Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Saliera lui Benvenuto Cellini

Romanul unui furt  de 50.000.000

Julia Maria Cristea

Viena

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

   O adevărată aventură în genul celor imaginate de Agatha Christie – dar absolut reală, a cunoscut una dintre cele mai renumite opere de artă ale  Renaşterii - „Saliera” – o adevărată “Mona Lisa” a sculpturii, singura orfevrărie certă care s-a mai păstrat, a genialului om de artă şi în acelaşi timp controversatului personaj Benvenuto Cellini( 1500-!571). Minunata compoziţie lucrată în aur şi email, evaluată la suma aproximativă de 50 milioane euro, a fost furată în condiţii absolut surprinzătoare la 11 mai 2003, din incinta Muzeului de artă din Viena ( Kunsthistorischen Museum), unde era expusă într-o vitrină bine asigurată cu sisteme de alarmă de ultima oră.

Ziua de 22 ianuarie 2006 a fost  pentru Austria cu siguranţă una dintre cele mai fericite din istoria sa suficient de zbuciumată. După aproape trei, ani unul dintre cele mai scumpe furturi de opere de artă a fost elucidat - Saliera lui Benvenuto Cellini a fost găsită, după ce aproape toate speranţele au fost trecute la capitolul himere…

 

Minunata lucrare a fost comandată de către regele Francisc I al Franţei şi pentru efectuarea ei Benvenuto Cellini a stat la Paris trei ani (1540-1543). Treizeci de ani mai târziu, Francisc I a dăruit Saliera lui Carol al IX – lea, dar în palatul acestuia nu a rămas mult timp.  În 1570 acesta a dăruit-o arhiducelui  Ferdinand II von Tirol care l-a reprezentat la ceremonialul căsătoriei sale cu arhiducesa Elisabeth şi astfel Saliera a intrat în posesia familiei de Habsburg. Acest procedeu de a fi reprezent la căsătorie de către alte persoane era frecvent folosit pe vremuri, datorită dificultăţilor implicate de săptămânile de drum, necesare ca mirii să se reunească din diferitele colţuri ale Europei. Astfel nici Napoleon nu a fost prezent “fizic” la căsătoria sa cu Maria Luisa, ci a fost reprezentat prin procură de către Arhiducele Karl Ludwig Johann (1771-1847) fiul împăratului Leopold II (1747-1792) şi fratele împăratului Franz II (1768-1835) al Austriei.

Compoziţia Salierei îi aparţine şi aşa cum denotă mărturiile scrise în Memoriile sale, Cellini a dorit să reprezinte alegoric  pământul şi marea, să arate felul în care acestea s-au contopit într-un tot unitar. “Pentru a arăta cum marea s-a unit cu pământul, am făcut două figuri mari cât un stat de palmă, care stau cu picioarele întrepătrunse faţă în faţă, aşa cum braţele mării pătrund în corpul pământului. Marea este reprezentată de un bărbat ( Neptun) ce are alături o corabie foarte bogat lucrată – în care poate fi pusă destulă sare, iar sub el sunt patru cai de mare. Figura are în mâna dreaptă un trident. Pământul l-am reprezentat printr-o femeie ( Ceres) lângă care am aşezat un templu bogat împodobit, în care de fapt se pune piper. Alături de ea sunt cele mai frumoase animale de pe pământ”. Compoziţia este aşezată pe un soclu din lemn de abanos, în care sunt încrustate figuri alegorice – tot ansamblu fiind executat din tablă masivă de aur.

Interesant este faptul că nu este primul „atac” făcut în legătură cu saliera. În 1541 s-a făcut prima încercare, de a se fura aurul pe care Benvenuto Cellini tocmai l-a luat de la rege pentru a executa lucrarea. În drum spre casă, el a fost atacat de bandiţi, dar ca renumit bătăuş şi spadasin, a scăpat nevătamat şi nejefuit.

 

Un detaliu absolut picant, furtul din 11 mai 2003 s-a produs la ora 3,55 dimineaţa. Cinci minute mai târziu, la orele 4 dimineaţa un transport special al poştei austriece a livrat muzeului 750 de coliţe filatelice reprezentând Saliera, emise din 1971,  purtând însă o şampilă comemorativă ce indica de fapt ziua furtului...11 mai 2003, ora 4 dimineaţa...Ce ironie a vieţii...şi tragismul îşi are doza sa de umor...

Ce este iarăşi amuzant, autorul furtului, un mare iubitor de artă, de meserie expert în sistemele de alarmă, care conducea o firmă de acest gen în Viena, a fost până la descoperirea sa, specialistul care a dat numeroase interviuri la radiodifuziunea şi televiziunea austriacă despre instalaţiile necorespunzătoare din muzeele vieneze. A vrut să-şi facă reclamă? Simţ al umorului exacerbat la maximum? Cinism ? Cine poate să ştie?

 

După ce recompensa de 70.000 de euro n-a avut nici un ecou, după ce întreaga poliţie austriacă a fost timp de aproape trei ani în alertă, căutând împreună cu Kripo o urmă cât de mică care să ateste că obiectul de artă mai există, după ce au fost făcute două încercări de obţinere a unei despăgubiri de 5 şi 10 milioane euro de către făptaş, tot printr-o ironie a sorţii, hoţul a fost prins. Povestea este ceva mai lungă, în ea fiind inclusă şi o urmărire spectaculoasă pe străzile Vienei - gen filmele lui James Bond. Poliţia a identificat magazinul de unde a fost cumpărat handy-ul de pe care făptaşul i-a transmis SMS-ul cu condiţiile de returnare. Mergând la faţa locului, s-a vizionat filmul făcut de camerele ascunse şi, evident tot în seria acestui « amuzament al sorţii » s-au găsit câteva fotografii ale hoţului, făcute în momentul cumpărării telefonului. Ele erau atât de clare, încât în momentul când au fost date publicităţii, prietenii, familia, vecinii l-au recunoscut şi l-au întrebat surprinşi: Tu eşti hoţul salierei ?

Aşa că, ce mai putea să facă făptaşul? A mers la poliţie şi s-a predat. Justificarea faptei ? Evident nu « foamea de bani » ci ca să-şi dovedească probitatea profesională, faptul că sistemul de alarmă folosit în muzeu era vulnerabil, un pariu făcut cu el însuşi la beţie, pe care l-a câştigat…inclusiv 10-15 ani de detenţie pe deasupra, să tot aibă timp să se gândească la performanţa sa. În caz că va fi condamnat. Justificare mai mult sau mai puţin credibilă…

Alt fapt amuzant…saliera a stat timp de aproape trei ani într-o valiză sub patul său, în locuinţa aflată în apropierea muzeului. Doar în ultima lună ea a fost îngropată, într-o pădure din apropierea unei localităţi modeste – Brand, care astfel peste noapte a devenit celebră.

Scenariul perfect al unui film modern de aventuri? Da, însă el ar fi incomplet dacă nu s-ar aminti de creatorul sculpturii – Benvenuto Cellini, pe lângă care hoţul salierii, este doar un mic “găinar”…

Genialul artist – cu o personalitate foarte puternică, ieşită din comun, a fost în permanent conflict cu justiţia, de “găzduirea “ căreia a beneficiat de foarte multe ori. 

Născut  la Florenţa în 1500, urmează o şcoală de bijutieri, dar, la vârsta de 16 ani este obligat să fugă – deghizat în preot, datorită nenumăratelor încăierări. Ajuns la Roma, lucrează o scurtă perioadă cu Michelangelo, apoi pe cont propriu.

În 1530 comite prima crimă – ucigându-l pe cel care i-a omorât fratele. Este condamnat la moarte dar Papa Clemens II îl amnestiază, cu condiţia să lucreze pentru el ca executor de medalii.

Patru ani mai târziu, comite a doua crimă, de data acesta ucigând un bijutier care îi făcea concurenţă. Din nou intervine Papa pentru a-l elibera, cu aceeaşi condiţie.

La 37 de ani este din nou în închisoare, de data aceasta nu pentru crimă ci pentru jefuirea binefăcătorului său Papa Clemens II., care tocmai murise. El evadează, dar este prins. După 3 ani de detenţie este eliberat la intervenţia cardinalului din Ferrara, cu condiţia ca să lucreze pentru biserică.

 

În 1540 merge la Paris unde “compune” ( termenul pare neavenit, dar totuşi superba lucrare poate fi comparată cu o “simfonie a artelor plastice”) vestita Salieră şi Nimfa din Fontainbleau, la comanda regelui Francisc I. Dar “năravul din fire, n-are lecuire” trei ani mai târziu este acuzat că l-a jefuit pe însuşi regele, aşa că trebuie să fugă şi de aici.

Se întoarce la Veneţia unde la comanda ducelui de Medici execută statuia lui Perseu în luptă cu Meduza (vezi poza stânga)cea mai importantă sculptură de mari proporţii realizată de el, inclusiv soclul de marmură în care se află statuile din bronz ale lui Jupiter, Merkur, Minerva, mama lui Perseu – Danae şi relieful tot din bronz – Eliberarea Andromedei.

Cellini era şi un mare iubitor al sexului frumos şi cunoscându-şi geniul, a dorit să-l transmită genetic cât mai multor urmaşi…naturali. La 61 de ani se căsătoreşte totuşi cu menajera lui cu care are doi copii. Şi la vârsta senectuţii a rămas în conflict cu justiţia, beneficiind de “azilul ei” încă de două ori – pentru relaţii sexuale contra naturii şi pentru sodomie. Pe lângă toate aceste “calităţi” era vestit ca un bun spadasin, oricând dispus să se dueleze, iar pumnalul îi era cel mai bun prieten.

În jurul anului 155o, considerând că a avut o viaţă suficient de “interesantă” pentru a  intra în posteritate, a început să-şi scrie memoriile, întrerupte brusc în 1562. Timp de aproape două secole nu s-a ştiut nimic despre aceste memorii, dar, în 1796, printr-o întâmplare, într-una din călătoriile sale, Goethe a descoperit cartea într-un magazin de antichităţi şi fascinat de viaţa atât de aventuroasă a lui Cellini, a tradus-o în limba germană, mult romanţată. În 1830 a apărut la Florenţa cartea editată după originalul memoriilor.

Şi tot printr-o întâmplare, Hector Berlioz a citit această carte şi fascinat şi el la rândul său a scris opera “ Benvenuto Cellini”.

Iar în 1934 regizorul Gregory La Cava a turnat la Hollywood filmul “the Affairs of Cellini”

Din 29 ianuarie, deosebita lucrare este din nou expusă în Muzeul de artă din Viena (Kunsthistorichen Museum), unde va rămâne doar până la 17 februarie, când va fi dusă în atelierul specialiştilor pentru ca  să fie reparate micile stricăciuni suferite în această aventură. După avalanşa vizitatorilor se pare că de fapt hoţul a făcut un mare serviciu muzeului – cea mai bună reclamă…

Trecând peste nenumăratele întrebări fără răspuns asupra faptului că într-unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, un simplu diletant a putut pătrunde atât de uşor, “totul e bine când se sfârşeşte cu bine” – lumea este fericită că una dintre marile valori înscrise în Patrimoniul Culturii Universale şi-a regăsit locul său în muzeul vienez, să umple de bucurie şi frumos sufletele milioanelor de iubitori ai artei.

Foarte interesant este faptul că opinia publică nu-l condamnă vehement pe hoţ, mai ales femeile, care îl consideră un adevărat erou romantic şi bineînţeles foarte chipeş pentru cei 50 de ani ai lui. El a primit porecla de Hoţul Gentleman sau Robin Hood-ul din Viena.

Rămâne de văzut dacă şi justiţia va fi impresionată de sutele de SMS-uri trimise de sexul frumos arestatului şi-i va considera fapta doar un delict cavaleresc. In tot cazul Hoţul Gentilom a declarat presei că este pregătit pentru orice, în caz că decizia justiţiei este condamnarea ( se preconizează între 10 şi 15 ani) el este hotărât să scrie “Romanul acestei aventuri”. Uite aşa se nasc bestseller-urile…

 

Julia Maria Cristea

Viena

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]