Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

ROMĀNI ĪN  « LEGIUNEA STRĂINĂ »

Eroul caporal aviator IOAN N. ROMANESCU (1895 – 1918)

O VIAŢĂ DĂRUITĂ LIBERTĂTII,  UNITĂTII ŞI PROSPERITĂTII EUROPEI

Cu numeroase ilustraţii - fotografii şi documente de epocă din partea autorului (copy right)

 

Dr. Luchian DEACONU, istoric (foto)

 

         Cel ce-si propune să scrie despre “Legiunea străină”, armata despre care istorici militari spun că este cea mai profesionistă si mai galonată din lume, stie că  abordează un subiect care a căpătat o aură de legendă. De-a lungul a peste 175 de ani de existentă, īncepīnd din 1831, cīnd a fost creată de regele Frantei, Ludovic Filip, « Legiunea străină » a demonstrat īn zeci de bătălii : īn Algeria, Spania, la Sevastopol si Alma īn Crimeea, la Magenta si Solferino īn Italia, la Camerone īn Mexic, īn războiul franco-prusac, īn primul si al doilea război mondial, īn confruntările din Indochina, Africa de Sud, Golf, Cambodgia, Somalia, Congo, Ruanda, Sarajevo, Bosnia, Macedonia, Cosovo, calitatile de exceptie ale ostasilor săi, care au doborīt toate recordurile de curaj, rezistentă, vitejie, eroism, abnegatie, disciplină, jertfă si sacrificiu. Ostasii Legiunii au devenit simbolul militarului profesionist de elită, al soldatului ideal. Datorită meritelor “Legiunii” si calitătilor ostasilor săi, zecile de natiuni din rīndul cărora s-au īnrolat voluntarii care au devenit« fiii Frantei nu prin sīngele primit ci prin sīngele vărsat », consideră un titlu de mīndrie natională faptele de arme ale bravilor legionari. Elogiind rolul « Legiunii », Lyautay, unul din comandantii de exceptie, considera că: « Nu vor putea fi evidentiate īndeajuns niciodată, nici meritele si calitătile acestei trupe admirabile si nici sansa de care s-a bucurat Franta de a o avea īn serviciul său ».

         Iată motivele care ne-au determinat să abordăm o temă care n-a fost cercetată īndeajuns : Romānii īn “Legiunea străină”. Chiar si numai lista conationalilor īnrolati īn « Legiunea străină » este greu de realizat, īn conditiile īn care din 1831 pīnă īn 1961 peste 1.500 de romāni au făcut parte din această armată de elită, iar īn 2003 Romānia a ocupat locul doi, după Franta, cu 138 candidati  (Sursă: http://Légion étrangčre-wikipedia). Si, cum cea mai sigură cale pentru a descoperi istoria specială a « Legiunii străine » rămīne aceea de a-i cunoaste pe admirabilii săi ostasi, viata, faptele de vitejie si jertfa lor, ne propunem să īncepem cu abordarea unui eveniment istoric major, cu primul război mondial, deoarece din 1914, momentul declansării luptelor, si pīnă īn 1918, cea mai mare parte a efectivelor ei a fost detasată īn Franta pentru oprirea invaziei trupelor germane.

 

Legiunea străină - (jos, fotografie de epocă ) Sursa foto: http://www.greatwardifferent.com/Great_War/French_Soldier_6/Legion_02.htm

 

In repertoriul site-ului “Memoires des homes”, care cuprinde numele a peste 1.300.000 de militari cărora li s-a conferit mentiunea “Mort pour la France”, am descoperit, numai la specialitatea aviatiei, cinci aviatori romāni care s-au īnrolat īn “Legiunea străină”. Cei cinci voluntari sunt : sublocotenentul August Vasilescu, născut la Galati īn 1893, caporalii piloti Pappia Ariste, născut īn Mehedinti īn 1897, Radu Beller, Alexandru Danielescu si Ioan N. Romanescu. Fiecare dintre bravii piloti necesită o abordare si o prezentare detaliată a vietii si a faptelor lor.

Asupra vietii unuia dintre ei s-au aplecat, īncă din zilele care au urmat sfīrsitului său tragic, mai multe personalităti politice si culturale romāne si franceze : Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, Emil D. Fagure, Albert Thomas. Acesta este Ioan N Romanescu, tīnărul căruia destinul i-a hărăzit numai 23 de ani de viată pentru a-si īmplini dorintele si idealurile, pentru a-si valorifica inteligenta si talentul.

 

 

    

 

         Viata atīt de scurtă si destinul tragic al eroului romān unesc peste timp, prin izvoarele unui curcubeu imaginar, patria sa, Romānia, de tara unde s-a născut si de cea care l-a adoptat, de Belgia si de Franta.

Vă invit să-l īnsotim pe « copilul viteaz » al Romāniei, cum l-a numit Nicolae Iorga, pe drumurile vietii, de-a lungul si de-a latul Europei.

« Scumpul meu Ionel – scrie mama eroului - s-a născut  la Ličge, īn Belgia, la 14 aprilie 1895, ora 9,20 dimineata. S-a născut cu o sensibilitate excesivă. Ochii lui albastrii, cu genele lungi, atentia lui ce se fixa cu curiozitate asupra fiecărui obiect ; figura lui delicată, cu ochi adīnci si sclipitori, surīsul atīt de bun, de discret si inteligent – statura lui mlădioas㠖 inima lui bună care se apleca cu blīndete spre omul din popor - cu multiplele lui īnsusiri părea sortit să fie fericit, viata să-i fie usoară . Avea 5 ani, cīnd m-am īntors la Craiova. La īntrebarea pe care i-am adresat-o : « Unde vrei să trăiesti, la Ličge sau aici ? », a răspuns : « Aici, pentru că aici sunt obiecte de portelan frumoase si covoare frumoase ».

Universul casei părintesti īl plasează pe filonul de vibratie sufletească al īnaintasilor, pandurul Ionită din oastea lui Tudor Vladimirescu, răpus la Drăgăsani īn 1821, bunicul Petrache, deportat după revolutia de la 1848, si generalul Stefan Fălcoianu, tatăl mamei sale, seful statului major al armatei romāne īn războiul din 1877-1878 ; l-a adus īn compania unor mari personalităti ale literaturii, artei, stiintei: Regina Elisabeta, Elena Văcărescu, George Enescu, Barbu Stefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Alexandru Macedonski.

Ionel a păstrat īn comoara amintirilor parfumul serilor « de-acasă », mīngīiate de muzică si poezie, al colocviilor despre literatură, muzică, artă, istorie, al aniversărilor si sărbătorilor traditionale. Casa părintească, bijuterie de arhitectură fermecătoare, proportionată si echilibrată, saloanele bogat decorate si mobilate cu piese stil Ludovic XIV, XV, XVI, cu sobe, vitralii si luminatoare ce degajau elegantă, monumentalitate, solemnitate, creind o atmosfera de liniste si ospitalitate, l-au īnsotit pīnă īn ultimele clipe ale vietii. De pe frontul francez, la 15 septembrie 1918, le scrie părintilor, aflati īn Norvegia : « De multe ori mă gīndesc la voi, la tine, la mama, la fratii cei mici. Iti aduci aminte de pomul de Crăciun, la Craiova. Eram toti pe līngă voi si noi jucam piesa de teatru. Ce frumos era ! Aceste timpuri vor reveni, fii sigur. Noi vom fi un pic mai mari, dar vor fi altii mai mici. De la cei mici va veni bucuria ta. Gīndeste-te cītă bucurie te asteaptă īncă ! Pentru acest viitor, pentru acesti copii, pentru serile linistite īn jurul focului de iarnă si a brădutilor de Crăciun, ne batem noi acum. Fie si numai amintirea acelor lucruri risipeste orice īndoială īn privinta utilitătii sacrificiului. Cei dragi, de acasă, nu trebuie să se īndoiască de aceasta…La ce ar servi să ne expunem viata, dacă nimic nu s-ar schimba īn bine după aceea ? O să ne revedem curīnd, foarte curīnd, cu totii, īn jurul pomului de Crăciun.»

Copilăria, adolescenta si tineretea lui Ionel Romanescu nu semănă cu cea a fratilor, colegilor si prietenilor săi. « Avea  - īsi aminteste Lucia Romanescu - un spirit cercetător, īntreprinzător, căuta să descopere ceea ce cu putină stăruintă ar fi putut găsi īn cărti. Vorbind odată despre inventiile lui privitoare la aeroplane, generalul Coandă i-a spus : «  Mon enfant, vous perdez votre temp ă chercher ceux qui est dčja inventé ».

Copilul Ionel a comprimat si a exclus din preocupările sale timpul pe care cei de vīrsta lui l-au acordat jocurilor, povestilor, distractiilor si plimbărilor. A iubit cu patimă devoratoare stiinta, īndeosebi mecanica. L-au pasionat masinile, motocicleta, avionul. Sosit īn Capitală, īn 1914, a devenit spaima gardistilor, cutreierīnd străzile cu o iuteală uimitoare pentru acele vremuri īntr-un sasiu de 15 kg, făcut din stinghii si sīrmă, la care montase un motor sforăitor.

Copilăria lui coincide cu īnceputurile aviatiei. Este perioada despre care site-ul « Histoire de l’aviation », evocīnd numele celor dintīi constructori de aparate de zbor cu motor precizează : «Aceasta nu trebuie să ne facă să uităm numele celor care au făcut mari progrese īn aviatia cu ajutorul planorului : īn primul rīnd germanul Lilienthal, apoi scotianul Pilcher, americanii Montgomery si Maloney, francezii Ferber, Charles si  Gabriel Voisin. »

Dispunem de dovezile necesare pentru a completa această listă onorantă a precursorilor aviatiei cu un nou nume romānesc, cu cel al elevului Ioan N Romanescu.

 

   

  

 

Am precizat deja că Ionel Romanescu a fost atras ca de magnet de aeroplan, inventie miraculoasă care s-a născut si a crescut odată cu el. Si-a procurat cărti si reviste despre primii zburători. Si-a dedicat, total si neconditionat, timpul documentării, proiecării si constructiei de planoare, īnvătării si desăvīrsirii pilotajului. « Din Paris – īsi aminteste fratele său, Marcel - īi sosiseră primele tratate de aviatie. Studiase cercetările lui Marey care-i īntăriseră convingerea că va putea să zboare». Fratii si colegii de la Institutul « Javait », de la Scoala de băieti nr. 3 « Ion Heliade Rădulescu » si de la Liceul « Carol I », unde a studiat, īsi aminteau că filele caietelor lui erau pline de păsări fantastice.

In timp ce părintii priveau cu rezervă si cu teamă experientele de zbor ale fiului lor, pe care colegii īl numeau « soferul aerului », spiritul iscoditor si dorinta neastīmpărată a copilului a devenit vointă si proiect. Vroia să construiască, vroia să zboare cu aparate realizate cu mīinile sale.

« Era īn el atīta dragoste de mai bine – spune Marcel -, īncīt si-ar fi dat toate puterile, tot sufletul, ca să dăruiască ceva nou stiintei». Aprecierea fratelui mai mic nu este doar o afirmatie  fără acoperire, ea reflactă un adevăr care a fost consacrat de munca, dăruirea, dragostea, pasiunea, talentul si īncrederea adolescentului pe care doar sfīrsitul prematur l-a īmpiedecat să-si īmplinească destinul omului de stiintă si al inventatorului care se anunta, alăturīndu-se lui Aurel Vlaicu, lui Traian Vuia si lui Henri Coandă. Realizările sale au demonstrat din plin calitătile, talentul īnnăscut si vointa de neoprit care l-ar fi putut impune īn galeria selectă a asilor aviatiei.

Si-a amenajat īn podul casei un mic atelier īn care, din stinghii date la rindea, din cīteva mosoare de sīrmă si bucăti de tablă tăiate si găurite cu unelte primitive, a alcătuit coada si aripile unui biplan. A abandonat primul proiect si a īnceput să construiască un monoplan pe care l-a botezat Nr. 2. In cele din urmă, după multă  trudă si transformări succesive, īn 1910, la vīrsta de 15 ani, realizează planorul nr. 3, un biplan pe patine cu care, tras cu o funie de doi colegi de scoală, s-a ridicat la īnăltimea de 70 cm pe hipodromul din Parcul Bibescu.

In vacante, īn prezenta mamei, a fratilor si a prietenilor, la statiunea Movilă, care a devenit ulterior Carmen Sylva si apoi Eforie Sud, si-a luat zborul de pe malul stīncos pe plajă cu « un monoplan mic, de o simplitate rară, pe care īl demonta īn 15 minute si-l ducea īn spinare ».

  

  

Asa dar, suntem īn 1911, anul cīnd Ionel Romanescu a realizat primul zbor cu planorul pe tărmul romānesc al Mării Negre.

Toate aceste realizări, probate de documente, fotografii, mărturii, au fost rodul creatiei unui adolescent īnzestrat cu un talent tehnic nativ si cu o vointă pe care n-au putut s-o oprească nici părintii, nici dascălii si nici frica de primejdiile care-l pīndeau. Respingīnd obiectiile si sfaturile familiei, suportīnd cu stoicism măsurile punitive luate de părinti, tīnărul constructor de planoare a continuat. Abia mult mai tīrziu, va consientiza pericolele la care s-a expus. « Am făcut multe greseli si mari prostii. M-am schimbat mult. Iti promit că voi iesi din război cuminte si bine pregătit pentru viată », le va scrie, de pe front, părintilor. 

Pentru a-i struni firea independentă, pentru a-l abate de la pasiunea primejdioasă a zborului cu planorul, părintii l-au « exilat » la Liceul internat « Costache Negruzii » de la Iasi. Dar, după doar cīteva luni de la sosirea la noua scoală, īn aprilie 1912, si-a luat zborul cu noul biplan pe care l-a construit aici.

Implinise 17 ani cīnd primul planor realizat la Iasi si zborul cu el au fost recunoscute oficial de publicatia «La Revue Aérienne». La 12 octombrie 1912, redactia revistei pariziene confirmă primirea documentatiei  expediată de elevul Ioan Romanescu din clasa a II-a de la Liceul internat din Iasi. «Am primit scrisoarea dumneavoastr㠖 precizează răspunsul redactiei « Revistei Aeriene » - ca si interesantele fotografii care o īnsotesc. Sunteti, fără īndoială, cel mai tīnăr constructor de planoare. Ne face plăcere să publicăm, īn unul din numerele noastre viitoare, documentele pe care ati binevoit să ni le trimiteti. Primiti, domnule, asigurarea sentimentelor noastre de deplin devotament. Pentru director, M. Noyer. »

Asa dar, « Revista Aeriană » i-a atribuit īn anul 1912 lui Ioan N. Romanescu calficativul de “cel mai tīnăr constructor de planoare”. Recunoasterea de către « Revista Aeriană » a fost, pentru tīnărul inventator, un imbold si o īncurajare, a reprezentat consacrarea internatională realizărilor tīnărului inventator.

    

 

    

 

Destinul său de constructor de planoare si de pilot fusese conscrat.

Cel de al patrulea planor, un biplan cu cīrmă si profunzime īn fată, tip Canard, l-a īnceput īn toamna lui 1912 si era aproape terminat īn 1913, cīnd l-a abandonat.

A urmat aparatul nr. 5, tot biplan, pe care l-a construit īn cazarma Regimentului de rosiori. De data aceasta avīnd profundorul si directia īn spate, sistem devenit clasic, prevăzut cu volan pentru pilotare, cu fuselaj īnchis si cu o formă aerodinamică, planorul a fost botezat « H. Rollet 5 » si a fost īncercat īn zbor pe dealul Copoului. Cu « H. Rollet 5 » se īncheie « exilul Moldav » al studiilor liceale.

Dar trebuie să remarcăm faptul că etapa ieseană a coincis cu o nouă premieră natională: cu constituirea « Asociatiei infrarosilor », prima Scoală de constructori de planoare din Romānia, din rīndurile căreia au iesit aviatorii Puiu Teodorescu, fratele scriitorilor Păstorel si Ionel Teodoreanu, August Vasilescu si Horia Hulubei.

Ea marchează totodată trecerea la o fază superioară a creatiei tehnice a tīnărului inventator, proiectarea si constructia de avioane. 

In 1914, Ionel Romanescu a revenit la Liceul « Carol I » din Craiova, iar de la 1 octombrie s-a īnscris la Facultatea de stiinte a Universitătii din Bucuresti, sectia Matematică. Sosind īn Capitală, Romanescu cercetează cu atentie constructia aeroplanelor franceze din dotarea armatei romāne. Inarmat cu noile cunostinte, pune īn lucru, īn 1915, īn sala de gimnastică a Scolii militare din Craiova, un biplan mare, de tipul « Canard Voisin » care, prin modificările aduse de el, prin concentrarea tuturor cīrmelor īntr-un singur volan, prin greutatea relativ mică si prin simplificarea si īngrijirea constructiei, urma să fie o noutate pe tărīmul aviatiei. Constructia aeroplanulului continuă si īn 1916. Plănuia chiar să transporte aeroplanul la Bucuresti pentru a fi īncercat si brevetat.

In arhiva familiei s-a păstrat adresa de răspuns pe care a primit-o de la subdirectorul superior al Scolii de aviatie a artileriei de pe līngă Ministerul de Război, la 12 august 1915. « La suplica Dv. – se precizează īn adresă -, am onoarea a vă face cunoscut că pentru a se putea aviza asupra cererii ce faceti, este nevoie ca aparatul īn cestiune să fie adus la Bucuresti (Centrul de aviatie Cotroceni) spre a fi supus unor prealabile cercetări ».

    

 

Acest act oficial are o valoare documentară exceptională pentru istoricul aviatiei romāne. El confirmă o realizare tehnică de exceptie, construirea primului avion la Craiova de către studentul Ioan Romanescu, īn vīrstă de 20 de ani, si īnscrie numele inventatorului īn galeria pionierilor aviatiei romānesti.

Din păcate pentru tīnărul inventator, viforul nimicitor al primului război mondial va cupride si Romānia, abătīnd drumul vietii sale spre alte priorităti. Urmările hotărīrii Romāniei de a intra īn război au fost, pentru zeci de mii de studenti romāni, definite de fratele eroului prin sintagma edificatoare « Ostasul  ucise pe omul de stiintă ». Si, īntr-adevăr, cīt de multe si de mari talente au fost zdrobite de moara nimicitoare a războiului.

Războiul nu i-a mai lăsat soldatului Romanescu timp pentru realizarea proiectelor aviatice. «In timpul liber dintre misiunile de patrulare – aflăm din articolul “Caporalul aviator Ion Romanescu”, publicat īn “Neamul Romānesc” din 16 martie 1936 - urmăreste perfectionarea inventiilor sale, căutīnd să pună la punct un avion rapid, pentru timpurile de după război, botezat « La mouche », mult apreciat de inginerul inventator Béchereau si inginerul Déscamps ».

Format si educat īn sentimentul datoriei fată de neam si tară, Ioan N Romanescu s-a īnrolat voluntar īn armată la numai cīteva zile după izbucnirea războiului, īn 1914. Din declaratia pe care a dat-o tatăl său, la 14 septembrie 1914, aflăm : « Subsemnatul, tatăl tīnărului Ioan N. Romanescu, care doreste a se angaja voluntar īn Batalionul de Specialităti, Sectia Aviatiei, declar că consimt a contracta acest angajament īn armată īn conditiunile pervăzute de legea de recrutare.»

As adar, desi nu īmplinise vīrsta pentru fi chemat sub arme si cu toate că Romānia se declarase neutră, Ioan N Romanescu s-a īnrolat voluntar īn aviatie īncă din 1914.

Cum se explică si cum motivează tīnărul această hotărīre ? Ce l-a īmpins īn calea primejdiei, a pericolului si a mortii ?

 

 

« Era un student la Universitătii noastre – scria Nicolae Iorga – si războiul l-a chemat la sine prin puterea ineluctabilei datorii…E la dīnsul, ca si īn tinerii popoarelor īn plină expansiune, o nesfīrsită dorintă de fapte si o nesfīrsită bucurie de viată. » Chemarea datoriei este prezentă si īn scrisorile pe care ostasul le trimite părintilor. « Nu mai pomeni chestiunea rezervelor de energie pentru după război – īi scrie mamei sale la 28 aprilie 1918 -. Nu e numai Franta sau Anglia care sunt īn primejdie si care trebuiesc apărate, libertatea generală este amenintată acum mai mult ca oricīnd…Am īmplinit, ieri, 23 de ani si īncep să profit de lectiile de datorie  pe care voi mi le-ati dat, datorii către societate, chiar dacă aceste datorii stīnjenesc interesele noastre particulare sau dacă īndeplinirea lor ne face să suferim īn afectiunile noastre…Cīt de mult as vrea să fiu cu voi, īmpreună, īn familie, pentru a nu vă mai părăsi. Dar, pīnă atunci, datoria. Dacă voi avea nenorocul să cad īn luptă, voi nu veti avea de ce să rositi mai tīrziu cīnd vă vor īntreba, care vă sunt drepturile la libertate. Veniti īn Franta pentru a vedea datoria īmplinindu-se simplu, fără fraze si fără tīnguială.»

Totodată, īnrolarea īn specialiatea aviatiei īi aduce satisfactia īmplinirii visului vietii sale, pilotajul, zborul spre īnăltimile cerului. « Care din zburătorii din timpul războiului – scria unul din colegii săi – nu-si aminteste azi de un tīnăr īnalt, cu trăsături fine si cu o căutătură visătoare, īn care īnsă pīlpăia flacăra unei vointe de neīnfricat ? Pasionat al acestei năzuinte ce a ridicat pe om la īnăltimea zeilor antici, īncadrat cu calităti de tehnician, născocise el īnsusi – păsind pe urmele lui Vlaicu – o masină de zburat, pe care nu a avut nici timpul, nici norocul să o realizeze. Din cauza lipsei de avioane pe frontul nostru, neputīnd lua parte ca zburător la luptele glorioase de la Mărăsti si Mărăsesti, si fiind trimis la Scoala de pilotaj de la Odesa, primeste, īn sfīrsit, « botezul văzduhului ». 

Bucuria imensă a zborului cu avionul o īmpărtăseste părintilor si prietenilor. « Azi am avut fericirea să-mi văd visul īndeplinit, īi scrie din Odesa, la 20 decembrie 1917, tatălui său. Am zburat pentru prima dată pe Nieuport. Aparat foarte mic, extrem de rapid, extrem de maniabil si imposibil de rupt īn aer. Eram īncă la Botosani cīnd s-a făcut selectia īn seria mea si am fost toti trecuti pe « Maurice Forman » deoarece, afară de mine, toti erau slabi si nu puteau să mă retie, singur, pe Nieuport. Deoarece eram caporal, ar fi tipat locotenentii, sublocotenentii, plutonierii si sergentii, «cum trece un caporal si pe ei nu ». Asta mi-a răspuns profesorul, lt. Savu…Din mai pīnă acum, īn decembrie, am fost trambalat de cinci ori de pe Maurice Forman pe Nieuport si invers. Hotărīrea de azi mă consacră definitiv si fără apel, pilot de vīnătoare ».

Visul din copilărie si adolescentă i se īmplinise. Asa cum reiese din scrisorile de pe front, ar fi putut să facă dovada calitătilor de pilot īn bătăliile de la Mărăsti si Mărăsesti, dacă criteriile de apreciere a valorilor ar fi fost respectate.

         S-a scris adesea despre faptele de arme ale tīnărului aviator. Bombardier la Turtucaia, cu scoala la Bīrlad si la Botosani, unde iese ca pasărea Phoenix dintr-un aparat făcut tăndări, rigorile si privatiunile vietii de ostas.

Revolutia bolsevică din octombrie 1917 si tratativele Rusiei cu Germania, pun Romānia, la sfīrsitul lui 1917 si īnceputul lui 1918, īntr-o situatie disperată. Fiind la Odesa, cu unitatea sa, este arestat de bolsevici, alături de 37 ofiteri si piloti romāni, la 29 ianuarie 1918. Au fost īncarcerati pe vasul « Printesa Ecaterina Oldenburg », de unde este eliberat la 15 februarie. Face demersuri pentru a-i salva pe colegi si īndeplineste serviciul de translator īn tratativele dintre bolsevici si reprezentantii misiunii militare franceze. Intīmplările din acele zile le-a consemnat pe mici bucăti de hīrtie pentru tigări pe care le-a ascuns īn bocanci pentru a nu fi descoperite de patrulele bolsevice.

« Datorită lui – scrie locotenentul Paul Schneider -, mai multi camarazi de-ai săi au fost salvati de a fi īnchisi pe vasele bolsevice si poate mai rău. In perioada aceea, mi-a vorbit despre marea sa dorintă de a pleca īn Franta si de a lupta pentru cauza noastră comună. Am vorbit despre el cu comandantul, directorul Aeronauticii franceze īn Rusia de sud, care a acceptat să-l primească. »

La plecare, Misiunea franceză a acceptat să-i ia pe Radu Beller, Alexandru Danielescu si Ioan Romanescu, trei aviatori romāni care s-au īnrolat īn « Legiunea străină ». « La Murmansk – scrie Ioan Romanescu – am semnat un angajament īn « Legiunea străină » pentru toată durata războiului. Dacă ne-ar fi lăsat la Murmansk, am fi fost prinsi de bolsevici. »

Au debarcat la le Havre, după două zile de călătorie cu trenul au ajuns la Bordeaux si, de aici, la Paris, de unde le scria părintilor :« Sper ca īn cīteva zile să-mi rezolv toate problemele. După aceea voi pleca la cīmpul de instructie X pentru a sustine probele īn vederea obtinerii brevetului francez de aviator, la scoala de tir din Z si, apoi, « īn vīltoarea focului », cum se spune īn aviatie. Nu cred că voi putea ajunge pe cīmpul de luptă īn mai putin de o lună, poate mai mult. Această īntīrziere mă mīhneste destul ».

Era nerăbdător să intre īn vīltoarea luptei, să-si facă datoria de ostas al « Legiunii străine ». Era 13 aprilie 1918, cu cīteva zile īnainte de a īmplini 23 de ani, cīnd īi īmpărtăsea mamei sale această dorintă arzătoare, dar abia după două luni, la 6 iunie, a părăsit Parisul : «  după ce am semnat actul de angajare, si m-am īndreptat spre comandamentul din Avord si unde, īn numai optsprezece zile, am obtinut brevetul de pilot aviator de vīnătoare. De atunci n-am avut nici-o zi de odihnă sau de īnvoire. In trei luni am trecut prin toate scolile prin care trebuie să treacă pilotii de vīnătoare īnainte de a pleca pe front. Este un drum care se parcurge, de obicei, īn cinci, sase sau sapte luni. Insufletirea cu care m-am pregătit la instructie mi-a adus gradul de caporal. Vă promit că voi merita, īn curīnd, si galoanele de sergent. La 25 septembrie intru īn excadrilă».

Mai tīrziu decīt sperase, visul de a ajunge pe front i s-a īmplinit. La 1 octombrie 1918 īi scrie, entuziasmat, prietenului său, Radu Beller :« Frătioare, de ieri, de la orele 16, mă aflu īn Escadrila de luptă Spad 12 grupa de luptă II, grupă independentă care este totdeauna īn linia avansată a frontului, acolo unde luptele sunt cele mai aprige. »

         Incepea ultima lună din viata eroului, răstimp ce coincide cu cele mai aprige, mai īnversunate si mai sīngeroase lupte de pe frontul de vest.

         “Am ajuns īn acest loc īncīntător īn urmă cu 10 zile. Două zile n-am zburat, neavīnd avion. A treia zi am primit un avion mic, nou-nout, dotat cu două mitraliere. Trei zile am participat la lupte simulate cu căpitanul si camarazii si, īn sfīsit, īn a sasea zi am plecat īn patrulare deasupra liniei frontului. Eram nebun de fericire. Fac parte dintr-un grup de escadrile de interventie care se deplasează īn acele sectoare ale frontului unde luptele sunt cele mai intense. E un grup de vīnătoare de elită. Nu pot să-ti scriu exact unde suntem, dar survolăm adesea S(edanul). Orele de patrulare se schimbă de la o zi la alta. Cīteodată suntem īn zbor de la orele sase dimineata. In unele zile facem patru patrule, de cīte două ore, la 5 si 6000 metri īnăltime. Abia asteptăm să ajungem la Rin, pentru a face de « strajă ». Avem o dorintă grozavă să-i doborīm pe nemti. Prima dată cīnd am trecut linia frontului am cīntat o Marseillaise răsunătoare si am plīns de bucurie īn cabina avionului. »

Aterizase īn mijlocul celei mai crīncene bătălii din istoria marelui război, veritabil apogeu al luptelor de pe frontul de vest. S-au īnfruntat, īn Ofensiva din Argonne dintre 17 octombrie – 4 noiembrie 1918, 4.002.104 de combatanti ai Antantei cu 3.576.000 de militari germani, 21.843 contra 18.100 tancuri, 5.646 contra 4.000 avioane, 1572 care de luptă fată de nici unul al Centralilor. « Desi sleiti de puteri si decimati – aprecia Lloyd George, primul ministru al guvernului Marii Britanii, īn « Souvenirs de la Guerre – La Victoire » - soldatii germani luptau cu īnversunare făcīndu-ne să plătim scump orice īnaintare. In timpul războiului, nemtii luptaseră cu īnversunare, dar niciodată, ca acum, īn ceasul īnfrīngerii lor. Desi simeau că sunt īnvinsi, totusi – īn cursul lunii Octombrie, cea din urmă luptă din război – armata britanică a pierdut peste 120.000 oameni, morti si răniti, probă a unei rezistente īndīrjite pe care am īntīmpinat-o ».

Dramatismul si īncrīncenarea bătăliei se regăsesc si īn scrisorile eroului romān.« Dragă domnule Casanova, - īncepe scrisoarea sigilată depusă, la 10 octombrie, la comandamentul unitătii  -. In acest moment veghez trupul unui camarad care a fost ucis ieri seară. Tot ieri, un alt camarad s-a prăbusit cu un avion īn flăcări. Si eu am avut avionul grav lovit de un snop de gloante, azi după-amiază, īn timpul luptei la care am participat. Toate acestea mă determină să mă gīndesc că as putea fi ucis, īntr-o zi sau alta. Tatăl meu ar primi o lovitură mortală dacă ar afla despre sfīrsitul meu. Iată de ce consider că trebuie să iau măsuri pentru ca el să afle cīt mai tīrziu posibil această veste…Pentru aceasta, n-am dat la escadrilă nici o adresă pentru eventualitatea că voi cădea īn luptă, astfel īncīt părintii să afle despre disparitia mea după īndelungi cercetări ». Scrisoarea dezvăluie starea de spirit a ostasului, grija de a nu-i face pe părinti să sufere, responsabilitatea cu care trata relatia cu familia. Pericolul era imens. Nu spera să supravietuiască, dar teama nu-si găsea loc īn sufletul său. O dovedeste īn lupte si o afirmă atīt de simplu, de sincer, de natural si de inocent īn scrisori. Ii scrie tatălui său, la 21 iulie 1918 :« In depărtare, de o parte se văd Pirineii, cu un pic de zăpadă, si, dincolo de ei, Spania ; de cealaltă parte, cīmpie cīt vezi cu ochii. Este atīt de frumos īncīt nu-ti vine să aterizezi. Cīnd vezi asemenea frumusete de cīmpie strălucind īn lumină si de efort uman, jertfirea vietii pentru a o apăra devine, pentru un soldat, un lucru atīt de simplu, de obisnuit, ca un mic salut de recunostintă. »

Ideea jertfei se regăseste si īn scrisoarea pe care o trimite mamei sale la 28 aprilie : « Dacă ati putea să vedeti, ca mine, orbi, schilozi si desfigurati, ati pricepe īn chip instinctiv că nu ai dreptul să te cruti, sub absolut nici un pretext. Si, dacă am nenorocul să mă curăt, nu veti rosi mai tīrziu cīnd veti fi īntrebati care sunt drepturile voastre la libertate». In altă scrisoare citim : « Cīnd ne īntoarcem din misiune, avem de parcurs cīteva zeci de kilometri pe care īi facem la mai putin de 20 de metri īnăltime. Nu uităm niciodată să zburăm peste spitalul din Chalons, unde executăm o mică acrobatie de zbor, pentru a-i distra pe răniti. Oamenii ne salută īn trecere si noi le răspundem. Acesti tărani cumsecade stiu că noi luptăm pentru ca ei si copiii lor să-si poată cultiva īn liniste ogorul. Multumirea noastră este să vedem aceste cīmpii arate si semănate īn linistea datinei de muncă pomenită din străbuni ».

         Ce poate ilustra mai convingător si mai profund uman profilul moral al eroului decīt gīndurile pe care le exprimă cu sinceritate īn scrisori, si decīt  faptele de zi cu zi ! Dăruire, vitejie, eroism, jertfă !

         Prima luptă a confirmat pe deplin calitătile de luptător īnnăscut ale tīnărului pilot. « Am un renume bun, pe care l-am cīstigat din prima luptă. Eram doi, la 4000 de metri īnăltime, īmpotriva a opt nemti foarte agresivi. Lupta a durat 15 minute si am reusit să-i punem pe fugă pe nemti. As fi putut să dobor unul, dacă nu mi s-ar fi blocat mitraliera după 12 lovituri. La īntoarcere am constatat că avionul meu, avariat grav īn trei locuri, nu mai putea fi folosit. Frumos rezultat, pentru prima luptă. Inainte de aceasta eram considerat « boboc » si n-avea nimeni īncredere īn mine. Acum toti mă caută să mă ia īn formatie cu ei. »

         Aprecierile comandantilor si ale colegilor sunt impresionante : suflet ales, de o rară sensibilitate, temperament arzător, zburător dotat cu calităti exceptionale, īndrăznet, ostas temerar, o vointă de neoprit, o fire entuziastă, vesnic īn miscare. Nu a trecut mult timp după ce a depus la autoritatea militară scrisoarea sigilată adresată lui Charles Cassanova, prietenul tatălui său, si tragica premonitie s-a īmplinit.

         La 1 noiembrie 1918 – īn timpul marii bătălii din Ardeni – avionul caporalului Ioan Romanescu, aflat īn patrulă la 2000 m īnăltime pentru a proteja avioanele de recunoastere care mitraliau infanteria inamică sustinīnd īnaintarea tancurilor amice, a fost lovit īn plin de un obuz. Reconstituind acest moment al bătăliei, comandantul Escadrilei Spad XII, căpitanul A. de Turenne, le scrie părintilor : «caporalul Romanescu se afla īn patrulare aeriană, īn regiunea Sissonne-Réthel, īmpreună cu noi cīnd, deodată, aparatul său a dispărut din vederea noastră. Iată ce s-a īntīmplat : Era īn momentul unui atac ; tirul artileriei terestre era foarte dens. Romanescu s-a aflat pe traiectoria unui obuz care a explodat la contactul cu aparatul său, avionul fiind prefăcut īn tăndări. Moartea a fost atīt de fulgerătoare īncīt n-a avut nici măcar răgazul s-o vadă sosind. Ne-a părut atīt de rău de pierderea acestui tīnăr, care era un excelent pilot, curajos īn fata pericolului si, mai ales, un desăvīrsit camarad. »

Avionul eroului s-a prăbusit īn flăcări, īn timpul celei de a sasea misiuni la care participase īn aceeasi zii pilotul romān. După īncetarea luptelor – la 11 noiembrie – comanda unitătii a găsit, īn apropiere de Attigny, un avion carbonizat si, līngă el, mormīntul unui caporal pilot, pe a cărui cruce nu era scris nici un nume. Autoritatea militară a stabilit că, după toate probabilitătile, era mormīntul lui Romanescu.

       

 

 

Eroul romān a căzut īn sectorul de luptă al Regimentului de infanterie nr. 124, īn timpul asaltului pentru eliberarea localitătilor  Voncq, Semuy, Le Chesne din 30 octombrie - 4 noiembrie 1918. Din Registrul istoric al Regimentului aflăm următoarele: « La 30 octombrie īncep misiunile de recunoastere.  Bătălia se desfăsoară īntr-un cadru de o frumusete impresionantă. Marea vale a rīului Aisne fusese inundată de inamic, rīul unindu-se cu canalul si, sub puhoiul de apă, pīraiele lui Quatorze dispărīnd ; dar, īn pofida acestor conditii, valurile de asalt au pornit la luptă. Cei ce au dat asaltul au īnaintat prin apa pīnă la brīu… In noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, soldatii batalionul nr. 2 traversează rīul Aisne si īnaintează prin apa pīnă la genunchi, nepăsători, sub rafalele de obuze pentru a ocupa amplasamentul stabilit, la vest de Terron. La orele 4 si 25, mii de tunuri varsă fier si foc. Prin pīcla de ceată si de fum se zăreste o flacără mare rosie : satul Voncq arde. Oamenii au un moral superb. La ora 5 si 45, infanteria porneste la atac. Valurile de soldati avansează metodic, īmbrătisate de obuze, de fum si de explozii. Inmicul īncearcă să se opună ; cuiburile de mitraliere īsi ridică vălul, tunurile inamice lovesc dar elanul soldatilor este irezistibil. Sfidīnd obstacolele, batalionul Saint-Lary īnaintează. Ostasii traversează mai mult de doi kilometrii prin terenul inundat. Focului năprasnic al mitralierelor i se adugă pericolul de īnnec ; un număr mare de răniti fiind īnghititi de ape, dar nimic nu-i poate opri pe soldati. Numeroasele fapte de bravură si de eroism au umplut cu sīnge valea rīului Aisne…Asaltul a fost fulgerător, īn trei ore regimentul a īnaintat 4 km, a făcut 500 prizonieri, 11 tunuri, 50 mitraliere, mortiere de transee, arme si munitii īn cantităti mari. Misiunea Diviziei a fost īndeplintă īn mod magistral…

Regimentul 124 poate fi mīndru de misiunea pe care a īndeplinit-o. El a fost irezistibil īn atac. Către toti cei căzuti la datorie din Regiment asigurīnd această măreată epopee ne ridicăm privirile noastre de recunostintă. Să păstram pentru totdeauna gravate īn inimă, cuvintele sacre, īncălzite īncă de răsuflarea mortilor nostri : Vive la France ».

Din īnăltimile cerului, o divizie de 150 de avioane, īntre ele aflīndu-se si aparatul pilotat de Ioan N Romanescu, a participat la asaltul din 1 noiembrie 1918.

Victoria finală era aproape. Pentru această izbīndă,  Ioan N Romanescu a dăruit Frantei, constient, cu ardoare si măretie, propria viată. A consimtit, cu noblete de suflet, īn īntregime eroică, la sacrificiul tineretii sale pentru patria adoptivă, care l-a īnnobilat, postmortem, cu titlul de glorie « Mort pour la France ». 

“Sfīrsitul lui eroic – va preciza ministrul francez Albert Thomas, īn decembrie 1924 - a lăsat amintirea cea mai nobilă si mai vie de energie si devotament pentru Franta si pentru umanitate”.

         In acelasi timp, tīnărul pilot si-a  dat viata pentru tara sa, pentru libertatea si unitatea neamului romānesc.   

”A căzut pentru tara sa, pe care o iubea natural, si pentru Franta, pe care voi l-ati īnvătat să o iubeasc㠖 scrie Ernest Pinard īn mesajul de condoleante trimis părintilor -. Sper ca durerea voastră să fie alinată de gīndul că idealul pentru care a luptat se va īmplini si, din atītea sacrificii si durere, se va naste o Romānie mare si puternică.”

 « Destinul a voit ca numele sublimului vostru copil - adaugă locotenentul André Faure īn scrisoarea trimisă familiei la 28 aprilie 1919 - să fie scris cu litere de foc īn cartea de aur a eroilor războiului. A căzut pe cīmpul de onoare. A dispărut īn urmărirea vrăjmasului, pe cerul incendiat, sfīsiat de obuze si destrămat de gloante, asemeni sufletelor lui Guynemeer si Garros, eroii nemuritori ai aviatiei franceze care au chemat la ei sufletul lui īndrăznet, īndrăgostit de strălucirea īnăltimilor. Războiul a făcut din fostul meu elev, devenit un prieten īncīntător si un camarad īn aceeasi armată, īnrolat, ca si mine, voluntar, cruciat al aceleiasi cauze si soldat al aceluiasi ideal ! Caporalul-aviator Ionel Romanescu a stiut să servească Franta cu aceeasi inimă cu care servise Romānia, tara sa atīt de mult iubită. »

Jertfa eroului, decorat postmortem  cu « Virtutea militară de război » si cu medalia « Croix de guerre avec palme »,  este doar una din numeroasele mărturii ale dăruirii si jertfirii pentru « idealul unei Romānii mari si puternice », ale « iubirii native a romānilor pentru Franta ». Ea va rămīne ca o « amintire de cea mai nobilă si mai vie energie si devotament pentru umanitate », si, de ce nu, cum spunea Edouard Rocherai īn scrisoarea adresată senatorului Nicolae Romanescu la 19 martie 1919: «Ce poveste poate fi mai emotionantă decīt aceea a acestui viteaz ? Ce viată īmplinită si totusi atīt de scurtă ? Ce sfīrsit eroic si sublim, ce exemplu ! Ce dovadă mai luminoasă ar putea să ilustreze dragostea pentru tara mea mai bine decīt sacrificiul suprem al vietii atītor tineri romāni care au venit să lupte pe pămīntul Frantei. »

Sacrificiul tinerilor romāni, spiritual umanist, european al eroului ne cheamă la Paris, la Ličge, la Sedan, la Attigny, la Avord, la Pau, la Chalons. Ne asteaptă, īn Cimitirul militar din Rehthel, mormīntul cu numărul 1645, să punem la crucea pe care e scris : « Jean N. Romanesco. Mort pour la France», o ramură de brad  adusă din muntii Romāniei, fiindcă, pentru tīnărul erou moartea n-a mai avut răbdare, l-a răpus īnainte de a i se īmplini dorinta de a serba, alături de părinti si de frati, Crăciunul Victoriei.

Ne cheamă să privim cerul Frantei pentru a īntīlni sufletul generos al bravului pilot, pulverizat de explozia unui obuz, cu doar 10 zile īnainte de sfīrsitul războiului. « Am primit scrisoarea dumneavoastră din 21 iulie la Armata de Rin, unde mă aflu acum – īi răspunde, īn august 1922, comandantul Escadrilei Spad 12, generalului Vasile Rudeanu -; ea īmi readuce īn memorie amintiri de război care-mi sunt scumpe si dureroase, dar, din păcate, nu am bucuria de a-i putea informa pe părintii bravului pilot Romanescu īn legătură cu locul exact unde se află mormīntul său. El patrula la est de Rin cīnd un proiectil inamic l-a izbit īn plin sbor. Pilotul si avionul, lucru foarte rar, au fost pulverizati ; moartea a fost instantanee. Este imposibil să se regăsească sărmanele sale rămăsite. Dacă tatăl, domnul Romanescu, va dori să afle detalii mai multe, voi īncerca să-l găsesc pe locotenentul pilot Bonzac, care comanda patrula si a văzut toate acestea. Dar el nu va face decīt să repete ceea ce v-am scris deja. Transmiteti domnului Romanescu că fiul său a fost un viteaz, că Escadrila 12 l-a iubit mult si a plīns mult pierderea sa… »

Să mergem, deci, atunci cīnd vizităm Europa, să omagiem memoria caporalului aviator Ioan N Romanescu, să punem flori la mormintele miilor de ofiteri si soldati romāni īnmormīntati la Dieuze, Soultzmatt, Hagenau, Strasbourg-Cronenbourg, Effry, Saint-Quentin, Hirson si īn alte localităti din Alsacia si Lorena. Vom īntīlni, pretutindeni, mărturii ale vointei, ale luptei si jertfei romānilor pentru libertatea, unitatea, pacea si prosperitatea Europei. Ei sunt acolo-n vesnicie - ne asigură poetul Marcel Romanescu, fratele eroului īn « Slove pe o troită » : « O altă lume mult mai vie, / Ce-n marginea mormīntului/ Prinzīnd miscarea vīntului / Prefiră-n cer ideile/ Culege snop scīnteile,/ Miresmele, culorile,/ Topindu-le ca zorile/ Intr-o supremă armonie/ A tot ce-n lut e taină vie. »

         Si, revenind īn tară īmbogătiti sufleteste si mīndrii de faptele acestor eroi, să īntrebăm de ce aceste « jertfe si mosteniri » sunt excluse din tezaurul memorial al neamului. De ce pe casa īn care au fost construite primele planoare si proiectat primul avion craiovean nu este pusă o placă comemorativă cu numele inventatorului ? De saloanele īn care au trăit Romanestii, fiecare dintre ei o personalitate importantă a epocii sale, au fost botezate, Albstru, Grena, Verde, Moisil, Piru, Hillary iar proprietarii de drept ai acestui monument istoric si arhitectural au fost alungati, brutal si nedrept, si din memoria propriei case ?

De ce nici o stradă din Craiova nu a primit īncă numele acestui erou al Romāniei si al Frantei ? 

Ioan N Romanescu asteaptă onorarea obligatiilor si promisiunilor pe care atītea generatii de primari si consilieri le-au uitat. Craiova este datoare memoriei băietelului viteaz căzut pentru libertatea Romāniei si a Frantei cu fīntīna memorială, finantată de părintii eroului, cu numele unei scoli si a unei străzi, cu reasezarea plăcii memoriale pe casa părintească, cu īnscrierea īn rīndul cetătenilor de onoare ai orasului.

Pentru că Ioan N Romanescu a fost si rămīne o viată dăruită libertătii, unitătii si prosperitătii Europei.

Si pentru că Romanestii de ieri trebuie să rămīnă prin noi, cei de azi, īncrustati īn granitul istoriei, pentru vesnicie.

 

Ličge – Belgia,

vineri, 22 februarie 2007

dr. Luchian DEACONU, istoric

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face īn virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)