Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Starea de spirit  a populaţiei şi situaţia politică în judeţul Năsăud în primii ani ai sovietizării şi instaurării regimului comunist.

 

Prof. VIOREL  RUS

 

 

             Când între 10-15 octombrie 1944 trupele sovietice şi române treceau peste teritoriul judeţului nostru în urmărirea armatelor germano-hortiste, românii care reprezentau marea majoritate a populaţiei, dar şi ceilalţi locuitori ce nu se refugiaseră indiferent de naţie sau categoria lor socială, erau stăpâniţi de sentimente şi presimţiri contradictorii.

            Era mai întâi bucuria apropierii terminării războiului, a eliberării de sub nedreapta şi brutala stăpânire maghiaro-hortistă impusă prin Dictatul de la Viena în anul 1940 şi speranţa revenirii la patria mamă, România. Se adăugau însă frica şi neliniştea generată de nesiguranţa vremurilor ce se prefigurau că vor veni.

            Oamenii nu uitaseră ruperea de către Uniunea Sovietică din trupul ţării prin ultimatum a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, basarabenii refugiaţi din calea comunismului sovietic povestiseră ce însemnau colhozurile şi democraţia sovietică, iar ostaşii întorşi de pe front văzuseră cu ochii lor realităţile de acolo.

            În plus, întâlnirea cu soldaţii sovietici inspirase groază căci aceştia le luaseră celor care îi întâmpinaseră ca eliberatori caii de la căruţe şi vitele din  grajduri, hainele de pe ei şi ceasurile de la mână, săvârşiseră orgii de alcoolici nestăpâniţi înghiţind orice îi putea îmbăta până şi parfumurile din drogherii şi spirtul de pe vietăţile conservate în laboratoarele şcolilor şi speriaseră femeile care  pentru  a  scăpa  de  avansurile  lor  îşi  ungeau  faţa  cu  funingine  şi  se îmbrăcau zdrenţuit pentru a arăta bătrâne şi greţoase.  

            Sentimentele antisovietice şi anticomuniste ale locuitorilor erau în consecinţă foarte puternice, cu atât mai mult cu cât judeţul nostru, ca dealtfel tot Ardealul de Nord ce fusese cedat prin dictat lui Horti, era administrat de un comandament sovietic de la care simţeau că nu se puteau aştepta la nimic bun, iar trupele sovietice mişunau peste tot, deşi frontul se îndepărtase rapid atingând la sfârşitul lunii octombrie graniţele Ungariei.

            Comandamentul militar sovietic de zonă se instalase încă din 14 octombrie 1944 având în frunte pe maiorul Şerbacov, iar la 21 octombrie era numit ca prefect al judeţului colonelul Teodor Sbârcea, fost ultim primar al Bistriţei înainte de instaurarea administraţiei magiaro-hortiste în septembrie 1940 şi un consiliu judeţean provizoriu format din 30 de membri.[1]   

            Şi comunităţile locale din judeţ au început să se organizeze rapid numindu-şi primari şi şefi ai principalelor instituţii administrative.

            În Bistriţa, spre exemplu, primul primar de după retragerea administraţiei hortiste a fost preotul Ioan Costan, iar primul şef al poliţiei avocatul Tudor Dan.

            Aceştia au rezistat în funcţii doar câteva luni fiind schimbaţi de către către sovietici sub acuzaţia de activitate legionară.  

            Iată cum povesteşte avocatul Dr. Cornel Pop, al doilea primar al Bistriţei de după război, natura relaţiilor sale cu maiorul Şerbacov comandantul militar sovietic: “... Într-o zi primesc un telefon de la conducerea militară a oraşului, un ofiţer rus cu grad de maior, care îmi ceru imperativ: Mâine dimineaţă, primarul să-mi aducă în faţa comandamentului treizeci de căruţe cu cai ! M-a deranjat tonul lui şi i-am răspuns la fel de înţepat că n-am fost numit primar ca să umblu după cai şi căruţe. N-am nici o obligaţie ... Nu m-a lăsat să termin şi mi-a tăiat-o scurt: Dacă refuzi, te arestez ![2]

Nu a fost arestat chiar atunci, dar nu a trecut mult timp până când aproape toţi primarii legitimi şi alţi şefi de instituţii din judeţ au fost arestaţi, iar care nu au fost arestaţi s-au trezit schimbaţi cu oameni ai comuniştilor impuşi cu forţa. Dr. Cornel Pop a scăpat fugind într-o noapte din oraş cu o maşină a pompierilor. Altcumva îl mânca puşcăria, ori poate cum au păţit-o alţii ar fi fost deportat în Rusia.

            Instalarea noilor organe ale administraţiei judeţului Năsăud pe placul comuniştilor şi a sovieticilor; prefectul Dr. Ştefan Pop - reprezentantul P.N.L. Tătărăscu - agreat pentru scurt timp din lipsa vreunui comunist capabil, a subprefectului Ioan Melaniuc - din partea sindicatului muncitoresc şi a Consiliului Judeţean - zis ales de reprezentanţii poporului a avut loc în Bistriţa la 13 decembrie 1944 în prezenţa comandantului militar sovietic, a şefilor de autorităţi din oraş şi judeţ, a reprezentanţilor sindicatelor   muncitoreşti,  a   consilierilor  orăşăneşti, funcţionarilor mai de vază şi a   tuturor cadrelor didactice din oraş.

            Jurământul depus de către consilieri avea următorul conţinut: “ Eu (...) ales prin voinţa poporului de consilier al judeţului Năsăud şi întărit în această calitate de comandantul militar rus, jur pe conştiinţa mea de om să îndeplinesc toate doleanţele drepte şi justificate ale poporului şi garantez pentru aceasta cu preţul vieţii mele. [3]

            Cu acel prilej, luând  cuvântul, comandantul  militar  sovietic  a  spus  între altele  că Transilvania de Nord se  află vremelnic sub  stăpânire  rusească  având un comandament suprem la Cluj, dar după  război România o va primi în totalitate sau în parte înapoi. Apoi a cerut ca toţi cei care au fost contrari armatei ruseşti să fie deţinuţi, la fel cei care fac nedreptăţi şi sabotează munca şi cinstea, lăsând de fapt frâu liber abuzurilor subordonaţilor săi comunişti din administraţia nou constituită.[4]

Dar iată cum era prezentat evenimentul constituirii şi instalării noilor organe administrative într-un raport al prefecturii asupra situaţiei social politice a judeţului, în anul 1945: “... Instinctul de conservare şi dorinţa de restabilire cât mai rapidă a unui curs normal în viaţa politică şi economică manifestat de masele muncitoare, a determinat administraţia militară sovietică la schimbarea conducătorilor, viaţa politică şi administrativă a judeţului fiind dirijată începând cu 13 decembrie 1944 de elemente democratice, reprezentate de organizaţiile politice ce fac parte din Frontul Naţional Democrat. De la aceea dată viaţa politică se caracterizează mai ales printr-o febrilă activitate de organizare a maselor plugăreşti şi muncitoreşti ...”[5]

Lucrurile erau foarte clare pentru cine putea citi sau înţelege printre rânduri. Administraţia militară sovietică trebuia să pregătească terenul pentru începerea sovietizarii, iar pentru aceasta trebuia să impună o conducere  locală  care să pună în viaţă  acest   obiectiv,  concomitent   cu constituirea organizaţiilor partidului comunist şi a sateliţilor  acestuia.        

Pentru  comunişti  nu era vreme de  pierdut. Realitatea  era că în timp ce partidele istorice, în special Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul  Liberal, au trecut la reconstitirea în satele şi oraşele judeţului a organizaţiilor lor dizolvate odată cu instaurarea regimului maghiaro-hortist în 1940, Partidul Comunist a trebuit să o ia de la zero întrucât între cele două războaie comuniştii au fost cvasiinexistenţi în ţinuturile noastre.

            Faptul că în oraş şi judeţ înainte de 1944 nu a existat mişcare ilegală de partid ci doar acţiuni sporadice ale organizaţiei Ajutorul Roşu duse de către Traian Banciu pentru strângerea de bunuri şi bani în sprijinul comuniştilor din ţară închişi şi a familiilor lor, a necesitat ca pentru formarea primelor organizaţii ale P.C.R  să vină “tovi” din alte localităţi între care Ioan Gluvacov cel ce a reprezentat pe comunişti în Consiliul Politic Judeţean la constiturea acestuia în mai 1945, Lungu şi Teodoru, care să desfăşoare o intensă muncă de lămurire în rândul muncitorilor şi ţăranilor din judeţ.[6]

Iar rezultatele s-au lăsat un timp aşteptate, astfel că într-un raport înaintat la 9 februarie 1945 Comitetului Regional Cluj al P.C.R de către comitetul judeţean, se arăta că in Bistriţa existau 10 membri de partid şi 2 candidaţi, iar în judeţ 2 membri şi 2 candidaţi, în majoritate maghiari şi evrei. Apoi în alte rapoarte se arăta că la sfârşitul lunii martie 1945 numărul comuniştilor în tot judeţul ajunsese la 80 persoane organizate în 15 celule, în mai 1945 erau 136 membri de partid, în iunie 1945 erau 288, în iulie 1945 erau 683, în august 1945 erau 853, iar la sfârşitul anului 1945 se ajunsese la 1.185 persoane înscrise la comunişti.[7]

Suspectăm cifrele raportate ca fiind umflate dar chiar dacă le-am considera a fi corecte nu putem să nu constatăm că partidul comunist, care spera să câştige de facto alegerile parlamentare în judeţul nostru şi le-a şi câştigat,  avea cu circa 11 luni înainte de votări un număr de membri care în rapot cu populaţia judeţului cu drept de vot de aproximativ 70.000 de locuitori reprezentau 1,69%.

            Dată find starea de spirit antisovietică şi anticomunistă ce  caracteriza locuitorii judeţului se impune să  precizăm cum s-a reuşit şi cine erau  cei  ce     s-au înscris în acele timpuri la comunişti.


 

           

            Chiar documentele din arhivele judeţenei P.C.R. Năsăud relevă cu câtă greutate au putut să fie racolaţi în celulele de partid locuitorii oneşti ai tuturor plăşilor judeţului chiar şi minerii din Valea Vinului şi muncitorii săraci din  fabricile de cherestea din Ilva Mică, Valea Mare şi Anieş, care au inceput să se înscrie numai după ce “tovii” activişti le-au promis înlesniri la cooperative pentru a-şi procura  bocanci, stofe şi alte bunuri rare de strictă necesitate. [8]      

            Aceleaşi documente evidenţiază că s-au înscris de frica represaliilor la care se aşteptau  majoritatea legionarilor din judeţ, cei care fuseseră comandanţi de garnizoană sau şefi de cuib fiind excluşi şi chiar închişi mai târziu când nu mai a fost nevoie e ei, spre exemplu Ioja Alexandru - comandant de garnizoană şi şefii de cuib Răsvanţă Nicolae, Moldovan Emil, Moldovan Ilarie, Ludoşan Emil, Şot Valeriu, Pleşcan Ioan, Horea Nuţiu, Flore Ioan, Butaci Mihăilă, Hanţiu Valeriu, Borbolea Dezideriu, Judeţ Toader şi Hurdea Sever. [9]

            S-au înscris basarabenii stabiliţi în judeţ, de frică să nu fie trimişi cu forţa în U.R.S.S., ca învăţătorul Casian Ioan, subşeful de birou Abagiu Mihai şi funcţionarul Bolboceanu Vasile din Bistriţa, apoi aşa numiţii “reacţionari” care doreau să-şi ascundă duşmănia şi să ocupe posturi bune daţi ca exemple fiind Rednic Ioan şeful Agenţiei C.E.C din Lechinţa exclus mai târziu pentru că “a calomniat Uniunea Sovietică şi naţionalist fiind, pus să aleagă între pozele secretarilor C.C. ai P.C.R  a ales pe aceea a lui Gheorghiu-Dej spunând că o alege pentru că era singurul român !!”.

            Apoi învăţători ca Rednic din Dumitra şi Piciu Dionisie din Salva numiţi mai târziu de către comuniştii proletari “agenţi provocatori”, între care îndelung  comentate au fost când nu mai era nevoie de el faptele învăţătorului Oprea Iuliu primul secretar al organizaţiei de partid ce cu greu a fost constituită în Năsăud, preşedinte al comisiei de reformă agrară, membru în comitetul judeţean, acuzat şi că adăpostise în casa sa pe doi dintre conducătorii organizaţiei “Sumanele Negre”, “aventurieri şi afacerişti” exemplu fiind dat în persoana lui Dan Titus primul secretar al  organizaţiei muncitorilor din fabricile de  cherestea din Bistriţa Bârgăului, Prund şi Suseni, precum şi unii “colonişti  moţi”  din zona Lechinţei, ce au primit pământ şi case săseşti, cărăra li s-a spus că aşa pot fi siguri că nu vor fi conturbaţi în posesie de către vechii proprietari ce se reîntorseseră din refugiu.[10]

            Dealtfel  tocmai  având  în  vedere   realităţile  stării  de  spirit  a populaţiei judeţului nostru, “tovii” trimişi în judeţ de la centru adoptaseră în iniţierea primelor organizaţii ale partidului comunist, aşa cum reiese din exemplificările pe care tocmai le-am făcut, tactica “dai mâna şi cu dracu până treci puntea”.

            Încă de la sfârşitul anului 1944 când practic organizaţiile de partid comuniste nu existau, ei îşi îndreptaseră deja atenţia înspre formarea a ceea ce mai târziu aveau să numească baza de mase a partidului comunist, organizaţiile politice satelit din care să poată recruta activişti comunişti, inclusiv grupuri de presiune şi manevră înarmate când se impunea, pentru a intimida celelalte forţe politice şi populaţia judeţului şi a impune în conducerea judeţului, oraşelor şi comunelor oameni care să poată fi manevraţi în sensul dorit.

            La rezultatele acestor acţiuni  făcea referire un raport datat 2 ianuarie 1945 al comitetului judeţean înaintat Comitetului Regional Cluj al P.C.R. în care se arăta că între sindicaliştii din Bistriţa au fost găsite “elemente de valoare ” care în 7 decembrie 1944 au format un comitet de iniţiativă ce a reuşit să constituie la CFR un sindicat muncitoresc separat de al patronilor, un sindicat al muncitorilor particulari, unul al funcţionarilor publici şi unul al învăţătorilor, după ce încă la 8 noiembrie 1944 se constituise Uniunea Partrioţilor din Bistriţa care chipurile îşi alcătuise un plan de luptă pentru apărarea drepturilor fiecărui cetăţean.

            Aceste “elemente de valoare” au reuşit ca la 11 decembrie, evident  cu sprijinul comandantului militar sovietic care avea să-i numească reprezentanţii poporului, să înlăture prefectul, subprefectul şi şeful poliţiei ajungându-se la 13 decembrie 1944 la instalarea noii puteri administrative a judeţului, la care am făcut referire mai sus, alcătuită doar din reprezentanţi ai Frontului Naţional Democrat.

            În raport se arăta apoi că până la data respectivă se  constituiseră organizaţii ale Frontului Plugarilor în  Bistriţa  cu 30  de membri, în  Năsăud cu 28 de membri şi în  comunele  Luşca,  Livezile  şi  Prundu  Bârgăului   şi se  începuse   acţiunea  de constituire  a  unui  comitet  restrâns  al Apărării   Patriotice,  alte  două  organizaţii supuse comuniştilor care  prin metodele şantajului şi  ale  fricii aveau  să-şi  crească rapid rândurile.[11]

            In curând aveau să se constituie Asociaţia de Prietenie Româno-Sovietică (A.R.L.U.S), iar din rândul ungurilor din judeţ Uniunea Populară Maghiară şi dintre evrei Gruparea Evreilor Democratici.   

            Aşa că la sfârşitul anului 1945 prefectul comunist al judeţului putea raporta  împuternicitului local al Comisiei Aliate (Sovietice) de Control interesat în mod deosebit de puterea comuniştilor, a aliaţilor şi sateliţilor lor politici, că “faţă de numărul populaţiei din judeţ de 136.000 de locuitori sunt organizaţi în partide politice democratice: 1.300 membri în Partidul Comunist, 11.000 în Frontul Plugarilor, 2.600 în Uniunea Populară Maghiară, 300 în Partidul Social-Democrat şi 200 în Gruparea Evreilor Democraţi.”[12]

            Imediat după război a început şi reorganizarea filialei judeţului Năsăud a Partidului Social-Democrat prin activitatea vechilor activişti Ioan Vermeşan devenit secretarul organizaţiei, a lui Beckeş Alexandru şi Zacko Iosif, numărul membrilor acestuia crescând rapid de la circa 300 membri la sfârşitul anului 1945, la 1067 membri în septembrie 1946 şi 1158 membri în decembrie 1946.

            Interesantă este compoziţia socială de atunci a acestui partid, faptul că ponderea cea mai mare o aveau plugarii mai înstăriţi urmaţi de meseriaşi şi comercianţi, funcţionari şi intelectuali, muncitorii fiind prezenţi în număr nesemnificativ şi că în acest partid erau inscrise foarte multe femei.[13]    Acestor oameni care simţeau că erau de mai bună calitate le fusese greu să se înscrie la comunişti laolaltă cu proletarii, năimiţii şi veleitarii, sperând însă că P.S.D. fiind în alianţă cu P.C.R în Frontul Unic Muncitoresc ar putea să-i apere de greutăţile care se conturau a le avea în viitor dacă comuniştii vor prelua puterea.

            Însă deşi aliaţi cu social-democraţii, nu bine aveau să treacă alegerile când încă din prima parte a anului 1947 comuniştii îi ignorau pe aceştia în măsurile pe care le luau, motivând în documentele lor interne de partid că organizaţiile P.S.D din judeţul nostru erau pline de intelectuali şi alţi duşmani de clasă, exemplele date fiind învăţătorul Cojocaru Dumitru fost legionar  de parcă ei nu aveau legionari destui -, doctorul Reischel  fost Wolks-bundist, profesorul Ştefan Lupu din Bistriţa acuzat ca fost susţinător al politicii lui Antonescu, profesorul Octavian Ruleanu din Năsăud numit şovin, sprijinitor al unor unor  elemente intelectuale reacţionare  din Năsăud precum profesorul Ioan Cutova, Lucian Valea şi alţii.[14]

            Aşa că pe profesorul Ştefan Lupu fost director al Liceului “Alexandru Odobescu” din Bistriţa, nu l-a  ajutat  mai târziu  cu nimic faptul că la unificarea cu comuniştii acceptase să devină membru al Partidului Muncitoresc Romăn şi că a întemeiat  încă  în  anul 1945 şi a  condus  Asociaţia  de  Prietenie Româno-Sovietică (A.R.L.U.S) filiala Bistriţa.

            Considerat duşman de clasă avea să fie arestat în anul 1952, închis la Gherla, dus la Canal la muncă forţată în Colonia Valea Albă până la sfârşitul anului 1954, transferat de acolo la Jilava şi Oradea şi condamnat abia în 1955 într-un proces absurd la 3 ani temniţă grea pe care deja îi ispăşise, sub acuzaţia de “crimă împotriva umanităţii” acuzat că aflat în refugiu ca profesor la Deva scrisese în presa locală câteva articole în care considera firească participarea României la războiul împotriva sovieticilor pentru dezrobirea Basarabiei şi Bucovinei.[15]

            Iată mai complete şi acuzaţiile ce i se aduceau de către comisia comunistă judeţeană de verificare profesorului Octavian Ruleanu, fost preşedinte al P.S.D. din Năsăud înscris la comunişti în anul 1947 şi fost chiar membru al biroului plăşii Năsăud şi al Comitetului judeţean, la excluderea sa din partid în anul 1949:

            1. A scris articole şovine ca student la gazeta “Năsăudul”, iar apoi după promovarea licenţei în 1933 ca pedagog şi profesor la Şcoala Normală din Satu Mare în  ziarele “Graniţa ”, “Frontul ”, “Gazeta”,  “Conştiinţa Română“;

            2. Refugiat după august 1940 în România, a funcţionat în timpul guvernării lui Antonescu la Direcţia Contenciosului a Ministerului Educaţiei Naţionale din Bucureşti, conlucrând astfel cu dictatura militaro-fascistă;

            3. A scris articole în “Tribuna” din Braşov, care era finanţată de către Gestapo, conducând împreună cu Boşca Mălin şi Pamfil Şeicaru ziarul respectiv;

            4. În 1943 a editat împreună cu Boşca Mălin şi Ceuca Gavrilă la Bucureşti ziarul “Plaiuri Năsăudene”, publicaţie şovină, care sprijinea regimul antonescian;

            5. Ca preşedinte al P.S.D. a înlesnit intrarea în partid a elementelor cele mai reacţionare din Năsăud, Valea Lucian şi Cutova Ioan legionar notoriu;

            6. A avut atitudine împăciuitoare ca activist şi s-a inscris în partid numai pentru a-şi menţine postul de director al Liceului Mixt din Năsăud.[16]

            Acuzaţiile  aduse  celor  doi  profesori  foşti  membri  ai  P.S.D.  erau  vădit tendenţioase, dar nu trebuie să fim miraţi  pentru că  după unificarea comuniştilor şi social-democraţilor din judeţ şi formarea la 25 ianuarie 1948 a organizaţiei judeţene a Partidului  Unic Muncitoresc - viitorul P.M.R, foştii comunişti, “considerându-se trecuţi puntea” începuseră o adevărată vânătoare a foştilor social-democraţilor pentru ai exclude şi chiar pedepsi. Şi nu erau epuraţi doar intelectualii ci şi ţăranii mai înstăriţi  care  acceptaseră “sine die” să devină membri ai P.M.R. împreună cu comuniştii.

            Astfel în anul 1949 erau excluşi din organizaţia din comuna Buduş nu mai puţin de 7 ţărani membrii P.M.R, foşti P.S.D şi anume: Onea Ioan, Păştean Vasile, Jaluba Ioan, Jaluba Gheorghe, Trifan Ioan, Morar Ioan (Vişinu) şi Morari Vasile, numiţi chiaburi şi acuzaţi că poartă zvonuri şi lucrează contra programului partidului, sunt persoane subversive care  refuză sarcinile trasate de către secretarul de partid Danea Cornel şi se sustrag de la colectări. [17]

Dintre partidele care cu ardoare duseseră lupta politică în judeţul nostru între cele două războaie mondiale până la Dictatul de la Viena şi instalarea regimului maghiaro-hortist, Partidul Naţional Ţărănesc a reuşit să se reorganizeze cel mai repede devenind în scurt timp port drapelul luptei pentru libertate şi democraţie, cea mai influentă forţă politică a judeţului.

            Realitatea acum enunţată era recunoscută chiar şi de către duşmanii lor de moarte comuniştii, care îşi motivau insuccesele în raport cu ţărăniştii lui Iuliu Maniu până după anul 1947 când P.N.Ţ- Maniu avea să fie desfiinţat în forţă iar conducătorii şi mulţi membri de rând închişi, dând vina pe “sentimentul naţionalist”, “patriotismul exacerbat”, care “tocea tăişul diferenţelor de clasă sub lozinca unităţii naţionale” şi “simţământul de proprietate” adânc înrădăcinate în sufletul locuitorilor judeţului în majoritatea lor urmaşi ai foştilor grăniceri, întreţinute de elementele duşmănoase comunismului: ofiţeri deblocaţi, preoţi, învăţători şi chiaburi, recunoscând antisovietismul şi anticomunismul  acestora.[18]

            Drept este că ţărăniştii au avut în aceea perioadă în judeţul nostru şi personalităţi deosebit de active, capabile şi cu carismă la public, între care cei trei fraţi ai familiei martire Pop din Poiana Ilvei, profesorul Leonida Pop preşedintele organizaţiei, profesorul Marius Pop şi avocatul Cornel Pop nepoţi prin alianţă ai lui Iuliu Maniu, dar şi alte personalităţi de valoare.

            În Bistriţa ţărăniştii îl aveau în frunte pe avocatul Dr. Cornel Pop preşedinte al organizaţiei judeţene de tineret şi cumnatul acestuia avocatul Dr. Vasile Buta fost prefect al judeţului. Sediul organizaţiei  era în  casa lui Siminic de pe Str. 26 ianuarie, şedinţele se ţineau în  casa protopopului  Petringel,  cuprinzând majoritatea românilor din oraş, care în primăvara  anului 1946 cu  un  turism  şi  un camion plin de oameni puse dispoziţie de către Bulea Dumitru  s-au dus la Năsăud la congres fără să se sperie de  “gărzile   muncitoreşti   comuniste”  înarmate  cu  ciomege,  care  îi  aşteptau  în Dumitra blocându-le drumul pentru a-i întimida şi opri.  Comunele româneşti din jurul Bistriţei aveau organizaţii P.N.Ţ puternice între ele detaşându-se Simioneşti, Blăjeni, Sărăţel şi Unirea.[19]

La Năsăud activa profesorul Leonida Pop, preşedintele organizaţiei judeţene, fratele acestuia profesorul Marius Pop, judecătorul şef Traian Chitul şi Fabian Gavriluţiu despre care într-o notă informativă a poliţiei   din Năsăud datată 29 iulie 1945 se afirma că dădeau îndrumări ţăranilor să nu se înscrie în organizaţiile “democratice” (comuniste ori subordonate comuniştilor) întrucât prin ele guvernul Groza urmăreşte să comunizeze  poporul, când jidanii vor fi tari şi mari şi să nu aibă frică pentru că în scurt timp toată situaţia din România se va schimba, va veni un guvern naţional-ţărănesc cum a fost şi în trecut şi acela va face dreptate nu “jidanii democraţi”.

Se mai menţiona că organizarea “democratică“ a Văii Zăgrii şi Jurul Năsăudului nu se putea realiza din cauza activităţii acestora, propunându-se a fi supravegheaţi îndeaproape. Comunele exemplificate cu cel mai mare potenţial ţărănist în zonă erau Rebrişoara, Nepos, Feldru, Prislop, Salva, Coşbuc, Mocod şi Zagra.[20]

            Influenţa ţărăniştilor lui Maniu a fost puternică şi în Rodna şi comunele din plasa Rodnei ca Şanţ, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Leşu.

            În Poiana Ilvei nu s-a putut înfiinţa celulă comunistă decât în septembrie 1947, iar organizaţia de bază comunistă din Maieru a trebuit să fie desfiinţată în 1947-1948.

            La fel stăteau lucrurile pe Valea Bârgăului unde activase deputatul în parlamentul României învăţătorul Nicolae Moldovan, pe Valea Şieului având ca centru important Şieuţul şi zona Lechinţei de unde la congresul ţărănist de la Năsăud au mers reprezentanţi de peste tot în frunte cu preceptorul Popa Ioan şi Fodor Traian şi din cauza influenţei maniste nu se putuseră constitui celule ale partidului comunist în comune precum Corvineşti, Galaţii Bistriţei, Şirioara, Enciu şi Bidiu decât în anul 1947.[21]

            Congresul ţărăniştilor (conferinţa judeţeană) desfăşurat în ziua de 28 aprilie 1946 a arătat popularitatea de care se bucura partidul în judeţ şi aprecierea activităţii sale deosebite din partea conducătorilor  din Bucureşti.

            Cu trenul de pe Ilve, din Sângeorz Băi şi Rodna, cum am  arătat deja  cu un camion plin şi un autoturism dar şi cu căruţe din Bistriţa şi comunele din jur,  cu  căruţe şi pe  jos din localităţile din jurul Năsăudului, de pe Văile Bârgăului şi Şieului, din toate  localităţile din zona Lechinţei, practic din tot judeţul, au sosit atunci la Năsăud mii de delegaţi.

A fost o mare demonstraţie anticomunistă, la care din partea conducerii centrale a participat şi a luat cuvântul Dr. Ilie Lazăr supranumit tribunul Maramureşului după ţinutul său de origine.

            Cu el venise pentru a participa la congres, a vedea pe viu puterea forţelor de opoziţie din zonă şi a discuta cu conducătorii acestora, umplând sufletele participanţilor de emotii şi speranţe, locotenentul din serviciul de informaţii american Hamilton însoţit de translatorul său sergentul român Teodor Manicatide, americanul fiind la rândul său impresionat de ceea ce a văzut, inclusiv de cuvântarea de salut pe care i-a adresat-o într-o curată limbă englezo-americană preotul Aurel Rău.

            Era perioada în care se credea puternic în izbucnirea unui salvator conflict armat între anglo-americani şi sovietici şi cum se va vedea mai jos în dezvoltările noastre, ofiţerul american nu a făcut nimic pentru a spulbera speranţele oamenilor.   

            Dimpotrivă în seara terminării congresului jeepul americanului a poposit în faţa casei din Bistriţa a avocatului Dr. Cornel Pop şi după ce lui Hamilton i s-a recomandat ca om de încredere în Vatra Dornei şeful organizaţiei locale a P.N.Ţ avocatul Octavian Fedorciuc, americanul şi translatorul său au şi plecat în noaptea aceea acolo, pentru a discuta şi face planuri cu conducătorii organizaţiei de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă “Haiducii lui Avram Iancu - Divizia Sumanele Negre”, cunoscută sub denumirea prescurtată “Sumanele Negre”. [22]

            Reorganizarea după război a Partidului Naţional Liberal în judeţul nostru s-a desfăşurat în condiţiile sciziunii existente în partid între aripa Brătianu şi cea a lui Gheorghe Tătărăscu, fiind afectată astfel baza de mase şi în consecinţă puterea de influenţă a liberalilor din judeţ, divizaţi ca şi cum ar fi fost două partide.  

            Astfel P.N.L - Brătianu şi-a reconstituit organizaţia judeţeană având ca centru de putere Năsăudul şi localităţile înconjurătoare sub conducerea fostului prefect liberal avocatul Dr. Dumitru Nacu şi a preotului din Telciu Pop Grigore, cu organizaţii în zona Bistriţei sub conducerea preotului Ioan Deac şi mai puţin în alte părţi ale judeţului. La Năsăud a şi avut loc în primăvara anului 1946 şi Congresul  organizaţiei P.N.L - Brătianu, cu numeroşi  delegaţi, sunete  de  fanfară împrăştiată  la  un  moment  dat  în     bună  tradiţie  interbelică  de  către  un grup  de ţărănişti  şi  cuvântări  pline de speranţe  în  mare  parte  nerealizate  în  alegerile  din  aceea toamnă, pe  când organizaţia P.N.L -Tătărăscu era mai puternică în Bistriţa şi comunele din zona Sângeorz Băi, sub conducerea fostului deputat Dr. Laurenţiu  Oanea,  a  foştilor  prefecţi  Ioan   Partenie şi Dr. Ştefan I. Pop   şi  a  primarului oraşului Octavian Cosmuţa.

            Tătărăscienii aveau să participe la alegerile din 1946 alături de           comunişti şi social-democraţi şi împreună cu P.N.Ţ - Alexandrescu şi Partidul Naţional Popular, constituiţi în aşa numitul Bloc al Partidelor Democrate. Au ajutat pe comunişti să se ridice la putere iar drept răsplată la 28 noiembrie 1947 au fost obligaţi să-şi declare autodesfiinţarea, după ce la 6 noiembrie 1947 miniştrii şi secretarii de stat tătărăscieni fuseseră alungaţi din guvern.[23]

            Profesorul Ioan Partenie fostul prefect, senator în Parlamentul României şi preşedinte al liberalilor, avea să fie mai târziu martir al partidului său. Arestat la 15.08.1952 pe baza unui simplu act administrativ, fără judecată şi condamnare, a fost dus în lagărele de muncă forţată din zona Bucureştiului: Ghencea, Bragadiru şi Popeşti Leordeni. Îmbolnăvindu-se grav în lagăr, a fost trasferat la Văcăreşti, unde a şi murit la 15.06.1953. Aşa ştiau comuniştii să-i recompenseze pe foştii aliaţi ! [24]

            O situaţie mai aparte a prezentat încercarea de reorganizare în judeţul nostru a Mişcării Legionare.

            Acţiunea a avut loc în secret încă din anul 1946 în privinţa organizaţiilor tineretului legionar “Frăţiile de Cruce” şi mai târziu începând cu primăvara anului 1948 a adevăratelor nuclee şi cuiburi legionare după ce fruntaşii lor de la centru între care Nicolae Petraşcu şi Iosif Stănescu şi-au dat seama de cursa pe care comuniştii în persoana Anei Pauker şi a lui Teohari Georgescu le-o întinseseră, atunci când îi momiseră declarând că aceia dintre ei care se vor înscrie la ei în partid regretând activitatea lor anterioară nu vor avea de suferit. În realitate în primii ani de după război, comuniştii folosiseră exuberanţa şi spiritul de sacrificiu legionar în interesul lor, iar  după aceea i-au exclus din partid şi i-au închis.

Organizaţii secrete “Frăţiile de Cruce” ale tineretului legionar, care aveau ca obiectiv educarea membrilor lor în spiritul muncii, disciplinei, cinstei şi spiritului  de  sacrificiu  pentru  legionarism  şi   ţară  în  vederea  încadrării  lor viitoare ca adevăraţi  legionari,  au  luat  fiinţă  în  anul 1946  în  Năsăud  în  rândul   elevilor  de  la Liceul “George  Coşbuc” şi  a  elevilor  de  la  Şcoala  de  Brigadieri Silvici şi încă pe două filiere.

            Mai întâi prin activitatea studentului de la Facultatea de Agronomie din Cluj, fost elev al liceului, Octavian Alexi, originar din Sângeorz Băi, care era înscris şi  activa în mişcarea legionară a studenţilor din Cluj, primind între altele misiunea de a organiza în rândul elevilor din Năsăud celule secrete de tineri legionari. Acesta a luat legătura cu elevul Pop Ioan consătean al său, care împreună cu Şotel Radu, Dale Remus şi alţi elevi din Liceul “George Coşbuc” au şi constituit   organizaţiile respective, inclusiv cea din Şcoala de Brigadieri Silvici condusă de elevul Roiban Ovidiu.

            Apoi, prin  iniţiativa  pedagogului de atunci al internatului liceului, Nicolae Trifoiu, originar  din  Rebrişoara, fost  membru  al  organizaţiilor “Frăţiile de Cruce” în timpul studiilor sale liceale la Roman şi superioare la Academia Comercială din Bucureşti, fapt pentru care şi efectuase 4 ani de închisoare la Aiud între anii 1942-1946. Acesta adunase în câteva rânduri în camera sa câţiva elevi de încredere vorbindu-le despre organizaţie, obiectivele ei educative în special cele legate de credinţă, ajutorarea deţinuţilor politici legionari închişi de comunişti şi necesitatea contribuţiei băneşti în acel scop.

            Cât priveşte seniorii legionari, organizaţiile lor au început a se reconstitui, cum arătam mai sus, în primăvara anului 1948, centrul lor de putere fiind în Bistriţa prin Constantin Magearu funcţionar la Federala Năsăud, fost şef al mişcării legionare din Rîmnicu Sărat în anul 1940. După dispariţia sa din oraş aflând că este în pericol de a fi arestat şi plecarea la Bucureşti, şefia acţiunilor de regrupare a legionarilor a fost preluată de către Gheorghe Mureşan, ajutat de Ioan Muscariu curierul comitetului de iniţiativă, învăţătorul Dumitru Sângeorzan, precum şi  Miron Jeican preşedinte al Federalei Judeţului Năsăud.

            Activitatea acestui grup la care se adăuga Anton Coşbuc din Leşu, Sever Hurdea din Zagra, Gherasim Ludoşan din Năsăud, Alexandru Găină din Feldru, Mihai Costea din Prundu Bîrgăului, Emil Iepurean şi medic Liviu Marcu din Sîngeorz Băi şi  Gheorghe Grecu şi Sonia Magearu din Bistriţa, viza regruparea legionarilor şi simpatizanţilor  lor  din  intreg judeţul,  pregătirea  în  vederea  luptei împotriva regimului comunist în caz de izbucnire a unui nou război,  procurarea  de arme în acest scop precum şi luarea legăturii cu luptătorii anticomunişti din munţi.[25]

            Cu toţii vor fi arestaţi şi condamnaţi la ani mulţi de închisoare într-un proces desfăşurat în ziua de 22 septembrie 1949 la Tribunalul Militar Cluj.

            Dar fie că cineva fusese legionar fie nu, în perioada de timp până în anul 1964 era o practică des întâlnită în regimul comunist, ca orice persoană considerată ostilă să fie denunţată că ar fi făcut parte din mişcare şi sub acuzaţia de “legionar notoriu şi periculos” arestată, înfundând puşcăria fără judecată ani întregi.

            Poate exemplul cel mai spectaculos pe care l-am putea aduce din mulţimea cazurilor de acest fel din judeţ este cel al preotului Ioan Costan, foarte cunoscut în vremea sa în tot judeţul sub numele Popa Costan.

            Acesta după ce ocupase ca absolvent de liceu post de supraveghetor şi apoi secretar al Şcolii Normale din Năsăud, terminând facultatea de teologie şi fiind hirotonit preot în anul 1938 ajunge preot titular în Dumitra şi Cepari.

            Concomitent cu preoţia a desfăşurat o extraordinară activitate social-economică şi culturală în mod deosebit în timpul ocupaţiei maghiaro-hortiste ca director în Centrala Cooperativelor Româneşti “Plugarul” - Sucursala Bistriţa, salvând de la foamete şi mizerie mulţi oameni, Consilier în Comitetul de Direcţie al Societăţii Proprietăţilor Comunelor Grănicereşti “Regna”, director şi redactor responsabil al singurei publicaţii româneşti din judeţ în acele vremuri, gazeta “Săptămâna” din Bistriţa, Preşedinte al Cooperativei  de  Credit  şi  Consum  Rebrişoara  şi  Vicepreşedinte  al Cooperativei de Consum Bistriţa.

            L-au considerat prea bun român mai întâi maghiarii hortişti care în august 1944 împreună cu alţi 13 fruntaşi români din zonă l-au arestat şi după o scurtă perioadă de muncă forţată la linia ferată în zona Dej - Triaj, l-au dus în detenţie în Ungaria la marginea oraşului Debreczen, unde odată cu apropierea frontului era să fie executat.

Mai târziu comuniştii l-au considerat făptuitor de “crime împotriva umanităţii ?!” fiind denunţat  printr-o anonimă ca fost legionar,  l-au arestat  la 15 mai 1948 şi l-au închis în Penitenciarul din Bistriţa, unde a rămas până la sfârşitul lunii august, fiind transferat la Aiud şi de acolo în mai toate închisorile şi lagărele de muncă din ţară şi de la canal fiind înregistrat în acte oficiale ca deţinut numai între 06.10.1952 - 16.11.1955.

            Redăm fragmente din emoţionanta şi înduioşătoarea scrisoare pe care preotul  Ioan   Costan   o  adresa   din   închisoarea   din   Bistriţa  familiei  sale  la 22 august 1948 cu puţin timp înaintea transferării sale la Aiud, în care îşi exprima presimţirea că pentru mult timp nu va mai fi în mijlocul celor dragi lui, punându-şi speranţa doar în bunul Dumnezeu:

           

 

“ Scumpă Mică, Dragi Copilaşi,

              Bunii mei tată şi mamă, Iubită mamă, surori, cumnaţi şi nepoţi.

           

            N-am scăpat nici eu nici voi, de amara durere de a pleca la închisoarea din Aiud de unde bunul Dumnezeu ştie când voi reveni.

            Plec în suflet cu icoana voastră scumpă. Mă voi ruga pentru voi. Rugaţi-vă toţi pentru mine, împreună cu binevoitorii mei.

            Doresc să fiţi liniştiţi, să avem speranţa că vom scăpa şi vom reveni cu bine. Nu mă îndoiesc că scumpii mei copilaşi vor fi bine îngrijiţi şi crescuţi cum trebuie ...

            Dacă veţi vedea că tata nu mai vine, că nu sunt nădejdi sau că nu  s-ar întoarce deloc de pe acest drum de chin cu mare semn de întrebare, dacă aflaţi de bine, mutaţi-vă la Năsăud să fiţi împreună. Va fi mai bine ...

            Cu părintele Roman  vom fi duşi la Aiud. Luni suntem la închisoarea din Dej. Marţi suntem la Aiud.[26]

            Văd acum sufletul cu care s-au interesat  pentru  mine  finii

Titus şi Sergiu. Poate vor putea face ceva pentru mine la Aiud. Ei cred că ar putea să mă viziteze. Acolo se  fac  trieri  de  două  ori  pe    

 lună. Dacă s-ar interesa cineva mai mare de mine, cred că aş putea scăpa uşor şi neîntârziat.

            La tot cazul e bine să mai stăruiţi pe lângă Sergiu, Titus, D-nul Daicoviciu, D-nul Gusti, să mă sprijinească mai ales că nu sunt vinovat cu nimic şi n-am făcut nici o greşală faţă de actualul regim.

            Te poţi consulta cu cine crezi şi dacă va fi bine pot face memorii cei din Dumitra, Cepari şi Rebrişoara asupra felului cum m-am purtat sub actualul regim şi munca ce am depus-o în viaţă pentru binele poporului pe teren cultural, economic, social. Dar numai dacă acestea nu mi-ar strica. Să fie cu hotărârea P.M.R. - local, toate.

... Mica să se ferească de drumuri la Aiud, pentru a nu suferi şi  a  nu  fi batjocurită  între străini...  Să  stea  acasă  şi   să-şi   grijească   sănătatea   şi copilaşii. Aceasta o rog şi o doresc ...

            Nu mai pot scrie. Mă cuprinde jalea că azi am împlinit 100 zile de arestare şi în momentul plecării nu vă pot vedea pentru a vă îmbrăţişa pe toţi. Voi ruga pe bunul Dumnezeu să vă păzească şi Maica Domnului să vă ocrotească.

            Gândul că veţi fi bine, sănătoşi şi fără nevoi mă va fortifica în suferinţă, iar veştile bune ce le voi primi mă vor mângâia.

            Nădejdea o avem în bunul Dumnezeu. Doresc ca toţi copilaşii din Dumitra şi eventual şi cei din Cepari, mulţi sau puţini, să facă o mărturisire şi o cuminecare într-o zi de duminică pentru mine. Vorbeşte cu preoţii respectivi. Îi rog !

            Închei îmbrăţişându-vă cu dor şi drag.

Bistriţa, 22.VIII.1948” [27]

 

Prof. VIOREL  RUS

 

[1] Ioan Mureşan, "Situaţia social-politică şi economică a judeţului Năsăud în timpul administraţiei militare sovietice (13.10.1944 - 12.04.1945), în Revista Bistriţei, nr. VII-1993, p. 264.

 

[2] Dr. Cornel Pop, “Iadul Comunist - Amintiri şi Destăinuiri”, Editura Signata, Timşoara, 2002, pp. 43-46.

[3] Ioan Sigmirean, Adrian Onofreiu, “Istoria Judeţului Bistriţa-Năsăud în documente şi texte”, Editura Răsunetul, Bistriţa, 2001, Document 300, pp. 355-356.

[4] Ibidem, Document 301, p. 356.

 

[5] Ibidem, Document 304, pp. 357-358.

[6] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comisia judeţeană de verificare Năsăud a P.M.R., Dosar nr. 4, f. 40.

[7] Ioan Sigmirean, Adrian Onofreiu, op. cit., Document 307, p. 359-360.

[8] Ibidem, Document 33, pp. 377-379.

[9] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comitetul judeţean Năsăud al P.M.R., Dosar nr. 51/1949, f. 185.

[10] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comisia judeţeană de verificare Năsăud a P.M.R., Dosar nr. 4/1950, ff. 41, 55, 61, 75.

[11] Ioan Sigmirean, Adrian Onofreiu, op. cit., Document 306, p. 359.

[12] Ibidem, Document 308, p. 361.

 

[13] Idem, Document 308, p. 361.

[14] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comisia judeţeană de verificare Năsăud a P.M.R., Dosar nr. 4/1950, f. 39.

[15] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comisia judeţeană de verificare Năsăud a P.M.R., Dosar nr. 4/1950, f. 39.

 

[16] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comisia judeţeană de verificare Năsăud a P.M.R., Dosar nr. 11/ 1950, ff. 64-66.

[17] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comitetul Judeţean Năsăud a P.M.R., Secţia cadre, Dosar nr. 56/ 1949, pag. 219-251.

[18] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comisia judeţeană de verificare Năsăud a P.M.R., Dosar nr. 4/1950, ff. 39-40, 54, 60, 69.

 

[19] Ibidem, ff. 39-40 şi 49. Amănunte despre incidentul de la Dumitra pot fi găsite în Dr. Cornel Pop, op. cit., p. 61.

[20] Ioan Sigmirean, Adrian Onofreiu, op. cit., Document 313, pp. 363-364.

[21] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Comisia judeţeană de verificare Năsăud a P.M.R., Dosar nr. 4/1950, ff. 60, 65, 69, 75.

 

[22] O descriere a desfăşurării congresului ţărăniştilor şi a prezenţei lui Hamilton la congres şi la Bistriţa, unde era să se întâmple o ciocnire între el şi un grup de comunişti înarmaţi am găsit în Dr. Cornel Pop, op. cit., pp. 50-51.

 

[23] Ioan Sigmirean, Adrian Onofreiu, op. cit., Document 325, p. 371.

[24] Cicerone  Ioniţiu, “Cartea  de  Aur  a  rezistenţei  româneşti  împotriva comunismului”, vol. I, Ed. Hrisovul, Bucureşti, 1996, p.120.

 

[25] Cinstea, curajul, credinţa, neamul, munca, disciplina, spiritul de sacrificiu, fuseseră valorile morale asumate de către aceştia, care determinaseră în perioada interbelică, între altele, pe fondul crizei de valori din viaţa politică românească, ascensiunea rapidă a fenomenului legionar în România, înclusiv în judeţul nostru .

 

[26] Preotul Roman din Năsăud la care se face referire în scrisoare, arestat la aceeaşi dată cu preotul Costan, a fost ţinut în puşcărie 1 an şi 8 luni după care prin Sentinţa Nr. 294/1950 a Tribunalului Militar Craiova a fost declarat nevinovat şi eliberat la 18.01.1950. Evident că nimeni nu a avut de suportat consecinţe de pe urma detenţiei nefondate a acestuia. 

 

[27] Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Preot Ioan Costan: P. IX, Dosar 59- Acte personale, pp. 324 - 325.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)