventura sentimentala avuta cu marele filozof român Nae Ionescu, profesorul si mentorul marilor cugetatori români - Mircea Eliade, Emil Cioran, C.Noica, Mircea Vulcanescu s.a. Mai târziu, Maruca a legalizat legatura cu George Enescu, începuta înca din 1914, când avea vârsta de 36 ani, viata ei continuând alaturi de Enescu, prin casatorie, pâna la moartea acestuia la Paris în anul 1955, unde de fapt este si înhumat. În testamentul compozitorului si violonistului celebru, a fost mentionat ca "va reveni în tara numai când nu va mai exista regim comunist"...

La începutul secolului, în Bucuresti, lumea mondena vorbea despre o adevarata rivalitate între "Cele trei M", respectiv MARIA - principesa mostenitoare, devenita regina a României, MARTHA Bibescu si MARUCA Enescu-Cantacuzino. În Memoriile Reginei Maria (pe care le posed), principesa Maria mentiona cu amuzament capriciile Marucai, nesinchisindu-se de comportamentul ei bizar si capricios, (...)"Maruca ma primea de multe ori alungita pe o canapea, întinzându-i mâna, fara a se ridica în picioare"... Viitoarea regina a României, scria ca ..."De fapt Maruca ocupa un loc de frunte în grupul prietenilor mei. Era uneori ciudata si avea, de netagaduit, o fire originala. Relatia ei te însufletea, dar în zadar, daca încercai sa-i contrazici ideile(... )Traia dupa bunul ei plac, fara sa-i pese de critici, care de multe ori erau necrutatoare" (...) Maruca avea manii, una dintre ele era gustul de a sta aproape în întuneric (...)Îi placea sa aiba multa lume în casa ei din Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei, palat care revenise copiilor lor, Bâzu si Alice, ea preferând însa "casa mica", aflata în spatele marelui palat, construit în mod special de Enescu, întreaga cladire fiind preluata ulterior de Uniunea compozitorilor, dupa 1946.

 

Regina Maria (foto stânga: sursa: http:""www.tkinter.smig.net"QueenMarie"images"Marie.jpg), în Memoriile sale, mai mentiona ca - "Maruca, printre alte anomalii bizare, îi placea sa ne adune în casa mica, supunându-ne zâmbitoarei ei tiranii, ea având o dragoste ciudata pentru absurd, în toate formele sale"(...) În ziua de 6 Septembrie 1946, G.Enescu si Maruca au parasit definitiv România, stabilindu-se într-un "banlieu" parizian, în vila de la Bellevue pe care au locuit-o pâna în anul 1950, când constrânsi sa-si reduca cheltuielile, s-au mutat într-un mic apartament din Rue de Clichy. George Enescu a murit în anul 1955, iar Maruca i-a supravietuit pâna în Decembrie 1972. Se retrasese în Elvetia la Vevey, într-un hotel luxos, pe malul lacului Leman, însotita permanent de o infirmiera, luând masa la restaurantul hotelului, dar în ultimul timp slabindu-i puterile, era servita în camera. În 1972, ramasitele ei pamântesti au fost aduse la Paris si înhumata alaturi de George Enescu, în cimitirul Pčre Lachaise, dupa dorinta testamentara a lui Enescu. Pe placa mortuara apare numele "Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescani", ultima ei dorinta, prezentându-se în fata Eternitatii cu esenta vietii ei: ORIGINEA si IUBIREA.

MARTHA BIBESCU, nascuta LAHOVARY (n.28 Ianuarie 1889, Bucuresti, dec.28 Ianuarie 1973, la Paris), facea parte din cele mai vechi si mai ilustre familii românesti cu traditie politica, diplomatica si culturala. Mama, Smaranda (Emma) Mavrocordat, descindea din ramura moldoveana a Domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatal, Ion.N.Lahovary, de-a lungul anilor fiind ministrul de externe al României la Paris si presedinte al Senatului României.

(stânga - sursa foto: http:""ro.wikipedia.org"wiki"Martha_Bibescu)

Martha Bibescu a primit o educatie într-o mânastire din Belgia cu specific românesc, fiind foarte talentata în scrieri. În anul 1905 s-a casatorit cu printul George-Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, devenind astfel printesa Martha Bibescu, dedicându-se în continuare scrisului. Martha Bibescu, intrând într-o familie princiara, din care mai faceau parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa de Noailles si Elena Vacarescu, dar si cu rude de origine franceza, din genealogie directa cu familia împaratului Napoleon Bonaparte. Dupa mai multe calatorii în multe tari ale lumii, printre care si Persia, unde printul George Valentin Bibescu primise o însarcinare diplomatica, Martha Bibescu si-a publicat la înapoierea în Franta în 1908, primul volum intitulat "Les Huit Paradis", alte scrieri interesante urmând de-a lungul anilor, pâna a murit. Începând din 1916, Martha Bibescu a condus la Bucuresti un spital pentru raniti, ramânând sub ocupatie germana, servind drept pretioase surse de informatii pentru Guvernul român refugiat la Iasi, unde se afla si Regina Maria.

 

Martha Bibescu, în ipostaza personificata de regina Elisabeta si regina Maria, drept "mama a ostasului român", de aceasta data în campania contra bolsevismului, când nu putea ramâne insensibila la marturisirile nepotului sau, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realitatile dramatice traite alaturi de camarazii sai din Regimentul 3 Artilerie Grea. În 1945, Martha Bibescu a plecat în Anglia, iar din 1955 a devenit membra a Academiei Regale de limba si literatura franceza din Bruxelles, în fotoliul care îl ocupase contesa Ana Brâncoveanu, devenita Contesa de Noailles. (Nota pers.: În anul 1972, am cunoscut-o pe Sarina CASSVAN la vârsta de 80 ani, scriitoare, care a trait jumatate din viata ei la Paris. Cu ocazia unui interview pe care i l-am solicitat si publicat în revista "Tribuna României" (1972), a povestit relatia ei directa cu Ana Brâncoveanu, contesa de Noailles, precum si cu Elena Vacarescu).


Cumnatul Marthei Bibescu, Anton Bibescu era prieten cu Marcel Proust, drept pentru care l-a întâlnit si Martha de nenumarate ori, admirând-o nu numai pentru frumusetea ei fizica, dar apreciindu-i foarte mult si scrierile.
 

HARICLEA DARCLEE - (stânga, sursa foto: http:""www.aol.ro"2001"01"imagini"hariclea.jpg), una din minunile lirice ale lumii. Hariclea Darclee s-a nascut în 10 Iunie 1860 în orasul Braila. A primit numele de Hariclea, derivat din numele patronimic al tatalui, Ion Haricli, care a fost dezamagit ca sotia nu-i daruise un baiat. Mama, Maria Haricli - nascuta Aslan - provenea din "os domnesc", fiind nepoata directa a Domnitei Mavrocordat. Din copilarie atrasa de pian, apoi urmând canto la prestigiosul pension Lobkovits din Viena, cu renumita profesoara de bell canto - Marchesi. La vârsta de 16 ani Hariclea a impresionat atât publicul cât si specialistii în canto. Parasind orasul natal, întrucât casa parinteasca fusese distrusa de inundatii, a ajuns la Bucuresti, unde a luat lectii de canto cu o frantuzoaica - M-me Le Kerre, aceasta fiind profund impresionata de talentul tinerei. În acel timp, Hariclea întâlneste pe locotenentul de cavalerie Iorgu HARTULARI, erou al Razboiului din 1877, care frecventa de mai multa vreme casa Haricli. Sentimentele sunt reciproce, acesta cerând-o în casatorie, însa spre nemultumirea generala a familiei, mai ales a mamei, care nu a putut concepe ca "fiica ei sa se marite cu un barbat fara avere si fara perspective de viitor..."- era de fapt conceptia timpului, care a durat foarte multa vreme în România, pâna prin anii 1930, când ofiterii erau considerati "oameni saraci", în schimb, prin casatorie legea militara pretindea ca viitoarea sotie sa aiba o "zestre" de 20000 lei. Totusi, casatoria religioasa a avut loc în Februarie 1881, la Biserica Alba din Bucuresti (Cal.Victoriei) mama miresei însa, neparticipând la aceasta unire a cuplului îndragostit.

La scurt timp dupa casatorie, vraja dragostei se risipeste, casnicia fiind marcata de crizele sotului gelos, la care s-a adaugat si patima jocurilor de noroc. Au urmat mari probleme financiare care au distrus definitiv armonia cuplului, urmând revenirea la Braila, unde Hariclea a început o colaborare muzicala cu George CAVADIA, pianist si organizatorul unor mici serate muzicale în propria-i casa. Mai târziu, cuplul s-a mutat la Iasi, unde situatia materiala precara, precum si continuarea neîntelegerilor dintre cei doi au luat amploare, ulterior Hariclea hotarându-se sa divorteze în 1883, aflând în plus ca în viata sotului intervenise si o relatie extraconjugala. Când totusi se hotarâsera sa plece la Paris, în Aprilie 1886, ca sa continue lectiile de canto, constienta si încurajata de valoarea vocii ei, afla ca este însarcinata. În luna Iulie 1886, naste un baietel, iar ea continua sa ia lectii de canto cu Marie SASSE la Paris.

Celebrul compozitor Charles GOUNOD, a distribuit-o pe Hariclea în rolul Julietei din opera "Romeo si Julieta", cu prilejul Expozitiei mondiale de la Paris în anul 1889. Mai târziu, Hariclea apare pe scena Operei Mari din Paris, în primul rol liric, interpretând rolul Margaretei din "Faust". A urmat o glorie internationala a Hariclei Darclee pe scena Scalei din Milano, care, în ciuda bine-cunoscutei exigente a publicului milanez, Presa s-a aratat elogioasa de debutul ei, în 26 Decembtrie 1890. Se spune ca în acea perioada, atât compozitorul Ruggiero LEONCAVALLO, cât si MASCAGNI erau îndragostiti de ea - era frumoasa si cu o voce de aur.
Hariclea Darclee a înregistrat noi si mari succese la Petersburg si Madrid. În anul 1897 s-a finalizat divortul cu Hartulari, ramânând singura sa se lupte cu destinul, sotul retragându-se pâna la sfârsitul vietii la Cotnari, despartit de multa vreme - sufleteste - de familie.
Hariclea era poliglota, vorbea curent germana, franceza, italiana ,spaniola, engleza, greaca si nu în cele din urma si rusa, cucerind astfel publicul din întreaga lume, considerând însa, ca cel mai mare triumf a fost cel "de acasa", pe scena Operei de la Bucuresti (N.B.Se numea Teatrul liric, în stilul operei din Viena, care se afla în Piata Valter Maracineanu - lânga Cismigiu, bombardat în anul 1945, ca si Teatrul National de pe Calea Victoriei, în acelasi stil).

La sfârsitul secolului XIX, Hariclea era considerata, potrivit presei de peste Ocean, "Cea mai mare cântareata lirica a zilelor noastre". Dar, diva americana Nelly MELBA, care se temea de talentul Hariclei Darclee, a avut "un cuvânt important de spus..." la Opera Metropolitana din New York, motiv pentru care au fost anulate spectacolele ei. Viata a continuat, iar în 1906, cu ocazie premierei operei "Tosca" (Puccini) în Italia, se întâlneste cu baritonul Eugenio GIRALDONI, care a facut o mare pasiune pentru ea. Diva nu l-a încurajat, dar nici nu l-a respins, iar într-o buna zi, aflându-se amândoi pe un vapor care-i ducea spre Argentina, cântaretul si-a luat "inima în dinti", declarându-i sentimentele de dragoste. Hariclea spunea ca - "Eugenio este singurul barbat pe care îl iubeste cu adevarat, pentru prima si ultima oara în viata". Dragostea lor este supusa însa unor mari încercari iremediabile. Datorita faptului ca erau mereu despartiti din cauza obligatiilor profesionale, Hariclea a luat decizia divortului dupa 4 ani de casatorie. Ulterior, Eugenio s-a casatorit în Rusia, cu fiica unui print caucazian, cu care a avut si un copil.
Cariera Hariclei Darclee desfasurata pe parcursul a 30 de ani, s-a încheiat odata cu primul razboi mondial, când a preferat sa se retraga, datorita primelor semne de alterare a vocii. Ultimul specatol l-a sustinut în luna Mai 1918, la Teatrul Pergola din Florenta, dupa ce fusese catalogata de Enciclopedia dello Spettacolo (1950) ca "cea mai mare cântareata a lumii timp de 25 de ani.

- În Septembrie 1936, se întoarce definitiv în România dorind sa gaseasca un post la Conservator sau la Opera, care sa-i asigure o viata decenta, fiind hotarâta sa puna bazele unei Scoli românesti de canto, dar nu a reusit sa-si împlineasca visul; România era pe "picior de razboi". În acei ani a locuit într-un hotel modest - "Bratu" - pe Str.Polizu, în apropierea Garii de Nord, amânând mereu plecarea la casa din Cotnari, în speranta ca va obtine o catedra de canto sau, în cel mai rau caz, o pensie de batrânete, cu toate ca dictionarele muzicale ale timpului o desemnasera ca "una dintre cele mai înzestrate reprezentante ale artei lirice din toate timpurile". Regele Carol I, care a apreciat-o foarte mult, i-a oferit Ordinul "Bene Merente Clasa I".

- În Decembrie 1938, s-a internat la Spitalul Filantropia din Bucuresti, diagnosticul fiind tragic - sarcom hepatic, trecând în Eternitate în dupa-amiaza de 10 Ianuarie 1939. Este înhumata în Cimitirul Bellu din Bucuresti, funeraliile fiind finantate de Ambasada Italiei din Bucuresti.

Aca de BARBU- (sursa foto : dintr-un vechi ziar din colectia doamnei Dumitrescu-Staia), renumita cântareata de opera , nascuta în 1893 - decedata în 1958, directoare si profesoara de canto, se înscrie printre primii fondatori ai Operei Române din Cluj. Prin Decretul Regal din 30 Martie 1946, sub domnia Regelui Mihai, a fost înfiintata Opera Nationala din Timisoara, directoarea Operei fiind însasi Aca de Barbu. Pentru inaugurarea Operei, s-a ales opera "Aida" , fiind considerata una din cele mai fastuoase opere ale lui Verdi. În acea vreme se lucra si se repeta la Opera, începând cu ora 7 dimineata pâna seara la orele 23, cu placere, dragoste si daruire pentru muzica, în ciuda lipsurilor timpului, Aca de Barbu fiind tot timpul prezenta, constituind un exemplu pentru toti cântaretii si colaboratorii.
Înainte ca Aca de Barbu sa cânte pe scena Operei din Cluj si apoi Timisoara, s-a afirmat si pe scene europene, printre care în rolul Maddalenei din opera "Rigoletto" la Opera din Hamburg, în anul 1914.

N.B. Regret ca nu am mai multe date privitoare la viata neuitatei Aca de Barbu, cu toate ca ne înrudeam prin alianta, din partea mamei mele. Am cunoscut-o personal pe "tanti Aca" prin anii 1943, si stiu ca era casatorita cu Dr.Bireescu, originar din Lugoj, înrudit cu mama mea. În continuare am mentinut oarecari relatii cu fiica lor - Baby Bireescu si fratele acesteia, care ulterior a plecat la Paris, unde am aflat ca a si decedat în urma cu câtiva ani. Pe Baby, o întâlneam deseori la Redactia revistei "Tribuna României", unde uneori colabora si aceasta pâna în anul 1987, iar de atunci i-am pierdut urma...

 

Venera E.DUMITRESCU-STAIA

Canada

 

Partea II-a din seria "Românce celebre"  de doamna Dumitrescu-Staia o puteţi citi aici >>

 

Comentarii de la cititori

 

-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:'Comentariu'
2. Tema / articolul / autorul::'Aca de Barbu'
3. Numele si prenumele Dvs.:'Oprea Valeriu'
4. Adresa Dvs. E-mail:'opreaval@yahoo.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):'0232260541 '
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0745356301'
7. Textul mesajului Dvs.:'Cu interes am citit articolul despre marea Aca de Barbu. Ma asteptam insa sa gasesc si un comentriu legat de prietenia cu tenorul Traian Groz(s)avescu, fata de care, dupa cate stiu , a nutrit o deosebita prietenie , vietile lor impletindu-se si despletindu-se in mod dramatic.
Cu stima ,

V. Oprea Iasi Romania'


 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)