Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

ŞTRECA

URBEA MEA DE ALTĂDATĂ

 

Tiberiu COSOVAN

 

 

Motto

 

„Foaie verde, laba găştii

Trec cătanele pe ştrec

Numai eu cu generalu’

Stau în crâşmă şi petrec”

 

George ROCA (Parodie după un cântec vechi militar)

 

 

O secvenţă voalată din istoria urbei

 

Pe una din uliţele Sucevei, „Ştefan Ştefureac” (spun uliţă pentru că mi se pare nepotrivit să numesc stradă o cale îngustă, care - în urma câtorva alunecări succesive de teren - şi-a fracturat la unul din capete accesul către urbe, acesta fiind îngăduit doar pietonilor care mai pot urca treptele înclinate ale unei scări metalice - străjuită de buruieni uriaşe - care-i readuce la nivelul iniţial ce se deschide către oraş prin latura vestică a fostei cazarme de garnizoană habsburgice -  devenită ulterior cazarma „Vasile Lupu” -  în care a funcţionat, până la începutul anilor ’90, Centrul Militar Judeţean Suceava), uliţă care coboară şerpuitor până în strada „Cernăuţi” (altă rană urbană, devenită impracticabilă de mai bine de un deceniu), mai pot fi văzute ultimele urme care amintesc de vechea linie ferată locală, care pornea din Gara Iţcani şi traversa oraşul având staţia terminus în zona Arenilor, undeva în preajma actualului imobil al Policlinicii municipale.

 

Linia de cale ferată care pornea din Gara Iţcani şi se oprea în apropierea  oborului de vite

 

Zidul de piatră (care proteja de alunecări şi întărea terasamentul căii ferate pe o porţiune destul de abruptă) s-a păstrat încă pe un segment de câţiva zeci de metri, locuitorii din zonă construindu-şi casele şi rostuindu-şi gospodăriile de-a lungul şi la adăpostul acestuia.

 

După aproape trei decenii de la punerea în exploatare a căii ferate Cernăuţi-Iţcani (28 octombrie 1869) şi realizarea liniei care făcea legătura (peste  frontiera dintre Bucovina şi Regatul României) între Suceava (prin Burdujeni) şi Roman (pentru a asigura cuplarea teritoriilor Galiţiei şi Bucovinei cu căile de legătură care aveau, prin România, ieşire la mare prin porturile dunărene Galaţi şi Brăila) s-au construit, de către o nouă societate austriacă (înfiinţată în anul 1896) o serie de ramificaţii ferate locale.

 

Lucrarea a fost realizată în două etape vizând, pe de o parte, construirea unor linii ferate de interes comercial (având ca termen da punere în exploatare data de 1 iulie 1898) şi, pe de altă parte, trasarea unor linii ferate locale de interes strategic (care au devenit circulabile în anii 1912-1913).

 

Astfel, a fost construită, prin aplicarea prevederilor unui protocol încheiat în anul 1895 între Primăria Suceava şi societatea “Neue Bukowiner Lokalbahnen” (beneficiind şi de contribuţia locală a cetăţenilor oraşului), o linie cu o lungime de 7 km, care lega Iţcaniul de Suceava.

 

Linia ferată pornea de la Gara Itzkany (conform ortografiei germane), traversa râul Suceava pe un pod de lemn şi (marcând ca staţii, aşa cum indică un „Mers al trenurilor” din epocă, Itzkany Bad, Alt- Itzkany, Kreuzgasse) avea cap de linie la marginea Arenilor (cam în dreptul actualei Policlinici), de unde, la vremea aceea, se întindea oborul sau târgul de vite al oraşului.

 

Locomotive „Tender”, nemulţumirile birjarilor şi îngrijorările directorului Gimnaziului grec-ortodox

 

Calea ferată urbană a creat unele nemulţumiri în rândul birjarilor, cei care îşi aveau locul de staţionare în Fiakerplatz - Piaţa birjelor sau Piaţa birjarilor cum i se mai spunea - din preajma Bisericii Sf. Dumitru, întrucât staţia „Răspântia”, din apropierea bisericii armeneşti Sf. Cruce, le lua clienţii care, până la construirea acestui segment de cale ferată, se deplasau la Gara Iţcani cu birjele.

 

Cursele, numai de zi, se efectuau cu trenuri tractate de două locomotive cu abur (tip „Tender III”, cu o greutate de 32,5 tone), care aveau 4- 6 vagoane, parte pentru călători, parte pentru transportul de mărfuri.

 

Calea ferată urbană a funcţionat numai 18 ani, de la darea ei în folosinţă, la data de 1 iulie 1898 (când primar al Sucevei era Franz Ritter von Des Loges), până în vara anului  1916, când, în faţa ofensivei armatelor ruseşti, austriecii au dinamitat podul peste râul Suceava, au demontat şinele şi le-au transportat la Brodina, pentru a construi linia ferată strategică Seletin-Şipotele Sucevei. Calea ferată locală care traversa Suceava era, la vremea aceea, un element al structurii urbane.

 

Vibraţiile produse însă de trecerea trenului chiar prin faţa Gimnaziului grec-ortodox (ulterior Liceul „Ştefan cel Mare”), care fusese inaugurat cu câţiva ani mai înainte (la data de 19 noiembrie 1895, în ziua aniversară a Maiestăţii Sale împărăteasa Elisabeta) l-au determinat pe directorul Ştefan Repta să întocmească un raport, în care semnala că au apărut fisuri care pun în pericol integritatea clădirii.

 

..........................................................................

 

 

Ca sucevean, am trecut adeseori pe traseul vechii linii ferate (numit şi astăzi „Ştreca” - prin pervertirea denumirii germane - Die Strecke) iar în anii copilăriei, când a dispărut de la colţul Bisericii Sf. Cruce fosta „Cafenea armenească” (în care fusese instalată, din primii ani ai „puterii populare”, o mică filatură căreia i se spunea “fabrica de aţă”) şi s-au demolat clădirile din perimetrul în care s-a construit apoi noua “Autogară”, au fost scoase la iveală, de sub pavelele de macadam ale drumului (şi depozitate lângă locuinţa-cabinet a dentistului Weitman) câteva traverse înnegrite de cale ferată, din lemn de stejar, încă bine păstrate datorită impregnării cu creuzot.

 

Din păcate, porţiunile de zid care au mai rămas intacte pe uliţa „Ştefan Ştefureac”, singurele urme care s-au mai păstrat de pe întregul traseu al căii ferate de la Iţcani la Suceava, nu mai trezesc nimănui astăzi vreo amintire. Vor dispărea cu timpul, iar piatra va fi cu siguranţă utilizată la fundaţiile hulpave ale unor construcţii noi. Încă o secvenţă voalată din istoria urbei.

 

Tiberiu COSOVAN

Suceava

iunie, 2008

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)