Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Sângiorz – Anul Nou Pastoral

Julia Maria Cristea - Viena

Impresii si pareri personale in FORUM

 

„Sân-Georgiul, ipostaza populară românească a sfântului creştin, este stăpânitorul vremii calde, sfântul cel mare peste câmpuri, înverzitorul naturii şi semănătorul tuturor seminţelor, cel ce înfrânge vrăjitoarele şi le zădărniceşte actele magice, în special pe cele de luare a manei laptelui, protejând astfel cirezile şi turmele, cel ce arată aleşilor comorile, smulgându-le de la diavol, chezaşul tuturor tocmelilor şi patronul tinerilor şi al armoniei familiale”. ( Narcisa Al. Ştiucă – Sărbătoarea noastră cea de toate zilele )

„Popularitatea în general nu este legată, în principal, de martiriul eroului sărbătorit şi sanctificat de biserică ci de vechi ritualuri legate de ciclurile vegetaţiei, care şi-au găsit un ecou larg în folclorul multor popoare. Sfântul Gheorghe este agricultorul care ucide „balaurul”, elementul teriomorf, malefic, duhul rău al pământului pentru a-i elibera forţa vitală, energia biologică, germinativă, care este primăvara, cu întregul ei cortegiu de binefaceri”. (Victor Simion – Imagine şi legendă). De fapt, grecescul „Georgos” înseamnă ţăran, cultivator de pământ. Ziua lui fixată la 23 aprilie, marchează începutul primăverii, începutul păstoritului, un nou ciclu de vegetaţie. Felul în care este sărbătorit, aminteşte de sărbătoarea romană Palilia.

La romani Pales era zeiţa păstorilor, a susţinerii şi sporirii, precum şi a nutreţului şi a păşunilor vitelor domestice, îndeosebi a oilor. Pales a fost totodată şi zeiţa fondatoare şi apărătoare a Palaţiului, adică a întâiei coline de pe muntele Palatin şi ridicându-se Roma, a devenit şi zeiţa întemeierii acesteia.

Sărbătorirea zânei-zeiţei Pales avea loc pe 21 aprilie şi se numea Palilia, se făcea privat - de către păstori  în toată ţara şi public – la Roma, de ziua fondării Romei şi statului roman. Obişnuit, păstorii aducea zeiţei ca ofrandă, o turtă specială din mălai şi lapte cald, fiind interzis sacrificiul cu sânge în ziua sărbătorii sporirii şi binecuvântării animalelor domestice. Se mătura strunga, se împodobea cu frunze şi ramuri de rosmarin, brad, măslin şi dafin iar la uşă se punea o coroană mare făcută din toate acestea. Se făcea curăţirea religioasă a oilor, care erau trecute de trei ori prin focul aprins la câmp, ca apoi să sară şi păstorii, se executau adevărate ritualuri pentru curăţirea spaţiului de forţe malefice, se stropeau fetele cu apă ca semn al fertilităţii, ceremonii ce-şi aveau originea în vechi culte agrariene, menite să asigure un an bogat. ( A.T. Marienescu – Cultul păgân şi creştin)

Aceste elemente apotropaice – apa, focul şi ramurile verzi, au fost preluate devenind şi prerogativele Sf. Gheorghe în ipostaza populară, fiind folosite în numeroasele practici magice, ce au loc de-a lungul unui ciclu de trei zile, făcute la fel ca la toate marile sărbători de peste an cu scopul de a se asigura protecţia gospodăriei, oamenilor, animalelor, recoltei, pentru fertilitate, belşug, sănătate şi pentru „atragerea forţelor benefice”. Funcţia apotropaică a apei a fost preluată în creştinism ca purificatoare, în ritualurile ecleziastice de la Bobotează, Haralambie de Ciumă, Joia Mare, Izvorul Tămăduirii şi Rusalii           

 Peste această zeitate a vegetaţiei, protector al cailor, vitelor cu lapte şi holdelor semănate, identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul trac, creştinismul a suprapus pe Marele Mucenic Gheorghe. Această reprezentare mitică se numeşte Sângiorz în Transilvania şi Banat şi Sfântul Gheorghe în Moldova, Muntenia şi Oltenia. (I.Ghinoiu)

Legenda populară consemnată de folclorişti spune că Dumnezeu a încredinţat Cheile vremii Sfinţilor Gheorghe şi. Dumitru, care de atunci le poartă la brâu. „Între cei doi sfinţi există un legământ pe viaţă şi pe moarte - dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângiorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru dacă în ziua de 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe pomi”. De fapt sărbătorile celor doi sfinţi împart anul în două anotimpuri simetrice – vara pastorală ( 23 apr.- 26 oct.) şi iarna pastorală ( 26 oct..- 23 apr.) „Cei doi sfinţi sunt în Calendarul popular, divinităţi pastorale de origine indo-europeană şi prezintă evidente asemănări cu Sântoaderul cel Mare, celebrat în sâmbăta din Săptămâna Caii lui Sântoader. Sângiorzul şi Sântoaderul au în credinţele, folclorul şi iconografia românească trăsături comune cu Cavalerul trac - sunt divinităţi tinere, purtate în spate de cai (Sângiorz) sau au ei înşişi copite( Caii lui Sântoader), purifică spaţiul de forţele maelfice, omoară balaurul, încuie iarna şi descuie vara. ( I.Ghinoiu – Comoara satelor – Calendar popular)

 

Mânecătoare

           

            Este o divinitate a Panteonului românesc, soră cu Sânjorjul, celebrată la Sângiorzul Vacilor (22 aprilie) - sărbătoarea nocturnă din ajunul zilei de Sângiorz .Acum vitele sunt lăsate să pască libere, pe unde vor. După credinţa din Vâlcea, caii nu se satură decât în noaptea de Sângiorz. Este timpul când se crede că se fac diferite vrăji şi farmece pentru a se fura mana vitelor ( fertilitatea şi laptele) şi rodul pământului, de către vrăjitoarele ( moroaie sau strigoaie) care, dezbrăcate până la brâu, rostesc diferite formule magice, efectuează diferite practici rituale, cu efecte „sigure” care se pare că au credibilitate în majoritatea zonelor ţării. Această superstiţie este foarte veche, la romani, prin legea celor XII Tabulae era pedepsit cu moartea vrăjitorul care era prins luând rodul ţarinei ogorului vecin.

La Mânecătoare se pune măcieş în coarnele vacilor, pentru ca vrăjitoarele să nu le poată lua mana, pentru ca descântecele lor să nu le poată atinge deloc. (Codin- Sărbători)

Pentru a se apăra, oamenii îşi împodobesc acareturile cu Ramura Verde.        

 

Sângiorzul vacilor

 

            Este sărbătoare dedicată Mânecătoarei (22 aprilie). Atât de întemeiată era credinţa şi spaima oamenilor că strigoii vii, care în această noapte îşi părăsesc trupurile, se bat cu limbile meliţelor la răscruci şi hotare de drum, apoi vin şi intră din nou în trupurile lor, ca să ia „mana vacilor, rodul câmpului, visul fetelor şi norocul băieţilor”, încât în această noapte, pentru a-i speria şi pune pe fugă, pentru a contracara farmecele vrăjitoarelor, tot satul participa la nişte contrafarmece şi mijloace de luptă, pentru a se apăra de forţele malefice. În primul rând era zgomotul – strigăte puternice, chiuituri, tulnice, buciume. Se ascundeau limbile de meliţă pe care călăreau strigoii sau se ungeau cu usturoi, mai mult chiar, se folosea o unsoare făcută din usturoi şi plante apotropaice ( pelin, leuştean, boz, odolean, rostopască). Pentru a ţine departe strigoii şi a apăra gospodăria, cu această unsoare se ungeau pragurile uşilor, porţile, ferestrele, fântâna, vitele şi oamenii.

 

Ramura verde (Rugul verde)

 

Este o datină străveche cu caracter apotropaic, având rădăcini precreştine în sărbătoarea romană Palilia. Ea reprezintă sacrificiul ritual al zeităţii în ipostază fitomorfă. La sate, în ziua de Sângiorz se pun la stâlpii porţilor, la ferestre şi uşi, la straşină şi fântână, grajduri şi coteţe, în cimitire şi pe morminte, crenguţe verzi de salcie, păr, măr, fag, salcâm, care, după trecerea sărbătorii, sunt strânse şi uscate de către gospodină, pentru a fi folosite la oameni ca leacuri împotriva frigurilor, tocate mărunt se pun în nutreţul animalelor pentru a fi sănătoase şi fertile. ( Fl.M.Simion)

Creanga denumită „Steag”, „Sânjor, „Prepeleac”, „Armindean”, „Lemn”, este tăiată întotdeauna de un bărbat – capul familiei şi este „un substitut al zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor şi holdelor semănate”. ( I.Ghinoiu) . Se crede că în această zi de cumpănă între Vechiul An şi Noul An Pastoral, forţele malefice sunt deosebit de active, iar crengile verzi au roul de a apăra oamenii, vitele, semănăturile, de a contracara farmecele făcute la Mânecătoare  şi pentru rod bogat, fertilitate şi noroc în noul an.

În unele regiuni, flăcăii, în semn de prietenie sau dragoste, împodobesc în ascuns porţile caselor fetelor de măritat.

În Vâlcea şi Muscel, fiecare gospodină „taie cu sapa câteva brazde înierbate...le descântă ...şi le pune pe la pragurile uşilor, înaintea porţii şi înaintea pragurilor de la staule...Iar când se va sâmcela de ziua  şi gospodarul, curat îmbrăcat, va ieşi în curte, va fi mândru că femeia lui i-a pus la praguri brazde: în sufletul lui nu va mai trăi atunci omul cel vechi, omul din viaţa de toate zilele – în sufletul lui se va deştepta  sufletul strămoşilor lui, care vor trăi clipe de viguroasă viaţă în cadrul vieţii unui îndepărtat strănepot” ( G.F. Ciauşanu – Superstiţiile poporului român)

Aceste bucăţi de pământ cu iarbă sunt puse apoi sub cloşcă pentru ca puii să fie feriţi de boli şi primejdii.       

 

Blojul

 

            Este o tradiţie cu caracter de carnaval bucolic, care s-a păstrat în unele aşezări din Transilvania până spre mijlocul sec. XX, având drept scop stimularea forţelor creatoare a naturii, a fertilităţii vitelor şi pământului. Ea poartă denumiri diferite, în funcţie de localitate, cum ar fi: Gheorghe, Goţoi, Bloajă, Păpălugă, Mujuc, Plugari, Draci, Păpăluhară, Burduhoasă etc. de fapt este denumirea costumului şi măştii din frunze şi scorţă de copac, purtat de flăcăul care dorea astfel să sugereze reînvierea simbolică a zeului vegetaţiei şi fecundităţii.

            Întregul ceremonial aminteşte de riturile de iniţiere. În noaptea de ajun a zilei de Sf.Gheorghe, flăcăii se strângeau în pădure, stabileau cine va interpreta personajul Sângoirzului, îşi confecţionau straie din frunze inverzite prinse direct pe veşminte, mască şi opinci din coajă de copac şi dimineaţa, cu un băţ înfrunzit în mână, însoţiţi de un alai de băieţi care chiuiau sau cântau din fluiere improvizate, într-o larmă îngrozitoare spărgeau liniştea satului, stârnind hămăitul câinilor şi veselie între săteni –dar mai ales între copii. Cel care reprezinta pe zeul fitomorf, intra în curţile caselor, încerca să sărute fetele şi femeile, atingea oamenii cu urzica, iar gospodarii aruncau asupra lui găleţi întregi de apă. Felul acestui cortegiu era diferit, în funcţie de regiune. Dacă un gospodar nu reuşea să ude Păpăluga ( deoarece era apărată de anumiţi membrii ai cortegiului), era semn rău pentru bunul mers al gospodăriei. Ceata Sângiorgiului era apoi cinstită de către stăpânii casei, cu diferite daruri ( alimente, bani). În final, după ce a cutreierat întregul sat, personajul „murea simbolic”, era aruncat în apă, sau costumul de frunze era dezbrăcat în anume locuri: în pădure, pe malul apei, în curtea gospodarului care a ieşit primul la arat – în funcţie de ritualul regional.În unele regiuni, el era îngropat ca un mort. În altele, din frunzele costumului se alcătuiau cununile pe care mirii le purtau pe cap – ca simbol al fertilităţii. După unele surse, acest obicei s-a mai păstrat în jud.Alba, Sălaj şi sudul Câmpiei Transilvaniei. Deosebit de interesant este faptul că o tradiţia asemănătoare este consemnată în anumite regiuni din Austria, unde în fiecare an, la sărbătoarea Sf. Gheorghe, este celebrată de sate întregi. Fotografiile de mai jos sunt reprezentative în acest sens.

 

    

Tradiţie similară în Austria

(poză din „Brauchtum und Feste în Österreich“ – H.Pflanzer, E.Pflanzer)

 

Focul viu

 

În ajunul sau în ziua de Sângeorz – străvechi început de  An Pastoral se aprinde Focul viu, după metode primitive, pentru ca prin puterea purificatoare a focului, a luminii şi a fumului să se alunge forţele malefice rămase din timpul iernii, pentru a goni vrăjitoarele, forţele distructive ale naturii (furtunile, grindina, trăsnetul, bolile animalelor, atacul animalelor sălbatice).Producerea Focului Viu se face de către bărbatul casei, frecând două lemne uscate până se aprind. El se aprinde în fiecare gospodărie şi la hotarul satelor. „Acest foc viu se păstrează apoi cu mare băgare de seamă ca să nu se stingă niciodată peste tot anul, crezându-se că acea casă în care s-ar afla un astfel de foc are mare noroc şi nici un rău nu se poate apropia de ea” (S. Fl. Marian – Sărbători). Acest obicei ancestral de obţinere a focului „curat” mai este folosit de către bulgari şi în India de către brahmani.

La stână ciobanii aprindeau două focuri vii – prin acelaşi procedeu ancestral. Odată aprinse, ei săreau de trei ori peste – spunând diferite descântece magice cu caracter pastoral, pentru a se purifica, iar când flăcările se mai ogoiau, printre cele două focuri erau trecute şi oile, tot în acelaşi scop precum şi pentru a le feri de primejdii şi de boli. Acest foc trebuia păstrat aprins până la coborârea oilor de pe munte şi era interzis de a se împrumuta. În cadrul ceremonialului era şi purificarea oilor - într-un vas de lut se punea untură de porc, usturoi zdrobit, laptele câinelui, leuştean, pelin, scaieţi, boz, frunze de salcie cu mâţişori peste care se punea jăratic şi când această combinaţie începea să fumege, ciobanii afumau oile, blana şi ugerele lor. Din această compoziţie se făcea o alifie tămăduiitoare pentru bolile de piele, de la oameni şi animale, de asemenea se unge ugerul oilor la Sângiorz, pentru a preveni Furatul Manei de către vrăjitoare..

 

Alesul ( Timpul)

 

Ziua de Sf. Gheorghe era termenul la care se tocmeau ciobanii, pentru toată vara până la Sf. Dumitru. De atunci Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru au rămas cele două soroace principale ale anului pentru arendarea moşiilor, închirierea caselor etc. ( Candrea)

 

Este o datină a păstoritului, la început de an păstoral, proprietarul oilor împreună cu oierii stabilesc exact timpul când trebuiesc scoase oile la păscut, locul exact al păşunii, locul unde se face strunga oilor precum şi coliba ciobanilor. Obiceiul este să se unească mai mulţi proprietari de oi ( 2-5) şi să se formeze o turmă de 100 de oi, apoi să se dea arvună păstorilor şi să se stabilească Alesul ( Timpul)

De obicei Timpul este între 21 –23 aprilie. După ce se face strunga şi coliba, se separă şi se închid mieii, iar oile sunt lăsate toată noaptea să pască (21 aprilie) timp în care ciobanii le veghează, stând răzămaţi în bote (bâte), cântând  din cimpoi, tulnice sau fluier. În dimineaţa urrmătoare, vin cu oile la strungă, iar primul muls se face într-un ritual special, în găleţi spălate cu apă neîncepută şi iarbă, pe buza cărora este pus un colac din pâine nedospită, care, după terminarea lucrului este împărţit şi mâncat de păstori. Din acest lapte se face primuil caş. Seara, păstorii pleacă din nou cu turma la păscut, de data aceasta şi cu mieii. În dimineaţa de Sf. Gheorghe se reia ritualul mulsului, după care stăpânii şi oierii petrec până seara. Iar de acum, sezonul păstoritului este deschis.

 

Credinţe şi superstiţii

 

Cei din Orşova spun că Sf. Gheorghe a azvârlit capul scorpiei în cetatea Golocumba, de acolo numele: muscă columbacă, columbacă, şi din el ieşiră aşa de multe roiuri de muşte, încât, sub greutatea lor, zidurile cetăţii se zdruncinară şi se năruiră. ( Rčclus)

            De Sf. Gheorghe să nu dai nimic din casă că-ţi dai norocul. (Elefterescu)

            Dacă 23 aprilie cade într-o miercuri sau vineri, atunci produsele animalelor şi recolta va fi slabă

            Cine doarme în ziua împroorului ( ajunul Sf. Gheorghe) ia somnul mieilor ( doarme foarte mult şi adoarme pe dată. ( I. Creangă)

            Se crede că la marile sărbători calendaristice ( Sângiorz, Anul Nou, Crăciun, Paşte, Sânziene, se văd cum ard  „flacările fără căldură” a comorilor „curate” adică cele care nu sunt închinate diavolului, nu sunt vrăjite sau blestemate. Cel mai indicat este căutarea lor în noaptea de ajun a Sf. Gheorghe, după primul cântat al cocoşilor.

 

Apărător de rele şi durere

             

            La români se crede că urzica poate să apere de trăznet. Ea se poartă ca amuletă, în ziua Sf. Gheorghe.. La fel şi salcia, apără întotdeauna de trăsnet. De ziua Sf. Gheorghe ea se pune ca „împroor”.

Cine fuge în această zi înainte de răsăritul soarelui o bucată bună de loc, acela va putea fugi cât vrea, fără să obosească. În acest scop se practică şi urzicatul – lovirea cu crenguţe de urzică – pentru că sprinten iute, harnic şi îndemânatic la lucru în decursul anului poate fi doar acela care este urzicat în această zi. ( Marian)

O piele de şarpe, jupuită de Sf. Gheorghe şi purtată nouă zile la gât, se crede că te fereşte de friguri. În aceeaşi zi, dacă tai un cap de şarpe cu un ban de argint şi îl porţi la gât, ai să fii scutit toată vara de friguri. ( Gh. F. Ciauşanu)

Tot în acest sens se recomandă: -„ În ziua de Sf. Gheorghe spală-te pe picioare până în răsărit de soare şi te scaldă în acea zi de mai multe ori, că nu vei fi bolnav de friguri ( Gorovei)

            Românii cred că e bine să te cântăreşti de Sf. Gheorghe, pentru că atunci nu se mai lipeşte de tine nici un farmec. ( Elefterescu – Cartea Neamului)

La Sf. Gheorghe se unge uşa grajdului cu leuştean, iar în ferestre se pun spini, pentru ca strigoii să nu poată lua laptele de la vaci, sau puterea ( vlaga, „Snaga”) oamenilor şi vitelor.(I.Evseev)

            Tot atunci se ung cu usturoi ţâţele vacilor, pentru ca fermecătoarele să nu le poată lua mana. ( Elefterescu – Cartea Neamului)

 

Practici de magie

 

La Sf. Gheorghe ( Sf. Andrei, Duminica Mare şi Anul Nou) se ung ferestrele şi uşile cu usturoi şi leuştean. Ca să nu te deochi, zici: „ usturoi între ochi, să nu mă deochi”( Voronca)

            La Sângeorz ( Paşte sau Anul Nou) românii pun o bucăţică de fier sub prag, ca să le apere casa.( Gh. F. Ciauşanu – Superstiţiile poporului român)

„În Crnagora ( Cernagora – Muntenegru) fetele se duc la fântână  în zorii zilei de Sf. Gheorghe şi privesc în adâncul ei până ochii li se umplu de lacrimi, crezând că astfel văd în apă chipul „scrisului”, „ursitului” lor.(Krauss – Sitte und Brauch der süd-Slaven)

Băieţii le udă pe fete ca să nu se apropie de ele strigoaicele sau pentru ca fetele să nu se transforme în strigoaice ( Marian)

Se crede că udatul se face de bucurie şi mulţumită lui Dumnezeu, primăvara. Alteori cred că datina udatului de Sângeorz este de când păzea fântâna un balaur cu douăsprezece capete şi căruia, când duceau apa din fântână, totdeauna trebuia să-i dea o fată s-o mănânce ( A. Viciu).

La Sf. Georghe se scot budăile la pârâu, ca să prindă smântână multă peste an ( Gorovei)

            Cine se spală în dimineaţa aceste zile cu rouă, toată vara va fi sănătos şi nu-i vor ieşi pete pe obraz. În ajunul zile de Sf. Gheorghe, fetele se spală pe faţă cu rouă pentru a fi mai frumoase şi mai atrăgătoare ( ( Marian)

            Busuiocul se seamănă anume pentru cinste: Îl seamănă până a nu răsări soarele în ziua de Sf. Gheorghe, dimineaţa. Stratul se pregăteşte înainte, dar de cade Sf. Gheorghe duminica, nu se poate semăna; sau poţi să-l semeni într-o luni până în ziuă, că lunea e ziua cea mai curată. Semănându-l îl soroceşti şi dacă te speli cu rouă de pe el, eşti de toată lumea cinstit ( N. Voronca)

 

Despre muncile agricole

           

Bobul, cu trei zile înainte de Sf. Gheorghe să-l pui, cum se află grămadă, într-o groapă, în pământ, să-l acoperi şi după Sf. Gheorghe să-l semeni, că nu are viermi. Întocmai precum usturoiul, dacă nu l-ai semănat până la Sf. Dumitru, tot astfel şi bobul, dacă nu l-ai semănat până la Sf. Gheorghe, mai mult nu-l poţi semăna, macar oleacă să pui dinainte şi atunci după Sf. Gheorghe dacă sameni, să nu-l dai din casă, ci de afară de undeva – tot pentru cap; cine vrea să fie sănătos de cap ( Niculiţă-Voronca)

La Sân-Giorgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp ( Mangiuca)

Gunoiul din ziua de Sf. Gheorghe să-l lepezi la rădăcina pomilor, că rodesc bine la urmă. (Gorovei)

Când un pom nu face roade, să-l îngăuri în ziua de Sf. Gheorghe, căci atunci va face ( Gorovei)

În scopul de a fi un an bun în ploi, la Sângeorz se practică improorul. Dacă nu plouă în ziua de Sângeorz, atunci se udă totul în curte, în locul unde sunt adunate oile (Maria Drăguţ)

În ziua de Sângeorz feciorii ţâpă (aruncă) apă pe cel care a ieşit mai întâi cu plugul în primăvara aceea ( A.Viciu)

 

Superstiţii legate de animale

           

Şarpele aflat în această zi se bagă în oţet şi se foloseşte ca medicament când vitele sunt bolnave ( I.Ţoca)

Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec) atunci tot anul este la vite lapte slab (Mangiuca)

            Când pică Sf. Gheorghe în zi de sec, nu-i mană nici la albine, nici la oi ( Ion Creangă)

Se crede că este bine a se scula în ziua de Sf. Gheorghe înainte de răsăritul soarelui, şi a presăra împrejurul vacii mac şi, făcând aşa, nime nu va putea lua laptele de la acea vacă, aşa cum nu-i nimene nu-i în stare să culeagă macul presărat ( Gorovei)

            În ziua de Sf. Gheorghe se duce crucea paştei la vite ( Niculiţă-Voronca)

 

Previziuni meteorologice

 

Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă  ori va fi pâclă, e semn de an bogat. (. Gorovei)

De e brumă între Sân-George şi Armindean, va fi brumă şi între Sânte-Marii Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie – se face grâu şi fân ( T.Gherman)

 

Mă opresc aici, deşi ar mai fi tare multe de spus. Am încercat să prezint şi cu acest prilej, enormele resurse spirituale ale tradiţiilor poporului român. Poate că nu m-am priceput prea mult, dar am făcut-o cu dăruire şi dragoste, pentru ca astfel să fie cunoscute şi să nu intre în uitare.

Avem o mitologie bogată cu care orice popor s-ar putea mândri.

 Dacă sunteţi obosiţi, dacă doriţi să faceţi o adevărată infuzie de vigoare spirituală, părăsiţi pentru câteva zile lumea oraşului şi faceţi de sărbători o incursiune în lumea satului. Acolo unde tradiţiile s-au mai păstrat – cel puţin în parte. Profitaţi atâta timp cât ele mai există, cât se mai păstrează. Chiar dacă istoria, timpurile şi în ultimul timp natura este parcă potrivnică, ţăranul român continuă să-şi respecte tradiţiile, atâtea cât s-au păstrat, din respect pentru înaintaşii lui, deoarece: „în sufletul lui nu va mai trăia atunci omul cel vechi, omul din viaţa de toate zilele – în sufletul lui se va deştepta  sufletul strămoşilor lui, care vor trăi clipe de viguroasă viaţă în cadrul vieţii unui îndepărtat strănepot”

  Julia Maria Cristea - Viena

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)