Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

SACAGIUL

URBEA MEA DE ALTĂDATĂ

Tiberiu COSOVAN

Grafica de Roca

 

 

În textele sale despre Suceava de altădată profesorul Liviu Marian, fiul folcloristului şi etnografului bucovinean Simion Florea Marian, spunea că „între oraşele Bucovinei moldoveneşti, vechea Suceavă şi-a păstrat mai bine, şi mai multă vreme, pitorescul ei pronunţat oriental”.

 

Liviu Marian sublinia faptul că, prin introducerea unui ritm accelerat de civilizaţie modernă de către stăpânirea apuseană austriacă, au început să dispară pe rând din hotarele târgului „vestitele bresle de meseriaşi odată cu făloşii lor starosti şi steagurile lor cele mândre”, pomenind de bacalii, bărbierii, blănarii, boiangii, casapii, ciubotarii, lumânărarii, pitarii şi pălăcintarii care-şi practicau cu vrednicie meşteşugul.

 

 

Sacagiul

 

„Era de prevăzut - scria Liviu Marian - şi dispariţia grabnică de pe uliţele bolovănoase ale Sucevei a celor vreo douăzeci de sacagii cu sacalele lor cu tot, unele mai mari, altele mai mărunte, fiecare pe măsura pungii şi calului stăpânului său”. Denumirea de sacagiu are la origine cuvântul turcesc „saca” însemnând poloboc sau butoi.

 

Până în anul 1912, când a fost construit un apeduct a cărui reţea s-a extins cu timpul cuprinzând şi mahalalele periferice ale târgului, sucevenii îşi luau apa necesară consumului şi pentru treburile gospodăreşti din fântânile şi şipotele de la marginea oraşului. Dar, pentru că puţini suceveni aveau fântâni sau locuiau în preajma şipotelor cu apă rece şi limpede, sacagii îşi făceau negoţul cu apă trecând zilnic pe la porţile oamenilor.

 

Aşa că, până la apariţia primelor cişmele de la colţ de stradă, cocoţaţi pe butoaiele lor pline, aşezate pe două roţi de căruţă (sub care atârnau doniţele de lemn agăţate într-un cârlig),  sacagii porneau dis de dimineaţă pe la clienţii lor. Comenzile erau luate încă din ziua precedentă şi sacagii ştiau unde trebuie să oprească şi câtă apă trebuie să aducă. O cofă cu apă limpede şi rece costa doi lei.

 

 

 

Apa şipotului era „limpede foarte, prea bună la gust, rece de-ţi îngheaţă limba-n gură chiar în dricul verii”

 

În Suceava erau la vremea aceea câteva şipote, unul, aşa cum scrie Liviu Marian, „în marginea dinspre răsărit-miazăzi a oraşului, într-o râpă, care se prelungeşte în vâlceaua pârâului Cacaina, ce se scurge sfios cu sărăcia sa de apă, pe sub măreţele ruine ale Cetăţii domneşti, în spatele bisericuţei cu hramul Sf. Ioan Botezătorul”, altul, undeva în celălalt capăt al oraşului, în mahalaua Hărbăriei, iar cel de-al treilea, care există şi astăzi, la marginea drumului care duce către Iţcani, pe strada numită acum  „Cernăuţilor”. Apa şipotului de sub coasta Mănăstirii Sf. Ioan era „limpede foarte, prea bună la gust, rece de-ţi îngheaţă limba-n gură chiar în dricul verii, şi totdeauna din belşug”.

 

„Poloboacele stăteau hojma acolo, înşiruite frumos, ca nişte burduhoase balimezuri”

 

La începutul secolului trecut sacagii mai puteau fi văzuţi cu sacalele lor staţionând alături de „fiakerii” (birjarii de piaţă) în spatele fostului Gimnaziu superior ortodox oriental „a cărui faţadă - aşa cum scrie acelaşi Liviu Marian - era în uliţa Iţcanilor, peste drum de turnul Lăpuşneanu, cam pe locul unde se crede c-a stat Curtea domnească”.

 

„În zăduful nesuferit al verii - spune el - ca şi-n gerul cel mai aprig, în vânt ploaie şi viscol, poloboacele stăteau hojma acolo, înşiruite frumos, ca nişte burduhoase balimezuri (tunuri mari) turceşti din vremea lui Ştefan cel Mare. Bieţii cai piroteau de-a-’mpicioarele, de slăbiciune, bătrîneţe şi boală, cu traista cârpită şi murdară în cap, ronţăind încet şi greu, mâna de rogoz aspru sau orz mucegăit, pe care stăpânii lor, îndobitociţi şi ei de sărăcie, nevoi şi mai ales de otrava rachiului, le puteau smulge brutal în orice clipă de la botul lor veşnic flămând, pentru a-i porni din nou la goană nebună, în crunte lovituri de bici.

 

Sacagiul, care umbla „cocoţat ca o bufniţă pe butoiul veşnic ud”

 

Odată cu dispariţia sacagiului, care umbla „cocoţat ca o bufniţă pe butoiul veşnic ud”, acelaşi observator al vechiului târg al Sucevei scrie că „au dispărut pe veci şi scârţâitul roţilor neunse, şi zgomotul polobocului deşert şi al cofelor goale, zdruncinate în goană, dar mai ales loviturile dese şi sălbatice cu coada biciuştei pe spinarea şi adeseori în capul scofâlcit al umbrei de dobitoc, veşnic chinuit, pentru care hainul stăpân parcă nici pic de milă nu avea”.

 

Caii sau catârii jigăriţi ai sacagiilor îşi curmau chinul atunci când „vreun circ rătăcit întâmplător prin oraş” cumpăra, cu unul sau doi florini, „aceste cadavre ambulante pentru a le da hrană fiarelor din cuştile menajeriei”, adeseori „şi ele nişte biete umbre călătoare, la fel de nenorocite în captivitatea lor”.

 

Şi, dacă acestea din urmă, erau chinuite şi de lipsa de libertate, dobitocul sacagiului se putea bucura câteodată de mişcare „ciugulind leneş, printre urzicile sau spinii şanţurilor de la periferia oraşului, firele rare de iarbă pârlită şi colbăită” fără însă prea multă bucurie fiind adeseori „gonit cu pietre de golanii uliţarnici şi obraznici ai mahalalelor sau hărţuit de javrele fără stăpîn, fugărite şi vânate, la rândul lor, de domnul hiţel (hingher)”.

 

Tiberiu COSOVAN

Suceava

februarie 2008

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)