Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Studii româno-germane de la războiul rece la UE

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Dialog cu prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania,

pentru cartea „Cuvinte pentru urmaşi”, editată de Asociaţia Română pentru Patrimoniu, Bucureşti 2005

 

D-le Roman, v-aţi dedicat studiilor româneşti: 15 ani în timpul războiului rece şi 15 ani în vremuri de tranziţie spre Europa. E o performanţă, mai ales în Germania de vest. Unde v-aţi format şi aţi activat în România?

Am făcut liceul la Timişoara, studii de ştiinţe economice la Bucureşti şi am activat la Sfatul Popular al Regiunii Banat, Radiodifuziunea Româna, Universitatea din Timişoara.

După care aţi plecat în 1972 în Germania şi nu v-aţi reîntors.

Sub Ceauşescu, pentru cei cu înclinaţii spre ştiinţele sociale, ceva nu era în regulă. PCR avea monopolul adevărului, ceea ce era absurd, iar graniţele erau păzite ca şi cum toţi am fi fost suspecţi, inculpaţi. Rarele excursii în vest erau aprobate greu, în ultimul moment, aşa că am ajuns cu BTT-ul întâmplător la Bremen unde tocmai s-a înfiinţat Universitatea. Aşa am rămas şi mi-am continuat aici activitatea. 

Aţi continuat viaţa universitară fără probleme?

Spre surprinderea mea, chiar aşa a fost. Fiind o universitate nouă, toţi eram cam de aceiaşi vârsta, din aşa zisa generaţie a lui 1968, m-am adaptat din mers şi am beneficiat din plin din libertatea caracteristică universităţilor vestgermane în general şi a celei noi, de stânga, din Bremen, în special. Mai mult decât atât, cu noul meu salariu, în comparaţie cu cel din ţară, de a dreptul astronomic, mi-a permis să călătoresc imediat în toată lumea. Acesta fiind unul din motivele, care m-au determinat să nu mă reîntorc în ţară.

Ce funcţia aveaţi?

Eram referent la biblioteca universitară şi aveam un curs şi seminar de teoria marxistă a valori şi preţului. Doi ani m-am ocupat intensiv de această problemă, am fost chiar solicitat să-mi dau doctoratul, dar am ajuns la concluzia că nu merita. Existau deja lucrări excelente pe această temă, dar mai ales concluziile noastre, ale mele şi a celor cu care colaboram, erau clare: sistemul economic, planificarea din ţările socialiste se baza pe un sistem de preţuri „nejuste”, cum se spunea în evul mediu şi „neeficiente”, cum spunem noi azi, care se va prăbuşii mai devreme sau mai târziu.

Prevedeaţi în anii 70 prăbuşirea sistemului socialist?

După studiile noastre „Lagăr”-ul socialist stătea pe picioare de lut, ca în apocalipsa biblică, şi trebuia să se reformeze rapid si radical - ceea ce nu era posibil în condiţii dictatoriale -, dacă vroia să facă faţă eternei globalizări, presiunii occidentale. Dar desigur nu bănuiam că se va prăbuşii atât de curând şi atât de spectaculos. Agonia imperiilor, după cum se ştie, durează mai mult decât o viaţă de om.

După un astfel de diagnostic, care se pare că a încheiat studiile DV marxiste, problema fiind rezolvată, cu ce v-aţi ocupat în continuare?

Universitatea mi-a oferit posibilitatea, la începutul anilor 80, să mă ocup de problemele românilor, ceea ce am acceptat, nu fără sacrificii materiale. Pentru a deveni consilier academic pe viaţă mi-am dat doctoratul cu primul volum din „România în sfera de interese a marilor puteri: (1) Principatele dunărene de la vasalitatea otomană la periferia occidentului, 1774-1878; au urmat (2) De la periferia occidentului la socialismul oriental, 1878-1944; (3) Problemele unui stat în curs de dezvoltare la marginea Europei, 1944-1991”, editate de Dr. Falk.

Cum a fost receptata lucrarea?

La sfârşitul erei Ceauşescu tematica plutea oarecum în aer. Imediat după apariţie „România în sfera de interese a marilor puteri” a fost aleasă ca sesiune de comunicări la Universitatea din München, a fost foarte comentată, a trezit interes chiar în ţară. Dr. Ilie Ceauşescu mi-a scris o scrisoare în care remarca unele merite ale cărţii. Cu sprijinul DAAD-ului am revenit în 1988 la Bucureşti, pentru a-mi prezenta doctoratul şi în limba română unui public interesat.

N-aţi avut dificultăţi?

Am fost tot timpul şi sunt încă un universitar angajat în cercetare, nu în politică. Chiar dacă aceste sfere de activitate umană se intersectează, mai ales în mentalitatea ortodoxo-comunistă, nu mai eram din anii 70 cetăţean român, aşa că am fost primit bine, mi s-a permis chiar să ţin o conferinţa în fosta casă a lui Nicolae Titulescu, la ADIRI (Asociaţia de drept internaţional şi relaţii internaţionale).

Cu ce tematică?

M-am situat oarecum pe linia lui Mihail Manoilescu, „dictatura de dezvoltare”. Teza surprindea, mai ales ca veneam din occident. M-am referit la proverbul românesc, când doi se bat, URSS-ul cu SUA, al treilea câştigă, Piaţa Comună / UE. Atrăgeam atenţia că România e mai mult decât oricând „În sfera de interese a marilor puteri” şi e obligată să (re)acţioneze într-un fel sau altul noilor mişcări tectonice geopolitice. Cu toate că eram într-un un cerc închis, se vedea că ascultătorii, partenerii mei de discuţii erau în aşteptare, timoraţi, izolaţi, dar faţă de mine n-aveau nici un motiv să fie duşmănoşi. Eu venisem cu o carte germană despre români şi cu cele mai bune intenţii. Mă bucur că m-am reîntors în condiţiile grele de atunci.

In anii 70 aţi constatat limitele teoriei şi practicii marxiste. În anii 80 „dictatura de dezvoltare” -  cred ca DV aţi introdus în mass-media din ţară această sintagma, care deranjează mai ales societatea civilă - pare ca v-a fascinat, dacă v-a remarcat şi fratele lui Ceauşescu.

Intr-adevăr, vedeam sistemul social-politic instalat de ruşi după război ca o strategie impusă, dar poate necesar o perioada de timp în ţările subdezvoltate din est. Mă refeream mai ales la obligativitatea de-a reintra în rând cu lumea în „Politica economică românească: Strategia unei politici de dez­voltare”, 1988. Regret ca n-am avut posibilitatea să public, să discut teza la universitate, în public sau chiar să-l întilnesc personal pe fratele dictatorului. Am fi avut probabil o unanimitate de păreri în privinţa acumulării de capital prin „dictatura de dezvoltare”. Necesitatea revenirii „in lumea” largă, capitalistă, adică la normal, era desigur un tabu ortodoxo-comunist, inacceptabil la acea vreme. Dar şi azi mai sunt rezistente de aceiaşi natură.

Cum aţi perceput, trăit Revoluţia din 1989?

Am venit pe 16 decembrie cu avionul la Timişoara unde locuia mama şi urma să petrecem împreuna Crăciunul. Aşa că am trăit toate evenimentele pe viu, atât în Piaţa Operei din Timişoara, cât şi la Bucureşti, de unde m-am reîntors cu trenul în Germania în ianuarie 1990.

A fost o răsturnare de paradigme, ce a însemnat Revoluţia sau evenimentele din 1989 pentru DV?

Pentru mine personal s-au deschis atunci perspective nesperate. Am revenit în ţară cu primul program al UE de sprijinire a învăţământului superior, apoi ca trimis ONU, dar mai ales aveam posibilitatea să public, să mă adresez liber marelui public. M-am bucurat că marxism-leninismul, dictatura de dezvoltare, care le studiasem ani de zile, au ajuns la lada de gunoi a istoriei. Care erau însă noile paradigme? Spre ce se vor orienta România şi Moldova?

Toata lumea vrea în UE, spre Europa.

In principiu, dar a ieşit repede la iveala ca ortodoxo-comuniştii conduşi de Ion Iliescu aveau dificultăţii în începerea dialogului sincer şi deschis cu occidentalii, cu Roma. Comunismul ortodox moldo-valah s-a adaptat  – PRM, PCR, FSN, PDSR, PSD - într-un de tranziţie, dar activul de baza ca şi incompatibilitatea milenară est-vest a rămas.

Cu ce v-aţi ocupat după 1989?

Am continuat discursul „România - o ţară în curs de dezvoltare cât se poate de obişnuită”, 1994, ceea ce nu prea e acceptat nici azi. Exista după Revoluţie iluzia, ca e suficient sa repeţi formule democratice (pro)apusene şi totul se rezolva, adică vestul vine cu ajutoare. M-a interesat soarta Transnistriei şi Transilvanei, unde s-au dat lupte. Am fost la Chişinau, Cernăuţi, pe Nistru, la Târgu Mureş, Cluj, Baia Mare, şi am publicat împreună cu dr. Hofbauer: „Bucovina, Basarabia, Moldova: o ţară uitată între Europa de vest, Rusia şi Turcia”, în germană, rusă şi româna; „Transilvania. Românii la încrucişarea intereselor imperiale”, în germană şi română. Un succes deosebit a avut comunicarea “Imperiul şi Limesul”, 1994, prezentată la Belgrad în vremea embargoului. A fost tradusă în sârbeşte şi larg comentată.

Ce voiaţi să argumentaţi, care era noul DV mesaj?

Sârbilor, basarabeanilor şi mai ales românilor le argumentam că după prăbuşirea Imperiului Moscovit, Imperiul apusean (NATO/USA/UE) nu mai permite barbari, acte de barbarie la noul Limes. Mesajul meu, menirea mea e să demonstrez necesitatea dialogului ortodocşilor cu Roma. Vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti 1999 i-a repus desigur pe români pe harta Europei, urmează aderarea lor la UE în 2007, dar problema coordonării şi cooperării dificile intre creştinii occidentali şi cei ortodocşi rămâne. Problematica este vastă, eu însumi am publicat mii de pagini, am vorbit la zeci de conferinţe, sesiuni de comunicări, Radio si TV, am publicat „România spre Piaţa Comună“, 1993, “Imperiul, evreii şi românii”, 1994, “România în Europa”, 1955, “De la Râm la Roma”, 1999. Titlurile vorbesc de la sine, dar clasa politică, opinia publică nu e conştientă de importanţa dialogului şi de aceia nici pe departe pregătită de a apuca taurul de coarne.

In fiecare deceniu v-aţi ocupat de o altă tematică. Ce a contribuit în mod decisiv în formarea DV culturală, stiintifică?

In primul rând bunica şi mama, care au ramas singure după primul şi  respectiv al doilea razboi mondial, femei independente şi înţelepte, care fără îndoială au contribuit decisiv la formarea mea. Apoi au fost profesorii de liceu din anii 50, şcoliţi în perioda interbelică. În anii 60 am “devorat” bibliotecile din Bucureşti, am profitat din plin de scurta liberalizare. În anii 70 m-au absorbit bibliotecile occidentale, la cea din Bremen, un statut privilegiat îmi permitea să obţin orice carte vroiam. În anii 80 m-am ocupat de trilogia pomenita mai sus. Din 89 vin des în ţară, aşa că particip la discursul public şi am prilejul să cunosc personalitaţii, care mă ajută să ţin cadenţa cu ceea ce frământă opinia publică românească. Sunt un adepat al Şcolii Ardelene.

Care a fost momentul de rascruce din activitatea DV? Ce dificultăţi, aţi avut de biruit? Pe ce v-aţi bazat în lupta cu greutăţiile?

Observ că din 10 în 10 ani sunt momente de răscruce pentru societate şi pentru fiecare din noi. Pe lângă intenţiile noastre, suntem “sub vremi”, după cronicar, există şi un plan divin, la care n-avem acces. De accea să privim greutăţiile ca ceva normal, ca Sf. Augustin (354-430): „Lumea-i ca un teasc de ulei; se stoarce necontenit. Daca eşti spumă reziduală te scurgi în cloacă; dacă eşti ulei rămâi în vasul de ulei. Oricum stoarcerea este inevitabilă. Acum observă reziduurile, observă uleiul. Pretutindeni în lume se stoarce: prin foamete, război, sărăcie, creşterea preţurilor, nevoi de tot felul, moarte, tâlhărie, sgârcenie; astea sunt necazurile celor săraci şi problemele statelor, noi le trăim (...) Aşa că se găsesc amărâţi care în faţa acestor necazuri murmură şi zic `Ce rele sunt aceste timpuri creştine...´ Asta este spuma reziduală care se scurge din teasc direct în cloacă; ea e neagră pentru că, cleveteşte; ea nu străluceşte. Uleiul străluceşte. Aşa se regăseşte un alt om în acelaşi teasc prin frecarea care-l macină – nu a fost frecarea, care l-a făcut atât de alb?”

In  final, ce credeţi că aţi realizat până acum şi ce ar trebui continuat?

Dialogul româno-ortodocşilor cu Roma, cu fraţi lor creştini occidentali, este ceea ce consider ca trebuie continuat cu orice preţ. Altfel moldo-valahii vor rămâne la periferie, daca nu şi mai rău. Adică o iau iară şi iară, de la început: izolare, mizerie, dictatură, revoluţie, tranziţie..., ca Sisif. O mie de ani de schismă, de evoluţie, nu de rare ori divergentă, nu poate fi nici măcar percepută facil, darmite depăşită într-o generaţie. După Karl Marx condiţiile materiale determină conştiinţa, filozofia, religia. De fapt religia, credinţa determină condiţiile social-economice, care apoi influenţează credinţa. UE este văzută, nu numai de români, ca o Uniune de interese materiale. Acestea implică însă şi o construcţie de valori şi norme, care nu pot fi decât cele creştine. Dar care? Azi nu se mai pune problema prozelitismului, trecerii ortodocşilor la catolicism, pentru a fi acceptaţi în Europa, ci se caută o unitate în diversitate. Creştinismul respiră cu doi plămâni, cel oriental, ortodox şi cel occidental, latin. Pentru toată lumea, dar mai ales pentru români, toate drumurile duc la Roma.

 

prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.